15 Mai

Şi oricine crede, este iertat.Faptele Apostolilor 13:39

Cel care crede în Christos primeşte o iertare prezentă. Credinţa nu-şi păstrează roadele pentru viitor, ea le arată acum. Aşadar iertarea este rezultatul credinţei, şi este acordată sufletului în momentul în care se predă lui Christos şi Îl acceptă ca totul în toate. Sunt cei care stau în faţa tronului lui Dumnezeu iertaţi acum? La fel suntem şi noi, iertaţi şi curăţaţi ca şi cei care cântă imnuri de slavă la harpele cereşti, îmbrăcaţi în haine albe. Tâlharul de pe cruce a fost iertat chiar în momentul în care şi-a întors ochii credinţei spre Isus. Bătrânul Pavel, după ani de slujire, nu a fost mai iertat decât tâlharul, care nu slujise deloc. Noi suntem „primiţi prin prea iubitul” (Efeseni 1:6) astăzi, absolviţi de păcate astăzi, achitaţi la bara de judecată a lui Dumnezeu astăzi.

O, ce gând minunat! Sunt unii struguri din via lui Eşcol care ne aşteaptă să-i culegem de abia după ce vom ajunge în cer, dar există şi o mlădiţă care trece peste zid. Nu sunt ca roadele ţării Canaanului, care nu au putut fi gustate decât după trecerea Iordanului. Aceste roade sunt asemeni manei din pustie, o porţie din hrana zilnică cu care Dumnezeu ne împlineşte nevoile în călătorie. Suntem iertaţi chiar acum. Chiar acum, păcatele noastre sunt îndepărtate. Chiar acum stăm în faţa lui Dumnezeu primiţi, de parcă nu am fi fost niciodată vinovaţi. „Acum dar nu este nici o osândire pentru cei care sunt în Christos Isus” (Romani 8:1).

In cartea lui Dumnezeu, chiar acum, nu există nici un păcat care să strige împotriva poporului Său. Cine ar îndrăzni să-i împovăreze cu ceva? Nu este nici o pată, nici o zbârcitură; nici un defect rămas asupra credincioşilor în materie de îndreptăţire în faţa Judecătorului întregului pământ. Fie ca privilegiile prezente să ne trezească la datorie şi acum, cât timp mai trăim, să trăim pentru scumpul nostru Domn Isus.

Meditaţii C. H. Spurgeon

20 Aprilie

Pentru că, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii.” Evrei 2:14

Copii ai lui Dumnezeu, moartea şi-a pierdut tăişul, fiindcă puterea diavolului a fost nimicită. Deci nu vă mai temeţi de moarte. Cereţi harul Duhului Sfânt să vă întărească pentru ceasul acela prin cunoaştere şi credinţă în Mântuitorul. Dacă veţi trăi lângă crucea de pe calvar vă veţi gândi la moarte cu plăcere și o veţi întâmpina cu bucurie. Este plăcut să mori în Domnul; somnul în Isus este o binecuvântare. Moartea nu mai este o pedeapsă; este o întoarcere din exil, o călătorie spre locaşurile în care se află deja cei dragi.

Distanţa dintre sufletele din cer şi sfinţii de pe pământ pare mare, dar nu este aşa. Nu suntem departe de casă — într-o clipă vom ajunge acolo. Pânzele sunt Rdicate; sufletul este lansat. Cât de lungă va fi călătoria? Câte vânturi vor trebui să sufle în pânzele obosite până vom ajunge în portul păcii? Cât vom pluti prin furtuni înainte de a ajunge în marea odihnei? Iată răspunsul: „să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul” (2 Corinteni 5:8). De abia plecată, corabia ajunge imediat în port. îşi întinde pânzele, şi ancorează. Ca şi corabia de pe Marea Galileei, este înconjurată de furtună, dar Isus merge pe mare şi spune: „Eu sunt; nu vă temeţi” (Ioan 6:20), ȘI O călăuzeşte spre uscat.

Nu vă gândiţi că va trece mult între clipa morţii şi veşnicia slavei. Când închizi ochii pe pământ, îi deschizi în ceruri. Caii de foc nu zăbovesc nici o clipă pe drum. Atunci, copil al lui Dumnezeu, de ce te temi de moarte, ştiind că prin moartea Domnului tău, blestemul ei a fost distrus? Acum moartea este ca scara lui Iacov, cu prima treaptă în mormânt şi ultima în slava veşnică.

Meditaţii C. H. Spurgeon

7 Februarie

Sculaţi-vă, şi plecaţi.” Mica 2:10

Se apropie ora când mesajul acesta ne va fi trimis şi nouă aşa cum le este trimis tuturor — „Scoală-te, şi lasă-ţi casa. Părăseşte oraşul în care ţi-ai făcut afacerile. Părăseşte-ţi familia şi prietenii. Scoală-te, şi pleacă în ultima călătorie”. Şi ce Ştim despre călătoria aceasta? Ce ştim despre ţara în care vom fi duşi? Am citit câte ceva, şi ne-a mai descoperit şi Duhul câteva lucruri, dar cât de puţin ştim despre împărăţia ce va să vie! Ştim că există un râu negru şi vijelios numit Moarte. Dumnezeu ne îndeamnă să-l trecem, făgăduindu-ne să fie cu noi. Şi apoi ce se întâmplă?

Ce minuni se vor arăta în faţa ochilor noştri uimiţi? Ce scene de glorie vor avea loc? Nici un călător nu s-a întors să Spună. Dar ştim destule despre patria cerească încât să fim siguri că vom fi întâmpinaţi cu bucurie şi plăcere. Călătoria în moarte poate să fie întunecată, dar mergem mai departe fără teamă, ştiind că Dumnezeu este cu noi în timp ce trecem valea umbrei morţii; de aceea nu trebuie să ne temem de nici un rău. S-ar putea să ne despărţim cu greu de toţi cei pe care îi cunoaştem şi Iubim aici, dar mergem în casa Tatălui — în căminul nostru, unde ne aşteaptă Isus — în „cetatea care are temelii tari, a cărei meşter fi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10).

Aceasta va fi ultima mutare, și vom locui pentru totdeauna cu Cel pe care II iubim, în mijlocul poporului Său, în prezenţa lui Dumnezeu. Creştine, meditează mai mult la cer. Te va ajuta să te grăbeşti şi să uiţi truda drumului. Această vale a plângerii nu este decât o cale spre o ţară mai bună. Această lume de dureri nu este decât o trecătoare spre o lume de binecuvântări.

„Pregăteşte-ne, Doamne, prin har divin,
Pentru împărăţia care ne aşteaptă;
Apoi condu-ne în cerescul Tău cămin,
Şi gându-n veci spre Tine ni-l îndreaptă.”

Meditaţii C. H. Spurgeon

Să-mi fie viața…

Să-mi fie viața o cântare
Cu vorbe dulci și sunet blând
Să fac din rană sărbătoare,
Să nu nutresc vreun negru gând.

Să-mi fie viața nu reclamă
Ci dor spre Patria de Sus
Să merg spre țintă fără teamă,
S-adăpostesc pe cel exclus.

Să-mi fie viața desfătare
În Legea sfântă din Sion
C-așa va fi îndepărtare
De tot ce e în Babilon.

Să-mi fie viața bucurie
Că mi-e model un Împărat,
Că-n lunga mea călătorie
În harul Lui El m-a păstrat.

Să-mi fie viața far, lumină
Să vadă mulți Orașul sfânt
Să vrea să strângă din Grădină
Rostiri cuprinse-n Legământ.

Spre Tron înalț acum dorința
Știind că nu e în zadar,
Că EL transformă neputința
Și-o face un mărgăritar.

George Cornici

Odihnă în toate umbletele tale

“… Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exodul 33.14)

Ce cuvânt de preţ este acesta! Doamne, ajută-mă să-l iau pentru mine personal.

Noi putem să fim chemaţi să părăsim locuinţa noastră, căci aici per pământ noi n-avem o cetate stabilă. Ni se întâmplă uneori să ne vedem siliţi deodată să părăsim locurile unde ni se pare nouă că ne-am aranjat mai bine. Şi într-o astfel de situaţie rea noi avem mângâierea prin cuvintele de mai sus. Domnul însuşi ne va însoţi. Prezenţa Sa, care cuprinde favoarea Sa, părtăşia, grija şi puterea Sa vor fi totdeauna cu noi, în orice loc al călătoriei noastre. Aceasta înseamnă mai mult decât se poate spune; căci, de fapt, înseamnă totul. Dacă îl avem pe Dumnezeu prezent cu noi, avem şi cerul şi pământul. Vino cu mine, Doamne, şi apoi condu-mă unde vei voi Tu. Dar nădejdea noastră este să găsim un loc de odihnă. Aşa făgăduieşte versetul de mai sus. Noi vom avea odihna pe care numai Domnul o dă, odihnă care porneşte de la El şi în care El ne păstrează. Starea Lui de faţă ne dă odihnă în timpul călătoriei noastre şi chiar şi în luptă. Omul muritor poate el să cunoască această odihnă? Da, căci iată aici făgăduinţa, şi prin credinţă, noi putem s-o cerem. Odihna ne vine de la Mângâietorul, de la Domnul Păcii şi de la Tatăl slavei, care a şaptea zi s-a odihnit de lucrările Sale. A fi cu Dumnezeu înseamnă a avea odihna în înţelesul cel mai larg.

Charles Spurgeon

A biruit credinta vie

Geneza  22: 1-19
***********************
Când citim despre Avraam,
Despre-a lui credincioşie,
De ieşirea lui din Ur
Şi de-a lui călătorie,
Ne surprinde-n mod plăcut
Sfânta lui fidelitate:
A răspuns cu drag chemării
De-a păşi-n eternitate.

O, ce multe învăţăm
De la cel ce e numit
Tatăl celor credincioşi
Om cucernic, om smerit!
A luat în serios
Şi credinţa şi umblarea
Şi de-aceea Dumnezeu,
I-a dat binecuvântarea.

Multe sunt acele fapte
Ce aduc o confirmare
Despre-al lui ataşament,
Despre-a lui credinţă tare;
Ne vom limita la una
Desigur de toţi ştiută,
E jertfirea lui Isaac,
E atât de cunoscută!

Îl vom urmări acum
Pe Avraam mergând spre munte:
Domnul i-a cerut o jertfă
Nu putea să nu asculte.
„O, dar jertfa-i un copil”
Zice raţiunea-n noi.
„Tată, pentru sacrificiu
Avem iezi şi miei şi boi…

Unde s-a mai pomenit
O aşa aspră cerinţă?
Parcă s-o îndeplineşti
Nu e…nu e cu putinţă!
Cere-mi, Doamne, altceva,
Cere-mi turma de mioare
Sau recolta abundentă
Din fertilele ogoare…

Mi l-ai dat la bătrâneţe
Pe Isaac, întâi născut.
El îmi va fi ajutorul
În ţinut necunoscut;
Cere-mi aurul ce-l am
Ţi-l voi da  cu  bucurie
Să  duc  fiul la altar
Parcă este nebunie.”

Aşa zice raţiunea,
Dar credinţa-i neînvinsă
De firea nerăstignită.
Ea nu poate fi atinsă
Ea învinge-ntotdeauna
Valuri mari de ezitare
Şi munţi mari de îndoială
Şi-o perfidă derutare…

Ea străbate prin furtună
Şi prin negura cea deasă
De cei necredincioşi
E atât de ne-nţeleasă,
E o taină şi-o comoară,
E liantul minunat
Ce ne leagă de Mesia
Şi de Plaiu-İ luminat…

Cine i-a gustat dulceaţa
Se leagă de ea puternic,
Nu mai vrea paharul lumii
Nu mai vrea amic nemernic
Straiul ei îl poartă-ntruna
Şi de plouă şi de ninge
E o flacără sublimă
Niciodată, nu se stinge.

Dar   credinţa  ce e slabă
(În  sensul că  e pasivă)
Află  scuze  şi  motive
E-o credinţă   uscăţivă
Cu ea nu ajungi departe
Spre cerescul Canaan
Ci   e iute biruită
Chiar de cel mai mic duşman.

Şi Avraam  putea găsi
Scuze  să  rămân-acasă
Când Părintele i-a  zis
„Adu-mi jertfa cea  aleasă”
Dar acea flacără vie
Ce-l  unea cu Creatorul
L-a  sculat în zorii  zilei
Şi  şi-a  pregătit  odorul…

„Ne  vom duce la un munte”
Zise tatăl către  fiu
„Să  ne închinăm acolo
Unui Dumnezeu   ce-I viu
Pentru  noi cuvântul  Lui
E  puterea ce   ne  ţine
Este ghidul vieţii  noastre
Pentru-a  face tot  ce-i bine…

Important e,  fiul   meu
S-ascultăm   ce Tatăl  spune,
Să  răspundem  bucuroşi
Cu cântec  şi  rugăciune
El ne dă  orientarea
Prin a lumii  pribegie
El  ne-mpodobeşte  traiul
Cu avânt  şi  energie…

Chiar când  uneori  se  pare
Că cerinţa-i deplasată
El ştie ce este   bine,
El – neprihănitul  Tată,
El  e pavăză  şi  stâncă,
El e-a   noastră  temelie
Tot  ce facem pentru El
S-o   facem  cu veselie.”

Şi-au  pornit spre locul jertfei
Indicat  de-al lor  Părinte
Starea  lor  interioară
S-o  descrie  nu-s  cuvinte
Şi-au călătorit  trei zile
Şi-au  ajuns spre  înserare
Dar  acolo  fiul  puse
Tatălui  o întrebare:

„Unde  vom găsi noi mielul
Pentru-al jertfei act, o, tată?
E o ardere  de  tot
Ce-i  în ceruri  aşteptată”
„Vei vedea astăzi  minuni”
Zise-Avraam încrezător
„El  este Iehova-lire
Este-al  nostru  viitor…

El ne va purta de grijă
O, ce  Tată  iubitor
În acele situaţii
Când  se  vede  numai nor
De  am fi-n cuptor aprins
Sau în groapa  deznădejdii,
Sau în mijlocul urgiei,
Sau în valea cu primejdii,

De-ar veni nămeţi de ură
Gata, gata să ne-nghită
De  ne-ar da numai  prigoane
Omenirea  rătăcită
El  va fi  de  partea  noastră
Să-L slujim cu mulţumire
El e stânca izbăvirii,
El este  IEHOVA-LIRE!”

Şi-a  clădit  apoi altarul
Din lemne în spate-aduse
Şi   pe  fiul preaiubit
Deasupra pe  lemne-l puse
Parcă  te cuprind fiori
Când citeşti ce s-a-ntâmplat
Cum feciorul era gata
Ca  să   fie  înjunghiat…

Dar  în  clipa   cea  mai   grea
Când  a ridicat   cuţitul
Ce să  vezi? Dintr-un tufiş
Se  aude  behăitul
Şi-un berbece  se căznea
Capul să-şi elibereze
Iar  al Cerului  sfânt sol
A-nceput să  cuvânteze:

„O, Avraame, Ceru-ntreg
Îşi exprimă   bucuria
Căci  Stăpânul nostru veşnic
Ţi-a  testat  credincioşia
Şi ţi-a   dat   suprema  notă
Tu de  El eşti  ataşat
Mergi cu fiul tău  acasă
Şi slujiţi-L necurmat…

Şi  ai  dovedit, Avraame
Că-L iubeşti pe Domnul vieţii
Mai  mult ca pe fiul tău
Dat la  anii  bătrâneţii
Mergi acasă  şi trăieşte
Prin credinţă  anii daţi,
Ani de pace  sufletească
Unui trai  sfânt, dedicaţi.”

***
De  avem credinţă  vie
Cum  avut-a  şi Avraam
Ne  vom ataşa  puternic
De acei din sfântul   neam
Îl vom crede  pe  cuvânt
Pe  Cel ce-a creat  natura
Şi  vom împlini  cu drag
Ce  ne spune  ea, Scriptura..,

Şi  vom crede în minuni
Şi  le vom vedea-mplinite
Pe Stăpân  Îl  vom cinsti
Din inimi  neprihănite
Vom vedea cum  furnizează
Soluţii  în încercări,
Cum ne scoate  din strâmtoare,
Cum ne dă  încurajări…

Vom străbate  drumul vieţii
Cu încredere  deplină
Şi  vom căuta să   fim
Mărturie  şi lumină
Şi  vom trece prin necazuri
Fără   murmur sau cârtire
Şi nicicând  nu ne-om  abate
De  la starea de  slujire…

Vom învinge  multe piedici
Întâlnite pe cărare
Şi vom rezolva  probleme
Cu iubire şi   răbdare
Vom putea-nfrunta păcatul
Şi vom fi  biruitori
Nicicând la nevoia lumii
Nu vom fi  nepăsători.

După  dragoste-i  credinţa
Nu putem a le desparte
Doar cu ele   vom ajunge
Până   dincolo   de  moarte.

George Cornici

A biruit credinţa vie

Geneza  22: 1-19
***********************
Când citim despre Avraam,
Despre-a lui credincioşie,
De ieşirea lui din Ur
Şi de-a lui călătorie,
Ne surprinde-n mod plăcut
Sfânta lui fidelitate:
A răspuns cu drag chemării
De-a păşi-n eternitate.

O, ce multe învăţăm
De la cel ce e numit
Tatăl celor credincioşi
Om cucernic, om smerit!
A luat în serios
Şi credinţa şi umblarea
Şi de-aceea Dumnezeu,
I-a dat binecuvântarea.

Multe sunt acele fapte
Ce aduc o confirmare
Despre-al lui ataşament,
Despre-a lui credinţă tare;
Ne vom limita la una
Desigur de toţi ştiută,
E jertfirea lui Isaac,
E atât de cunoscută!

Îl vom urmări acum
Pe Avraam mergând spre munte:
Domnul i-a cerut o jertfă
Nu putea să nu asculte.
„O, dar jertfa-i un copil”
Zice raţiunea-n noi.
„Tată, pentru sacrificiu
Avem iezi şi miei şi boi…

Unde s-a mai pomenit
O aşa aspră cerinţă?
Parcă s-o îndeplineşti
Nu e…nu e cu putinţă!
Cere-mi, Doamne, altceva,
Cere-mi turma de mioare
Sau recolta abundentă
Din fertilele ogoare…

Mi l-ai dat la bătrâneţe
Pe Isaac, întâi născut.
El îmi va fi ajutorul
În ţinut necunoscut;
Cere-mi aurul ce-l am
Ţi-l voi da  cu  bucurie
Să  duc  fiul la altar
Parcă este nebunie.”

Aşa zice raţiunea,
Dar credinţa-i neînvinsă
De firea nerăstignită.
Ea nu poate fi atinsă
Ea învinge-ntotdeauna
Valuri mari de ezitare
Şi munţi mari de îndoială
Şi-o perfidă derutare…

Ea străbate prin furtună
Şi prin negura cea deasă
De cei necredincioşi
E atât de ne-nţeleasă,
E o taină şi-o comoară,
E liantul minunat
Ce ne leagă de Mesia
Şi de Plaiu-İ luminat…

Cine i-a gustat dulceaţa
Se leagă de ea puternic,
Nu mai vrea paharul lumii
Nu mai vrea amic nemernic
Straiul ei îl poartă-ntruna
Şi de plouă şi de ninge
E o flacără sublimă
Niciodată, nu se stinge.

Dar   credinţa  ce e slabă
(În  sensul că  e pasivă)
Află  scuze  şi  motive
E-o credinţă   uscăţivă
Cu ea nu ajungi departe
Spre cerescul Canaan
Ci   e iute biruită
Chiar de cel mai mic duşman.

Şi Avraam  putea găsi
Scuze  să  rămân-acasă
Când Părintele i-a  zis
„Adu-mi jertfa cea  aleasă”
Dar acea flacără vie
Ce-l  unea cu Creatorul
L-a  sculat în zorii  zilei
Şi  şi-a  pregătit  odorul…

„Ne  vom duce la un munte”
Zise tatăl către  fiu
„Să  ne închinăm acolo
Unui Dumnezeu   ce-I viu
Pentru  noi cuvântul  Lui
E  puterea ce   ne  ţine
Este ghidul vieţii  noastre
Pentru-a  face tot  ce-i bine…

Important e,  fiul   meu
S-ascultăm   ce Tatăl  spune,
Să  răspundem  bucuroşi
Cu cântec  şi  rugăciune
El ne dă  orientarea
Prin a lumii  pribegie
El  ne-mpodobeşte  traiul
Cu avânt  şi  energie…

Chiar când  uneori  se  pare
Că cerinţa-i deplasată
El ştie ce este   bine,
El – neprihănitul  Tată,
El  e pavăză  şi  stâncă,
El e-a   noastră  temelie
Tot  ce facem pentru El
S-o   facem  cu veselie.”

Şi-au  pornit spre locul jertfei
Indicat  de-al lor  Părinte
Starea  lor  interioară
S-o  descrie  nu-s  cuvinte
Şi-au călătorit  trei zile
Şi-au  ajuns spre  înserare
Dar  acolo  fiul  puse
Tatălui  o întrebare:

„Unde  vom găsi noi mielul
Pentru-al jertfei act, o, tată?
E o ardere  de  tot
Ce-i  în ceruri  aşteptată”
„Vei vedea astăzi  minuni”
Zise-Avraam încrezător
„El  este Iehova-lire
Este-al  nostru  viitor…

El ne va purta de grijă
O, ce  Tată  iubitor
În acele situaţii
Când  se  vede  numai nor
De  am fi-n cuptor aprins
Sau în groapa  deznădejdii,
Sau în mijlocul urgiei,
Sau în valea cu primejdii,

De-ar veni nămeţi de ură
Gata, gata să ne-nghită
De  ne-ar da numai  prigoane
Omenirea  rătăcită
El  va fi  de  partea  noastră
Să-L slujim cu mulţumire
El e stânca izbăvirii,
El este  IEHOVA-LIRE!”

Şi-a  clădit  apoi altarul
Din lemne în spate-aduse
Şi   pe  fiul preaiubit
Deasupra pe  lemne-l puse
Parcă  te cuprind fiori
Când citeşti ce s-a-ntâmplat
Cum feciorul era gata
Ca  să   fie  înjunghiat…

Dar  în  clipa   cea  mai   grea
Când  a ridicat   cuţitul
Ce să  vezi? Dintr-un tufiş
Se  aude  behăitul
Şi-un berbece  se căznea
Capul să-şi elibereze
Iar  al Cerului  sfânt sol
A-nceput să  cuvânteze:

„O, Avraame, Ceru-ntreg
Îşi exprimă   bucuria
Căci  Stăpânul nostru veşnic
Ţi-a  testat  credincioşia
Şi ţi-a   dat   suprema  notă
Tu de  El eşti  ataşat
Mergi cu fiul tău  acasă
Şi slujiţi-L necurmat…

Şi  ai  dovedit, Avraame
Că-L iubeşti pe Domnul vieţii
Mai  mult ca pe fiul tău
Dat la  anii  bătrâneţii
Mergi acasă  şi trăieşte
Prin credinţă  anii daţi,
Ani de pace  sufletească
Unui trai  sfânt, dedicaţi.”

***
De  avem credinţă  vie
Cum  avut-a  şi Avraam
Ne  vom ataşa  puternic
De acei din sfântul   neam
Îl vom crede  pe  cuvânt
Pe  Cel ce-a creat  natura
Şi  vom împlini  cu drag
Ce  ne spune  ea, Scriptura..,

Şi  vom crede în minuni
Şi  le vom vedea-mplinite
Pe Stăpân  Îl  vom cinsti
Din inimi  neprihănite
Vom vedea cum  furnizează
Soluţii  în încercări,
Cum ne scoate  din strâmtoare,
Cum ne dă  încurajări…

Vom străbate  drumul vieţii
Cu încredere  deplină
Şi  vom căuta să   fim
Mărturie  şi lumină
Şi  vom trece prin necazuri
Fără   murmur sau cârtire
Şi nicicând  nu ne-om  abate
De  la starea de  slujire…

Vom învinge  multe piedici
Întâlnite pe cărare
Şi vom rezolva  probleme
Cu iubire şi   răbdare
Vom putea-nfrunta păcatul
Şi vom fi  biruitori
Nicicând la nevoia lumii
Nu vom fi  nepăsători.

După  dragoste-i  credinţa
Nu putem a le desparte
Doar cu ele   vom ajunge
Până   dincolo   de  moarte.
George Cornici

Poporul meu

Din nou îți spun, Poporul Meu
Să nu-ți pierzi turma pe traseu
Rămâi fidel cerinței sfinte
Să nu te clatine vreun val
Că nu-s mai multe legăminte
Ci doar acel cu-n ideal.

Trimit din nou al Meu mesaj
Să-ți dea tărie și curaj
Să nu-ți slăbească-ncredințarea
Ce-a fost imbold până-n prezent
Să nu te-nvingă nepăsarea,
Să-nvingi nemernicul curent.

Să poarte-ai tăi ambasadori
Prin lume sfintele comori
Cu crezul neștirbit să dea
Clarificări ce vor produce
Un dor pentru eterna Stea,
Priviri spre jertfa de la cruce.

Ești îndemnat, din nou, să dai
La cei pe care-n turmă-i ai
Din hrana sfintelor cuvinte,
Din tot ce ai primit prin har
Să precizezi că-n blid de linte
Nu poți găsi mărgăritar.

Câștigul muncii tale grele
Nu-l da pe pleavă și surcele
Ci să insiști în investiții
Ce-s purtătoare de valori
Să nu te-nfrice apariții
Care pozează-n sărbători.

Aminte îți aduc și azi
Să te ridici atunci când cazi
Că-n tine-i crez, potențial
Te-am înzestrat cu energie
Să-nvingi avansul lui Baal
Cu cea mai sfântă strategie.

Să fie-a ta călătorie,
Pentru drumeți, o mărturie
Aștept din partea ta dovezi
Că îți cunoști Stăpânul bine
C-așa putea-vei ca să vezi
Dincol’ de zările senine.

George Cornici