Vis

Urcam spre culmea Fericirii
Şi poposeam pe câte-o stea.
Ne aştepta Prinţul iubirii
În haină albă ca de nea.

Niciunul nu găsea cuvinte
De mulţumire Celui Sfânt.
Şi totuşi se-auzea fierbinte
Al biruinţei noastre cânt.

Zburam ca raza de lumină,
Ca gândul unei rugăciuni.
Şi iată-ne într-o grădină
În faţa unei mari minuni.

Orbiţi de slava neaşteptată
În ceasul mare şi solemn
Am auzit un glas de Tată
Făcându-ne cu mâna semn:

„Veniţi voi, fiii Mei din lume!
De mult v-aştept în Paradis
Căci se găsesc şi-a voastre nume
În Cartea Vieţii ce s-a scris!”

Dar cine ar putea descrie
Ce am văzut în visul meu ?!
Fremătătoarea bucurie
A fiilor lui Dumnezeu.

Corneliu Livanu  

Te voi vedea

Cat am dorit sa te mai vad odata, cat L-am rugat ca boala sa ti-o ia,
Sa te zaresc cum ma astepti la poarta, s-alerg la pieptul tau, maicuta mea,
Sa stam imbratisate pentr-o ora, sa plangem dorul adunat in noi
De-atatia ani, si sa lasam sa curga, in impletire, lacrime suvoi.

Sa-ti mai privesc odata chipul pasnic, si fata-mbatranita de suspin
Sa ti-o cuprind gingas cu-a mele palme, sa-ncerc sa iti ofer putin alin,
Sa-mi adancesc privirea-n ochii-ti limpezi, si timpul tot, oprindu-se in loc,
Sa curme-a inimilor noastre zbucium, ce-au mistuit atata jar de foc.

Dar, Tatal Vesnic te-a chemat acasa, si-a zdruncinat intreaga fiinta mea,
Frangandu-mi inima in mii de cioburi, fara putinta de-a se consola;
Ramas-am impietrita de durere, si ochii-mi tristi, privind mereu spre cer,
Te cautau in zarea nesfarsita, prin nepatrunsul stelelor mister.

Nu te-am gasit atunci, dar stiu ca vine acea mareata zi cand te-oi vedea,
Cand pe celeste plaiuri, mana-n mana, ma voi plimba cu tine, mama mea,
Si vom canta-mpreuna o cantare Acelui Preaiubit din vesnicii,
Ce ne-a unit prin harul Lui de-apururi, si-a hotarat ca mama tu sa-mi fii.

S-a linistit si inima-mi trudita gandind ce fericire ai in Rai,
Si ce odihna dupa-atatea chinuri; cum te-as mai fi putut opri sa stai?
Si cum sa nu ma bucur ca-i vezi fata necontenit preablandului Pastor,
Ce-a alinat intreaga ta durere, pe veci, cu bratul Sau mangaietor?

E astazi ziua ta, si lacrimile, isi cer tributul iar din amintiri,
Din vremuri ce-au trecut, lasand in suflet adanci, si pretuite mult trairi;
Dar mi-e de-ajuns sa stiu ca esti Acasa, si ziua ce-o traiesti, e-n infinit,
O bucurie vesnica cu Domnul, al meu si-al tau Mantuitor iubit.

Te voi vedea in zarea cristalina cand voi pasi si eu in marea zi,
Sau, inundati de-a cerului lumina, toti cei rascumparati ne-om intalni
Cu Domnul, in vazduh, sa fim de-apururi mireasa pentru Mirele ceresc,
Atunci cand va incepe sfanta nunta, in vesnicul palat imparatesc.

Te voi vedea. Va fi o intalnire ce n-a fost cu putinta pe pamant,
Dar ce inaltatoare si sublima, invaluita in angelic cant,
Va fi mareata clipa cand putea-voi ‘n-a tale brate a ma arunca;
Si vom trai pe veci nedespartite. Te voi vedea curand, maicuta mea!

Anca Winter

Vreau să Te cânt

În fiecare zi ce vine
Vreau să Te cânt, Isuse drag,
Că doar cu Tine și prin Tine
Pot trece-al veșniciei prag.

Cu moartea Ta și Învierea
Ne-ai dat o șansă și-un drum nou,
Și-acum doar Tu ne dai puterea
De-a Te urma, preasfânt Erou!

Te rog să ne îndrumi Tu gândul
Și să ne-arăți ce-i de făcut,
Cât timp vom mai umbri pământul
Să Te urmăm, să ne fii Scut!

Te laud, Doamne, înc-o dată
Și în continuu voi găsi,
Când caut cu privirea-roată,
Motive noi de-a-Ți mulțumi.

Din suflet mi-ai luat furtuna
Și m-ai îndepărtat de rău,
Că m-ai iubit întotdeauna
Și astăzi sunt copilul Tău.

Veghem cu inima-n alertă,
Căci și prin Duh, și prin Cuvânt,
Ne spui ce-aproape e momentul
Venirii Tale pe pământ!

Cu psalmi de laudă în inimi,
Recunoștință în priviri,
Noi așteptăm un semn din ceruri
Al iminentei Reveniri.

Și dependenți de-a Ta iertare,
Nu încetăm a Te slăvi,
Că-n orice timp și-orice lucrare
Prin harul Tău vom birui!

Laura Minciună 

O viata plina de laude

18 octombrie Text: Psalmul 146

Voi lauda pe Domnul cat voi trai, voi lauda pe Domnul
meu cat voi fi
.”

Psalmul 146:2

Cel care a scris Psalmul 146 a avut cu siguranta motive foarte
temeinice sa-L laude pe Dumnezeu! Cei mai multi comen-
tatori, demni de incredere, cred ca psalmistul a trecut prin
dezamagiri cutremuratoare inainte de-a fi scris acest poem. Din
moment ce ne sfatuieste sa nu ne punem increderea intr-o fiinta
umana, fie el chiar un om de rang, se poate sa fi fost tradat chiar
de catre cineva sus pus, dintre nobili. Dar cand s-a intors spre
Dumnezeu, a primit ajutorul. Drept rezultat, el spune ca-si va
dedica viata intreaga laudelor lui Dumnezeu.

Prin contrast, o persoana care are tot ceea ce este mai bun din
ceea ce poate oferi viata, poate fi goala pe dinauntru. Romancierul
rus Lev Tolstoi, care pe la mijlocul vietii era sanatos, bogat, faimos,
cu o casnicie fericita, marturiseste ca toate aceste placeri nu-i dau,
nici motive ca sa-L laude pe Dumnezeu, nici o implinire durabila.
El a scris: „O ciudata apatie psihica crestea mereu in mine….
Aceleasi intrebari imi reveneau mereu *De ce? Si Ce va fi dupa toate
acestea?… Viata mea se apropia de un sfarsit imediat. Puteam
respira, manca, bea, dormi – totusi toate acestea nu ma ajutau cu
nimic. Dar in mine nu era o viata reala… Viata, nu avea nici un
rost pentru mine”.

Oamenii care sunt sanatosi, bogati si faimosi pot sa gaseasca unele
placeri fara Dumnezeu, dar nu vor experimenta niciodata o satis-
factie durabila. Cunoasterea lui Dumnezeu prin Cristos este mo-
tivatia cea mai convingatoare pentru a trai o viata plina de laude
la adresa lui Dumnezeu.- H.V.L.

Prin tot decorul vietii schimbator,

Prin necaz si bucurii, mereu

Sa-L slavesc pe Domnul sunt dator

Din toata vlaga sufletului meu.”- D.J.D

Lauda este ceea ce-I datoram lui Dumnezeu,

In bucurii sau in dureri, laude lui Dumnezeu

Si cant din rasputeri.

 Psalmul 119:10

Painea zilnica

Nu stingeți Duhul!

„Nu stingeţi Duhul!… ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun!”
Tesaloniceni 5

S-au adunat norii, îmi par soldați pe cer,
Biciul luminos îi mână spre Israel,
Se leagănă măslinii, îngână un cânt:
-„Aceasta-i ploaia caldă a Duhului Sfânt!”

Dar  eu  le răspund cu glasul rece, tăios:
– Ești un biet măslin, ai auzit de Cristos?
Nu -mi place ploaia, nu-mi place nici vântul,
N-ascult turturica, nu-mi place nici cântul.

– Vântul îți vorbește, ploaia îți cântă în geam:
„Ai în cer un Tată, tu ești din al Său neam,
Eu port pe aripi focul sfânt al  iubirii,
Ți-am adus din cer fiorul nemuririi.

Sunt   ploaia ce leagă și rănile ce dor,
Te mângâi, îți șoptesc  ”Vin de la Creator!”
Eu îți cânt mai frumos ca o ciocârlie,
Înveselesc florile de pe câmpie!

Nu  urî fulgerul, e lumină din cer,
Cheamă ploaia sfântă”Vino în Israel!”
Nu urî Porumbelul cu glasul duios,
E Mângâietorul, Cel promis de Cristos!”

Se leagănă măslinii, îngână un cânt:
” Aceasta-i ploaia caldă a Duhului Sfânt!
Nu stinge Duhul  cu glasul rece, tăios,
Candelă să-ți fie Cuvântul lui Cristos!

Cuvântul Domnului este o lumină,
Strălucește și  ploaia sfântă și fină,
Porumbelul cântă cu glas dulce, duios,
Așa cum e Cuvântul lui Isus Cristos!”

Arancutean Eliza  

Învierea – mireasma iertării

Răsună azi ca un ecou ciocanul care bate,
Un zgomot dureros și greu, durere ca de moarte.
O mamă care plânge, îngenuncheată în suspine
Văzând pe fiul ei, Isus, ce moare pentru lume.

Plânge Maria, plânge și Ioan, parcă tot cerul plânge,
Acel ce-a dăruit iubire, în groază, chin se frânge
El, Fiu din Dumnezeu preasfânt și fără de păcat,
Ia vina tuturor și-o spală în Sângele-I nevinovat.

Picură stropi de iertare divină pe dealul Golgotei,
Ce șterge greșita sentință de moarte a gloatei,
Stropit cu Sângele izbăvitor e-altarul cel de Paște,
Ca mântuiți să fim cu toți, prin har, și nu prin fapte.

Mireasma mirului turnat pe capul Lui răsfiră
Frânturi din marea dragoste ce-n cruce-L pironiră,
Ca toți acei ce-au fost dușmani prin firea pământească,
Să aibă viață din belșug, de-a pururi să trăiască!

Ce preț nespus plătit-a El pentru omenirea-ntreagă,
Stând pironit pe-al morții lemn, ca toți să înțeleagă,
Că nu este o altă cale, o altă poartă de salvare
Decât prin al Său Nume sfânt se capătă iertare.

Ce minunat Răscumpărător, ce pildă de iubire!
De am putea azi înțelege prețul de ispășire,
Nu am mai sta robi nepăsării, sub jugul de tăcere
Ci am străbate-n lung și-n lat vestea de Înviere!

Că moartea cu-ale ei talazuri nu L-au putut învinge,
Că viața ce-o purta în piept nu i-au putut-o stinge,
C-a biruit și-ultim dușman și pe al ei stăpân,
Și îi așteaptă pe ai Săi în Paradis de cânt.

Unde va șterge lacrima celor ce au trudit,
Și-n locul ei va triumfa un imn de bucurie,
Îl vom slăvi, cu cer cântând, pentru că S-a jertfit,
Și-a dăruit, celor ce cred, un drept la mântuire!

Alexandra C. S.  

Când vii?

Când vii iarăși, primăvară?
Când mai treci și pe la noi?
Umblă vorba că prin țară,
Și prin case și pe-afară
Iarna nu dă înapoi.

Ne e rece-n suflet, rece,
Încălziți n-am fost demult,
Frigul stă să nu mai plece,
Inimile-s frânte-n zece
Și suntem mințiți prea mult!

Când mai vii cu vești de pace?
Câmpul de război e plin,
Visul multora iar zace
Muribund și prin băltoace
De amar și de suspin!

Când mai vii, tu, primăvară,
Ruptă din tărâm ceresc,
Să dai zbor, când nu mai zboară
Cântul nostru, să nu moară
Crezul cel dumnezeiesc!

Când mai vii cu adierea
Vieții pline de nectar,
Să ne vindece durerea,
Retrăind iar învierea
Și umblarea noastră-n har!

Când mai vii cu zile bune
Și cu cânt de ciocârlii?
Primăvară, ești minune
Când din cer devii misiune!
Când ne vii deci, când ne vii?

Lucian Cazacu 

Al cerului dulce miros

Cândva se va ști despre mine c-am fost trecător pe pământ
Și tot ce-am făcut rău sau bine, rămâne în urmă un cânt.
Cândva voi pleca-n veșnicie și tot ce-am făcut aici jos
Va fi doar un cânt de-armonie, sau un zgomot adânc, rușinos.

Cândva, peste timp când viața, va fi la sfârșit de hotar
Rămâne în urmă speranța sau gustul puternic, amar.
Și-atunci nimic, niciodată nu voi mai putea corecta
Căci tot ce-am făcut eu odată, în bine sau rău va schimba.

Apare un semn de-ntrebare, trăiesc eu sau nu în Hristos,
Sunt eu oare mâini și picioare și ochii acelui de jos?
Sunt gata de jertfa oricând, sunt gata să-mbrac eu orfanul,
Sau sunt eu legat de pământ și domn îmi este doar banul?

Un singur lucru-mi doresc și lupt pentru el orice-ar fi
Ca orice-ar veni, cât trăiesc, să fiu un exemplu-ntre vii.
Să las la al vieții apus, al cerului dulce miros,
Și-apoi să mă-ndrept spre Isus cântând plin de har, bucuros.

Așa să-mi ajute Hristosul, dorința să se-nfăptuiască
S-arăt prin trăire frumosul și dragostea-n suflet să-mi crească
Să stau în picioare când valul e gata să-mi rupă catargul,
Și-atunci când aproape e malul, ochii-mi să vadă stindardul.

 Nichifor Nicu

În ce Împărăție trăim?(2)

În veci va dăinui a noastră-mpărăție
Ea nu-i clădită pe legi scrise de titrați
Esența ei nu-i faima din falsă măreție
Ci-i Slova asimilată de miliardele de frați.

S-au scufundat imperii cum nave se scufundă
Când nu pot face față furtunilor ce vin
Sau când, voit, conducători confundă
Caracterul nobil cu cel ce e meschin.

Ce ne-a unit pe toți în cânt și-n adorare?
Ce ne-a atras spre starea plăcută lui Isus?
Nu dregători ce-aduc tendințe seculare
Ci siguranța că vom cânta și-n Țara făr-apus.

Pier structuri ce stau pe solul îngâmfării,
Entități ce nu-L recunosc pe Creator
Pe noi ne susține nu capriciul întâmplării
Ci harul ce-a venit la orice muritor.

Oricât de elegante, în cripte n-om rămâne
Ce s-a zidit în noi transcende colb și lut
Nu vrem societatea să meargă fără frâne
Ci-o vrem cum fost-a gândită la-nceput.

Cu false pașapoarte acolo nu-i intrare
Și nici cu cunoștințe la cel mai ‘nalt nivel
Ci trebuie răspuns la dulcea Lui chemare,
La tot ce Salvatorul a-naintat apel.

Ceata de îndoctrinați și azi o sfidează
Dar nici un milimetru nu s-a clătinat
De-aceea demonii nu se delectează
Și s-au adunat la un nou incendiar sfat.

Acei ce și-azi mai cred că pot să o dărâme
S-au coborât în grota eternei nebunii
Și-au reușit toți dracii gândirea s-o sfărâme
Și vor gusta osânda acutei agonii.

Oricând va triumfa a noastră-mpărăție
Ea promovează doar principii ce zidesc
Suflete ce-adună comori în visterie
Și numai pe Cârmaci, cu zel, Îl proslăvesc.

Vreți și voi să câștigați membralitatea
În ceata de martiri, profeți și slujitori?
Va trebui să dezgropați integritatea
Și s-o trimiteți mai sus de existenții sori.

George Cornici

În Mâna Lui!

Mâna Domnului era cu ei… Fapte 11:21 (a).

Cum în vremuri vechi trăite
Noe corabia își făcea
Și când Domnul ușa a închis
A avut în ce a sta,

Cum în vremuri vechi trăite
Lot sufletul își chinuia
Neuitând de Ziditor,
Neprihănit spre Cer privea,

Cum în vremuri vechi trăite
Daniel persevera,
Și Mâna tare a Celui Veșnic
Orișicând cu El era,

Cum în vremuri vechi trăite
Iosua cel cucernic,
Calea Domnului urmând
A stat tare, ca fiu vrednic,

Cum în vremuri vechi trăite
Iosif n-a pierdut credința,
Și Domnul a fost cu el oricând
Dându-i har și iscusință,

Cum în vremuri vechi trăite
David viața încredința
Celui Sfânt, Atotputernic
Și Cel din Glorii îl veghea,

Cum în vremuri vechi trăite
Pavel, plin de râvnă sfântă
Își iubea Atotstăpânul,
Și azi Domnul ne cuvântă:

Știți în Cine vă încredeți,
La umbra cui, vă odihniți!
În Mâna Lui vă este pasul –
Orice ar fi – în El izbutiți!

El, a imimii bătaie
Respirație și cânt,
Vă iubește și vă poartă
Zi de zi în har cu avânt!

Până când o ușă-n glorii
Va primi pe călători –
Pân’ atunci, Atotstăpânul
Ține-n Braț: fiice, feciori.

Lidia Cojocaru