Crezul în Înviere

Ești sfătuit să crezi
Că este-o Înviere
Să poți să întrevezi
Cereasca scânteiere.

Dovezi nenumărate
Te-ndeamnă să privești
Cum dincolo de moarte
Sunt stări dumnezeiești.

De n-ar fi înviere
Cu toți am fi pierduți
În humă și-n mistere,
N-am fi recunoscuți…

Am fi purtați de vântul
Nemerniciei vieți
Nu am cunoaște cântul
Superbei frumuseți…

Și n-ar fi mângâiere
Când vine plânsul greu
Și nici o adiere
Nici tihnă pe traseu.

Ce har! Ce exaltare!
CEL răstignit e viu
S-avem la har intrare,
Să n-avem trai pustiu.

A biruit mormântul
În care L-au ținut
S-a împlinit Cuvântul
Iertare-am obținut.

A biruit Mesia
(Că-i Fiu de Dumnezeu)
Să ne-mplinim solia
Oricât ar fi de greu.

Puterea Învierii
Și azi lucrează-n noi
Căci stările durerii
Creează sfinți eroi.

E viu Mântuitorul
Vom sta în veci cu El
Și vom vedea Decorul
La cel mai sus nivel.

Că astăzi și tu crezi
În sfinți și-n Înviere
E c-ai găsit dovezi
Prin tainice unghere.

George Cornici

Ce îi şopteşte-n taină, frunzei, vântul? …

Ce îi şopteşte-n taină, frunzei, vântul,
Cum o vrăjeşte să o-ndepărteze
De-ai ei, să lase tot … şi să-l urmeze?
La ce visează ascultându-i cântul?

Ce muzică aude de cutează
Să-i părăsească, să-nsoţească vântul …
Zboară … ştiind că doar un vals dansează
Şi moare-apoi îmbrăţisând pământul…

Nici plânsul ploii care-a mângâiat-o
De când era pe ram un mugurel
N-o-mpiedică s-aleagă-un menestrel!
Ce cântec de sirenă a-mbiat-o? …

Te-ai întrebat ce taine, ce mistere
I-a dezlegat? Sau e doar nebunie
Să zboare înspre-o lume de durere,
Să meargă c-un hoinar la cununie?

Ce îi şopteşte-n taină, frunzei, vântul,
Cum a vrăjit-o să nu mai rămână?
La ce visează ascultându-i cântul? …
Sau e destinul cel care o mână?

Olivia Pocol

Cântul bușteanului*

Să cânt când în cuptor mă arde focul,
Așa cum cântă bușteanu-n șemineu,
Un cânt învățat când era în locul
Unde sta drept și falnic, ferit de greu.

Un cânt auzit la păsări și la flori,
Un cânt șoptit în nopți de priveghere,
Când adieri de vânt îi trezeau fiori
Și luna lumina orice unghere.

Un cânt venit când încă era senin,
Când sta cerul pironit cu stele,
Când pacea serilor domnea pe deplin,
Când se-mbrățișau frunzele-ntre ele.

Un cânt lin ce stă ascuns în el demult,
Un cânt ce nu mai are niciun nume,
Un cânt ‘năbușit de-al apelor tumult,
Acoperit de viituri și spume. . .

Un cânt ce iese când focul arde greu,
Cântecul acel ce stă pitit în noi,
Și care, Doamne, vreau să Ți-l cânt și eu,
Cu iubire, chiar când lacrimi curg șuvoi.

(*după o relatare de Spurgeon)

Maria Trifan 

Aud despre Tine

Îmi fac din petale arcuș peste vreme
Și-ascult despre Tine salcâmii vorbind,
Își leapădă mirul o stea și o prind
Pe struna ce cântă și geme.

Am pace pe umeri și versuri în poale
Și-mi spun despre Tine toți munții vuind;
Cu ochii spre munte, urechea-mi întind
La cântul ce vine din vale.

Aud despre Tine în focuri de arme,
În lerui de gloanțe, în aspru colind;
Cad capete mute la porți de cazarme,
Spre cerul de-Acasă zâmbind.

O trâmbiță sună! Iubirea nu doarme:
Golgota se-nalță primind.

Carmina Iri Voicu

Te laud Părinte ceresc!

Te laud Părinte ceresc
Prin cântul și fapta iubirii!
Mai sfânt, mai curat să trăiesc,
Și daruri în mine să cresc
În Chipul și Taina Zidirii!

Te chem, suspinând, în tăcere
Când spinii mă-nțeapă cu ură.
Și-atunci când mă sting de durere,
Când firea tributul și-l cere,
Te laud cu Sfânta Scriptură!

Primește-mi umila cântare
Cu harul puterii de sus!
Din mine să curgă izvoare
În dulcea, preasfânta chemare
Așa cum au curs din Isus!

Oriunde, cu drag, și oricând
Să duc, preamărind, Noul Har!
Și-n greu, și-n ușor, mulțumind,
Cu Tine să merg, biruind,
Slăvind mântuirea în dar!

Cu inima nouă, senină
Spre Tine privesc, sfinte Tată!
Pășind către Țara divină,
Cu pace și cânt, și lumină,
Pe scara de îngeri purtată!

Mă-nchin voii Tale Părinte!
Cu focul iubirii în piept.
Și-n hainele albe și sfinte,
Urmând ale Tale cuvinte,
Chemarea în Cer o aștept!

Gelu Ciobanu

Rugăciune amară

Doamne,nu-l lăsa pe-acel ce umblă să omoare,
Scapă-i pe nevinovații care-i cad în gheare
Când ucid cu glonț ori pâră ,cu cuțit sau pană,
Țne mâinile vrăjmașe,negre de hienă!
Nu-l lăsa pe-acel ce-și vinde sufletul de frate,
Scapă-l pe cel bun din cursa,gurii blestemate
Când pe bani sau frică vinde,unul -sau o sută,
Prinde,Doamne,limba care vinde când sărută,
Nu lăsa tâlharul care fură și aprinde,
Scapă casa către care mâna lui se-ntinde,
Ori că fură snopi,ori suflet,arde vieți ori case,
Prinde-i gheara blestemată,nu-i lăsa foloase!
Nimicește lanț și cursă,sfarmă jug și cheie,
Nicăierea om sub soare,rob să nu mai steie,
Că,sub ce cuvânt s-ar pune,astea-s veșnic rele,
Rupe,Doamne,Forța care pune lumea-n ele!
Adă ziua să nu fie nici caini,nici iude,
Nici cu sânge,nici cu lacrimi lumea s-o mai ude,
Nici tiranii,nici tâlharii pacea s-o-nspăimânte,
Peste groapa tuturora dragostea să cânte!
Căci de-atunci nainte pacea,florile și cântul,
Iar lumina Fericirii din Eden visată
Ar cuprinde lumea-ntreagă pentru-ntâia-și dată!

Traian Dorz