22 Septembrie

Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut.” Psalmi 149:2

Bucură-te din inimă, credinciosule, dar ai grijă ca bucuria ta să vină de la Domnul. Ai multe motive de bucurie în Dumnezeul tău, fiindcă poţi cânta împreună cu David: „Dumnezeu… bucuria şi veselia mea” (Psalmi 43:4). Bucură-te că Domnul domneşte, că Iehova este Rege! Bucură-te că El tronează şi conduce toate lucrurile! Fiecare atribut al lui Dumnezeu trebuie să devină o rază în soarele bucuriei noastre. Faptul că El este înţelept ne bucură atunci când ne privim nebunia. Faptul că El este puternic ne înveseleşte, fiindcă noi tremurăm de slăbiciune. Faptul că El este veşnic va fi întotdeauna o temă de bucurie, pentru că noi suntem trecători ca iarba. Faptul că El este neschimbător ne face să izbucnim în cântare, fiindcă noi ne schimbăm în fiecare oră.

Ştim că El este plin de har, că harul izvorăşte din El, şi că acest har al legământului ne-a fost dat nouă; este al nostru, ca să ne curăţească, să ne păzească, să ne sfinţească, să ne desăvârşească, să ne ducă în slavă — toate aceste lucruri ar trebui să ne facă să ne bucurăm în El. Bucuria aceasta în Dumnezeu este ca un râu adânc. Noi i-am atins doar suprafaţa. ştim puţine despre undele lui limpezi şi cereşti, dar în faţă adâncimea este mai mare, şi curentul mai năvalnic în bucuria lui. Creştinul simte că se poate bucura nu numai în ceea ce este Dumnezeu, dar şi în ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el în trecut.

Psalmii ne arată că poporul lui Dumnezeu din vechime era înclinat să se gândească mai mult la acţiunile Domnului, şi aveau cântări despre fiecare din ele. Fie ca poporul lui Dumnezeu să numere din nou faptele Domnului! Să spună faptele lui măreţe şi să declare: „voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava” (Exod 15:1). Să nu se oprească niciodată din cântat, fiindcă bucuria în faptele iubitoare ale Domnului, în providenţă şi în har se arată prin mulţumiri continue, zi de zi, din îndurare în îndurare. Bucuraţi-vă, copii ai Sionului, şi veseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Rugăciune în fluxul mareei

Când valuri te-atacă-n amurg,
Mareea uriașă, de flux,
Te-aruncă-n nisip, pe genunchi
E timpul de -aprins iar un rug:
E vremea-nchinării cu sârg, :
Cu -Osana prinsă-n mănunchi.

Plutim toți pe marea vieții,
Ne luptăm cu talazuri ce bat,
Vâslim vioi în anii tinereții,
Aproape ne-afundăm, pe-nserat,
Pe plute, bătrâni se mai zbat;
Navigăm spre zorii dimineții, … .

Privim cu nădejde în zare,
E a patra strajă din noapte:
E oare, Isus, Cel ce- apare?
Să ne scoată la liman, doar El poate,
El ne-a izbăvit de la moarte,
O, vine, pășind iar pe mare!

Se-aude-o cântare divină:
O, înotători visători,
Voi mergeți spre Țara Sublimă,
Spre-Ostrovul cu sfinte comori:
Dar Domnul revine pe nori
Să zburăm cu El, în lumină!

Marinau Daniela

Închinare fără sfințire

„Atâtea inimi zăvorâte
Dorinți dintr-o slavă deșartă
Și negreșit sunt inimi multe
Ce slava Mea nu o mai poartă.”

Este o slavă sclipitoare
Pe care doar scrie „Isus”
Dar e la om închinătoare
Și-i fals numele ce și-a pus.

Căci mulți pretind că Mi se închină
În Duh, dar nu e Duhul Meu
Căci Duhul Meu este lumină
Nu e cântare către eu.

De multe ori vă cântați vouă
Să gâdile auz și fire
Și în zadar așteptați rouă
Căci astfel roua Mea nu vine.

Poate-ai să spui:
O, Doamne, Ție ne închinăm, adevărat!
Dar oare închinarea cui
Mai vine din cuget curat?

Când vorbești cu Mine-n fugă
Te grăbești la ale tale
Unde-i înflăcărata rugă
Și tăinuirea din odaie?

Unde-i lacrima fierbinte?
Unde ți-e fața senină?
Când îmbrățișări divine
Te încălzeau cu-a Mea lumină.

Nu te sfii să fii ce ești
Pe oameni poți încredința
Eu știu că doruri pământești
Frământă azi inima ta… „

Așa auzeam, un glas pe care
Îl cunoașteam ca fiind Cel Sfânt
Și-am zis cu voce întrebătoare
O, Doamne, Tu ești Foc, eu… lut.

M-atinse în taină cu-un cărbune
Un înger de pe plaiuri sfinte
Și spuse hotărât: ” Tu spune
Toate cuvintele auzite!”

Dar eu… Ce păcătos, țărână
Cum aș putea ca să grăiesc?
N-aș îndrăzni măcar cu o mână
S-ating sublimul cort ceresc.

Arată-mi, Doamne, îndurare,
Nu sunt mai bun ca frații mei!
Stau înaintea Ta, ce onoare!
Mai păcătos mă simt ca ei… „

Din nou, cu inimă de Tată
De Dumnezeu, cu bunătate
Aceeași dragoste curată
Continuă, plin de dreptate:

„Eu te-am purtat din vremea-n care
Mă căutai cu foc și zel
Și azi… ce nevegheri, ce stare
Ți-au stins din foc, din dor, din țel!

Ți-am pus pe cap sfântă cunună
Și haina cea de fiu ți-am dat
Căci te-am purtat cu a Mea mână
Tu al Meu fiu, Eu, Împărat.

Dar chiar acum, într-un târziu
Când toate stau ca să apună
Privesc cu dor la al Meu fiu
În taine, vorbe să Îmi spună.

Iar el… ar vrea cu a lui mână
Să cârmuie bărcuța lui
Să nu mai mergem împreună
Să fie el cârmaciul lui…

Ce dor străin te-atinge, spune!
Cum de nu simți iubirea Mea?
De atâtea ori ți-am spus pe nume
Și te-am scăpat în vreme grea.

Am depărtat săgeți arzânde
Să fii scăpat, să rămâi tare
Și tot Eu mâinii tremurânde
I-am dat putere, vindecare.

Te chem acum, rămâi cu Mine
Și curăță inima ta
Nu asculta șoapte străine
Tu ești scumpă lucrarea Mea.

Mai luptă, roagă-te, sfințește
Și inimă și duh și trup
Pe Min’ suprem Mă prețuiește
Căci numai Eu pace îți aduc.

Și te privesc, te vreau al Meu
Căci am plătit un preț ceresc
Să trăiască sufletul tău
Căci ești al Meu și te iubesc.”

Gabriela Bucur 

Prima Revărsare

Oglindiți în Slava Sa, îngerii se-nchină,
Din aripi împrăștiind raze de lumină…
Se pogoară Duhul Sfânt, Darul să-Și împartă,
Peste sufletele-arzând, strânse laolaltă.

Limbi de Foc dumnezeiesc se ivesc îndată,
Slavă răspândind în jur, în odaia toată.
Frații cântă-n alte limbi o cântare nouă;
Cu Lumină din Eden a-nceput să plouă.

Ce Putere! Ce minuni! Pe pământ răsună,
Predicată-n zeci de limbi, Vestea cea mai Bună!
Îngerii privind spre Har, cad în adorare:
Duhul Sfânt a săvârșit prima Revărsare…!

Mănescu Mihaela 

9 Iunie

Da, Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, şi de aceea suntem plini de bucurie.” Psalmi 126:3

Unii creştini sunt tentaţi să vadă doar partea întunecată a lucrurilor şi să se gândească mai degrabă la primejdiile prin care au trecut, decât la minunile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru ei. Intreabă-i care este impresia lor despre viaţa de creştin, şi îţi vor descrie veşnicele lor conflicte, adânca lor mâhnire, încercările grele şi păcătoşenia din inimile lor, fără cea mai mică aluzie la îndurarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Dar un creştin al cărui suflet este sănătos va spune plin de bucurie: „voi vorbi, dar nu despre mine, ci în onoarea Dumnezeului meu. „M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru’ (Psalmi 40:2-3). Domnul a făcut lucruri mari pentru [mine], de aceea [sunt plin] de bucurie”.

O asemenea experienţă pură este cea mai bună declaraţie pe care o poate face un copil al lui Dumnezeu. Este adevărat că suferim încercări, dar este la fel de adevărat că suntem izbăviţi din ele. Este adevărat că luptăm cu viciile, şi suntem pe deplin conştienţi de acest lucru, dar este la fel de adevărat că avem un Mântuitor puternic, care a învins aceste vicii şi ne poate scăpa de stăpânirea lor. Privind în urmă, ar fi greşit să nu recunoaştem că am fost în Mlaştina Disperării şi am trecut prin Valea Umilinţei, dar ar fi la fel de rău să uităm că am trecut prin ele în mod sigur şi profitabil; nu am rămas blocaţi, mulţumită atotputernicului nostru Ajutor şi Conducător, care ne-a scos şi ne-a „dat belşug” (Psalmi 66:12).

Cu cât mai mari sunt necazurile noastre, cu atât mai puternice trebuie să fie mulţumirile către Dumnezeu, care ne-a condus în siguranţă şi ne-a păstrat până acum. Durerea noastră nu poate să acopere melodia laudei; amărăciunile sunt parte din cântecul vieţii noastre: „Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, şi de aceea suntem plini de bucurie”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

4 Iunie

Bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, si dragostea Lui faţă de oameni.” Tit 3:4

Cât de minunat este să-L vezi pe Mântuitorul în comuniune cu poporul Său iubit! Nimic nu poate fi mai uimitor decât acest fapt, care ţi se arată sub conducerea Duhului Sfânt Lasă-ţi mintea să mediteze o clipă asupra istoriei iubirii Mântuitorului, şi o mie de fapte de afecţiune ţi se vor descoperi singure — toate cele ce au fost făcute din inima lui Christos, şi au fost primite cu gânduri şi emoţii puternice în inimile reînnoite ale credincioşilor. Atunci când medităm la această dragoste minunată şi privim cum slăvita Căpetenie a bisericii o acoperă cu toate bogăţiile Lui, sufletele noastre vor fi copleşite de bucurie. Cine ar putea îndura o asemenea revărsare de iubire? Atunci când Duhul Sfânt ne descoperă o părticică a acestei Iubiri, sufletul nostru este mult prea copleşit pentru a mai îndura; cât de uimitoare trebuie să fie vederea ei completă!

Atunci când sufletul va avea înţelegerea de a discerne toate darurile Mântuitorului, înţelepciunea de a le preţui şi timpul de a medita la ele, aşa cum se va întâmpla în lumea ce va să vie, vom Comunica cu Isus într-un mod mult mai apropiat. Dar cine îşi poate imagina dulceaţa unei asemenea comuniuni? Trebuie să fie unul din lucrurile care la inima omului nu s-au suit, pregătite de Dumnezeu pentru cei care îl iubesc. O, să deschizi uşa grânarului lui Iosif, şi să vezi ce a pregătit El pentru noi! Descoperirea aceasta ne va copleşi cu iubire.

Prin credinţă vedem „ca într-o oglindă, în chip întunecos” (1 Corinteni 13:12) imginea reflectată a bogăţiilor Sale, dar când vom vedea cu ochii noştri lucrurile cereşti, ne vom cufunda într-un torent de părtăşie! Până atunci, cântarea noastră de laudă va fi rezervată Binefäcätorului nostru, Isus Christos, al cărui dragoste este Minunată, mult mai presus de dragostea umană.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Balada cautatorului

Mai verde-i iarba-n alta parte,
Mai buna-i pentru pasunat,
Si apa-i dulce de-adapat;
Anticipez deja, si-s foarte
Miscat si entuziasmat;
De fratii mei m-am saturat,
La revedere, am plecat.

As vrea sa-mi implinesc menirea
Insa, ma simt cam deranjat,
Caci eu sunt mai emancipat,
Si stiti, cu mult mai educat,
Si ei, sarmanii, cu slujirea,
Mai au cam multe de-nvatat,
De-apreciat, si tolerat.

Acolo unde ma voi duce,
E-atata har la predicat,
Si la rugat, si la cantat,
Ma simt asa de motivat;
Ce bucurie imi produce,
Si cat sunt de incurajat;
Eu cred ca sunt justificat.

Ma duc sa-mi promovez talentul
Caci sunt si foarte inzestrat,
Eu banuiesc c-ati remarcat;
Nu vreau sa pierd cumva momentul
Si sa raman nerealizat,
De-aceea m-am mobilizat.
Sa fiti iubiti! Eu v-am lasat!

**************************************

O, Doamne, iarta-mi insolenta
De cate ori m-am inaltat
Pe mine, si am confundat
Mandria mea cu excelenta
Slujirii intr-un mod curat;
In tot ce mi-ai incredintat
Vreau Tu sa fii glorificat.

Te rog sa izgonesti tendinta
Si boala dupa cautat
Ceva ce nu e de aflat,
Ci, imbracat cu umilinta
De slujitor indatorat,
Pe fratii care mi i-ai dat
Sa-i pretuiesc cu-adevarat.

„Iubiti-va unii pe altii cu o dragoste frateasca. In cinste, fiecare sa dea intaietate altuia.” Romani 12:10.

Anca Winter 

1 Februarie

Ei vor lăuda căile Domnului.” Psalmi 138:5

Creştinii încep să „laude căile Domnului” când îşi lasă povara la cruce. Nici o cântare a îngerilor nu poate fi mai dulce decât primul cântec de bucurie care ţâşneşte din adâncul sufletului păcătosului iertat de Dumnezeu. Ştiţi cum îl descrie John Bunyan. El spune că, atunci când sărmanul Pelerin îşi lasă povara la cruce, face trei salturi mari şi îşi continuă drumul cântând:

„Slăvită cruce, binecuvântat mormânt
Slăvit să fie Omul care v-a sfinţit murind!”

Credinciosule, îţi aminteşti de ziua în care ai scăpat de lanţuri? Iţi aminteşti locul în care Isus te-a întâlnit şi ţi-a spus „te iubesc cu o iubire veşnică” (Ieremia 31:3)? „Eu îţi îndepărtez fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă” (Isaia 44:22). Păcatele tale au fost şterse pentru totdeauna. O, ce fericită a fost ziua în care Isus m-a eliberat de durerea păcatului! Când Domnul mi-a iertat pentru prima oară păcatele, am fost atât de fericit încât îmi venea să sar în sus. In drum spre casă, mă gândeam că ar trebui să le spun pietrelor povestea eliberării mele. Sufletul îmi era atât de plin de bucurie încât eram gata să spun fiecărui fulg de zăpadă despre minunata dragoste a lui Isus, care a şters păcatele celui mai mare răzvrătit. Dar simţămintele acestea nu trebuie să existe doar la începutul vieţii de creştin; există motive de a lauda căile Domnului în fiecare clipă, şi experienţa bunătăţii Sale ne face să spunem mereu: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea” (Psalmi 34:1).

„Cât timp vom trece prin pustia de păcat
Vom lăuda pe Domnul care-n braţe ne-a purtat.”

Meditaţii C. H. Spurgeon

Ce vezi, străjerule?

– Ce vezi, sfânt străjer, ne vei spune,
În noapte, sub cer de cărbune?
– Văd visuri ce zac sub zăbrele,
Vin zilele rele și grele.

– Ce vezi tu, străjer, ce ne-așteaptă?
– În lumea nebună, nedreaptă,
Pe rug, adevărul iar plânge,
Sub legi fără noimă se frânge.

– Ce vezi tu, străjer? Nu ne-ascunde
Din taina ce duhu-ți pătrunde,
– Văd cum se destramă speranța,
Pălește-n cei drepți cutezanța.

– Adu-ne, străjer, o solie,
Aprinde în noapte-o făclie!
– Virtutea-i gonită de patimi,
Se umple burduful cu lacrimi.

– Străjer, ce vezi tu mai departe
De vale, de umbre, de moarte?
– Aproape s-a dus noaptea cruntă,
Se-aude cântare de Nuntă!

– Străjer așteptat, dă-ne o veste:
Ce vezi sus, pe creste celeste?
– Zăresc de departe-o lumină!
Și Mirele-i gata să vină!

,,Străjerule, mai este mult din noapte?„ (Isaia 21:11b)

Olivia Pocol 

Azi, vi s-a născut un Fiu

Azi, vi s-a născut un Fiu
( Mat. 1:21, Fapt. Ap. 4:12 )

Din tărâmul viselor mele, văd o rază coborând lin, așa ușor,
Privind la Cerul înstelat, nu zăresc în priviri, nicio zăranie de nor
Privesc nedumerit în sus, apare pe Cer, un drum tare luminos,
Zăresc un Betleem, departe-n zări, pe Maria, naște pe Hristos!

Văd freamăt mare, departe-n orizont, încărcat de Lumină și foc,
Uimit, văd copleșit de Lumină lucitoare, ce se petrece, nu-i un joc,
E profeția ce anunță, de milenii trecute, va veni, un Preasfânt Miel,
Iată, în Betleem, se naște Pruncul, Prințul Cerului, Veșnic Emanuel.

E frig, în ieslea cu paie, doar suflarea vitelor, încălzind-o un pic,
Se îngrijește mama cu milă de Prunc, scutece, fașe, neavând nimic,
Cele trebuincioase, înfășând Pruncul Sfânt, un suflet blând, firav
Dar știe că, Tatăl Preasfânt, din Ceruri, veghează la Fiul Său, drag!

Pe bolta Cerească, o stea strălucitoare, magii o urmează privind,
Se va împlini Scriptura, un Prunc Isus, va veni, așa cum s-a profețit,
Magii din Răsărit, aducând aur, smirnă și tămâie, Pruncului Isus,
Ca Har minunat! Închinându-se Lui, Împăratului Veșnic, venit de Sus!

Vestea Bună, în uliți, bordeie și case mari, se aude colindul răsunând,
Răsună Cântarea Sfântă, s-a născut Isus, glasul îngerilor trâmbițând,
Ce mare Har, din Slava Cerească, părăsind Cerul, pentru noi, pe pământ,
Să ne șteargă vina omenească, să fim curați, îmbrăcați în Duhul Sfânt.

Această minune dumnezeiască, luând trup de Om, pe acest pământ,
În El, găsești dragostea adevărată, celor care cred în El, fiind Preasfânt,
Cântați voi popoare, dați-I Slavă, azi, vi s-a născut, un Fiu, pe vecie,
Pruncul de azi născut, primește-L în inima ta, pentru a Lui, Împărăție!

Sărbătoarea Nașterii Domnului Isus, să nu fie una pământească, ci să se nască în lăuntrul nostru, să fim, plini de Dumnezeu.

Stelian Ciobanu