Am auzit cândva un glas

Am auzit cândva un glas…
Știam că Dumnezeu mă-ndrumă
Eu m-am oprit din al meu pas
Și-am ascultat în acel ceas
Tot ce voia să-mi spună:

“A câta oară Mă refuzi;
Și te bazezi pe tine. . ?
Când EU privesc cum te ascunzi
În taină, ochii tăi sunt uzi
Dar tot nu strigi spre Mine

Când știu și văd durerea ta
Mereu privesc cu milă…
De M-ai chema, te-aș ajuta
Căci tu ai preț în fața Mea
Dar mă alungi cu silă

Te văd cum suferi încercat
Lipsit de orice speranța
Îngreunat de-al tău păcat,
Pe Mine M-ai abandonat
Și treci grăbit prin viața

Dar Eu te chem, zi după zi
Îți pot da biruința
Căci te iubesc cum nici nu știi
Vreau sa Mă chemi, șj Voi veni
Când treci prin suferință.

Și dacă adânc ești vinovat
Iar azi te simți nevrednic
Copilul meu, nu te-am uitat
Căci încă-n viață te-am lăsat
Te chem, din întuneric.

Eu te primesc așa cum ești
Eu îți pot da salvare
Înconjurat de vorbe seci
Lovit de-ale lumii valuri reci;
Pot scrie-n dreptul tău: IERTARE

Vreau astăzi fruntea să-ți ridici
Căci Eu stau lângă tine!
De acum să poți mereu să zici
Că Eu îți birui orice frici
Și să te ții de Mine.

Să lași de o parte ce-i stricat
Ce-i rău în a ta viață;
Și să devii un om schimbat
Cu haină albă, alb curat
Să primești iar speranță.”

Am înțeles atunci chemarea.
Căci El știa durerea mea!
Și am ales apoi și calea
Căci doar la El ai rezolvarea
Dacă-l accepți în viața ta.

Deci vino și nu amâna
Căci poate-i ultima strigare.
Curând, ceasul va suna;
Cui ai slujit, cu-acel vei sta
Vino, cât încă ai suflare.

Nu te opri la orice glas
Nu te opri-n zadar pe drum,
Tu nu știi timpul ce-a rămas
Sau când va fi un ultim pas
Deci, vino! Vino acum.

Viviana Muha  

Calea ingusta

Text: Matei 7:1-14

„… stramtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă…” Matei 7:14

Întotdeauna am urmărit cu uimire trecerea vapoarelor prin ecluzele care leagă Lacul Superior de Lacul Huron în Peninsula de sus a Statului Michigan. Pentru mine, este o adevărată minune a pilotajului marin să văd cum căpitanul unui vas de peste 300 de metri lungime îl conduce centimetru cu centimetru prin ecluza Poe sau Davis. Nivelul apei din ecluză se poate coborî la nivelul Lacului Huron sau se poate ridica pentru ca vapoarele să intre în Lacul Superior. Căpitanul strecoară vasul prin poarta îngustă a ecluzei cu o viteză abia perceptibilă, deoarece ecluza este mai largă decat vasul doar cu caţiva metri. Procesul durează, dar, în final, vasul ajunge cu bine dincolo. Ar fi mult mai uşor pentru căpitan s-o ia prin gura de vărsare a raului St. Mary, care curge pe langă ecluze şi care uneşte cele două lacuri. Dar adancimea lui e mică, curenţii lui sunt rapizi, şi este plin de stanci uriaşe şi vaduri înspumate. Un vapor care s-ar încumeta să ia această rută ar fi condamnat Ia distrugere. Dacă ai fi tu căpitanul vasului, care cale ai alege? Cu siguranţă că vei alege calea cea îngustă. Este singura cale sigură.


In citatul de azi, Isus a spus că singura cale spre viaţă este prin poarta cea stramtă. „Viaţa” despre care vorbeşte El este viaţa veşnică, pe care o putem avea numai prin credinţa în El. Calea largă duce la pieire. Toţi oamenii sunt confruntaţi cu alegerea destinului lor etern. Calea largă este calea acestei lumi şi a tentaţiilor ei, dar ea se termină în ruina veşnică. Calea cea îngustă, calea credinţei în Cristos, conduce la cer şi la viaţa veşnică. încrede-te azi în Isus. Porneşte pe calea îngustă!   – D.C.E.

Alege calea mantuirii,
Primeşte acum Cuvantul viu!
Vino azi cand Isus te cheamă!
Maine poate fi-va prea tarziu!”  – Haines

Cărarea bătătorită nu este neapărat şi cea bună

Painea zilnica

Calea cea nouă

” avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin** perdeaua dinăuntru,”Evrei10/20

Cerul își șterge ochii   cei înlăcrimați,
Norii grei, ca un vis urât, sunt scuturați
Soarele iese din odaia de nuntă:
„-Mărire, slavă, Doamne!”îngerii cântă.

Soarele se urcă în carul glorios,
Înfloresc copacii, a înviat Cristos,
El împarte o rază la bătrâni și copii:
„-S-a deschis o Ușă până în veșnicii!

Bucură-te, pământ, ce te-ai cutremurat,
Căci, azi, Isus Cristos din morți a înviat!
Bucurați -vă, neamuri, pustiu, și  mare,
Crucea lui Cristos putere mare are!

Închină- te, perdea, ruptă de sus în jos,
Tu ești drumul nou, pe aici, trece Cristos,
Tu ai fost cândva un zid de despărțire,
Acum, pot trece neamuri  cântând „Mărire!”

Bucură-te, perdea, ce te-ai rupt în două,
Un Preot Sfânt   intră spunând „Pace vouă!”
Tu ești  calea nouă, ce duce sus, spre Cer,
Tu ești stropită toată cu sânge de Miel!

Bucurați-vă, neamuri, intrați după El,
În Sfânta Sfintelor, urmați-L cu mult zel,
Liberă-i intrarea la Preotul de Sus,
Face ispășire sângele lui Isus!

Ștergeți lacrima, văduvă, și tu, orfan,
Cristos  înviat  luptă cu al tău dușman,
Bucură-te, bătrân, fără  apărare,
La Domnul tău Isus găsești alinare!

Nu plânge, Maria, Mormântul e pustiu,
Isus e Învierea, Isus este viu!
Ascultă-I glasul, când te strigă în zori,
Recunoaște- L ca Domn, și nu Învățător!”

Cerul  privește cu ochi albaștri, senini,
Prin perdea, e calea nouă, spre înălțimi,
Soarele iese din odaia de mire:
-„Domnului Isus să Îi cântăm „Mărire!”

Arancutean Eliza 

Se merită să suferi?

Text: 2 Corinteni 12:7-10

…suferim cu adevărat împreună cu EL ca să fim si proslăviţi împreună cu EL Romani 8:17

Potrivit unui articol publicat în ziarul Detroit News, jucătorul de baseball (joc asemănător cu oină de la noi n.tr.), Kirk Gibson, este descris ca un om ce ştie să sufere. În anul 1980 şi-a rupt cartilajul de la încheietura mîinii. Doi ani mai tîrziu i s-a inflamat genunchiul stîng, o întindere a muşchiului gambei stîngi şi o luxaţie serioasă a încheieturii mîinii stîngi. În anul 1983 a suferit o operaţie la genunchi, iar în anul 1985 a avut nevoie de 17 copci după ce a fost lovit direct în gură cu mingea. Pe lîngă aceasta şi-a contuzionat muşchiul tendonului de la genunchi, şi-a rănit călcîiul drept şi a suferit o luxaţie a gleznei la piciorul stîng. Cea mai gravă rană a implicat distrugerea parţială a cîtorva ligamente ale gleznei în anul 1986, an prezis a fi cel mai bun din cariera sa sportivă. Cînd a fost întrebat despre dureri, se spune că el a zis: „Viaţa are plusurile şi minusurile ei… Dar pentru plusurile carierei mele, ale mele personale şi ale familiei mele, merită să sufăr.

Este calea pe care mi-am ales-o”. Faptul că nu există biruinţă fără suferinţă este un adevăr valabil şi în alte domenii ale vieţii. Niciodată răsplătirile ei nu vor fi atît de mari ca atunci cînd omul hotărăşte să sufere împreună cu Cristos pentru a-i ajuta pe alţii şi pentru gloria lui Dumnezeu. Apostolul Pavel este un exemplu de prima mînă. El a acceptat suferinţa ca pe o parte necesară a ceea ce dorea el cel mai mult să facă în viaţă. N-a văzut în adversităţi o problemă. A considerat că aprobarea lui Dumnezeu şi binele altora erau cu mult mai importante decît orice suferinţă şi necaz pe care le-a experimentat în timp ce-şi împlinea chemarea. Atît în cuvintele lui, cît şi prin exemplul său, apostolul ne arată că suferinţele cu Cristos nu pot sta alături de slava viitoare. Să învăţăm de la el. M.R.D. II

Nu contează mult în astă viaţă
Ploi şi soare, nori şi vînt.
Dacă Domnul Isus e de faţă,
Orice pierderi doar cîştiguri sînt.” Beers

Nu există biruinţă fără suferinţă.

Painea zilnica

Dincolo de garduri

Omul ce priveste
Jumatatea plina
Bucuros grabeste
Pasii spre lumina

N-are timp de glume
Eschivari si farduri
Protejand vreun nume
Construindu-si garduri

El va tine ‘ntruna
Numai calea dreapta
Dobandind cununa
Care il asteapta

Incercat prin vale
Dar urcand spre Rai
Caci pe-ngusta cale
Nu este… tramvai

El cu drag indreapta
Oamenii ce ard
Catre calea dreapta
Dincolo de gard

Caci in Vesnicie
Dincolo de astre
Nu au sa mai fie
Gardurile noastre

Numai bucurie
Pace, libertate
Sfanta partasie
Intre orice frate

Duhu-i libertate
Si parfum de nard
Frate langa frate
Fara nici un gard.

Daniel Hozan

În vremuri de mari tulburări

În vremuri de mari tulburări,
Hristos este pacea mea.
Chiar prin multele încercări,
Merg liniștit pe calea mea.

Când haosul mă înconjoară,
Și este teamă în jurul meu…
Privesc la El și ființa-mi zboară,
La Tatăl meu, la Dumnezeu!

Când mulți pierdură bucuria,
Și ținta lor e un loc sigur…
Eu Biblia o iau, o, Aleluia!
Încredințat că nu sunt singur.

Și ce va fi, o știe El…
Eu tot ce vreau e să rămân,
Cu Domnul meu, Emanuel!
El ține totul, El e Stăpân!

Samuel Holbura 

Ai strigat… și Ți-a răspuns

Ai strigat în toiul nopții
Când inima-ți era plină
De adânca beznă-a morții
Și-ai primit pe loc lumină;
Domnul ți-a îndreptat iar sorții
Pe cărarea Sa divină…

De vrăjmaș întemnițat
Și legat în întuneric,
Ai văzut când ai strigat
La Domnul Atotputernic,
Cum ți-a fost iluminat
Iar sufletul cadaveric…

Ai fost groaznic înrobit,
Prins în cursă, la răscruce,
Cu tot sufletul zdrobit…
Dar când te-ai plecat la cruce
Dumnezeu te-a izbăvit
Și ți-a dat o pace dulce…

Ai strigat în viața ta
De nenumărate ori
La Domnul cu inima,
Strâns de-ale vieții vâltori
Și-ai văzut tăria Sa
Chiar cu ochii-ți muritori!

Ai strigat la Cel ce-aude
Șoapta din inima ta
Și suspinul ce se-ascunde
De atâtea ori în ea
Și-ai văzut cum îți răspunde
Domnul în dragostea Sa…

Ai strigat din strâmtorare
Și întorsuri fără ieșire
Către Cel plin de îndurare,
Bunătate și iubire
Și-ai văzut ce Mână tare
Ți-a dat grabnic izbăvire!

Ai strigat când lupta vieții
Era așa de înverșunată
Încât „Zorii Dimineții”
Nu părea să-i vezi vreo dată,
Dar lumina libertății
Ți-a fost grabnic arătată!

Ai strigat învins de lipsuri
Către Cel ce totul poate
Și-ai văzut frumoase visuri
Împlinindu-ți-se toate
Căci din orișice abisuri
Domnul pe ai Lui îi scoate!

Ai strigat când Mărturia
Se izbea de ziduri reci
Și tu nu găseai tăria
Peste-acestea să mai treci,
Dar Domnul ți-a dat bucuria
Să-aduci roadă pentru veci!

Ai strigat când disperarea
Sfredelea-n sufletul tău
Și din umbră încercarea
Te îmbrâncea din rău în rău
Și atunci ți-a schimbat starea
Dumnezeu cu brațul Său!

Ai strigat când neputința
Ți-a îngenuncheat din plin
Perspectiva și ființa
Și-ai văzut Harul divin;
Ți-a dat Domnul biruința
Izbăvindu-te deplin!

Amintește-ți și răspunde
Înaintea Celui care
Vede totul și aude,
Și în bunătatea-I mare
Niciodată nu Se-ascunde
Refuzându-ți vreo chemare;

Ai strigat la El mereu
Și-ai primit întotdeauna
Ajutor când ți-a fost greu
Ori te sugruma furtuna…
Dar față de Dumnezeu,
Tu te-ai răzvrătit întruna.

Ai strigat când ți-a fost greu
Și-ai primit răspuns de sus
Însă, ai uitat mereu
Să-I dai slavă lui Isus!
L-ai păstrat cumva pe – eu
Totdeauna mai presus!”

Ai strigat din groapa morții
Și-ai privit la Cel ce aude
Și cu drag îndreaptă sorții
Celor morți pe căi zălude…
Ți-A răspuns și-n miezul nopții
Dar tu tot nu-I vrei răspunde…

Ai strigat din încercare
Surprins de boli fără leac
Și-izbăvirea ți-a fost mare
Căci din veac și până-n veac
Domnu-I plin de îndurare,
Dar tu-L tot respingi buiac…

Ai strigat când te îngrozea
Valul morții, furios
Și-ai putut mereu vedea
Slava lui Isus Hristos,
Dar te complaci în a cădea
Iar în spațiu întunecos…

Dus de marea înfuriată
Ai strigat întotdeauna
Din bărcuța inundată;
Domnu-A potolit furtuna,
Nu te-a lăsat niciodată
Dar Tu L-ai rănit întruna…

Ai strigat… căci deznădejdea
Te-a înfrânt și umilit
Dar când în Hristos nădejdea
Ți-ai pus, ai fost izbăvit,
Dar n-ai fugit de primejdea
De-a fi iarăși înrobit… .

Ai strigat… și Ți-a răspuns
Totdeauna Dumnezeu,
Dar lăsatu-te-ai pătruns
De răspunsul Lui, mereu,
Sau încă nu ți-a ajuns
Bunătatea Lui la – eu? !

O, părăsit și uitat de lume
În necazuri și la greu…
Domnul te-a strigat pe nume
Și te-a căutat mereu,
Să înțelegi un lucru anume:
– Ești iubit de Dumnezeu!

Ești iubit de El și-așteaptă
Să iei azi o hotărâre
De-apuca pe calea dreaptă
Fără nici o șovăire…
Și cu inimă înțeleaptă
Să răspunzi la Mântuire!

Ioan Hapca

Ar vrea cel rău să ne doboare

Ar vrea cel rău să ne doboare,
Acum în zilele din urmă,
Prin cuvântări nimicitoare,
Chiar prin minuni înșelătoare,
El vrea să fure, să omoare,
A Domnului micuță turmă!

Ar vrea cel rău să ne abată,
Din calea bună a sfințirii,
De tot ce-i drept să ne despartă,
Pe-o cale largă și stricată,
Să risipim viața toată,
Comorile iubirii!

Ar vrea cel rău să ne dezbine,
Cu falsul drept al libertății,
Să nu mai știm ce este bine,
Să nu mai vrem ce se cuvine,
Să pierdem stările divine,
Puterea unității!

Ar vrea cel rău să ne înșele,
Cu bogățiile deșarte,
Ne face să visăm la stele,
Pune venin în floricele
Ce duc pe mulți după zăbrele…
Durere, chin și moarte!

Ar vrea cel rău să ne oprească,
Să nu mai ducem, , Vestea Bună! , ,
Biserica să nu-și dorească,
Cu oameni mântuiți să crească,
Să nu mai lupte să primească,
În ceruri o cunună!

Ar vrea cel rău să înspăimânte,
Cu fel și fel de-amenințări,
El vrea bisericile frânte,
În nepăsare decăzute,
Fără iubire și pierdute,
De sfintele cărări!

Ar vrea cel rău să nu mai știm,
Cine suntem cu-adevărat…
Dar când Scriptura auzim,
Când credem și ne pocăim,
Prin Domnul Isus dobândim,
Salvarea din păcat!

Teodor Groza

O stea

O stea deschise calea spre lumină
Și Adevărul ni s-a revelat,
Copleșitoarea grație divină
Prin Duhul Sfânt atunci s-a arătat!

El nu avea nimic să ne frapeze,
Deși era Stăpânul absolut,
A coborât din cer să ne salveze
Și-ntr-o umilă iesle S-a născut.

Venit să ne aducă mântuirea
Isus Cristos, promisul dar ceresc,
Când pentru noi a acceptat jertfirea,
Cum ai putea să-i spui: „Nu te primesc!”?

Lăsând în urmă cerul slavei Sale,
În staulul modest S-a întrupat.
Acum ne este stea îndrumătoare
Și cel mai demn exemplu de urmat!

Laura Minciună