Adorare

Dumnezeule preasfinte şi Stăpânul tuturora,
De la care se revarsă-n miez de noapte aurora,
Bucuria şi cântarea şi nădejdea pe pământ,
Veşnică să-Ţi fie slava Cel ce eşti de trei ori Sfânt!

Braţul Tău e-atotputernic, şi tăria Ta e mare
Numele Tău se înalţă ca un steag peste popoare,
Cine e ca Tine, Doamne, între zecile de mii
Când porneşti în fruntea noastră în vârtej de vijelii!

Tu păstrezi pe totdeauna bunătatea şi-ndurarea
Pentru robii Tăi ce-aşteaptă neclintiţi eliberarea.
Îţi arăţi credincioşia când ne vii în ajutor,
Când prefaci în sărbătoare adunarea sfinţilor.

Cerurile-s ale Tale, Dumnezeule preasfinte,
Şi pământul e zidirea slovei Tale de Părinte.
Tu ai făcut miazănoaptea, miazăziua este-a Ta,
Lumea ai întemeiat-o şi tot ce cuprinde ea.

Tu ne cercetezi de-aproape, de departe pătrunzi gândul,
Cunoşti drumul vieţii noastre, ca un soare luminându-l!
Ne-mpresori pe dinainte, ne-nconjori pe dinapoi,
Şi-Ţi pui mâna părintească iubitoare peste noi.

O, ferice de poporul care astăzi Te alege
Dumnezeul mântuirii, Marele Păstor şi Rege!
Da, ferice de poporul peste care Tu pogori,
Peste care Duhul păcii vine-n revărsat de zori!

Valentin Popovici

Mi-a bătut în suflet toamna

Amurgu-și țese vălul, e-n prag de înserare,
Se-aprind pe la ferestre luminile pe rând,
Spre casă e lung drumul și nu e de mirare
C-ai toamnei reci fiorii mi se strecoară-n gând.

Lucește firul ierbii de brumă opărită,
Mestecenii cu foșnet se scutură de ploi,
Li-i ruginită frunza, cu vremea-i mai rărită,
Dar încă-mpart lumină, de-am fi la fel și noi!

Se-aude-o ghionoaie, în vale-n fundătură,
Cum bate, -n loc de toacă, vecernia vestind,
Șuieră aprig vântul a toamnei uvertură,
Frapează disonanța, mă pomenesc zâmbind.

În frământatu-mi suflet cad frunzele-n neștire,
Dar roada de la urmă mai dulce o adun,
Plăcută mi-e cântarea cu versul din psaltire:
Îndurător e Domnul și-n orice vreme bun!

Olivia Pocol

10 Octombrie

Să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale.” Iuda 24

Ce minunat este cuvântul acesta: „fără prihană” Suntem departe de el acum, dar fiindcă Domnul nostru nu se opreşte niciodată în îndeplinirea lucrării Sale de iubire, vom ajunge fără prihană într-o zi. Mântuitorul care îşi va păstra poporul până la sfârşit îi va prezenta la urmă ca pe o „biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5:27). Toate diamantele din coroana Mântuitorului sunt de calitatea întâi şi nu au nici o zgârietură. Toate doamnele de onoare care o aşteaptă pe soţia Mielului sunt fecioare curate, fără pată şi fără prihană. Dar cum ne va face Işus fără prihană? Ne va spăla păcatele în sângele Lui, până când Vom deveni la fel de albi şi frumoşi ca cei mai puri îngeri ai lui Dumnezeu. Vom fi îmbrăcaţi în neprihănirea Sa – neprihănirea care îi sfinţeşte pe cei care o poartă, şi îi face desăvârşiţi în ochii lui Dumnezeu. Vom fi fără vină şi fără mustrare în ochii Lui.

Legea Sa nu numai că nu ne va acuza, dar va fi şi slăvită în noi. Mai mult, lucrarea Duhului Sfânt din interiorul nostru va fi completă. El ne va face atât de sfinţi încât nu vom mai avea nici o tendinţă spre păcat. Judecata, memoria, voinţa, fiecare putere şi pasiune vor fi eliberate din sclavia răului. Vom fi sfinţi după cum Dumnezeu este sfânt, şi vom locul în prezenţa Lui pentru totdeauna. Sfinţii nu vor fi stingheri în cer. Frumuseţea lor va fi la fel de mare ca frumuseţea locului pregătit pentru ei. O, Cât de minunată va fi clipa în care se vor deschide porţile veşniciei, iar noi, pregătiţi pentru moştenire, vom locui cu sfinţii în lumină.

Păcatul dispărut, Satan izgonit, ispita nimicită pentru totdeauna, şi noi ,fără prihană” înaintea lui Dumnezeu – asta înseamnă rai, de bună seamă! Să ne bucurăm acum repetând cântarea de laudă pe care o vom cânta curând în corul celor spălaţi de sângele lui Christos. Să învăţăm imnul de laudă pe care l-a înălţat David înaintea chivotului, ca un preludiu al extazului din faţa tronului.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Duhul Sfânt de la Rusalii

„Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic… . Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt.”
Faptele apostolilor 2

Floarea își întoarce capul după soare,
Cerbul însetat atras e de  izvoare,
Sufletu – mi  ridică ochii spre înălțimi:
-Doamne, trimite -mi ploaie vie și sprijin!

Păsări călătoare, pe aripi de vânt,
Caută semințe, pe holde, și pe câmp,
Sufletul meu  tot așteaptă mana din cer:
-Îndură – te, Dumnezeul lui Israel!

Barca cu pânzele albe, ridicate,
Tăcută, așteaptă ca vântul  s – o poarte,
Sufletul meu așteaptă al cerului vânt:
-La cârma vieții să vii, Duhule  Sfânt!

Inima  întunecată, de boli și de nori,
Așteaptă limbi de foc să – i aducă noi zori:
-Duh Sfânt de la  Rusalii, adu balsam de sus,
Să pot să strig lumii,”M- a vindecat Isus!”

Duh Sfânt de la  Rusalii, de la Dumnezeu,
Adu – mi iar Cântarea ce o știm doar Tu și eu!
Ochii sufletului se tot uită la cer,
Îndură – te, Dumnezeul lui Israel!

Duhul Sfânt  pornește ca o vijelie,
Glasul Său devine dulce melodie,
În inimă, sădește un crin alb și sfânt;
-Aduc ploaie târzie, din cer, un Cuvânt;

„-Sunați cu trâmbița pe Muntele Meu Sfânt,
Răspândiți în lume al Domnului Cuvânt,
Întoarce-te la Domnul, vino iar la El!
E vremea din urmă, ascultă, Israel!”

-Vino, Duh Sfânt, Tu, al Nordului  Vânt  de foc,
Fala și mândria gonește-le pe loc!
Și fă să crească  crinul cel alb și frumos,
Însetat de ploaie cerească și Cristos!

Arancutean Eliza 

Atunci și-acum

Totul era, atunci, o noapte
Cu rătăciri și cu căderi
Se auzeau ciudate șoapte
Veneau dogori, nu adieri.

Eram pe drumul spre pierzare
Speranța era moartă-n noi
Eram cuprinși de nepăsare,
Eram eșecuri, nu eroi.

Ni se vorbea de pocăință
Iar noi ziceam că sunt povești
În noi domnea o neputință
Nu stările dumnezeiești.

Privirea se-ndrepta spre glie
Nu spre Ținutul pitoresc
N-aveam în suflet veselie
Ci doar un sentiment lumesc.

Cântarea ne era străină
Coșmarul nu se mai sfârșea
Și nu știam că în Lumină
Puteam doar fericiri avea.

Ce trai lipsit de-nsemnătate!
Ce viață plină de amar!
Atunci n-am vrut divinitate
Și ne-am îndepărtat de har.

ACUM

Când Fiul ne-a chemat la Sine
Cu glasul Lui convingător
Ne-a spus că El ne va susține
Și că va fi un Blând Păstor.

S-a risipit întunecimea
Raza Iubirii ne-a schimbat
Urcăm, urcăm spre înălțimea
Unde poporul e chemat.

Acum privirea ni se-ndreaptă
Nu spre eșecul omenesc
Și orice gând și orice faptă
Poartă un semn dumnezeiesc.

Azi faima nu ne-nteresează
Dorim dulceața din Cuvânt
C-așa o stare se formează
S-accepte sfântul Legământ.

Trăim cu gândul la răsplată
Fiind deplin încredințați
Că niciodată, niciodată
În beznă nu vom fi lăsați.

Necazul nu ne mai doboară
Avem refugiu și-adăpost
Din Slavă harul se coboară
Și știm că-i fără nici un cost.

Azi revelații ne inundă
Și știm precis de unde vin
Speranța nu se mai scufundă
Ci face sufletul senin.

Minunea vieții e păstrată
În ființele ce s-au predat
Și-Ți mulțumim, o, sfinte Tată
Că din pierzare ne-ai scăpat.

George Cornici

20 Martie

Aud glasul prea iubitului meu.” Cântarea Cântărilor 2:8

În cele mai frumoase momente, biserica din vechime obişnuia să-L numească pe Unsul Domnului „prea iubitul”. „Când vine vremea cântării şi păsările îşi înalţă glasul în crânguri, cântul ei de iubire este mai frumos decât toate celelalte, în timp ce „Cântă „Prea iubitul meu este al meu, și eu sunt al lui; el își paște turma între crini” (Cânt.2:16). Chiar în Cântarea Cântărilor, ea îl numeşte „prea iubitul meu” .Chiar şi în timpul iernii geroase, când vânturile iadului urlă în jurul gtădinii Domnului, profeţii ei găsesc loc să lase povara Domnului şi să spună, aşa cum a spus Isaia „voi cânta Prea Iubitului meu, cântarea Prea Iubitului meu despre via Lui” (Isaia 5:1).

Deşi sfinţii nu I-au văzut niciodată faţa, deşi nu luase încă trup omenesc şi nu locuise între noi, nici nu-Şi arătase slava, El a fost dintotdeauna „mângâierea lui Israel” (Luca 2:25), speranţa şi bucuria celor aleşi, „Prea iubitul” tuturor celor care se închinau Celui Prea înalt Şi noi, care ne aflăm în timpul verii bisericii, suntem înclinaţi să vorbim despre Christos ca despre prea iubitul sufletelor noastre, şi să simțim că El este foarte preţios „deosebindu-se din zece mii” (Cânt 5:10), şi „plin de farmec” (vers. 16). Atât este de adâncă dragostea bisericii faţă de Isus, prea iubitul ei, încât apostolul a îndrăznit să ptovoace întregul univers să despartă biserica de dragostea lui Hsristos. El a declarat că nici prigonirea, nici foametea, nici nenorocirile, nici primejdiile şi nici sabia nu o vor putea face; în Cele din urmă s-a lăudat voios „totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37). O, cât de mult am vrea să cunoaştem totul despre tine, Prea Iubitule!

Tu eşti bogăţia sufletului meu
Jos pe pământ sau în cerul slăvit
Alături de Tine mă bucur mereu.
Şi chiar de cer câte ceva necontenit
In rugăciune zi de zi,
Nu este altceva ce mi-aş putea dori.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Dor de Nicolae Moldoveanu ( La centenarul nașterii)

Cânta privighetoarea pe Siret
În sălciile verzi și trestii frânte,
Și parcă lunca murmura încet
Când începea Culai și el să cânte.

Acest copil cu chipul luminos
A îndrăgit încă de mic cântarea,
Dar pentru că-L iubea mult pe Christos,
În cânt și-a pus si crezul și-nchinarea.

A dus în viață cântecul cu el
La cei spre care revărsa iubire,
Și lângă note-a pus în cânt și zel,
Știind că munca lui este zidire.

Dar a văzut, slujind neîncetat,
Că nu-i ușoară calea pocăinței,
Căci zbirii răi, cu chip întunecat,
I-au dat un… „Sfânt cuptor al suferinței”.

Cinci ani de închisoare, ani de chin,
Departe de cei dragi și de-nchinare,
Dar, întărit de Cer sub… „Cer senin”,
El a cântat și-a scris și-n închisoare.

Mii de cântări vibrează și acum
În inimi care pentru Domnul cântă,
Căci Niculiță ne-a lăsat un drum
Și prin cântare o lumină sfântă.

Prin tot ce-a scris el e prezență vie
Și ce-a cântat e Cerului prinos,
Câci viața lui a fost o simfonie
Și a fost dirijată de Christos!

Simion Felix Marțian

Cantarea de la miezul noptii

Text: Faptele 16:16-26

Pe Ia miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cantau cantări de laudă lui Dumnezeu…” Faptele 16:25

Cum au putut să cante Pavel şi Sila în acele condiţii? Erau într-un oraş necunoscut, departe de casă. Îşi riscaseră vieţile pentru a propovădui pe Cristos acestor oameni, care se răsculasera împotriva lor, respingand mesajul. Oameni cu motive egoiste răspîndiseră minciuni împotriva lucrării lor, îi convinseseră pe locuitorii oraşului că ei sunt duşmani ai statului şi ceruseră arestarea lor. Oficialităţile oraşului s-au înfuriat foarte mult şi au poruncit să fie bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Acestea erau condiţiile în care Pavel şi Sila cantau. Dar nu erau cantări de jale şi dor, cantările pe care le auzeau tovarăşii lor de lanţuri, ci cantări de laudă pentru Dumnezeu. Cum se poate aşa ceva? Răspunsul este clar. Ei puteau canta în noaptea aceea, deoarece erau ceea ce Dumnezeu intenţionase să fie ei – slujitorii Lui, credincioşi si ascultători.


Cantările de la miezul nopţii ale acestor doi oameni îmi aduc aminte de privighetoare. Observatorii acestei păsărele remarcabile s-au întrebat adesea de ce continuă ea să cante după ce apune soarele. În timp ce alte păsări tac şi se culcă, melodiile acestei micuţe creaturi continuă să se audă. Întunericul nu-i amuţeşte cantarea. Cea mai bună explicaţie de ce cantă privighetoarea noaptea este că aceasta este însărcinarea ei.
Cel care umblă cu Domnul poate canta chiar şi în mijlocul necazurilor. Pe el nu-l descurajează împrejurările vitrege. Bucuria sa este să fie ceea ce vrea Salvatorul lui să fie el – unul a cărui bucurie şi satisfacţie îşi are izvorul în faptul că-L cunoaşte pe Dumnezeu şi poate canta spre slava Sa, chiar şi în noaptea vieţii. – M.R.D’. II

Eu am un cant în suflet de la Isus –
Susurul bland şi dulce-al vocii Sale:
„Să nu te temi nicicînd, Eu sunt cu tine
Influxul şi refluxul vieţii tale!”” – Bridgers

Cei care umblă în lumină pot canta în noapte plină

Painea zilnica

Mulțumiri întotdeauna

Mulțumiri întotdeauna
Nu numai la sărbători
Suflete să cânte-ntruna:
“Iar vom fi biruitori”

Zorii zilei iar sosesc
Iar sosește bunătatea
Din ținutul pământesc
Savurăm eternitatea.

E Tată, e Dumnezeu
El trimite îndurarea
Când jugul e foarte greu
Înnoiește ușurarea.

Lauda și mulțumirea
Merg cu noi pe drumu-ngust
C-așa crezul și slujirea
Parcă au mai dulce gust.

Netezește El cărarea
Să ne deplasăm spre Rai
Și-azi să înălțăm cântarea
Spre dumnezeiescul Plai.

N-așteptăm festivitatea
Recunoaștem chiar acum
El revarsă bunătatea
Nu ne lasă morți în drum.

Totdeauna mulțumire
Din ființe ridicăm
Este mai presus de fire
Căci spre infinit urcăm.

La sfârșit de zi cu trudă
Pe Stăpân Îl proslăvim
El cu haru-I ne inundă
Cum să nu Îi mulțumim?

Mulțumiri întotdeauna
Nu numai la sărbători
Suflete să cânte-ntruna:
“Iar vom fi biruitori”

George Cornici

Ușor coboară zorii dimineții

Ușor coboară zorii dimineții
Și iar începe-o zi – cadou divin
Iar înălțăm cântarea frumuseții.

Și ne gândim la veșnicul destin
‘Nainte prânzul de-al servi
Și scene din Eden în suflet vin.

‘Nainte soarele de-a se ivi
Cu-ncredere ne ducem la altar
Și vrem pe Domnul vieții a-L privi…

EL ne va da un nou mărgăritar
Să ne-amintim ce bine e cu EL
Chiar și aici în pământesc hotar.

Odaia s-a transformat într-un Betel
C-așa e bine ziua să înceapă
Când vrem conecții cu Emanuel.

Ființa e în stare să priceapă
Tot ce e trimis din Paradis,
Ce doar Iubirea poate să conceapă.

Somnul s-a sfârșit; acesta nu e vis
E părtășie de ‘naltă ținută
Că, parcă, Cerul e acum deschis.

Sublima stare e cunoscută
Din ea am gustat, fericiți și ieri
În tot ce vom face azi ne ajută…

Ne-aduce avânt și sfinte-adieri.

George Cornici