Ce-i omul?

Ce este viaţa, te întrebi, ce-i omul?
Infim atom în universul vast?
Drum între leagăn şi-ultim ceas nefast?
Firul subţire ce-l deşiră ghemul?

E doar un abur ce se-arat-o vreme
Plutind, mânat de vise, apoi piere,
Urmează, mai târziu, sau mai devreme,
Temuta cale fără-napoiere.

Suntem captivi trăirilor prezente,
Trecutul şi-a-ncuiat tăcut zăvorul,
Sperăm în şansa clipei complezente,
Însă nu ştim ce-aduce viitorul.

De mici dorim să facem paşi mai mari
Ne-ascundem vârsta să părem “mai copţi”,
De-ar fi-n putinţă, peste ani să sari …
Sunt zile-n care ne-am lipsi de nopţi.

Adulți fiind, cu sârg clădim, clădim,
Nimic nu poate-a ne tăia elanul,
Ades uităm că într-o zi murim,
Nu ştim dac-o mai fi un alt “la anul”.

Iar de-mbrăcăm şi “haina bătrâneții”,
Clipele zboară, parcă-s mai grăbite,
E-un dar să vezi iar zorii dimineţii,
Nopţile-s albe, zilele-s cernite.

În urmă suflă vântul rece-al morții,
Inima-şi poate-opri oricând bătaia,
Uşor lăsăm atâtea-n voia sorții
Fără să ştim când ni se-ntoarce “foaia”.

Ţărâna se întoarce în ţărână,
Iar lacrimile râuri curg în urmă,
Doar amintiri de-acum o să rămână
Şi năzuinţi ce moartea nu le curmă.

Te-ntrebi: ce-i omul pe făgaşul vieţii?
Un abur, o firavă adiere …
Dar cel născut din Dumnezeu nu piere,
E-ngemănat cu raza Dimineţii!

Olivia Pocol

De ce se duc momentele frumoase

De ce se duc momentele frumoase
Atât de repede în amintire,
De ce aceste clipe prețioase
Ne lasă adeseori durere și mâhnire?

Mă-ntreb, de ce atât de iute zboară
Când parcă numai ce-au venit,
De ce nu-i veșnic primăvară,
De ce există asfințit?

Mi-e dor de zilele senine,
De acel timp de nedescris
Când mă simțeam atât de bine,
Crezând că sunt în Paradis.

Vis trecător de fericire
Întoarce-te din când în când
Să retrăim acea-mplinire
Măcar în inimă și-n gând.

Există-n cer un loc anume,
O minunată-mpărăție
Unde iubirea are un Nume
Și unde-i pururi bucurie.

Puiu Chibici 

Nori albi

Sunt clipe-n viață când iți pare,
Că suferința adesea doare,
Ca un noian de pietre smulse
Dintr-un pământ ce greu se frânse.

Rămân în urmă cicatrici,
Cu urme crude și adânci,
Ce-mbracă a anilor tumult,
Precum sunt crinii ce s-au rupt.

E greu să treci singur prin viață,
Fără să ai lumina-n față,
Să-ți lumineze a ta cărare,
Trecând prin ea ca ziua mare.

O, de ai știi ca acea Lumina,
E gata oricând să-ți devină
Un sprijin si un scut pe cale,
Chiar de treci prin munți sau vale.

Isus Hristos, Acel ce e Lumina,
Îți mai spune și astazi in surdină,
Să-l chemi pe El sa-ți fie scut,
Prin negrul întuneric și necunoscut.

Gianina Hîrtie 

Clepsidre și clipe

Din clepsidra vieții noastre
Se mai scurge înc-o zi,
Ce-am făcut nu se întoarce
Ci s-a dus spre veșnicii.

Din mănunchiul de cuvinte
Ce le-am presărat pe zile,
Câte oare prins-au aripi
Pentru cei săraci și singuri?

Din a noastre fapte multe
Ce s-au strecurat în clipe,
Câte oare au fost bune
Și-au dat pace și iubire?

Timpul vieții-i pus pe fugă
Nimeni n-o sa-l mai ajungă,
Cu a noastre clipe scumpe
Ne-ndreptăm spre veșnicie.

Am tot strâns, plătind secunde
În a noastre vieți prea scurte,
Poate-un sac de perle scumpe
Ori, doar clipe de păcate și regrete.

Viața noastră care-i scurtă
Se va scurge într-o clipă,
S-avem grijă cum ne ducem
S-avem grijă cui ne vindem.

Simion Ioanăș

Alinul meu

În umbra visului te-aştept
Şi clipe lungi se scurg încet…
Se `nalţă luna ca un domn
Al nopţii gri, privind la om…

Îmi saltă ochii în pustiu
Şi mângâiat nu pot să fiu.
Degeaba simt privirea ei…
Mireasma florilor de tei…

Căci te aştept şi Tu nu vii,
Cu ochii-Ţi calzi, să mă învii…
Aştept, şi clipe în zadar
Se scurg încet ca un calvar…!

Te cheamă inima-mi cu dor
Şi simt parcă, încet, cum mor…
Şi sufletu-mi tânjeşte greu…
Oh! Vino azi, alinul meu!

Cum arde focul în cuptor,
Îmi arde inima de dor!
Dar nu se-apropie al Tău pas
Şi nu se-aude al Tău glas!

Pe cer dansează stele mii,
Şi vântul cântă melodii…
Pârâul curge ca un vis,
Departe-aleargă-n câmp deschis…

Iar eu privesc, aştept şi plâng…
Suspină gândul ars în crâng…
Şi nu mai vreau nimic mai mult:
Doar să Te vad şi să Te-ascult!

În umbra visului Te-aştept
Şi clipe lungi se scurg încet…
Aştept privind cu dor în sus,
Să te cobori, iubit Isus!

Emanuel Adrian Vlaicu 

In asteptare…

E-aproape sa vina Isus.
Doar clipe ramas-au din noapte…
Franturi de-amintiri m-au rapus
Si-n neguri se-aud numai soapte.

Cazut-am sub crucea ce-o port
Si-mi pare atat de straina!
As vrea s-o ridic, dar nu pot
Caci soapte-n ureche imi suna….

Si ganduri mereu ma framanta,
Si-n plans mai gasesc alinare,
Si orice speranta mi-e franta….
La cine gasi-voi scapare?

Caci cerul se-arata de-otel
Si marea-si arunca talazul;
Si totusi, mai sper, poate El
Imi ia de pe umeri necazul.

Si sper, si veghez, si astept;
In gand imi rasare cununa…
Si dorul mai arde in piept…
Un semn, si se-opreste furtuna!

Lidia Ilas

Cu ochii-nchiși, cu gândurile răstignite…

Cu ochii-nchiși, cu gândurile toate răstignite,
Îngenunchez și Te aștept să vii…
Că vreau să gust din nou din mierea clipelor sfințite
Si să-Ți mai spun atâtea, ce le știi…

Cu inima supusă și cu Gândul Tău în minte
Te chem cu dragoste de veșnicii.
Mai dă-mi, Te rog, putere din Puterea-Ți de Părinte,
Mai șterge-mi lacrimile pământii…

Cu sufletul flămând și însetat după Cuvinte
Te caut, Tată-n orele târzii,
Când mă cuprinde-nsingurarea și un dor fierbinte
După Izvorul Sfânt al apei vii…

Cu ochii-nchiși, cu gândurile răstignite,
Îngenuncheat, Te rog, Te-aștept să vii.
Mă arde dorul după clipele sfințite…
O, vino Doamne, să-Ți mai spun atâtea, ce le știi…

Manescu Mihaela

Nebunii lui Hristos

Sunt clipe când visez, arzând
Visez arzând, la clipe de demult
În gând sunt toate fremătând
Şi inima-i în piept bătând
Iar clipele, cu jind le-ascult…

Le văd şi-acum… Şi cânt cu ele
Cântarea ce-o cântam cu har
Când toţi cântam, ca printre stele
Şi nu ştiam nimic de rele
Biruitori, la El în car…

Eram copil, dar rugăciunea
Ce o vedeam în adunare
Stingea din noi amărăciunea
Vedeam cu ochii mei minunea
Era o taină-așa de mare…

Privind la ei, ziceam că-s beţi
Păreau nebuni în ruga lor…
Dar azi, o mie de săgeţi
Străpung dorinţa mele-i vieţi
Eu sunt nebun, ei, nu mai vor…

Pe pat erau bolnavii amărâţi
Iar în genunchi, nebunii lui Hristos
Când începeau în rugă coborâţi
Chiar şi bolnavii-aceia mai înfrânți
Se ridicau cântând, de jos…

Mărturisesc, mi-e dor de ei…
Nu numai mie… Lui Isus,
De fraţii vii, părinţii mei,
Cei ce-au trecut prin anii grei
Şi-au fost nebuni, dar astăzi nu-s…

Avasilcai David

Nădejdea mea e vie!

Dușman mi-e gândul, uneori,
În clipe ce le-aș vrea de pace
Și-mi vărs noianul de-ntrebări,
Ne-așteptând răspuns la toate.    2 TIMOTEI 2:23

Le văd cum le aduce vântul
Și năpustite cum izbesc,
Dar scutul nu mi-e ridicat
Și floarea toată-mi risipesc.

Sunt slab, ca păpădia-n vânt
Ce-și pleacă frageda-i tulpină,
Dar nu sunt rupt, ci doar căzut
Și-mi scot iar capul la lumină.

Întrezăresc prin umbrele-asmuțite
Că raza mea, e tot acolo
Și chiar de n-aș putea s-o văz’
O simt, o știu, căci îmi dă rouă.

E cineva care mă cheamă
Punându-mi un veșmânt curat,
Chiar de-ai putea să-mi furi tot gândul
Eu, sufletul nu ți l-aș da.           2 TIMOTEI 2:26

Odată ce-am găsit izvorul,
E nesecat în mintea mea
Și chiar de-ar fi să-i duc azi dorul
Cu tine nu m-aș alia.

Nădejdea mea, e doar la DOMNUL
Ce-a dovedit că mă iubește,
Iar sufletu-mi purtat de dor,
Doar după ‘al meu ISUS, tânjește.

Gigi Stanciu