15 Aprilie

 „Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci.” Psalmi 28:9

Poporul lui Dumnezeu are nevoie să fíe sprijinit. Ei sunt şovăielnici prin însăşi natura lor. Nu au aripi, şi dacă au, sunt ca porumbeii domestici, care stau lângă mâncare; au nevoie de har divin ca să-i facă să urce pe aripile argintii acoperite cu pene aurite. Prin natura ei „scânteia se naşte ca să zboare” (Iov 5:7), dar sufletele păcătoase ale oamenilor sunt legate de pământ. O, Doamne, „,fii sprijinitorul lor în veci”! David însuşi spunea „la Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul” (Psalmi 25:1), şi din strigătul acesta răzbate nevoia ca şi sufletele altor oameni să fie ridicate. Când ceri binecuvântări pentru tine, nu uita să ceri şi pentru alţii.

Sunt trei domenii în care poporul lui Dumnezeu are nevoie să fie înălţat. In primul rând, au nevoie să fie înălţaţi în caracter. Ridică-i, Doamne; nu permite poporului Tău să fie asemeni lumii. Lumea zace în mrejele răului; nu-i lăsa să fie ţinuţi şi ei acolo. Lumea caută argint şi aur, plăceri şi pofte; înalţă-ţi poporul mai presus de acestea, Doamne. Ţine-i deoparte de „gunoaiele” acestei lumi, şi nu-i lăsa să se transforme în „scormonitori”, cum îi numeşte John Bunyan pe cei care aleargă mereu după aur. Inalţă-le inimile spre Domnul lor şi spre moştenirea lor cerească.

In al doilea rând, sprijineşte-i în timpul conflictelor. O Doamne, dă-le biruinţa când par gata să se prăbuşească în bătălie. Dacă sunt sub călcâiul duşmanului, ajută-i să prindă sabia Duhului şi să se elibereze. Doamne, sprijineşte sufletul copiilor Tăi în ziua bătăliei. Nu-i lăsa să jelească în praf. Nu îngădui vrăjmaşului să-şi bată joc de ei. Dar dacă trebuie să îndure persecuţia, ca Ana (vezi 1 Samuel 1:2-20), ajută-i să cânte îndurarea Domnului care îi va elibera. In ultimul rând, putem să cerem Domnului să-i sprijine în timpul din urmă. Să-i ducă acasă, să le ridice trupurile din morminte şi să le înalţe sufletele în slava împărăţiei Sale veşnice.

C.H. Spurgeon

20 Februarie

„Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul.” Matei 4:1

Un caracter sfânt nu se fereşte de ispitire: Isus a fost ispitit. Când Satana ne ispiteşte, scânteile lui cad peste o grămadă de vreascuri. In cazul lui Christos, însă, au căzut în apă. Totuşi vrăşmaşul şi-a continuat lucrarea diavolească. Şi dacă diavolul a continuat să arunce scântei ştiind că nu se vor aprinde, ne dăm seama ce poate face atunci când ştie cât de inflamabile sunt inimile noastre. Chiar dacă ai fost sfinţit de Duhul Sfânt, aşteaptă-te să mai suporţi încă atacurile celui rău. In compania oamenilor sau în singurătate, nu suntem păziţi de încercări.

Isus Christos a fost dus departe de societatea oamenilor, în pustie, şi acolo a fost ispitit de diavolul. Singurătatea are farmecul şi beneficiile ei şi poate să te scape de pofta ochilor şi de mândria vieţii, dar diavolul ne va urma în cel mai tainic ungher. Nu te gândi că numai cei lumeşti au gânduri rele şi ispite blasfematoare, fiindcă şi cei credincioşi îndură aceleaşi lucruri. S-ar putea să fim confruntaţi cu cea mai întunecată ispită în cel mai sfânt loc. Cea mai arzătoare consacrare nu ne va asigura împotriva ispitelor satanice. Christos s-a consacrat iar şi iar. A fost mâncarea şi băutura Lui să facă voia Celui care II trimisese, şi totuşi a fost ispitit!

S-ar putea ca inima ta să ardă cu flăcări îngereşti de dragostea lui Isus, dar diavolul va încerca totuşi să te facă căldicel ca un Laodicean. Dacă mă vei întreba când îţi este permis să laşi deoparte armura, îţi voi răspunde că o poţi face atunci când Satana va renunţa la ispite. Asemeni cavalerilor de demult, trebuie să dormim cu platoşa şi coiful, fiindcă arhiamăgitorul ne pândeşte ca să-şi ia prada. Fie ca Domnul să ne ţină treji şi să ne dea izbăvirea finală din ghearele ursului şi din fălcile leului.

C.H. Spurgeon

Sa iert si sa iubesc

Fireste este sa ma supar pe fratii mei cand ma ranesc,
Insa, nu e deloc fireste s-aleg sa-i iert si sa-i iubesc;
Tacut sa rabd nedreptatirea nu e usor, e foarte greu,
Dar stiu ca Tu lucrezi, Isuse, prin ei, la caracterul meu.

Si, oare, tin vreo evidenta de cate ori eu i-am ranit
Pe ei, cand cu nechibzuinta m-am comportat sau am vorbit?
Adesea le-am gresit, stiu bine, si nu as fi justificat
Sa cred ca-mi apartine dreptul ca sa ma simt victimizat.

Sa nu lasi Doamne-amaraciunea sa prinda-n mine radacini,
Starpeste cu desavarsire ai neiertarii maracini;
Vreau pe aceia pentru care preasfantul sange Ti-ai varsat
Sa-i iert si sa-i iubesc, Isuse, caci m-ai iubit si m-ai iertat.

„Si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos.” Efeseni 4:32b.

Anca Winter 

27 Iulie

„Făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe.” 2 Petru 1:4

Dacă vrei să cunoşti valoarea făgăduinţelor şi să te bucuri de ele în inima ta, meditează mai mult timp la ele. Sunt făgăduinţe care seamănă cu strugurii din teasc; ajunge să calci pe ei, ca să ţâşnească mustul. Meditaţia asupra făgăduinţelor sfinte este adesea preludiul împlinirii lor. In timp ce te gândeşti la ele, binecuvântările pe care le cauţi vor veni pe rând la tine. Mulţi creştini care au însetat după făgăduinţe au aflat- că favoarea pe care o asigurau se împrăştia în sufletele lor chiar în timp ce se gândeau la povestirea divină. S-au bucurat că au fost conduşi să tină făgăduinţele chiar lângă inimă. In afară de meditaţie, caută să le primeşti în suflet ca pe cuvintele lui Dumnezeu. Vorbeşte sufletului tău şi spune-i: „dacă aş avea de a face cu făgăduinţa unui om, aş analiza cu atenţie abilităţile şi caracterul omului care a promis.

La fel trebuie să procedez şi cu făgăduinţa lui Dumnezeu; ochii mei nu trebuie să fie aţintiţi asupra măreţiei promisiunii — care mă poate împiedica — ci asupra măreţiei Garantului — care mă va bucura. Suflete, Dumnezeu, chiar Dumnezeul tău, Dumnezeul care nu poate minţi, îţi vorbeşte. Cuvintele Lui, la care te gândeşti acum, sunt al fel de adevărate ca şi faptul că El există. El este un Dumnezeu neschimbător. El nu s-a dezis de nici un cuvânt care a ieşit de pe buzele Sale, şi nu a retras nici o vorbă de mângâiere. El nu duce lipsă de nici o putere. Cel care ne vorbeşte este Dumnezeul care a făcut cerurile şi pământul.

El nu poate fi lipsit de înţelepciune în acordarea favorurilor, fiindcă El ştie când este cel mai bine să dea şi când este mai bine să se retragă. De aceea, văzând că acesta este cuvântul unui Dumnezeu atât de adevărat, neschimbător, puternic şi înţelept, vreau şi trebuie să cred făgăduinţa”. Dacă medităm la promisiuni, şi analizăm Garantul, vom experimenta dulceaţa lor şi vom obţine împlinirea lor.

Meditaţii C. H. Spurgeon

13 Iulie

„Dar Dumnezeu i-a zis lui lona: ,;Bine faci tu de te mânii… ?” Iona 4:9

Mânia nu este întotdeauna sau neapărat păcătoasă, dar are tendinţa să crească repede astfel încât, de fiecare dată când o simţim, ar trebui să ne întrebăm despre caracterul ei cu următoarea întrebare: „Bine faci tu de te mânii?” S-ar putea ca răspunsul să fie „da”. Adesea mânia este lemnul aprins al nebunul, dar uneori este focul lui Ilie, coborât din cer. Facem bine când ne mâniem pe păcat, din pricina răului pe care acesta îl comite asupra bunului şi îndurătorului nostru Dumnezeu, sau pe noi înşine, fiindcă am rămas la fel de nesocotiţi după atâtea învăţături divine, sau pe ceilalţi, atunci când singura cauză a mâniei este răul pe care îl fac. Cel care nu se mânie când vede o fărădelege devine părtaş la păcat. Păcatul este un lucru detestabil şi îngrozitor, şi nici o inimă renăscută nu îl poate îndura cu răbdare.

Dumnezeu însuşi este mânios în fiecare zi din cauza păcătoşilor, şi este scris în Cuvântul Său „urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul” (Psalmi 97:10). Dar mă tem că mult mai adesea mânia noastră nu este recomandată şi nici justificată, şi de aceea trebuie să răspundem „nu”. De ce trebuie să fim nervoşi cu copiii, furioşi cu servitorii şi arţăgoşi cu prietenii? Este o asemenea mânie onorabilă pentru mărturia noastră de creştini şi onorantă pentru Dumnezeu? Nu cumva este vorba de inima noastră rea, care caută să câştige stăpânire, şi nu ar trebui să-i rezistăm cu toată puterea firii noastre renăscute? Mulţi falşi credincioşi dau frâu liber mâniei, de parcă nu ar avea nici un rost să opună rezistenţă, dar adevăratul credincios îşi aminteşte că trebuie să fie învingător în fiecare privinţă, altfel nu poate fi încoronat. Dacă nu ne putem controla temperamentele, ce poate face harul pentru noi?

Cineva i-a spus domnului Jay că harul este un altoi adesea aplicat la rădăcina unui măr pădureţ., Da”, i-a răspuns el, „dar fructele nu vor fi pădureţe”. Noi nu trebuie să transformăm neputinţele fireşti într-o scuză pentru păcat, ci să alergăm la cruce şi să-L rugăm pe Domnul să ne răstignească temperamentele şi să ne reînnoiască în blândeţe şi bunătate, după chipul Său.

Meditaţii C. H. Spurgeon

21 Iunie

„Tu eşti cel mai frumos dintre oameni” Ps. 45:2

Intreaga persoană a lui Isus este ca un diamant, şi toată viaţa Sa este ca o amprentä lăsată de sigiliu. El este complet; nu numai în câteva părţi, ci în tot întregul slăvit. Caracterul Său nu este o grămadă de culori frumoase amestecate confuz, nici un morman de pietre preţioase îngrămădite unele peste altele. El este un tablou de frumuseţe şi un pieptar de slavă. In El, toate lucrurile cu o bună reputaţie sunt aşezate în locurile cuvenite şi se înfrumuseţează unele pe altele. Nici o trăsătură din persoana Sa glorioasă nu atrage atenţia în detrimentul altora, fiindcă El este desăvârşit şi frumos în totalitate.

O, Isus! Puterea Ta, harul Tău, dreptatea Ta, tandreţea Ta, adevărul Tău, maiestatea Ta şi inflexibilitaea Ta se unesc ca să facă un om, sau mai bine zis un Dumnezeu-om, cum nu s-a mai văzut în cer sau pe pământ Copilăria Ta, veşnicia Ta, suferinţele Tale, biruinţele Tale, moartea Ta şi nemurirea Ta sunt întreţesute într-o tapiserie minunată, fără cusătură sau tăietură. Eşti o melodie fără discordanţă. Eşti o multitudine care nu poate fi divizată. Eşti totul, dar nu divers. Asemeni culorilor care se unesc în strălucirea curcubeului, toată slava cerului şi a pământului s-a întâlnit în Tine şi s-a unit atât de minunat încât nu mai există nimeni asemeni Ţie în toate; dacă toate virtuţile celor mai buni ar fi unite într-unul singur, nu ar putea rivaliza cu Tine, oglindă a tuturor desăvârşirilor.

Ai fost uns cu undelemn sfânt de mir şi casie, pe care Dumnezeu l-a rezervat pentru Tine. Cât despre mireasma Ta, este ca un parfum sfânt, cu care nici un alt parfum nu se poate amesteca, nici măcar prin arta spiţerului; fiecare mireasmă este parfumată, iar întregul este divin. O, sfântă simetrie! O, rară îmbinare A multor perfecţiuni, care se strâng într-una. O, muzică cerească, nu ai asemănare. In tine toate coardele se întâlnesc şi cântă una.

Meditatii Spurgeon

Nouă adevăruri și-o minciună

Într-o zi când tot castelul din minciună construit
Se va dărâma pe tine, vei avea de suferit.
Nimeni nu va fi acolo-n ziua aceea lângă tine
Și-atunci vei vedea ce-nseamnă cu adevărat rușine.

Fiecare vorbă goală și minciună ce o spui,
Te va-ndepărta de cer, de-adevărul Domnului.
Nu contează câte fapte, câți bani la săraci ai dat,
Toate astea-s în zadar, de minciuna n-ai lăsat.

Lepădarea de minciună-i cel mai greu de practicat,
Și de nu renunți la ea, vei fi-ntr-una afectat.
Nu poți construi o viață și să minți ca în bazar,
Asta-nseamnă că trăiești un adevărat coșmar.

Nouă adevăruri spuse, nu acoper-o minciună,
Nu minciuna e soluția, nici să mergi cu ea de mână.
Căci odată și odată, adevărul va lovi,
Și atunci fără să vrei, omule, vei suferi!

Cel mai bine și frumos e spui doar adevărul
Nu contează ce-ai de tras, nu-ți pierde și caracterul.
Căci minciuna când pătrunde, îți întunecă gândirea,
Astfel, dragul meu prieten, îți vei pierde mântuirea!

Caută să spui mereu adevărul orice-ar fi,
Să nu crezi că prin minciună în viață vei propăși!
Numai adevărul poate libertatea să ți-o dea,
Deci, alege adevărul, nu minciuna-n viața ta.

Nichifor Nicu 

15 Ianuarie

„Lucrează după cuvântul Tău.” 2 Samuel 7:25

Făgăduinţele lui Dumnezeu nu vor fi niciodată aruncate ca o hârtie veche. El a intenţionat ca ele să fie folosite. Aurul lui Dumnezeu nu este asemeni banilor unui zgârcit, ci este pregătit pentru negoţ. Nimic nu Îi place mai mult lui Dumnezeu decât să-şi vadă promisiunile în funcţiune. Îi place să-şi vadă copiii amintindu-I-le, şi să-i audă spunând „Doamne, lucrează după Cuvântul Tău”. Îl slăvim pe Dumnezeu când Îi cerem să-Şi împlinească promisiunile. Crezi că Dumnezeu sărăceşte dăruindu-ţi bogăţiile pe care ţi le-a promis? Ţi se pare că va fi mai puţin sfânt dăruindu-ţi sfinţenie? Iţi imaginezi că El va fi mai puţin curat spălându-ţi păcatele? „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1:18).

Credinţa se prinde de făgăduinţa iertării; ea nu întârzie, spunând „Este o făgăduinţă preţioasă, dar mă întreb dacă este adevărată?” Nu, ea merge drept la tronul harului şi imploră: „Doamne, aceasta este făgăduinţa. Fă aşa cum ai făgăduit”. Domnul nostru răspunde „Facă-ţi-se cum voiesti” (Matei 15:28). Când un creştin se prinde de o făgăduinţă şi nu o aduce în faţa lui Dumnezeu, II dezonorează; dar când se grăbeşte la tronul harului şi strigă „Doamne, nu am nimic care să mă îndreptăţească, decât ceea ce ai spus Tu”, atunci dorinţa lui va fi îndeplinită.

Bancherului nostru ceresc îi face plăcere să-şi onoreze poliţele. Nu lăsaţi niciodată făgăduinţele să ruginească. Scoateţi cuvântul făgăduinţei din teacă, şi folosiţi-l cu sfântă violenţă. Nu vă închipuiţi că Dumnezeu va fi tulburat de stăruinţa voastră când Îi veţi aminti ceea ce a făgăduit. Lui îi place să audă strigătele sufletelor în nevoie. Este desfătarea Sa să acorde favoruri. El este mai pregătit să asculte decât eşti tu să ceri. Soarele nu oboseşte luminând, nici izvorul curgând. Îndeplinirea promisiunilor este o parte a caracterului lui Dumnezeu; de aceea, înfaţişaţi-vă imediat în faţa tronului Său spunând „Lucrează după cuvântul Tău”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Obiceiuri – bune si rele

25 noiembrie

Text: 2 Petru 1:5-15

„De aceea dati-va si voi toate silintele
sa uniti cu credinta voastra, fapta…„

 2 Petru 1:5

Am citit ca este nevoie de 40.000 de flori de trandafiri pentru a
produce o cantitate de aproximativ 30 de grame de ulei de
trandafiri. Construirea unui caracter crestin poate fi comparata cu
producerea acestui parfum exotic foarte scump. Mii de ganduri
bune si fapte nobile sunt necesare sa creeze un model pretios de
comportament. Pentru a fi placuti Domnului si a deveni puternici
in credinta, trebuie sa ne concentram in dezvoltarea unor obiceiuri
sfinte.

Pe de alta parte, ori de cate ori ne complacem in ceva ce stim ca
este rau, ne slabim puterile de a rezista raului. Ca ai aluatul
mentionat in Galateni 5:9, atitudinile pacatoase si actiunile pot fi
inceputuri nesemnificative, dar care treptat pot sa creasca pana ce
intreaga fiinta a persoanei sa fie corupta de influenta lor.

In faimoasa nuvela a lui Washington Irving, betivul Rip Van
Winkle, ii scuza orice nou faliment, spunand: „N-am s-o tin in
socoteala de data aceasta!” In timp ce el poate reusea in felul
acesta sa scape de fapta rea facuta, celulele creierului sau inre-
gistrau totul ca sa le foloseasca impotriva sa la viitoarea ispita. Da,
fie ca ne place, sau nu, suntem produsul a ceea ce am gandit si facut
in intreaga noastra viata umana.

Fiti atenti la gandurile, cuvintele si faptele pacatoase, pentru ca
ele sunt semintele care produc obiceiuri rele. Concentrati-va intot-
deauna sa cultivati acele trasaturi care va fac viata o mireasma
incantatoare si minunata. – H.G.B.

„Efortul bun este o floare. Acum
Culege trandafirii – fa parfum;
Samanta raului e moarte, sa inveti.
Semanand doar bine – vei culege vieti.” – H.G.B.

„Intai noi ne facem obiceiuri,
apoi obiceiurile ne fac pe noi.„

Painea zilnica

Imi pare rau!

Text: Matei 5:21-26

„Dacă… fratele tău are ceva împotriva ta, … împacă-te cu fratele tău;…” Matei 5:23, 24

In cartea sa: „Realitatea”, Stanley Voke povesteşte despre un copil de 6 ani a cărui dimineaţă a început cum nu se putea mai rău. S-a plans de hainele pe care trebuia să le îmbrace. A bombănit cu privire la micul dejun pe care l-a pregătit mămica şi l-a refuzat. Apoi a început să le supere pe surioarele lui. Curand s-a găsit implicat în aşa mare necaz că parcă toată lumea se năruia în jurul lui. În final, a sosit tatăl care a spus: „Ei, ascultă tinere; toată dimineaţa n-am avut nimic altceva decat necaz. Ce ai de gand să faci?” Copilul n-a spus nimic pentru moment. Apoi lacrimi mari au început să-i curgă din ochi în timp ce suspina: „îmi pare rău, tăticule!” Voke a comentat: „Să vezi şi să nu crezi, în două minute lumea era alta. Familia găsise împăcare, lacrimile au fost şterse, şi tot ce fusese neobişnuit trecuse de parcă nici n-a existat”.

Uneori spunem sau facem anumite lucruri care-i rănesc şi-i jignesc pe alţii. Un zid se interpune între noi. Se iscă supărarea. Pentru ca relaţiile să fie restabilite, trebuie să existe un „îmi pare rău” din partea celui ce-a comis ofensa. Totuşi de cele mai multe ori refuzăm să ne cerem scuze. Mandria ne stă în cale. Nu vrem să fim vulnerabili. Nu ne place să ne umilim pană acolo încat să facem o astfel de declaraţie. Dar cand o facem, răsplata este mare, deoarece ascultăm de Domnul.
Dacă am ofensat pe alţii prin cuvinte dure sau prin acte lipsite de amabilitate, să ne învingem mandria şi să le cerem iertare. Trebuie să le spunem: „îmi pare rău”, şi să fie aşa!            – R.W.D.

„Ai jignit un prieten sau un frate?
Du-te azi în grabă de repară ce ai făcut.
Cere-i să te ierte de păcate!
Ce plăcere are Domnul de acest cuvant! ”    – D.J.D.

„Un bun test pentru caracterul cuiva este comportarea lui după ce a greşit„

Painea zilnica