Viziunea şi realitatea

„Chemaţi să fiţi sfinţi…” 1 Corinteni 1:2

Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că ţi-a arătat ceea ce n-ai ajuns încă să fii. Ai avut viziunea, dar în nici un caz nu ai ajuns încă la realitatea ei. In vale, acolo unde demonstrăm dacă vom fi cei aleşi, este locul în care cei mai mulţi dintre noi se întorc înapoi. Nu suntem destul de pregătiţi pentru loviturile care trebuie să vină ca să fim transformaţi conform viziunii. Am văzut ceea ce nu suntem, precum şi ceea ce vrea Dumnezeu să fim. dar suntem noi gata să fim modelaţi conform viziunii, pentru a fi folosiţi de Dumnezeu? Modelarea vine întotdeauna pe căile obişnuite şi prin oamenii obişnuiţi.

Sunt cazuri când nu ştim care este scopul lui Dumnezeu; dar depinde de noi, nu de El, dacă ne lăsăm caracterul să fie transformat conform viziunii. Dacă preferăm să ne tolănim pe munte şi să trăim cu amintirea viziunii, nu vom fi de nici un folos practic în lucrurile comune din care este formată viaţa umană. Trebuie să învăţăm să trăim pe baza a ceea ce am văzut pe munte; nu în încântare extatică şi în contemplarea conştientă a lui Dumnezeu, ci trăind în viaţa reală în lumina viziunii până când adevărul viziunii se împlineşte în noi. Absolut toată pregătirea noastră este în direcţia aceasta. Invaţă să-I mulţumeşti lui Dumnezeu că ţi-a făcut cunoscute cerinţele Sale.

Micul “eu” se îmbufnează de fiecare dată când Dumnezeu îi spune Fă asta.Lasă acest mic “cu” să pălească sub mânia lui Dumnezeu -“Eu sunt cel ce sunt te trimite”. El trebuie să domine. Nu este răscolitor să ne dăm seama că Dumnezeu ştie unde trăim, dar cunoaşte şi coteţele în care ne furişăm? El ne va urmări ca un fulger strălucitor. Nici o fiinţă umană nu cunoaşte fiinţele umane aşa cum le cunoaşte Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Viziunea şi realitatea

„Chemaţi să fiţi sfinţi…” 1 Corinteni 1:2

Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că ţi-a arătat ceea ce n-ai ajuns încă să fii. Ai avut viziunea, dar în nici un caz nu ai ajuns încă la realitatea ei. In vale, acolo unde demonstrăm dacă vom fi cei aleşi, este locul în care cei mai mulţi dintre noi se întorc înapoi. Nu suntem destul de pregătiţi pentru loviturile care trebuie să vină ca să fim transformaţi conform viziunii. Am văzut ceea ce nu suntem, precum şi ceea ce vrea Dumnezeu să fim. dar suntem noi gata să fim modelaţi conform viziunii, pentru a fi folosiţi de Dumnezeu? Modelarea vine întotdeauna pe căile obişnuite şi prin oamenii obişnuiţi.

Sunt cazuri când nu ştim care este scopul lui Dumnezeu; dar depinde de noi, nu de El, dacă ne lăsăm caracterul să fie transformat conform viziunii. Dacă preferăm să ne tolănim pe munte şi să trăim cu amintirea viziunii, nu vom fi de nici un folos practic în lucrurile comune din care este formată viaţa umană. Trebuie să învăţăm să trăim pe baza a ceea ce am văzut pe munte; nu în încântare extatică şi în contemplarea conştientă a lui Dumnezeu, ci trăind în viaţa reală în lumina viziunii până când adevărul viziunii se împlineşte în noi. Absolut toată pregătirea noastră este în direcţia aceasta. Invaţă să-I mulţumeşti lui Dumnezeu că ţi-a făcut cunoscute cerinţele Sale.

Micul “eu” se îmbufnează de fiecare dată când Dumnezeu îi spune Fă asta.Lasă acest mic “cu” să pălească sub mânia lui Dumnezeu -“Eu sunt cel ce sunt te trimite”. El trebuie să domine. Nu este răscolitor să ne dăm seama că Dumnezeu ştie unde trăim, dar cunoaşte şi coteţele în care ne furişăm? El ne va urmări ca un fulger strălucitor. Nici o fiinţă umană nu cunoaşte fiinţele umane aşa cum le cunoaşte Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Trăiesc… Ce mare har!

Privesc cu încântare
Cum soarele apune,
Iar gândul meu se duce
În alt hotar de lume.

Atunci, Îți mulțumesc
Că m-ai ferit de rele
Simțind, cum brațul Tău
M-acoperă cu stele.

În contemplarea lor
Un vis mi-se înfiripă,
Te simt că mă veghezi
Și noaptea se ridică.

Cocoșii, încep să cânte
Iar stelele dispar,
Începe o nouă zi;
Trăiesc… Ce mare har!

Un răsărit de soare
Și-un orizont albastru
Se văd peste căpița
Făcută din fân proaspăt.

Atunci, mă rog la Tine
Dorind să fii din nou…
Alăturea de mine,
Să mă ferești de rău.

Tu, îmi răspunzi îndată
Punând pe fața mea
O rază de lumină
Și-atunci, Te pot vedea.

Te văd în râul care curge
Și-n vântul ce adie,
În bobocel de floare
Ce soarele-l mângâie.

În pui de păsărele
Ce vor cu disperare
O gâză sau un vierme,
Căci altfel, mor de foame.

În zâmbet de copii
Ce merg voioși spre școală,
Părinți ce îi petrec
Se rog’ la Tine, iară.

În turma ce-o conduc
La iarba cea mai grasă,
Mă văd și eu la fel,
În turma cea aleasă.

În ruga ce o spunem
Când stăm cu toți la masă,
Tu ești prezent cu noi
În fiecare casă.

Îmi dai putere-n brațe,
În gând, înțelepciune,
Un suflet mai curat,
Pe buze vorbe bune.

Te caut să-Ţi mulțumesc
Și merg în adunare,
Aici mă încarc cu har
Și binecuvântare.

Te rog frumos, să mă veghezi
Când soarele apune,
Căci vreau s-adorm pe brațul Tău,
Iar Tu, să-mi spui pe nume.

Gigi Stanciu