În vremuri de mari tulburări

În vremuri de mari tulburări,
Hristos este pacea mea.
Chiar prin multele încercări,
Merg liniștit pe calea mea.

Când haosul mă înconjoară,
Și este teamă în jurul meu…
Privesc la El și ființa-mi zboară,
La Tatăl meu, la Dumnezeu!

Când mulți pierdură bucuria,
Și ținta lor e un loc sigur…
Eu Biblia o iau, o, Aleluia!
Încredințat că nu sunt singur.

Și ce va fi, o știe El…
Eu tot ce vreau e să rămân,
Cu Domnul meu, Emanuel!
El ține totul, El e Stăpân!

Samuel Holbura 

Ai strigat… și Ți-a răspuns

Ai strigat în toiul nopții
Când inima-ți era plină
De adânca beznă-a morții
Și-ai primit pe loc lumină;
Domnul ți-a îndreptat iar sorții
Pe cărarea Sa divină…

De vrăjmaș întemnițat
Și legat în întuneric,
Ai văzut când ai strigat
La Domnul Atotputernic,
Cum ți-a fost iluminat
Iar sufletul cadaveric…

Ai fost groaznic înrobit,
Prins în cursă, la răscruce,
Cu tot sufletul zdrobit…
Dar când te-ai plecat la cruce
Dumnezeu te-a izbăvit
Și ți-a dat o pace dulce…

Ai strigat în viața ta
De nenumărate ori
La Domnul cu inima,
Strâns de-ale vieții vâltori
Și-ai văzut tăria Sa
Chiar cu ochii-ți muritori!

Ai strigat la Cel ce-aude
Șoapta din inima ta
Și suspinul ce se-ascunde
De atâtea ori în ea
Și-ai văzut cum îți răspunde
Domnul în dragostea Sa…

Ai strigat din strâmtorare
Și întorsuri fără ieșire
Către Cel plin de îndurare,
Bunătate și iubire
Și-ai văzut ce Mână tare
Ți-a dat grabnic izbăvire!

Ai strigat când lupta vieții
Era așa de înverșunată
Încât „Zorii Dimineții”
Nu părea să-i vezi vreo dată,
Dar lumina libertății
Ți-a fost grabnic arătată!

Ai strigat învins de lipsuri
Către Cel ce totul poate
Și-ai văzut frumoase visuri
Împlinindu-ți-se toate
Căci din orișice abisuri
Domnul pe ai Lui îi scoate!

Ai strigat când Mărturia
Se izbea de ziduri reci
Și tu nu găseai tăria
Peste-acestea să mai treci,
Dar Domnul ți-a dat bucuria
Să-aduci roadă pentru veci!

Ai strigat când disperarea
Sfredelea-n sufletul tău
Și din umbră încercarea
Te îmbrâncea din rău în rău
Și atunci ți-a schimbat starea
Dumnezeu cu brațul Său!

Ai strigat când neputința
Ți-a îngenuncheat din plin
Perspectiva și ființa
Și-ai văzut Harul divin;
Ți-a dat Domnul biruința
Izbăvindu-te deplin!

Amintește-ți și răspunde
Înaintea Celui care
Vede totul și aude,
Și în bunătatea-I mare
Niciodată nu Se-ascunde
Refuzându-ți vreo chemare;

Ai strigat la El mereu
Și-ai primit întotdeauna
Ajutor când ți-a fost greu
Ori te sugruma furtuna…
Dar față de Dumnezeu,
Tu te-ai răzvrătit întruna.

Ai strigat când ți-a fost greu
Și-ai primit răspuns de sus
Însă, ai uitat mereu
Să-I dai slavă lui Isus!
L-ai păstrat cumva pe – eu
Totdeauna mai presus!”

Ai strigat din groapa morții
Și-ai privit la Cel ce aude
Și cu drag îndreaptă sorții
Celor morți pe căi zălude…
Ți-A răspuns și-n miezul nopții
Dar tu tot nu-I vrei răspunde…

Ai strigat din încercare
Surprins de boli fără leac
Și-izbăvirea ți-a fost mare
Căci din veac și până-n veac
Domnu-I plin de îndurare,
Dar tu-L tot respingi buiac…

Ai strigat când te îngrozea
Valul morții, furios
Și-ai putut mereu vedea
Slava lui Isus Hristos,
Dar te complaci în a cădea
Iar în spațiu întunecos…

Dus de marea înfuriată
Ai strigat întotdeauna
Din bărcuța inundată;
Domnu-A potolit furtuna,
Nu te-a lăsat niciodată
Dar Tu L-ai rănit întruna…

Ai strigat… căci deznădejdea
Te-a înfrânt și umilit
Dar când în Hristos nădejdea
Ți-ai pus, ai fost izbăvit,
Dar n-ai fugit de primejdea
De-a fi iarăși înrobit… .

Ai strigat… și Ți-a răspuns
Totdeauna Dumnezeu,
Dar lăsatu-te-ai pătruns
De răspunsul Lui, mereu,
Sau încă nu ți-a ajuns
Bunătatea Lui la – eu? !

O, părăsit și uitat de lume
În necazuri și la greu…
Domnul te-a strigat pe nume
Și te-a căutat mereu,
Să înțelegi un lucru anume:
– Ești iubit de Dumnezeu!

Ești iubit de El și-așteaptă
Să iei azi o hotărâre
De-apuca pe calea dreaptă
Fără nici o șovăire…
Și cu inimă înțeleaptă
Să răspunzi la Mântuire!

Ioan Hapca

Ar vrea cel rău să ne doboare

Ar vrea cel rău să ne doboare,
Acum în zilele din urmă,
Prin cuvântări nimicitoare,
Chiar prin minuni înșelătoare,
El vrea să fure, să omoare,
A Domnului micuță turmă!

Ar vrea cel rău să ne abată,
Din calea bună a sfințirii,
De tot ce-i drept să ne despartă,
Pe-o cale largă și stricată,
Să risipim viața toată,
Comorile iubirii!

Ar vrea cel rău să ne dezbine,
Cu falsul drept al libertății,
Să nu mai știm ce este bine,
Să nu mai vrem ce se cuvine,
Să pierdem stările divine,
Puterea unității!

Ar vrea cel rău să ne înșele,
Cu bogățiile deșarte,
Ne face să visăm la stele,
Pune venin în floricele
Ce duc pe mulți după zăbrele…
Durere, chin și moarte!

Ar vrea cel rău să ne oprească,
Să nu mai ducem, , Vestea Bună! , ,
Biserica să nu-și dorească,
Cu oameni mântuiți să crească,
Să nu mai lupte să primească,
În ceruri o cunună!

Ar vrea cel rău să înspăimânte,
Cu fel și fel de-amenințări,
El vrea bisericile frânte,
În nepăsare decăzute,
Fără iubire și pierdute,
De sfintele cărări!

Ar vrea cel rău să nu mai știm,
Cine suntem cu-adevărat…
Dar când Scriptura auzim,
Când credem și ne pocăim,
Prin Domnul Isus dobândim,
Salvarea din păcat!

Teodor Groza

O stea

O stea deschise calea spre lumină
Și Adevărul ni s-a revelat,
Copleșitoarea grație divină
Prin Duhul Sfânt atunci s-a arătat!

El nu avea nimic să ne frapeze,
Deși era Stăpânul absolut,
A coborât din cer să ne salveze
Și-ntr-o umilă iesle S-a născut.

Venit să ne aducă mântuirea
Isus Cristos, promisul dar ceresc,
Când pentru noi a acceptat jertfirea,
Cum ai putea să-i spui: „Nu te primesc!”?

Lăsând în urmă cerul slavei Sale,
În staulul modest S-a întrupat.
Acum ne este stea îndrumătoare
Și cel mai demn exemplu de urmat!

Laura Minciună 

Aş vrea…

Aş vrea să scriu de bucurie
În orice zi pe drum cu flori
Căci ştiu că sus in veşnicie
Exist-o Tară fără nori,

Aş vrea să scriu de veselie,
De zări albastre, de splendori
Când se înaltă cu furie
Apele ‘nvolburate-n mări.

Aş vrea să scriu… însă furtuna
Se-abate parcă tot mai des
Ca să-mi incerce iar tărâna
Cu lucruri de ne-înțeles.

Aşa năvalnică se-avântă
Orice să-ndoaie-n al ei drum
Şi-adesea parcă mă-nspăimântă
Când se preface totul scrum

Se-nalță valul cu putere,
Se clatină al meu catarg
În noaptea plină de mistere
Atâtea vase când se sparg,

Atâți corăbieri când lasă
Luntrea să cadă-n apă jos,
Cum să vâslesc s-ajung acasă
În Țara Marelui Hristos?

De nu se află El la cârmă,
De nu-L am pe El Căpitan
Dispare barca fără urmă
Scufundată de satan…

Dar vino Tu, Domn al Dreptății
Să mustri valuri şi furtuni
Să potolesti marea vieții
Şi-n jurul Tău să ne aduni,

Să strige astăzi fiecare
Cum altădată s-a strigat:
Ce fel de Om e-Acesta oare?
Căci, iată că L-a ascultat

Furtuna grea, ne-nduplecată
Şi vântul cel infricoşat
Când marea era inspumată,
Dar cu putere le-a certat!

Ce fel de Om e-Acesta oare
De Il ascultă negreşit
Cancerul şi-orice tumoare
Când cu putere-a poruncit?

La El se vindecă leprosul
Şi orbii-şi capătă vederea,
El le dă surzilor auzul,
Iar morților dă învierea!

El este Cel născut în iesle,
Lăstar dintr-un pământ uscat,
El este-a lui Isai Odraslă,
E Cel ce crucea ne-a purtat!

Prin a Lui răni avem iertare
Şi vindecare în dureri,
El este Medic sfânt şi mare,
El poartă a noastre poveri!

El este Calea şi Viața,
E Adevărul întrupat,
Doar El aduce dimineața
Poporului răscumpărat,

Acelora ce dorm sub glie
Tot aşteptând cerescul glas
Să-i transforme ca pe Ilie
Când vine-al întâlnirii ceas!

Atunci, nu va mai fi durere,
Nici plâns, căci toate-au luat sfârsit,
Ci Duhul Sfânt cu-a Sa putere
Va fi cu-acei ce-au biruit!

Atunci şi Unsul, Împăratul
Îşi va lua partea cu cei mari
Şi va domni, căci nimeni altul
Nu are brațe aşa tari

Prin care să salveze-o lume
De iad, de veşnica pierzare
Şi să Îşi facă un renume
Cu o oştire-n sărbătoare!

Aşa va fi când fericirea
Va triumfa in necuprins
Unde domni-va doar iubirea
Acelui ce e neînvins!

Aşa ne spune sfânta carte,
Aşa de mult noi aşteptăm,
Un loc, o Veşnică Cetate
Spre care să ne înăltăm!

Valentin Ilisoi 

Calea spre cunoastere

“Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască… învăţătura.” loan 7:17

Regula de aur a cunoaşterii spirituale nu este căutarea intelectuală, ci ascultarea. Dacă un om caută cunoştinţe ştiinţifice, călăuza lui este curiozitatea intelectuală: dar dacă vrea să înţeleagă învăţăturile lui Isus, el poate ajunge la aceasta numai prin ascultare. Dacă lucrurile sunt întunecate pentru mine, atunci pot fi sigur că există ceva ce nu vreau să fac. Întunericul intelectual este rezultatul ignoranţei: întunericul spiritual este rezultatul neascultării mele de a face un anumit lucru.

Nici un om nu primeşte un cuvânt de la Dumnezeu fără să nu fie în acelaşi timp încercat în privinţa lui. Noi suntem neascultători şi apoi ne mirăm de ce nu propăşim spiritual. Dacă, atunci când vii la altar – a spus Isus -, îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta.. nu-Mi mai spune nimic, ci du-te mai întâi şi rezolvă-ţi situaţia aceea. Învăţătura lui Isus ne atinge exact unde trebuie.

Nu putem să-L înşelăm nici o clipă. El ne educă în cele mai mici amănunte. Duhul lui Dumnezeu scoate la iveală duhul de autoapărare şi ne face sensibili la lucruri la care nu ne-am gândit niciodată înainte. Când Isus te învaţă un lucru prin Cuvântul Său, nu te sustrage de la aceasta. Dacă o faci, vei deveni un înşelător religios. Fii atent la lucrurile faţă de care dai din umăr cu nepăsare şi vei descoperi de ce nu creşti din punct de vedere spiritual. întâi du-te – cu riscul de a fi sideral fanatic, trebuie să asculţi de ceea ce-ţi spune Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Calea spre puritate

“Din inima omului ies…” Matei 15:18-20

La început ne încredem în ignoranţa noastră pe care o numim inocenţă, ne încredem în inocenţa noastră pe care o numim puritate: iar atunci când auzim aceste cuvinte aspre ale Domnului nostru, dăm înapoi şi spunem: “Dar nu am cunoscut niciodată nici unul dintre aceste lucruri îngrozitoare în inima mea”. Nu ne place ceea ce ne descoperă El. Dar ori Isus Cristos este autoritatea supremă peste inima omului, ori El nu merită să-i acordăm nici o atenţie.

Sunt eu pregătit să mă încred în discernământul Lui sau prefer să mă încred în ignoranţa mea inocentă? Dacă fac din inocenţa conştientă testul, este foarte posibil să ajung într-un punct unde mă voi cutremura descoperind că ceea ce a spus Isus Cristos este adevărat şi mă voi îngrozi de posibilităţile răului din mine. Cât timp rămân la adăpostul inocenţei, trăiesc într-un “paradis al proştilor”. Dacă încă n-am ajuns un ticălos, aceasta se datorează, pe de o parte, laşităţii şi, pe de altă parte, protecţiei oferite de viaţa civilizată: dar când stau gol înaintea lui Dumnezeu, descopăr că Isus Cristos are dreptate în diagnosticul pe care mi-l pune.

Singurul lucru care mă poate păzi este Răscumpărarea făcută de Isus Cristos. Dacă mă voi preda Lui, nu va trebui să experimentez niciodată posibilităţile îngrozitoare care zac în inima mea. Puritatea este prea în profunzime ca să pot ajunge la ea pe cale naturală. Dar când vine Duhul Sfânt, El aduce în centrul vieţii mele acelaşi Duh care S-a manifestat în viaţa lui Isus Cristos, adică Duhul Sfânt, care este de o puritate imaculată.

Oswald CHAMBERS

Învată-mă să-mi număr bine

Învată-mă să-mi număr bine
Toți pașii în umblarea mea,
Să nu mă depărtez de Tine,
Să nu fac chiar tot ce aș vrea.

Să-mi fac o dreaptă judecată
În tot ce-n viață-nfăptuiesc
Căci pentru toate-i o răsplată
La Tine Creator ceresc.

Să-mi pot păstra ființa toată
Curată până vei veni,
De pofta lumii ne-ntinată
Să seamăn cu ai Tăi copii.

Să pot să-mi țin în frâu privirea
Și gândul și vorbirea mea,
S-adun în inimă iubirea
Doar pentru sfântă voia Ta.

Să-mi număr zilele vieții
Și legea Ta s-o împlinesc,
S-ascult ce au vestit profeții,
Spre cer să mă anevoiesc.

Să-mi dai o inimă-nteleaptă
Să pot în toate a mă-nfrâna,
Să merg mereu pe calea dreapta
Oricât aceasta m-ar costa.

Puiu Chibici

Isus, Calea, Adevărul și Viața

O, frate drag, tu nu mai judeca, căci judecata-i a Domnului cel Mare,
Cu ce măsură azi vei măsura, tu mâine vei fi judecat mai tare.
De ce vezi paiul fratelui din ochi și tu te uiți cu mare nepăsare,
La bârnă ce-i înfiptă-n ochii tăi, voind fățarnic să ți-o-ascunzi din zare.

De ce tot zaceți, frați, în răutate, purtați în suflet pietre mari de mori,
Și vă-mbracați în haine de oițe, mascând ‘năuntru lupii răpitori…
Oare nu știți ca pomul se cunoaște, prin rodul bun sau rău ce l-a făcut?
Și cel ce roade bune nu aduce, El l-a tăiat și-n gheenă-i făcut lut.

Intrați pe poarta strâmtă, pășiți pe calea-n gustă ce duce la viață,
Căci, lată este calea și larga este poarta ce duce la pierzare, murind orice speranță.
Nu oricine-Mi zice Doamne, cu Mine va intra, în cerul cel de sus,
Ci acel ce face voia a Tatălui Ceresc, urmându-l toată viața, pe fiul Lui, Isus.

Cine-Mi aude glasul și-n inimă-l pătrunde cuvântul gurii Mele,
Și faptele-l urmează, păstrându-și mărturia, gonind șoaptele rele
Eu, însuși Dumnezeu, cu-n om cu judecată, îl voi asemăna,
Zidind casa pe stâncă, șuvoaiele și ploaia nu o vor dărâmă.

Dar cel ce nu ascultă și casa și-o zidește pe-o palmă de nisip,
Când vânturile suflă, furtuna o izbește, strivindu-i temelia… să o salvezi nu-i chip.
In prăbușirea-i mare, când fața și-o îndreaptă spre Mine, le voi spune,
Plecați! Nu vă cunosc, voi toți ce ați lucrat al făr’delegii nume.

Cine-i acel ce poate sluji la doi stăpâni, ori va iubi pe unul, ori va urâ pe altul!
Nu poți iubi și lumea, plăcerile deșarte, sorbind fărădelegea și să îmbraci păcatul…
Ce loc primește Isus, ca Domn în viata ta, când inima ți-e prinsă-n vâltorile vieții,
El, inima ți-o cere, să ți-o predai întreagă, ca-n ea să se-oglindescă lumina dimineții.

Cine-i acela care, de fiul lui îi cere o pâine pentru hrană, el sa îi dea o piatră?
Sau dacă-i cere un pește, să i se-aducă-un șarpe, iar dacă-i este sete să-i dea foc de pe vatră…
Și voi, ce sunteți răi, dați daruri ce sunt bune pentru copiii voștri, de pe acest pământ,
Cu-atât Tatăl ceresc va da pâinea vieții, acelora ce-n rugă, azi stăruiesc flămând.

Iată, Eu vă trimit în lume, să fiți ca niște oi în haitele de lupi,
Și plini de înțelepciune, ca șerpii-n istețime, ca blânzii porumbei, să fiți la fel de buni.
Veți fi urâți de lume, loviți și prigoniți și viata vă veți da, pentru al Meu Cuvânt,
Dar toți ce veți răbda, cununi veți căpăta, când Eu vă voi lua în locul meu preasfânt.

Oricine va lăsa pe tată și pe mamă, pe frate, ori pe soră și pe min’ mă va urma,
Și cu-a lui cruce-n spate, își va lepăda lumea, iubind mai mult pe Domnul și eul-își va curma.
Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, Eu vă voi da odihnă,
Pe cel smerit și blând, și-n suflet iertător, îl voi așeza la masă, ca să prânzească-n tihnă.

Acel ce face voia Tatălui din cer, acela este frate și soră cu Isus,
Sămânță-i semănată, cine va face roade, belșugul va culege în patria de sus.
Cel ce aude Cuvântul și-n pământ bun sădește, un grăunte dă o suta, și-un altul dă șaizeci,
Grânarul le va strânge, în ale Lui hambare, să-ți fie mărturie, în ceruri, veci de veci.

Ce ar folosi unui om ca să câștige toată lumea, de sufletul și-l pierde, acel ce e mai sfânt,
Și care este rostul și truda pe pământ, când totul e zadarnic și goană după vant.
Căci Fiul va veni, cu slavă pe-ai Să-i nori, să-și strângă a lui mireasă,
Răsplată vom primii toți cei ce-am ascultat, Isus ne va dorii să stăm cu El la masă.

Nu amâna azi pocăința, când încă Domnul Isus ți-e tovarășul de drum,
Nu te-mpietri în necredință spunând că veșnicia eu-n joc de noroc și că iadul este bun…
Căci în grabă se apropie, Ziua Mare, când însuși Mirele Isus, pe nori va reveni,
Ca să-și ducă acasă, cu slava-I măreață, la nunta lui cerească, pe sfinții săi copii.
Vicky Mihalca

Judecată pe baza profunzimii dragostei

„Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu.”

1 Petru 4:17

Lucrătorul creştin nu trebuie să uite niciodată că mântuirea este gândul lui Dumnezeu, nu al omului; de aceea ea are o adâncime de nepătruns. Mântuirea este marele gând al Iui Dumnezeu, ea nu e o experienţă. Experienţa este numai poarta prin care mântuirea intră în viaţa noastră conştientă. Nu predica niciodată experienţa; predică marele gând al lui Dumnezeu care se află în spatele ei. Atunci când predicăm, nu proclamăm doar cum poate fi omul salvat de iad şi făcut curat şi moral, ci aducem vestea bună despre Dumnezeu.

În învăţătura lui Isus Cristos este mereu scos în evidenţă elementul judecăţii; el este semnul dragostei lui Dumnezeu. Nu împărtăşi nicio­dată sentimentele celui care spune că îi este dificil să ajungă la Dumnezeu; Dumnezeu nu este vinovat de aceasta. Nu este treaba noastră să descoperim motivul pentru care este dificil, ci să prezen­tăm astfel adevărul, încât Duhul lui Dumnezeu să arate ce nu este în regulă. Marele, veritabilul test al predicârii este acela de a aduce pe fiecare om la judecată. Duhul lui Dumnezeu se ocupă de fiecare om în parte.

Dacă Isus ne-ar da vreo poruncă pentru care El n-ar putea să pe facă în stare s-o împlinim, ar fi un mincinos; iar dacă noi facem din incapacitatea noastră o barieră în calea ascultării, prin aceasta îi spunem lui Dumnezeu că există un lucru pe care El nu 1-a luat în considerare. Fiecare clement al încrederii în noi înşine trebuie să fie distrus de puterea lui Dumnezeu. Recunoaşterea slăbiciunii şi a dependenţei noastre complete îi va oferi întotdeauna Duhului Sfânt ocazia de a-şi manifesta puterea.

Oswald Chambers