O zi lunga

Text: losua 106-15

Toate îşi au vremea lor, si fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” Eclesiastul 3:1

Auzim adeseori spunandu-se: „Dacă ar fi cîteva ore în plus în zi!” Cu toate acestea, Dumnezeu face ca pămantul să se rotească la fiecare 24 de ore, timp suficient ca să facem tot ce ne cere EI în fiecare zi. O problemă poate fi şi faptul că nu punem lucrurile de pe primul loc, pe primul loc şi că încercăm să le facem pe toate.
Intr-un articol publicat de revista „Decision”, Maxine Hancock îşi aduce aminte că după ce prima ei carte a fost tipărită, a întîlnit o femeie care era soră medicală la o maternitate. Cu o grămadă de micuţi trăgînd de ea, ea s-a uitat cercetătoare la Maxine: „Doamnă! Trebuie să fiţi foarte ocupată!” a spus ea. „Nu cred să fiu mai ocupată ca dumneavoastră”, a răspuns Maxine. „Cum aveţi timp să le faceţi pe toate?” a întrebat femeia. „Simplu. Nu le fac pe toate. Fac prima dată ceea ce cred că este cel mai important.”

In textul de azi, losua porunceşte soarelui şi lunii să stea, astfel ca orele de lumină să se prelungească. Nu e mirare că Dumnezeu a răspuns prompt rugăciunii lui, deoarece losua a văzut că ziua zboară. Uimitoarea minune sugerează că există întotdeauna timp suficient ca să facem ceea ce ne cere Dumnezeu. O, El nu va adăuga în mod supranatural ore la ziua noastră, dar prin Cuvîntul Său şi prin Duhul Lui cel Sfînt,ne va arăta ce să facem şi ne va da putere s-o facem.
Presiunile vieţii ne ţin mereu în alergare? Poate că ar trebui să ne concentrăm din nou asupra priorităţilor. Poate că încercăm să realizăm prea multe şi să ne repartizăm energiile unor scopuri greşite. Cînd căutăm priorităţile lui Dumnezeu, zilele pe care ni le dă El sînt suficient de lungi.  – D.J.D.

Orice zi ce vine de la Domnul
E destul-a face tot ce El ne cere.
Şi dacă în El ne vom încrede
Vom primi în trup şi-n inimă putere. ”      – D.J.D.

Descoperirea că nu trebuie să le faci pe toate poate fi una din cele mai mari eliberări ale vieţii.

Painea zilnica

A venit harul

Referințe: Ioan 1:15-18


În trecutul veșnic unde gândul zboară,
Nimic nu era, nici picătura de rouă,
Nici univers nu era, doar absolutul vid,
Nici lună, nici stele, doar golul pustiu și arid…

De acolo, unde era doar El în Sine,
În El era Cuvântul-din etern-lumină
Și viață, nedezghiocate încă, iar Duhul
Nu purcese în spațiu, să umple văzduhul.

Din neunde, netimp Triunic existent,
Se dezveli în Logos, Cuvântul imanent,
Prima rostire-faptă, izvor a tot ce este,
Și se porni rotire în sferele celeste…

Apar lumina, cerul, apa și uscatul,
Apare iarba, pomii, soare, lună, stele,
Pești și păsări, vite, târâtoare…
Și mai presus de toate,
Coroană și splendoare:
Omul și femeia, stăpâni a tot și toate,
Venea de sus lumina în mii de nestemate.

Și se-nșirară veacuri de trudă și sudoare,
Timpul se zbate-n sine și spațiul se-ncovoaie…
Apasă greu păcatul ce Legea-l înnegreste,
Din haosul din oameni genune se ivește,
Părea că totul piere, absentă orice zare…

Veni-va oare vremea, veni-va oare ceasul?
Așteaptă omenirea să-I audă glasul…
Deodată apare steaua și magii văd in spațiu,
O nouă stea aleargă, iar magii cu nesațiu
Sorb în ochi lumina și o iau pe urma ei…

Pe când păstorii-n noapte păzesc a lor turmă,
Cerul se deschide și cor de îngeri sună,
Aleargă și păstorii la locul cel promis,
Căutând să vadă, realitatea unui vis…

Magii vin cu daruri: aur, smirnă și tămâie,
Păstorii dau de știre, cu toții, ca să știe
S-a născut Mesia, al lumii Împărat.
Puteau vedea cu ochii Cuvântul Întrupat.

Iosif și Maria – Fecioara Preacurată,
Privesc la Prunc și sunt preafericiți
Că Domnul, Ziditorul, din ceruri a privit
Spre starea lor smerită. Din spița lui David

Le dărui Copilul, Cel Sfânt din veșnicii,
Să vină pe pământul înnegrit de vină,
S- aprindă-n mii de inimi lumină din Lumină.
Slavă-n ceruri, îngerii cântă, și pace
Pe pământ intre oamenii plăcuți Lui.

Acum și pentru tine, ce ești înstrăinat
Și umbli pe-ale lumii cărări insingurat,
Și pentru tine-i ziua, e ceasul chiar acum,
Să vii azi la lumină croindu-ți un alt drum,

El te cheamă: Vino! E ceasul cel dim urmă,
E ultima strigare, să vii în a Sa turmă,
Să simți cum se revarsă roua cea de sus,
Cum se revarsă harul prin crucea lui Isus.

Primește-n suflet pacea, păcatele-s iertate,
Plătitu-s-a cu sânge, sfânt, neprihănit,
Vino cu pocăință, vino mai aproape,
Iată, pentru tine harul a venit.

Culda Stefan  

E molimă în lume…

E molimă în lume, pe drum este pustiu,
Ceasul cel din ceruri ne spune că-i târziu.
Suspină Galaxia, Pământu-i obosit
Căci răutatea noastră mult le-a mai lovit.

Ne-avertizează Tatăl din Înaltul Loc,
Căci a noastră viață nu e glumă, joc,
Că nu putem prin rele să mai prosperăm
Și nici cu păcatul să tot cochetăm…

Omenirea noastră nu-L mai vrea pe El,
Alungarea Lui a devenit un țel:
Îl scoatem din cămine, Îl scoatem și din scoli,
Nu mai vrem biserici… suntem tot mai goi!

Goi pe dinăuntru, cu suflete plăpânde
Care gem firave când nimeni nu le-aude,
Stau semețe multe, pline doar de „eu”,
Făra judecată, fără Dumnezeu!

De ne-am trezi toți, de ne-am îmbuna,
Poate că Stăpânul din Cer ne-ar asculta,
Ar stinge și cuptorul ce arde pe Pământ
De-ar fi foc în inimi, fiori din Duhul Sfânt!

E vremea de trezire pentru creștinii toți,
Dar și pentru păgâni, pentru stricați și hoți,
E vremea de căință, de rugi înflăcărate,
E vremea de iertare, să-ți faci dușmanul frate!

E vremea renunțării la eul prăfuit,
Și pentru țara noastră să mijlocim smerit,
Să cerem mila Lui peste acest popor,
Să știe toți românii că au un Salvator!

Să știe toți aceia ce-atâta L-au hulit,
Ateii ce pe Domnul L-au batjocorit,
Și toți aceia care divinizează omul,
Că-n cer și pe Pământ nimeni nu-i ca Domnul!

Valentin Joita 

Iubită lume-a sosit ceasul…

Iubită lume, -a sosit ceasul
Stropșirii templelor prea seci
Și nu-s tălăngi să țină pasul
Atâtor drumeții de veci,
Nici bocitori cerând cu glasul,
Izvor de lacrimi să-i petreci.

În racle ajunge un mic grup
Căci nu mai este loc sub iarbă,
Și-n foc se zvârle orice trup,
Din valul de pedeapsă oarbă.

Se prind tălăngile de mână
Din zori și până în amurg,
Jelind ce au la îndemână,
Cu clopoțitul lor prelung.
Ajung și-n patria română,
Și orice inimă străpung.

Și glasul tristei vești străpunge
Parcă, întregul Univers,
Dar la guverne nu ajunge,
Nici chiar al morții grav demers.

Precum un sul, așa se strânge
Tot Universu îngreuiat,
De-atâta rău și-atâta sânge,
Ce-a fost vărsat nevinovat.
(Guvernele ne vor convinge
Că nu e chiar de speriat… )

Văzduhu-i înfierat și urlă
În felul lui, amestecat
Cu urletul din orice turlă
Și templu rece, întunecat.

S-au stins ale fericirii focuri,
Umbrită-i orice bucurie,
Și vântul geme printre blocuri,
Cu neantul parcă-n armonie…
Miroase totul a batjocuri
Și-a cufundare-n veșnicie.

Azurul se îmbracă-n noi
Ce n-am întunecat văzduhul,
În rest, ca-n ziua de apoi,
O groază care-ți smulge duhul.

Dreptăți și adevăruri multe
Se-ntrec pe net și se înfierbântă,
Se tot spun vrute și nevrute,
Da-s și chemări la Calea Sfântă;
Însă, nu-s suflete să-asculte,
Minciuna toate le înmormântă!

E-o stare demnă de deplâns
Dar nu vom plânge că e greu,
Căci noi suntem chemați la plâns,
Pentru ce plânge Dumnezeu.

Cu fiecare zi murim
Apropiindu-ne de-o pauză
Din care-apoi, veșnici ieșim.
Trăim murind pentru o cauză,
Depinde doar ce prețuim
Și pe ce lucruri punem bază.

Covid… cheamă la pocăință
Apoi, se întoarce mânios
Pentru-a se atinge de ființă,
Și vai de cel fără Hristos!

Mass-media-i un ecou tenebru
Cu vești tot mai de speriat…
Și lumea, un concert funebru
Pe-un piedestal avariat
Dar noi, uniți membru cu membru,
Suntem un trup de invidiat.

Căci formăm trupu-Atotcelebru
Al lui Hristos Cel înviat!

Ioan Hapca

E molimă în lume…

E molimă în lume, pe drum este pustiu,
Ceasul cel din ceruri ne spune că-i târziu.
Suspină Galaxia, Pământu-i obosit
Căci răutatea noastră mult le-a mai lovit.

Ne-avertizează Tatăl din Înaltul Loc,
Căci a noastră viață nu e glumă, joc,
Că nu putem prin rele să mai prosperăm
Și nici cu păcatul să tot cochetăm…

Omenirea noastră nu-L mai vrea pe El,
Alungarea Lui a devenit un țel:
Îl scoatem din cămine, Îl scoatem și din scoli,
Nu mai vrem biserici… suntem tot mai goi!

Goi pe dinăuntru, cu suflete plăpânde
Care gem firave când nimeni nu le-aude,
Stau semețe multe, pline doar de „eu”,
Făra judecată, fără Dumnezeu!

De ne-am trezi toți, de ne-am îmbuna,
Poate că Stăpânul din Cer ne-ar asculta,
Ar stinge și cuptorul ce arde pe Pământ
De-ar fi foc în inimi, fiori din Duhul Sfânt!

E vremea de trezire pentru creștinii toți,
Dar și pentru păgâni, pentru stricați și hoți,
E vremea de căință, de rugi înflăcărate,
E vremea de iertare, să-ți faci dușmanul frate!

E vremea renunțării la eul prăfuit,
Și pentru țara noastră să mijlocim smerit,
Să cerem mila Lui peste acest popor,
Să știe toți românii că au un Salvator!

Să știe toți aceia ce-atâta L-au hulit,
Ateii ce pe Domnul L-au batjocorit,
Și toți aceia care divinizează omul,
Că-n cer și pe Pământ nimeni nu-i ca Domnul!

Valentin Joita 

Acum crezi?

„De aceea credem…” „Acum credeţi? ” le-a răspuns Isus.

Ioan 16:30-31

„Acum credem.” Dar Isus îi întreabă: „Credeţi?… Iată că vine ceasul când… Mă veţi lăsa singur“. Mulţi lucrători creştini L-au lăsat pe Isus Cristos singur şi au intrat în lucrare dintr-un sentiment al datoriei sau dintr-un sentiment al necesităţii izvorât din propria lor gândire. Motivul pentru care facem acest lucru este absenţa vieţii de înviere a lui Isus.

Sufletul nostru a pierdut legătura strânsă cu Dumnezeu, deoarece s-a încrezut în propria lui înţelegere religioasă. Acesta nu este un păcat deliberat, care să fie pedepsit, dar când cineva îşi dă seama că şi-a îngrădit propria înţelegere cu privire la Isus Cristos, provocându-şi, astfel, nedumeriri, suferinţe şi dificultăţi, trebuie să se întoarcă înapoi cu ruşine şi pocăinţă.

Trebuie să ne bazăm mult mai mult pe viaţa înviată a lui Isus, să ne formăm obiceiul de a raporta totul la El; dar, în loc să facem acest lucru, noi luăm decizii după propria noastră judecată şi apoi Îl rugăm pe Dumnezeu să le binecuvânteze. El nu poate face aşa ceva, lucrurile respective nu ţin de domeniul Lui, nu au nimic de-a face cu realitatea. Dacă facem ceva doar din sentimentul datoriei, prin aceasta înălţăm un standard care concurează cu Isus Cristos. Devenim o „persoană superioară” care spune: „în situaţia aceasta trebuie să fac cutare şi cutare lucru”. Punem pe tron sentimentul datoriei în locul vieţii înviate a lui Isus. Nu ni se spune „să umblăm în lumina” conştiinţei sau a sentimentului datoriei, ci „să umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină”. Când facem ceva din sentimentul datoriei, este uşor să le explicăm altora motivele acţiunilor noastre. Dar când facem ceva din ascultare de Domnul, nu există nici o explicaţie; de aceea un sfânt poate fi ridiculizat cu uşurinţă.

Oswald Chambers

Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării…

Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de
ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca
să încerce pe locuitorii pământului. Apoc. 3:10.

– Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării
Te voi păzi de ceasu’-ncercării,
Ce va veni peste lumea întreagă:
Peste orișice om, făr’ să aleagă.

Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării
Și n-ai dat ‘napoi, vine ceasu’-ndurării:
Cu sfinții în slavă, in veci-bucurie,
Găsi-vei odihnă o veșnicie!

Splendori negrăite, cununi strălucite
Ce nu veștezesc, comori moștenite –
Fiindcă ai păzit al răbdării cuvânt,
Fi-vei moștenitor în locul cel sfânt!

Vine ziua măreață, în grabă ea vine
Cine-n Mine rămâne și strânge cu Mine –
Nu va regreta, suflet, spune: ești gata?
Mirele vine, cu El și răsplata…

Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării,
Te voi păzi de ceasu’- ncercării:
Al trâmbiței glas, auzi-vei sunând
Eu vin curând, da, Eu vin curând…

Lidia Cojocaru 

Griji de Toamnă

E Toamnă, şi spre altă Toamnă,
Să te gândeşti când intri-n iarnă,
Când zilele fi-vor reci şi geroase,
Când peste câmpuri, peste case,
Mantia albă se întoarnă.

Şi peste tot, în câmp şi-n ogradă,
Sclipind, mantia albă de zăpadă
Se va aşterne în taină-acoperind,
Sămânţa pusă-n brazdă odihnind.
Puteri să aibă odrăslind.

E Toamnă! Iată că sosit e ceasul
Acum, să-şi cureţe oricine vasul,
Şi îngrijindu-l, să-i fie alb şi curat
Ca plin cu vârf, de roade îndesat,
Cu drag să-şi ţină pasul.

Sub sfânta mare binecuvântare,
Să fie pus la socotire în grânare,
Unde cu grjă, prin trudă s-adună
Toţi cei aleşi, spre-a fi-mpreună.
În cer la scumpa adunare!

Flavius Laurian Duverna

Dacă nu Tu, atunci cine?

Dacă nu Tu, atunci cine
Să-mi poarte de grijă când dorul e mare,
Când raza-i puțină și-i multă-nserare,
Speranța se duce, necazul mă ține? …
Dar scumpa-Ți chemare
Îmi scutură zgura și mătură vasul,
Veghează lucrarea și-apropie ceasul
Spre soare-răsare.

Dacă nu Tu, atunci cine
Să sprijine capul când trupul se frânge,
Săracul când n-are, bolnavul când plânge,
Cu drag să ne-nvețe ce-i rău și ce-i bine
Și-n jertfă de sânge
S-arunce departe urâtul păcat? !
Căci jertfa cu care Stăpânul s-a dat
La ceruri ne strânge.

Dacă nu Tu, atunci cine
Să vină-ncontinuu cu-aceeași menire
Spre inimi de piatră, să dea izbăvire,
În timpuri trecute și-n timpul ce vine
Și-n dulce-nsoțire,
În duh și-n putere să-Și crească Mireasa,
Cu mână cerească să-i termine Casa,
Cu-atâta iubire? !

Te roagă azi tot poporul,
Venit din lume să Ți se-nchine,
Cu mâini întinse, cu inimi pline:
Ne spune iarăși că ești Păstorul
Și iar ne-adu
Lângă Tine!
Dacă nu Tu,
Atunci cine? …

Viorica Mariniuc

Se lasă noaptea peste Ro…mânia!

Se lasă noaptea peste Ro… mânia,
Căci Dumnezeu nu a participat la vot!
A stat pe tron, în cer, să urmărească,
Cum luptă toți și dacă toți mai pot!

Se lasă noaptea, o noapte de păcat,
Pentru că ne-am obișnuit cu răul…
Mânia va veni și peste RO îndat
Că am iubit mai mult din noi, doar eul.

Și ce mă doare cel mai mult acum,
E că românii au crezut politic!
Nu au citit nici legi, nici spirit critic,
Ci s-au lăsat mânați de toți la drum…

Se vede noaptea peste Ro… mânia,
Nu v-a-ntârzia să vină, ba la timp,
Sosi-va ceasul, însă nostalgia,
După un vot: dar el va fi un gând…

Vom plânge cu amar după Octombrie
A zilelor în care am votat,
Ca viața noastră în pace să ne fie,
Dar vom avea: un suflet tulburat…

Așa e, când dormim și când ne credem
Creștini din pix, creștini cu titlul și atât…
Ne mână toți, roșcove ca să culegem,
Ca pe o turmă, cu un belciug în rât…

Puteam ca viața să ne-o dăm martiri,
Puteam ca să murim pentru credință!
Dar să votăm ne-a fost atât de greu,
Să îndoim, o mică hârtiuță…

Acum suntem minoritate, în Ro… mânia,
Însă chiar peste orice om ea va veni!
Românii ce și-au dat acordul NU,
Pentru orice păcat și rău ei vor plăti!

Dar Dumnezeu va ține El, familia!
Va binecuvânta românul drept, creștin
Care trăiește Biblia și nu titulatura,
Va duce pacea în suflet de român!

Bulzan Marian Gigel