Ești bucuria mea și-a mea iubire

Ești bucuria mea și-a mea iubire
Ești sprijinul meu tare în nevoi
Ești scutul sfânt în vremi de pustiire
Și pace când în juru-mi e război.

Ești pâinea mea când sunt la strâmtorare
Și apa vie-n arșița cea grea
Mi-ai fost și-mi ești cetate de scăpare
Și stâncă de-ancorare-n vreme rea.

Tu ești puterea ce mereu mă ține
Ești Cel ce-n slăbiciune mă-ntărești
Ești Domnul meu ce-mi faci atâta bine
Și niciodată nu mă părăsești.

Nu-mi întorci spatele în încercare
Ci mă ridici atunci când sunt căzut
Mi-aduci Isus balsam de vindecare
Și mă mângâi atunci când sunt bătut.

Tu-ai scris în dreptul meu cândva Viață
Cu litere de foc acolo-n cer
Și-ai ridicat norul cel greu de ceață
Căci nu ai vrut într-un ungher să pier.

Tu ai umplut întreaga mea ființă
De dragoste de râvnă și de dor
M-ai copleșit cu-a Ta bunăvoință
Și-ntre dușmani mi-ai fost apărător.

Ești fericirea mea pentru vecie
Ești soarele meu drag și luminos
Întreaga mea viață Ți-o dau Ție
Prieten minunat Isus Hristos.

Puiu Chibici  

Legământul

Azi mă-ndrept spre Tine… de Tine m-alipesc
Spre Veșnica Cetate mă-nalț, spre ceruri cresc
Tu mi-ai vorbit în taină și recunosc smerit
Că Tu ai ales primul, Tu primul m-ai iubit…

Renunț la tot ce lumea mă poate încânta
Și aleg să am plăcerea doar în prezența Ta
Renunț l-această lume, la tot ce-i pe pământ
Și vreau să închei cu Tine un sacru legământ.

Trecutul meu și vina, întreagă viața mea
Și eul și rușinea azi vin a le-ngropa
Că n-am știut a face nimic sfânt fără Tine
Azi le îngrop la cruce, azi mă-noiesc în Tine.

Ce har și ce favoare, de Tin’ să fiu chemat
Prin moartea Ta pe cruce primesc veșmânt curat
Îmbrac o haină nouă de un alb strălucitor
Mă îndrept cu mare râvnă spre-un mare viitor.

Nu apa curați-va de tot ce s-a întinat
Ci sângele și jertfa prin ea ne-ai împăcat
Botezul pocăinței și a nașterii din Tine
Minunea înnoirii și a conștiinței pure.

Și începe veșnicia… viața din belșug
Alerg s-apuc cununa și de ispite fug
Oricât s-ar zbate firea-n pornirea ei cea rea
Eu mă predau azi Ție, împreună vom lupta.

Ca viața de credință s-o duc pan’la sfârșit
Voi birui în toate cum Tu ai biruit…
I-o piatră nestemată credința ce mi-ai pus
În inimă, în suflet să te urmez supus.

În legământu’ acesta eu știu că suntem doi
Că Tu nu mă lași singur în vreme de nevoi
Că Duhul Tău, puterea, mereu mă va-nsoți
Lucrarea mântuirii o va desăvârși…

Prin ochii de credință văd azi cerul deschis
Vad frații mei ce așteaptă răsplata celor sfinți
Este lucrarea Ta și așa va fi mereu
Toți cei ce vin la Tine îi treci în Dumnezeu…

Și-n ziua revederii și-a marii bucurii
Voi și eu cu ceilalți cu sutele de mii…
Cu cei plecați-naite și alții ce-or veni
Ce taina mântuirii în inimi vor primi…

S.Simoniak

11 Martie

„Te vor numi „Cetate căutată şi nepăzită””. Isaia 62:12

Nemărginitul har al lui Dumnezeu se vede foarte în clar în faptul că nu suntem doar căutaţi, ci căutaţi şi nepărăsiţi. Oamenii caută ceva care s-a pierdut în casă, dar este doar căutare. Pierderea este mai tulburătoare şi căutarea mai perseverentă atunci când lucrul nu este părăsit. Noi am fost amestecaţi cu noroiul. Eram murdari ca un ban de aur căzut într-un canal. Oamenii se adună cu toţii ca să scotocească cu grijă noroiul oribil, şi continuă să caute şi să scormonească până când comoara este găsită. Sau, ca să folosim alt exemplu, eram pierduţi în mulţime. Rătăceam de colo până colo şi, când îndurarea a venit peste noi sub forma Evangheliei, nu ne-a găsit de la început. A trebuit să ne caute şi să ne tot caute fiindcă, ca şi oaia pierdută, eram rătăciţi departe.

Ne rătăcisem într-un ţinut străin, şi credeam că nimeni, nici măcar Păstorul cel Bun, nu ne va putea găsi. Slavă harului neînvins: am fost căutaţi şi nepărăsiţi! Bezna nu ne-a putut ascunde; noroiul nu ne-a putut acoperi. Am fost găsiţi şi aduşi acasă. Slava iubirii infinite: Dumnezeu Duhul Sfânt ne-a repus în drepturi! Dacă vieţile unora dintre copiii lui Dumnezeu ar putea fi scrise, ne-ar umple de uimire sfântă. Ciudate şi minunate sunt căile folosite de Dumnezeu în căutarea alor Săi.

Binecuvântat să-I fie numele! El nu renunţă la căutare până când cei aleşi nu sunt găsiţi. Ei nu sunt un popor căutat azi şi aruncat mâine. Atotputernicia şi înţelepciunea la un loc nu greşesc niciodată. Vom fi numiţi „cetate căutată şi nepărăsită”. Că alţii sunt căutaţi, este un har nemărginit, dar că noi suntem căutaţi este o minune! Nu putem găsi nici un motiv în afară de iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu. Putem doar să ne înălţăm inimile în uimire şi să-L lăudăm pe Domnul fiindcă în seara aceasta ne numim „cetate căutată şi nepărăsită”.

C.H. Spurgeon

4 Decembrie

„Am mult norod în această cetate.” Fapte 18:10

Textul de astăzi trebuie să fie o mare încurajare pentru a încerca să faci binele, de vreme ce Dumnezeu are un popor ales care trebuie salvat dintre cei mai răi, cei mai nelegiuiţi, cei mai depravaţi şi mai beţivi. Când le duci Cuvântul, o faci din cauză că Dumnezeu ţi-a poruncit să fii mesagerul vieţii pentru sufletele lor, şi ei trebuie să-1 primească, fiindcă acesta este decretul predestinaţiei. Ei sunt la fel de răscumpăraţi prin sânge ca şi sfinţii din faţa tronului etern. Ei sunt proprietatea lui Christos şi, totuşi, încă sunt iubitorii cârciumilor şi duşmanii sfinţeniei; dar, dacă Isus Christos i-a cumpărat, vor fi ai Lui. Dumnezeu nu este necredincios, ca să uite preţul pe care 1-a plătit Fiul Său.

El nu va suporta ca această înlocuire să rămână moartă şi neputincioasă. Zeci de mii de răscumpăraţi nu sunt încă născuţi din nou, dar trebuie să fie. Aceasta este mângâierea noastră, atunci când pornim să le ducem Cuvântul Evangheliei lui Dumnezeu. Chiar mai mult, pentru aceşti oameni lumeşti se roagă Christos înaintea tronului. „Şi Mă rog nu numai pentru ei”, spune Marele Mijlocitor, „ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor” (loan 17:20). Sărmanele suflete ignorante nu ştiu nimic despre rugăciune, dar Isus se roagă pentru ele. Numele lor sunt pe pieptarul Său şi, peste puţin timp, îşi vor pleca genunchii încăpăţânaţi, căindu-se înaintea tronului de har. „Nu era încă vremea smochinelor” (Marcu 11:13).

Momentul predestinat nu a sosit încă; dar, când va sosi, vor asculta, fiindcă Dumnezeu îi va avea pe ai Săi. Trebuie să asculte, fiindcă nu pot rezista Duhului, atunci când vine cu putere şi tărie. Trebuie să devină umilii slujitori ai viului Dumnezeu. Poporul meu „este plin de înflăcărare” (Psalmi 110:3). „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi… va pune pe mulţi într-o stare după voia lui Dumnezeu” (Isaia
53:11). ,, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici” . (vers. 12).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Și astăzi…

Și astăzi m-ai călăuzit
Pe drum spre veșnica Cetate
Ce-a fost uscat ai înverzit
Și glasul Tău l-am auzit
Cu sfaturi binecuvântate.

Și azi al Tău Cuvânt mi-a dat
Curaj să-nfrunt dificultatea
Să nu uit, Mire, niciodat’
C-ai suferit și m-ai salvat
Să înțeleg eternitatea.

Și astăzi harul Tău sublim
M-a însoțit pe-ngusta cale
Să pot iubirea-Ți s-o exprim
Și amândoi una să fim
(S-avem relații amicale)

Și astăzi bunătatea Ta
S-a înnoit ca-ntotdeauna
Să pot spre Rai înainta,
Să pot răspunsuri aștepta
Să nu îmi părăsesc arvuna.

Și astăzi Te-am urmat cu drag
Și prin pustiu și prin câmpie
Vorbele-Ți sfinte mă atrag
Iar faptul că m-aștepți în prag
Creează-n suflet bucurie.

Că zi de zi mă ocrotești
Și mă conduci spre biruință
E o dovadă că Tu ești
Al meu Păstor, că Tu mă crești
Să-nving necaz și neputință.

A mai trecut o zi și iar
Am constatat ce mult îți pasă
Și-am consemnat în calendar:
“Isuse, îmi ești Scut și Far
Pe calea-ngustă și spinoasă.”

George Cornici

Ne-ai descoperit tainele Tale

Ne-ai descoperit tainele Tale
Și robi Satanei nu mai suntem
Ne însoțești pe îngusta Cale
Cu Tine, Isuse, să-nvingem putem.

Ne-ai scos din stări de grele confuzii
Să putem înțelege divinul har
Te-am acceptat și am tras concluzii
Știm ce e zgură și ce-i mărgăritar.

O cântare nouă în inimi ne-ai pus
Avânt s-avem spre eterna Cetate
Tot ce ne-ai scris și tot ce ne-ai spus
Înviorează stările uscate.

Revelații venite din Slavă
Ne țin conectați cu tărâmul ceresc
Privirea Ta e dulce, suavă
Născând în noi fior dumnezeiesc.

Atât de clar ne-a explicat Cuvântul
Cum să trăim viața de pribegi,
Cum s-armonizăm inima și gândul
Spre-a fi în părtășie cu sfintele legi.

Ne-ai arătat ce-nseamnă dedicarea
Și ce e de făcut când vin furtuni
Să-nțelegem că aplicând iertarea
Deschidem ușa spre multe minuni.

Ne-ai descoperit tainele Tale
Să știm că suntem fii de Împărat
Să recepționăm din Rai semnale,
Să Te-adorăm că ne-ai răscumpărat.

George Cornici

23 August

„Nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor.” Isaia 65:19

Cei slăviţi nu mai plâng, fiindcă toate cauzele durerii au dispărut. Nu există prietenii sfărâmate sau planuri năruite în ceruri. Sărăcia, foametea, primejdiile şi bârfa vor fi necunoscute acolo. Nici o durere nu îi va necăji; nici un gând de moarte sau pierdere nu îi va întrista. Ei nu mai plâng, fiindcă sunt sfinţiţi pe deplin. Nici o „inimă rea şi necredincioasă” (Evrei RI2) nu îi va face să se îndepărteze de viul Dumnezeu. Ei sunt fără greşeală în faţa tronului Său şi se conformează deplin imaginii Sale. Cei care au încetat să păcătuiască încetează să jelească. Nu mai plâng, fiindcă teama de schimbare a trecut. Ei ştiu că sunt în deplină siguranţă. Păcatul este izgonit afară, şi ei sunt înăuntru. Ei trăiesc într-o cetate care nu cunoaşte furtuna. Ei se bucură de un soare care nu apune niciodată. Ei se adapă dintr-un râu care nu seacă niciodată, şi mănâncă fructele unui pom care nu se usucă niciodată.

Pot să treacă milenii după milenii, veşnicia nu se va termina; şi cât va tine veşnicia, nemurirea şi binecuvântarea lor nu se vor sfârşi. Ei vor fi întotdeauna cu Domnul. Nu vor mai plânge, fiindcă dorinţa li s-a îndeplinit Nu-şi pot dori ceva ce au deja. Ochi şi ureche, Inimă şi mână, judecată, imaginaţie, speranţă, dorinţă, voinţă şi orice facultate este pe deplin satisfăcută. Aşa imperfecte cum sunt acum ideile noastre despre ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru cei care ÎI iubesc, Duhul Sfânt ne-a descoperit destul ca să ştim că sfinţii vor primi o binecuvântare supremă.

Bucuria lui Christos, care este plină de infinite bunătăţi, este în ei. Ei se vor scălda în marea nesfârşită şi nemărginită a fericirii. Aceeaşi odihnă rămâne şi pentru noi. Nu poate fi prea departe. Peste puţin timp, salcia plângătoare va fi înlocuită de ramura victorioasă de palmier, şi picăturile de durere vor fi transformate în perle de binecuvântare veşnică. „Mângâiaţi-vă unul pe altul cu aceste cuvinte”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

31 Iulie

„Eu în ei.” Ioan 17:23

Dacă astfel este uniunea care există între sufletele noastre şi persoana Domnului, cât de adânc şi larg este canalul comuniunii! Acesta nu este o conductă îngustă prin care îşi croieşte drum un pârâiaş. Este un canal de o incredibilă adâncime şi lăţime, prin care poate curge un mare volum de apă vie. Iată, El a aşezat o uşă deschisă înaintea noastră; să nu ezităm să intrăm. Această cetate a comuniunii are multe porţi de mărgărit. Fiecare poartă este dintr-un singur mărgărit şi stă larg deschisă ca să putem intra, asigurându-ne că suntem bine-veniţi. Dacă nu ar fi decât o deschizătură îngustă prin care să vorbim cu Isus, ar fi un mare privilegiu să auzim un cuvânt de prietenie prin poarta îngustă.

Cât de binecuvântaţi suntem să avem o asemenea intrare! Dacă Domnul Isus ar fi departe de noi, cu multe mări furtunoase între noi, am fi tânjit să trimitem un mesager la El să-I ducă dragostea noastră şi să ne aducă veşti de la casa Tatălui. Dar observă bunătatea Lui: El şi-a construit casa lângă uşa noastră; ba, chiar mai mult, El locuieşte cu noi şi se adăposteşte în bietele noastre inimi umile, ca să poată avea o legătură permanentă cu noi. O, ce nebuni trebuie să fim, să nu vrem să trăim în comuniune cu El!

Când drumul este lung, meticulos şi dificil, nu trebuie să ne mirăm că prietenii se întâlnesc rar, dar dacă locuiesc împreună, îl va uita Ionatan pe David? O soţie poate să îndure să nu vorbească cu soţul multe zile dacă acesta este plecat în călătorie, dar dacă ar şti că se află undeva în casă, nu ar putea suporta să stea departe de el. De ce nu te aşezi la ospăţul din via Sa, credinciosule? Caută-L pe Domnul, fiindcă este aproape. Imbrăţişează-L, fiindcă El este Fratele tău. Ţine-L strâns, fiindcă este Mirele tău. Păstrează-L lângă inima ta, fiindcă El este carnea din carnea ta.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Muntele cel Sfânt

Ai ridicat un steag, Isuse,
Ai fluierat peste pământ
Au alergat la Tine gloate,
Urcând pe Muntele cel Sfânt.

Căci Muntele se ‘nalță falnic
Printre ceilalți și printre văi
El e scăparea celor care
Ades se pierd pe multe căi.

Frumoasă înălțime este,
El bucură întreg pământ
Și este plin, plin de lumină
Căci e scăldat în Soare sfânt.

E-un Munte îmbrăcat cu slavă
Ce șade-n veșnici înălțimi
E o Cetate de scăpare
Pentru popor, pentru mulțimi.

Toți cei crescuți să poarte arma,
Cei antrenați ca ucigași
Din săbii își vor face pluguri
Arându-și câmpul blând, gingaș.

Nu vor mai învăța războiul
Nu vor mai purta sabia
Căci toți acei ce o vor scoate
Prădați și-uciși vor fi de ea.

Flămândul care locuiește
Pe Muntele Domnului sfânt
Belșug de hrană-acol’ găsește
Prin Duhul Sfânt și prin Cuvânt.

Toți orbii-și capătă vederea
Și șchiopii ‘ncep a alerga
Și-o flacără încins-ajunge
Chiar mucul ce-abia fumega.

Pe Muntele acesta mare
O Piatră șade căpătâi
Și pentru toți locuitorii
Odihnă, Doamne-n veci rămâi!

Ți-am auzit șuierătura
Cum ai suflat peste pământ
Ce har măreț, ce bucurie
Să urc pe Muntele cel Sfânt!

Camelia Stîngaciu

Isus tăcea

Motto: Isaia 53/7: „”Când a fost chinuit și asuprit, n-a
deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie
și ca o oaie mută înaintea celor care o tund: N-a deschis gura.””
Marcu 14/60-61: „”Atunci, marele preot s-a ridicat în
picioare în mijlocul adunării, a întrebat pe Isus și i-a zis: Nu
răspunzi nimic? Ce ‘mărturisesc oamenii aceștia împotriva Ta?
Isus tăcea și nu răspundea nimic.””

În Cetatea sfântă, Ierusalimul sacru,
A fost odată o judecată simulacru…
Caiafa, mare preot, era judecătorul,
Jurați, preoții de seamă și Soborul,
Iar martori erau mulți și mincinoși
Din mocirla lumii, cei mai păcătoși,
Năimiți să mintă că Cel învinuit
A căutat să strice Legea și a hulit…
Dar, la nici o acuză ce i se aducea,
Răspuns nu au primit: Isus tăcea.

Și a îndurat apoi, atâtea umilințe,
Batjocuri și ocară, și multe suferințe…
Legat la ochi, luat la palme și scuipat,
Cu spini și ghimpi a fost încununat…
Și pe lemnul crucii a fost răstignit
Dar, și pe cruce era batjocorit…
Ori, la câte umilințe a fost supus,
Isus tăcea… Și-o vorbă nu a spus.

Dar tu, creștine, tăcut-ai oare
Când te-a atins o vorbă oarecare
Nepotrivită ori cu un iz de ironie?
Sau ai răspuns pe dată, cu mânie,
Disprețuitor, cu multă răutate,
Pe care tu o socoteai dreptate
Față de un lucru atâta de mărunt?

Și ce ți-ai zis? : „L-am pus la punct
Cum merita, că fapta lui nu-i de iertat!”
Dar pare-se că repede-ai uitat
Când Salvatorul tău era bătut,
O vorbă nu a scos, ci a tăcut
Și de pe cruce i-a ierta pe toți…
Și tu, că ți-a greșit puțin, nu poți?

Asta-i porunca ce ne-a lăsat-o nouă:
„Iertați, și vi se va ierta și vouă!”
Și, dacă un om, lucrând cu răutate,
Ți-a făcut cumva o nedreptate
Ție, sau unor apropiați de-ai tăi,
Iartă-l să nu fiți doi oameni răi.

Te dor cuvintele ce ți le-a spus?
Tu amintește-ți de durerea lui Isus…
Câte ocări și hule Isus a îndurat! …
Și toate în tăcere le-a răbdat.

Așa-s cei răi, dar nu-i lua în seamă
Chiar de te urăsc și te blesteamă…
Și te judecă mereu… Și ești batjocorit…
Tu să rămâi pe drumu-ți liniștit
Și nu lua în seamă ce ți-au spus,
Ci, iartă-i cum te-a iertat Isus,
Să poți ajunge la sfârșit, când cu temei,
Hristos te judecă, nu ei!

Ioan Vasiu