Întrebarea directă

„Mă iubeşti?” –  Ioan 21:17

Petru nu mai declară nimic acum (compară cu Matei 26:33-35). Omul natural face afirmaţii şi declaraţii; dragostea personalităţii umane se descoperă doar prin durerea provocată de această întrebare a lui Isus Cristos. Petru Îl iubea pe Isus în felul în care orice om natural iubeşte un om bun. Aceasta este dragostea ce ţine de temperament; ea poate pătrunde adânc în fiinţa omului, dar nu atinge centrul fiinţei.

Dragostea adevărată nu declară niciodată nimic. Isus a spus: „Pe oricine Mă va mărturisiînaintea oamenilor”, adică îşi mărturiseşte dragostea nu doar prin cuvinte, ci prin tot ceea ce face.Până când nu suntem răniţi astfel, încât să fim scăpaţi de orice amăgire cu privire la noi înşine. Cuvântul lui Dumnezeu nu poate pătrunde în noi şi nu-şi poate face lucrarea în viaţa noastră. Cuvântul lui Dumnezeu  ne răneşte aşa cum nu ne poate răni nici un păcat, deoarece păcatul slăbeşte simţurile noastre. Întrebarea Domnului măreşte sensibilitatea noastră, până când această rană făcută de Isus produce cea mai puternică durere posibilă.

Resimţim această durere nu numai într-un mod natural, ci şi în profunzimea  personalităţii noastre. Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul şi nu mai rămâne nici o amăgire. Este imposibil să abordezi în mod sentimental această întrebare a Domnului; nu poţi spune lucruri amabile când Domnul îţi vorbeşte direct; durerea este prea mare. E o durere atât de mare, încât nu te mai poţi gândi la nimic altceva. Nu poate fî nici o îndoială în legătură cu durerea provocată de Cuvântul lui Dumnezeu într-un copil al Său,dar momentul în care simţim durerea este marele moment al revelaţiei.

Oswald Chambers

Ciocnirea dintre Dumnezeu şi păcat

El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn.

I Petru 2:24

Crucea lui Isus este revelaţia judecăţii lui Dumnezeu asupra păcatului. Nu asocia niciodată crucea lui Isus Cristos cu martiriul. Crucea a fost un triumf suprem care a zdruncinat înseşi temeliile iadului. Nu există nimic mai sigur în timp sau eternitate decât ceea ce a făcut Isus Cristos pe cruce. El a repus întreaga rasă umană într-o relaţie corectă cu Dumnezeu. A făcut din răscumpărare baza vieţii umane, a deschis o cale pentru ca fiecare om să poată ajunge în comuniune cu Dumnezeu.

Crucea n-a fost o întâmplare în viaţa lui Isus: El a venit tocmai pentru ea. EI este „Mielul jertfit de la întemeierea lumii”. Întruparea lui Cristos n-ar avea nici un sens fără Cruce. Fereşte-te să-L separi pe Dumnezeu arătat în carne de Fiul devenit păcat. Întruparea s-a făcut cu scopul răscumpărării. Dumnezeu S-a întrupat pentru a da la o parte păcatul, nu pentru a realiza ceva pentru Sine însuşi. Crucea este evenimentul central al timpului şi al eternităţii, precum şi răspunsul la enigmele acestora.

Crucea nu este crucea unui om, ci Crucea lui Dumnezeu şi ea nu poate fi niciodată înţeleasă prin experienţa umană. Crucea este arătarea naturii lui Dumnezeu, poarta prin care oricare om poate ajunge în unire cu Dumnezeu. Când ajungem la Cruce, noi nu trecem prin ea, ci rămânem în viaţa spre care Crucea este poarta.

Centrul mântuirii este Crucea lui Isus; mântuirea se obţine atât de uşor, deoarece ea L-a costat atât de mult pe Dumnezeu. Crucea este locul unde Dumnezeu se uneşte cu omul păcătos în urma unei lovituri puternice şi unde se deschide calea către viaţă – dar această lovitură a fost asupra inimii lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS