4 Iunie

Bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, si dragostea Lui faţă de oameni.” Tit 3:4

Cât de minunat este să-L vezi pe Mântuitorul în comuniune cu poporul Său iubit! Nimic nu poate fi mai uimitor decât acest fapt, care ţi se arată sub conducerea Duhului Sfânt Lasă-ţi mintea să mediteze o clipă asupra istoriei iubirii Mântuitorului, şi o mie de fapte de afecţiune ţi se vor descoperi singure — toate cele ce au fost făcute din inima lui Christos, şi au fost primite cu gânduri şi emoţii puternice în inimile reînnoite ale credincioşilor. Atunci când medităm la această dragoste minunată şi privim cum slăvita Căpetenie a bisericii o acoperă cu toate bogăţiile Lui, sufletele noastre vor fi copleşite de bucurie. Cine ar putea îndura o asemenea revărsare de iubire? Atunci când Duhul Sfânt ne descoperă o părticică a acestei Iubiri, sufletul nostru este mult prea copleşit pentru a mai îndura; cât de uimitoare trebuie să fie vederea ei completă!

Atunci când sufletul va avea înţelegerea de a discerne toate darurile Mântuitorului, înţelepciunea de a le preţui şi timpul de a medita la ele, aşa cum se va întâmpla în lumea ce va să vie, vom Comunica cu Isus într-un mod mult mai apropiat. Dar cine îşi poate imagina dulceaţa unei asemenea comuniuni? Trebuie să fie unul din lucrurile care la inima omului nu s-au suit, pregătite de Dumnezeu pentru cei care îl iubesc. O, să deschizi uşa grânarului lui Iosif, şi să vezi ce a pregătit El pentru noi! Descoperirea aceasta ne va copleşi cu iubire.

Prin credinţă vedem „ca într-o oglindă, în chip întunecos” (1 Corinteni 13:12) imginea reflectată a bogăţiilor Sale, dar când vom vedea cu ochii noştri lucrurile cereşti, ne vom cufunda într-un torent de părtăşie! Până atunci, cântarea noastră de laudă va fi rezervată Binefäcätorului nostru, Isus Christos, al cărui dragoste este Minunată, mult mai presus de dragostea umană.

Meditaţii C. H. Spurgeon

21 Mai

Dacă aţi gustat într-adevăr că bun este Domnul.” 1 Petru 2:3

„Dacă” – atunci această favoare nu este garantată oricărui membru al rasei umane. „Dacă” – deci există posibilitatea şi probabilitatea ca unii să nu fi gustat încă bunătatea Domnului. „Dacă” – deci nu este o binecuvântare generală, ci una specială, şi este necesar să ne testăm ca să vedem dacă am cunoscut harul Domnului. Nu există nici o favoare spirituală care să nu fie acordată adevăratului căutător. Dar, dacă aceasta este o chestiune care necesită rugăciune sinceră, nimeni nu ar trebui să fie mulţumit atâta timp cât există un „dacă” în privinţa experienţei sale de a „gusta într-adevăr că bun e Domnul”. Întrebarea aceasta se poate naşte chiar în inima unui adevărat credincios, din cauza neîncrederii în sine, dar continuarea unei asemeni îndoieli este un mare rău.

Noi trebuie să luptăm să ne prindem de mâna Mântuitorului cu braţele credinţei, şi să spunem: „ştiu în cine am crezut, şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea” (2 Timotei 1:12). Nu te lăsa bătut, credinciosule, până când nu te asiguri de interesul tău faţă de Isus. Nu lăsa nimic să te mulţumească până în momentul în care, prin lucrarea Duhului Sfânt în inima ta, ai siguranţa că eşti un „copil al lui Dumnezeu” (Romani 8:16). O, nu te poticni aici; nu lăsa un „dacă”, sau un „poate”, sau un „posibil” să-ţi mulţumească sufletul.

Clădeşte pe adevărurile veşnice, şi clădeşte cu ele. Adună „îndurările Mele faţă de David” (Isaia 55:3), şi strânge-le bine. Aruncă-ţi ancora în ape adânci, şi asigură-te că sufletul tău este bine legat de ancoră. Treci de aceşti dacă. Nu mai sta în valea îndoielilor şi temerilor. Treci Iordanul neîncrederii, şi intră în Canaanul păcii unde mai locuiesc canaaniţii, dar unde pe pământ curge într-una „lapte şi miere” (Levitic 20:24).

Meditaţii C. H. Spurgeon

20 Mai

Bunătatea Ta cea minunată.” Psalmi 17:7

Când dăruim ceva cuiva odată cu inima noastră, facem o faptă cu adevărat bună, dar trebuie să recunoaştem că acest lucru nu se întâmplă des. Nu la fel se întâmplă cu Domnul și Stăpânul nostru. Favorurile Lui sunt însoţite întotdeauna de dragostea din inima Sa. El nu ne aruncă firimituri reci de la masa Sa luxoasă, ci ne lasă să mâncăm din farfuria Lui şi ne condimentează mâncarea cu aroma iubirii Sale. Când ne pune aurul harului Său în palmă, însoţeşte darul de o strângere de mână, care este la fel de preţioasă ca însuşi darul. El va veni în casele noastre în vizită, dar nu se va purta ca un musafir mândru în căsuţa unui om sărman;

El se va aşeza lângă noi, fără să ne dispreţuiască sărăcia sau să ne condamne slăbiciunea. Prea iubiţilor, cât de dulce este zâmbetul Lui! Ce cuvinte plăcute picură de pe buzele Lui! Câte îmbrăţişări ne păstrează! Dacă nu ne-ar da decât bănuţi de aramă, felul în care ni i-ar da i-ar transforma în bani de aur, dar El ne dă daruri costisitoare, aşezate frumos într-un coşuleţ aurit. Este imposibil să te îndoieşti de sinceritatea darurilor Sale, fiindcă pe fiecare binefacere este imprimată inima Sa însângerară. El ne dă „cu mână largă, și fără mustrare” (Iacov 1:5).

Nu ne scoate niciodată Ochii spunându-ne că suntem o povară, nu priveşte cu răceală pe níci unul dintre cei sărmani, ci ne strânge la pieptul Său cu bucurie, oferindu-Şi bucuros viaţa pentru noi. Nardul Său are o mireasmă pe care nici o altă inimă nu ar putea s-o producă; fagurii Săi au o dulceaţă care reflectă însăşi esenţa iubirii Lui. O, ce comuniune rară produce o asemenea sinceritate! Să ne ajute Domnul să-I gustăm mereu binecuvântările!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Ajută-ne , Părinte …

Ajută-ne Părinte, cu Harul Tău cel veşnic,
Să ducem răutatea departe-n infinit!
Să-aprindem cu cinstire doar Bunătatea-n sfeşnic,
Rugându-Te, o, Doamne, de-un trai mai fericit,

De Milostenii ample, de-ajutorări Divine
Şi, de ce nu, Smerenii şi Biblice Iertări!
Fereşte-ne, PreaSfinte de comportări haine,
Şi dă-ne, de se poate, alese dezmierdări,

Căci tare ducem lipsă de vis şi compasiune
Cuprinşi de dorul aprig de a ne-mbogăţi,
Uitând prin viaţa noastră să facem o minune
Şi să începem iarăşi pe Tine-a Te iubi!

Horia Costina

Psalmul 94

O Doamne, Dumnezeul răzbunării
Mărite Dumnezeu răzbunător
Te scoală și răspunde-ne chemării
A-ntregului pământ Judecător.

Și celor mândrii, Doamne, răsplătește
Dup-a lor fapte, plata să-și primească
Cât timp cel rău întruna biruiește?
Chiar până când cei răi să biruiască?

Mărețe cuvântări ei țin oriunde
Și-ntruna cu trufie ne vorbesc
Crezînd că niciodată n-or răspunde
Și toți cei ce fac răul se fălesc.

Pe-al Tău popor ei îl zdrobesc cu anii
Și moștenirea Ta o asupresc
Iar pe străin, pe văduvă. . și-orfanii
Înjughie, îi-ucid și-i nimicesc.

Ei cred că Dumnezeu nu ia aminte
Și zic: -Nu vede Domnu’. . -n sinea lor
Treziți-vă! voi oameni fără minte
Când o să vă-nvățați nebunilor?

Să nu audă? credeți că se poate
Acel care urechea a sădit?
Să nu privească și să vadă toate
Acela care ochiul a-întocmit?

Acel ce printre neamuri pedepsește
Să nu îi pedepsească nu se poate. .
El, ce-a dat minte omului cunoaște
A omului gândiri deșarte toate.

Ferice este de-acel om pe care
Tu-l pedepsești. . și-nveți din Legea Ta
Șă-l liniștești în zilele amare. .
Pân’ groapa celui rău se va săpa

Pe-ai Lui nu-i lasă Domnul niciodată
Și moștenirea nu-și va părăsi
Ci face cu dreptate judecată
Și bună, cei curați o vor găsi

Cine-mi ajută când cei răi se-arată?
Cine-mpotriva lor m-a sprijinii?
De n-ar fi Domnul ajutor de-ndată
Sub umbra morții sufletul mi-ar fi.

Căci ori de câte ori zic cu-ntristare:
”Piciorul mi se clatină întruna”!
O, Doamne bunătatea Ta cea mare
Mă sprijină din plin întotdeauna

Când gîndurile negre se frământă
Și tulburare-mi fac ‘năuntrul meu
O Doamne mângăierea Ta cea Sfântă
Înviorează sufletul mereu.

Te-or pune pe-al lor scaun de domnie
Cei răi, ca peste ei Tu să domnești?
Scutiți de legi ei pregătesc urgie. .
Nenorociri ce nici nu le gândești.

Pe cel neprihănit vor să-l omoare
Nevinovatul sînge a-l vărsa. .
Dar Domnu-mi este turnul de scăpare
Da, Dumnezeu pe veci e stânca mea.

El face ca asupra lor să cadă
Nelegiuirea și-i va isprăvi
Prin răutatea lor ca toți să vadă
Căci Domnul nostru îi va nimici.

Daniel Hozan

Un duh linistit

Text: Coloseni 3:12-17

Pacea lui Cristos, la care aţi fost chemaţi… să stăpanească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.” Coloseni 3:15

Problemele şi încercările pe care le întâlnim se complică adesea, deoarece ne pierdem calmul. Ne necăjim, chiar pentru lucrurile minore, pentru că nu ne-am cultivat o atitudine plină de încredere şi mulţumire. Tema aceasta am auzit-o dezbătută de un elocvent profesor de la seminar, predicand din Coloseni 3:15, în anul 1948, la sărbătoarea mulţumirii. L-am ascultat în timp ce vorbea şi m-am decis ca, prin ajutorul lui Dumnezeu, să devin o persoană recunoscătoare. Au fost vremi cand am falimentat să mă tin de această hotărare, dar au fost şi ocazii cand am pus-o în practică şi am descoperit că face minuni. Recent, în drum spre dentist, am trecut cu roţile maşinii peste un metal ascuţit care mi-a produs imediat explozia cauciucului din spate. Totul s-a petrecut într-o stradă foarte aglomerată cu numai 12 minute înainte de întalnirea cu dentistul. Valul nemulţumirii a început să se ridice. Dar chiar în acel moment, Domnul mi-a adus în minte predica din ziua mulţumirii şi decizia pe care am luat-o.


Am început să mă gandesc la bunătatea Domnului faţă de mine. Nu mi s-a întamplat nici un accident. Am putut să ridic maşina foarte uşor cu cricul. Eram sănătos şi puternic pentru a schimba roata fără prea mult efort. In timp ce aceste ganduri îmi umpleau inima, pacea lui Dumnezeu a coborat peste mine. Am schimbat roata fără efort şi totul a fost grozav. Ba chiar am ajuns la cabinetul dentar înainte ca doctorul să mă cheme înăuntru.
Data viitoare cand vei da faţă cu unul din evenimentele pline de frustrare ale vieţii, gandeşte-te la bunătatea lui Dumnezeu şi mulţumeşte-I. Vei vedea că într-adevăr acest lucru face minuni!– H.V.L.

De-am fi mulţumitori în toate,
Cum Domnul ne spune să fim,
Ce minunată schimbare-am vedea
în viaţa pe care-o trăim.” – Eaker

Leagă-ţi binecuvîntările cu recunoştinţă ca nu cumva să se împrăştie

Painea zilnica

O pereche minunata

Text: Exodul 12:1-13                                 

Ceea ce face farmecul unui om, este bunătatea lui; si mai mult preţuieşte un sărac decat un mincinos.” Proverbele 19:22

Aduceţi cinstea şi amabilitatea laolaltă şi veţi avea o minunată combinaţie. Rick Graham a fost cinstit atunci cand a condus maşina mai mult de o oră pe străzile oraşului San Francisco, pentru a o găsi pe doamna care şi-a uitat în taxiu, portmoneul cu 1792 de dolari. Apoi a fost amabil, deoarece acţiunea sa era menită s-o scutească pe femeie de o serie de neplăceri. Îmi place atît de mult ce a spus el atunci cand ceilalţi şoferi de taxiuri au ras de el pentru câ nu a băgat banii în buzunar. „Sunt un membru activ al credinţei creştine şi la ce ar folosi să mergi la biserică dacă nu practici ceea ce predici?”


In Exodul 23, principiile cinstei şi ale amabilităţii sunt puse împreună în legile pe care Dumnezeu le-a dat lui Israel. Trebuia ca ei să fie suficient de cinstiţi pentru a aduce înapoi un animal rătăcit la stăpanul lui, chiar dacă persoana aceea le era un duşman (v. 4). Trebuia să fie amabili faţă de un duşman ajutandu-l să-şi pună măgarul încăpăţanat din nou în picioare (v. 5). Trebuia să fie atat de preocupaţi ca săracii să fie trataţi în mod cinstit, încat li se impunea să-i ajute pe aceştia chiar şi atunci cand ajutorarea lor ar fi fost foarte costisitoare (v. 6-9). Proprietarii de pămant trebuia să-şi lase ogoarele nelucrate, să se odihnească la fiecare şapte ani şi să lase la îndemana tuturor cele ce creşteau în mod natural (v. 10, 11).
Oamenii care sunt cinstiţi, sunt uneori cruzi. Cei care sunt amabili ei pot fi maleabili şi nu atat de mult preocupaţi de adevăr şi dreptate. Dar atunci cand cinstea şi amabilitatea stau împreună, avem o pereche minunată care-I face cinste lui Dumnezeu, aducand binecuvantări altora. – H.V.L.

Cand lumea va privi la mine,
Te rog cu sufletul curat,
Calea lor s-o-ndrept spre Tine
Făcand ce-i bun şi-adevărat.”– Branon

Dacă cinstea nu este amabilă, atunci nu este cinstită

Painea zilnica

Credinta lui Lincoln

Text: 2 Tesaloniceni 1

…credinţa voastră merge mereu cresctnd,.. ” 2 Tes. 1:3

Credinţa puternică în Dumnezeu nu vine deodată. Adesea ea se cîştigă prin supunerea de bunăvoie faţă de dragostea şi bunătatea Sa în mijlocul încercărilor. În februarie 1862, Willie, fiul preşedintelui Lincoln, a murit, iar Tad, celălalt băiat, se îmbolnăvise grav. O soră de caritate creştină care avea grijă de copilul bolnav, şi-a amintit că preşedintele, stînd pe marginea patului, îşi veghea copilul şi ofta adesea, spunînd: „Acesta este cel mai greu timp din viaţa mea. De ce-i aşa? De ce-i asa?” Ea i-a spus lui că ea era văduvă şi că soţul şi cei doi copii ai ei erau în cer. Vedea în aceasta mîna Domnului şi că nu-L iubise aşa pe Domnul ca acum după toate aceste încercări. „Cum ai ajuns la aceasta?” s-a interesat Lincoln. „Simplu, prin încrederea că Dumnezeu ştie că ceea ce face este bine”. „Ai acceptat cu uşurinţă acest fapt, de la prima pierdere?” a întrebat el din nou. „Nu! a răspuns femeia, nu întru totul. Dar pe măsură ce loviturile au venit una după alta şi am pierdut totul, am putut şi m-am supus”.

Lincoln a spus apoi: „Mă bucur că mi-ai spus aceste lucruri… Am să încerc să merg la Dumnezeu cu durerile mele”. După cîteva zile, ea l-a întrebat dacă şi-a pus încrederea în Dumnezeu. Lincoln a răspuns: „Cred că pot să mă încred în El. Am să încerc. Mi-ar place să am credinţa ta de copil despre care mi-ai vorbit şi cred că El mi-o va da”.
Credinţa creştinilor din Tesalonic creştea în mijlocul persecuţiilor şi problemelor. La fel poate să crească şi a noastră. Poate că nu întotdeauna vom vedea scopul Său, dar trebuie să ne încredem în bunătatea Sa. Va veni vremea cînd vom putea spune că niciodată nu L-am iubit atît de mult ca în urma nenorocirii prin care am trecut.  – D.J.D.

Deşi tremur şi-aştep o altă cruce,
Prin rănile-ncercării înţeleg
Un singur adevăr ce peste tot străluce:
Dumnezeu e bun şi-I adevăr întreg.

A crede înseamnă a triumfa.

Painea zilnica

O proba a dragostei

Text: Matei 5:38-48           

„…să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta si cu adevărul.” 1 Ioan 3:18

Diferenţa dintre a arăta dragostea şi numai a vorbi despre ea, este foarte sugestiv arătată de o povestire din viaţa unui profesor de psihologie. Omul nu avea copii, şi ori de cîte ori vedea vreun vecin pedepsindu-şi copilul pentru relele săvîrşite, intervenea şi spunea: „trebuie să-ţi iubeşti copilul şi nu să-l pedepseşti”.
Intr-o vară călduroasă, profesorul îşi repara drumul de beton spre garaj. Obosit după cîteva ore de muncă, a pus jos mistria, şi-a şters transpiraţia de pe frunte şi se îndrepta spre casă. Chiar în momentul acela a văzut cu coada ochiului cum un băieţel neastîmpărat tocmai călca în betonul proaspăt turnat. A alergat după el, l-a înşfăcat şi cînd era gata să-l pocnească, a auzit cum fereastra unui vecin s-a deschis şi o voce i-a strigat: „Hei, profesore! Ai uitat? Trebuie să iubeşti copilul!” La aceasta profesorul a replicat: „II iubesc în abstract, dar nu la concret!” (in limba engleză, cuvîntul pentru concret este identic cu cel pentru beton, n.tr.)


Cît de uşor este să vorbeşti sentimental despre dragoste ca despre ceva intangibil! Dar este mult mai dificil să o pui în practică, în situaţiile vieţii reale. Isus a spus aceasta deosebit de clar în predica de pe munte, dîndu-ne o modalitate de-a ne pune dragostea la încercare. Fără să minimalizeze importanţa pedepsirii răufăcătorului, El ne-a poruncit să ne arătăm amabilitatea şi bunătatea, ba chiar să ne rugăm pentru cei ce ne tratează rău sau îşi arată răutatea faţă de noi..
Atingem noi acest standard? Ai făcut vreodată o faptă bună unuia dintre duşmanii tăi? încearcă. Este o probă a dragostei adevărate. – H.G.B.

Nu căuta o cale de-a scuza
Tumultul urii-nrobitoare.
Iubirea trece peste moartea sa
S-aducă dulcea vindecare. ”   – D.J.D.

A întoarce bine pentru bine, este omeneşte;
a întoarce bine pentru rău e dumnezeieşte.

Painea zilnica