O schimbare în noi

Oare unde și când ne-am pierdut
Conștiința și gândul rațiunii?
Cum și de ce ne-am vândut
Pacea, cum fac toți nebunii?

De ce ne-am legat de pământ
Și suntem mai reci și mai goi?
De ce alergăm tot în vânt,
Și strângem grămezi de gunoi?

De ce ne distrugem credința
Gonind ca turbații spre hău?
De ce nu dorim biruința
Să-nvingem prin bine-orice rău?

De ce ne-amăgim cu veninul
Păcatului greu și amar?
De ce nu alegem Divinul
Ce-a stat pironit pe calvar?

De ce nu dorim părtășia,
Unitatea cu frații din jur?
De ce nu ne place-armonia?
De ce n-avem sufletul pur?

De ce ne-adâncim în minciună
Și-n suflet purtăm doar război?
De ce nu ne ținem de mână
Și nu ne iubim noi pe noi?

De ce suntem plini de ranchiună
Bârfind, în loc să iubim?
De ce nu trăim împreună,
Și vrem despărțiți să trăim?

De ce suntem gata de ceartă
Și stăm pregătiți de scandal?
De ce nu-nvățăm cum se iartă,
Și-ajungem în ultimul hal?

De ce nu alegem scriptura
Și-alegem mereu ce-i murdar?
De ce ne cuprinde-ades ura
Și suntem săraci, fără har?

Sunt multe-ntrebări ce mă dor,
Și-n suflet îmi fac răni enorme.
Și când mă gândesc, mă-nfior,
Că ura a prins multe forme.

Și nu vrem deloc o schimbare,
Ne place acolo-n păcat.
Iar asta e trist și mă doare
Și sufletul meu e-ntristat.

Mă rog cu toată credința
Și cer de la Domnu-ndurare,
Să ne umple pe toți cu dorința
De-a face în noi o schimbare.

Cu noi să înceapă schimbarea,
Din noi să țâșnească izvorul,
Să vadă întreagă suflarea
Că Domnul e biruitorul!

Nichifor Nicu 

Printre lovituri de piatră

Printre lovituri de piatră
Printre uri de nedescris
Ce-a făcut Ștefan odată
Va rămâne pururi scris

I-a iertat pe toți aceia
Ce cu sete l-au ucis
A-nălțat o rugăciune
Și-a pornit spre Paradis

Oare astăzi despre mine,
Despre tine, ce s-a scris?
Am rămas ca un tăciune?
Sau iertând noi ne-am aprins

Căci în cer nu se primește
Omul care-aici e stins
Nici cel care e călduț sau rece
Ci doar cel ce e aprins

E aprins ca să iubească
E-o lumină pe pământ
Viața lui să o jertfească
Ca o torță luminând

Căci și Domnul din iubire
Ducând crucea sus pe deal
A fost pilda care-I vie
Dându-și viața pe Calvar

Vrem ca să primim iertarea
Totdeauna când greșim
Vom primi în dar iertarea
Cum și noi o dăruim!

Albert M

Și ne iartă nouă…

Iartă-ne, Părinte, greșul și zăbava
La-mplinirea voii bune și curate,
Greu ne-nvățăm locul, mai știrbim din slava
Ce Ți se cuvine, Sfinte Împărate!

Și ne iartă nouă teama și-ndoiala,
N-avem îndrăzneala să pășim pe ape,
Ne-am tocmit cu tihna, ritul și spoiala,
Deși ești același și atât de-aproape!

Iartă-ne și vina osândirii crude,
Iuți cu pedepsirea, nu ne mai smerim,
Noi uităm că n-avem slujba unui jude,
Că suntem țărână, că-ntr-o zi murim.

Iartă găunoasa, șubreda gândire
De-a căuta comoara care-aici rămâne,
Ni-i mlădița stearpă, nu e-n noi rodire,
De-asta n-avem grijă, iartă-ne, Stăpâne!

Te-am ținut departe, am fugit de Tine,
Cât ne merge bine cu greu Te căutăm,
Însă, când furtuna-n calea noastră vine,
Cum știm că ești Domnul, cum Te mai chemăm! …

Iartă-ne și pentru-atât potop de bine
Ce l-am știut face dar nu l-am făcut,
Am jertfit pe-altare cu focuri străine
Pe când ascultarea-i tot ce ai fi vrut!

Și ne iartă nouă multele păcate
Cu sau fără voie, zilnic, săvârșite,
Ele-au fost în Tine pe Calvar urcate
Și prin jertfa sfântă au fost ispășite!

„El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (I Ioan 2:2)

 Olivia Pocol 

Constatare

Ne-am obișnuit să dăm cu biciul
În tot ce-i bun și ce-i frumos.
Avem atâtea reguli sumbre
Dar nu-s venite din Hristos.

Legați de multele condiții,
În rugă n-avem libertate,
Suntem cuprinși doar de ambiții
Ce ne aruncă-n hău și moarte.

Bisericiile-s tot mai goale
Închinarea-i tot mai rece
Predicile-s tot mai seci
Iar somnul nu mai vrea să plece.

Părtășia-i de fațadă
Și iubirea-i tot la fel
Unitatea nu există
Iar mila nu mai e un țel.

Bărfa este un exempu,
E la modă viclenia,
Teatrul ieftin e puternic
Și pe mulți i-a prins mândria.

Este timpul să lăsăm
Tot ce-i rău, tot ce-i murdar
Să ne-ntoarcem iar jertfa
De la crucea din Calvar.

Să-nțelegem compasiunea
Să trăim în unitate,
Să ne bucurăm în Domnul,
Care ne-a scăpat de moarte.

Să nu mai trăim legați
De pământ și bogăție
Inima și sufletul
Să-și dorească-n veșnicie.

Nichifor Nicu 

Poemul mămicilor

Poposeşte-adesea gândul
La cum e, la cum a fost,
‎Ne-a venit azi nouă rândul
Să-mplinim al vieţii rost!

Parcă ieri chemam pe mama
Prichindei în haine mici,
‎Timpul însă şi-a luat vama
Şi-am ajuns şi noi mămici.

‎Pruncii cresc, ne sunt podoaba,
Nu-i oprim, dar nu-i grăbim.
Ei ne-au învăţat ce-i zdroaba
‎Şi jertfirea … că-i iubim.

De când au venit pe lume
Alte planuri făurim,
“Mama” e-acum noul nume
Pentru ei trăim, murim!

‎I-ajutăm cu bucurie,
‎Cu nădejdea că vor fi
‎Ceea ce-şi doresc să fie,
Ce noi n-am putut gândi.

Când coboară înserarea,
Cu-al lor chip ne luminăm
Şi ne-ncearcă-ades ‎mirarea
C-aşa mult ne-asemănăm!

De ocolul prin pustie
Ce n-am da ca să-i scutim!
Numai Domnul Sfântul ştie
Cât luptăm să-i ocrotim!

‎Doamne, Te rugăm păzeşte-i
De-ale celui rău săgeţi,
‎Luminează-i, întăreşte-i
‎Şi le dă-nnoite vieţi!

Fiindcă ştim: neprihănirea
Ne e dată prin Calvar;
Dă-le, Doamne, mântuirea,
Fă-le parte de-al Tău har!

Olivia Pocol

Jertfa n-a fost în zadar

Jertfa n-a fost în zadar
Se văd, și azi, rezultate
Ce s-a-ntâmplat la Calvar
A deschis ușa spre har,
Spre cereasca demnitate.

Jertfa n-a fost fără chin
La culme a fost tortura
Dar rănile-i ne susțin,
Poartă caracter divin
Cum afirmă, clar, Scriptura.

Plan în Slavă conceput
Jertfa Fiului la cruce
Să salveze a putut
În prezent(ca și-n trecut)
Vindecare ne aduce.

Nu a fost o întâmplare
Ci-a fost sângele vărsat
Să creeze împăcare,
Să-ndemne la adorare
Pentru Cel crucificat.

Rodul sfintei suferințe
Azi se vede-atât de clar,
Se vede în biruințe
Și-n dumnezeiești dorințe
Spre Acel ce-a fost Tâmplar.

Brațe-ntinse, pironite
Ne invită și-azi la El
S-avem viețile-mplinite
Prin mesaje răspândite,
Prin răspunsul la Apel.

O, ce taină! Ce lucrare!
Cerul s-a-ngrijit de noi
Ne-a adus răscumpărare
Și-o eternă sărbătoare
Fără grijuri sau nevoi.

Jertfa n-a fost în zadar
Milioane, milioane
Acceptat-au sfântul dar
Cu originea-n Calvar
Și la crucea cu piroane.

Ce-a urmat? Răscumpărare,
Adorare și cântări
Cine crede parte are
De comori și perle rare
Și de binecuvântări.

 George Cornici 

9 Aprilie

În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod si femei, care se boceau, îsi băteau pieptul, si se tânguiau pentru El.” Luca 23:27

În mulţimea care îl urma pe Mântuitorul spre mormânt, existau câteva suflete care deplângeau sincer şi amarnic. chinurile Lui. Vaiurile şi bocetele lor erau acompaniamentul potrivit pentru marşul durerii. Când îl văd pe Isus ducându-şi crucea spre Calvar, mă alătur femeilor îndurerate şi bocesc cu ele fiindcă, într-adevăr, este o cauză de durere adevărată, o cauză mai profundă decât îşi imaginau ele. Ele boceau nevinovăţia chinuită, bunătatea persecutată, iubirea rănită, blândeţea muribundă; însă inima mea are un motiv mai adânc şi mai amar. Păcatele mele au fost biciul care I-au sfâşiat umerii şi au încununat cu spini fruntea Lui sângerândă. Păcatele mele au strigat „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” şi au aşezat crucea pe umerii Săi zdrobiţi.

Moartea Sa este destul de îngrozitoare pentru ca întreaga veşnicie să se cutremure, dar faptul că Eu L-am ucis este mult mai dureros, dincolo de lacrimi şi regrete. Nu e greu de ghicit motivul bocetelor femeilor, dar nici una dintre ele nu putea avea mai multe motive să-L iubească decât are inima mea. Văduva din Nain şi-a văzut fiul înviat, dar eu am fost înviat singur la o viaţă nouă. Soacra lui Petru a fost vindecată de friguri, dar eu am fost vindecat de boala păcatului, care este mult mai gravă. Din Maria Magdalena au fost scoşi şapte draci, dar din sufletul meu a fost izgonită o legiune. Maria şi Marta au fost favorizate de vizitele Lui, dar eu locuiesc în permanenţă cu El. Mama Sa i-a născut trupul, dar El a format în mine speranţa slavei. Fiindcă le întrec în datorii pe aceste femei sfinte, lăsaţi-mă să nu rămân în urma lor în exprimarea durerii.

Cu sufletul plin de iubire şi chin
Îi scald picioarele în lacrimi —
Şi plâng mereu în suflet Mirele divin
Căci m-a salvat prin grele patimi.

Meditaţii C. H. Spurgeon

26 Martie

Isus a răspuns: „Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.” Ioan 18:8

Observă, suflete, grija pe care a manifestat-o Isus faţă de oile Sale, chiar şi în ceasul încercării! Pasiunea dominantă învinge moartea. El s-a predat vrăjmaşului, dar a luat cuvântul în apărarea ucenicilor Săi. Cât despre El, „ca o oaie mută înaintea celor ce o tund”(Isaia 53:7), nu a deschis gura; însă de dragul ucenicilor Săi, a vorbit cu putere îndoită. Aceasta este dragostea, constanta, uitându-se pe sine, credincioasă. Dar oare în acest text nu există şi un alt înţeles, mai profund? Nu se Oglindeşte însuşi spiritul Ispăşirii în aceste cuvinte? Păstorul cel Bun îşi dă „viaţa pentru oile Sale” (Ioan 10:11) şi cere să fie lăsate libere.

Garantul este legat, şi dreptatea cere ca cei pe care îi înlocuieşte să fie lăsaţi să plece. In timpul sclaviei din Egipt, aceeaşi voce a răsunat cu putere: „Lasă pe poporul Meu să plece” (vezi Exod 9:1). Răscumpărarea din sclavia păcatului şi Satanei trebuie să vină. În fiecare celulă din temniţele Disperării, răsună Strigătul „lăsaţi-i pe aceştia să se ducă”, iar Disperarea şi Teama fug. Satana aude vocea cunoscută şi îşi ridică piciorul de pe grumazul Celor căzuţi; Moartea îl aude, şi porţile mormântului se deschid larg. Drumul lor este o cale spre progres, sfinţenie, triumf şi glorie, şi nimeni nu îndrăzneşte să-i oprească.

„Pe calea aceasta nu va umbla nici un leu, si nici o fiară sălbatică nu va apuca pe ea” (Isaia 85:9). Cerbul dimineţii a atras vânătorii asupra Sa, şi căprioarele sfioase pot să pască acum în pace printre crini. Norul de furtună s-a dezlănţuit deasupra Crucii de pe Calvar, şi peregrinii din Sion nu vor mai fi ajunşi de fulgerul răzbunării. Vino, suflete, şi te bucură de imunitatea pe care ţi-a asigurat-o Mântuitorul. Binecuvântat să-I fie Numele în fiecare clipă, zi după zi.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Vâslind în ape tulburi

Vâslim în ape tulburi, zbuciumate,
S-a-ntunecat, e-nfuriată marea,
În hăuri fierb talazuri înspumate,
Iar noi scrutăm cu-nfricoșare zarea.

Dezlănțuite, uriașe valuri
Amenință cu-al lor sinistru muget,
Înşală umbre, iluzorii maluri,
În noi adorm mustrările de cuget …

Prind viață profețiile Scripturii,
Apocalipsa ia contur din file,
Îndoliate de războiul urii
Vin tot mai grele și mai rele zile.

Stihiile au înnegrit văzduhul,
Se războiesc cu orice biată rază,
Secătuit, prea moleșit ni-e duhul,
În lupta bună cine mai cutează?

Micuța barcă tot mai greu răzbate,
E-o rană-n toți, e-o lipsă, ceva doare,
Iar dacă zilele n-ar fi scurtate,
Niciunul n-ar rămâne în picioare!

Deşi e tot mai mare-mpotrivirea,
Să nu uităm că Domnul e cu noi!
E timpul să ne ridicăm privirea
Și, orice-ar fi, să nu dăm înapoi!

Dar până-ncep iar zorii să răsară,
Sus la Calvar un Far îşi dă lumina:
Tu ești salvat sau vei rămâne-afară?
L-ai întâlnit pe El? Ți-e ștearsă vina?

Olivia Pocol  

Din nou la Cină

Din nou veniți la Sfânta Cină
Ne-apropiem de-al Tău altar
Cu gândul nostru la Calvar,
La Jertfa Sfântă, fără vină.

Simțim fiori și-abundă Harul
Ce-a fost și-n camera de sus
Când s-a sculat umil Isus
Și însuși El și-a-ncins ștergarul.

Și parcă auzim prin ceață:
”Acesta-i trupul Meu cel Sfânt!”
Și-”Acesta-i noul Legământ!
Luați, mâncați s-aveți viață!”

Noi știm că suntem slabi, netrebnici
Dar Tu-ai murit și-Ai înviat
O, Domnul nostru Minunat,
Numai prin Tine suntem vrednici.

Luăm din Sfânta Pâine frântă
Și din pahar sorbim și bem
Viață astfel să avem
Iar sufletele noastre cântă.

Ce sfânt fior, ce Har sublim
La masa Sfântă să cinăm
Isus, Jertfirea Ta serbăm
Și tuturora o vestim.

Daniel Hozan