Iti pasa?

24 octombrie

Text: Romani 9:1-5

Caci aproape ca doresc sa fiu eu insumi anatema,

despartit de Cristos, pentru fratii mei, pentru rudele mele

trupesti.

Romani 9:3

Cinci baieti au aruncat cate o moneda de 1 cent in farfuria
colectei misionarilor, spune o povestire. Unul dintre ei a pus
moneda si a ras. Era un cent subtire, simbol al inimii sale inguste,
a atitudinii sale nepasatoare fata de soarta celor pierduti. Al doilea
baiat a pus centul lui si s-a uitat in jur, evident multumit de sine
insusi. Era o moneda stralucitoare de arama lustruita, simbol al
unei inimi mandre. Al treilea baiat si-a pus banutul cu retinere,
spunandu-ti: „Presupun ca trebuie sa fac lucrul acesta din moment
ce si altii il fac”. Moneda de otel era simbolul unei inimi reci.

Urmatorul a fost un baiat care a varsat o lacrima si a spus:
„Saracii pagani”. Era un cent de argint dat cu mila. Al cincilea baiat
a venit cu o inima franta: „Doamne Isuse, a spus el, dau de dragul
Tau, sperand ca multi oameni vor crede in Tine”. Era o moneda de
aur a compasiunii si a iubirii.

Cum raspunzi atunci cand te gandesti la cei pierduti in lume, cei
ce locuiesc cu tine in cartier, In orasul tau, sau pe alt continent
indepartat? Priveste la exemplul lui Pavel, care plange pentru
mantuirea neamului evreiesc – poporul sau. El era in acord cu
Cristos, care a vazut multimile si „I s-a facut mila de ele, pentru ca
erau necajite si risipite, ca niste oi care n-au pastor” (Matei 9:36).

Daca vom ramane in partasie cu Mantuitorul nostru care ne poarta
de grija, vom deveni si noi asemenea Lui in dragostea pentru cei
pierduti. Apoi, motivati de mila Sa, vom deveni crestini carora le
pasa – P.R.V.

Pune-n noi un foc, ne scoala, Te rugam!

In timp ce lumea piere, noi ne vedem de drum;

Fara scop si pasiune, traim pentru acum.

Pune-n noi un foc, ne scoala, Te rugam!” – Cushman

Unui crestin ii pasa de lume
atunci cand disperarea o apasa.

Text: Galateni 5:16-26

Painea zilnica

Tacerea intelegatoare

Text: Iov 2:7-13

…fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cit de mare îi era durerea.” Iov 2:13

Un pastor povestea despre vizita pe care a făcut-o unei familii dintr-un mediu rural. Sosind acasă la ei, a fost întîmpinat de gospodina, care a spus: „Am ştiut c-o să treceţi azi pe la noi. Am mare nevoie de ajutor. Nu ştiu ce să fac.” Apoi i-a spus ce probleme avea, lucruri care l-au făcut pe pastor să lăcrimeze, pentru că erau dincolo de orice capacitate de-a sa să le rezolve. Nu ştia ce să spună, aşa că a continuat să asculte cu răbdare pînă cînd femeia, zîmbind, printre lacrimi, a exclamat: „Vă mulţumesc mult că aţi venit! Este exact de ce aveam nevoie!” Pastorul a comentat: „Am ştiut atuncea că avea nevoie de înţelegere şi nu de sfatul meu înţelept”.


Comentând scena din Iov 2:13, pastorul englez W.E. Adeney, a scris: „Compasiunea poate fi arătată prin tăcere. Acele şapte zile şi şapte nopţi de tăcere sînt un spectacol sublim. Mîngîietorii Iui Iov au început bine. Ar fi fost bine pentru reputaţia lor ca la sfîrşitul acelei săptămîni să fi plecat acasă. Ar fi fost cunoscuţi ca modele de oameni ce încurajează şi mîngîie pe alţii şi nu ar fi devenit personificarea torţionarilor morali.
Adeseori facem greşeli crezînd că „trebuie să spunem ceva”. Adeney încheie: „In necaz nu este nevoie de sfaturi ci de simpatie, de înţelegere şi aceasta se poate arăta cel mai bine printr-o lacrimă, printr-o strîngere de mînă şi o privire cu dragoste”.
Cînd cineva ne împărtăşeşte o povară, este natural să vrem să-l ajutăm la rezolvarea problemei sale. Dar oamenii, adesea, doresc doar să găsească pe cineva care să-i asculte cu compasiune. De aceea ne putem exprima simpatia cel mai bine prin tăcere.- R.W.D.

Cînd fraţii mei au răni ce dor,
Să-mi fie braţul mai sfios,
Să nu apăs în rana lor,
Căci nu eu vindec, ci Cristos.

Compasiunea înseamnă să simt în inima mea.

Painea zilnica

El simte cu noi şi ne înţelege

Text: Evrei 4:9-16

Căci noi n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre… Evrei 4:15

Cineva a pus o pancartă în faţa casei anunţînd că are căţeluşi de vînzare. Printre cei ce i-au bătut la uşă a fost şi un băieţel. „Vă rog, domnule, a spus el, aş dori să cumpăr unul din căţeluşi dacă nu costă prea mult.” „Ei bine, fiule, unul costă 25 de dolari”. Copilul arăta copleşit de-a binelea. „Am numai doi dolari şi cinci cenţi. Aş putea totuşi să-i văd măcar?” „Desigur. Poate aranjăm noi ceva”, a spus omul. Ochii copilului sclipeau de bucurie urmărind ghemotoacele de blană jucăuşe. „Am auzit că unul dintre căţeluşi este şchiop”, a spus el. „Da, mă tem că va şchiopăta toată viaţa”. „Acesta este căţeluşul pe care-l vreau. Aş putea să-l plătesc puţin cîte puţin?” Omul i-a răspuns: „Dar va şchiopăta totdeauna”. Zîmbind curajos, copilul şi-a ridicat unul din turecii pantalonilor dezgolind o proteză de lemn. „Nici eu nu umblu prea bine.” Apoi, uitîndu-se cu drag la căţeluşul şchiop, a continuat: „Cred că are nevoie de multă dragoste şi ajutor. Şi eu am avut. Nu este aşa de uşor să fii şchiop”. „Poftim, ia-l. E al tău” a spus omul. „Ştiu că îl vei îngriji bine. Şi să nu mai discutăm de bani.”

Aceasta este o ilustraţie mişcătoare a înţelegerii pline de dragoste a Mîntuitorului nostru faţă de condiţia noastră umană. Cristos ştie totul despre ea, deoarece El însuşi a trăit pe acest pămînt ca om. Suferind El însuşi, El Se poate identifica cu noi. Compasiunea Lui este dincolo de orice măsură omenească. Credinciosule, Isus este mişcat de nefericirea şi durerea ta. Increde-te în purtarea Lui de grijă. Braţele dragostei Lui te vor cuprinde şi te vor purta prin fiecare frîngere a inimii şi orice încercare. H.G.B.

Nu-i prieten lui Isus asemenea.
Nimenea, nimenea.
Nimeni nu poate ca El vindeca.
Nimenea, nimenea.

Inima lui Dumnezeu este mişcată
ori de cîte ori inima copiilor Săi e încercată.

Painea zilnica

Rugăciunea de mijlocire

Trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase. Luca 18:1

Nu poţi mijloci în rugăciune dacă nu crezi in realitatea Răscumpărării, vei transforma mijlocirea intr-o compasiune inutilă faţă de oameni, ceea ce îi va face să rămână şi mai departe mulţumiţi cu faptul de a fi departe de Dumnezeu. In rugăciunea de mijlocire aduci înaintea lui Dumnezeu persoana sau situaţia pe care o ai pe inimă, până când eşti mânat de atitudinea pe care o are Dumnezeu faţă de acea persoană sau situaţie. Mijlocirea înseamnă a împlini ceea „ce lipseşte suferinţelor lui Cristos”; de aceea sunt aşa de puţini mijlocitori. Mijlocirea este înţeleasă în sensul de a ne pune în locul altuia. Aceasta nu este mijlocire! Încearcă să te pui în locul lui Dumnezeu.

Ca om care mijloceşte pentru alţii, ai grijă să n-o iei înaintea realităţii pe care ţi-o comunică Dumnezeu, căci altfel vei fi zdrobit. Dacă cunoşti prea multe lucruri, mai mult decât a rânduit Dumnezeu să cunoşti, nu te poţi ruga; situaţia persoanei respective este atât de zdrobitoare, încât nu mai poţi vedea realitatea.

Lucrarea noastră constă în a veni direct la Dumnezeu în legătură cu orice, dar noi ne eschivăm de la aceasta înlocuind mijlocirea cu activitatea. Facem lucrurile care pot fi înregistrate, dar nu mijlocim. Mijlocirea este însă singura lucrare care nu prezintă capcane, deoarece ea menţine deschisă relaţia noastră cu Dumnezeu.

Atunci când mijlocim, trebuie să avem grijă ca sufletele să nu fie doar „cârpite”. ele trebuie să ajungă în contact cu însăşi viaţa lui Dumnezeu. Gândeşte-te numai câte suflete a adus Dumnezeu în calea noastră, iar noi le-am părăsit! Atunci când ne rugăm de pe temeiul Răscumpărării, Domnul creează ceva ce nu poate crea decât prin rugăciunea de mijlocire.

Oswald Chambers

Direcţiile corecte de slujire

„Şi după ce voi fi înălţat, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Ioan 12:32

„Foarte puţini dintre noi înţelegem de ce a murit Isus Cristos. Dacă oamenii nu au nevoie decât de compasiune, atunci Crucea lui Cristos este o farsă şi nu a fost absolut deloc nevoie de ea. Lumea nu are nevoie de „puţină dragoste”, ci de o „operaţie chirurgicală”.Atunci când eşti în faţa unui suflet care este pierdut din punct de vedere spiritual, adu-ţi aminte de Isus Cristos pe cruce. Dacă acel suflet poate veni la Dumnezeu pe o altă cale, atunci Crucea lui Isus Cristos nu este necesară. Dacă îi poţi ajuta pe alţii prin compasiunea sau înţelegerea ta, eşti un trădător al lui Isus Cristos. Trebuie să-ţi păstrezi sufletul într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi să le fii de folos altora din perspectiva Lui, nu din perspectiva umană, care îl ignoră pe Dumnezeu. Nota distinctivă a zilelor noastre este religiozitatea amabilă.Prioritatea noastră trebuie să fie de a-L arăta pe Isus Cristos răstignit, de a-L înălţa întotdeauna pe El. Orice credinţă care nu este bazată pe crucea lui Isus îi va duce pe oameni în rătăcire. Dacă lucrătorul creştin crede el însuşi în Isus Cristos şi se întemeiază pe realitatea Răscumpărării, cuvintele sale vor constitui o constrângere pentru alţii. Ceea ce este important e ca relaţia simplă a lucrătorului cu Isus Cristos să fie puternică şi să se adâncească mereu; numai de aceasta depinde măsura în care el Îi este folositor lui Dumnezeu.

Chemarea lucrătorului nou-testamental este să descopere păcatul şi să-L reveleze pe Isus Cristos ca Mântuitor. De aceea, el nu poate fi sentimental ca un poet, ci sever ca un chirurg. Suntem trimişi de Dumnezeu să-L înălţăm pe Isus Cristos, nu să rostim discursuri frumoase. Mesajul trebuie să pătrundă adânc în mima ascultătorilor, aşa cum s-a întămplat şi în cazul nostru: să fim atenţi să găsim acele pasaje din Scriptură care vorbesc despre adevărul în discuţie şi să le aplicăm fără teamă.

Oswald CHAMBERS

Mijlocirea pentru alţii

„Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare liberă în locul prea sfânt…”

Evrei 10:19

Fereşte-te să-ţi imaginezi că mijlocirea înseamnă a aduce compasiunea noastră personală înaintea lui Dumnezeu, având pretenţia ca El să facă ceea ce Îi cerem. Apropierea noastră de Dumnezeu este posibilă numai datorită identificării Domnului nostru cu păcatul, în locul nostru. Noi avem “intrare liberă în locul prea sfânt prin sângele lui Isus“.

Încăpăţânarea spirituală este cea mai mare piedică în calea mijlo­cirii, deoarece ea se bazează pe simpatia faţă de acele lucruri din noi sau din alţii despre care credem că nu au nevoie dc Ispăşire. Avem ideea că există în noi anumite lucruri bune şi virtuoase care n-au nevoie de Ispăşire, şi tocmai în domeniul „saturaţiei” produse de această idee nu putem mijloci.

Noi nu ne identificăm cu interesul lui Dumnezeu faţă de alţii şi ne supărăm pe Dumnezeu, însă avem întotdeauna pregătite ideile noastre şi mijlocirea devine glorificarea simpatiilor noastre naturale. Trebuie să înţelegem că identificarea lui Isus cu păcatul înseamnă schimbarea radicală a tuturor simpatiilor noastre.

Mijlocirea pentru alţii înseamnă a înlocui în mod deliberat compasiunea noastră naturală faţă de ei cu interesul lui Dumnezeu cu privire la ei. Sunt eu încăpăţânat sau transformat? Supărat sau corect în relaţia mea cu Dumnezeu? Posac sau duhovnicesc? Hotărât să-mi urmez propria cale sau hotărât să mă identific cu El?

Oswald Chambers

Nu cere de la oameni ajutor

Nu cere de la oameni ajutor
Căci nu la mulți, neapărat, le pasă,
Omul promite, dar e schimbător,
Și atunci când nu te-astepți… te lasă!

Nu aștepta miloși samariteni
Gata de jos să te ridice,
Căci nu sunt între pământeni
Prea mulți la greu să se implice.

Nu-ți spune păsul nimanui
Căci vei primi doar compasiune,
Mai bine spune-I Domnului,
Plecat, zdrobit în rugăciune.

Au fost atâția ce și-au pus
Nadejdea-n omul muritor
Crezând că tot ce el le-a spus
Se va-ntâmpla în viitor.

Doar vorbe goale și-amagire
Aceasta-i tot ce au primit,
Căci cel ce-ofera cu iubire
E numai Unul; Mielul Cel jertfit.

Nu cere de la-aceia ce par drepți
Și că au inima aleasă
Căci s-ar putea o viață să-i aștepți
Măcar o dată să îți intre-n casă.

Învață odată pentru totdeauna
Prietene. . ! că omul e pământ
Și singurul ce poate opri furtuna
E Domnul Slavei Cel deapururi Sfânt.

Lui doar să-i ceri când ești la strâmtorare
Și El nevoia ți-o va împlini,
Dacă și tu raspuns-ai la a Lui chemare
Și știi c-ai fost cum El te-a vrut să fii.

Puiu Chibici 

Învață să citești o lacrimă

Înțelepții, filozofii, orice om care e cult
Categoric că studiază și citește foarte mult
Însă câți dintre noi oare ne-am școlit inimile
Ca să-învețe să citească pe chipuri lacrimile?

Nu știu vouă, însă mie mi se pare tot mai des
Lacrimile celorlalți nu prezintă interes…
Lacrimile-mi deseori, le-a văzut o lume-întreagă
Însă doar Isus Hristos s-a oprit să mi le șteargă.

Cititului uneori, credeți-mă, nu-i văd rostul
Dacă nu știm să citim lacrima fratelui nostru
Lacrimile nu-s doar stropi ce ni se preling pe față
Orice lacrimă ascunde câte-un colțișor de viață.

Lacrimile de tristețe sunt dureros de citit
Fiindcă vorbesc de dorințe care nu s-au împlinit,
Vorbesc despre oameni încă nu s-au împăcat
Și despre răni sufletești care nu s-au vindecat.

Poate-o astfel de poveste, ades’ inima-ți frânge
Însă trebuie creștine tu să plângi cu cel ce plânge
Isus știa pe Lazăr sigur îl va învia
Dar Isus din compasiune, iată că atunci plângea.

Dacă n-ai să poți vreodată să citești lacrima mea
N-o citi, las-o stingheră, însă nu o judeca
Poate mâine va pleca de pe chipul meu pe-al tău
Și atunci vei înțelege: să plângi singur este greu.

Nu aștepta de la om suferința să-ți priceapă
Fiindcă lacrimile tale pentru mulți înseamnă apă.
Oamenii n-au învățat încă lacrimi să citească
Mulți nu știu cu adevărat nici să ierte, să iubească.

Când le dai lacrima ta, ei nu au îndemânare
Să o țină, s-o îngrijească ca pe-un lucru de valoare.
Dacă lacrimile noastre s-ar preface-n diamante
Să vedeți atunci cum omul ți le-ar șterge chiar pe toate.

Mă bucur că Dumnezeu știe lacrimi să citească
Iar pe cel care le varsă știe să îl liniștească
De aceea tu când plângi să vorbești doar cu Isus
Fiindcă fără voia Lui nici-o lacrimă n-a curs.

Mirela Olteanu 

Mijlocirea vitală

„Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri.”

Efeseni 6:18

Pe măsură ce stăruim în mijlocire, putem descoperi că ascultarea noastră de Dumnezeu îi va costa pe cei pentru care mijlocim mai mult decât ne-am gândit. Atunci suntem în pericol să începem să mijlocim din compasiune faţă de aceia pe care Dumnezeu îi ridică treptat la o sferă total diferită, ca urmare a rugăciunilor noastre. Oricând încetăm să ne mai identificăm cu interesul lui Dumnezeu faţă de alţii, lăsându-ne prinși de compasiune faţă de ei, legătura noastră vitală cu Dumnezeu a dispărut; am pus în calea ei compasiunea şi grija noastră faţă de ei, şi acest lucru este un reproş deliberat adus Domnului.

Este imposibil să mijlocim în mod vital dacă nu suntem cu totul siguri de Dumnezeu; compasiunea şi prejudecăţile personale sunt cel mai în măsură să distrugă relaţia noastră cu Dumnezeu. Identificarea cu Dumnezeu este cheia mijlocirii; ori de câte ori încetăm să ne mai identificăm cu Dumnezeu, aceasta se datorează compasiunii pentru alţii, nu păcatului. Chiar dacă păcatul poate nu va împiedica relaţia noastră cu Dumnezeu, compasiunea însă o va face cu siguranţă, acea compasiune faţă de noi înşine sau faţă de alţii care ne face să spunem: “Nu voi lăsa să se întâmple acel lucru”. Imediat ce spunem aceasta, am pierdut legătura vitală cu Dumnezeu.

Mijlocirea nu-ţi lasă nici timp şi nici dorinţa de a te ruga pentru propriul tău „eu dulce şi trist”. Gândul la tine însuţi nu mai trebuie alungat, pentru că el nu este prezent. ca să poată fi alungat; te-ai identificat complet şi total cu interesul lui Dumnezeu pentru viaţa altora. Discernământul este pentru a auzi chemarea lui Dumnezeu la mijlocire, nu pentru a găsi greşeli în alţii.

Oswald CHAMBERS