Cântecul Duhului Sfânt

– Cetate iubită a păcii eterne,
Salut îţi aduc din câmpia cea verde,
Din ţara de dincolo de soare şi dor,
De unde izvorăşte al vieţii izvor.

Mesaj aduc de la veşnicele câmpii,
De la Tronul ceresc, unde sunt ape vii.
Mă uit spre tine, popor al lui Israel,
Şi îţi spun încă o dată -”Vino la El!”

Printre stele şi galaxii mă unduiesc,
Spre marea slavă a Tatălui ceresc.
E-un cânt de privighetori ce şopteşte:
“-Intoarce-te la Mine! Domnul vorbeşte!”

Eu sunt ploaia târzie de la Tatăl Sfânt,
În inima ta, eu sunt un susur blând,
Şi cântecul sfânt doar tu îl vei auzi
Şi Tatăl ceresc, ce este în veşnicii.

Eu sunt o rază fierbinte de soare,
Topesc neaua şi a inimii răcoare,
Eu îţi înlătur lacrima cea amară,
Vino la Domnul ! Domnul Isus te cheamă!

Arancutean Eliza  

Aşa mi-e dor de Primăvară

Aşa mi-e dor de Primăvară
Din zori de zi până în seară
Prin verdele ei de smarald,
În care ea zilnic se-mbracă
Naturii-n farmec să îi placă
Sub raze mii, de soare cald!

Aşa mi-e dor de Primăvară
Când floricele stau s-apară
În culori mândre pe câmpii
Care de care mai frumoase
Împodobind fereştri la case
În glas şi-n jocuri, de copii!

Aşa mi-e dor de Primăvară
Când ea îmi aminteşte iară,
De cea mai sfântă-ntinerire
Prin Jertfa-n răscumpărare
A Domnului pentru salvare,
Când va veni-n a Sa mărire!

Flavius Laurian Duverna

Meditaţie de toamnă

Sosită-i toamna peste vii,
Iar haina-i lungă, arămie,
Aduce brumă pe câmpii
Şi ploi… şi vânt… şi vijelie…

Privesc în jur, copacii goi
Se scutură cuprinşi de teamă,
Din munte, lin coboară oi
Să stea în staul peste iarnă.

Mă uit la mine, am trecut
De vara caldă şi frumoasă.
Mă-ndrept cu pasul mic, tăcut…
Spre-o toamnă, iarnă friguroasă.

Stau şi mă-ntreb: Ce-am în hambar?
Ce-am strâns din holda aurie?
Ce pot să pun pe-al Tău altar?
Cât am lucrat la Tine-n vie?

Ce roadă bună am adus?
Şi cât am înmulţit talantul?
Pe câţi la Tine am condus
Şi le-am vorbit de Preaânaltul?

Sunt întrebări ce răscolesc
Ca vântul frunzele-n cărare
Şi mă-n fior când mă gândesc
Că n-am răspuns la întrebare…

Cât încă azi mai este har,
Cât încă iarna e departe,
Adună, strânge în hambar,
Trudeşte-te, nu sta deoparte.

Când trâmbiţa va răsuna
A Sa măreaţă revenire
Să îl putem întâmpina
Cu roade, strânse din IUBIRE.

Rodica Dunca 

A venit toamna!

A venit toamna cu pletele-n ceață
Zâmbindu-ne-n prag din razele reci,
Pe umeri ducând belșug de dulceață,
Lăsându-și veșmântul și salba-n poteci.

A venit toamna cu miros de gutuie
Gonind norii vineți în vârfuri de brazi,
Hăulind prin livezi, prin coloane din vie,
Bucurând pe săraci, strâmtorând pe nomazi.

A venit toamna în munți și câmpii
Cu poalele pline de roade și ploi,
Săturând, deopotrivă, maturi și copii,
Râzând și plângând printre flori și noroi.

A venit toamna-n chemări de cocor
Pășind diafan peste zarea divină,
Șoptindu-ne dulce-n al frunzelor zbor:
-Faceți provizii de har și lumină,
și roade cerești, din “Sfânta Grădină!”

Gelu Ciobanu

Strugure de malinita

Un bob de strugure de malinita
Din En Ghendi, din vai frumoase
El m-a cules si-apoi prin teascuri
Zdrobit, cu dragoste ma stoarse

Un bob de grau din a Iordanului campii
Copt in caldura soarelui
El m-a cules si-apoi cu graba
-n cuptor m-a aruncat brutarului

Un petec de haina tesuta -n Galileia
Dar dezbracata la Gabata
El nu m-a rupt, m-a dat unui pagan
Sa ma imbrace, pentru tin’ sa fie gata

Un petec de cer fara nori
Ce acoperea doar Muntele Sionului
El m-a intins si peste ape
Pan’ peste Neamuri capete sa-nalte Domnului

O lacrima-a lui El Olam
Din dragoste, din inima, din har
El m-a cules, m-a pus intr-un burduf
Sa ma prfac in Mare de Cristal

Un bob de strugure, petec de cer
Petec de haina, bob de grau curat
O lacrima, atata sunt
Insa ii multumesc ca m-a salvat

E vremea Marelui Cules
Gustati din Paine, beti din Rodul vitei
Si bucurati-va si veseliti-va
Boabe de strugure-ale malinitei!

Bodea Florina

Haina de nea

Din neaua întinsă pe munți, câmpii și lunci mănoase
Mi-aș face straie de zăpadă, haine, pure și frumoase
Să lepăd pe cea murdară, îmbrăcând pe cea curată
Să aibă albul zăpezii, să fie pură, fără un semn de pată.

Ploaia târzie, să cadă peste mine, să ude lăuntrul meu
Să curgă șuvoi credința, să fiu o harfă pentru Dumnezeu
Viața, să-mi fie un sunet de harfă sfântă, pururi vie
Cinstindu-L pe Dumnezeul meu, numai, dragoste să fie.

Să am straie albe, fără pată, în sângele lui Isus, curățite
Straie, din neaua pură, cu străluciri veșnic sfințite
Un alb imaculat, cum nu s-a mai văzut vreodată, strălucind în zare
Atunci când vom primi cununa, la marea noastră serbare.

Vom privi cu nesaț, Împărăția cerească, printre razele de soare
Călătorind cu Isus, spre zările albastre, acolo, sus în zare
Numai în prezența Sa, vom avea straie de slavă, cerești
Îmbrăcați în nemurire, vom cânta imnuri de slavă, cu slove împărătești.

Vom trăi în veșnicie și Lumină, pe tărâmul infinit, mult dorit
Vom străbate Cerul, pe străzi de aur, cu Domnul nostru, iubit
Acolo, unde dragostea este eternă, în frumoasa veșnicie
Lăudând și slăvind pe Dumnezeu, în sfânta Lui, Împărăție.

De vrei să fii în Împărăția cerească, trăiește-ți viața ca un sfânt
Îmbracă-te cu Hristos, așa cum scrie, în sfântul Său, Cuvânt
Vei avea haina ca neaua, pură și nici-o urmă de pată
Fii un sfânt, în purtare și-n vorbire, să ai o credință adevărată.

Stelian Ciobanu 

Cheia Slavei

O, călător pornit spre veci
Ce-alergi prin locuri sumbre,
Prin văi adânci şi pe poteci
Şi-ntunecate umbre,

Ai străbătut atâta drum
Cu dor s-ajungi acasă,
Să scapi de lumea de acum
Şi de tot ce te-apasă.

În calea ta ai întâlnit
Atâtea lucruri rele,
Ce fără veste te-au orbit
S-ajungi în chinuri grele.

Ai mers mereu cu pas grăbit
Prin munți câmpii şi ape,
Dar nici măcar nu te-ai gândit
Că veşnica Cetate

Se-nalță falnică spre ceruri,
Pe-aşa frumoase temelii
Stau neclintite aşa ziduri
Zidite doar din pietre vii.

Iar porțile-i aşa gigante
Sunt încuiate… cum deschizi?
Opreşte-te o clipă frate
Să poți ca să te cercetezi!

Opreşte-te, căci vine noaptea,
E-aşa aproape ținta ta.
Şi dacă nu ai luat cheia,
Amarnic tu vei regreta!

Intoarce-te acum din cale,
Mai este timp, nu amâna,
Întoarce-te cât încă-n zare
Se mai aude vocea Sa…!

Şi am văzut cum călătorul
S-a ‘ntors căutând cheia cerească,
Tot alerga frângându-şi dorul
Şi suspina să o găsească.

A alergat cu stăruință
Spre locul cel mai blestemat,
Spre locul fără de credință
Pe unde cheia a uitat.

Din nou străbate el pustia,
Se-ntoarce prin munții de jar…
Aşa de grea este simbria
Când nu veghezi şi cazi din har…

Ajunge la un râu şi intră,
Porneşte pe albie-n sus…
Ce limpede e Apa sfântă,
Cuvântul Domnului Isus!

Ce bine e-n răcoarea Apei,
Ce bine-i prin Ea ca să treci
Când cauți cheia, căci afla-vei
Locurile acelea seci

Unde puteai s-o pierzi adesea,
Unde puteai să uiți deplin
Că tu faci parte din Mireasă
Şi ai pregătit un Cămin!

De-odată călătorul urcă
Pe malul apei şi cu dor
Aleargă prin păduri, de parcă
Ar avea aripi de cocor.

Dar vai, ce grea e acum calea,
Atâtea primejdii apar,
Căci porci sălvatici umple valea
Şi-atâtea mărăcini răsar…

Ce bine e să fii pe cale
Treaz, să veghezi în orice vreme,
Să nu laşi valorile tale
Prin lumea asta a se pierde…!

Ajunge în sfârşit pribeagul
La locul unde-a poposit
Şi caută, răscolind tot praful,
Aşa de trist şi obosit.

De-odată, sub munți de gunoaie
Sclipeşte aurul curat,
Întunecata lui odaie
De raze sfinte-a luminat!

Ce fericire, iată cheia!
Striga plângând de dor mereu,
O, cum m-au înşelat aceia
Să ma depart de Dumnezeu.

Mi-au dat atâtea în favoare
Doar ca să-nşel, să mint, să prad,
Să fac doar rău la semeni care
M-au sprijinit când stam să cad.

Şi-aşa pierdut-am cheia sfântă,
Iubirea, dragostea de sus,
Pe lucruri care nu încântă
Şi nu Îl cinstesc pe Isus.

Şi luă sărmanul cheia-n mână,
O şterge de praf şi noroi;
Şi merge-acum spre o bătrână,
Spre unul ce e în nevoi,

Ajută, face fapte bune,
Nu-l vezi strigând sau tâlhărind,
Căci dragostea e-o nouă lume,
E-un pas spre nou-Aşezământ!

Aceasta este Cheia Slavei,
Iubirea, harul cel măreț!
Cu ea , orice porți deschidea-vei
Ca să ajuți şi să înveți

Pe oameni, care este drumul
Spre locul veşnic, minunat,
Să ştie că eate doar unul:
IUBIREA…! Cel mai important!

Valentin Ilisoi

Privesc în jur…

Privesc în jur și văd tot ce-ai creat,
Te recunosc în toate Domnul meu,
Totu-i perfect, frumos și minunat,
Te laud și Te slăvesc sfânt Dumnezeu.

Munții înalți, cu piscuri pân` la cer,
Dealuri, podișuri și câmpii cu flori,
Cum le-ai creat!Pentru noi e mister,
Sunt frumuseți de vis ce dau fiori.

Privesc la fluturii ce zboară lin,
La coloritul lor desăvârșit,
Admir, o, Doamne florile de crin,
Cu al lor parfum ce Tu le-ai dăruit.

Rămân uimit de trilul păsăresc,
De ciripitul lor desăvârșit,
Ești minunat, o, Doamne Te slăvesc,
Unic în tot ce faci, ești infinit.

Privesc în jur, admir, totu-i de vis,
Cu gândul doar la Tine, Domnul meu,
La Tine, la frumosul Paradis,
Slăvit să fii, măreț, sfânt Dumnezeu.
Amin

Ica Dragoi

Chemarea Primăverii

Din zările…-n culori albastre
O! Primăvară, dintre astre,
Scăldată-n soarele de aur –
Revin’ pe plaiul Ţării noastre
Cu cel mai splendid tezaur –
Înveşmântată-n flori de laur,
Ca o Regină-n falduri vaste!

Pe-aripi de dor din depărtare
S-aduci fauna… migratoare,
În cârduri păsări, mii de mii,
Căci aşteptăm cu nerăbdare
Prin triluri dulci, de simfonii
Zburând spre soare ciocârlii,
‘Nălţând superba lor cântare!

În smarald verde, şi senină
De cântec şi de soare plină,
Revin’ cu salbe mii pe ramuri
Purtând coroane de sulfină –
Ghirlande ca mândre flamuri
Ducând ştirea peste neamuri
Că Ţara, ni-e toat-o grădină!

În verde scump să-ntinereşti
Să schimbi şi să însufleţeşti
Poeni şi crânguri, şi câmpii,
În straie noi să-mpodobeşti,
Fiind semn că Primăvară, vii,
Cu dorul scump de Veşnicii
Ce-n suflete… tu-l răsădeşti!

Flavius Laurian Duverna

Frumoasa Românie

In tara mea iubita, pasc turmele pe plaiuri
Si varfuri Carpatine privesc semete zarea,
Doinesc duios pastorii din fluiere si naiuri
Izvoarele le poarta in susure, cantarea.

In tara noastra draga, batranii, albi mesteceni
Si brazii verzi si falnici, se joaca-n munti cu vantul,
O capra neagra sare si scanteie prin cremeni
Iar vulturii se-nalta, dispretuind pamantul.

In dulcea Românie, spice danseaza-n holde
Ca tinerii la hora cu pletele-aurii
Campia-si pune haina de in si de smaralde
Si peste tot rasuna viers nou, de ciocarlii!

Frumoasa Românie, ai oameni buni, si harnici,
Cu fete luminoase, iubiti de Dumnezeu
Si iubitori de semeni, cinstiti, si drepti, si darnici,
Români din lumea larga, Români, poporul meu!

Aleasa Românie, ai grija azi de tine
Pastreaza a ta credinta si tot ce ai frumos
Pastreaza bucuria si facerea de bine,
Multi ani ‘nainte Tara, alaturi de Hristos.

Alexandru Marius