Tu cel ce vrei ca altul să te dai

Tu cel ce vrei ca altul să te dai,
Să-arăți că ești mai sfânt, mai drept, mai bun,
Să impresionezi prin al tău cânt sau grai,
Pe noi, ne păcălești. Dar nu și pe Stăpân.

Tu cel ce vei transmite prin vorbe sau mesaj,
Ce vrei să cumperi texte din inimă ieșite
Acelui ce-a vrut viața, departe de miraj,
Citind, plângând în rugă, scriind clipe trăite. . .

Da, tu, pe noi, ne poți induce în eroare;
Te și aplaudăm, îți dăm “like”, ”inimioare”. . .
Dar cum te simți când ești doar tu cu al tău eu?
Ești trist și ne-mplinit. Știi tu și Dumnezeu.

Acel care ”orbește” o ia pe căi sucite,
Apucă aparențe și vise ne-mplinite.
Și singur, pân` la urmă, el se va da de gol.
Așa spune Cuvântul prin al Duhului sol.

Te-ndemn ca mai degrabă, să vii așa cum ești!
Și sincer cere-i: „Doamne, Tu să mă fericești! ”
Să ai pace-n lăuntru și să dormi liniștit.
Că-i minunat să știi că nu “te-ai” păcălit.

Că vine vremea-n care depui o mărturie,
Și de nu-i adevărul în gură, ce-o să fie?
Și-ai vrea să-aduni: buchete, coșuri cu roade multe,
Dar ceva nu se leagă. . . rămân cuvinte surde.

Așa că, vin` la Domnul! Sărac în duh, cum ești,
Învață să te-apropii și să te umilești!
Și cel ce e bogat in bunătatea Sa,
Văzându-te smerit, te poate ridica.

El are daruri multe. Atotputernic este!
E gata să le-mpartă, să dea din plin. . . și peste. . .
Să dea pe dinafară și din paharul tău,
Și din apa curată, poate voi bea și eu.

Că ce ne dă Stăpânul, nu este pentru noi,
Ci spre îmbărbătarea celor ce se simt goi.
Spre mângâierea-altora, trezire, ridicare,
O, că-i atât de lucru! Ogoru-i așa mare!

Și-ți spun că Domnul Isus, chiar te va folosi
Când vrea să-ți dea un dar și curat te-o găsi.
Că vrea să fi destoinic, un ucenic ales.
Nu Iudă, nu fățarnic, nu ca cei din Efes!

Lidia Gheorghe 

Ce bun şi iubitor eşti Doamne!

Ce bun şi iubitor eşti Doamne!
Cu harul Tău ne copleşeşti,
Ne binecuvântezi în toate,
În orice clipă ne păzeşti.

Eşti mângâiere, sprijin tare,
Prin Tine în picioare stăm;
Ne dai putere, sănătate,
Deşi deloc nu merităm.

Nu ții în seamă greşuri multe
Şi ne ridici când jos cădem;
Eşti dragoste, credincioşie
Eşti totul, Doamne, tot ce-avem!

..Oh, alergarea vieții-adesea
Ne fură timpul prețios
Şi-uităm atunci de părtăşia
În rugăciune cu Hristos.

Ne obosim cu lucruri care
Nu-s veşnice, şi ne robesc..
Dorim un „Rai” aici în lume
Uitând de Locul cel ceresc.

Împrumutăm idei şi fapte
De la cei fără Dumnezeu,
În loc să ne-alipim mai tare
De Domnul nostru sfânt, mereu.

Da, legea firii biruieşte
Când n-ascultăm de Duhul Său;
Cu cât privim mai mult la lume,
Cu-atât ajunge-vom mai rău..

O, Tu eşti plin de îndurare
Ne ierți degrab şi ne primeşti
Când ne întoarcem către Tine;
Ce minunat Isuse eşti!

Ajută-ne-n aceste vremuri
Să ne sfințim şi să veghem
Trăind frumos, ca sus în slava-Ți
Cu toții parte să avem!

Paula D.

Mintea care-i sănătoasă

Omul cel bun şi-nţelept,
Este un izvor de viaţă;
Gândeşte, este deştept,
Veselă, e a lui faţă.

Mintea care-i sănătoasă,
E şi binevoitoare,
Dar ea, poate fi pietroasă
Pentru cel ce minte n-are;

Cel ce leapădă certarea,
De ruşine are parte;
El urăşte mult mustrarea
Crede, că are dreptate.

Loc de cinste va avea
Cel ce primeşte mustrarea
Şi-n necinste va umbla
Cine n-acceptă-ndreptarea.

Acel care e deştept
Cu înţelepţii va umbla
Însă cel ce nu e drept,
Ruşine, va căpăta.

Acel ce păcătuieşte,
Veşnic e nemulţumit
Şi-n nenorociri trăieşte
De rău, este urmărit.

Omul care umblă bine,
Moştenire va lăsa
Departe de rău se ţine
Bogăţie, va avea.

Anonim

Binecuvantarea dreptatii

Fiul intelept si bun
E-a tatalui bucurie
Insa fiul cel nebun
E-al mamei necaz, se stie

Ce pe nedrept castigam
La moarte sigur ne duce
Parte multa n-o s-avem
Cum vine, asa se duce

Cel care-i neprihanit
De foame n-a suferi
De Domnul va fi iubit
Si hrana-i, va randui

Cel ce-i lenes saraceste
Si nimic nu va avea
Cel harnic se-mbogateste
Domnul, totul ii va da

Cel care vara munceste
E istet si chibzuit
Dar acel ce odihneste
De foame va fi lihnit

Cel care-i neprihanit
Binecuvantari primeste
Dar  cel rau e pedepsit
Tot plateste ce greseste

Acel care, e cinstit,
Pe drumul drept va umbla
In tot este chibzuit
Domnul, il va ajuta

Acel ce-i nesocotit
Singur, necaz isi aduce
De ce-i greu nu e scutit
La pierire, se va duce

Gura celui chibzuit
E ca un izvor de viata
Dar acel nesocotit
Doar necazuri are-n fata

Nuiaua e folosita
Pentru cei ce nu au minte
Ea e binecunoscuta
Face pe cel rau, cuminte

Averea-i cetate tare
Pentru cel ce-o dabandeste
Are-n viata un rol mare
Pentru cel ce chibzuieste

Pe acel neprihanit
Il ajuta sa traiasca
Dar pe cel nesocotit
Il face se risipeasca.

Florenta Sarmasan

Pecetea aprobării dumnezeieşti

“Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” (Iacov 1.12)

Da, chiar în timp ce rabdă ispita, credinciosul este fericit. Aceasta n-o poate pricepe decât numai ochiul care a fost uns cu alifia dumnezeiască. Dar ispita el trebuie s-o rabde şi niciodată să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, nici să dea îndărăt, nici să se lase corupt. Este fericit acela care trece prin focul încercării, fără să fie distrus cum se întâmplă cu cei falşi.

Când încercarea s-a sfârşit, i se aplică pecetea aprobării dumnezeieşti: “Cununa vieţii”. Este ca şi când Domnul ar zice: “Lăsaţi-l să trăiască; el a cântărit greu în cântar şi n-a fost găsit uşor”. Viaţa este răsplata sa; nu numai viaţa obişnuită, ci o viaţă sfântă, biruitoare, fericită, împlinind planul dumnezeiesc cu privire la el. Dacă viaţa de aici este o bucurie sufletească, cu cât mai mult este încununat acela care a trecut biruitor prin încercarea arzătoare a credinţei şi dragostei.

Domnul a făgăduit cununa vieţii acelora care-L iubesc. Numai aceia vor rămâne statornici în clipa încercării; ceilalţi vor cădea, vor cârti sau se vor întoarce în lume. Suflete al meu, iubeşti tu pe Domnul? ÎI iubeşti într-adevăr, adânc şi mai presus de orice? Dacă da, atunci iubirea ta va fi încercată; dar valurile nu te vor distruge şi râurile nu te vor îneca. Doamne, fă ca dragostea Ta să o hrănească pe a mea până la sfârşit.

Charles Spurgeon

O, Domnul meu!

O, Doamne eşti atât de mare
Şi mare e puterea Ta
Tu nu mă laşi în încercare
Ci mă ridici cu mâna Ta.

O, Doamne eşti atât de sfânt,
Măreţ, puternic şi slăvit,
Mă întăreşti pe-acest pământ
În veci să fii Tu preamărit.

O, Doamne eşti atât de bun
Şi mă iubeşti aşa cum sunt,
Te-ador o bunul meu Stăpân
Căt voi trăi pe-acest pământ.

Eu Doamne vreau să-Ţi mulţumesc
Căci m-ai ales să fiu a Ta,
Putere dă-mi să Te iubesc
Mereu să fac doar voia Ta.

Bazaru Madalina