Isuse, în prezența Ta…

Isuse în prezența Ta
Cântarea este mai plăcută
Mereu ‘naintea Ta voi sta
Făr’ Tine nu pot exista
Clarifici starea de derută.

Zilnic mă ajuți să sui
Spre spațiul vieții de splendoare
Cuvânt de-ncurajare-mi spui
Ca Tine nimeni altul nu-i
În faptă și în afirmare.

Prezența Ta înseamnă har
Cum nu găsești în altă parte
Să pot respinge-un adversar,
Să pot să umplu un hambar,
De Cer să nu mă pot desparte.

Cu Tine nu mă rătăcesc
Prin ipotetice unghere
Sunt fericit să Te slujesc
Și voia Ta s-o împlinesc
Să trec dincol’ de Înviere.

Ca aeru-i prezența Ta
Îmi întreține existența
Și alte daruri îmi vei da
Mesajul tău îl voi purta
Să se întindă influența.

Îți mulțumesc că ești prezent
În orice loc și-n orice vreme
Ești Scutul meu, ești permanent
Vorbirea-Ți e medicament
Pentru tot felul de probleme.

Stau lângă Tine și cu Tine
Prezența Ta m-a cucerit
În bucurie și- n suspine
Mă-nviorează, mă susține
Și-mi face traiul fericit.

George Cornici

Lumina Sfântă

Din muntele cel sfânt, etern și curat
Curge un pârâu de apă lină
Totul e aievea bine-mpresurat
De lumina sfântă, lumina din gradină.

Peste tot în jur unde privești
E pace sfântă, liniște și bucurie
Totul e mirific, ca-n povești
E libertate, veselie, armonie.

O adiere, blândă, lină și suavă
Ne înconjoară cu a sa splendoare
Ne lasă pace și multă fericire-n suflet
Ne confirmă că-n veșnicii e sărbătoare

Pururea ne bucurăm de eterna veșnicie
Cu hohote de râs, laude-n cântări
Trăim, ne veselim pentru Cel ce va să Vie
De dincolo din slăvi, din depărtate zări.

A Lui să fie Slava, Cinstea, Măreția
Pacea Sa cea Sfântă să coboare-n noi
Lauda, cântarea Sfântă, armonia
Să cuprindă-ntreaga omenire pentru voi.

Din îndepărtate zări, noi așteptăm lumina
Să vină să coboare aici jos pe pământ
Și să despartă grâul și neghina
Iar ce e bun, curat, Să-l ia-n Hambarul Sfânt.

Să ne trudim să fim adevărați împlinitori
Cuvântul Sfânt în adevăr, pecete să ne fie
Să fim găsiți curați și sfinți pe veșnice cărări
Si treji să stăm în veghe pentru Cel din veșnicie.

Bandi Sebastian Alexandru 

Biruitori prin suferinţă

Când lacrimi de durere, îți năpădesc ființa
Şi toată bucuria s-a dus din viaţa ta
Nădăjduieşte-n Domnul şi El îți dă credința
Să treci prin valul vieții, purtat de mâna Sa.

Ridicăte-n picioare, goneşte tot necazul
Căci viaţa trece-n grabă şi zilele s-au dus
Înalță sus privirea şi şterge-ți azi obrazul
De lacrima durerii, ce fața ți-a străpuns.

Alungă întristarea şi cheamă bucuria
Îndepărtează amarul şi suferinţa grea
Aleargă azi la Domnul, la El e fericirea
Şi bucurie sfântă, în viață vei avea.

Aruncă îngrijorarea, asupra Celui care
Se îngrijeşte zilnic, de orişice sărman
Şi într-o clipă poate să schimbe orice stare
Să-ți dăruiască pace, în drumul spre liman.

Să poți privi lumina şi să înalți cântarea
Să poți urca cărarea, spre muntele cel sfânt
Şi însoțit de Domnul, cu toată îndurarea
Ce o revarsă zilnic, peste acest pământ.

Vei sta pe stânca tare, vei birui furtuna
Îţi vei trăi viaţa, păzit de mâna Sa
Vei sta cu El la masă şi îţi va da cununa
Şi lacrima durerii pe veci va dispărea.

Ion Popescu

Laudati pe Domnul!

Strigaţi de bucurie către Domnul
Lăudaţi în orice zi mărirea Lui
Vestiți printre popoare bunătatea
Ce El a arătat-o orişicui!

Cântați cântări ce îi aduc onoare
Şi preamăresc Împărația Lui
Făcând din orice zi o sărbătoare
În cinstea şi onoarea Domnului!

Aduceți laude în neprihănire
Şi preamăriți puterea Celui viu
Căci El ne-a arătat a Sa iubire
Şi ne-a luat în brațe, ca pe un fiu!

Cântați cântări cu har şi bucurie
Căci lupta-n care noi suntem chemaţi
E câştigată deja la Golgota
Pentru poporul de răscumpăraţi!

Slăviți şi lăudați pe Domnul slavei
Aduceți Osanale Celui Sfânt
Căci El a biruit puterea morţii
Şi ne-a înfrățit în noul legământ!

Ne-a îmbrăcat în haina mântuirii
Purtăm un nume nou, ca infiaţi
Avem în noi nădejdea moştenirii
Căci într-o zi la cer vom fi luați.

Şi vom cânta cântarea biruinței
În haine noi, de slavă îmbrăcați
Cu corul sfânt al miilor de îngeri
Alături de ai Săi răscumpărați.

Ion Popescu 

Să ajungi acolo unde încetează păcatul şi tristeţea şi începe cântarea celui sfânt

“Veniţi la Mine.” Matei 11:28

Vreau cu adevărat să ajung acolo? Pot chiar acum. Întrebările care contează în viaţă sunt foarte puţine şi toate îşi găsesc răspunsul în cuvintele: “Veniţi la Mine”. Nu: “Fă cutare lucru”, ci: “Veniţi la Mine”. Dacă voi veni la Isus, viaţa mea reală va fi adusă în concordanţă cu dorinţele mele reale; voi înceta cu adevărat să mai păcătuiesc şi voi vedea cum începe cântarea Domnului în viaţa mea. Ai venit vreodată la Isus? Uită-te la încăpăţânarea inimii tale; ai face orice în afară de acest lucru simplu, copilăresc – “Veniţi la Mine”. Dacă vrei să ai experienţa reală a încetării de a mai păcătui, trebuie să vii la Isus. Isus Cristos Se face pe Sine însuşi piatra de încercare.

Priveşte cum a folosit El cuvântul veniţi, în cele mai neaşteptate momente vine şoapta Domnului: “Veniţi la Mine”. Şi eşti atras imediat. Contactul personal cu Isus schimbă totul. Fii suficient de simplu, încât să vii şi să crezi în cuvintele Lui. Venirea la El înseamnă că voinţa renunţă cu hotărâre la tot şi, în mod deliberat, îi predă Lui totul. “…şi vă voi da odihnă” – adică te voi sprijini. Nu: “Te voi pune la culcare, te voi ţine de mână şi iţi voi cânta ca să adormi”, ci: “Te voi scoate din pat, din letargie şi epuizare, din starea de om pe jumătate mort, deşi eşti în viaţă, te voi umple cu duhul de viaţă şi vei rămâne în picioare prin perfecţiunea activităţii vitale”. Noi devenim patetici şi vorbim despre a “îndura voia Domnului”! Unde este în aceasta vitalitatea maiestuoasă şi puterea Fiului lui Dumnezeu?

Oswald CHAMBERS

O, vino iar

Prin cerul deschis auzi-vom cântarea divină,
Osana, e prezenţa minunată a Lui Isus,
Îngerii cântă şi-aşteaptă momentul să vină
Pe norii cerului să-i ia pe cei ce L-au iubit mult.

Inimi se frâng şi urcă lacrimi din cuptoare,
Secerea-i pusă şi-i pregătit, copt lanul aşteaptă,
Prin sita deasă, cernerea e mare şi-i strâmtoare,
Cu toţii privim la cer că judecata Ta-i dreaptă.

Pe întinsa zare se-aud paşii ce-au străbătut
Şi altădată Calea Iubirii spre acest pământ,
Cum ai promis, acuma Te-ntorci pe drumul cunoscut!
Vino să-Ţi iei mireasa aleasă, rodul cel mai scump!

Pe-ntregul pământ e o rugă necurmată,
Cu mâini împreunate veghem a Ta venire,
O, vino iar, vino Isuse să ne duci Acasă,
Acolo Sus în cer, unde-i sfânta Împărăţie!

Ne vom bucura, dar şi lacrimi vor fi când vom zbura
Spre Patria veşniciei de Sus mult adorată,
Vom plânge durerea celor ce-şi pierd Împărăţia,
Şi pe veci raiul ceresc, mântuirea minunată!

Maria Șopț 

Ridică-mă Tu

Ridică-mă Tu, Stăpâne atunci
Când inima-i tristă şi plină de-amar,
Când sufletul bea din cupa-ncercării
Revarsă în el un strop sfânt de har.

E crudă viaţa şi aprigă-i lupta
Şi mulţi dintre noi, suntem răpuşi
Nu doar ispita îşi pune amprenta.
De valu-ntristării mereu suntem duşi.

Nu doar satana, cu-a lui mari oferte
Ne prinde în laţul de el ferecat,
Nu doar momeala ce-o vezi în vitrine
Sau tehnica ce astăzi a evoluat.

Ci chiar deznădejdea şi lipsa speranţei
În lumea aceasta cuprinsă de rău,
Te poate răpune în clipele grele
Şi duce departe de-al tău Dumnezeu.

Ridică-ne Doamne Stăpâne atunci
Când ploaia-ntristării la geamul nost bate.
O lasă-Ţi Tu harul ce-aduce cu el
Pacea divină, şi-a ei nestemate.

Să mângâie duhul, să lege el rana
Să-alunge-ntristarea şi roadele ei,
Amarul lăsat în noi de satana
Alungă-l Isuse! Şi-apoi dacă vrei,

Cereştile stări, cântarea eternă
Ce-o cântă în cor oastea cerească,
Din pulberi ridice pe cei ce-au căzut
Şi facă în ei nădejdea să crească.

Adu-ne momentul de mult aşteptat
Când toate lăsa-vom aicea în vale,
Şi-n sfânta cetate, la masă cu Tine
Prin harul Tău sfânt, avea-vom intrare.

Minodor Suteu 

Cântarea dinaintea răstignirii

Cântarea dinaintea răstignirii
( Matei 26:30; Marcu 14:26)

E seară acum… şi-n jur e linişte şi pace.
Mulţimea nu-i mai adunată-n drum.
Şi nici nu se mai strigă Osanale…
Şi nici n-aşterne nimeni haina lui…

Doar o odaie sus e pregătită-n noapte
Să-şi onoreze Oaspetele drag,
Şi-n ea e cina cea de taină
A ucenicilor şi-a Mielului ce jertfă va fi dat.

Isus şedea la masă cu cei care
În toate zilele L-au însoţit,
Şi-n fiecare ceas din zi şi noapte
Văzut-au ce minuni a săvârşit.

Tristeţea L-a cuprins pe Domnul, care,
Atât de simplu către ei a cuvântat:
„Cu-adevărat vă spun că astăzi, unul
Din voi, la moarte sigură M-a dat!”

S-au întristat îndată ucenicii
Şi unul pe-altu-ntruna se-ntrebau:
„Nu-s oare eu acela, Doamne?”
„Nu te-am vândut chiar eu, o Domnul meu?”

El i-a privit cu drag pe fiecare,
Şi fără ură-n ochii vânzătorului apoi,
Şi cu blândeţe-n glas la toţi le spune
Duios, cu gingăşie şi mult dor:

„Acela ce-ntinde mâna-n blid cu Mine,
Acela ce cu Mine-ntrun-a fost,
A hotărât el singur că Mă vinde
Crezând că e un lucru de folos.

Dar Fiul omului se duce astăzi,
Aşa cum Sulul Cărţii scrie despre El,
Şi voia Tatălui o face,
Nu voia omului sau altui dumnezeu.”

Şi vânzătorul a privit la Domnul,
Luând cuvântul si-ntrebând încet:
„Nu-s eu acela care azi te vinde?
Învăţătorule… Tu ştii? ! Sunt eu?”

„Da, tu eşti!” i-a răspuns Învăţătorul.
Şi-ndată Iuda a ieşit grăbit
Să împlinească voia celui care
Pe Domnul l-a vrut ascuns într-un mormânt.

Din nou e linişte şi pace-n casă.
Şi-apoi Învăţătorul a luat
O pâine şi-un pahar pe care
Cu reverenţă El le-a binecuvântat.

„Luaţi, mâncaţi; acesta este trupu-mi
Şi sângele-Mi pe care-l voi vărsa
Ca să se spele pentru totdeauna
Şi-n orice vreme, orişice păcat.

Adevărat vă spun că de-azi-ncolo
Nu voi mânca şi nici nu-l voi mai bea,
Decât în ziua fericită-n care
În Împărăţia Tatălui vom sta.”

Şi-apoi a început Isus să cânte,
Să murmure cântări spre Creator.
Iar ucenicii ce-au rămas cu Domnul
L-au însoţit cu voci şi-n inimi cu mult dor.

Nu au cântat despre nicio durere,
Nici de trădare sau tristeţe, nu!
Ei au cântat cântările de laudă
Şi le-a cântat si ceru-ntreg atunci!

Şi după ce şi-au terminat cântarea,
Îmbărbătaţi şi întăriţi acum,
Ei au ieşit cu toţii împreună
Spre muntele Măslinilor, spre munţi!

Şi chiar dacă atuncea ucenicii
Doar bănuiau ce va veni-n curând,
Isus ştia că El, Fiul, e Mielul
Ce s-a jertfi pe lemn, pe Golgota!

El, pământeanul fără nicio pată,
El, Fiul omului cel fără de păcat,
Urca spre dealul morţii, spre Golgota,
Cântând cântări de laudă în inima Sa.

De eşti acum în valea cea adâncă,
De urlă-n jurul tău furtuna grea,
Poţi regăsi tu liniştea şi pacea
În jertfa de pe cruce, în jertfa Sa!

O, Tată, pune-mi în inimă cântarea,
Acel vers scump, de laudă, mereu,
Să-ţi cânt de-a pururi, veşnic, măreţia
Să laud tot mereu Numele Tău!

Sanda Schuller

Ce să vezi…?

Ce să vezi? A înflorit
o stare ofilită
și-apoi, cu toți, am auzit
cântarea mult dorită.

Ce să vezi? A-ngenuncheat
Cel cucerit de glie
și-a fost, apoi, încununat
cu duhul lui Ilie.

Ce să vezi? S-a întărit
cel prins în slăbiciune
miracolul, nu, n-a pierit
putem, convinși, a spune.

Ce să vezi? S-au ridicat
căzuții în noroaie
căci harul i-a înfășurat
să nu se mai îndoaie.

Ce să vezi? O boală grea
a dispărut îndată
iubirea vrea să ne mai dea
o stare-nmiresmată.

Ce să vezi? Un răzvrătit
(dușman al celor sfinte)
aseară s-a mărturisit
cu vrednice cuvinte.

Minuni se-ntâmplă zi de zi
și-s o dovadă clară
că morți-n Domnul s-or trezi
să intre-n Primăvară.

George Cornici

Învățând bucuria

Am învățat în viața mea răbdarea
Și-o tot învăț plângând sub crucea Ta
În miez de noapte dulce e cântarea
Când treci cu mine trista clipă grea.

M-ai învățat o, Doamne bucuria
Când lacrimile fata mi-o brăzdau
Numai plângând am înțeles că fericirea
Doar cei zdrobiți sub cruce o primeau.

Cu Tine Doamne norii mi-au fost soare
Iar negura nu-i decât cer senin
De-atunci ma-ntreb ce va putea fi oare
Sa-mi stingă sufletul de Tine plin.

Și pacea Doamne Tu m-ai învățat
Dar nu m-ai învățato-n bucurie
Când am fost singur, Tu mi-ai arătat
Că liniște-n necaz poate sa fie.

În ochii Tăi găsit-am bunătate
Când firea ma făcea sa mă răzbun
Și-am învățat atunci că mai presus de toate
Este să iert, să rabd și să fiu bun.

Iar în durerea Ta am învățat iubirea
A Tale lacrimi Doamne m-au eliberat
Din ochii Tăi plecați am învățat smerirea
Iar sângele Tau Doamne, păcatul mi-a iertat.

De-atuncea viața mea e-ntruna școală
Iubirea Ta mi-e totdeauna țel
Și-nvaț să-mi las la cruce-a mea povară
Când încercările sunt teste fel de fel.

Dar știu că-n Tine este biruința
Și știu că viața mea e-n mâna Ta
Iar când în Tine-mi pun toată credința
Învăț că-n toate, voia mea, e-Ta!

Oana Ramona-Elida