Scrisoare către copilărie

Unde ești, copilărie, spune-mi unde te-am pierdut?
Ce-ai făcut, cum e posibil, atât de repede-ai trecut?
Oare cum de nu ai vrut să mai stai, să ne jucăm?
Oare n-am putea cumva timpul înapoi să-l dăm?

O, te-aș prețui enorm și m-aș bucura de tine
Că acum mi-e tare greu și am sute de suspine.
Cum te-ai dus tu de la mine și-a venit maturizarea,
Mi-a furat și inocența și mi-a-ngreunat cărarea.

Nu știu cum a fost posibil, dar mi-e greu fără de tine,
Aș fi-n stare să renunț la multe, de-ai fi cu mine.
Poate că nu ar mai fi greutăți și încercări,
Poate altfel ar suna minunatele cântări.

Știu, acum e imposibil, tu te-ai dus, eu am rămas,
Dar mi-aduc cu drag aminte de-al copilăriei ceas.
Nu te pot uita vreodată, m-ai iubit cu-adevărat,
Mi-ai fost prietenă și soră până m-am maturizat.

Însă am o rugăminte: Pe unde te vei mai duce,
Zi-le să te prețuiască, tu ești scurtă, dar ești dulce.
Spune-le că dintre toate, tu ești cea mai prețioasă,
Și că fără tine, viața, n-ar mai fi așa frumoasă.

Spune-le că primăvara ce-o aduci tu pe pământ,
Este un cadou frumos, e-o poveste, e un cânt.
Fă-i să înțeleagă clar că de n-ai fi tu aici,
Oamenii n-ar prețui bucuriile mai mici.

Și aș vrea încă ceva, să nu spui că nu ți-am zis,
Să nu uiți ca să le spui că ești scurtă ca un vis.
Să se bucure de tine, să profite cât mai tare
Și să nu se răzvrătească c-ajung la maturizare.

Asta-i tot, acum, te rog să rămâi la fel, frumoasă,
Să mai bucuri multe vieți cu-adierea ta duioasă.
Știu că n-am fost conștient, dar acum pot să gândesc,
Pentru tot, copilărie, astăzi vreau să-ți mulțumesc!

Nichifor Nicu 

Unde eşti copilărie? …

Prin praful vremii răscolesc memorii,
Mă-nduioşează fiecare umbră,
Aşa încerc s-alung din cale norii,
Cumva să-ntârzii înserarea sumbră.

Văd prin noian de ani copilăria,
În zorii vieţii ea ne-a fost cununa,
Nu ne lipsea curajul, nici tăria
Şi de departe ne-ocolea furtuna.

‎Înviorate pajiştile-ntinse
Zoreau cu veselia să ne-ajungă,
Ne aminteau doar stelele aprinse
Că ziua nu ne-a fost destul de lungă!

Aveam atunci grădini cu flori şi fluturi,
Bondari în mai, gândaci, câte-o albină …
Era prea mult frumos să nu te bucuri
Şi-n bezna vremii-n noi a fost lumină.

‎În zilele-nnorate căutam tâlcuri
În cărţile ce-aveau să le dezlege,
‎Ne mistuia o sete din adâncuri,
Nepotolită foame de-a-nţelege.

Ne-a-ncins apoi elanul tinereţii,
Seninul gând că toate-s cu putinţă,
Netulburaţi de umbrele tristeţii,
Ne prisoseau şi visuri şi voinţă.

‎Câţi ani frumoşi trecut-au cu grăbire
‎Tot învăţând rostul să ne-mplinim,
Ne-a mai rămas să dăruim iubire
Şi să-ncercăm frumos să-mbătrânim!

Olivia Pocol 

Ziua copilăriei noastre

Ziua copilăriei noastre
E azi și o serbăm cu drag,
E a tinereții flori albastre
Și a zâmbetului cald din prag.

E zi de dulce sărbătoare
Pentru copii de-orice națiune,
Un zâmbet să le dăm și o floare
Și multă, multă afecțiune.

Copile drag de pretutindeni
Te-mbrățișăm cu toții acum,
Minune dragă între oameni,
Al lumii delicat parfum.

Fii binecuvântat în toate
De Preaînaltul Creator,
De ești aproape sau departe
Noi te primim cu drag și dor.

Puiu Chibici 

Raiul copilăriei

Am fost în rai pentru o vreme,
Lipsit de grijuri, teamă sau nevoi.
Raiul copilăriilor eterne
Cu vise, jocuri, soare și zăvoi.

Eram la casa parintească
Copil iubit, plin de speranțe,
Gata mereu să se însuflețească
Oricând, și-n orice circumstanțe.

Era frumos totul în jur,
Toate-aveau gust și împlinire,
Și aerul era mai pur,
Și ceru-avea mai multă strălucire.

Și diminețile erau
Mai pline parcă de lumină,
Iar ploile parcă cădeau
În cântece de mandolină.

Rai minunat cu rouă și iubire,
Cu flori și cu miros de fân,
Cu liniște și stropi de fericire
În vechiul și umilul nost’ cămin.

Odată-n cer pe sfinte plaiuri
Eu cred că te voi reîntâlni,
Dar nu vremelnic, ci o veșnicie
Unde cu toți vom fi pe veci copii…

Puiu Chibici 

Adu-mi în suflet bucuria

Adu-mi în suflet bucuria
Și raiul din copilărie,
Țese-mi Tu iarăși armonia,
Ce mi-ai lăsat-o din pruncie!

Fă iar să pot vedea în zare
Lumina ochilor Tăi, Doamne,
Sădește-n mine prima floare
Și fă-mi o inimă de carne!

Aruncă-n mine cu iubire
Stropi de iertare și de har,
Și-aprinde-a dragostei sclipire
Pe-al rugii mele trist altar!

Nu pentru-a mea nemernicie,
Ci doar pentru Numele Tău!
Și pentru sfânta-Ți vrednicie,
Preasfânt și veșnic Dumnezeu!

Trezește-n mine o dorință
Să Te urmez necontenit,
Și un dor aprins de pocăință,
Să fiu pe cale neclintit!

Adu-mi puterea de iertare
Și-ngăduință ca a Ta,
Să fiu în vorbă, și-n purtare
Așa cum Tu să fiu ai vrea!

Revarsă valuri de-ndurare
Și pace peste acest lut,
Fă-Ți cum voiești a Ta lucrare
Și aruncă-n mare-al meu trecut!

Oprește-Te pentru o clipă
La mucul ars și-aproape stins,
La trestia ce abea palpită,
Tu, Cel în bunătate  necuprins!

Apucă-mi mâna obosită
Și ține-o strâns în mâna Ta!
Atinge-mi inima zdrobită
Și fă-o-n casa Ta să stea!

Adu-mi, te rog, Părinte-al slavei,
Tot ce-am avut și am pierdut…
Și-aprinde flacăra speranței,
Și-a unui nou, nou început.

Puiu Chibici

Ziua copilăriei noastre

Ziua copilăriei noastre
E azi și o serbăm cu drag
E a tinereții flori albastre
Și a zâmbetului cald din prag

E zi de dulce sărbătoare
Pentru copii de-orice națiune
Un zâmbet să le dăm și-o floare
Și multă, multă afectiune

Copile drag de pretutindeni
Te-mbrățișăm cu toți acum
Minune dragă între oameni
Al lumii delicat parfum

Fii binecuvântat în toate
De Preaînaltul Creator
De ești aproape sau departe
Noi te primim cu drag și dor.

Puiu Chibici 

Trec anii!

Trec anii ,parcă zboară !
Noi ,ne uităm la tot ce ne-nconjoară:
Ne gândim, la viața ce a trecut ;
Şi ne întrebăm :Pentru Domnul , ce-am făcut ?

Trec anii !Parcă ieri ,eram copii,
Când ne jucam ,cu jucării ,
Când alergam ,pe câmp şi nu ştiam,
Că este un Dumnezeu, nu-l cunoşteam !

Credeam că viața este doar o bucurie
Nu ne gândeam , nicicum la veşnicie
Era de ajuns ,Un zâmbet de părinte
Şi-un glas ce ne spunea : Să fii cuminte!

Era de ajuns, ca noi, să înțelegem;
Când trebuia  ,să ne oprim, s-au să alergăm
Noi ascultam, fără să întrebăm ;
De ce să ne oprim când alergam ?

Credeam părinții ,pe cuvânt
Ştiam căci ei iubire au oricând
De noi îi ascultam, sau nu ;
Ei ne iubeau , ei nu spuneau doar, nu !

Atunci, când noi ceream ceva ,
Ce după placul Domnului era,
Ei ne dădeau ,iar noi ne bucuram
Deşi, pe Domnul, încă, nu îl cunoşteam.

Sădeau în inima noastră de copii
Acea sămânță de un Dumnezeu ce-i veşnic  viu
Un Dumnezeu, care de sus, din cer, priveşte ;
Inspre orice pământean ,care îl proslăveşte .

Crescut-am iute ,timpul a trecut
Nu mai suntem copii ,a fost odată ; în trecut …..!
Ce am făcut, rămâne doar o amintire ;
Din frageda copilărie .

Dar azi, când timpul trece , parcă zboară
Noi ne mai întrebăm, a doua oară :
Ce pentru Domnul  am făcut?

Noi ştim, căci când vom merge acolo sus :
Vom găsi :Doar ce am făcut, pentru Isus
Nu vor fi case, nici maşini
Va fi doar ce am făcut pentru vecii .

De noi , am ascultat cuvântul Sfânt
Şi am avut o pregătire , aici jos pe pământ ;
Vom merge sus, în veşnicie
Unde va fi doar bucurie .

Popa Ovidiu

Fumusețea

Copilă gingașă, azi anii nu te-apasă,
Fidel, oglinda-ți spune „ești cea mai frumoasă”,
Ești floare între flori, culoare și parfum,
Întorci priviri spre tine, ești adorată-acum,
Dar e puțin .., poți fi a Cerului Mireasă.

Frumusețea noastră e-atât de trecătoare,
Căci timpul mușcă din grație și culoare…
Culori nealterate găsit-am sub măslini,
Pe fruntea Ta Isuse încoronată-n spini,
Pe Cruce-n Golgota, rubinul ce nu moare.

Doar sufletul se-adapă din frumusețea vie,
Izvorul Jertfei Tale, sfântă bogăție,
Îi înflorești bobocul în Dragoste și dor,
În sfântă părtășie pe muntele Tabor
Cu Tine drag Isuse, cu Moise și Ilie.

Frumusețea sacră, materie divină,
Pe care n-o răstoarnă ochiul pe retină,
Doar ochiul dinăuntru, Duhul Sfânt o prinde,
Este-n dimensiunea Ta, iubit Părinte,
Splendoare dăruită-n cuante de Lumină.

Caută frumusețea care-a venit de Sus,
Ne-a dăruit-o Tatăl în Fiul Său Isus,
Prin El vei fi a Lui, odrasla înfiată,
Vei fi moștenitoare, Îi vei spune „Tată”,
Iubită de Împăratul fără de apus.

Ana Haz