„Cine este acest Isus?”

Motto: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit
va trăi. Și oricine trăiește, și crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul
acesta? ” ” Da, Doamne, I-a zis ea, cred că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu,
care trebuia să vină în lume. ” Amin! Ioan 11: 25-27.

Sunt și astăzi oameni care –
Ca în vremea ce s-a dus,
Se-ntreabă precum iudeii:
„Cine este acest Isus? „

În măiastra cuvântare –
Cea din ziua Cincizecimii,
Petru, pescarul de oameni,
El a deslușit mulțimii

Taina ascunsă din Scriptură –
Încă nedestăinuită,
Dar sfinților lui Dumnezeu
De acum descoperită;

Că Isus din Nazaret
Care a fost răstignit
Este Hristosul înviat,
Cel de David prorocit.

Și apostolii sunt martori
Ai învierii lui Isus
Care S-a înălțat și șade
La dreapta Tatălui de sus,

Mai presus de-orice putere,
De orice dregătorie,
De orice fel de stăpânire
Și de orișice domnie;

Și de orice nume care
S-ar putea găsi sub soare,
Nu numai în veacu-acesta
Ci, și-n cele viitoare.

E Cel Dintâi Născut din morți –
Pârga celor adormiți,
Nu-i sub cer alt nume-n care
Să putem fi mântuiți.

Dintr-o mulțime de frați
El e Cel Întâi Născut,
El e-Începutul zidirii –
Prin El toate s-au făcut.

E Hristos Mântuitorul
Cel vestit prin profeții,
Domnul Păcii de pe tronul
Veșnicei Împărății.

E Fiul Celui Preaînalt,
Dumnezeul nostru tare,
Venit să ne izbăvească
De mânia viitoare,

Cel venit să mântuiască
Pe cei ce erau pierduti,
Și să scoată din robie
Pe cei în păcat căzuți;

Să poarte povara lumii,
Să-ndure păcatul greu,
Iar prin Jertfa de pe cruce
Ne-a împăcat cu Dumnezeu.

Pentru noi, S-a dat pe Sine
Ca preț de răscumpărare,
Să fim un norod al Lui
Curățit de-orice întinare;

Să ne putem înfățișa
La chemarea Lui divină,
Sfinți și fără de prihană
Curățiți de orice vină.

Dumnezeu L-a înălțat
Mai deasupra tuturor,
L-a făcut să fie Domn
Și al nost’ Mântuitor

Ca să dea lui Israel –
Dar și neamurilor toate,
O pocăință adevărată
Și iertarea de păcate.

Dumnezeu ne-a mântuit
În dragostea-I de omenire,
Nu prin faptele făcute
De noi în neprihănire,

Ci prin îndurarea și botezul
Cu apă și prin Cuvânt,
Și prin înnoirea noastră
Făcută de Duhul Sfânt.

Și de-om trăi în curăție
Și o viață de credință,
De rămânem veghetori
Și statornici în credință,

De vom împlini Cuvântul
Și vom lucra cu folos.
Fiecare vom vedea
Mântuirea lui Hristos.

Mărturisiți-L pe Isus
Orișiunde veți putea,
Lăudați Numele Lui
Fiindcă dacă vom tăcea,

Pietrele vor prinde viață
Și vor mărturisi mereu,
Că Isus este Hristosul
Și Fiul lui Dumnezeu.

Ioan Vasiu 

Psalmul 122

Mă umplu și sunt plin de bucurie
Când mi se face nobila chemare
Atunci când “Haidem” mi se zice mie
“La Casa Domnului de închinare”.

Ierusalime-n porțile-ți mărețe
Picioarele mi se opresc deodată
Tu ești orașul plin de frumusețe
Zidit ca dintr-o singură bucată.

Acolo semințiile se urcă
După-a lui Iacov lege câte sunt,
Dorind lui Dumnezeu ca să-I aducă
Prinos de laudă Numelui Său Sfânt.

Fiindcă-s acolo scaune de domnie
Ce-s folosite pentru judecată
Sunt scaunele de împărăție
A casei ce lui David i-a fost dată.

Rugați-vă ca pacea să abunde
Ierusalimul să trăiască-n tihnă
Iar cei ce te iubesc să aibă unde
Să vină să se bucure de-odihnă.

Între-ale tale ziduri pace fie
Și liniște în casele-ți domnești
Pentru acei ce-s frați și prieteni mie
Doresc în sânu-ți pacea să primești.

Din pricină că Domnul are-o Casă
Și Dumnezeu se odihnește-n ea
Din pricină că e cea mai frumoasă
Îți fac urări spre fericirea ta.

Daniel Hozan 

El se ivește ca zorile dimineții…

Referințe
Voi pleca, Mă voi întoarce în locuința Mea,
până când vor mărturisi că sunt vinovați și vor căuta Fața Mea.
Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine.
Osea 5:15

Veniți să căutăm pe Domnul,
popor din noul legământ;
să ne oprim, să lăsăm drumul
ce pașii ni i-a abătut!

Aceasta-i sfânta Lui chemare:
Deși vă cunosc răutatea,
n-am obosit s-ofer iertare,
gustați-Mi astăzi bunătatea!

Ca zorile voi apărea
în noaptea neîmplinirii voastre,
ca ploaia lină primăvara-i
prezența Mea în inimi caste.

La pășuni verzi, înspre odihnă
v-aș duce de M-ați asculta;
pentru vecii nicio lighioană
nu v-ar smulge din mâna Mea!

Dar dacă voi fugiți din staul
când vă îmbie pofta firii
și chiar când Eu vin și vă caut,
respingeți șoaptele iubirii,

nu voi muta din loc prăpastia,
vă las s-ajungeți până-n hău.
Acolo jos vă veți convinge
că vă vreau bine și nu rău.

Veți înțelege-n suferință
că fără Mine pribegiți;
o, cum v-aș dărui credință,
de v-ați dori să biruiți! …
*
Să-necepem azi o separare
de tot ce-i carne și lumesc,
să cercetăm cu-nfiorare:
în noi, ce doruri biruiesc?

Doar credincioși în lucruri mici
vom crește înspre cele mari.
Doar prin Hristos, încă de-aici,
ne-om bucura cândva de Rai!

Ne-amintim… ne pocăim…

Ne-amintim cu bucurie
De momentele trăite
Împreună, în armonie
Și de cele înfăptuite
Prin Duhul spre veșnicie

Și de celelalte toate
Petrecute-n Adunare,
Că-au fost clipe minunate
Și momente înălțătoare
Ce și-n Cer sunt consemnate,

Ne-amintim de toate cele
Ce împreună am petrecut;
Multe bune, multe rele,
Scăzăminte ce-am avut
Și încă suferim de ele

Și cu-adâncul duhului
Ne îndreptăm acum spre Domnul
Căci am vrea, prin ochii Lui
Să vedem cum ne e omul
Ascuns, al sufletului.

Am trăit clipe frumoase
Însă și altfel de stări
Ne-au mai sfredelit în oase
C-am optat pentru Adunări
Cu „slujbe”cât mai pompoase

Și-am investit și-n „lucrări”
(Oarecum alunecoase
Și cu semne de întrebări),
Ce-n contururi religioase
Își găseau justificări,

Însă Domnu-aștepta stări
Sufletești, evlavioase,
Și dorea manifestări
Spirituale sănătoase,
Prorocie și cântări
Din Duh, nu din fire scoase.

Nu disprețuim lucrarea,
Și păstrăm ce este bun.
A fost bună Adunarea
Și închinarea în comun.
Vai de cel rămas cu starea
La toate-acestea, imun!

Amintesc doar că, înșelarea,
N-a lipsit, și-atât mai spun:
Doamne, mare-Ți e îndurarea
Că-ai răbdat până acum,
Văzându-ne nepăsarea!

Ne-am croit drum „cu toporul”
Făcând ce credeam că-i bine,
Ne-am jucat pe placuri rolul
Prin activități creștine,
Dar am neglijat Izvorul…

Am fost răi și nestatornici
În lucrul încredințat,
Și-am lăsat multe duminici
Pe Hristos neonorat…
Ambigui și îndoielnici
Pe Domnul L-am supărat.

Azi, ne strângem la închinare
Fiecare-n casa lui,
Fără fastul din cântare,
Nici cel al proorocului,
Nici acel din predicare,

Nici fastul discursului
De la unul, fiecare…
Doar Cuvântului Domnului
Și sfânta Lui cercetare
În adâncul sufletului.

Puterea Adevărului
Ne aduce iluminare
Asupra păcatului,
Și-n lacrimi, cerem iertare,
Că în vremea harului,
N-am fost vrednici de chemare!

Toți voiau să-și satisfacă
Egoist, prioritatea
Și începuse să ne placă
Tot mai mult comoditatea
Ce șoptea – „alții să facă… ”

Dar a venit și iluminarea,
Numai n-a venit oricum
Ci împreună cu mustrarea
Ce comodă nu-i nicicum,
Dar ne schimbă grabnic starea!

Căci, la ce e bună sarea
Dacă-ți faci friptura scrum?
Sau își leapădă mâncarea
Cei ce sare-n ea nu pun?
Ori își stinge lumânarea
Cel fără lumină-n drum?

Q, nu-i lipsă de înțelepciune
Nici pricepere precară
Doar lumească uscăciune
Și ne face de ocară
Transformându-ne-n tăciune!

Dar acum cu mâna-I tare
Dumnezeu din veșnicie
Ne-a îngrozit pe fiecare
Cu divina Lui mânie
Și ne pune la încercare!

Copleșiți de ce trăim,
Din adâncul ființei noastre
Ne-aplecăm și ne smerim
Și sub cerurile albastre
Plângem și ne pocăim.

Într-un duh toată Adunarea
Ne căim, cerem iertare
Și nu vom opri strigarea
De la Tronul de îndurare
Până nu primim iertarea,

Puterea și încredințarea
De robi buni și credincioși
Care-și împlinesc chemarea
Și-n credință sănătoși
Încep evanghelizarea
Celor mulți și păcătoși.

Doamne ascultă-ne de sus
Și ajută-ne să fim
Una cu Domnul Isus,
Ca și El să ne iubim
Și întocmai cum Ți-ai propus
Să trăim și să-Ți slujim! Amin

Ioan Hapca

Cu Dumnezeu mai ai speranta, România!

Românie, daca te-ai increde
În Domnul, Facatorul tau
Daca te-ai bizui numai pe El,
Renuntând la ce-i stricat si rau…

Românie, daca te-ai smeri
În fata Celui care te-a creat
Daca ti-ai pleca genunchiul
Recunoscand al tau cumplit pacat…

Românie, daca ti-ai întoarce fata
Spre Cel care te-a zidit
Daca ai lasa in urm-orgoliu
Caindu-te de raul ce te-a stapânit…

Românie, daca azi ai asculta
De Cel ce înca iti vorbeste
Dac-ai lepada a ta întelepciune
Bazandu-te pe ce Cuvântul Sau rosteste…

Românie, daca te-ai trezi
Din somnul care-aduce moarte
Daca ai striga spre Cel ce da viata
Cerând mila de la cel ce poate…

Românie, daca ai lasa pacatul
Ce te-nfasoara asa usor,
Daca te-ai cai cu-adevarat
Chemându-L pe Isus ca Salvator…

Românie, Domnul te-ar primi!
Si-ar întinde bratul cu iubire,
Te-ar ridica din starea disperata,
Ti-ar da o haina noua de neprihanire…

Domnul te asteapta si te cheama
Cu El ti se sfârseste agonia
Ridica-te, paseste prin credinta
Cu Dumnezeu mai ai speranta, România!

Crina Tif 

Tu nu auzi a Lui chemare?

Auzi, copile?
Auzi susurul blând?
Susurul blând ce mângâie a ta întristare?
Susurul blând ce-ti mângâie dorul nespus de mare?

Auzi glasul Celui Preaînalt,
Ce te striga din lumea de păcat?
Auzi glasul Domnului
Ce vrea să te scape din robia răului?

Auzi lina apă curgătoare,
Din izvorul nesecat?
Auzi vântul blând care bate,
Si te îndrumă spre drumul curat?

Dar n-auzi!
N-auzi glasul cel duios
Ce plânge cu lacrimi amare.
N-auzi vocea Domnului ce te strigă
Din îndepărtare!

N-auzi și nu vezi copil îndurerat!
Simți că nu-i nimeni să facă parte cu tine
La al tău strigăt îndurerat!

Simți, că nu-i nimeni să-ți șteargă lacrima,
Și să-ți aducă un zambet pe trista față.
Simți, că ești singur într-o lume atât de fericită, cu zâmbete pe față.

Simți că nu mai poți, așa-i?
Că parcă pământul fuge de sub picioare,
Și al tău strigăt îndurerat
Nu-l aude nimeni.
Dar ți se pare!

Când totul în jurul tău e trist și apăsător,
Privește in sus la al tău CREATOR!
Cel care pentru tine s-a jertfit
Cel care te iubește până la infinit!

Cel care te-a ridicat în dureri!
Și te-a încurajat când erai fără puteri!
Cel care speranța ți-o dă!
Și vrea să fie părtaș la a ta suferință!

El este cel care orbilor lumină a dat!
Cel care pe  săraci i-a îmbrăcat!
Pe bolnavi i-a vindecat!
Iar pentru tine…
Pentru tine scump copil
Are tot ce ai nevoie!
Îți știe gândul și cuvântul din a ta gură
Și vrea doar dragostea ta fără margini și măsură!

Tu doar hai pe calea Lui!
Unde veșnicia și viața sunt daruri din partea Lui!
Unde liniștea și pace îți sunt date necondiționat,
Iar dragoste și slujire e tot ce trebuie sa-I dai!

FloreaAlexandra2003 

Mandatul chemării

„Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi şi, în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor Lui Cristos pentru trupul Lui, care este Biserica.” Coloseni 1:24

Noi transformăm consacrarea noastră spirituală în chemare, dar, atunci când suntem într-o relaţie bună cu Dumnezeu, Ei mătură din cale toate aceste lucruri şi ne ţintuieşte, cu o lovitură dureroasă, de ceva la care n-am visat niciodată; atunci, într-o străfulgerare, vedem care este voia Lui şi spunem: “Iată-mă, trimete-mă”.

Această chemare n-are nimic de-a face cu sfinţirea personală, ci cu faptul de a fi făcuţi “pâine frântă” şi “vin vărsat”. Insa Dumnezeu nu ne poate face niciodată “vin” dacă obiectăm în privinţa mâinii alese de El să ne zdrobească. “O, dacă Dumnezeu ar folosi numai mâna Sa şi m-ar face, într-un mod aparte, pâine frântă şi vin turnat!” Dar când El foloseşte, pentru zdrobirea noastră, pe cineva de care nu ne place sau unele situaţii despre care am spus că nu le vom accepta niciodată, protestăm. Nu trebuie să alegem niciodată scena martirajului nostru. Ca să fim făcuţi “vin”, trebuie să fim zdrobiţi; nu poţi bea struguri. Strugurii se transformă în vin numai după ce sunt storşi.

Mă întreb ce fel de mână a folosit Dumnezeu ca să te stoarcă, iar tu ai fost tare ca piatra şi ai scăpat? Încă nu eşti copt şi, dacă Dumnezeu te-ar fi zdrobit, vinul ar fi fost foarte amar. A fi o persoană sfântă înseamnă ca elementele vieţii tale naturale să fie aduse înaintea Lui Dumnezeu ca frânte în slujba Sa. Trebuie să fim modelaţi după gândul lui Dumnezeu înainte de a fi pâine frântă în mâinile Sale. Rămâi într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, lasă-L să facă ce vrea cu tine şi vei descoperi că El produce “vinul” şi “pâinea” care vor fi de folos celorlalţi copii ai Săi.

Oswald CHAMBERS

Chemarea la renunţare

“Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.” Luca 9:57

Atitudinea Domnului faţă de acest om a fost una generatoare de o mare deznădejde, pentru că El “ştia ce este în om”. Noi am fi spus: “Nu-mi pot imagina de ce a pierdut şansa de a-l câştiga pe acel om! Să abordeze acea atitudine rece care l-a îngheţat şi l-a făcut să plece înapoi descurajat!” Nu-ţi cere niciodată scuze pentru Domnul.

Cuvintele Domnului rănesc şi ofensează până când nu mai rămâne nimic de rănit şi ofensat. Isus Cristos nu are nici o îngăduinţă faţă de lucrurile care, în final, îl vor ruina pe cel care intră în slujba Lui Dumnezeu. Răspunsurile Domnului nostru nu se bazează pe capricii, ci pe cunoaşterea lăuntrului omului. Dacă Duhul Lui Dumnezeu îţi aduce în minte un cuvânt al Domnului care te răneşte, poţi fi sigur că există în tine un lucru pe care El vrea să-l rănească de moarte.Luca 9:58. Aceste cuvinte lovesc în miezul dorinţei de a-L sluji pe Isus Cristos pentru că-mi place.

Asprimea respingerii nu-mi lasă nimic decât pe Domnul, pe mine şi o speranţă disperată. “Lasă rodul însutit să apară sau să dispară, steaua ta călăuzitoare trebuie să fie relaţia pe care o ai cu Mine, şi Eu n-am nici un loc unde să-Mi odihnesc capul.”Luca 9:59. Acest om n-a vrut să-L dezamăgească pe Isus, dar nici să-l rănească pe tatăl său. Noi punem loialitatea naturală faţă de rude mai presus de loialitatea faţă de Isus Cristos, obligându-L pe Isus să ocupe ultimul loc. Atunci când te afli într-un conflict de loialitate, ascultă-L întotdeauna pe Isus Cristos, oricât te-ar costa. Luca 9:61. Cel care spune “Doamne, Te voi urma, dar…” este omul gata de plecare, dar care nu pleacă niciodată. Acest om a avut una sau două rezerve. Chemarea clară a Lui Isus Cristos nu mai lasă loc unui “La revedere”, pentru că “La revedere”, în felul în care este adesea folosit, nu este creştin, ci păgân. O dată ce auzi chemarea lui Dumnezeu, du-te şi nu te mai opri.

Oswald CHAMBERS

Chemarea la o relaţie personală

“Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două.” Matei 5:41

Esenţa învăţăturii Domnului nostru este că relaţia pe care El o cere este imposibilă dacă El nu Şi-a făcut lucrarea Sa supranaturală în noi. Isus Cristos cere să nu existe nici cea mai mică urmă de resentiment – nici măcar suprimat – în inima unui ucenic, atunci când se confruntă cu tirania sau nedreptatea. Nici un entuziasm nu va rezista la tensiunea pe care o pune Isus Cristos asupra lucrătorului Său. Un singur lucru va rezista, şi anume relaţia personală cu El, relaţie care a trecut prin cuptorul Său purificator până când n-a mai rămas decât un singur scop: “Sunt aici pentru ca Dumnezeu să mă trimită unde vrea El. Orice alt lucru se poate înceţoşa, dar această relaţie cu Isus Cristos nu trebuie să se înceţoşeze niciodată.

Predica de pe munte nu este un ideal, ci este o declaraţie a ceea ce se va întâmpla în mine după ce Isus Cristos va fi schimbat înclinaţia mea naturală şi va fi pus în mine o înclinaţie asemănătoare cu a Lui. Isus Cristos este singurul care poate împlini Predica de pe munte.Dacă vrem să fim ucenici ai Lui Isus, trebuie să fim făcuţi ucenici în mod supranatural; cât timp noi ne-am fixat ca scop să fim cu orice preţ ucenicii Lui, putem fi siguri că nu suntem. “Eu v-am ales.” Aşa începe harul Lui Dumnezeu. Este o constrângere de care nu putem Scăpa; putem să nu ascultăm de ea, dar nu o putem genera.

Suntem atraşi prin harul Său supranatural şi nu putem niciodată spune unde a început lucrarea Sa. Acţiunea prin care Domnul face un ucenic este supranaturală. El nu zideşte pe nici o capacitate naturală. Dumnezeu nu ne cere să facem lucrurile care sunt uşor de făcut în mod natural; El ne cere să facem numai lucrurile pentru care suntem în chip desăvârşit potriviţi să le facem prin harul Său – şi aici apare întotdeauna şi lucrarea crucii.

Oswald CHAMBERS