Ne-amintim… ne pocăim…

Ne-amintim cu bucurie
De momentele trăite
Împreună, în armonie
Și de cele înfăptuite
Prin Duhul spre veșnicie

Și de celelalte toate
Petrecute-n Adunare,
Că-au fost clipe minunate
Și momente înălțătoare
Ce și-n Cer sunt consemnate,

Ne-amintim de toate cele
Ce împreună am petrecut;
Multe bune, multe rele,
Scăzăminte ce-am avut
Și încă suferim de ele

Și cu-adâncul duhului
Ne îndreptăm acum spre Domnul
Căci am vrea, prin ochii Lui
Să vedem cum ne e omul
Ascuns, al sufletului.

Am trăit clipe frumoase
Însă și altfel de stări
Ne-au mai sfredelit în oase
C-am optat pentru Adunări
Cu „slujbe”cât mai pompoase

Și-am investit și-n „lucrări”
(Oarecum alunecoase
Și cu semne de întrebări),
Ce-n contururi religioase
Își găseau justificări,

Însă Domnu-aștepta stări
Sufletești, evlavioase,
Și dorea manifestări
Spirituale sănătoase,
Prorocie și cântări
Din Duh, nu din fire scoase.

Nu disprețuim lucrarea,
Și păstrăm ce este bun.
A fost bună Adunarea
Și închinarea în comun.
Vai de cel rămas cu starea
La toate-acestea, imun!

Amintesc doar că, înșelarea,
N-a lipsit, și-atât mai spun:
Doamne, mare-Ți e îndurarea
Că-ai răbdat până acum,
Văzându-ne nepăsarea!

Ne-am croit drum „cu toporul”
Făcând ce credeam că-i bine,
Ne-am jucat pe placuri rolul
Prin activități creștine,
Dar am neglijat Izvorul…

Am fost răi și nestatornici
În lucrul încredințat,
Și-am lăsat multe duminici
Pe Hristos neonorat…
Ambigui și îndoielnici
Pe Domnul L-am supărat.

Azi, ne strângem la închinare
Fiecare-n casa lui,
Fără fastul din cântare,
Nici cel al proorocului,
Nici acel din predicare,

Nici fastul discursului
De la unul, fiecare…
Doar Cuvântului Domnului
Și sfânta Lui cercetare
În adâncul sufletului.

Puterea Adevărului
Ne aduce iluminare
Asupra păcatului,
Și-n lacrimi, cerem iertare,
Că în vremea harului,
N-am fost vrednici de chemare!

Toți voiau să-și satisfacă
Egoist, prioritatea
Și începuse să ne placă
Tot mai mult comoditatea
Ce șoptea – „alții să facă… ”

Dar a venit și iluminarea,
Numai n-a venit oricum
Ci împreună cu mustrarea
Ce comodă nu-i nicicum,
Dar ne schimbă grabnic starea!

Căci, la ce e bună sarea
Dacă-ți faci friptura scrum?
Sau își leapădă mâncarea
Cei ce sare-n ea nu pun?
Ori își stinge lumânarea
Cel fără lumină-n drum?

Q, nu-i lipsă de înțelepciune
Nici pricepere precară
Doar lumească uscăciune
Și ne face de ocară
Transformându-ne-n tăciune!

Dar acum cu mâna-I tare
Dumnezeu din veșnicie
Ne-a îngrozit pe fiecare
Cu divina Lui mânie
Și ne pune la încercare!

Copleșiți de ce trăim,
Din adâncul ființei noastre
Ne-aplecăm și ne smerim
Și sub cerurile albastre
Plângem și ne pocăim.

Într-un duh toată Adunarea
Ne căim, cerem iertare
Și nu vom opri strigarea
De la Tronul de îndurare
Până nu primim iertarea,

Puterea și încredințarea
De robi buni și credincioși
Care-și împlinesc chemarea
Și-n credință sănătoși
Încep evanghelizarea
Celor mulți și păcătoși.

Doamne ascultă-ne de sus
Și ajută-ne să fim
Una cu Domnul Isus,
Ca și El să ne iubim
Și întocmai cum Ți-ai propus
Să trăim și să-Ți slujim! Amin

Ioan Hapca

Cu Dumnezeu mai ai speranta, România!

Românie, daca te-ai increde
În Domnul, Facatorul tau
Daca te-ai bizui numai pe El,
Renuntând la ce-i stricat si rau…

Românie, daca te-ai smeri
În fata Celui care te-a creat
Daca ti-ai pleca genunchiul
Recunoscand al tau cumplit pacat…

Românie, daca ti-ai întoarce fata
Spre Cel care te-a zidit
Daca ai lasa in urm-orgoliu
Caindu-te de raul ce te-a stapânit…

Românie, daca azi ai asculta
De Cel ce înca iti vorbeste
Dac-ai lepada a ta întelepciune
Bazandu-te pe ce Cuvântul Sau rosteste…

Românie, daca te-ai trezi
Din somnul care-aduce moarte
Daca ai striga spre Cel ce da viata
Cerând mila de la cel ce poate…

Românie, daca ai lasa pacatul
Ce te-nfasoara asa usor,
Daca te-ai cai cu-adevarat
Chemându-L pe Isus ca Salvator…

Românie, Domnul te-ar primi!
Si-ar întinde bratul cu iubire,
Te-ar ridica din starea disperata,
Ti-ar da o haina noua de neprihanire…

Domnul te asteapta si te cheama
Cu El ti se sfârseste agonia
Ridica-te, paseste prin credinta
Cu Dumnezeu mai ai speranta, România!

Crina Tif 

Tu nu auzi a Lui chemare?

Auzi, copile?
Auzi susurul blând?
Susurul blând ce mângâie a ta întristare?
Susurul blând ce-ti mângâie dorul nespus de mare?

Auzi glasul Celui Preaînalt,
Ce te striga din lumea de păcat?
Auzi glasul Domnului
Ce vrea să te scape din robia răului?

Auzi lina apă curgătoare,
Din izvorul nesecat?
Auzi vântul blând care bate,
Si te îndrumă spre drumul curat?

Dar n-auzi!
N-auzi glasul cel duios
Ce plânge cu lacrimi amare.
N-auzi vocea Domnului ce te strigă
Din îndepărtare!

N-auzi și nu vezi copil îndurerat!
Simți că nu-i nimeni să facă parte cu tine
La al tău strigăt îndurerat!

Simți, că nu-i nimeni să-ți șteargă lacrima,
Și să-ți aducă un zambet pe trista față.
Simți, că ești singur într-o lume atât de fericită, cu zâmbete pe față.

Simți că nu mai poți, așa-i?
Că parcă pământul fuge de sub picioare,
Și al tău strigăt îndurerat
Nu-l aude nimeni.
Dar ți se pare!

Când totul în jurul tău e trist și apăsător,
Privește in sus la al tău CREATOR!
Cel care pentru tine s-a jertfit
Cel care te iubește până la infinit!

Cel care te-a ridicat în dureri!
Și te-a încurajat când erai fără puteri!
Cel care speranța ți-o dă!
Și vrea să fie părtaș la a ta suferință!

El este cel care orbilor lumină a dat!
Cel care pe  săraci i-a îmbrăcat!
Pe bolnavi i-a vindecat!
Iar pentru tine…
Pentru tine scump copil
Are tot ce ai nevoie!
Îți știe gândul și cuvântul din a ta gură
Și vrea doar dragostea ta fără margini și măsură!

Tu doar hai pe calea Lui!
Unde veșnicia și viața sunt daruri din partea Lui!
Unde liniștea și pace îți sunt date necondiționat,
Iar dragoste și slujire e tot ce trebuie sa-I dai!

FloreaAlexandra2003 

Mandatul chemării

„Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi şi, în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor Lui Cristos pentru trupul Lui, care este Biserica.” Coloseni 1:24

Noi transformăm consacrarea noastră spirituală în chemare, dar, atunci când suntem într-o relaţie bună cu Dumnezeu, Ei mătură din cale toate aceste lucruri şi ne ţintuieşte, cu o lovitură dureroasă, de ceva la care n-am visat niciodată; atunci, într-o străfulgerare, vedem care este voia Lui şi spunem: “Iată-mă, trimete-mă”.

Această chemare n-are nimic de-a face cu sfinţirea personală, ci cu faptul de a fi făcuţi “pâine frântă” şi “vin vărsat”. Insa Dumnezeu nu ne poate face niciodată “vin” dacă obiectăm în privinţa mâinii alese de El să ne zdrobească. “O, dacă Dumnezeu ar folosi numai mâna Sa şi m-ar face, într-un mod aparte, pâine frântă şi vin turnat!” Dar când El foloseşte, pentru zdrobirea noastră, pe cineva de care nu ne place sau unele situaţii despre care am spus că nu le vom accepta niciodată, protestăm. Nu trebuie să alegem niciodată scena martirajului nostru. Ca să fim făcuţi “vin”, trebuie să fim zdrobiţi; nu poţi bea struguri. Strugurii se transformă în vin numai după ce sunt storşi.

Mă întreb ce fel de mână a folosit Dumnezeu ca să te stoarcă, iar tu ai fost tare ca piatra şi ai scăpat? Încă nu eşti copt şi, dacă Dumnezeu te-ar fi zdrobit, vinul ar fi fost foarte amar. A fi o persoană sfântă înseamnă ca elementele vieţii tale naturale să fie aduse înaintea Lui Dumnezeu ca frânte în slujba Sa. Trebuie să fim modelaţi după gândul lui Dumnezeu înainte de a fi pâine frântă în mâinile Sale. Rămâi într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, lasă-L să facă ce vrea cu tine şi vei descoperi că El produce “vinul” şi “pâinea” care vor fi de folos celorlalţi copii ai Săi.

Oswald CHAMBERS

Chemarea la renunţare

“Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.” Luca 9:57

Atitudinea Domnului faţă de acest om a fost una generatoare de o mare deznădejde, pentru că El “ştia ce este în om”. Noi am fi spus: “Nu-mi pot imagina de ce a pierdut şansa de a-l câştiga pe acel om! Să abordeze acea atitudine rece care l-a îngheţat şi l-a făcut să plece înapoi descurajat!” Nu-ţi cere niciodată scuze pentru Domnul.

Cuvintele Domnului rănesc şi ofensează până când nu mai rămâne nimic de rănit şi ofensat. Isus Cristos nu are nici o îngăduinţă faţă de lucrurile care, în final, îl vor ruina pe cel care intră în slujba Lui Dumnezeu. Răspunsurile Domnului nostru nu se bazează pe capricii, ci pe cunoaşterea lăuntrului omului. Dacă Duhul Lui Dumnezeu îţi aduce în minte un cuvânt al Domnului care te răneşte, poţi fi sigur că există în tine un lucru pe care El vrea să-l rănească de moarte.Luca 9:58. Aceste cuvinte lovesc în miezul dorinţei de a-L sluji pe Isus Cristos pentru că-mi place.

Asprimea respingerii nu-mi lasă nimic decât pe Domnul, pe mine şi o speranţă disperată. “Lasă rodul însutit să apară sau să dispară, steaua ta călăuzitoare trebuie să fie relaţia pe care o ai cu Mine, şi Eu n-am nici un loc unde să-Mi odihnesc capul.”Luca 9:59. Acest om n-a vrut să-L dezamăgească pe Isus, dar nici să-l rănească pe tatăl său. Noi punem loialitatea naturală faţă de rude mai presus de loialitatea faţă de Isus Cristos, obligându-L pe Isus să ocupe ultimul loc. Atunci când te afli într-un conflict de loialitate, ascultă-L întotdeauna pe Isus Cristos, oricât te-ar costa. Luca 9:61. Cel care spune “Doamne, Te voi urma, dar…” este omul gata de plecare, dar care nu pleacă niciodată. Acest om a avut una sau două rezerve. Chemarea clară a Lui Isus Cristos nu mai lasă loc unui “La revedere”, pentru că “La revedere”, în felul în care este adesea folosit, nu este creştin, ci păgân. O dată ce auzi chemarea lui Dumnezeu, du-te şi nu te mai opri.

Oswald CHAMBERS

Chemarea la o relaţie personală

“Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două.” Matei 5:41

Esenţa învăţăturii Domnului nostru este că relaţia pe care El o cere este imposibilă dacă El nu Şi-a făcut lucrarea Sa supranaturală în noi. Isus Cristos cere să nu existe nici cea mai mică urmă de resentiment – nici măcar suprimat – în inima unui ucenic, atunci când se confruntă cu tirania sau nedreptatea. Nici un entuziasm nu va rezista la tensiunea pe care o pune Isus Cristos asupra lucrătorului Său. Un singur lucru va rezista, şi anume relaţia personală cu El, relaţie care a trecut prin cuptorul Său purificator până când n-a mai rămas decât un singur scop: “Sunt aici pentru ca Dumnezeu să mă trimită unde vrea El. Orice alt lucru se poate înceţoşa, dar această relaţie cu Isus Cristos nu trebuie să se înceţoşeze niciodată.

Predica de pe munte nu este un ideal, ci este o declaraţie a ceea ce se va întâmpla în mine după ce Isus Cristos va fi schimbat înclinaţia mea naturală şi va fi pus în mine o înclinaţie asemănătoare cu a Lui. Isus Cristos este singurul care poate împlini Predica de pe munte.Dacă vrem să fim ucenici ai Lui Isus, trebuie să fim făcuţi ucenici în mod supranatural; cât timp noi ne-am fixat ca scop să fim cu orice preţ ucenicii Lui, putem fi siguri că nu suntem. “Eu v-am ales.” Aşa începe harul Lui Dumnezeu. Este o constrângere de care nu putem Scăpa; putem să nu ascultăm de ea, dar nu o putem genera.

Suntem atraşi prin harul Său supranatural şi nu putem niciodată spune unde a început lucrarea Sa. Acţiunea prin care Domnul face un ucenic este supranaturală. El nu zideşte pe nici o capacitate naturală. Dumnezeu nu ne cere să facem lucrurile care sunt uşor de făcut în mod natural; El ne cere să facem numai lucrurile pentru care suntem în chip desăvârşit potriviţi să le facem prin harul Său – şi aici apare întotdeauna şi lucrarea crucii.

Oswald CHAMBERS

Chemarea la pregătire

“Aşa că, dacă îți aduci darul la altar şi acolo în aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul.”

Matei 5:23-24

Este uşor să ne imaginăm că vom ajunge cândva să fim desăvârşiţi şi pregătiţi, dar pregătirea nu se face deodată, ea este un proces susţinut. E periculos să rămâi la nivelul experienţei actuale. Viaţa creştina cere pregătire şi iarăşi pregătire. Tânărul creştin este repede atras de sentimentul sacrificiului. Omeneşte vorbind, ceea ce ne mână spre Isus Cristos este sentimentul eroismului din noi; dar cercetarea atentă făcută de cuvintele Domnului nostru pune deodată la încercare acest val de entuziasm.

“Du-te întâi de împacă-te cu fratele tău.” Acest du-te, pe care-l cere pregătirea, înseamnă să ne lăsăm cercetaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Sentimentul sacrificiului eroic nu este suficient. Lucrul pe care-l detectează Duhul Sfânt în tine este înclinaţia ta naturală care nu poate fi niciodată de folos în slujba Sa. Numai Dumnezeu poate detecta această înclinaţie din tine. Ai ceva de ascuns faţă de Dumnezeu? Dacă ai, lasă-L pe Dumnezeu să te cerceteze cu lumina Sa. Dacă e vorba de păcat, mărturiseşte-l, nu admite doar existenţa lui. Eşti gata să-L asculţi pe Domnul şi Stăpânul tău, oricâtă umilinţă ar aduce aceasta dreptului asupra propriei tale persoane?

Nu lepăda niciodată judecata Duhului Sfânt asupra unui lucru. Dacă ea este destul de importantă pentru Duhul lui Dumnezeu ca să ţi-o aducă în minte, înseamnă că acela este lucrul pe care l-a detectat El. Tu căutai să renunţi la un lucru mare. Dumnezeu îţi vorbeşte de un lucru mic, dar în spatele căruia se înalţă marea citadelă a îndărătniciei. “Nu voi renunţa la dreptul asupra propriei mele persoane!” -exact la ceea ce Dumnezeu vrea să renunţi dacă vrei să fii un ucenic al Lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Chemarea dragostei divine

Isuse drag, Te rog să mă-nsoțești
La fiecare pas pe calea mea,
Iubire-n suflet Te rog să îmi sădești
Să-i pot pe toți îmbrățișa.

Să-mbrățișez cu-o vorbă bună
Și un gând cald pe cel rănit
Când cerul nopții nu-i cu lună,
Iar cel de zi nu e-nsorit.

Cu minunată-Ți dragoste mă umple
Tu, nesecat izvor al păcii și-al iubirii
Și-oricând mă vei chema și orișiunde
Să pot răspunde DA, chemării.

Un mesager al dragostei aș vrea a fi
Să semăn zilnic pe al Tău ogor
Stropi de iubire în suflete pustii,
Ce se topesc din suferință și de dor.

Iar Tu, cu aripa-Ți caldă să-i acoperi
Pe cei cu trupul ostenit de cale,
Pe cei ce-s în cuptor aș vrea să-I aperi,
Iar celor ce-s bolnavi, dă vindecare.

Isus, Te rog să locuiești deplin în mine
Și-al Tău Cuvânt să-mi fie drag,
Și-n ziua cea mareață, care vine,
Să pot să Te aștept cu bucurie-n prag.

Ramona Subțire 

Chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu

“Şi tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul Omului se va împlini”… Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri.

Luca 18:31. 34

Dumnezeu L-a chemat pe lsus Cristos la ceea ce părea un dezastru total, iar Isus Cristos Şi-a chemat ucenicii ca să-L vadă dat la moarte: El a condus pe fiecare dintre ei in locul unde inimile lor au fost zdrobite. Din orice punct de vedere, în afară de cel al lui Dumnezeu, viaţa lui lsus Cristos a fost un faliment total. Dar ceea ce părea un faliment din punctul de vedere al omului a fost o victorie uimitoare din perspectiva lui Dumnezeu, pentru că niciodată scopul lui Dumnezeu nu este scopul omului.

Şi în viaţa noastră vine chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu Chemarea lui Dumnezeu nu poate fi niciodată prezentată in mod explicit; ea este implicită. Chemarea lui Dumnezeu este ca şi chemarea mării, pe care nu o aude si nu o înţelege decât cel care are in el natura marii. Nu putem spune clar la ce suntem chemaţi de Dumnezeu, deoarece El ne cheamă să avem părtăşie cu El pentru propriul Său scop, iar testul este să credem că Dumnezeu ştie ce vrea. Lucrurile care se petrec nu sunt la întâmplare, ci sunt cu totul la porunca lui Dumnezeu. El îşi împlineşte planurile în mod suveran.

Dacă suntem în părtăşie cu Dumnezeu şi recunoaştem că El ne cuprinde in planurile Sale, nu mai încercăm să aflăm care sunt acele planuri. Cu cât înaintăm în viaţa creştină, cu atât este mai simplu, pentru că suntem tot mai puţin înclinaţi să spunem: “De ce a permis Dumnezeu cutare sau cutare lucru?” În spatele tuturor lucrurilor se află chemarea irezistibilă al lui Dumnezeu. “Există o divinitate care ne modelează ţintele” Creştinul este omul care se încrede în priceperea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, şi nu în propria lui inteligenţă

Dacă avem scopul nostru propriu, acesta distruge simplitatea şi liniştea care ar trebui să-i caracterizeze pe copiii lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Mijlocirea vitală

„Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri.”

Efeseni 6:18

Pe măsură ce stăruim în mijlocire, putem descoperi că ascultarea noastră de Dumnezeu îi va costa pe cei pentru care mijlocim mai mult decât ne-am gândit. Atunci suntem în pericol să începem să mijlocim din compasiune faţă de aceia pe care Dumnezeu îi ridică treptat la o sferă total diferită, ca urmare a rugăciunilor noastre. Oricând încetăm să ne mai identificăm cu interesul lui Dumnezeu faţă de alţii, lăsându-ne prinși de compasiune faţă de ei, legătura noastră vitală cu Dumnezeu a dispărut; am pus în calea ei compasiunea şi grija noastră faţă de ei, şi acest lucru este un reproş deliberat adus Domnului.

Este imposibil să mijlocim în mod vital dacă nu suntem cu totul siguri de Dumnezeu; compasiunea şi prejudecăţile personale sunt cel mai în măsură să distrugă relaţia noastră cu Dumnezeu. Identificarea cu Dumnezeu este cheia mijlocirii; ori de câte ori încetăm să ne mai identificăm cu Dumnezeu, aceasta se datorează compasiunii pentru alţii, nu păcatului. Chiar dacă păcatul poate nu va împiedica relaţia noastră cu Dumnezeu, compasiunea însă o va face cu siguranţă, acea compasiune faţă de noi înşine sau faţă de alţii care ne face să spunem: “Nu voi lăsa să se întâmple acel lucru”. Imediat ce spunem aceasta, am pierdut legătura vitală cu Dumnezeu.

Mijlocirea nu-ţi lasă nici timp şi nici dorinţa de a te ruga pentru propriul tău „eu dulce şi trist”. Gândul la tine însuţi nu mai trebuie alungat, pentru că el nu este prezent. ca să poată fi alungat; te-ai identificat complet şi total cu interesul lui Dumnezeu pentru viaţa altora. Discernământul este pentru a auzi chemarea lui Dumnezeu la mijlocire, nu pentru a găsi greşeli în alţii.

Oswald CHAMBERS