Iartă-mi, Doamne

‎Iartă-mi, Doamne, nerăbdarea,
Când Tu ai fi vrut s-aştept
‎Mi-am ales singur “cărarea”,
‎M-a mânat neascultarea,
Însă … nu pe drumul drept‎.

Iartă-mi, Doamne, stângăcia
Şi slujirea fără har;
Proslăvind nimicnicia
Pun pe-un “taler” veşnicia,
Necinstind al Crucii dar.

Iartă-mi, Doamne, nerodirea,
‎Că-s sădit în via Ta,
‎Dar … “scaieţi” rodeşte firea,
Nu mi-am înţeles menirea
‎De-a săra şi lumina!

Iartă-mi, Doamne, nevegherea;
Prăbuşit, în adormire,
Mi s-a-ntunecat vederea,
‎Grabnic a urmat căderea
În pustiu şi pătimire‎.

Iartă-mi, Doamne, răzvrătirea,
Când din goana-mi mă opreşti,
Iartă-mi gândul rău, cârtirea,
‎Chiar de nu văd izbăvirea,
Ştiu că binele-mi doreşti!

‎Iartă-mi, Doamne, nesfinţirea
‎Şi credinţa slabă, mică,
Dă-mi din nou însufleţirea,
Roada bună, mulţumirea
Şi, în mila-Ţi, mă ridică!

Olivia Pocol

Iertarea

Nu e loc de răzbunare
Pe cărarea pocăinței,
Este loc doar de iertare,
Și de dus jugul credinței.

Așa spune Sfânta Carte,
Vocea Tatălui de sus:
De iertare vrei s-ai parte?
Iartă cum ierta Isus!

El, care-i Judecatorul
Și Stăpân peste pământ,
Nu vrea ca ispititorul
Să te biruie, urând.

Căci mânia nu lucrează
Nicicând spre sfințirea ta,
De aceea, azi veghează
Să nu cazi în cursa sa.

Când dorești să-ntorci cu rele
Celui ce ți-a făcut rău,
Nu uita, mai sus de stele
E un Veșnic Dumnezeu

Care-ți știe chiar și gândul,
Și pornirea ta murdara…
Și ce faci, când El, Preasfântul
Te va izgoni afară?

Cum să aștepți vreo răsplată
De la Tatăl tău Ceresc,
Cand iubești ca lumea toată:
-Doar pe cei ce te iubesc?

Dacă vrei vreo răsplătire
De la Dumnezeul tău,
Să iubești fără cârtire:
Pe cel bun și pe cel rău!

Și pe cel ce-ți este frate,
Și pe cruntul tău dușman,
Doar așa poți să ai parte
De Cerescul Canaan!

Nu mai este altă cale
Înspre locul mult visat:
Calea e doar ascultare
Ce Cuvântul ce s-a dat.

Mulți caută ocolișuri,
Variante, scurtături,
Însă grelele suișuri
Ce le urci și le înduri

Vor avea o răsplătire,
Chiar din mâna Mielului
Căci ai trăit în sfințire
Spre onoarea Domnului!

Dar de-ți faci viața ușoară
Încălcând Cuvântul scris
Să nu-ți fie o povară,
Vei fi un creștin învins!

Doar acel ce biruiește
Va ședea pe tronul Său…
Doar acel ce își sfârșește
Trăirea în Dumnezeu.

Deci, trăiește în iubire,
Luptă pentru-al Său Cuvânt,
Împlinește-l cu sfințire,
Căci El vine în curând!

Valentin Ilisoi 

Mai roaga-te odata

Dacă târziu tu te trezești, stai prea puțin în rugă,
Nici nu ai timp să studiezi, mereu mănânci în fugă,
Când de la masă te ridici e ora-ntârziată,
Chiar înainte ca să pleci… . mai roaga-te o dată!

Când dimineaț-aștepți prea mult tramvaiul ca să vină
Sau cu mașina ai făcut o pană de benzină,
Când stai destul la semafor sau la calea ferată,
Închide ochii și în gând… mai roagă te o dată!

Când întuneric e pe drum sau ai pierdut cărarea
Sau peste tot în jurul tău e agitată marea,
Când vântul e-împotriva ta cu ura lui turbată,
Ridică-ți ochii către cer… mai roagă-te o dată!

Când se revarsă ape mari sau vine uraganul
Iar un cutremur de pământ ți-a prăbușit tavanul,
Când fără casă tu rămâi și pierzi averea toată,
În loc să murmuri și să plangi… mai roagă-te o dată!

Când vrei să pui în gura ta un frâu pentru vorbire,
Să nu răspunzi la provocări, te lupți cu vechea fire,
Când îți apare-n calea ta ispita deghizată,
De vrei să fii biruitor… mai roagă -te o dată!

Când vezi oriunde-n jurul tău că se păcătuiește
Și că din ce in ce mai mult iubirea se răcește
Iar adunarea unde mergi e apostaziată,
Ca și Isus în Ghetsemani… mai roagă-te o dată!

Când ai aflat din profeții că vremea se-mplinește
Și toate-n jurul tău vestesc că totul se sfârșește,
Te uiți spre ceruri și nu vezi că Domnul se arată,
Ca și Ilie, pe genunchi… mai roagă-te o dată!

Anonim

Cararea

Referințe
1 Împăraţilor 2:2
[2]„Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întărește-te și fii om!

Cararea

1.Am trecut odata prin padurea verde de foioase,
Si simteam la orice pas ca cineva e-n spatele meu,
Ma simteam fricos si speriat de cele intamplate,
Mai ales ca batea si vantul si sufla din spatele meu.

2.Era un vant ce rascolea ale mele ganduri si amintiri,
Si ma facea sa-mi aduc aminte de trecut,
Ma facea sa ma sperii si mai tare de ideea,
Ca sunt singur pe carare si ca o sa ma simt pierdut.

3.Dar atunci m-am oprit si m-am rugat la Dumnezeu,
Sa alunge din mintea mea ale mele ganduri negre,
Sa-mi lumineze cararea si pasii mei tot mereu,
Si sa-mi dea putere-n orice vreme.

4.-Eu vreau sa merg cu Tine Doamne inainte,
Si sa nu-mi mai fie frica de nimic,
Si pe Tine Doamne sa te am ca tinta,
Si in jurul meu sa nu mai privesc la nimic.

5.Atunci am inceput sa inaintez increzator inainte,
Ca si cum as fi umblat prin valea umbrei mortii,
Si ma gandeam ca daca Tu esti cu mine in acea vreme,
De nimic si de nici un rau eu nu ma voi teme.

6.”Caci sunt incredintat ca nici viata, si nici moartea,
Nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
Nici o alta faptura, nici inaltimea, nici adancimea,
Nu pot sa ma desparta de dragostea lui Dumnezeu.”

7.Apoi, mi-am adus aminte ca-n Biblie mai sta scris,
“Tot ce veti cere cu credinta, prin rugaciune, veti primi”,
Si m-am rugat sa ma pazeasca pe calea ce trece prin desis,
Si sa ma scoata cu bine la limanul mult dorit.

8.”-Doamne, arata-mi calea ce duce catre Tine,
Si invata-ma sa pazesc poruncile si legile Tale,
Caci eu, cat si casa mea dorim Sa Te slujim pe Tine,
Si vrem sa fim fericiti si sa traim multe zile,”

Mai plângi

Mai plângi şi azi suflet lovit de soartă,
Mai plângi în grea durere apăsat,
Dar nu te-opri, păşeşte înspre poartă
Unde Isus te-aşteaptă ne-ncetat!

Mai plângi adesea-nvins de întristare
Căutând în jurul tău un ajutor,
Dar nu găseşti, şi inima te doare
Şi te cuprinde parc-un greu fior,

Cărarea ți-e doar spini, doar mărăcine
Şi-orice suflare-i un adânc suspin
Când vezi că toți s-au depărtat de tine
Lăsându-te în drum ca pe-un străin…

Nu-i nimeni să-ți cunoască dorul,
Doar tu ce-l ştii, şi Tatăl cel Ceresc
Şi-atât de greu te apasă cântarul
Când orice pas cu ură-ți urmăresc.

Şi arcuri oțelite se încoardă,
Săgețile lovesc tot mai turbat…
Dar nu te-opri, păşeşte înspre poartă
Unde Isus domneşte ca-Mpărat!

Te simți răpus, puterea îți slăbeşte,
Nu vezi decât durere si necaz,
Furtuna grea parcă se întețeşte
Scăldând în lacrime al tău obraz.

Te uiți în jur cum totul se dărâmă,
Stâncile crapă înnecate-n val
Şi tu, eşti doar o mână de țărână
Tânjind de dor ca să ajungi la mal.

Te miri privind cum totu-n jos se-apleacă
Cum doar ruini rămân în urma ta,
Doar tu singur încă pluteşti pe barcă,
Doar tu rămâi ca stânca-n vreme rea…

El te-a ținut de mână-n orice vreme,
Te-a ridicat deasupra, să priveşti
Cum făra Domnul toate-s ca un vierme
Şi doar cu Domnul poți să biruieşti!

Tu luptă-te acuma, deci, fii tare
Aleargă înspre zări cu pas grăvit,
Priveşte spre Cetatea-n sărbătoare,
Spre poarta Slavei, locul mult dorit!

Acolo, sub nămete de lumină,
Învăluit în soare auriu,
Cu chipul blând, cu fața Lui senină
Te-aşteaptă Fiul Tatălui cel Viu!

Deci nu te-opri când valul se înalță,
Nu da ‘napoi când arşița e grea,
Rămâi statornic cât eşti pe balanță
Căci Dumnezeu este la dreapta ta.

Chiar dacă spui că-i grea înaintarea
Când sângerează inima în piept,
Nu da ‘napoi, căci iată, sărbătoarea
Curând va-ncepe, deci fii înțelept!

Acolo te aşteaptă heruvimii,
Splendori cereşti te vor înconjura
Şi vei cânta-mpreună cu Bătrânii
Oseana pentru înălțarea Sa!

Să vezi cum Dumnezeul Tău te cheamă
Sub aripile Lui să te ascunzi
Şi cu iubire dulce, ca de mamă
Să ştearg-obrajii tăi de lacrimi uzi.

Să vezi cum se aşterne mângâierea
Peste ființa ta rănită greu…
O, nu te-opri, mai luptă, căci durerea
Se va sfârşi odată-n raiul Său!

Când nu mai poți să îți înalți privirea
De-atâta apăsare si poveri,
Gândeşte-te că vine izbăvirea,
El a promis că din grele dureri

Cu mâna Lui va ridica ocara,
Cu brațul Său te va răscumpăra,
Şi-ți va aduce-n suflet primăvara
Şi binecuvântare îți va da!

Statornic deci rămâi pe sfânta cale,
Iubirea s-o păstrezi necontenit,
Chiar dacă treci prin a suspinelor vale,
Căci doar aşa vei fi de neclintit!

Te cheamă Domnul să îți dea odihnă
O, suflete trudit si-mpovărat,
Vino să îți facă viața senină
Când cerul tău mereu e înnorat!

Te cheamă azi c-o voce-nduioşată
Dorind să-ți lege rănile ce dor,
La pieptu-I să te strângă ca un Tată
Să-I simți din nou al dragostei fior!

Te-aşteaptă-n prag cu mâinile întinse
Mereu tot lăcrimând de dorul tău,
Să vii sa îi vezi palmele străpunse
Ce poartă-n ele chinul tău cel greu.

În mâna Sa te ține şi pe tine,
Să fii cu El pe veci biruitor,
Să poti ajunge-n Slavile Divine
Când cu putere va veni pe nori

Fii tare-acum, priveşte înainte,
Nădejdea ta să fie sfântul Miel,
Căci Dumnezeu îți este bun Părinte,
Fii tare deci, fii tare pentru El!

Valentin Ilisoi

Aleg

Mereu sunt pus s-aleg în viaţă
Pe ce cărare să păşesc.
Sunt două căi ce-mi stau în faţă:
E calea lumii ce mă-nvaţă
Să-i cad la pieptul ei de gheaţă,
Şi cea cu har dumnezeiesc.

A lumii cale, largă, plină
De fel de fel de mărfuri seci,
De oameni ce adânc se-nchină
La monumentul ei de tină
Sorbind plăceri care-nvenină,
E calea beznelor de veci!

Şi-i calea Harului divin
În care dragostea-i stăpână.
Pe ea doar mântuiţii vin
Cu inimi arse de suspin
Urcând spre cer cu suflet plin
De dor şi sete de Lumină!

De mii de ori de-s pus s-aleg,
Aleg cărarea vieţii sfinte;
Dorinţa firii vechi o neg
Din neputinţă mă dezleg
Şi de Isus cu drag mă leg
În tari, curate legăminte.

Aleg să împlinesc Cuvântul
Fugind de poftele din lume;
Nu mă va-mpiedica pământul
Cu vraja lui şi nici mormântul
Să fiu în slavă cu Preasfântul
Şi-aici să-I cânt slăvitu-I Nume.

Aleg să-mpărtăşesc iubirea
Cu cei ce n-o cunosc nicicum.
Aleg s-arăt tămăduirea
În Cel ce e Desăvârşirea
Acelor ce-au ales pieirea
Şi merg orbiţi pe largul drum!

Aleg să fiu umanul vas
În care El să-şi toarne mirul.
Şi-aici în trecătorul ceas
În viaţa ce mi-a mai rămas
Aleg Luminii să-i fiu glas
Şi Harului ceresc potirul.

Aleg pe Domnul să-L slujesc
Mărturisind a Sa-ndurare!
Şi-n omul meu duhovnicesc
Amirosind parfum ceresc
Mai plin de El mă lupt să cresc
Urcând îngusta Lui cărare.

Nicholas Dinu

Un mers fără poticnire

“Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul.” (Psalmul 121.3)

Dacă Domnul nu îngăduie, nici oamenii, nici diavolul nu vor izbuti să facă să ni se clatine piciorul. Ce bucurie ar fi pentru ei dacă ar putea să fie de faţă la căderea noastră, să ne vadă căzând din starea noastră bună, duhovnicească şi să dispărem din ochii lor! Străduinţele lor i-ar face să-şi atingă scopul spre bucuria inimii lor, dacă o piedică, una singură, nu le-ar sta în cale: Domnul, care nu le va îngădui acest lucru. Şi, dacă Dumnezeu nu le îngăduie să ne piardă, de ce avem să ne temem?

Cărarea vieţii este asemenea unui drum de munte. În unele locuri, prăpăstiile pot să ne pună în primejdia în care să ne alunece piciorul, să ameţim şi astfel să ne prăbuşim. Unele locuri de trecere sunt alunecoase ca gheaţa şi altele zgrunţuroase şi pietroase, aşa încât este foarte uşor să cazi. Ce prilej de mulţumire pentru acela care, în toată viaţa lui a fost întărit ca să rămână în picioare şi a fost scutit de căderi! Căci, fără credincioşia dragostei dumnezeieşti care i-a întărit paşii, cum ar putea cel mai tare copil al lui Dumnezeu să reziste la toate cursele şi primejdiile pe care le va întâlni în cale şi să rămână tare, cu toată oboseala drumului?

Charles Spurgeon

Sonet în căutarea stâncii

Am pierdut cărarea, asta nu-i spre Tine…
Unde e Golgota, unde-s pașii Tăi?
Nu văd nici o stâncă printre-atâtea văi
Și mă bate vântul, Doamne, și nu-i bine!

Iarna-aduce crivăț rece și străin,
Toamna-mi veștejește inima-mpărțită;
Am țesut din patimi viață încâlcită…
Dă-mi o stâncă, Doamne, a rămas puțin!

Vara îmi încinge mijlocul cu jar,
Ninge primăvara floare scuturată,
În genunchi și-n lacrimi caut o Gabată
Ca să îmi trimită firea la Calvar.

Mai amână, Doamne, clipa ce-o să vie-
Am nisip pe pleoape și la temelie…

Carmina Iri Voicu