Strigă către ceruri!

Când pe cerul inimii, nori se adună,
Când nimic nu crește, dar vine furtună,
Strigă către ceruri, mai cere ajutor:
-„Isus, trimite Pace, Duh mângâietor!”

Când ogorul inimii este însetat,
Mâhnit este spicul, crinii  s- au întristat,
Strigă către ceruri, mai cere ajutor:
-„Isus, trimite Ploaie, Duh mângâietor!”

Când ramurile  tale sunt  fără vlagă,
Când trunchiul pare pierdut, și plin de plagă,
Strigă către ceruri, încă mai poți cere:
„-Isus, trimite Duh Sfânt, să-mi dea putere!”

Abia se târăște lăcusta pe pământ,
Migdalul e bătrân, cu albe flori  în vânt,
Strigă către ceruri, mai cere ajutor:
-„Isus, Tu ești Medic, dă Duh vindecător!”

Nu s – a închis cerul, e un tunet târziu,
Coboară vijelia, cu focul cel viu,
E glasul cerului, e Cântul salvator:
-„Eu sunt Pacea cerească, Duh mângâietor!”

Arancutean Eliza 

Nu-i ruga noastră în zadar

Nu-i ruga noastră în zadar,
deși ea greu spre ceruri suie,
primită-i de Domnul iubirii, prin Har,
în jertfă, cruce, spini și cuie.

așa cum salvarea e dată în dar,
la fel e răspunsul, deși la noi nu e
vreun merit infim, dar Domnul descuie
portița milos, cu dragoste, iar.

nu-i Dumnezeu ca o statuie,
nici un drumeț, ce trece rar,
El e-adăpost și cetățuie
și pentru rătăcit e-un far.

nu-i ruga noastră în zadar,
când Domnul rugăciuni adună
și rugi, și lacrimi, împreună,
ajung în ceruri, pe altar

și El aduce vreme bună
acelui om ce e fugar,
ce nu mai știe cui să spună
de plânsul lui mocnit, amar.

Singeorzan Dorin  

Fii mulțumitor

Dacă astăzi ești în viață
Om prin lume călător
Ridică ochii spre ceruri
Și să fii mulțumitor.

Dacă pâinea ta pe masă
Domnul astăzi ți-a mai dat
Dacă n-ai răbdat de foame
Mulțumește-i neîncetat.

Pentru apa cristalină
Și al ei nesecat izvor
Să nu uiți să mulțumești
Veșnicului Creator.

Dacă astăzi dimineață
Te-ai putut trezi din pat
Mulțumește Acelui care
Somnul tău ți la vegheat.

Dacă poți să admiri o floare
Să asculți un susur de izvor
Nu privi cu indiferență
Fii mereu mulțumitor.

Dacă în mâini și în picioare
El putere ți-a mai dat
Mulțumește-i zi și noapte
Căci de tine sa îndurat.

Multumeste-i și de ziua
Când bolnav zăcea-i pe pat
Căci de acolo numai mâna
Domnului te-a ridicat.

Dacă ai un loc de muncă
Și o casă în care stai
Îndreaptă-ți glasul spre cer
Mulțumește-i de tot ce ai.

Pentru jertfa Lui măreață
Care te-a răscumpărat
Pentru sângele iertării
Multumește-i necurmat.

Mulțumește întotdeauna
Celui ce în iubirea Sa
A păzit în orice clipă
Viața mea și viața ta.

Dinu Ciolte

De când a nins din ceruri

De când a nins din ceruri, fără veste,
cu fluturi albi, strălucitori şi moi
simt că plutesc-ntr-o lume de poveste
în care uneori suntem eroi.

Pe scena lumii – filă de poveste –
fulgii dansează valsul lor albiu.
,,De unde, Doamne, atâta puritate?”
eu mă întreb prinzând un fulg zglobiu.

Îl strâng uşor în palma mea cea caldă
că vreau să-l duc în mica lume-a mea,
dar când deschid, din fulgul de zăpadă
n-a mai rămas nicio urmă de nea…

Chiar de e lumea noastră mărginită
între ,un început’ şi ,un final’
contează să-nțelegi slujba menită,
şi astfel să-ți joci rolul principal.

Indiferent de rolul din poveste
să biruieşti piedicile ne’nfrânt,
că toate au menirea să te-ndrepte
spre marele final din cerul sfânt.

Galati,
Cristina Magdalena Francu

3 Noiembrie

Căci iată, el se roagă.” Fapte 9:11

Rugăciunile sunt observate imediat în ceruri. In momentul în care Saul a început să se roage, Domnul 1-a auzit. In faptul acesta se află o mângâiere pentru orice suflet care se roagă în nenorocire. Cei sărmani, cu inima zdrobită, se pleacă adesea pe genunchi, dar nu pot decât să geamă şi să plângă. Totuşi, gemetele lor fac să răsune în cântare harpele cerului; lacrimile lor sunt strânse de Dumnezeu în tezaurul cerului. „Pune-mi lacrimile în burduful Tău” (Psalmi 56:8) sugerează că ele sunt strânse chiar atunci când curg. Cel care se teme să se roage cu glas tare este bine înţeles de Cel Prea înalt. Poate că, uneori, el priveşte doar spre cer cu ochii înlăcrimaţi, dar „rugăciunea este căderea unei lacrimi”. Lacrimile sunt diamantele cerului; gemetele fac parte din muzica de la curţile lui Iehova şi sunt numărate cu „cele mai sublime cereri care ajung la Maiestatea din înălţime”. Să nu crezi că rugăciunea ta va fi trecută cu vederea, oricât de slabă şi tremurând ar fi.

Scara lui Iacov este înaltă, dar rugăciunile noastre sunt purtate de îngerul legământului şi urcă treptele cu siguranţă. Dumnezeul nostru ne aude rugăciunile, şi o face cu plăcere. El „îţi aduce aminte de strigătele celor nenorociţi” (Psalmi 9:12). Într-adevăr, El nu vede privirile mândre şi cuvintele înfumurate, şi nu ia în seamă pompa şi măreţia regilor. El nu ascultă muzica marţială. El nu priveşte triumful şi mândria oamenilor. Dar, oriunde există o inimă plină de durere, buze care tremură în agonie, gemete adânci şi suspine sincere, inima lui Iehova este deschisă. El înseamnă totul în memoria Lui. El ne pune rugăciunile, ca pe nişte petale de trandafir, între paginile cărţii Sale de aducere aminte, şi, când cartea se va deschide la sfârşit, va izvorî din ea un parfum minunat.

Credinţa nu va cere semne şi minuni
Ca să se-ncreadă-n rugăciunile primite.
Marele Preot, şi ceata îngerilor buni
Aduc răspuns celor cu inimi chinuite.

Meditaţii C. H. Spurgeon

29 Octombrie

lată dar cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri” Matei 6:9

Aceasta rugăciune începe aşa cum trebuie să înceapă orice rugăciune adevărată, în spiritul adopţiei: „Tatăl nostru”. Nu există rugăciune primită care să nu înceapă cu gândul: „mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu” (Luca 15:18). Acest spirit copilăresc ajunge până la măreţia Tatălui „în ceruri”, şi conduce la devotată adoraţie: „sfinţească-se numele Tău” (Matei 6:9). Şoapta copilului – „Ava, Tată”, se amestecă cu strigătele heruvimilor: „Sfânt, sfânt, sfânt”. Este un singur pas de la închinarea adevărată la un spirit misionar fierbinte, izvorât din dragoste filială şi adoraţie respectuoasă.

„ Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (vers. 10). Urmează apoi expresia inimii, dependenţa de Dumnezeu: „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” (vers. 11). Fiind iluminat de Duhul, cel care se roagă descoperă că nu este numai dependent, ci şi păcătos, şi de aceea cere îndurare: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (vers. 12). Omul iertat cu adevărat se păzeşte să nu greşească din nou; îndreptăţirea conduce la dorinţa de sfinţire. „Şi ne iartă nouă greşelile noastre” (vers. 12) este îndreptăţirea. „Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău” (vers. 13) este sfinţirea în forma ei negativă şi pozitivă.

Fiind iertat, având îndreptăţirea lui Christos şi cunoscând primirea lui Dumnezeu, cel care se roagă mijloceşte cu umilinţă pentru perseverenţă. „Şi nu ne duce în ispită” (vers. 13). Ca rezultat al acestor cereri, urmează o expresie de laudă triumfătoare: „căci a Ta este împărăţia, şi puterea, şi slava în veci. Amin” (vers. 13). Ne bucurăm că Regele nostru domneşte în providenţă şi va domni în har de la o margine a pământului la alta, şi că domnia Sa nu va avea sfârşit. De aceea, acest scurt model de rugăciune conduce sufletul de la simţământul adopţiei la părtăşia cu Domnul nostru care domneşte. Doamne, învaţă-ne să ne rugăm.

Meditaţii C. H. Spurgeon

2 Octombrie

Din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri.” Coloseni 1:5

Nădejdea noastră în Christos pentru viitor este izvorul şi sprijinul bucuriei noastre pe pământ. Ea ne va îndemna inimile să se gândească mai des la cer, fiindcă tot ce putem dori este făgăduit acolo. Aici suntem obosiţi şi trudiţi, dar dincolo este tărâmul odihnei, unde truditorul nu va mai asuda şi oboseala va fi alungată pentru totdeauna. Pentru cei obosiţi şi istoviţi, cuvântul odihnă înseamnă cer. Noi suntem întotdeauna pe câmpul de luptă. Suntem atât de ispitiţi dinăuntru, şi atât de chinuiţi de vrăjmaşi în afară, încât nu avem decât puţină pace, sau chiar deloc. Dar în cer ne vom bucura de victorie când steagul va fi înălţat în triumf, sabia va fi pusă în teacă, şi ÎI vom auzi pe Căpitanul nostru spunând: „bine, rob bun şi credincios” Matei 25:21).

Am suferit pierdere după pierdere, dar ne îndreptăm spre ţara nemuririi, unde nu sunt cunoscute mormintele. Aici păcatul ne îndurerează mereu, dar acolo va fi o desăvârşită sfinţenie. Ceea ce mânjeşte nu va intra în cer prin nici un mijloc. Cucuta nu poate răsări în brazdele câmpurilor cereşti. O, nu este o mare bucurie că nu vei fi izgonit pentru totdeauna, că nu vei locui în pustie pentru totdeauna, ci vei moşteni în curând Canaanul? Totuşi, nu îngăduiţi să se spună despre noi că visăm la viitor şi uităm prezentul. Lăsaţi ca viitorul să sfinţească prezentul pentru cea mai bună folosire.

Prin Duhul lui Dumnezeu, speranţa cerului este cea mai puternică forţă pentru producerea virtuţii. Este o fântână de eforturi voioase; este piatra unghiulară a sfinţeniei. Omul care are această speranţă îşi împlineşte lucrul cu putere, fiindcă bucuria Domnului îl întăreşte. El luptă împotriva ispitelor cu ardoare, fiindcă speranţa lumii viitoare înfrânge hoarda duşmanilor. El poate munci fără răsplată prezentă, fiindcă aşteaptă o răsplată în lumea care va veni.

Meditaţii C. H. Spurgeon

28 Septembrie

Domnul priveşte din înălţimea cerurilor, si vede pe toţi fii oamenilor.” Psalmi 33:13

Poate că nici o figură de stil nu Îl prezintă pe Dumnezeu într-o lumină mai delicată decât atunci când se coboară de pe tron şi vine din ceruri să împlinească nevoile şi să aline durerile omenirii. Noi ÎI iubim, fiindcă, atunci când Sodoma şi Gomora s-au umplut de nedreptate, El nu le-a distrus până când nu le-a făcut o vizită personală. Nu putem să nu ne vărsăm inimile înaintea Domnului, care îşi apleacă urechea din înălţime şi o pune pe buzele păcătosului muribund, a cărui inimă tânjeşte după împăcare. Cum putem că nu ÎI iubim când ştim că El ne numără firele de păr, ne înseamnă cărarea şi ne rânduieşte calea? Acest mare adevăr este adus aproape de inimile noastre mai ales atunci când ne amintim cât de atent este El, nu doar la interesele temporale ale creaturilor Sale, dar şi la bunăstarea lor Spirituală.

Deşi între creatura limitată şi Creatorul nelimitat se află o mare distanţă, există legături care îi unesc. Când plângi, nu te gândi că Dumnezeu nu îţi vede lacrimile, fiindcă „cum se îndură un tată de copiii lui, asa se îndură Domnul de cei ce-L iubesc” (Psalmi 103:13). Vederea ta este capabilă să mişte inima lui Iehova; şoapta ta poate să plece urechea Lui spre tine; rugăciunea ta poate să cheme mâna Lui; credinţa ta poate să mişte braţul Său. Nu te gândi că Dumnezeu stă în înălţime şi nu-ţi dă nici o atenţie.

Aminteşte-ţi că, oricât de sărac şi nevoiaş eşti, Domnul se gândeşte la tine. „Căci Domnul îsi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijineascăpe pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” (2 Cronici 16:9). O, repetă atunci adevărul care nu oboseşte niciodată: nici un Dumnezeu nu este ca Dumnezeul pe care îl doreşte sufletul meu. El, la a cărui voce tremură cerul, chiar El, aşa măret cum este, ştie cum să se aplece la mine.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Acolo trebuie s-ajungi

Referințe

Romani 5:3-5 Romani 8:18

Prin foc te-am dus, prin aspra încercare
Ca să mă vezi cât sunt de iubitor
Te-am coborât până în neagra vale
Doar ca să-ți dau cununi de-nvingător.

Te-am învârtit în jurul unui munte
Să te-ncunun cu laurii răbdării
Chiar spinii grei, ți i-am lăsat pe frunte
Fiindcă te vreau pe tron cu luptătorii.

Aș fi putut să-ți dau doar fericire
Dureri să n-ai, cuptorul să nu-l știi
Dar n-ai avea în ceruri strălucire
Nici locu-n care te aștept să vii.

Nu ai cum știi ce-n ceruri te așteaptă
Te văd că nu-i ușor să izbutești
Dar nu uita nicicând, treaptă cu treaptă
Te urcă mâna Mea, tu biruiești!

Eu nu te las, chiar dacă-n rugi adesea
Mi-ai spus în lacrimi: „-Simt că-s părăsit!”
Copilul Meu, să nu îți pierzi nădejdea
Puțin mai e, un pas pân’ la sfârșit.

O clipă doar și când vei trece pragul
Un cânt de mulțumire vei ‘nălța
Văzând cununa, moștenirea, locul
Primite pentru osteneala ta.

Te vei vedea în toată strălucirea
Și vei striga: „-N-am suferit de-ajuns
De nu erau nici lacrimi, nici zdrobirea
În locu-acesta, nu aș fi ajuns!”

O, luptă-te, fiindcă se merită
Copil iubit, să nu te îndoiești
Cu tine- s Eu, clipită de clipită
Te-ajut, acas’, cu Mine să sosești.

Cornelia Sărac