Izvor de Har

Mi-am pus nădejdea-n Tine și Te-am chemat prin plâns,
Prin trup zdrobit și singur, prin lacrimi ce am strâns.
Tu Te-ai plecat spre mine, din rău m-ai izbăvit,
Mi-ai dat cântare nouă, deși eram rănit.

Ferice este omul ce umblă cu Isus;
Se-adapta la izvoare și merge doar în sus!
Nu-i iubitor de vorbe aiurea, de prisos,
Și singura Lui țintă este doar spre Hristos.

Tu, nu dorești nici jertfe, nici daruri, pe altar.
Ci inima zdrobită, ce nu e în zadar!
Un suflet ce se frânge sub greu și în dureri,
Tu-l faci să înflorească în dalbe primăveri.

Și, azi, ridic spre Ceruri, privirea mea de zori,
Și cânt cu bucurie, prin ploaie și prin nori!
Tu nu-ți întorci privirea și lași să curgă-n dar
Pe inima-mi zdrobită, izvoarele-Ți de Har.

 Florina Emilia Pîncotan 

28 Februarie

„Şi păstorii s-au întors, slăvind si lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce văzuseră şi auziseră, si care erau întocmai cum li se spusese.” Luca 2:20

Care era subiectul laudei păstorilor? II lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „auziseră”, pentru „marea bucurie” (Luca 2:10) că li se născuse un Mântuitor. Să le urmăm exemplul. Să înălţăm şi noi o cântare de mulţumire pentru ceea ce am auzit despre Isus şi mântuirea Sa. Mai mult, îl lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „văzuseră”. Aceasta este cea mai dulce muzică — ce am experimentat, ce am simţit, ce am făcut noi înşine: „lucrarea mea de laudă este pentru împăratul” (Psalmi 45:1). Nu este destul să auzi despre Christos; auzirea poate să acordeze harpa, dar degetele credinţei creează muzica. Dacă L-ai văzut pe Isus prin credinţă, nu mai lenevi lângă harpă. Trezeşte-te şi laudă-I harul prin cântare.

Un motiv pentru care II lăudau pe Dumnezeu era acordul între ceea ce auziseră şi ceea ce văzuseră. Observă ultima parte a frazei „şi care era întocmai cum li se spusese”. Nu ai simţit în viaţa ta că Evanghelia este dreaptă şi adevărată? Isus a spus că îţi va da odihnă — nu ai aflat cea mai dulce pace în El? El a spus că vei avea bucurie, mângâiere şi viaţă prin credinţa în El — nu ai primit toate acestea? Nu sunt căile Sale „căi plăcute” (Proverbe 3:17) şi nu sunt cărările Sale „cărări ale păcii”? Cu siguranţă, poţi să zici alături de regina din Seba „nici pe jumătate nu mi s-a spus” (1 împăraţi 10:7).

Am descoperit că Christos este mai bun decât mi se spusese. Am privit portretul pe care mi l-au zugrăvit slujitorii Săi, dar nu era nimic în comparaţie cu El; fiindcă Regele, în toată frumuseţea Lui, depăşeşte orice imaginaţie. Cu siguranţă, ceea ce am auzit nu numai că egalează, ci depăşeşte tot ce am auzit. Să-L slăvim atunci şi să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru un Mântuitor atât de minunat.

C.H. Spurgeon

Cantare imperfecta

Isuse, eu nu stiu sa cant,
Nu-mi pot atribui talentul,
Dar inima imi da avant,
Si, cat traiesc pe-acest pamant,
Nu vreau sa stavilesc torentul

De bucurie si de dor,
Ci vreau ca sa rasune zarea,
C-am fost un fiu risipitor,
Dar nu mai sunt ratacitor
De cand mi-ai daruit iertarea.

Perfecta nu-i cantarea mea,
Cum nu-s nici eu, insa iubirea
Nu-mi lasa gura ca sa stea
Inchisa, chiar daca ar vrea
Sa ma opreasca marginirea.

Mantuitorul meu iubit,
Nu-s mester eu in melodie,
Dar cant pentru ca-s fericit,
Ca-n suflet Tu mi-ai construit
Cea mai perfecta armonie.

Armonia iubirii Lui da rezonanta cantarii mele imperfecte.

Anca Winter 

11 Februarie

„Ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” Apocalipsa 2:4

Ne vom aminti întotdeauna clipa minunată şi strălucitoare în care L-am văzut prima dată pe Domnul. Am lăsat povara, am primit făgăduinţe, ne-am bucurat că suntem mântuiţi şi am plecat în pace. A fost primăvară în sufletul nostru. Iarna a trecut. Tunetele de pe Sinai încetaseră, şi lumina fulgerelor nu se mai zărea. Dumnezeu se împăcase cu omul, legea nu mai ameninţa cu răzbunarea şi dreptatea nu mai cerea pedeapsă. Apoi au apărut florile în inima noastră. Speranţă, iubire, pace şi răbdare au răsărit din pământul dezgheţat. Zambilele căinţei, ghioceii sfinţeniei, brânduşele credinţei, narcisele dragostei dintâi — toate au înflorit în grădina sufletului.

Sosise „vremea cântării” (Cânt 2:12), şi ne bucuram recunoscători. Slăveam numele Dumnezeului iertării, şi hotărârea noastră era: „Doamne, sunt al Tău, cu totul al Tău. Mă încredinţez Ţie cu tot ce am şi tot ce sunt. M-ai cumpărat cu sânge; lasă-mă să mă răscumpăr slujindu-Ţi. In viaţă şi în moarte, vreau să fiu al Tău”. Cum ne-am ţinut hotărârea? Prima noastră dragoste a ars ca o flacără în slujba lui Isus; la fel este şi acum? Oare Isus nu poate să ne spună: „Ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi” (Apocalipsa 2:4)? Vai, nu am făcut decât prea puţine pentru slava Stăpânului!

Iarna noastră a ţinut prea mult. Suntem reci ca gheaţa şi o adiere de primăvară, fie ea şi încărcată de mireasma florilor, nu ne foloseşte la nimic. Ii dăm lui Dumnezeu bănuţi de aramă, şi El merită tot aurul din lume. Ba nu, merită inimile noastre, consacrate în slujba adevărului şi bisericii Sale. O să continuăm la fel? Doamne, oare vom putea rămâne nepăsători şi indiferenţi faţă de Tine, după ce am primit atâtea binecuvântări? Grăbeşte-ne să ne întoarcem la dragostea şi roadele dintâi! Soare al Dreptăţii, trimite-ne o primăvară însorită.

C.H. Spurgeon

O cântare nouă

Pe haina nopții, sclipesc stele argintii,
Cu ochii umezi, vorbesc, sunt  ființe vii:
-„Frigul din lume a pătruns și în suflet,
Dar vine Mesia, ascultă al Său umblet!”

Cu capul plecat, și cu sufletul rănit,
Mai adun vreascuri, de  pe câmpul pustiit,
O lacrimă cade în focul ce mocnește,
Și o  voce blândă din ceruri  vorbește:

-„Suflete, cu duhul sărac și mâhnit,
Nimeni   în lumea aceasta nu te – a iubit,
Dar s – a născut în lume un Mântuitor,
Îți pune raze – n suflet, cântece și dor.

Aleargă la Iesle, aleargă la Isus,
Untdelemn de bucurie vei primi de Sus!
Și o cântare nouă, adusă de El,
Și multă iubire, o, vino, Israel!

Roua cerului, pe visele tale,
În gura ta, pune o nouă cântare,
Cântări de izbăvire, trimise de Sus,
Aleargă, aleargă, la Mesia Isus!”

Pășesc pe calea ce duce la Unsul Său,
Să capăt untdelemn pentru sufletul meu,
Un balsam de vindecare, pe trupul meu,
Și o cântare nouă de la Dumnezeu.

Pe bolta inimii, o stea argintie,
În Ieslea inimii, multă bucurie,
Cete de îngeri cântă de izbăvire:
-„Noi Pruncului Isus Îi cântam Mărire!”

Psalmul 96
Cântați Domnului o cântare nouă!

 Arancutean Eliza 

Ne-ai descoperit tainele Tale

Ne-ai descoperit tainele Tale
Și robi Satanei nu mai suntem
Ne însoțești pe îngusta Cale
Cu Tine, Isuse, să-nvingem putem.

Ne-ai scos din stări de grele confuzii
Să putem înțelege divinul har
Te-am acceptat și am tras concluzii
Știm ce e zgură și ce-i mărgăritar.

O cântare nouă în inimi ne-ai pus
Avânt s-avem spre eterna Cetate
Tot ce ne-ai scris și tot ce ne-ai spus
Înviorează stările uscate.

Revelații venite din Slavă
Ne țin conectați cu tărâmul ceresc
Privirea Ta e dulce, suavă
Născând în noi fior dumnezeiesc.

Atât de clar ne-a explicat Cuvântul
Cum să trăim viața de pribegi,
Cum s-armonizăm inima și gândul
Spre-a fi în părtășie cu sfintele legi.

Ne-ai arătat ce-nseamnă dedicarea
Și ce e de făcut când vin furtuni
Să-nțelegem că aplicând iertarea
Deschidem ușa spre multe minuni.

Ne-ai descoperit tainele Tale
Să știm că suntem fii de Împărat
Să recepționăm din Rai semnale,
Să Te-adorăm că ne-ai răscumpărat.

George Cornici

Recunostinta

Doresc sa-mi fie viata o cantare
De multumire pentru Dumnezeu,
O preacurata jertfa de-nchinare
Adusa ca-ntr-o zi de sarbatoare,
Caci n-are-n univers asemanare,
Nu-i nimeni mai frumos ca Domnul meu.

Ca pana unui scriitor sa-mi fie
De iscusinta plina limba mea,
Intr-o desavarsita armonie
Sa-I cant mereu o noua melodie
Celui ce m-a ales din vesnicie
Si mantuire-a hotarat sa-mi dea.

O lume-ntreaga n-are sa-mi ofere
Ce are El, atat e de slavit;
Eu n-am nevoie pe pamant de-avere,
Nu-mi trebuie nici faima, nici putere,
Mi-a daruit cereasca-I infiere
Si sunt de Imparatul meu iubit.

Doresc sa Ii aduc recunostinta
Ca un prinos pe-al inimii altar,
Cu-adanca si eterna umilinta
Vreau sa-I inchin intreaga mea fiinta,
Caci s-a invesmantat in suferinta,
Iar eu am fost rascumparat prin har.

„Lucrarea mea de lauda este pentru Imparatul!” Psalm 45:1b.

Anca Winter 

22 Septembrie

„Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut.” Psalmi 149:2

Bucură-te din inimă, credinciosule, dar ai grijă ca bucuria ta să vină de la Domnul. Ai multe motive de bucurie în Dumnezeul tău, fiindcă poţi cânta împreună cu David: „Dumnezeu… bucuria şi veselia mea” (Psalmi 43:4). Bucură-te că Domnul domneşte, că Iehova este Rege! Bucură-te că El tronează şi conduce toate lucrurile! Fiecare atribut al lui Dumnezeu trebuie să devină o rază în soarele bucuriei noastre. Faptul că El este înţelept ne bucură atunci când ne privim nebunia. Faptul că El este puternic ne înveseleşte, fiindcă noi tremurăm de slăbiciune. Faptul că El este veşnic va fi întotdeauna o temă de bucurie, pentru că noi suntem trecători ca iarba. Faptul că El este neschimbător ne face să izbucnim în cântare, fiindcă noi ne schimbăm în fiecare oră.

Ştim că El este plin de har, că harul izvorăşte din El, şi că acest har al legământului ne-a fost dat nouă; este al nostru, ca să ne curăţească, să ne păzească, să ne sfinţească, să ne desăvârşească, să ne ducă în slavă — toate aceste lucruri ar trebui să ne facă să ne bucurăm în El. Bucuria aceasta în Dumnezeu este ca un râu adânc. Noi i-am atins doar suprafaţa. ştim puţine despre undele lui limpezi şi cereşti, dar în faţă adâncimea este mai mare, şi curentul mai năvalnic în bucuria lui. Creştinul simte că se poate bucura nu numai în ceea ce este Dumnezeu, dar şi în ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el în trecut.

Psalmii ne arată că poporul lui Dumnezeu din vechime era înclinat să se gândească mai mult la acţiunile Domnului, şi aveau cântări despre fiecare din ele. Fie ca poporul lui Dumnezeu să numere din nou faptele Domnului! Să spună faptele lui măreţe şi să declare: „voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava” (Exod 15:1). Să nu se oprească niciodată din cântat, fiindcă bucuria în faptele iubitoare ale Domnului, în providenţă şi în har se arată prin mulţumiri continue, zi de zi, din îndurare în îndurare. Bucuraţi-vă, copii ai Sionului, şi veseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Rugăciune în fluxul mareei

Când valuri te-atacă-n amurg,
Mareea uriașă, de flux,
Te-aruncă-n nisip, pe genunchi
E timpul de -aprins iar un rug:
E vremea-nchinării cu sârg, :
Cu -Osana prinsă-n mănunchi.

Plutim toți pe marea vieții,
Ne luptăm cu talazuri ce bat,
Vâslim vioi în anii tinereții,
Aproape ne-afundăm, pe-nserat,
Pe plute, bătrâni se mai zbat;
Navigăm spre zorii dimineții, … .

Privim cu nădejde în zare,
E a patra strajă din noapte:
E oare, Isus, Cel ce- apare?
Să ne scoată la liman, doar El poate,
El ne-a izbăvit de la moarte,
O, vine, pășind iar pe mare!

Se-aude-o cântare divină:
O, înotători visători,
Voi mergeți spre Țara Sublimă,
Spre-Ostrovul cu sfinte comori:
Dar Domnul revine pe nori
Să zburăm cu El, în lumină!

Marinau Daniela

Închinare fără sfințire

„Atâtea inimi zăvorâte
Dorinți dintr-o slavă deșartă
Și negreșit sunt inimi multe
Ce slava Mea nu o mai poartă.”

Este o slavă sclipitoare
Pe care doar scrie „Isus”
Dar e la om închinătoare
Și-i fals numele ce și-a pus.

Căci mulți pretind că Mi se închină
În Duh, dar nu e Duhul Meu
Căci Duhul Meu este lumină
Nu e cântare către eu.

De multe ori vă cântați vouă
Să gâdile auz și fire
Și în zadar așteptați rouă
Căci astfel roua Mea nu vine.

Poate-ai să spui:
O, Doamne, Ție ne închinăm, adevărat!
Dar oare închinarea cui
Mai vine din cuget curat?

Când vorbești cu Mine-n fugă
Te grăbești la ale tale
Unde-i înflăcărata rugă
Și tăinuirea din odaie?

Unde-i lacrima fierbinte?
Unde ți-e fața senină?
Când îmbrățișări divine
Te încălzeau cu-a Mea lumină.

Nu te sfii să fii ce ești
Pe oameni poți încredința
Eu știu că doruri pământești
Frământă azi inima ta… „

Așa auzeam, un glas pe care
Îl cunoașteam ca fiind Cel Sfânt
Și-am zis cu voce întrebătoare
O, Doamne, Tu ești Foc, eu… lut.

M-atinse în taină cu-un cărbune
Un înger de pe plaiuri sfinte
Și spuse hotărât: ” Tu spune
Toate cuvintele auzite!”

Dar eu… Ce păcătos, țărână
Cum aș putea ca să grăiesc?
N-aș îndrăzni măcar cu o mână
S-ating sublimul cort ceresc.

Arată-mi, Doamne, îndurare,
Nu sunt mai bun ca frații mei!
Stau înaintea Ta, ce onoare!
Mai păcătos mă simt ca ei… „

Din nou, cu inimă de Tată
De Dumnezeu, cu bunătate
Aceeași dragoste curată
Continuă, plin de dreptate:

„Eu te-am purtat din vremea-n care
Mă căutai cu foc și zel
Și azi… ce nevegheri, ce stare
Ți-au stins din foc, din dor, din țel!

Ți-am pus pe cap sfântă cunună
Și haina cea de fiu ți-am dat
Căci te-am purtat cu a Mea mână
Tu al Meu fiu, Eu, Împărat.

Dar chiar acum, într-un târziu
Când toate stau ca să apună
Privesc cu dor la al Meu fiu
În taine, vorbe să Îmi spună.

Iar el… ar vrea cu a lui mână
Să cârmuie bărcuța lui
Să nu mai mergem împreună
Să fie el cârmaciul lui…

Ce dor străin te-atinge, spune!
Cum de nu simți iubirea Mea?
De atâtea ori ți-am spus pe nume
Și te-am scăpat în vreme grea.

Am depărtat săgeți arzânde
Să fii scăpat, să rămâi tare
Și tot Eu mâinii tremurânde
I-am dat putere, vindecare.

Te chem acum, rămâi cu Mine
Și curăță inima ta
Nu asculta șoapte străine
Tu ești scumpă lucrarea Mea.

Mai luptă, roagă-te, sfințește
Și inimă și duh și trup
Pe Min’ suprem Mă prețuiește
Căci numai Eu pace îți aduc.

Și te privesc, te vreau al Meu
Căci am plătit un preț ceresc
Să trăiască sufletul tău
Căci ești al Meu și te iubesc.”

Gabriela Bucur