Alege să fii cuprins de Hristos

Rânjește satan prin colț de mustață
Privind cu turbare și gata de-atac,
Se zbate puternic, se luptă, înhață
Și are pretenția să-i faci după plac.

E tot mai vizibil, se-aude mai clar
Căci răcnetul lui e tot mai strident,
El e de profesie un bun măcelar,
Ucide-orice suflet, e foarte atent.

Nu-i pasă de nimeni și nu-i emotiv,
Nu știe deloc ce-nseamnă iubirea.
Ci poartă la el un rău pandantiv
Prin care aduce mereu amăgirea.

E foarte șiret și-un bun jucător,
Se joaca cu prada, apoi o distruge.
Mai joacă și teatru, satan e actor,
Apoi, pe furiș, se strecoară și fuge.

El știe că vremea și timpu-i aproape,
Când vine Hristos să-l prindă, să-l lege.
De-aceea lovește în oile șchioape,
Și ia tot, la rând, el nu mai alege.

Fii foarte atent, te roagă, veghează,
Alege să fii cuprins de Hristos.
Căci Domnu-I Acela ce te cercetează,
Și-ți umple viața cu tot ce-i frumos.

Să nu te lași prins de șoapta vicleană,
Păzește-ți credința și sufletul tău,
Aleargă puternic, aleargă în goană,
Să fii împreună cu-al tău Dumnezeu.

Nichifor Nicu 

Cercetează-mi inima

Înaintea Ta vin astăzi, Doamne
Vreau iertarea Ta să o primesc
Vreau să și Te doresc cu bucurie
Pe Tine, Domnul meu
Numai lângă Tine am speranță
Doar prin Tine pace eu găsesc
Tu ești, Doamne-al meu izvor de viață
Ce curge tot mereu.

Umple-mi, Doamne toată viață mea
Astăzi numai de prezența Ta
Te rog, Doamne…
Și te rog frumos, nu mai pleca
Cercetează-mi astăzi inima
Te rog, Doamne

Inima mea, Doamne-Ți mulțumește
Că de robul Tău, Te-ai îndurat
Și se-nchină azi cu bucurie
Te laudă ne-ncetat.
Bunătatea Ta nemărginită
Să-mi zdrobească inima din piept
Să te laude în orice clipă
Aceasta îmi doresc

Mângâierea Ta să mă-nsotească
În călătorie pe pământ
Și când lupta o să se sfârșească
S-ajung în Cerul Sfânt.
Asta-i, Doamne ultima dorință
Să-Ți slujesc oricât de greu ar fi
Știu că-n clipa când vine furtuna
Nu mă vei părăsi

Nichifor Nicu 

Cand Dumnezeu te atrage

Cand Dumnezeu te-atrage, frate. .
Cand Dumnezeu te-atrage, sora,
Renunti a mai trai-n pacate.
Te porti cinstit cu bunatate
In orice zi, la orice ora.

El, primul S-a-ndurat de tine
Mai inainte ca sa-L chemi.
Cu drag, in mana Lui te tine
Cand treci prin greu si cand ti-e bine
Cand esti cu El sa nu te temi.

Cand Dumnezeu te cerceteaza,
Ca sa-ti intorci spre El privirea,
El in viata ta lucreaza
In orice vreme te vegheaza
El, iti aduce fericirea.

El, te atrage prin iubire!
Nu cu siliri sau obligatie
Prin dragoste, neprihanire,
si prin dovezi de mantuire.
El nu e mit sau aberatie.

Ateii spun ca Dumnezeu,
Nici nu a existat vreodata.
Aceasta, ei sustin mereu,
Insa le este mult prea greu
Ca sa aduca o dovada.

Noi, totusi vom avea dovezi
cu miile, ca e real.
Sa crezi in ceea ce nu vezi,
Nu e usor, dar cercetezi
Si-apoi descoperi in final

ca Dumnezeu exista, frate!
El te atrage ca magnetul
Prin El, tu ai si sanatate,
Si minte, si putere-n toate
Sa -nvingi greul si falimentul.

Acum, fii bucuros, si crede
Ca El e creatorul tau.
Iar daca ochiul tau nu-L vede
Poti sa -L descoperi pe-ndelete
Deosebind bine de rau.

Narcisa Menegazzi 

Ai mila de România

Doamne eu te rog ai grija
De poporul românesc,
Si priveste tu cu mila,
Tatal nostru cel Ceresc.

Iarta-ne când iti gresim,
Spala-ne de tot c e-i rau,
Fa -ne-o cercetare Sfânta,
Umple-ne cu Duhul Tau.

Ai mila de România,
Ai mila de-acest pamânt,
Lasa cercetare Sfânta,
Lasa Duhul Tau cel Sfânt.

Sa il simta fiecare,
om de pe acest pamânt,
Si sa spuna-n gura mare,
Tu esti Creatorul Sfânt!

Tu esti medicul suprem,
Minunatul Salvator,
Care-ai venit in lume,
Sa aduni al Tau popor.

Pentru-a -l duce-n vesnicie,
Unde moarte n-o mai fi,
Unde-i dragoste si pace,
Si eterne bucurii.

Nichifor Nicu

Psalmul 139

Doamne, Tu mă cercetezi
De aproape şi mă ştii
Când mi-e inima zdrobită
Sau huceag de bucurii.

De departe-mi pătrunzi gândul
Care nici că nu se naşte
Şi Tu, Doamne, dinainte,
Știi ce cuget mă va paşte.

Nici nu îmi ajunge vorba
Frământându-se pe limbă
Că şi simt cum Duhul vieţii
Dinăntru mă preschimbă.

Tu-mi cunoşti căile vieții
Când mă culc şi când mă scol
Cu aripi ocrotitoare
Îmi dau îngerii ocol.

Taina Ta atât de mare
E prea greu s-o pot pătrunde
Spre nadir este înălțare
Din abisele profunde.

De la faţa Ta deoparte
Unde pot să stau retras
Când prin Duhu-Ţi, de aproape
Tu îmi numeri orice pas?

Dacă m-aş sui la ceruri
Tot Tu eşti şi-acolo sus
Dacă mă cobor în groapă
În adâncuri stai ascuns.

Dacă zorile m-or duce
Dincolo pe ţărm de mare
Chiar şi-acolo mă ajunge
Mila Ta ocrotitoare.

Dacă searbădul mormânt
M-o acoperi cu tină
Chiar şi-n noaptea din sicriu
Mi-oi trimite Tu lumină.

Fiindcă şi-ntunecimea
E ca ziua pentru Tine
Și în faţa Ta chiar noaptea
Se preface în lumine.

Tu mi-ai întărit rărunchii
M-ai ţesut la mama-n pântec
Cum să nu îţi laud, Doamne,
Vrednicia Ta în cântec?

Minunată Ţi-e făptura
Sfinte lucrările Tale
Şi ce bine văd acuma
Singura spre Tine Cale.

Nu Ţi-am fost străin vredată
Nici când tainic din pământ
Îmi zideau un trup de om
Ursitoarele de vânt.

M-ai văzut cu mult nainte
Chiar ca mama a mă vede
Şi în cartea Ta-mi sunt scrise
Toate faptele secrete.

Cât de nepătruns eşti, Doamne,
Câte lucrările Tale
Că-s mai multe ca nisipul
Aşternut la ţărm de mare.

De trăiesc sau mor de-acuma
Eu oricum sunt robul Tău
Doamne, dacă-ai stinge ura
Făcătorilor de rău.

Depărtați-vă de mine
Oameni însetați de sânge
Ce vorbiți pizmaș pe Domnul
În rostirile nătânge.

Ce Îl vrăjmășiți în spate
Îi luați numele în van
Doamne, cum să nu urăsc
Pe acel ce Ți-e dușman?

Da, urăsc cu ură multă
Pe acei cu gândul laș
Și-i socot fără osândă
Ca pe proprii-mi vrăjmași.

Dacă este-n mine ură
Stinge focu-n gândul meu
Ce pot oamenii să-Ţi facă
Ţie, Însăşi Dumnezeu?

Şi cu mila Ta cerească
Schimbă-mi, Doamne, gândul van
Fă-mă Doamne, să-l iubesc
Și pe acel ce mi-e dușman.

Doamne, mă cunoaște bine
Cercetează-mă, mă iartă,
Mă încercă și mă pune
De-s greșit, pe calea dreaptă.

Marin Mihalache

Ps.139 (reflectie)

Dumnezeul mantuirii mele
Glasul mi se-ndreapta iar spre Tine
Spre Locasul dincolo de stele
Inspre Tronul Dragostei Divine

Preamarit sa fii in veci Parinte!
Pururi se sfinteasca  al Tau nume!
Legea-Imparatiei Tale sfinte
Sa-mi ghideze umbletul prin lume

Intr-o lume tot mai ticaloasa
Cand Cel Rau  cu-atatea ma incearca
Chiar de nu-nteleg tot ce m-apasa
Voia Ta in toate sa se faca!

Tu , ce ma cunosti in de aproape
Si-mi patrunzi neincatat gandirea
Chiar de merg la marginea de ape
Dreapta Ta i-mi da calauzirea

Nu-mi ajung cuvintele pe limba
Ca Le si cunosti atat de bine
Duhul Tau deasupra mea se plimba
Cand i-ti pui Tu mana peste mine

N-am nimic ascuns fata de Tine
M-ai tesut cu-atata pasiune
Doar un plod, dar Tu priveai la mine
Mi-ai dat chip si-am devenit minune

Orice suflet viu ce-apare ‘n lume
E minunea Dragostei Divine
E stiinta Sfantului Tau Nume
Ochii mei observa-aceasta bine

Domnul meu te rog i-mi cerceteaza
Gandurile…  pasii pribegiei…
Da-mi lumina… tine-mi mintea treaza,
Du-ma Tu pe Calea Vesniciei.

Daniel Hozan