Visul meu!

Visul meu, e să am harul,
Chiar din zorii dimineții.
Ca să-mi pot aduce darul,
În fiecare zi, a vieții.

Să nu mă sting, după ce norul,
A apărut pe cer, umbrind…
Din al meu crez și să duc dorul,
A tot ce-mi este mai senin.

Ci vreau să pot să biruiesc,
Orice furtună va veni
Şi prin Hristos să-mi întăresc,
Paşii, către veşnicii.

Visul meu, e să duc lupta,
Până la capăt, aşteptând…
Răsplata, ce îmi va da Domnul,
Pe cap, cununa Sa purtând!

Să nu mă prindă-n drum ispita
Şi de păcate doborât,
S-ajung de mă robeşte firea,
De pofta ei să fiu târât.

Să țin mereu, sabia-n mână,
Să tai, tot ce-i lumesc, firesc.
S-ajung triumfător în luptă,
Să fiu un om Duhovnicesc!

Visul meu, e Biblia…
Pe care vreau să o trăiesc,
Şi cu râvnă s-o împlinesc,
Iar tuturor să o vestesc.

Pe Domnul, vreau ca să-L laud,
Prin cântece de bucurie.
Iar ca cei ce mă aud,
Să îşi schimbe a lor trăire.

Să duc o viață-n rugăciune,
Să fiu un izvor curat.
Să cer multă-nțelepciune,
Domnului ce m-a salvat!

Visul meu, e să ajut săracul,
Să fiu sprijin, pentru bătrân.
Să cercetez văduva şi orfanul,
Să plâng cu acei ce plâng.

Să-l învelesc pe cel sărman,
Să biruiesc răul prin bine.
Să-l mângâi pe cel bolnav
Şi să Îl port în rugăciune.

Să dau din pâinea mea acolo,
Unde Isus mă va-ndruma.
Să strâng comoara mea dincolo
În cerul sfânt, de pe acuma.

Visul meu, e să am darul,
De-a face binele oricui.
Să trec biruitor hotarul,
Pansând rana duşmanului.

Dar nu să pun cărbunii stinşi;
Ci vreau să fac prin Voia Lui,
Acei cărbuni, să fie aprinşi,
Să ştie că-s a Domnului!

Nu să fi fost, fără folos,
Mândrindu-se-n sinea lui.
Ci să se-ntoarcă la Hristos,
Predându-şi viața-n Mâna Lui!

Visul meu, a fost să fiu lumină
Şi s-a împlinit, de când Isus…
A luat El, ființă-n mine,
Şi-am devenit, un om supus.

Răstignit-am chiar şi eul,
Împreună cu Hristos, în sine.
Trăiesc, Dar nu mai trăiesc eu,
Ci Hristos trăieşte-n mine.

Viaţa ce o trăiesc acum,
O trăiesc doar prin credinţă
În Fiul lui Dumnezeu,
Prin care am biruință!

Visul meu e să nu uit,
De dragostea Domnului.
Ci să stau mereu smerit,
Şi s-ascult de Glasul Lui!

El S-a dat pe Sine Însuşi,
La Golgota, râstignit.
A dus tot păcatul lumii
Fiindcă pe toți ne-A iubit!

Nu vreau, ca să fac zadarnic,
Harul Său nemăsurat.
Ci să fiu mereu, om harnic,
În Hristos tot mai bogat!

Visul meu, e să vii frate,
Şi tu azi, la crucea Lui.
Să te lepezi de păcate,
În numele Domnului!

Să-ți laşi chiar acum povara,
Care apasă foarte greu.
Ce îți va zdrobi spinarea,
De nu strigi la Dumnezeu.

Isus Hristos este Domnul!
Cel mai mare Împărat.
La El toate-s cu putință,
Vrei să fii un om salvat?

Visul meu e să crezi frate!
Că Isus spală păcate.
El ți le şterge pe toate,
Şi te scapă de la moarte!

Crede şi nu te-ndoi,
Tu un om schimbat vei fi.
Ce rodeşte-n bucurii,
Chiar printre ai Săi copii.

Un pom nou, în veşnicii,
Sădit lângă ape vii.
Domnul te va altoi,
De tine se va-ngriji.

Visul meu e să am parte
Cu Al nostru Bun Păstor,
Şi să nu fiu prea departe,
Atunci, când El vine pe nori.

Cu credință să m-apropi!
De al veşniciei zori,
Iar acolo-n Rai, cu sfinții,
Să-L văd pe Mântuitor!

Să fiu şi eu, printre ai Săi,
Să-ngenunchiez naintea Lui.
Iar în dragostea dintâi,
Să strig: „Osana Domnului!”

 Bahrin Alexandru 

La cumpăna-ntre ani

Acum, la cumpăna-ntre ani
Privind la anul ce-a trecut
Ca niște călători sărmani,
Din ce-am cules și-am strâns avani
La ce-a rămas și ce-am pierdut.

Și realizăm cumva, acum
Că anul ce s-a încheiat
Deși s-a prefăcut în scrum
Și n-a rămas din el doar fum
Nu pote fi deloc uitat.

N-au fost doar cântece și flori
În anul care l-am parcurs. . .
Ci-atâtea piedici și strâmtori
Și-atâția reci și cruzi fiori
Și lacrimi grele ce s-au scurs.

Dar Dumnezeu a fost cu noi
Chiar și prin văile adânci
Și n-am fost singuri prin nevoi
Căci îngeri au venit convoi
Care ne-au dus din nou pe stânci.

Unii din noi. . . n-au mai ajuns. . .
Durerile i-au doborât
Trăind destinul trist și-ascuns
Și nu găsim nici un răspuns
De ce-au trăit numai atât?

Dar Dumnezeu e Suveran
Și hotărăște precum vrea
Noi nu-nțelegem momentan
Dar la al Cerului Liman
Răspunsul Lui îl vom afla.

Un an, ca celălalt, trecut
Cu-a lui amprentă ne-a marcat
Prin câte ni s-au petrecut,
Dar oare câte-am priceput?
Și cît de bine-am învățat?

Că suntem simpli călători. . .
Că viața asta-i un popas
Că anii trec ca niște nori
Iar noi purtăm niște comori
În ale sufletului vas.

Și dacă pragul am pășit
Și-n noul an iată-am intrat
E fiindcă Domnul cel Slăvit
Din dragoste a stabilit
Cât Har să fie revărsat.

Deci pe deplin încredințați
Chiar dacă nu știm ce va fi
Atât cât suntem luminați
Și de-al Său Duh înflăcărați
În noul an noi vom păși.

Iar drumul cât ar fi de greu. . .
Căci încercări vor mai veni,
Dacă-L chemăm pe Dumnezeu
El fi-va lângă noi mereu
Până când viața vom sfărși

An Nou, vei fi mai fericit?
Mai sănătos și mai bogat?
Oricum ai fi sunt liniștit
Și îți urez un: Bun venit!
An Nou, fii binecuvântat!

01/02/2022

Daniel Hozan

Cel Preaînalt – împărățește!

Ref. Is. 55:12-13; 35:10.

Da, veți ieși cu bucurie, în pace fiind călăuziți,
Munți și dealuri și câmpie, vor răsuna, vă veseliți!

Copacii bate-vor din palme: se întorc biruitorii,
În a bucuriei haine – cununa-I: fiice și feciorii,

Răscumpărați prin a Lui Sânge, cu cântece de biruință,
Păstorul în dragoste îi strânge, înainte prin credință!

Imn măreț, cap încunună, spre Sion cu bucurie,
Lucruri noi, în El – cunună, armonie, veselie!

înpărățește, Cel Preaînalt, pământu-ntreg se veselește,
Nu-i nimeni ca El mai ´nalt, viața-și cântă imn, rodește!

Râurile-n palme bată, munții strige-n bucurie,
Din arfe, lauda-i înălțată, vine Cel, ce-I Apa Vie!

Slava Domnului se înalță, Mareția Lui, domnește!
Armonia, râvna încalță, Cel Preaînalt – împărățește!

Da, vom ieși cu bucurue, cu biruință spre Sion,
Munți și dealuri și câmpie – tresăltați, Domnu-I pe tron!

Lidia Cojocaru

Părtăşie în singurătate

“De aceea iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustie şi-i voi vorbi pe placul inimii ei.” (Osea 2.14)

Dumnezeul nostru, văzând care sunt pentru noi momelile păcatului, a hotărât, să ne ducă la El, să se folosească de atracţia mai puternică a iubirii Sale. Nu ne aducem noi aminte de plăcerea de la început pe care El ne-a făcut s-o simţim, ca să ne smulgă din vraja lumii? El va face s-o simţim şi iar s-o simţim, de fiecare dată când El ne va vedea în primejdia de a fi înlănţuiţi de vreun rău.

Ca să aibă mai multă putere asupra noastră El vrea să ne tragă de o parte într-un loc care nu va fi raiul, ci un pustiu unde nimic sa nu poată să ne întoarcă atenţia de la El. În această singurătate, prezenţa Domnului ajunge să fie totul pentru noi şi noi socotim în acel moment că prezenţa Lui este mult mai preţioasă decât aceea a prietenilor noştri, când stăm sub viţa şi sub smochinul nostru. Singurătatea şi întristarea fac mai mult decât orice alt mijloc, ca să ne apropie de Tatăl nostru ceresc.

Când El ne pune deoparte şi ne aduce la El, Domnul poate atunci să ne spună lucruri dulci şi plăcute spre mângâierea noastră. El “vorbeşte inimii noastre”, aşa cum spune versetul de mai sus. Oh, dacă am putea învăţa din experienţă personală, preţul acestei făgăduinţe! Atraşi de dragostea Sa şi mângâiaţi prin Duhul adevărului, îl vom cunoaşte pe Domnul şi vom izbucni în cântece de bucurie.

Charles Spurgeon

Toţi aleşii vor fi prezenţi

“Şi atunci tot Israelul va fi mântuit…” (Romani 11.26)

Cântarea pe care a făcut-o Moise aproape de Marea Roşie este insuflată de bucuria de a-l vedea pe Israel izbăvit în întregime. Nici o picătură de apă nu s-a desprins din zidul de apă care se formase în mare, până când cel din urmă mădular din poporul ales n-a pus piciorul sigur pe malul celălalt. După aceea, dar nu chiar imediat, apele s-au năpustit ca să vină iar la locul lor.

În cântarea lui Moise citim aşa: “Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe poporul acesta; iar prin puterea Ta îl îndrepţi spre locaşul sfinţeniei Tale” (Exod 15.13). În veacul viitor, când cei aleşi vor cânta cântarea lui Moise şi a Mielului, slava Domnului Isus va fi să poată spune: “N-am pierdut pe nici unul din cei pe care Mi I-ai dat Tu”. Nu, Doamne, nu va fi nici un loc neocupat în cerul Tău.

Toţi aceia pe care Dumnezeu I-a ales, toţi aceia pe care Domnul Cristos i-a răscumpărat, toţi aceia pe care Duhul Sfânt i-a sfinţit, toţi fără deosebire vor ajunge până la râul vieţii. Deja cei dinainte au ajuns acolo, în timp ce noi mergem prin strâmtoare; dar noi urmăm pe Călăuza dumnezeiască.

Să înaintăm dar; toţi, până la ultimul dintre aleşii Săi, vor sosi în curând până la ţărmul celălalt; şi când toţi vom fi sosit acolo, vom izbucni atunci în cântece de biruinţă! Dar nici unul să nu lipsească la apel, căci lipsa unuia singur dintre membrii familiei alese ar opri cântările şi ar rupe coardele harfelor cereşti.

Charles Spurgeon

De ce e linişte?

Mărgăritare albe strălucesc pe cer;
Cărările, sub plapuma de lână, pier;
„- O, ce  mare tăcere este  în jur!
De ce nu sunt oameni  de jur împrejur?”

-Unde sunt toţi  păstorii de pe câmpie?
Şi toţi   învăţaţii şi a lor mândrie?
-Unde sunt cântecele voioase din zori,
Ce alungau tristeţe  şi cenuşiii nori?

Ceru-i deschis şi aud un cântec de dor,
Ce străbate încet din ţara zorilor:
”-Nu mai e loc,  în inimi, de niciun cânt,
Şi nici pentru al Domnului Sfânt Cuvânt.”

-Creează-ţi  o Iesle în  inima ta!
Îngerii cei sfinţi să se roteasca în ea!
Nu va mai fi tăcere nicicând în jur,
Şi vor fi arhangheli, de jur împrejur!

-Creează-ţi o Iesle în  inima ta!
Isus Cristos să stăpânească în ea!
Nu va mai fi  tăcere  nicicând, în jur!
Doar dragostea Pruncului de jur împrejur!

Arancuteanu Eliza