Veghere

Ce vă zic vouă, zic tuturor: ”Vegheaţi! ” Mc: 13:37.

Să ținem candela aprinsă
În orice timp, în orice ceas,
Iubirea-n jar, mereu aprinsă –
Nu e timp, mult n-a rămas

Și-n Țara veșnică a splendorii,
În străluciri de nedescris,
În ceasul hotărât, când Zorii
Vor ridica pe-aripi de vis

Vom fi, vom fi pe veșnicie
Cu al nostr’ Mântuitor Isus –
Tărâm în cânt și-n bucurie
Și-n melodii, ce grai n-a spus!

Curând, curând se-arată zorii –
Veghere oricând, oricând veghere!
Curând, curând se-arată zorii –
Priveghere, priveghere!

Cu gândul în ceresc Cuvânt,
În haine albe, sclipitoare,
Prin Miel Victorios, Preasfânt
Să fim raze vii de Soare

Ce luminează, luminează
În amurg, în noapte-n zori de zi!
Mie-mi spun și oricui: ”Veghează! ”
Timp nu-i mult, ceasu-i târziu…

Lidia Cojocaru 

Reclame

Înlăcrimată îmi este ruga de iertare

Motto: „”Deschideți-mi porțile neprihănirii, ca să intru și să laud pe Domnul!””
Amin! Psalmul 118:9

Întărește-mi pașii în al Tău Cuvânt,
Prin Tine în trupul Tău să mă zidesc;
Luminează-mă prin Duhul Tău cel sfânt
În inimă, ca Domn, să te sfințesc.

În Tine uit de a Egiptului robie,
De cărămizile lui Faraon, din lut;
De drumul curățirii mele prin pustie,
De apele amare pe care le-am băut.

În Tine uit de-a mele harfe atârnate
În sălciile acelui Babilon al meu,
Și cânt cântările rămase necântate
Pe acel pământ străin de Dumnezeu.

Aveam în mine un duh al întristării
Și buzele îmi rămâneau mereu tăcute…
În inimă cântam cântarea înstrăinării
În mijlocul acelei lumi pierdute.

Înlăcrimată-mi  este ruga de iertare
Că veșnicia mi-am târât-o în noroi,
Și am fugit ca Iona, în lumea mare,
Dar chitul iarăși m-a adus înapoi.

Așteptam cu teamă că ai să mă cerți
Și să mă mustri, ca să mă îndrept…
Dar Tu ești, Doamne, gata să ne ierți,
Un Tată iubitor și credincios, și drept.

Acum mă lupt ca inima să nu-mi aplec
Spre acele pofte rele ale firii…
Să fug de adunarea celor ce petrec
Și nu văd funia întins-a nimicirii.

Hristos – Lumina lumii, mă desparte
De bezna vătămătoare a nelegiuirii,
Și în candela privegherii mele arde
Untdelemnul nădejdii mântuirii.

Azi, când la chemarea Ta cea sfântă
Și porțile neprihănirii se deschid,
Cu bucuria mântuirii inima Îți cântă
Minunații psalmi ai lui David.

Smerit mă închin că Te înduri de mine;
În tot, și-n toate, vreau să Te ascult;
Să umblu, Domnul meu, numai cu Tine
Precum Enoh în vremuri de demult.

Ioan Vasiu 

Cât ţine hotărârea ta?

Ce-ai hotărât? Să fii al Lui?
S-ai o odaie ca şi Daniel,
Să nu te spurci la masa împăratului?
Să fii ca El?

Dar hotărârea ta, va ţine toată viaţa?
Joi am trecut pe la piaţă şi-am văzut,
‘Odaia’ unora – fusese scoasă la vânzare;
Şi m-am temut!

A mea cum e? Curată? Luminoasă?
Am candela, uleiul arde, sau e stins?
Altarul este dres? Colţul de rai există?
Şi, fraţilor, am plâns…

Am mers acasă; uşa am închis-o după mine.
Am dres altarul, focul l-am aprins
Şi candela am pus-o iar pe masă
Şi pentru prima dată-n ea, cu Duhul Sfânt a nins!

Bodea Florina 

Intoarce-te!

Se duce-n graba timpul, popor rascumparat,
Curand vine Mesia, sa vada ce-ai lucrat,
Ai pus tu oare frate talantul in negot?
Sau l-ai ascuns sub glie, de frica vreunui hot?

Stapanu-a pus in tine, comori de nedescris,
Si-n fata ta, stii bine, sta ceru-ntreg deschis,
Cum ai tu azi vesmantul, iubite calator?
Azi Duhul Sfant te-ndeamna, nu sta nepasator.

Candva ai fost ca lutul in mana Lui Isus,
Iar El era Olarul venit din cer de sus,
Te modela cu grija, un vas de pret ai fost,
Iar azi te poarta vantul, si nu ai adapost.

De ce pui pret pe lucruri ce sufletul racesc?
Alergi dupa iluzii ce inima-ti ranesc?
Dar Cel ce-a stat pe cruce, Isus Cel inviat,
Plangand, sa stii te-asteapta, sa ierte-al tau pacat.

Te-ai lepadat ca Petru prin fapte nu prin grai,
Si nu mai vezi nici drumul ce duce catre rai,
Aveai candva candela, cuvantul din scripturi,
Azi iti hranesti fiinta doar cu faramituri.

Comoara ce-a mai mare in cortul tau de lut,
E sufletul ce-asteapta de El sa fie-umplut,
O iesi din lumea neagra si plina de pacat,
Te-ntoarce azi la jertfa ce pentru tin’s-a dat.

Dezbrac-a firii zdreanta, vesmantul tau murdar,
Primeste haina alba ce-ti da Isus in dar,
Si un inel in deget, ca semn c-ai fost iertat,
De Domnul Sfant din slava, al pacii Imparat!

Intoarce-te la Tatal, o fiu risipitor,
Cu ochii plini de lacrimi te-asteapta iubitor,
Chiar de-ai pierdut averea, te-asteapta ca sa vii,
Sa te intorci acasa, printre ai Sai copii!

Florin Ciorcas

Toarnă-n picuri Undelemnul

Umplemă cu Duhul Sfânt
Cât Ţi-e voia Domnul meu.
Strig într-una lăcrimând
Fiindcă Tu, Eşti Dumnezeu.

Lasă Undelemnul Tău
Prin puterea ce o ai.
Ca să umple vasul meu
Numai Tu, Eşti Cel ce dai!

Cine-Ţi cere…va primi
Totul Doamne, fără plată.
La Altar de va veni
Cu…o inimă curată.

Toarnă-n picuri care-i strâns
Peste toată fiinţa mea.
Undelemnul ce-Ai promis
Umple-mi Tată, candela!

Necurmat prin Duhul Tău
Cer puterea Ta…Divină.
Să-nnoieşti iar vasul meu
Pentru vremea…ce o să vină.

Doina Ketterer

Vorbește-mi, Părinte!

“Vorbește, Doamne, căci robul Tău ascultă.”  (1Samuel 3:9)

Stăruitor mă privește un gând
Și blând și duios îmi șoptește:
-Asculți tu al vieții Cuvânt?
-Dar…cine, dar cine-mi vorbește?
…Tăcere! Și gândul din nou
De suflet gingaș se anină.
Și pare c-a fost un ecou
Din ceruri, din zarea senină.

Și iarăși…mă prinde uimirea:
-Ah, Doamne! eu nu am cuvinte.
Tu îmi vorbești? Tu, Iubirea?
Vorbește-mi! Vorbește-mi, Părinte!
Și-n gând, și în sufletul meu,
Și-n zi, și în noaptea căruntă.
Vorbește-mi Preasfânt Dumnezeu,
Căci robul Tău, Doamne, ascultă!

Mai spune-mi de Jertfa sublimă,
De harul iertării divine,
De Tine, de Fiul, de Duhul,
De tot ce-ai făcut pentru mine;
De ceruri, de Raiul dorit,
De ceea ce Tu prețuiești
Și felul cum Tu m-ai iubit,
Și felul cum Tu mă iubești!

Vorbește-mi, te rog, cum vrei Tu,
Descopere-mi noile taine,
Cuvântul Tău, veșnic, să-mi fie
Și apă, și pâine, și haine!
Chiar dacă mustrarea mă doare
Și dacă în susurul blând
E raza de foc arzătoare,
Primesc și nuiaua, plângând!

În fața Ta, Sfinte Părinte,
Mă-nchin, și aștept să-mi vorbești,
Să-mi dai mângâierea iertării
Cu glasul  iubirii cerești!
Mărește-mi credința, te rog,
Să fiu și lumină și sare,
Să duc Vestea Bună-a iertării
În lumea ce plânge și moare!

Trimite-mi, te rog, și în vis,
Și-n rugă, și-n predici, sau cânt,
Lumina din Cerul frumos
Și duh înțelept, și cuvânt!
Să am candela vieții aprinsă
Și-n toate să fiu pregătit;
Când Tu îmi vorbești să ascult,
Să știu, să-nțeleg ce-ai vorbit!

Și, zilnic, prin viața curată
Să laud a Ta îndurare
Căci slujba în haina Dreptății
E cea mai frumoasă onoare!
Te rog, fii cu mine, oricând,
Smerit, să ascult, să fiu gata;
Prin Duhul, prin Sfântul Cuvânt,
Să spun tuturor: “Maranata!”*
Gelu Ciobanu

O, vino! Masa-i pregătită

O, vino! Masa-i pregătită…
Am pus și pâine, am adus și vin;
Să fie seara asta cea mai fericită!
Că-i seara Cinei cea de taină și alin…

O, vino cum mi-ai spus în Carte;
Să nu mai fiu nici singur, nici pribeag.
Să am de Tine și cu Tine parte.
Aprinsă-i candela; Te-aștept în prag.

O, vino! Noaptea-i pe sfârșite…
Încins cu haina albă ce mi-ai dat-o-n dar,
Cu gândurile toate răstignite,
Presar cu sare jertfa de pe-altar.

O, vino! Masa-i pregătită.
Am pus și pâine, am adus și vin;
Să fie seara asta cea mai fericită!
O, vino Doamne mai curând! Amin!

Manescu Mihaela

Eu sunt

Gândul slavei mă îmbracă, vine peste gândul lumii
Cum o haină de mătase o iau regii şi stăpânii,
E ţesut de Cel ce spune:”Din vecie doar Eu sunt,
Am putere să ţin viaţa şi în cer şi pe pământ”.

Glasul slavei îmi vorbeşte, cel al firii este mut
Cum o trâmbiţă de luptă sună tare şi prelung,
E adus de Cel ce zice: „Peste toate doar Eu sunt,
Să le pierd sau să le apăr şi în cer şi pe pământ”.

Ochiu-n mine se deschide, către slavă să o prindă
Cum o mână-n întuneric candela vrea s-o aprindă,
E străpuns de Cel ce spune:”În lumină doar Eu sunt,
Şi o dau să fie aprinsă şi în cer şi pe pământ”.

Dorinţa ce mă frământă,către slavă se îndreaptă
Şi acolo să rămână stâncă în furtuni de apă,
Pusă de Cel care spune:”Stânca veacurilor sunt,
Neclintită şi aceeaşi peste cer, peste pământ”.

„Eu sunt Cel ce număr perii pe cap tânăr şi bătrân,
Scriu mereu în a Mea carte cuvintele ce se spun,
Adun gândurile toate ce trec în fapte ascunse
Şi vor fi la judecată în faţa lumii aduse.

Sunt Cel care ţine-n mână vânturile-n patru zări,
Să nu aducă urgia din neguri şi depărtări,
Răbdare încă mai este în paharul milei Mele
Aşteptând să dea iertarea celui ce o vrea şi-o cere.

Eu sunt Cel ce a-ntins cerul ca o mantie albastră,
Să aducă o lumină ziua pe cărarea voastră,
Sub a stelelor ivire liniştit să scânteieze,
Somnul nopţii în tăcere peste voi să îl vegheze.

Eu sunt Tatăl veşniciei,care are viaţa-n Sine,
Pot s-o dau şi să o iau în bucurii şi suspine,
Chemarea Mea este lege, pământul pe gol l-am pus
Ca sub soare să aducă şi răsărit şi apus.

Suflarea de viaţă am dat-o, umplând marea şi pământul,
L-am creat pe om şi-n el, am pus ca şi-n Mine gândul,
Iar când totul am sfârşit, am privit şi admirat
Spunându-Mi că este bun, în Mine m-am bucurat.

Eu sunt Cel ce-a dat ca semn, ziua a şaptea de odihnă
Ca minţii şi mâinii tale să îi fie o grădină,
În ea să sădeşti mereu floarea albă a-nchinării,
Să aduc în al tău suflet pacea binecuvântării.

Eu sunt Alfa şi Omega, Cel ce e atotputernic,
Pe a veşniciei cale gândul Meu îmi este sfetnic,
Eu am întrupat Cuvântul, L-am făcut nemuritor,
Eu reînoiesc pământul printr-un foc mistuitor”.

Doamne, când Ţi-aud Cuvântul gândul slavei mă îmbracă,
Nu mai vreau ca cel al lumii de Tine să mă despartă,
S-aud cum îmi dai putere: „Cel ce vine doar Eu sunt,
Să îţi dau o nouă viaţă, într-un cer şi-un nou pământ”.

Stanculescu M.

Ultima strigare către fecioara nechibzuită

E trist sa lupti o viata sa te pastrezi in Domnul
Și sa te-nșeli tu singur ca mergi pe Calea Sa
Să cazi de oboseală și sa te prinda somnul
Sa te-nfasoare-n vise de glorie firea ta….
E trist sa n-ai uleiul, sa nu ai nici de unde
Sa-l iei, cand dintr-odata din somn te vei trezi
Căci chiar de-ți spun: fii gata! acum nu poti raspunde
Te vei trezi la urma dar prea tarziu va fi!….
Ești legănat de vise: visezi frumos…ca-n basme
Gramezi de bani si case, că zbori, dar nu in cer
Ai adormit in glorie, te vei trezi in spasme
Si zborul se va frange si va cadea-n infern….
Si dupa ce in zare se va inchide zarea
Cu cele cinci fecioare in zbor cu Cel iubit
Tu vei iesi afara, vei auzi cântarea
Ce se va pierde-n larguri, departe in zenit…
Si-atuncea rascolită de-o framantare-aprinsa
Îl vei chema pe Mire dar iti va fi-n zadar…
Vei flutura în mana candela goala, stinsa
Privind spre cer zadarnic vei plange-atat de amar…
Pierdută de durere îL vei striga: ai milăăă!…
Nu mă lăsa in urmă aici jos pe Pământ
Întoarce-te scump Mire ,sa-Ți vad fața senină
Chiar de-am greșit mă iartă, și du-mă-n cerul sfânt!
Nu va fi nici o milă!.. și ultima speranță
Frântura cea firava, în plâns se va-nneca
Pierdută de durere în bezna fara viață
Pe veci jos va rămâne fragilă ființa  ta…
Si ce se va alege de visele glorioase
Care ca-n pânze sumbre in somn te-au leganat?
Cui vor ramane zboruri, gramezi de bani si case?
Tot ce-ai avut in vise, tot iți va fi luat!……
Acum insa in noapte se strigă:-fiți dar gata!
Cu candela aprinsa si cu ulei in vas
Ca-i gata sa apara Iubitul cu rasplata
E-aproape miezul noptii, e-aproape sfantul ceas!
Acum se vrea veghere insa la miezul noptii
Se va deschide zarea spre cerul stralucit
Si va striga o voce dincol’ de pragul porții:
-„Fecioare, desteptarea!, Iubitul a venit!
Grabiți-vă deci toate să îi iesiti in cale
Cu candela aprinsa, plina de untdelemn!”
Iar Mirele cel vesnic cu cele cinci fecioare
Se va ‘nalta pe cale de slava spre etern!
*
E trist sa-L pierzi pe Mire si odaia cea de nuntă
E tot ce o fecioara poate avea mai scump…
Nu poate fi durere mai mare si mai crunta
Decat sa îți pierzi nunta cu Mirele Preasfant
De aceea cu iubire mai fac inc-o strigare:
Fecioară, oare acuma macar te vei trezi?…
Trezeste-te ca-i clipa aproape de plecare
E miezul noptii aproape, când te vei pregăti?…..

Emanuel Hasan

Print si cersetor

Imagini vii prin fața mea trec iute, ca-ntr-un vis
Se-ndeparteaza si se pierd in orizontul stins:
Copilaria ce-a trecut,un sunet efemer
Cu fiecare zi ce-n zbor m-a apropiat de cer.
De fraged am simtit mereu o sete de-absolut
Ce tot mai mare zi de zi in mine s-a facut.
Si-am inceput sa inteleg viata,sensul meu
Şi  ca exist ca sa traiesc pe veci,cu Dumnezeu.
Că orisicât as vrea sa fiu cum nu mi-e dat sa fiu
Nu pot schimba menirea mea,nici numele de fiu;
Că nu ma pot juca-n noroi cu haina mea de prinţ
Precum miliarde de copii murdari,far’ de parinți;
Că e mai greu sa fii un prinț decat un cersetor
Că poti fi prinţ nu in noroi,ci doar mai sus de nori.
Si-am inteles atunci in duh ca vine-o mare zi
Când cu-absolutul nesfarsit eu ma voi contopi;
Și nu credeam ca poate fi un ţel mai minunat
Decat sa fiu parte din El,chiar de n-am meritat.
*
Imaginea micului prinț se pierde iute-n zari
Căci n-au crescut aripi de zbor,nu-i încă timpul lor..;
Din prințul nobil ce-a crescut văd fiul de-mparat
Ținut mereu de Dumnezeu prin harul Sau bogat;
Si-n fata mea-n imagini vii ma vad eu oglindit
In setea mea ce azi e jar aprins din infinit:
Viata mea traita-n El,cu dorul dupa cer,
Scrisori de dragoste-n cantari si versuri spre Etern;
Mai vad si probe,incercari sa pot sa dovedesc
Daca sunt vrednic de Hristos, de Tatal meu ceresc;
Si chiar fiind ingenuncheat ma vad cuprins de El
Cu dragoste tinut prin Har,inaintand spre ţel.
*
Si toate vad cum trec in zbor,imagini si-amintiri
Iar azi ca fiu traiesc prin El frumoase impliniri,
Caci tot ce-n mine am simtit din fraged inceput
Azi vad cu ochii sufletesti în faptă,tot mai mult.
Si aripi se ivesc in zori pe raze catre cer
Spre absolutul ce-am visat,sa ma unesc cu El.
Ca fiu de Vesnic imparat, ca fiu eu am trait
Mi-am dat silinta sa-mplinesc Cuvantu-i proslavit.
In timp ce altii-au adunat eu însă-am aruncat
Si-am adunat în timp ce atâți și atâte-au aruncat.
Gunoaie multe si noroi au devenit comori
Pentru miliarde de pierduti,ce-aduna de cu zor.
Pe toate eu le-am refuzat,de ce sa ma-ntinez?
De ce sa fiu murdar si eu,vlastar imparatesc?
Sunt insetat de absolut, nu de un gol etern
Vreau sus cu Tatal sa ajung,nu jos cu lucifer!
De ce sa las cununa mea pentr-un noroi vâscos
Când pot trai ca fiu in cer alaturi de Hristos?
Atât am plâns si-am îndurat si tot n-am renunțat
Atâția ani..,chiar zeci au fost,’napoi însă n-am dat!
De ce acum cand se deschid aripile spre zori
Sa dau cununa pe noroi si haina pe gunoi?
O viata-ntreaga am trait ca fiu al Sau iubit
In casa Tatalui preasfant,Cuvantu-i implinind;
Am adunat comori in cer ce altii au refuzat
Cu nonșalanță tot ce-i bun cu silă au călcat…
Sa fii al Domnului scump fiu e titlul cel mai sfant
Nu se compara cu nimic ce-i jos pe-acest pamant!

Nu voi pleca înspre deşert,nu ma voi rataci
Căci candela,Cuvantu-i sfant ma va calauzi!
Inca putin si jarul meu ce-atat m-a mistuit
Se va preface-n sarbatori in cerul stralucit!
IL voi vedea pe Tatal meu,pe-Acel ce m-a creat
Cel ce-mi va spune:esti al Meu,esti fiu de Imparat!
Atuncea setea de nespus si jarul meu de dor
Vor dispărea când eu voi bea din veșnicul izvor.
Ce văd acum ca intr-un vis atunci nu va mai fi
Căci numai Dragostea din cer pe veci va dainui!
De aceea astazi eu traiesc prin El si pentru El
Sunt fiul Lui și sunt al Lui,iar Casa mea e-n cer!

Emanuel Hasan