Vâslind în ape tulburi

Vâslim în ape tulburi, zbuciumate,
S-a-ntunecat, e-nfuriată marea,
În hăuri fierb talazuri înspumate,
Iar noi scrutăm cu-nfricoșare zarea.

Dezlănțuite, uriașe valuri
Amenință cu-al lor sinistru muget,
Înşală umbre, iluzorii maluri,
În noi adorm mustrările de cuget …

Prind viață profețiile Scripturii,
Apocalipsa ia contur din file,
Îndoliate de războiul urii
Vin tot mai grele și mai rele zile.

Stihiile au înnegrit văzduhul,
Se războiesc cu orice biată rază,
Secătuit, prea moleșit ni-e duhul,
În lupta bună cine mai cutează?

Micuța barcă tot mai greu răzbate,
E-o rană-n toți, e-o lipsă, ceva doare,
Iar dacă zilele n-ar fi scurtate,
Niciunul n-ar rămâne în picioare!

Deşi e tot mai mare-mpotrivirea,
Să nu uităm că Domnul e cu noi!
E timpul să ne ridicăm privirea
Și, orice-ar fi, să nu dăm înapoi!

Dar până-ncep iar zorii să răsară,
Sus la Calvar un Far îşi dă lumina:
Tu ești salvat sau vei rămâne-afară?
L-ai întâlnit pe El? Ți-e ștearsă vina?

Olivia Pocol  

Din nou la Cină

Din nou veniți la Sfânta Cină
Ne-apropiem de-al Tău altar
Cu gândul nostru la Calvar,
La Jertfa Sfântă, fără vină.

Simțim fiori și-abundă Harul
Ce-a fost și-n camera de sus
Când s-a sculat umil Isus
Și însuși El și-a-ncins ștergarul.

Și parcă auzim prin ceață:
”Acesta-i trupul Meu cel Sfânt!”
Și-”Acesta-i noul Legământ!
Luați, mâncați s-aveți viață!”

Noi știm că suntem slabi, netrebnici
Dar Tu-ai murit și-Ai înviat
O, Domnul nostru Minunat,
Numai prin Tine suntem vrednici.

Luăm din Sfânta Pâine frântă
Și din pahar sorbim și bem
Viață astfel să avem
Iar sufletele noastre cântă.

Ce sfânt fior, ce Har sublim
La masa Sfântă să cinăm
Isus, Jertfirea Ta serbăm
Și tuturora o vestim.

Daniel Hozan

Numai Dragostea-Ți supremă

Cât de mare e iubirea, arătată pe calvar,
Ea e plină de speranță și e fără de hotar.
Numai Dragostea-Ți supremă, m-a atras la pieptul Tău,
Inima mea-Ți mulțumește, Fiule de Dumnezeu.

Cerul, marea și pământul, laudă numele Tău,
Florile de pe câmpie, știu că au un Dumnezeu.
Tot ce are azi suflare, tot ce mișcă pe pământ,
Îți aduce osanale, cântă numele Tău Sfânt.

Galaxii și mii de stele, toate cântă într-un cor,
Și slăvesc a Ta putere Sfânt și mare Creator.
Universu-ntreg tresaltă la cuvântul Tău cel Sfânt,
Și iubirea Ta se simte și în cer și pe pământ.

Binecuvântat să-Ți fie, numele Tău, Adonai!
Că în marea Ta iubire, pace sfântă Tu, ne dai.
Și în mila Ta măreață, ne iubești și ne mângâi,
Și-n iubirea Ta de Tată, călăuză ne rămâi.

Nichifor Nicu

De la zdrobire la binecuvantare

6 octombrie

Text: Isaia 6:1-8

Vai de mine, Sunt pierdut… am vazut cu ochii mei pe
imparatul, Domnul ostirilor!” Isaia 6:5

Scriitorul de literatura devotionala F.W. Boreham din Noua
Zeelanda, a auzit cantand o fata frumoasa un cantec minunat.
Cu toate acestea, el a avut un sentiment ciudat de nemultumire,
dupa ce cantecul s-a terminat. Un prieten de-al sau care a avut un
sentiment similar si a incercat sa afle ceea ce lipsea cantecului, a
comentat: „Intr-o zi inima ii va fi zdrobita, si daca o vei auzi cantand
atunci vei fi multumit”. Ceea ce voia sa spuna era ca suferintele
vor putea da o adancime vietii ei care ii va schimba minunata
performanta intr-o experienta adanc miscatoare.

In Scriptura, zdrobirea este adeseori premergatoare binecuvan-
tarii. Dupa ce lui Iacov i s-a frant coapsa si a ramas olog, Dumnezeu
i-a schimbat numele in Israel, care inseamna: „printul lui Dum-
nezeu” (Genesa 32:28). Cand Isaia L-a vazut pe Domnul „plin de
marirea Lui”, el fost umilit de conditia extrem de pacatoasa in care
se afla. O singura privire asupra sfinteniei lui Dumnezeu l-a despu-
iat de toata mandria. Prima data a fost zdrobit, apoi a fost in
masura sa raspunda chemarii lui Dumnezeu pentru slujba.

In Noul Testament, Pavel a spus: „De aceea ma voi lauda mult
mai bucuros cu slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos sa
ramana in mine… caci, cand sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni
12:9, 10). Si pentru ca trupul Domnului a fost frant si sangele Lui
a fost varsat la Calvar, curg binecuvantarile purificatoare spre viata
ta si a mea.

Permite oare Dumnezeu ca in viata ta sa fie anumite greutati,
chiar acum? Hotarste-te sa nu te lasi infrant de ele. Increde-te in
El. Lasa-L sa transforme zdrobirea ta in binecuvantare. – P.R.V.

O inima zdrobita poate da viata;

Din adancul ei frumseti se vor ivi;

Iar cand ea se da deplin pentru lsus,

Iubirea Lui prin ea va straluci.” – D.J.D.

Inainte de-a fi folosit din plin de Dumnezeu,
va trebui poate sa fii ranit adan
c”

Painea zilnica

În Ghetsimani la rugăciune!

După Cina cea de taină
Spre Ghetsimani ei au plecat
Isus cu a smereniei haină
Pe genunchi s-a aplecat.

Cu ai Săi ucenici s-a dus
Le-a cerut să-l însoțească
Deoparte să stea, le-a spus
Le-a spus, să nu ațipească.

Să se roage, să vegheze,
Până El va fi venit
Să doarmă, să nu cuteze
Căci nu-i vremea de dormit.

Isus era trist, mâhnit
De toate ce-l aștepta
Pe genunchi stătea smerit
Și Tatălui se ruga.

De-ar putea să îndepărteze
Osânda ce avea să vie
Asupra Lui să vegheze
Însă voia Sa să fie.

Când Isus a revenit
Ucenicii Lui, dormeau
Pe toți din somn i-a trezit
I-a mustrat că nu vegheau.

Așa cum i-a îndemnat
Când s-a dus la rugăciune
Ce le-a spus n-au ascultat
Din nou la veghe îi pune.

Și din nou El s-a rugat
Paharul să nu îl bea
Dar răspuns n-a căpătat
Tatăl nu îi răspundea.

Când s-a întors iarăși dormeau
Din nou Domnul i-a mustrat
S-au plâns ca nu rezistau
Căci de veghe ar fi stat.

Ei nu aveau alt răspuns
Căci Duhul zelos era
Dar trupul era răpus
Oboseala-i învingea.

Isus iarăși i-a îndemnat
Să vegheze în tăcere
De trei ori El s-a rugat
Dar din Cer nimic, tăcere.

N-a primit nici un răspuns
De la Tatăl, Dumnezeu
Se va împlini ce-a spus
Orișicât ar fi de greu.

Va împlini ce a promis
Calvarul îl va răbda
Va fi cum Tatăl a spus
El se va sacrifica!

florenta.sarmasan 

Agonia crucii

Text: Isaia 53

„S-a smerit şi S-a făcut ascultător pană la moarte, si încă moarte de cruce.” Filipeni 2:8

Cei mai mulţi creştini înţeleg semnificaţia spirituală a jertfei lui Cristos de la Calvar, dar noi uneori uităm de agonia îngrozitoare pe care a suferit-o El acolo. Ştim că cel mai greu lucru de suportat a fost despărţirea de Tatăl, dar nu trebuie să uităm că suferinţele Sale au fost atît de grozave încat întrec orice imaginaţie.


In cartea sa „îndrăzneşte să crezi”, Dan Baumann împărtăşeşte cateva ganduri despre răstignire, care ne vor aprofunda sentimentele de mulţumire faţă de ceea ce-a făcut Mantuitorul nostru pentru noi. El scrie: „Secolul douăzeci a uitat cat de crudă şi de hidoasă a fost în realitate răstignirea. Uneori, poate din lipsă de înţelepciune şi inconştienţi fiind, am înfrumuseţat răstignirea. Ea a fost cea mai dureroasă metodă de execuţie publică din primul secol. Victima era aşezată pe o cruce din lemn. Cuie, confecţionate din lemn, erau bătute prin mainile şi picioarele victimei, apoi crucea era ridicată şi fixată în pămînt, carnea crucificatului sfîşiindu-se şi trupul atarnandu-i în dureri extraordinare. Istoricii ne spun că nici chiar soldaţii nu puteau să privească imaginea îngrozitoare, de aceea luau băuturi tari pentru a-şi amorţi simţurile.” Isus a îndurat timp de 6 ore o asemenea agonie.
Cu o proaspătă conştientizare a agoniei Mantuitorului, să-I mulţumim mai mult, acum, pentru jertfa Sa de pe Calvar. El ne-a iubit aşa de mult că a acceptat să moară pentru noi – chiar moartea atat de dureroasă de pe cruce.– R.W.D.

Te-ai aşezat cu braţe-ntinse
Să aperi un pămant pierdut,
Căci numai Tu ştiai că-n lume
N-aveam alt preţ, n-aveam alt scut.
” C. loanid

Niciodată na vom putea jertfi prea mult pentru El care Şi-a jertfit totul pentru noi

Painea zilnica

Datornici …

Prea mare-i vina ştearsă mie
Cu sfântu-I sânge la Calvar,
Să nu-ţi iert mica datorie,
Să ţi-o pretind cu gând avar‎.

E mult prea scumpă-a Sa iertare,
Ce fără merit ni s-a dat,
‎Cum să-ţi condamn a ta purtare
Când sunt la fel de vinovat?

‎Al urii cost e mult prea mare
Şi prea chinuitor e gândul
Că El, milos, mi-a dat iertare,
Dar eu nu iert când mi-este rândul.

‎Prea mare-mi va fi osândirea
‎Dacă nu iert, ci mă răzbun,
Şi cum mi-aş împlini menirea
De-a fi, la fel ca Domnul, bun?

Te iert şi eu, cu-a Lui putere,
Şi-L rog să-mi dea leac pentru rană,
Mă-ncred în El şi-n sfânta-I vrere,
Mult mai de preţ e-a Lui coroană!

Olivia Pocol

Iertarea Lui Dumnezeu

„In care avem… iertarea păcatelor.” Efeseni 1:7

Fereşte-te de acea părere plăcută despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu: Dumnezeu e atât de bun şi de iubitor, încât bineînţeles că ne va ierta. Acest sentiment nu-şi găseşte locul în Noul Testament. Singura bază de pe care Dumnezeu ne poate ierta este grozava tragedie a Crucii lui Cristos. A ne baza iertarea pe orice altceva este o blasfemie inconştientă. Singura bază de pe care Dumnczeu poate ierta păcatul şi ne poate aşeza din nou în harul Său este Crucea lui Cristos. Nu există nici o altă cale. Iertarea, care este pentru noi atât de uşor de acceptat, a fost plătită cu agonia de la Calvar. E posibil ca, prin simplă credinţă, să primeşti iertarea păcatelor, darul Duhului Sfânt şi sfinţirea, fără să-ţi aminteşti ce preţ enorm a plătit Dumnezeu pentru ca toate acestea să devină ale noastre.

Iertarea este miracolul divin al harului. Ea L-a costat pe Dumnezeu Crucea lui Cristos. Acest preţ a trebuit plătit pentru ca El să poată ierta păcatul şi să rămână un Dumnezeu sfânt. Nu accepta niciodată o părere despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu care să umbrească sau să anuleze Ispăşirea. Adevărul revelat a lui Dumnezeu este că, fără Ispăşire, El nu poate ierta; dacă ar ierta, Şi-ar contrazice propria Sa natură. Singurul mod în care putem fi iertaţi este acela de a fi aduşi înapoi la Dumnezeu prin Ispăşire. Iertarea lui Dumnezeu este posibilă numai în domeniul supranaturalului.

Comparată cu miracolul iertarii păcatului, exponenţa sfinţirii este uşoară. Sfinţirea este doar expresia minunată a iertării păcatelor din viaţa unui om, dar lucrul care trezeşte cel mai adânc izvor de recunoştinţă într-o fiinţă umană este faptul că Dumnezeu i-a iertat păcatul. Pavel nu s-a îndepărtat niciodată de aceasta. O dată ce înţelegi cât L-a costat pe Dumnezeu iertarea ta, te vei simţi strâns ca într-o menghină, vei fi constrâns de dragostea lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

„Când va veni El”

“Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul…”Ioan 16.8

Foarte puţini dintre noi ştim ce înseamnă a fi dovedit vinovat în ce priveşte păcatul. Cunoaştem experienţa tulburării care ne cuprinde când am făcut ceva rău; dar atunci când Duhul Sfânt te dovedeşte vinovat de păcat, orice relaţie din lume este dată la o parte, rămânând doar una: “Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit…” Când un om este dovedit păcătos în felul acesta, întreaga lui conştiinţă ştie că Dumnezeu nu poate să-l ierte. Dacă Dumnezeu l-ar ierta, atunci simţul de dreptate al omului ar fi mai puternic decât al lui Dumnezeu. Dumnezeu iartă, dar această iertare L-a costat frângerea inimii Sale prin moartea Fiului Său.

Marea minune a harului lui Dumnezeu este că El iartă păcatul, dar numai moartea lui Isus Cristos Îi dă Lui posibilitatea să ierte fără si-Şi nege, prin aceasta, natura Sa. Este un lucru lipsit de sens să spui că Dumnezeu ne iartă pentru că El este dragoste. Atunci când suntem convinşi de păcat, nu mai putem spune aceasta. Dragostea lui Dumnezeu înseamnă Calvarul, nimic mai puţin; dragostea lui Dumnezeu este scrisă pe Cruce, nicăieri în altă pane. Singura bază de pe care Dumnezeu mă poate ierta este crucea lui Isus Cristos. Acolo este satisfăcută conştiinţa Lui.

Iertarea nu înseamnă numai că am scăpat de iad şi că am fost făcut vrednic să merg în cer (nici un om n-ar accepta o astfel de iertare); iertarea înseamnă că sunt iertat pentru a intra într-o relaţie nouă, pentru a fi unit cu Dumnezeu în Cristos. Minunea Răscumpărării este că Dumnezeu transformă pe unul nesfânt ca mine, după standardul Lui, al Celui Sfânt, punând în mine o nouă natură, natura lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Înţelesuri

Când umbrele înnoptării în Gheţimani s-au strâns,
La ceasul când tenebre văzduhu-ncet îl frâng,
Luptând în agonie, Isuse-acolo-ai plâns
Ca, azi, fără nădejde, cu-amar să nu mai plâng‎.

Când la Caiafa-n curte, haini Te-au iscodit,
Că-n minţile obtuze nu Te-au recunoscut,
Răstălmăcindu-Ţi spusa, mârşav Te-au osândit,
Nedreapta-Ţi pedepsire mi-e-al împăcării scut.

Pe via Dolorosa, de-arşiţa zilei stins,
Cu crucea grea în spate, când drumul îl urcai,
Ispita renunţării la jertfă ai învins,
Ai mers până la capăt, m-ai vrut cu Tine-n rai.

Când la Calvar, pe cruce, între tâlhari mureai,
Între pământ şi ceruri ai atârnat smerit,
În dragostea Ta mare tot prețul Îl plăteai,
‎Ştiai ce iad e iadul, m-ai vrut de el ferit.

Acum, cu slavă mare, de toate mai presus,
Eşti înălţat de-a pururi c-ai fost biruitor,
Doresc în ascultare să Te urmez supus!
Doresc să-Ţi calc pe urme, Slăvit Mântuitor!

Olivia Pocol