Clipe de răgaz

Se scurtează timpul ca o veche haină,
Dar și-n strâmtorare e prisos de har,
Orologiul vremii ticăie în taină,
Fiecare clipă de răgaz e-un dar.

Prinși în glod aleșii cad și se-ntinează,
Pentr-un blid de linte dreptul lor și-l vând,
Dar e-o rămășiță care mai veghează,
Are-alt fel de foame și-altă sete-n gând.

Dreapta așteptare pare-o veșnicie,
Arșița pustiei duhu-a moleșit,
Lupta nu-i fățișă, cere dibăcie,
Oare câți răbda-vom până la sfârșit?

În curând se-ncuie ușa milei sfinte
Și nu poate nimeni s-o descuie iar,
Dar ni-s date semne, să luăm aminte!
În curând se strânge grâul în grânar!

A Nunții odaie este pregătită,
Zilele-s scurtate spre a fi scăpați,
Cu trupuri de slavă, doar într-o clipită,
L-al trâmbiței sunet, sus vom fi luați.

Ia fără zăbavă-a mântuirii haină
Dată prin credință tuturor, prin har!
Orologiul vremii ticăie în taină,
Fiecare clipă de răgaz e-un dar!

Olivia Pocol 

Înaintare

Privesc cu ochii-adânc în mine
La clipe când n-am fost ca Tine,
Când am greșit, și-n îndurare,
M-ai pus din nou pe a Ta cale.

Privesc cu ochii-adânc în mine
La clipe când am fost ca Tine,
Când Te-am urmat fără-ntreb,
Și am ajuns sus pe Horeb.

Privesc în jur până departe
Și văd, ca scrise într-o carte,
Dureri și bucurii, -mpreună,
Și amintirea mi le-adună.

Clipe cuminți de liniștire,
Clipe absurde de-amuțire,
Speranțe zeci, zâmbete calde,
Lacrimi curgând pe față-n salbe.

Văd pași vioi, ce urcă munții,
Sau pași greoi pe fața punții.
Văd oameni care vin sau pleacă,
Izvoare care curg sau seacă.

Văd întuneric ce-mpresoară,
Și cum o Rază se strecoară.
Văd înapoi, în vale, calea
Ce am urcat, dorind salvarea.

Văd ce-am făcut și este bine,
Sau ce-am greșit și mi-e rușine…
Văd tot ce-am câștigat cu trudă,
Și ce-am pierdut pe-a vieții undă.

Sub ochii mei apare-amarul,
Dar și dulceața ce-mi dă harul,
Ușile ce-mi sunt închise,
Dar și intrările deschise.

Cuprind în amintire greul,
Ce a zdrobit în mine eul,
Când am crezut că pot ceva
Fără să am prezența Ta.

Văd rugăciunile ascultate,
Dar și pe cele murmurate.
Văd lupta ce o duc mereu,
Dorind ca să rămân al Tău.

Așa privesc, să pot să știu
Că sunt un om de carne, viu,
Și fiică m-ai chemat să-Ți fiu. –
Sunt cel de șapte ori lovit,
Pe care-l faci neprihănit.

Onuța Bîrlădeanu  

Și-a mai trecut un an prin mine

Și-a mai trecut un an prin mine,
Cu clipe dulci, cu multe bucurii,
Dar și momente uneori străine. .
Cu lupte grele și eșecuri mii.

În toate însă a fost o Mână care
M-a ocrotit prin văi adânci mereu.
Cum să nu stau liniștită (liniștit eu) oare,
Când Cel ce mă păzește e Tatăl meu?

Prin El primit-am pace și putere,
Belșug de har cu binecuvântări.
Mi-a fost Balsam Vindecător în grea durere
Și-o Mângâiere dulce-n încercări.

Acum indiferent ce provocări m-așteaptă,
În anul care vine cu avânt,
Nu voi capitula din lupta dreaptă,
Căci mă încred în Brațul Său cel Sfânt.

Și mulțumind cu toată umilința
Pășesc încrezătoare spre-un nou hotar
Dăruindu-mă cu-ntreaga mea ființă,
Celui care face legea-n calendar.

Nu știu cum se măsoară la El timpul
Dar știu ca vrea oricând sfințirea mea,
Deci azi, și-n anul care vine
Doresc să fac doar Sfântă Voia Sa.

Anonim 

Ce-i omul?

Ce este viaţa, te întrebi, ce-i omul?
Infim atom în universul vast?
Drum între leagăn şi-ultim ceas nefast?
Firul subţire ce-l deşiră ghemul?

E doar un abur ce se-arat-o vreme
Plutind, mânat de vise, apoi piere,
Urmează, mai târziu, sau mai devreme,
Temuta cale fără-napoiere.

Suntem captivi trăirilor prezente,
Trecutul şi-a-ncuiat tăcut zăvorul,
Sperăm în şansa clipei complezente,
Însă nu ştim ce-aduce viitorul.

De mici dorim să facem paşi mai mari
Ne-ascundem vârsta să părem “mai copţi”,
De-ar fi-n putinţă, peste ani să sari …
Sunt zile-n care ne-am lipsi de nopţi.

Adulți fiind, cu sârg clădim, clădim,
Nimic nu poate-a ne tăia elanul,
Ades uităm că într-o zi murim,
Nu ştim dac-o mai fi un alt “la anul”.

Iar de-mbrăcăm şi “haina bătrâneții”,
Clipele zboară, parcă-s mai grăbite,
E-un dar să vezi iar zorii dimineţii,
Nopţile-s albe, zilele-s cernite.

În urmă suflă vântul rece-al morții,
Inima-şi poate-opri oricând bătaia,
Uşor lăsăm atâtea-n voia sorții
Fără să ştim când ni se-ntoarce “foaia”.

Ţărâna se întoarce în ţărână,
Iar lacrimile râuri curg în urmă,
Doar amintiri de-acum o să rămână
Şi năzuinţi ce moartea nu le curmă.

Te-ntrebi: ce-i omul pe făgaşul vieţii?
Un abur, o firavă adiere …
Dar cel născut din Dumnezeu nu piere,
E-ngemănat cu raza Dimineţii!

Olivia Pocol

De ce se duc momentele frumoase

De ce se duc momentele frumoase
Atât de repede în amintire,
De ce aceste clipe prețioase
Ne lasă adeseori durere și mâhnire?

Mă-ntreb, de ce atât de iute zboară
Când parcă numai ce-au venit,
De ce nu-i veșnic primăvară,
De ce există asfințit?

Mi-e dor de zilele senine,
De acel timp de nedescris
Când mă simțeam atât de bine,
Crezând că sunt în Paradis.

Vis trecător de fericire
Întoarce-te din când în când
Să retrăim acea-mplinire
Măcar în inimă și-n gând.

Există-n cer un loc anume,
O minunată-mpărăție
Unde iubirea are un Nume
Și unde-i pururi bucurie.

Puiu Chibici 

Nori albi

Sunt clipe-n viață când iți pare,
Că suferința adesea doare,
Ca un noian de pietre smulse
Dintr-un pământ ce greu se frânse.

Rămân în urmă cicatrici,
Cu urme crude și adânci,
Ce-mbracă a anilor tumult,
Precum sunt crinii ce s-au rupt.

E greu să treci singur prin viață,
Fără să ai lumina-n față,
Să-ți lumineze a ta cărare,
Trecând prin ea ca ziua mare.

O, de ai știi ca acea Lumina,
E gata oricând să-ți devină
Un sprijin si un scut pe cale,
Chiar de treci prin munți sau vale.

Isus Hristos, Acel ce e Lumina,
Îți mai spune și astazi in surdină,
Să-l chemi pe El sa-ți fie scut,
Prin negrul întuneric și necunoscut.

Gianina Hîrtie 

Clepsidre și clipe

Din clepsidra vieții noastre
Se mai scurge înc-o zi,
Ce-am făcut nu se întoarce
Ci s-a dus spre veșnicii.

Din mănunchiul de cuvinte
Ce le-am presărat pe zile,
Câte oare prins-au aripi
Pentru cei săraci și singuri?

Din a noastre fapte multe
Ce s-au strecurat în clipe,
Câte oare au fost bune
Și-au dat pace și iubire?

Timpul vieții-i pus pe fugă
Nimeni n-o sa-l mai ajungă,
Cu a noastre clipe scumpe
Ne-ndreptăm spre veșnicie.

Am tot strâns, plătind secunde
În a noastre vieți prea scurte,
Poate-un sac de perle scumpe
Ori, doar clipe de păcate și regrete.

Viața noastră care-i scurtă
Se va scurge într-o clipă,
S-avem grijă cum ne ducem
S-avem grijă cui ne vindem.

Simion Ioanăș

Alinul meu

În umbra visului te-aştept
Şi clipe lungi se scurg încet…
Se `nalţă luna ca un domn
Al nopţii gri, privind la om…

Îmi saltă ochii în pustiu
Şi mângâiat nu pot să fiu.
Degeaba simt privirea ei…
Mireasma florilor de tei…

Căci te aştept şi Tu nu vii,
Cu ochii-Ţi calzi, să mă învii…
Aştept, şi clipe în zadar
Se scurg încet ca un calvar…!

Te cheamă inima-mi cu dor
Şi simt parcă, încet, cum mor…
Şi sufletu-mi tânjeşte greu…
Oh! Vino azi, alinul meu!

Cum arde focul în cuptor,
Îmi arde inima de dor!
Dar nu se-apropie al Tău pas
Şi nu se-aude al Tău glas!

Pe cer dansează stele mii,
Şi vântul cântă melodii…
Pârâul curge ca un vis,
Departe-aleargă-n câmp deschis…

Iar eu privesc, aştept şi plâng…
Suspină gândul ars în crâng…
Şi nu mai vreau nimic mai mult:
Doar să Te vad şi să Te-ascult!

În umbra visului Te-aştept
Şi clipe lungi se scurg încet…
Aştept privind cu dor în sus,
Să te cobori, iubit Isus!

Emanuel Adrian Vlaicu 

In asteptare…

E-aproape sa vina Isus.
Doar clipe ramas-au din noapte…
Franturi de-amintiri m-au rapus
Si-n neguri se-aud numai soapte.

Cazut-am sub crucea ce-o port
Si-mi pare atat de straina!
As vrea s-o ridic, dar nu pot
Caci soapte-n ureche imi suna….

Si ganduri mereu ma framanta,
Si-n plans mai gasesc alinare,
Si orice speranta mi-e franta….
La cine gasi-voi scapare?

Caci cerul se-arata de-otel
Si marea-si arunca talazul;
Si totusi, mai sper, poate El
Imi ia de pe umeri necazul.

Si sper, si veghez, si astept;
In gand imi rasare cununa…
Si dorul mai arde in piept…
Un semn, si se-opreste furtuna!

Lidia Ilas