„El este Tatal meu”

Text: Matei 6:9-15                                    

Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: Tatăl nostru care eşti in ceruril Sfinţească-se numele Tău…„Matei 6:9

Se spune că unul din împăraţii romani conducea o paradă pe străzile capitalei imperiului, sărbătorind o victorie. Soldaţii legiunilor imperiale, înalţi şi puternici, erau înşiraţi de-a lungul rutei, ţinand mulţimile entuziasmate. Într-un anumit loc, de-a lungul drumului, era o platformă pe care stătea familia imperială. In momentul cand cezarul s-a apropiat, fiul său cel mai mic, un băieţel de caţiva anişori, a sărit jos de pe platformă şi a zbughit-o prin mulţime încercand să ajungă la el. „Nu poţi face aşa ceva”, a spus unul din soldaţii de gardă care l-a înşfăcat pe copil. „Nu ştii cine este în carul de luptă? Este chiar cezarul!” Copilul i-a răspuns repede: „Poate că el e cezarul tău, dar el e tatăl meu!”


Toţi credincioşii se pot apropia de Dumnezeu cu aceeaşi încredere şi intimitate. De fapt, creştinii sunt singurii oameni care au dreptul să I se adreseze lui Dumnezeu ca Tată. Deşi toţi oamenii îşi au viaţa din El şi sunt creaturile Sale (Fapte 17:29), ei nu pot să-L numească Dumnezeu Tată pană ce nu sunt născuţi din nou şi devin astfel membrii familiei Sale prin credinţa în Cristos (Galateni 3:26). Totuşi, nu trebuie să devenim prea familiali cu Dumnezeu. Ideea că El este un tătic cosmic uriaş care trage cu ochiul atunci cand păcătuim, este un sacrilegiu. Dumnezeu este sfant, atotputernic şi atotştiutor. Dragostea noastră pentru El trebuie să fie exprimată de fiecare dată cu reverenţă şi respect. Data viitoare cand te vei ruga, linişteşte-ţi inima cu minunatul gand că vii în prezenţa Dumnezeului atotputernic şi poţi spune: „Eşti Tatăl meu.”

La Tronul Alb se strang sfielnic
Voivozi de foc din Empireu,
Şi heruvimii vin cucernic,
Slăvind Eternul Vistiernic.
Şi-acest Stăpan Atotputernic
E Tatăl meu! ” – C. Ioanid

Nu poţi să-L numeşti pe Dumnezeu Tatăl tău, pană nu-L numeşti pe Cristos Mantuitorul tău

Painea zilnica

Psalmul 45

Cuvinte care sunt de farmec pline
Îmi clocotesc în inimă și spun:
”Lucrarea mea de laudă-i aparține
Doar Împăratului Slăvit și Bun”.

Ca o peniță limba să îmi fie
În iscusite mâini de scriitor
”Tu ești cel mai frumos din veșnicie
Cu mult întreci pe omul muritor”.

Cuvântul Tău aduce-nvățătură
Pe-a Tale buze Harul e turnat
De-aceea Dumnezeu fără măsură
Pentru vecii Te-a binecuvântat.

Viteaz războinic, sabia-ți încinge!
Podoaba care-o ai și slava ta
În carul tău de luptă care-nvinge
Te suie chiar acum pentru-a lupta!

Și apără-adevarul și blândețea
Neprihănirea să o ți sub scut
Să-ți străluceasca dreapta și noblețea
Prin marile isprăvi ce le-ai făcut.

Săgețile-ascuțite vor străpunge
Pe toți vrăjmașii tăi ce vor cădea
Dreptatea Ta-i Toiagul ce-i ajunge
Iar Tronul Tău o Doamne-n veci va sta.

Căci Tu iubești nespus neprihănirea
Și-ntruna cu dreptate hotărăști
De la cei răi Tu îți întorci privirea
Căci Doamne, răutatea o urăști.

De-aceea Dumnezeu, o Doamne, iarăși
Te-a uns cu-al bucuriei untdelemn
Mai mult decât pe-ai Tăi iubiți tovarăși
De slujbă, dovedind cerescul semn.

Miros plăcut de-aloe-ai pe veșminte
Și casie și smirnă răspândești
Și-nveselite-n corzi de instrumente
Sunt ale Tale case-împărătești.

Printre alese ai o preaiubită
Deși-ntre ele-s fete de-împărat
La dreapta-Ți stă mireasa-mpodobită
Cu aur din Ofir, cel mai curat.

Ascultă fiică, vezi, urechea-ți pleacă
Să-ți uiți poporul, fostul tău cămin
Frumsețea ta la Împărat să-i placă
Și că ți-e Domn, să I te-nchini deplin.

Căci fiica Tirului cu-anevoință
Și cele mai bogate din popor
Umbla-vor dup-a ta bunăvoință
Cu daruri să primească ajutor.

Căci fata Împăratului e plină
De strălucire-n casele-i domnești
Țesută-n fir de aur foarte fină
Sclipește haina-n care o zărești.

‘Nainte la-Împărat se-nfățișează
Cu hainle cusute și-aranjate
Și-a ei îsoțitoare o urmează
Cu bucurii și vesele sunt toate.

În toată țara-ai tăi copii domni-vor
Părinților tăi locu-l vor lua
Iar al tău nume pururi pomeni-vor
De-aceea-n veci popoare te-or lăuda.

Daniel Hozan

Înțelepciunea

Mi-ai zis o dată, Doamne, că-mi trebuie-nțelepciune
Și m-ai trimis apoi în lume s-o găsesc
Dar nu cu carul- ai făcut mențiunea,
Ci bob cu bob, trudind am s-o-ntâlnesc!

Și-aș-am plecat la drum cu sacu-n spate
Cu mâinile trudind am tot săpat
M-am frânt în mii de chipuri estompate
Și chipuri mii de îngeri am surpat!

Am îmbrăcat și haina de-om sărac,
De om bogat, de slugă, de-mpărat
Am luat la pas, încet, ca să atac
Întregul mapamond, în cârcă l-am cărat!

Și-am cautat și iar am căutat
Am plâns pe muchii goale de cuțit
Sau am șezut ne-nfrânt și strămutat
Pe înălțimile ce visu-mi le-a-mpărțit.

Dar n-am gasit nimic și-așa, cu mâinile golite,
Eu m-am întors în prag, înfrânt, la ușă-ți, Doamne
Cu capu-n mâini, oftând m-am așezat pe trepte
N-am înteles nimic, nimic ce vrea să-nsemne!

Târziu, am ciocănit firav la ușă-ți lunea
Să-ți zic și ție, Doamne, ce-am pățit
Dar mi-a deschis însăși înțelepciunea
În mâini ținând doar boabe de-mpărțit!

Și-am înțeles atunci că doar prin Tine, Doamne
Înțelepciune eu pot căpăta
Degeaba sap căutând în altă parte
Când am la Tine-n prag ce completa!

Camelia Stîngaciu 

Carul Triumfal

Motto: „In ziua aceea va sta scris pana si pe zurgalaii cailor: „Sfinti Domnului!'” (Zaharia 14:20)

Căruţa mea e veche, tot mai veche…
Dar caii ei aceiaşi au rămas.
Nici în poveşti nu le găseşti pereche,
în mersul lor, ei nu cunosc popas.

Răsună-n pacea zării zurgălăii,
în sprinten cânt galopul lor urmând,
se-aude-n lungul şi în latul văii:
„Sfinţi Domnului, Sfinţi Domnului!” cântând.

Căruţa merge-n largul depărtării,
când caii ei, într-un suprem avânt,
desfâşurând aripi pe-albasrul zării,
o trag în sus, tâşnind de pe pământ.

Îmi pare rău că nu vedeţi minunea!
Într-o clipită, cu cerescul val,
căruţa mea ce-a străbătut genunea,
e-un car de foc, e carul triumfal!

Tatiana Topciu