Dacă nu Tu, atunci cine?

Dacă nu Tu, atunci cine
Să-mi poarte de grijă când dorul e mare,
Când raza-i puțină și-i multă-nserare,
Speranța se duce, necazul mă ține? …
Dar scumpa-Ți chemare
Îmi scutură zgura și mătură vasul,
Veghează lucrarea și-apropie ceasul
Spre soare-răsare.

Dacă nu Tu, atunci cine
Să sprijine capul când trupul se frânge,
Săracul când n-are, bolnavul când plânge,
Cu drag să ne-nvețe ce-i rău și ce-i bine
Și-n jertfă de sânge
S-arunce departe urâtul păcat? !
Căci jertfa cu care Stăpânul s-a dat
La ceruri ne strânge.

Dacă nu Tu, atunci cine
Să vină-ncontinuu cu-aceeași menire
Spre inimi de piatră, să dea izbăvire,
În timpuri trecute și-n timpul ce vine
Și-n dulce-nsoțire,
În duh și-n putere să-Și crească Mireasa,
Cu mână cerească să-i termine Casa,
Cu-atâta iubire? !

Te roagă azi tot poporul,
Venit din lume să Ți se-nchine,
Cu mâini întinse, cu inimi pline:
Ne spune iarăși că ești Păstorul
Și iar ne-adu
Lângă Tine!
Dacă nu Tu,
Atunci cine? …

Viorica Mariniuc

Se lasă noaptea peste Ro…mânia!

Se lasă noaptea peste Ro… mânia,
Căci Dumnezeu nu a participat la vot!
A stat pe tron, în cer, să urmărească,
Cum luptă toți și dacă toți mai pot!

Se lasă noaptea, o noapte de păcat,
Pentru că ne-am obișnuit cu răul…
Mânia va veni și peste RO îndat
Că am iubit mai mult din noi, doar eul.

Și ce mă doare cel mai mult acum,
E că românii au crezut politic!
Nu au citit nici legi, nici spirit critic,
Ci s-au lăsat mânați de toți la drum…

Se vede noaptea peste Ro… mânia,
Nu v-a-ntârzia să vină, ba la timp,
Sosi-va ceasul, însă nostalgia,
După un vot: dar el va fi un gând…

Vom plânge cu amar după Octombrie
A zilelor în care am votat,
Ca viața noastră în pace să ne fie,
Dar vom avea: un suflet tulburat…

Așa e, când dormim și când ne credem
Creștini din pix, creștini cu titlul și atât…
Ne mână toți, roșcove ca să culegem,
Ca pe o turmă, cu un belciug în rât…

Puteam ca viața să ne-o dăm martiri,
Puteam ca să murim pentru credință!
Dar să votăm ne-a fost atât de greu,
Să îndoim, o mică hârtiuță…

Acum suntem minoritate, în Ro… mânia,
Însă chiar peste orice om ea va veni!
Românii ce și-au dat acordul NU,
Pentru orice păcat și rău ei vor plăti!

Dar Dumnezeu va ține El, familia!
Va binecuvânta românul drept, creștin
Care trăiește Biblia și nu titulatura,
Va duce pacea în suflet de român!

Bulzan Marian Gigel 

Teme-te de Domnul

Teme-te de Domnul!
Noaptea, pe-ntuneric, nu se vede șanțul,
Ultima zvâcnire își cunoaște partea
Și-ntr-un timp sau altul va veni bilanțul.

Te-nconjoară moartea –
E o axiomă, nu o întâmplare;
Strânge-te din lume, să auzi cum bate,
Ca să-ți amintească, brațul Lui cel tare.

Fugi de răutate,
Să nu judeci omul care-i lângă tine,
Cheamă-ți Creatorul, ca să te-ntocmească
În izvor de pace, făcător de bine.

Firea să-ți dorească
Ca să-ndepărteze orice stricăciune,
Căci atât cât ține-n suflet crezământul,
Credinciosul face lucrurile bune.

Să-mplinești Cuvântul –
Numai în lumină vei primi știința;
Acordează-ți struna, cizelează versul
Și, prin bunătate, cheamă biruința.

Schimbă-ți astăzi mersul,
Ca să ai nădejde și s-aștepți sfârșitul
Azi, cât timp iubirea își ridică glasul,
Căci, la încheiere, vine infinitul.

Astăzi este ceasul!
Multa amânare îți provoacă somnul,
Șansa îți descrește și-ți slăbește pasul,
Hotărăște clipa. Teme-te de Domnul!

Viorica Mariniuc 

Trece timpul…

În a timpului şuvoaie, ceasul pare-a sta în loc
Şi lumina e ascunsă, din păcate sub obroc
Timpul e aproape gata, zilele sunt pe sfârsit
Pentru unii oameni insă, ceasul pare-a fi oprit.

Ceasul pare că e veşnic şi că timpu-i infinit
Dragul meu însă, ai grijă, totul are un sfârşit
Nu te-ncrede în viată, totul este-nşelător
Ci speranta ta să fie doar ‘n-al tău Mântuitor!

Pace, pace strigă lumea, bucurie pe pământ
Au uitat de existenta Domnului Isus Cel sfânt
Desfătările plăcute, culmile ce se ivesc
Le captează aal lor suflet, le ghidează aal lor mers.

Viitorul se arată tot aşa de strălucit
Ca şi soarele pe ceruri, ce nu poate fi oprit
Planuri mari, vise mărete desfătează al lor gând
Însă nu uita un lucru: Totul merge în mormânt.

Din comorile sub soare ce-ai muncit în viata ta
În mormânt nu iei nimica, ci pleci doar cu fapta ta
Căci nu este vreo salvare pentru omul păcătos
Decât Cel ce-nvie mortii, şi acele e Hristos!

Fără El, viata-i tristă si trăirea fără scop
Iaraă ceasul pare iată, a tot ticăi în loc.
Dar pământul nu e veşnic, iară omul trecător
E o mână de tărână făr-al Domnul, Salvator.

Deci ridică-te acuma, o, sărman suflet zdrobit
Şi întinde-ti a ta mână, Hristos nu te-a osaândit
El priveşte cu iubire şi-ti întinde mâna Sa
Prindei-o şi-aveavei viată, prinde-o, nu Îl refuza.

Iară-n viata ta schimbată, soarele va lumina
Ceasul tău vva bate iarăşi, inima se va schimba
Într-o lume amortită, ce trăieşte într-un somn
Fii tu sare, luminează, onorând pe al tău Domn.

Ceasul nu-i oprit acuma, nu, el pare doar a sta
Iară timpul curge, curge, pregătind venirea Sa.
Să ne bucueăm, căci iată, Domnul nostru va veni
Şi din lumea de păcate, vom pleca spre veşnicii.

Să ne bucurăm, căci iat-avem un Domn atât de sfânt
Şi că El odat’ venit-a ca şi jertfă pe pământ.
Noi prin El avem salvare şi pe El L-om onora
Să cântăm în veci de-acuma, pentru marea slav-a Sa!

Blioju Bianca-Adina

Mi-e dor de casa părintească

Mi-e dor de casa părintească
De locul unde m-am născut,
O! De anii scumpi copilăriei –
Unde cu drag i-am petrecut.

Şi unde în viaţa cea normală
Printre familie şi-ntre vecini,
Făcutu-mi-am noi orizonturi
În juru-mi că nu sunt străini.

Mi-e dor de prispa acoperită
Ce-atunci când ploua afară,
Ne stângeam sub ea privind
Cum plouă-n zilele de vară.

Şi ne era drag ca s-admirăm
Cum ploaia-n picurii-n rafale
Făcea clăbuci de spumă mari
Care curgeau pornind la vale.

Mi-e dor de-ntinsa bătătura
Când după ploaie începeam
Să ne-adunăm pentru joacă
Şi-aşa de mult ne bucuram!

Nu simţeam când trece ziua
Şi mulţumiţi cu gânduri bune
Ne regrupam urcând în casă
La ceasul sfânt de rugăciune.

Flavius Laurian Duverna

În inima ta…

Adesea te-ntrebi ce ţi s-a întâmplat,
Te-ntrebi cine eşti şi care ţi-e rostul
De ce eşti aşa şi de ce te-ai schimbat
De ce nu mai eşti cum ai fost tu odat’
Şi care-o să-ţi fie pedeapsa sau costul?

În inima ta, auzi mereu glasul
În cuget îţi spune ce-i bine, ce nu-i…
Dar tu, Îl respingi, grăbeşti apoi pasul
Şi nu realizezi că-n curând, vine ceasul
Când vei da socoteală de toate chiar Lui!

Inima se zbate-n dureri ne-nţelese
Şi-ţi spune mereu când eşti gata să cazi
Dar tu n-o asculţi, cauţi plăcerile-alese
Şi-apoi, te trezeşti că eşti prins între lese;
De n-ai fost mai bun ieri, măcar să fii azi…!

Şi curg din inimă râuri de lacrimi
Când reci, când fierbinţi, dar pline de dor…
E dorul suprem, ce-şi revarsă în patimi
Dorinţa de-a umple golul din inimi
Cu dorul de Cer, ce-i deplin, ‘nnălţător…

Când cerul ţi-e plin de furtuni şi de ploi
Şi nu mai zăreşti de-atâţia nori, soare,
Tu luptă şi crede, si nu da ‘napoi
Căci nu vei fi singur, mereu veţi fi doi
Şi când nu mai poţi, El te poartă pe braţe!

Să nu te gândeşti să renunţi a lupta
Căci El te iubeşte şi vrea să te-ajute
Tu cere-I să-ţi umple azi inima ta
Cu multă putere şi dragostea Sa
Încrede-te-n El, căci o să te-asculte!

Ai temeri, poveri, şi adesea-obosit…
Pe cale mai bâjbâi şi mergi şchiopătând
Şi stai în picioare pe stâncă, lovit…
Tu ‘nalţă spre Cer glasul tău istovit
Şi cere-I putere; te roagă crezând…

Căci El te ascultă prin orice-ai trecut
Şi-I gata s-ajute, de vede credinţa;
Îndreaptă-ţi dar pasul şi viaţa de lut
Slujeşte-I doar Lui necurmat, ne-ntrerupt,
Şi-apoi, când Îl chemi, îţi va da biruinţa!

Megyesi Calin 

A-ţi găsi personalitatea in focul întristării

“Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă de ceasul acesta?…Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!” Ioan 12:27-28

Ca sfânt, atitudinea mea faţă de întristare şi dificultăţi nu trebuie să fie aceea de a cere ca ele să fie îndepărtate, ci a cere ca, în mijlocul fiecărui foc al întristării, să-mi pot păstra personalitatea cu care m-a creat Dumnezeu. Domnul nostru S-a găsit pe Sine în focul întristării. El n-a fost scutit de acel ceas, ci ajutat să poată ieşi din acel ceas.

Noi spunem că n-ar trebui să existe întristare, dar există întristare şi trebuie să ne găsim pe noi înşine in flăcările ei. Dacă încercăm să scăpăm de întristare, dacă refuzăm să ţinem cont de ea, suntem nechibzuiţi, întristarea este una dintre cele mai mari realităţi ale vieţii; nu are nici un rost să spui că n-ar trebui să existe întristare. Păcatul, întristarea şi suferinţa există şi nu trebuie să spunem că Dumnezeu face o greşeală permiţându-le.Întristarea îndepărtează o mare parte din superficialitate, dar nu-l face întotdeauna pe om mai bun. Suferinţa ori îmi formează personalitatea, ori mi-o distruge. Nu îţi poţi găsi personalitatea când ai parte de succes, atunci îţi pierzi capul; nu îţi poţi găsi personalitaiea în monotonia vieţii cotidiene, atunci eşti plin de cârtire.

Singurul mod de a-ţi găsi personalitatea este în focul întristării. De ce trebuie să fie aşa, n-are importanţă, dar faptul că este aşa e adeverit atât de Scriptură, cât şi de experienţa umană. Întotdeauna poţi recunoaşte omul care a trecut prin focul întristării şi s-a găsit pe sine; eşti sigur că, la necaz, te poţi duce la el şi descoperi că are timp pentru tine. Dacă un om n-a trecut prin focul întristării, el poate fi dispreţuitor, n-are timp de tine. Dacă te găseşti pe tine în focul întristării, Dumnezeu te va face “hrană” pentru alţi oameni.

Oswald CHAMBERS

Împacă-te cu ideea existenţei păcatului

“Acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului.” Luca 22:53

Faptul că nu ne împăcăm cu ideea existenţei păcatului produce toate dezastrele din viaţă. Poţi vorbi despre virtuţile nobile ale naturii umane, dar există ceva în natura umană care va râde în faţa oricărui ideal pe care-l ai. Dacă refuzi să accepţi că în fiinţele umane există viciu şi egoism, că există ceva de-a dreptul duşmănos şi rău, atunci, când păcatul îţi va ataca viaţa, vei face compromis cu el şi vei spune că n-are rost să lupţi împotriva lui.

Ţii cont că acesta este ceasul şi puterea întunericului sau imaginea pe care o ai despre tine însuţi exclude păcatul? Te împaci cu ideea existenţei păcatului în relaţiile şi prieteniile tale pământeşti? Dacă nu, el te va prinde la primul colţ şi vei face compromis cu el. Dacă te împaci cu ideea că există păcat, vei sesiza imediat pericolul – “Da, văd ce-ar însemna aceasta”. Recunoaşterea păcatului nu distruge baza prieteniei, ci stabileşte o acceptare reciprocă a faptului că temelia vieţii este tragică.

Fereşte-te întotdeauna de o evaluare a vieţii care nu recunoaşte faptul că păcatul există! Isus Cristos nu S-a încrezut niciodată în natura umană, totuşi El n-a fost niciodată cinic, niciodată suspicios, deoarece S-a încrezut pe deplin în ceea ce putea face El pentru natura umană. Omul curat, nu cel inocent, este un om în siguranţă. Omul inocent nu este niciodată în siguranţă. Oamenii nu trebuie să încerce să fie inocenţi. Dumnezeu le cere ca ei să fie curaţi şi virtuoşi. Inocenţa este o caracteristică a copiilor. Este un lucru condamnabil ca omul să nu se împace cu ideca existenţei păcatului.

Oswald CHAMBERS

Ascultă chiar când e durere

Ascultă chiar când e durere
Vedea-vei norii cum dispar,
Simți-vei sfântă adiere,
Vei ști c-a fost trimis un dar.

Ascultă glasul ce-ți șoptește
Să mergi ’nainte cu curaj
Să poți trăi dumnezeiește
(Nu-nvăluit în vreun miraj.)

Ascultă vorbele transmise
Prin credincioșii slujitori
Să-ți fie ușile deschise
Spre a pătrunde sărbători.

Ascultă și când neputința
Te copleșește; vei vedea
Cum se înseninează ființa
Și cum învingi povara grea.

Ascultă ce îți spun profeții
Nu ce propagă vreun ziar
C-atunci din ceasul dimineții
Ve fi cu Meșterul Zidar.

O, ia aminte la apelul
Care te cheamă să lucrezi
Și să înalți mai sus drapelul
Pe Fiul Slavei să-L urmezi.

Minuni urmează când credința
E activată zi de zi
E-asigurată biruința,
Ce e uscat va înverzi.

George Cornici

Ceasul răspunsului

Ceasul răspunsului e-aproape
Să nu risipim răbdarea
Când vin învolburatele ape
Cu EL depășim încercarea.

Ceasul răspunsului vine
Să nu ne prindă-ndoiala
Sufletul, mereu, să se-nchine
Să nu mai revină răceala.

De-a Lui iubire să nu ne-ndoim
Niciunde, nicicând, niciodată
Încrederea să n-o părăsim
Căci ea ne-aduce răsplată.

Crezând, răbdători, că sosește
Răspunsul cel mult așteptat
Avântul spre Slavă sporește
S-ajungem la-l nostru-mparat.

El are un plan și-o lucrare
Și vrea  fericiți sā trāim
În stāri grele, precare
Numai  spre El sā privim.

Nu e tārziu cānd din Slavā
Primim rāspuns potrivit
Când cineva ne întreabā
Spunem: ”El sā fie slāvit.”

George Cornici