Razboiul s-a terminat!

Text: Evrei 4

El a venit ca să aducă vestea bună a păcii vouă celor care eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape.” Efeseni2:17

În sfarşit, se aplanase conflictul aprig dintre Nord şi Sud. Cu toate că soldaţii care au luptat în Războiului Civil erau liberi să se reîntoarcă la familiile lor, un număr dintre ei au rămas ascunşi prin păduri, hrănindu-se cu fructe de pădure. Ei, ori nu au auzit că s-a terminat războiul, ori nu au crezut. Au continuat să trăiască în condiţii mizerabile, cand ar fi putut să fie înapoi la confortul şi siguranţa căminelor lor. Uneori se petrece la fel şi pe tăram spiritual. Cristos a făcut pace
între noi şi Dumnezeu, murind în locul nostru. El a ispăşit pedeapsa păcatului pe cruce. Acceptînd lucrarea jertfei Sale, oricine poate fi iertat de Dumnezeul Cel sfant. Din păcate, mulţi oameni refuză să creadă vestea bună a Evangheliei şi continuă să trăiască asemenea unor fugari spirituali. Şi uneori creştinii – noi cei care ne-am pus încrederea în Cristos – trăim aproape la acelaşi nivel. Ori din ignoranţă ori din îndărătnicie, nu ne bucurăm de împlinirea făgăduinţelor Cuvantului lui Dumnezeu. Nu experimentăm bucuria şi siguranţa care ar trebui să însoţească mantuirea noastră. Nu beneficiem de pacea şi mangaierea care izvorăsc din relaţia de Tată-fiu. Cu toate că suntem obiectul dragostei Sale, a purtării Sale de grijă, a darurilor Sale, trăim ca nişte orfani! Nu este suficient să cunoaştem promisiunile lui Dumnezeu. Trebuie să le revendicăm ca fiind ale noastre.
Trăieşti departe de mangaierea şi purtarea de grijă a Tatălui nostru cel ceresc? Vino acasă! Războiul s-a terminat!     – R.W.D.

O, om sărman, oricine ai fi
Apleacă-ţi urechea şi-ascultă
Cand Domnul Cristos este aici,
Unde să pleci cu inima frantă?”– McLendon

Cristos ca Mantuitor ne aduce pacea cu Dumnezeu;Cristos ca Domn ne aduce pacea lui Dumnezeu

Painea zilnica

Pom bun-roada buna

Text: Matei 12:33-45

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui…” Matei 12:35

Naşterea din nou produce o viaţă transformată. Prin credinţa în Cristos, putem deveni oameni buni, astfel că faptele bune devin o roadă naturală a ceea ce facem noi. Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos lucrează din interior extinzandu-se spre exterior. Ea schimbă inima persoanei înainte ca să se vadă ceva în afară.
Cu mulţi ani în urmă, am văzut cum Domnul a transformat viaţa unui beţiv notoriu din oraşul unde eram pastor. Prima dată cand l-am întalnit pe acest om, a fost foarte grosolan cu mine. Era şi deosebit de crud prin felul în care îi caracteriza pe creştinii din comunitatea sa. Dar a început să frecventeze biserica şi, nu mult după aceasta, L-a primit pe Cristos. Ca rezultat al convertirii sale, a fost în mod miraculos vindecat de patima beţiei. Mi-aduc aminte că am întîlnit pe cineva la un magazin, care m-a întrebat: „Ce i-aţi făcut lui George? S-a schimbat, ceva de necrezut”. Mulţi alţii m-au sunat şi mi-au dat numele unor persoane de care erau îngrijoraţi. Deşi George era doar un copilaş în Cristos, devenise „un om bun”. Din viaţa sa ieşeau „lucruri bune”. El era un exemplu viu al faptului că dacă devii un pom bun, vei produce roade bune.


Dacă eşti interesat să ştii dacă ai sau nu o credinţă adevărată, atunci uită-te la viaţa ta. Aduce ea roade bune? Te-a făcut credinţa pe care o ai o persoană mai bună decat ai fost înainte de-a fi convertit? Dacă nu s-a întamplat astfel, recunoaşte-ţi nevoia spirituală, mărturiseşte-ţi păcatul, primeşte-L pe Isus Cristos ca Mantuitor. Lasă-L să te facă „un pom bun”, capabil să producă „roade bune.” – H.V.L.

Ca raza cea dulce de soare
Ce viaţă în flori dăruieşte,
Lumina-i la fel şi iubirea
Lui Cristos, ce-n mine trăieşte. „- Whittle

Omul are nevoie de  mai mult decat doar de un început nou, are nevoie de o inimă nouă

Painea zilnica

Riscul faptei bune

Text: 2 Corinteni 4:8-18

Sîntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strîmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi.” 2 Cor. 4:8

Un articol publicat într-un ziar din Detroit, descria ghinionul unui om care a dat de necaz vrînd să ajute pe cineva. Omul crescuse la ţară şi avea bunul obicei să se oprească să-i ajute pe şoferii care aveau probleme cu maşinile lor. Insă cînd s-a oprit într-un oraş mare să-l ajute pe un asemenea şofer, a fost împuşcat, jefuit şi lăsat pe moarte. Povestirea avea, totuşi, un sfîrşit bun. Omul s-a refăcut după o lungă spitalizare, şi a declarat că avea acum mai multă încredere în Dumnezeu, în urma acestei experienţe. Continua să creadă că ajutorul dat altora este cel mai bun lucru pe care trebuie să-l facă, deşi uneori, poate fi periculos.


Nu vreau să sugerez, că ar trebui să oprim la orice maşină trasă pe dreapta. Precauţiunea înţeleaptă îşi are locul ei. Dar Noul Testament ne arată că cei care s-au alăturat lui Cristos în a-i ajuta pe alţii, vor da de necazuri, mai ales atunci cînd duc vestea bună a Evangheliei. Mai devreme sau mai tîrziu, vor întîmpina rezistenţă. Şi aceste necazuri au un sfîrşit bun, aşa după cum vedem din experienţele apostolului Pavel. Deşi bătut şi rănit, urît şi hărţuit, el dă glas unei inimi care face exact ceea ce îşi doreşte.
Lucra cu Dumnezeu pentru salvarea oamenilor care în eternitate vor avea numai cuvinte de apreciere pentru faptele lui (2 Cor. 4:15). El ştia că, în final, Domnul însuşi va confirma valoarea eternă şi justeţea eforturilor sale. Şi s-a meritat tot necazul de care a avut parte ajutîndu-i pe alţii.- M.R.D. II.

Dacă pot face astăzi un bine
într-un fel, ajutîndu-l pe cineva,
S-o fac, Isuse, ca pentru Tine,
Să se vadă, din faptă, dragostea Ta. ” -Brandt.

Răsplata mărturisirii lui Cristos merită toate riscurile.

Painea zilnica

Răspândiți vestea cea bună

Răspândiți vestea cea bună
(Cea mai bună; e din Cer)
Pretutindeni să se spună:
Nu-i poveste, nici mister…

Nu-i invenție umană
Cum afirmă un ateu
Ci e act care ne-ndeamnă
S-alergăm spre Dumnezeu…

E-ntruparea, e o taină
E Stăpânul absolut
Îmbrăcat în simplă haină,
Coborât la colb și lut.

Spuneți tuturor să știe
Că Mesia a venit
Să formeze-o-mpărăție
Pentru-acei ce L-au primit.

Adevărul să-l cunoască
Dați de știre cu curaj
Doar în harul Lui să crească
Să respingă un miraj.

Ce le spuneți prin cuvinte
Inspirate prin Duh Sfânt
Să pătrundă, să prezinte
Stări ce nu-s de pe pământ…

Să-nțeleagă sărbătoarea
Numită, de noi, Crăciun
Să iasă din frământarea
Unde doar minciuni se spun.

Răspândiți vestea cea bună
Mulți sunt încă-n bezna grea
Să-mpletească o cunună
Pruncului născut s-o dea.

Bucuria să răsară
Spre-a învinge tristul gând
Să se facă Primăvară,
Să vină Păstorul Blând…

Fericirea să cuprindă
Viețile căzute-n vid
Focul sfânt să se aprindă
Dincolo de sumbrul zid.

Cei ce-acceptă vestea sfântă
Acceptă un dar divin
Și spre Slavă se avântă,
Spre eternul lor destin.

George Cornici

Vestea bună

Dar îngerul le-a zis: ”Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună,
care va fi o mare bucurie pentru tot norodul. ” Luca 2:10.

Bucuria-n inimi cântă,
Măreț îngerul cuvântă:
”Astăzi s-a născut Mesia! ”
O ce dulce-i melodia,

O, ce veste, veste bună –
Munți se pleacă, văi răsună:
S-a coborât jos Îndurarea,
Iubirea, Mila și Salvarea!

S-a coborât, s-a întrupat,
Cel ce-i Rege și-Mpărat,
Al tău și al meu Mântuitor –
Slavă Ție, Salvator!

Slavă Ție, te-adorăm,
Ne-nchinăm, te onorăm!
N-a fost, nu va fi vreodata
Veste atât de minunată,

Ca vestea sfântă când Hristos
A venit în lume jos,
Turnând în inimi bucuria,
Reînnoirea, armonia!

Aleluia, fii lăudat –
Domn și Rege și-Mpărat!
Bucuria-n inimi cântă,
Te lăudă, binecuvântă

Pe Tine, Salvator Divin,
Te-ai smerit, salvând de chin!
Isuse, Scump Mântuitor,
De viață noua dătător,

Te ‘nălțăm în osanale –
Luminează a noastră cale
Până-n Ziua Întâlnirii
Cu Tine, Soarea-al Izbăvirii!

Nu-i mai dulce melodie,
Pace-n inimi, bucurie,
Ca vestea când Hristos Mesia
Turnata-n inimi armonia!

Vestea împăcării cu Hristos
Și astăzi lumii spre folos,
Se mai aude, mai răsună –
Ascult-o, ea e Vestea Bună!

Lidia Cojocaru 

Venit-a din slavă

Motto: „”El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce erați
departe, și pace celor ce erați aproape. Căci prin El și unii, și alții avem
intrare la Tatăl, într-un Duh. „” Amin! Efeseni 2: 17-18.

Cerul străluce și noaptea-i senină,
Câmpul Betleemului s-a luminat;
Zarea tresaltă. . . Cântarea-i divină,
La iesle, păstorii vin și se închină
Pruncului Sfânt din Duh întrupat.

Din scaunul măririi s-a coborât Iubirea
Cerurile cântă: „Hristos s-a născut! ”
El este Acela ce aduce izbăvirea,
Întâiul Născut din toată zidirea –
Chipul Dumnezeului celui nevăzut.

Răsună văzduhul de corul de îngeri,
Că Domnul vieții-i acum printre noi;
Venit-a din slavă în valea de plângeri
Să dea biruință în loc de înfrângeri,
Să dea mângâiere în necaz și nevoi.

Venit-a din slavă să fie Lumină
Orbilor ce zac în beznă și păcat;
Cu milă să-i spele de tot ce-i întină
Răscumpărându-i din patimi și vină,
Ca omul să fie iarăși curat.

Venit-a ‘ntr-o iesle Pruncul Minunat
S-aducă lumii hotărârea de iertare;
Celor ce L-au primit pricepere le-a dat
Să Îl cunoască pe Cel adevărat,
Domn al păcii și Dumnezeu tare.

Venit-a să ridice păcatul omenirii
Luând asupra Lui povara apăsătoare,
Să o țintuiască pe crucea răstignirii,
S-avem prin El nădejdea mântuirii,
A vieții de acum și-a celei viitoare.

Venit-a la noi din cerească strălucire
Să dea mântuirea celui credincios;
Fiul omului. . . Toiag de cârmuire. . .
El să îmbrace în alb și nemurire
Pe cei făcuți părtași ai lui Hristos.

Ioan Vasiu 

Spre Iesle, pe calea îngustă

Ieremia 6:16
Aşa vorbeşte Domnul: ‘Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi  care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”

Dansează vioi  cununile de stele,
Melodia cerească o ştiu doar ele,
Dansează şi ai cerului fluturi de nea;
Şi corul de îngeri cântă ”Aleluia! ”

Pornesc cu magii să Il caut pe Isus,
Pe cămile, daruri multe, cu capul sus,
Şi în drum, palmierii mă înveselesc,
Printre flori cu parfum dulce, eu rătăcesc.

Steaua merge înaintea noastra, pe cer,
Dar paşii mei, în desişuri, în păduri, pier,
Doar păsările îmi cântau în cor duios;
-Te-ai îndepărtat de Calea către  Cristos!

E noapte, dar nu mai văd Steaua de pe cer,
Simt că am pierdut ceva, şi nu vreau să pier,
Şi aud, din nou, o cerească chemare;
-”Intoarce-te, vino la vechea Cărare!

-Baltazar, Baltazar, pe unde rătăceşti?
La steua de pe cer, tu nu mai priveşti? ”
-Am ameţit în Vale, de parfum şi flori,
Nu mai văd nici steaua luminoasă din zori!

–”Calea nu e aceasta, nu e în Vale,
Este în Iubirea ce veşnic nu moare,
Intoarce-te acum la îngusta Cărare!
Acolo te aşteaptă Păstorul cel Mare! ”

Mă  uit din nou la cununile de stele,
Au un drum ceresc, nu se rătăcesc ele,
Dansul lor sublim, din Răsărit spre Apus;
Este plecăciune în faţa lui Isus!

Pornesc din nou la drum, privind în sus,
La Iesle, mă aşteaptă încă Isus,
Şi dansez cu ai cerului fluturi de nea;
Cu îngerii cereşti cânt eu ”Aleluia! ”

-Prietene, tu mai  vezi steaua din Răsărit?
Şi stelele ce  dansează  în infinit?
Intoarce-te, deci, la îngusta Cărare!
La Mesia, ce te aşteaptă pe Cale!

Arancutean Eliza 

Devotamentul ascultării

„Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.” (1 Samuel 3:10)

Faptul că am ascultat odată cu atenţie un lucru spus de Dumnezeu nu înseamnă că voi asculta întotdeauna tot ce va spune El. Faptul că inima şi mintea mea sunt închise şi insensibile la ceea ce spune EI Îi arată lui Dumnezeu că nu-L iubesc şi nici nu-L respect. Dacă-mi iubesc prietenul, voi intui dorinţele lui; Isus spune: „Voi sunteţi prietenii Mei”. Am călcat vreo poruncă de-a Domnului meu în săptămâna aceasta? Dacă aş fi înţeles că este o poruncă a lui Isus n-aş fi călcat-o în mod deliberat; dar de cele mai multe ori manifest lipsă de respect faţă de Dumnezeu, încât nici nu aud ce spune, ca şi cum El nu ne-ar fi vorbit niciodată.

Destinul vieţii mele spirituale este să ajung la o asemenea identificare cu Isus Cristos, încât să-L aud întotdeauna pe Dumnezeu şi să ştiu că Dumnezeu mă aude întotdeauna. Dacă sunt una cu Isus Cristos, îl aud pe Dumnezeu prin faptul că sunt tot timpul devotat ascultării. Mesajul lui Dumnezeu mi-l poate aduce un crin, un copac sau un slujitor al Iui Dumnezeu. Ceea ce mă împiedică să-L aud este faptul că sunt acaparat de alte lucruri. Nu e vorba că nu vreau să-L aud pe Dumnezeu, ci devotamentul meu nu este îndreptat în direcţia bună.

Sunt devotat lucrurilor, slujirii şi convingerilor mele, de aceea Dumnezeu poate spune ce vrea pentru că eu nu-L aud. Atitudinea unui copil al lui Dumnezeu este întotdeauna: „Vorbeşte, Doamne, căci robul tău ascultă”. Dacă nu mi-am cultivat acest devotament de a auzi, pot auzi vocea lui Dumnezeu numai uneori; alteori sunt ocupat cu alte lucruri – lucruri pe care cred că ar trebui să le fac; astfel devin surd faţă de El, nu trăiesc o viaţă de copil. Am auzit eu astăzi vocea lui Dumnezeu?

Oswald Chambers

Calea sfântă

“… cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu se vor putea rătăci.” (Isaia 35.8)

Calea sfinţeniei este atât de dreaptă şi luminoasă, încât nici cele mai simple, şi nepricepute suflete nu se pot înşela, dacă o urmează fără întrerupere. Înţelepţii lumii au multe rătăciri, ei fac chiar greşeli deosebit de mari şi sfârşesc prin a nu-şi atinge ţinta. Prudenţa acestei lumi are vederea scurtă, şi ea conduce la locuri întunecoase pe aceia care o aleg. Sufletele sincere nu cunosc altceva mai bun, decât să facă ce le arată Dumnezeu şi aceasta îi ţine mereu pe drumul împărătesc, pe care merg sub ocrotirea lui Dumnezeu.

Suflete, nu cauţi tu niciodată să ieşi dintr-o încurcătură prin înşelăciune sau altceva asemănător? Ţine dreaptă calea sfântă a adevărului şi a integrităţii, şi vei fi urmat cel mai bun drum. Viaţa ta să fie fără întorsături sau cotituri. Fii drept şi fără teamă. Urmează-L pe Domnul Isus, fără să te gândeşti la urmări. Cine se foloseşte de minciună pentru a scăpa dintr-o mare nenorocire, ar putea să cadă într-un rău mai mare. Calea lui Dumnezeu e cea mai bună dintre toate. Mergeţi pe ea, chiar când oamenii v-ar crede nebuni; astfel veţi fi cu adevărat înţelepţi.

Doamne, Te rog călăuzeşte-i pe slujitorii Tăi pe un drum sigur, din pricina vrăjmaşilor lor.

Charles Spurgeon