Ai fost creat

Ai fost creat să crești
Și-n greu neprevăzut,
Să știi și să zâmbești
De-un mâine neștiut.

Ai fost creat să zbori
Mai sus de valuri mari,
Să poți și să dobori
Prin rugă munții tari.

Ai fost creat să ai
Acel intern auz,
Să nu fii și să n-ai
O viață de confuz.

Ai fost creat să poți
Visa mai mult, mai clar,
S-alergi corect, când mulți
Alergă în zadar.

Ai fost creat să știi
Că nu ești accident,
Prin tot ce ești, să fii
Exemplu concludent.

Ai fost creat perfect…
Istoria te-a schimbat!
Dar modul cel corect
E să trăiești curat.

Ai fost creat să strângi
Comori ce nu au preț…
Să știi să râzi, să plângi,
E prețios, măreț!

Ai fost creat să crezi,
Când alții nu mai vor,
Mereu să demonstrezi
Că ești un călător.

Ai fost creat cu țel:
Acela de-a trăi
Alături lângă El,
Aici și-n veșnicii.

Lucian Cazacu 

Ai fost creat

Ai fost creat să crești
Și-n greu neprevăzut,
Să știi și să zâmbești
De-un mâine neștiut.

Ai fost creat să zbori
Mai sus de valuri mari,
Să poți și să dobori
Prin rugă munții tari.

Ai fost creat să ai
Acel intern auz,
Să nu fii și să n-ai
O viață de confuz.

Ai fost creat să poți
Visa mai mult, mai clar,
S-alergi corect, când mulți
Alergă în zadar.

Ai fost creat să știi
Că nu ești accident,
Prin tot ce ești, să fii
Exemplu concludent.

Ai fost creat perfect…
Istoria te-a schimbat!
Dar modul cel corect
E să trăiești curat.

Ai fost creat să strângi
Comori ce nu au preț…
Să știi să râzi, să plângi,
E prețios, măreț!

Ai fost creat să crezi,
Când alții nu mai vor,
Mereu să demonstrezi
Că ești un călător.

Ai fost creat cu țel:
Acela de-a trăi
Alături lângă El,
Aici și-n veșnicii.

Lucian Cazacu 

Când știi că viața ta e trecătoare

Psalmul 90, Eclesiastul 11:9, Ieremia 2:33,
2 Timotei 3:1-17, Ev. Luca 15:11-32…

Când știi că viața ta e trecătoare,
Că ești în lume doar un călător…
De ce trăiești cu multă nepăsare?
De ce pășești așa la întâmplare,
De ce nu ești creștin ascultător?

Când știi că viața ta e ca un abur,
Ce se arată puțintel sub soare…
De ce trăiești așa de imatur?
Nu știi că poate moartea prematur,
Te poate căuta și-i fără îndurare?

Când știi că viața ta e ca o floare,
Ce astăzi înflorește dar mâine se usucă…
De ce să mergi pe căii înșelătoare,
Ce știi că duc la urmă la pierzare?
Tu poți alege Calea ce înspre ceruri urcă!

Când știi că viața ta e ca un vis,
Ce tu alegi de este frumos sau un coșmar…
De ce să fugi de Domnul spre abis?
Întoarce-te la El, să-ajungi în Paradis.
Te rog să pui chiar astăzi păcatelor hotar.

Când știi că viața ta e un dar neprețuit,
Că sufletul e veșnic mai scump ca lumea toată,
Când știi că ai un scop în lume rânduit,
De ce să fii de diavol mințit și jefuit,
Când tu ești o făptură de Dumnezeu creată?

Când știi că viața ta e luptă, pregătire,
Școală cu multe teste spre lumea ceealaltă…
De ce să crezi povești ce duc în rătăcire?
Tu ai prin Cartea Sfântă lumină și sfințire,
O naștere din nou, credință-adevărată!

Când știi că viața ta e astăzi în ruine,
Trăiești cumplita dramă de fiu risipitor…
Te rog să te ridici din starea de rușine,
Întoarce-te din lume cu lacrimi cu suspine…
Acasă te așteaptă un Tată iertător! ! !

Teodor Groza

Cerul din Noi

În liniștea tăcerilor fecunde
Aevea ca prin vis ni se arată
Tărâmul luminărilor profunde
Ce n-am călcat cu pasul niciodată.

Cu umbra de sub norii de pe cer
Se vede în oglinda sa rotundă
Pământu-ntr-o hlamidă de mister
Plutind prin aer pe pârtii de undă.

Magii ne-au căutat trecutu-n stele
Savanții de la Cern în izotopi
Poeții-n vers și-n visele rebele
Și multe-s scrise și-n ceaslov la popi.

Am vrea s-ajungem la-nceput de lume
Să luăm dumnezeirea cu asalt
Dar când ne-apropiem de-un orizont anume
Se-ntrezăreşte țărmul celălalt.

De coborâm în noi ca-ntr-o fântână
I-acolo un izvor cu apă vie
Iar cel ce bea nu are să rămână
Un călător pierdut prin veșnicie.

Marin Mihalache 

Balada dorurilor

Târzie, adâncă noapte, cu luna cenușie,
Dar inima-mi veghează zorii, ce stau să-nvie.
Nu, să nu credeți că am băut prea târziu cafeaua!
Nu sunt nici gândurile, cele care-mi întunecă steaua
Ci sunt DORURILE, neînduplecatele,
Aprinsele, ascuțitele, încăpățânatele…
Doruri după ucise izvoare,
Dor după frântele raze de soare,
Dor dupa El-dorul plecării
Dorul de îngeri-dorul cântării.
Piroane abstracte care, scrijelind fără milă,
Pereții odăilor mele interioare de-argilă,
(Precum odinioară sub umbra de șarpe
Toiagul lui Moise, stânca doritelor ape)
Fac să țâșnească râuri neprihănite,
Cu valuri mari, cristaline, sfințite,
Ce se revarsă mereu ca o cascadă
Fără ca altcineva din jur să o vadă.
Pe obrajii arzând în jăratecul aprinselor necuvinte,
Mereu, și niciodată deplin mistuite
Cât timp se vor numi DORURI,
Cât timp vom avea ca decoruri
Aceste mizere alei de cetate,
Aceste bucăți de Gomora în spate!!!

Dar acum știu ce voi face, iată,
Le voi lua bucată cu bucată,
Le voi uni într-un mănunchi de nefericire,
Îl voi înveli într-o coală de iubire
Și cu el la piept, voi porni pe urmele Lui, crezând,
Călător spre creasta muntelui sfânt
Preda-l-voi pământului îmbibat cu Slavă și Viață,
Și dintr-odată, totul, totul, se va schimba la față!

Iar zorii ce-așteaptă să vină, mă vor găsi ferice, chiar dacă în tină,
La coliba clădită pe munte, aproape de cruce,
Unde noaptea-i cu stele, iar plânsul e dulce.

Preschimba-se-vor dorurile-n crampeie de Rai
Si-auzi-voi un inger, cantandu-mi din nai!!!

Rodica Cacuci Simionas

A mai trecut inca un an..

A mai trecut încă un an…
Și-un altul nou bate la geam
Iar timpul zboară, călător
Parcă spre alte zări…

Un an din viașă a trecut…
Iar eu mă-ntreb: Ce am făcut?
Cât am putut realiza
Cum fost-a viața mea?

Nu realizările firești,
Ci realizările cerești
Mă preocupă cum au fost:
Trăit-am eu cu rost?

Trăit-am pentru Dumnezeu
Sau numai pentru eul meu?
Cât pentru Domnul am trudit
Și ce-am înfâptuit?

Mi-au fost faptele firii vad
Spre întunericul din iad
Sau roade sfinte am rodit
Prin Sfântul Duh trăind?

Isuse scump, Te rog nespus
Ca Sângele divin ce a curs
Să-l lași iertare pentru min’
Asupra mea din plin…

Peste întreagă casa mea
Să fie dar, iertarea Ta
Protecția Sângelui Tău sfânt
Cât fi-vom pe pământ.

Curând, curând vei reveni
Chiar anu-acesta poate fi…
Sau poate mâine chiar, nu știm,
Dar gata, vrem să fim.

Iar când pe nori vei apărea
Să Îți răpești Mireasa Ta
Ridică-ne Isuse-n zbor,
Cu toți cei dragi spre nori!

Emanuel Hasan

O gardă cerească

“Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.” (Geneza 28.15)

Avem să plecăm la drum şi avem nevoie pentru aceasta de un har special? Iată unul foarte preţios: starea de faţă şi păzirea lui Dumnezeu. În tot locul avem nevoie şi de una şi de alta, şi le vom avea dacă suntem conduşi de datorie, şi nu doar de propria noastră fantezie. Pentru ce să privim plecarea noastră într-altă parte ca o tristă obligaţie, când voia lui Dumnezeu, este cea care ne cheamă acolo? În toate ţările, credinciosul este străin şi călător, şi în toate ţinuturile Domnul va fi adăpostul Sau, aşa cum El a fost pentru toţi sfinţii în toate timpurile. Putem fi lipsiţi de sprijinul conducătorilor noştri pământeşti, dar când Dumnezeu zice: ”te voi păzi”, n-avem de ce să ne temem de vreun pericol. Aceasta este cea mai sigură însoţire pentru un călător.

Până atunci Iacov nu părăsise casa părintească. Neavând spiritul aventuros al fratelui său, el rămăsese copilul mamei, răsfăţat. Când a trebuit să plece în străinătate, Dumnezeu l-a însoţit. El avea puţin bagaj şi nici un însoţitor; dar nici un prinţ n-a avut vreodată o aşa nobilă gardă. Chiar când dormea pe câmp, îngerii vegheau asupra lui şi Domnul Dumnezeu îi vorbea. Dacă Domnul ne spune să plecăm, să zicem cu Domnul Isus: ”Sculaţi-vă, hai să plecăm de aici!”

Charles Spurgeon

Sfințește-mi lucrarea!

Bat pleoapele vremii-n clopotnița rece,
Într-o fugă de-o clipă și mă nasc și mor,
Atât este viața de străin-călător,
Ca iarba cosită, ca aburul trece.

Mai țes în urzeală, din același fuior,
Valul de pânză, înălbit mi-e sub Cruce,
Cu toată Iubirea ce-n chinuri străluce,
În Jertfa Ta Isuse, slăvit Salvator.

Privirea mi-e frântă, la pânză, la nori,
La limita clipei, pe-un mal auster,
Te chem zi și noapte, scump Isuse cobori,

Sfințește-mi lucrarea și primește-o la Cer,
Căci Tu mi-ai legat-o în cerești, dulci fiori,
Mi-ai aprins Iubirea, în trudă să nu pier.

Ana Haz

Al cui e soarele?

Al cui e soarele de-a pururi
Al cui pământul pentru veac?
– Cine-a venit aici puternic
Şi cine n-a plecat sărac.

Cine-i pe lumea asta veşnic
Şi ce-i aici netrecător?
– Ce oare e mai slab ca viaţa
Ce zboară oare mai uşor?

Ce-i mai supus ca omu’-n lume
La trecere şi la dureri?
Ce zi nu poate să ne-aducă
Sfârşitul unei triste seri?

Cine-a putut opri vreodată
Vreun timp şi soare pentru el?
– Cine-a putut scăpa pe lume
De putrezirea de vreun fel?

A cui averi n-au fost trecute
Şi-a cui locaş nu s-a mutat?
– A cui tărie n-a fost frântă
şi-a cui putere n-a-ncetat?

…Sărmane călător, ia seama
La câţi au fost şi nu mai sunt,
Aceeaşi soartă te aşteaptă
Nu-ţi crede raiul pe Pământ.

Traian Dorz

Cercetare

Opreşte-te un ceas din alergare,
Prieten drag prin lume călător,
Să  stai smerit în duh de cercetare,
Alături de al tău Mântuitor.

Priveşte-L pe cărarea suferinţei,
Purtând ca El în camera de sus,
Ligheanul şi prosopul umilinţei,
Urmându-L toată viaţa ta supus.

Să stai deschis cum n-ai mai stat vreodată,
În faţa unui Fiu de Dumnezeu,
Să-ţi poţi vedea viaţa zbuciumată,
Şi să-l întrebi: Nu cumva sunt şi eu?

Acel ce cândva te-a vândut Stăpâne,
Pentru o pungă plină cu arginţi,
Şi m-am ascuns apoi fără ruşine,
Pentru  o vreme-n  rândul celor sfinţi.

Să vii cu El acolo în grădina,
Unde a plâns şi Petru-ngenunchiat,
Să-ţi recunoşti păcatul, să-ţi plângi vina
Dacă şi tu cândva te-ai lepădat.

De Cel ce te-a creat, dându-ţi suflare,
Zicând : eu nu-L cunosc, nu L-am văzut,,
Când te-ai oprit cândva din întâmplare,
La sfatul celor răi pe-un drum pierdut.

Nu încerca pe  căi ocolitoare,
Să-ţi speli vinovăţia ca Pilat.
Atât cât mai există îndurare,
În Sângele Lui Sfânt poţi fii spălat.

Vino acolo-n ,,Dealul căpăţânii”
La Golgota cum a venit Ioan,
S-auzi prin vremi batjocura mulţimii,
Şi loviturile barbare de ciocan.

Aici să-ţi înţelegi deplin menirea,
Trăirii tale pe acest pământ,
Ca să vesteşti celor din jur Iubirea,
Ce ne-a lăsat-o Cel de-apururi sfânt.

Ilie Belciu