Aş vrea…

Aş vrea să scriu de bucurie
În orice zi pe drum cu flori
Căci ştiu că sus in veşnicie
Exist-o Tară fără nori,

Aş vrea să scriu de veselie,
De zări albastre, de splendori
Când se înaltă cu furie
Apele ‘nvolburate-n mări.

Aş vrea să scriu… însă furtuna
Se-abate parcă tot mai des
Ca să-mi incerce iar tărâna
Cu lucruri de ne-înțeles.

Aşa năvalnică se-avântă
Orice să-ndoaie-n al ei drum
Şi-adesea parcă mă-nspăimântă
Când se preface totul scrum

Se-nalță valul cu putere,
Se clatină al meu catarg
În noaptea plină de mistere
Atâtea vase când se sparg,

Atâți corăbieri când lasă
Luntrea să cadă-n apă jos,
Cum să vâslesc s-ajung acasă
În Țara Marelui Hristos?

De nu se află El la cârmă,
De nu-L am pe El Căpitan
Dispare barca fără urmă
Scufundată de satan…

Dar vino Tu, Domn al Dreptății
Să mustri valuri şi furtuni
Să potolesti marea vieții
Şi-n jurul Tău să ne aduni,

Să strige astăzi fiecare
Cum altădată s-a strigat:
Ce fel de Om e-Acesta oare?
Căci, iată că L-a ascultat

Furtuna grea, ne-nduplecată
Şi vântul cel infricoşat
Când marea era inspumată,
Dar cu putere le-a certat!

Ce fel de Om e-Acesta oare
De Il ascultă negreşit
Cancerul şi-orice tumoare
Când cu putere-a poruncit?

La El se vindecă leprosul
Şi orbii-şi capătă vederea,
El le dă surzilor auzul,
Iar morților dă învierea!

El este Cel născut în iesle,
Lăstar dintr-un pământ uscat,
El este-a lui Isai Odraslă,
E Cel ce crucea ne-a purtat!

Prin a Lui răni avem iertare
Şi vindecare în dureri,
El este Medic sfânt şi mare,
El poartă a noastre poveri!

El este Calea şi Viața,
E Adevărul întrupat,
Doar El aduce dimineața
Poporului răscumpărat,

Acelora ce dorm sub glie
Tot aşteptând cerescul glas
Să-i transforme ca pe Ilie
Când vine-al întâlnirii ceas!

Atunci, nu va mai fi durere,
Nici plâns, căci toate-au luat sfârsit,
Ci Duhul Sfânt cu-a Sa putere
Va fi cu-acei ce-au biruit!

Atunci şi Unsul, Împăratul
Îşi va lua partea cu cei mari
Şi va domni, căci nimeni altul
Nu are brațe aşa tari

Prin care să salveze-o lume
De iad, de veşnica pierzare
Şi să Îşi facă un renume
Cu o oştire-n sărbătoare!

Aşa va fi când fericirea
Va triumfa in necuprins
Unde domni-va doar iubirea
Acelui ce e neînvins!

Aşa ne spune sfânta carte,
Aşa de mult noi aşteptăm,
Un loc, o Veşnică Cetate
Spre care să ne înăltăm!

Valentin Ilisoi 

Calea spre cunoastere

“Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască… învăţătura.” loan 7:17

Regula de aur a cunoaşterii spirituale nu este căutarea intelectuală, ci ascultarea. Dacă un om caută cunoştinţe ştiinţifice, călăuza lui este curiozitatea intelectuală: dar dacă vrea să înţeleagă învăţăturile lui Isus, el poate ajunge la aceasta numai prin ascultare. Dacă lucrurile sunt întunecate pentru mine, atunci pot fi sigur că există ceva ce nu vreau să fac. Întunericul intelectual este rezultatul ignoranţei: întunericul spiritual este rezultatul neascultării mele de a face un anumit lucru.

Nici un om nu primeşte un cuvânt de la Dumnezeu fără să nu fie în acelaşi timp încercat în privinţa lui. Noi suntem neascultători şi apoi ne mirăm de ce nu propăşim spiritual. Dacă, atunci când vii la altar – a spus Isus -, îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta.. nu-Mi mai spune nimic, ci du-te mai întâi şi rezolvă-ţi situaţia aceea. Învăţătura lui Isus ne atinge exact unde trebuie.

Nu putem să-L înşelăm nici o clipă. El ne educă în cele mai mici amănunte. Duhul lui Dumnezeu scoate la iveală duhul de autoapărare şi ne face sensibili la lucruri la care nu ne-am gândit niciodată înainte. Când Isus te învaţă un lucru prin Cuvântul Său, nu te sustrage de la aceasta. Dacă o faci, vei deveni un înşelător religios. Fii atent la lucrurile faţă de care dai din umăr cu nepăsare şi vei descoperi de ce nu creşti din punct de vedere spiritual. întâi du-te – cu riscul de a fi sideral fanatic, trebuie să asculţi de ceea ce-ţi spune Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Calea spre puritate

“Din inima omului ies…” Matei 15:18-20

La început ne încredem în ignoranţa noastră pe care o numim inocenţă, ne încredem în inocenţa noastră pe care o numim puritate: iar atunci când auzim aceste cuvinte aspre ale Domnului nostru, dăm înapoi şi spunem: “Dar nu am cunoscut niciodată nici unul dintre aceste lucruri îngrozitoare în inima mea”. Nu ne place ceea ce ne descoperă El. Dar ori Isus Cristos este autoritatea supremă peste inima omului, ori El nu merită să-i acordăm nici o atenţie.

Sunt eu pregătit să mă încred în discernământul Lui sau prefer să mă încred în ignoranţa mea inocentă? Dacă fac din inocenţa conştientă testul, este foarte posibil să ajung într-un punct unde mă voi cutremura descoperind că ceea ce a spus Isus Cristos este adevărat şi mă voi îngrozi de posibilităţile răului din mine. Cât timp rămân la adăpostul inocenţei, trăiesc într-un “paradis al proştilor”. Dacă încă n-am ajuns un ticălos, aceasta se datorează, pe de o parte, laşităţii şi, pe de altă parte, protecţiei oferite de viaţa civilizată: dar când stau gol înaintea lui Dumnezeu, descopăr că Isus Cristos are dreptate în diagnosticul pe care mi-l pune.

Singurul lucru care mă poate păzi este Răscumpărarea făcută de Isus Cristos. Dacă mă voi preda Lui, nu va trebui să experimentez niciodată posibilităţile îngrozitoare care zac în inima mea. Puritatea este prea în profunzime ca să pot ajunge la ea pe cale naturală. Dar când vine Duhul Sfânt, El aduce în centrul vieţii mele acelaşi Duh care S-a manifestat în viaţa lui Isus Cristos, adică Duhul Sfânt, care este de o puritate imaculată.

Oswald CHAMBERS

Învată-mă să-mi număr bine

Învată-mă să-mi număr bine
Toți pașii în umblarea mea,
Să nu mă depărtez de Tine,
Să nu fac chiar tot ce aș vrea.

Să-mi fac o dreaptă judecată
În tot ce-n viață-nfăptuiesc
Căci pentru toate-i o răsplată
La Tine Creator ceresc.

Să-mi pot păstra ființa toată
Curată până vei veni,
De pofta lumii ne-ntinată
Să seamăn cu ai Tăi copii.

Să pot să-mi țin în frâu privirea
Și gândul și vorbirea mea,
S-adun în inimă iubirea
Doar pentru sfântă voia Ta.

Să-mi număr zilele vieții
Și legea Ta s-o împlinesc,
S-ascult ce au vestit profeții,
Spre cer să mă anevoiesc.

Să-mi dai o inimă-nteleaptă
Să pot în toate a mă-nfrâna,
Să merg mereu pe calea dreapta
Oricât aceasta m-ar costa.

Puiu Chibici

Isus, Calea, Adevărul și Viața

O, frate drag, tu nu mai judeca, căci judecata-i a Domnului cel Mare,
Cu ce măsură azi vei măsura, tu mâine vei fi judecat mai tare.
De ce vezi paiul fratelui din ochi și tu te uiți cu mare nepăsare,
La bârnă ce-i înfiptă-n ochii tăi, voind fățarnic să ți-o-ascunzi din zare.

De ce tot zaceți, frați, în răutate, purtați în suflet pietre mari de mori,
Și vă-mbracați în haine de oițe, mascând ‘năuntru lupii răpitori…
Oare nu știți ca pomul se cunoaște, prin rodul bun sau rău ce l-a făcut?
Și cel ce roade bune nu aduce, El l-a tăiat și-n gheenă-i făcut lut.

Intrați pe poarta strâmtă, pășiți pe calea-n gustă ce duce la viață,
Căci, lată este calea și larga este poarta ce duce la pierzare, murind orice speranță.
Nu oricine-Mi zice Doamne, cu Mine va intra, în cerul cel de sus,
Ci acel ce face voia a Tatălui Ceresc, urmându-l toată viața, pe fiul Lui, Isus.

Cine-Mi aude glasul și-n inimă-l pătrunde cuvântul gurii Mele,
Și faptele-l urmează, păstrându-și mărturia, gonind șoaptele rele
Eu, însuși Dumnezeu, cu-n om cu judecată, îl voi asemăna,
Zidind casa pe stâncă, șuvoaiele și ploaia nu o vor dărâmă.

Dar cel ce nu ascultă și casa și-o zidește pe-o palmă de nisip,
Când vânturile suflă, furtuna o izbește, strivindu-i temelia… să o salvezi nu-i chip.
In prăbușirea-i mare, când fața și-o îndreaptă spre Mine, le voi spune,
Plecați! Nu vă cunosc, voi toți ce ați lucrat al făr’delegii nume.

Cine-i acel ce poate sluji la doi stăpâni, ori va iubi pe unul, ori va urâ pe altul!
Nu poți iubi și lumea, plăcerile deșarte, sorbind fărădelegea și să îmbraci păcatul…
Ce loc primește Isus, ca Domn în viata ta, când inima ți-e prinsă-n vâltorile vieții,
El, inima ți-o cere, să ți-o predai întreagă, ca-n ea să se-oglindescă lumina dimineții.

Cine-i acela care, de fiul lui îi cere o pâine pentru hrană, el sa îi dea o piatră?
Sau dacă-i cere un pește, să i se-aducă-un șarpe, iar dacă-i este sete să-i dea foc de pe vatră…
Și voi, ce sunteți răi, dați daruri ce sunt bune pentru copiii voștri, de pe acest pământ,
Cu-atât Tatăl ceresc va da pâinea vieții, acelora ce-n rugă, azi stăruiesc flămând.

Iată, Eu vă trimit în lume, să fiți ca niște oi în haitele de lupi,
Și plini de înțelepciune, ca șerpii-n istețime, ca blânzii porumbei, să fiți la fel de buni.
Veți fi urâți de lume, loviți și prigoniți și viata vă veți da, pentru al Meu Cuvânt,
Dar toți ce veți răbda, cununi veți căpăta, când Eu vă voi lua în locul meu preasfânt.

Oricine va lăsa pe tată și pe mamă, pe frate, ori pe soră și pe min’ mă va urma,
Și cu-a lui cruce-n spate, își va lepăda lumea, iubind mai mult pe Domnul și eul-își va curma.
Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, Eu vă voi da odihnă,
Pe cel smerit și blând, și-n suflet iertător, îl voi așeza la masă, ca să prânzească-n tihnă.

Acel ce face voia Tatălui din cer, acela este frate și soră cu Isus,
Sămânță-i semănată, cine va face roade, belșugul va culege în patria de sus.
Cel ce aude Cuvântul și-n pământ bun sădește, un grăunte dă o suta, și-un altul dă șaizeci,
Grânarul le va strânge, în ale Lui hambare, să-ți fie mărturie, în ceruri, veci de veci.

Ce ar folosi unui om ca să câștige toată lumea, de sufletul și-l pierde, acel ce e mai sfânt,
Și care este rostul și truda pe pământ, când totul e zadarnic și goană după vant.
Căci Fiul va veni, cu slavă pe-ai Să-i nori, să-și strângă a lui mireasă,
Răsplată vom primii toți cei ce-am ascultat, Isus ne va dorii să stăm cu El la masă.

Nu amâna azi pocăința, când încă Domnul Isus ți-e tovarășul de drum,
Nu te-mpietri în necredință spunând că veșnicia eu-n joc de noroc și că iadul este bun…
Căci în grabă se apropie, Ziua Mare, când însuși Mirele Isus, pe nori va reveni,
Ca să-și ducă acasă, cu slava-I măreață, la nunta lui cerească, pe sfinții săi copii.
Vicky Mihalca

Judecată pe baza profunzimii dragostei

„Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu.”

1 Petru 4:17

Lucrătorul creştin nu trebuie să uite niciodată că mântuirea este gândul lui Dumnezeu, nu al omului; de aceea ea are o adâncime de nepătruns. Mântuirea este marele gând al Iui Dumnezeu, ea nu e o experienţă. Experienţa este numai poarta prin care mântuirea intră în viaţa noastră conştientă. Nu predica niciodată experienţa; predică marele gând al lui Dumnezeu care se află în spatele ei. Atunci când predicăm, nu proclamăm doar cum poate fi omul salvat de iad şi făcut curat şi moral, ci aducem vestea bună despre Dumnezeu.

În învăţătura lui Isus Cristos este mereu scos în evidenţă elementul judecăţii; el este semnul dragostei lui Dumnezeu. Nu împărtăşi nicio­dată sentimentele celui care spune că îi este dificil să ajungă la Dumnezeu; Dumnezeu nu este vinovat de aceasta. Nu este treaba noastră să descoperim motivul pentru care este dificil, ci să prezen­tăm astfel adevărul, încât Duhul lui Dumnezeu să arate ce nu este în regulă. Marele, veritabilul test al predicârii este acela de a aduce pe fiecare om la judecată. Duhul lui Dumnezeu se ocupă de fiecare om în parte.

Dacă Isus ne-ar da vreo poruncă pentru care El n-ar putea să pe facă în stare s-o împlinim, ar fi un mincinos; iar dacă noi facem din incapacitatea noastră o barieră în calea ascultării, prin aceasta îi spunem lui Dumnezeu că există un lucru pe care El nu 1-a luat în considerare. Fiecare clement al încrederii în noi înşine trebuie să fie distrus de puterea lui Dumnezeu. Recunoaşterea slăbiciunii şi a dependenţei noastre complete îi va oferi întotdeauna Duhului Sfânt ocazia de a-şi manifesta puterea.

Oswald Chambers

Iubire adevărată

Iubire un cuvânt Sfânt, o duhovnicească și sfântă haină
O virtute sacră, un foc ascuns, care arde în a lui, taină
Pătrunde-n inimi sărace, arde cu o adevărată putere
Arde focul sacru, suferință, ură, pizmă, umilință și durere.

Iubire, este un cuvânt Sfânt, este din Cer, la noi venită
Iubirea naște iubire, iubirea trebuie mereu alintată și iubită
Fără iubire creștinul moare, murind, nu mai are valoare
Că a fost om, sau demon, amândoi, au o hâdă asemănare.

Iubirea stă ascunsă-n ramuri, frunze, copaci și floare
În triluri de păsărele, în munți, în murmur de izvoare
În văzduhul îndepărtat, în pieptul dulce de mamă
Iubirea, se află în toate, iubirea ne iubește, ea, ne cheamă.

Iubirea, mereu ne iartă, iubirea, neîncetat ne iubește
Răul îl schimbă-n bine, la mai rău nu se gândește
Iubirea, face fapte bune, vorbește numai vorbe bune
Chiar de-o mustri cu dojană, iubirea, știe a se supune.

Iubirea adevărată, nu minte, iartă mereu și nu înșeală
Nu se teme de nimic, iubirea sinceră nu se teme de îndoială
În iubire, nu este ură, pizmă, ceartă, ea, de ele nu se știe
Iubirea, iubește totul, iubirea, a fost și este, o mare bucurie.

Iubirea, ne-a dat Calea Sfântă, viața veșnică și mântuirea
Între virtuți, este cea mai mare, pentru că, Isus, este Iubirea
Cât de mare ar fi furtuna, de ura cea amară, grea și nesecată
Iubirea, este din Cer lăsată, iubirea nu va pieri niciodată.

Stelian Ciobanu

Arată-mi iarăși

Arată-mi iarăși, Doamne, calea Ta,
Cum vântului i-ai dat direcția,
Cum norilor le-ai spus pe ce ogor
Să-și scuture desaga ploilor.

Arată-mi orizontul Tău ceresc,
Să alerg spre el și să nu mă opresc,
Să-mi fie visul contopit cu-al Tău,
Dorința Ta constantă-n gândul meu.

Arată-mi zborul cum să mi-l încep,
Cuvântul înțelept cum să-l concep
Și care-i stânca ce tot naște cânt,
Iar gurii-i dă un rod pentru Cel Sfânt.

Arată-mi rostul pașilor ce-i fac,
Mantaua împlinirii cum s-o-mbrac,
Și dă-mi, Te rog, motiv – din nou insist –
Un scop să mă convingă să exist.

Lucian Cazacu 

E greu în viață prețul necredinței

E greu în viață prețul necredinței
În Dumnezeu și-n sfaturile-i bune. (Biblia)
Așa ajungi o pradă a neștiinței,
Înlăcrimat de dorul biruinței,
Îngenunchiat în multă stricăciune.

E greu în viață prețul neascultării
Și-a multelor păcate săvârșite
Ce te-au adus la capătul puterii,
În voia neputinței și durerii,
Însingurat și îngrozit de moarte.

E greu în viață prețul împietririi,
E grea povară inima de piatră.
Auzi Scriptura dar ești robul firii,
Ți-e greu să crezi în harul mântuirii
Când tu te știi pe calea idolatră.

E greu în viață prețul despărțirii
De-ai rupt relații sfinte pentru plăcerii lumești,
Te macină în suflet amarul ne-mplinirii,
Te doare conștiința și lacrima iubirii
Văzând unde-ai ajuns și cum te risipești.

E greu în viață prețul rătăcirii…
În zdrențe și flămând, singur, fără lumină…
Întrezărești finalul și scopul ispitirii
Înconjurat de „lupi”, te simți sortit pieirii…
Mai poate cineva în ajutor să-ți vină?

E greu în viață greu să-ți recunoști greșeala,
Să te întorci la Domnul în duh de pocăință? ! …
Dar merită să știi să lepezi toată fala,
Să te smerești acum, să-ți plângi acum sminteala,
Să poți primi iertarea prin har și prin credință.

E greu și mare prețul ce-a trebuit plătit,
Pentru păcatul meu, al tău, și-al tuturor…
Isus Hristos a fost pe cruce răstignit,
Cu spini încoronat, bătut, batjocorit
Să poată să ne fie și Domn și Salvator!

E greu în viață prețul, oricum și pentru toate,
Chiar de trăiești ca sfânt sau ca un fariseu.
Dar fericit e omul ce știe a desparte
Calea îngustă a vieții de căile deșarte
Și-alege să asculte cu drag de Dumnezeu!

de Teodor Groza

O, vino iar

Prin cerul deschis auzi-vom cântarea divină,
Osana, e prezenţa minunată a Lui Isus,
Îngerii cântă şi-aşteaptă momentul să vină
Pe norii cerului să-i ia pe cei ce L-au iubit mult.

Inimi se frâng şi urcă lacrimi din cuptoare,
Secerea-i pusă şi-i pregătit, copt lanul aşteaptă,
Prin sita deasă, cernerea e mare şi-i strâmtoare,
Cu toţii privim la cer că judecata Ta-i dreaptă.

Pe întinsa zare se-aud paşii ce-au străbătut
Şi altădată Calea Iubirii spre acest pământ,
Cum ai promis, acuma Te-ntorci pe drumul cunoscut!
Vino să-Ţi iei mireasa aleasă, rodul cel mai scump!

Pe-ntregul pământ e o rugă necurmată,
Cu mâini împreunate veghem a Ta venire,
O, vino iar, vino Isuse să ne duci Acasă,
Acolo Sus în cer, unde-i sfânta Împărăţie!

Ne vom bucura, dar şi lacrimi vor fi când vom zbura
Spre Patria veşniciei de Sus mult adorată,
Vom plânge durerea celor ce-şi pierd Împărăţia,
Şi pe veci raiul ceresc, mântuirea minunată!

Maria Șopț