23 Septembrie

Spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui.” Efeseni 1:6

Ce privilegiu! El include îndreptăţirea noastră în faţa lui Dumnezeu, dar termenul „dat” înseamnă mult mai mult în limba greacă. El semnifică faptul că suntem obiectele plăcerii divine, sau chiar şi mai mult, a desfătării divine. Cât de minunat este faptul că noi — viermi, muritori, păcătoşi – suntem obiectul dragostei divine! Dar aceasta se întâmplă numai „în Prea Iubitul Lui”. Unii creştini par să fie acceptaţi prin experienţa lor; cel puţin, aceasta este părerea lor.

Când sufletele lor sunt vii şi speranţele strălucitoare, ei cred că Dumnezeu îi acceptă, fiindcă se simt atât de sus, atât de aproape de cer, atât de sus faţă de pământ! Dar atunci când sufletele lor se târăsc în praf, sunt victimele temerii că nu vor fi niciodată acceptaţi. Dacă ar putea, ar vedea că toate bucuriile lor nu îi înalţă, şi că toate vremurile de disperare nu îi coboară în vederea Tatălui lor; dimpotrivă; Sunt acceptaţi prin Cel care nu se schimbă niciodată, Cel care este întotdeauna iubit de Dumnezeu, întotdeauna desăvârşit, întotdeauna fără pată sau zbârcitură. Cât de fericiţi ar fi, şi cât de mult L-ar slăvi pe Mântuitorul, dacă ar realiza acest adevăr! Bucură-te, deci, credinciosule! Eşti primit „în Prea Iubitul Lui”. Priveşti înăuntrul tău şi spui: „Nu există nimic demn de a fi primit aici!” Dar uită-te la Christos, şi vezi dacă nu este ceva demn de primit acolo. Păcatele tale te necăjesc, dar Dumnezeu a aruncat la spate păcatele tale, şi eşti primit în Cel Neprihănit.

Trebuie să te lupţi cu stricăciunea şi să rezişti ispitelor, dar eşti deja primit în Cel care a biruit puterile iadului. Diavolul te ispiteşte, dar bucură-te. El nu te poate distruge, fiindcă eşti primit în Cel care a zdrobit capul Satanei. Eşti deplin asigurat de poziţia ta slăvită. Nici sufletele glorificate nu sunt mai primite decât tine. Ei sunt primiţi în cer „în Prea Iubitul” şi tu eşti primit acum în Christos în acelaşi fel.

Meditaţii C. H. Spurgeon

8 Iunie

Căci au fost mulţi morţi, pentru că lupta venea de la Dumnezeu.

Luptător sub steagul Domnului Isus, citeşte versetul acesta cu bucurie sfântă. Dacă lupta venea de la Dumnezeu, victoria era sigură. Fiii lui Ruben, Gadiţii, şi jumătate din tribul lui Manase, număra de abia patruzeci şi cinci de mii de oameni buni de luptă, totuşi, în războiul cu hagareniţii, au ucis o sută de mii de oameni „căci, în timpul luptei, strigaseră către Dumnezeu, care i-a ascultat, pentru că se încrezuseră în El” (1 Cronici 5:20). Domnul nu ne salvează printr-un număr mai mare sau mai mic; noi trebuie să mergem înainte în numele lui Iehova, chiar dacă suntem doar o mână de oameni, fiindcă Domnul Oştirilor este Căpetenia noastră.

Ei nu şi-au neglijat armamentul, dar nici nu şi-au pus Increderea în ei. Noi trebuie să folosim toate mijloacele care ne stau la îndemână, dar încrederea noastră trebuie să se sprijine numai pe Dumnezeu. El este sabia şi scutul poporului Său. Marele motiv al extraordinarului lor succes a fost „lupta venea de la Dumnezeu”. Luptând cu Păcatul dinafară şi dinăuntru, cu erorile doctrinale sau practice, cu slăbiciunile spirituale din locurile de sus sau de jos, cu diavolul şi aliaţii lui, porţi luptele lui Iehova. Dacă El nu vrea să fie învins, nu trebuie să te temi de învingere. Nu te teme de numărul duşmanilor, nu tremura în faţa dificultăţilor sau imposibilităţilor, nu plânge din cauza rănilor sau a morţii. Luptă cu sabia Duhului, sabia cu două tăişuri, şi vei învinge duşmanul. Biruinţa este a Domnului” (1 Samuel 17:47), şi El va da duşmanii în mâinile noastre. Cu picioare repezi, mână tare, inimă neînfricată şi zel arzător, aleargă spre câmpul de bătălie, şi ostile iadului Vor fugi ca paiele în faţa vântului.

Ridică-te! Ridică-te pentru Isus!
Căci bătălia nu va ţine-n veşnicii;
Azi se aude scrâşnetul de săbii
Iar mâine totul va fi plin de bucurii:
Biruitorul va primi cununa slavei
Care-l aşteaptă de la început
Şi va domni cu Regele măririi
In veac de veac, uitând ce l-a durut.

Meditaţii C. H. Spurgeon

21 Martie

Veţi fi risipiţi fiecare la ale lui, şi pe Mine Mă veţi lăsa singur.” Ioan 16:32

Puţini au împărtăşit durerile din Ghetsimani. Majoritatea ucenicilor nu era destul de înaintată în har ca să fie admişi la taina „chinului” său (Luca 22:44). Ocupaţi să sărbătorească Pastele la casele lor, îi reprezintă pe cei care citesc litera, dar rămân mereu departe de spiritul Evangheliei. Celor doisprezece, ba nu, celor unsprezece, li s-a oferit privilegiul să intre în Ghețimani şi să vadă marea luptă. Dintre cei unsprezece, opt au fost lăsaţi deoparte; aveau părtăşie, dar nu de felul aceleia în care doresc oamenii să fie incluşi din toată inima. Doar trei au fost favorizaţi să se apropie de Domnul în noaptea tainicei dureri. Dar nici măcar aceştia nu puteau intra fără văl; trebuiau să stea la o aruncătură de piatră distanţă.

El trebuia să „calce în teasc” (Isaia 63:3) singur, şi nimeni din poporul Său nu trebuia să fie cu El. Petru şi cei doi fii ai lui Zebedei îi reprezintă pe cei câţiva sfinţi eminenţi şi experimentaţi, care au rămas în istorie ca „părinţii bisericii”. Fiindcă făcuseră treabă pe ape mari, se Considera că puteau să străbată valurile imense din Atlanticul patimilor Mântuitorului. Pentru unele suflete este sortit, pentru binele altora şi pentru întărirea puterilor lor în conflictele viitoare, să intre în cercul interior şi să asculte gemetele de durere ale Marelui Preot.

Au împărtăşit cu El durerile şi s-au făcut asemenea cu moartea Lui (Filipeni 3:10). Totuşi, nici rnăcar aceştia nu pot pătrunde în locul sacru al suferinţei Mântuitorului. „Durerile tale ascunse” este expresia remarcabilă a liturghiei greceşti. Exista o cameră interioară a durerii Stăpânului, închisă cunoaşterii şi părtăşiei omeneşti. Acolo Isus a fost lăsat singur. Aici Isus a fost mai mult decât oricând „darul nespus de mare” (2 Corinteni 9:15). Nu a avut dreptate Watts să scrie „El ne-a cumpărat toate bucuriile necunoscute cu dureri binecunoscute”?

Meditaţii C. H. Spurgeon

10 Februarie

Ştiu să trăiesc în belşug.” Filipeni 4:12

Mulţi dintre cei care ştiu „să trăiască smeriţi” (Filipeni 4:12) nu au învăţat „să trăiască în belşug”. In vârful muntelui, frunţile li se înalţă şi sunt gata să cadă, Creştinul îşi neglijează profesiunea de credinţă mai degrabă în prosperitate decât în vremuri de lipsă. Este periculos să fii prosper. Crucea lipsei este o încercare mai uşoară decât topitoria prosperităţii. O, câtă lenevie şi neglijare a lucrurilor spirituale au fost aduse de bunătatea lui Dumnezeu! Totuşi asta nu trebuie să se întâmple, fiindcă apostolul Pavel a spus că el ştie cum să trăiască în belşug.

Când avea multe, ştia cum să le folosească. Harul îmbelşugat îl făcea în stare să îndure bunăstarea. Când avea încărcătura grea, avea atât de mult balast încât plutea în siguranţă. Este nevoie de ceva mai mult decât îndemânarea umană pentru a purta cu mână sigură cupa bucuriilor mortale, dar Pavel învăţase această îndemânare, fiindcă declară „pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând” (Filipeni 4:12). Să ştii să fii sătul este o lecţie divină, fiindcă şi israeliţii au fost sătui odată, şi în timp ce aveau carne între dinţi, au fost loviţi de mânia lui Dumnezeu.

Mulţi au cerut binecuvântări cu care să-şi satisfacă dorinţele inimii. Când primim prea multe binecuvântări, ni se întâmplă să avem puţin har şi prea puţină recunoştinţă pentru bunătăţile pe care le-am primit. Suntem sătui şi II uităm pe Dumnezeu. Mulţumiţi cu pământul, nu mai avem nevoie de cer. Fiţi siguri că e mai greu să ştii să fii sătul decât să fii flămând, fiindcă tendinţa naturii umane spre mândrie şi nerecunoştinţa este disperată. Aveţi grijă să vă rugaţi lui Dumnezeu să vă înveţe cum să fiţi sătui. Şi nu lăsa ca binecuvântarea Ta să ne îndepărteze inima de Tine.

Meditaţii C. H. Spurgeon

‘Nălţăm din inimi mulţumire

‘Nălţăm din inimi mulţumire
C-am mai trăit un an bogat
În stări de-adâncă împlinire,
Cu biruinţe în slujire,
Cu-a Lui prezenţă, ne-ncetat.

EL – sursa fericirii noastre
EL – Dumnezeu ce-a zămislit
Tot ce-i cuprins în zări albastre
El ne-a ferit şi de dezastre
Şi de atacul cel cumplit.

Pe drumu-ngust Lumina-I clară
Ne-a arătat cum să umblăm
Cu cei ce curajoşi declară:
„Noi mergem către sfânta Ţară
Şi steagul luptei îl purtăm.”

Ne-a dat la toţi cu mână largă
S-avem pe mese din belşug
Fiinţa Lui ne este dragă
Ne-a dat iubirea Lui întreagă
Şi-a tras cu noi la greul jug.

Vedem azi roadele umblării
În Adevărul Lui ceresc
Şi nu-i la voia întâmplării
Că-n ceasul greu al încercării
Iar auzim: „Eu vă păzesc!”

Am strâns cu bucurii nespuse
Ce am plantat cu plâns amar
Învins-am forţele opuse
Căci energii ne-au fost aduse
Din Plaiul fără de hotar.

Iar când arid a fost ogorul
Ştiut-am c-or veni iar ploi
Şi au venit; iar tot poporul
Şi-a proslăvit Izbăvitorul
Cu rugi, poeme, imnuri noi.

‘Nălţăm, deci, iar recunoştinţă
Şi-mbrăţişăm pe Cel ce-a pus
Alin în boli şi-n suferinţă,
A dat puteri în neputinţă
Şi multe roade ne-a adus.

Privind cu optimism ’nainte
Vedem victorii în lucrări
Şi ştim că veşnicul Părinte
Sădi-va-n suflet şi în minte
Doar bucurii şi-ncredinţări.

George Cornici

9 Ianuarie

Eu… voi fi Dumnezeul lor.” Ieremia 31:33

Creştine, iată singura promisiune de care ai nevoie. Ca să fii fericit, ai nevoie de ceva care să te satisfacă; nu este destul? Dacă poţi să-ţi torni această promisiune în pahar, nu vei spune cu David „paharul meu este plin de dă peste el” (Psalmi 23:5), ce mi-aş putea dori mai mult? Când Dumnezeu îşi îndeplineşte promisiunea în viaţa ta, nu eşti posesorul tuturor lucrurilor?


Dorinţa este mai tare decât moartea, dar Cel care „împlineşte totul în toţi”, poate să o învingă. Cine poate măsura capacitatea dorinţelor noastre? Dar bogăţia incomensurabilă a lui Dumnezeu o întrece. Te întreb dacă nu te simţi împlinit când ştii că Dumnezeu este al tău? Mai ai nevoie de altceva în afară de Dumnezeu? Plinătatea Lui nu îţi ajunge, chiar dacă toate celelalte te părăsesc? Dar ai nevoie de ceva care să întreacă această satisfacţie tăcută; ai nevoie de o bucurie nemărginită. Vino, suflete, iată o muzică cerească pentru tine, fiindcă Dumnezeu este Făcătorul cerului. Nici o melodie, fie ea chiar cântată de harpe şi viori, nu poate întrece dulcea promisiune „Eu… voi fi Dumnezeul lor”. In ea se află o mare adâncă de binecuvântări, un ocean nesfârşit de bucurii. Vino şi scaldă-ţi sufletul. Scufundă-te un secol, şi nu vei mai găsi ţărmul; caută o veşnicie, şi nu vei da de fund. „Eu… voi fi Dumnezeul lor”. Dacă aceste cuvinte nu-ţi fac ochii să strălucească şi inima să bată mai repede, atunci înseamnă că sufletul tău nu este sănătos.

Dar ai nevoie de mai mult decât de bucurii prezente — ai disperată nevoie de ceva pe care să-ţi întemeiezi speranţa. Ce poţi spera mai mult decât împlinirea acestei făgăduinţe „Eu… voi fi Dumnezeul lor”? Aceasta este capodopera tuturor făgăduinţelor. Bucuriile ei au creat un cer dedesubt şi vor mai crea un cer deasupra noastră. Umblă în lumina Domnului, şi lasă-ţi sufletul să fie întotdeauna fermecat de dragostea Sa. Hrăneşte-te cu toate „bucatele grase și mieroase” (Psalmi 63:5) pe care El ţi le oferă. Trăieşte-ţi privilegiile, şi bucură-te de această fericire de negrăit.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Înaintare

Privesc cu ochii-adânc în mine
La clipe când n-am fost ca Tine,
Când am greșit, și-n îndurare,
M-ai pus din nou pe a Ta cale.

Privesc cu ochii-adânc în mine
La clipe când am fost ca Tine,
Când Te-am urmat fără-ntreb,
Și am ajuns sus pe Horeb.

Privesc în jur până departe
Și văd, ca scrise într-o carte,
Dureri și bucurii, -mpreună,
Și amintirea mi le-adună.

Clipe cuminți de liniștire,
Clipe absurde de-amuțire,
Speranțe zeci, zâmbete calde,
Lacrimi curgând pe față-n salbe.

Văd pași vioi, ce urcă munții,
Sau pași greoi pe fața punții.
Văd oameni care vin sau pleacă,
Izvoare care curg sau seacă.

Văd întuneric ce-mpresoară,
Și cum o Rază se strecoară.
Văd înapoi, în vale, calea
Ce am urcat, dorind salvarea.

Văd ce-am făcut și este bine,
Sau ce-am greșit și mi-e rușine…
Văd tot ce-am câștigat cu trudă,
Și ce-am pierdut pe-a vieții undă.

Sub ochii mei apare-amarul,
Dar și dulceața ce-mi dă harul,
Ușile ce-mi sunt închise,
Dar și intrările deschise.

Cuprind în amintire greul,
Ce a zdrobit în mine eul,
Când am crezut că pot ceva
Fără să am prezența Ta.

Văd rugăciunile ascultate,
Dar și pe cele murmurate.
Văd lupta ce o duc mereu,
Dorind ca să rămân al Tău.

Așa privesc, să pot să știu
Că sunt un om de carne, viu,
Și fiică m-ai chemat să-Ți fiu. –
Sunt cel de șapte ori lovit,
Pe care-l faci neprihănit.

Onuța Bîrlădeanu  

Înviorare spirituală

Rutina să dispară
să fie bucurii,
în inimi primăvară
și multe mărturii.

Să-nlăturăm tristețea
s-o-nvingem prin Cuvânt
s-atingem frumusețea
spre Slavă cânt ‘nălțând.

O, unde-i pasiunea?
veniți s-o căutăm
și vom vedea minunea
din care să gustăm.

De ce e moleșeală
în cei răscumpărați?
credința e reală
deci, îndrăzneți să stați.

În ritm de melodie
spre Tatăl să urcăm
entuziasm să fie
pe mulți să-ncurajăm.

Mesajele divine
ne pot înviora
putem avânt obține
pe-ogor putem lucra.

Spre țintă să ne-anime
un dor de Paradis
să fim la înălțime
cum Cerul a decis.

Știind ce plai ne-așteaptă
(cu veșnice splendori)
urcând din treaptă-n treaptă
să fim mulțumitori.

La cea dintâi iubire
în noi să-i facem loc
să fie în slujire
al Sfântului Duh foc.

În zâmbet și pe fețe
viață să citim
Cuvântul să ne-nvețe
mai devotati să fim…

Căci nu aici în vale
avem etern destin
ci-n zonele astrale
unde-i un calm deplin.

George Cornici

Isus e cu mine

Isus e cu mine în orice moment,
E viu, e puternic, mă poartă la piept,
M-ajută pe cale să nu rătăcesc,
Îmi dă şi putere să îl preamăresc.

Isus e cu mine în orişice loc,
Mă vede la şcoală când scriu şi mă joc… ,
Mă vede acasă cum cânt şi mă rog,
Mă vede oriunde şi în orice loc.

Isus e cu mine mă vede oricând,
Chiar şi în tristețe cu lacrimi când plâng,
El îmi dă speranță şi mult ajutor,
Când mi-e greu pe cale cu Domnu-i uşor.

Isus e cu mine mă-ajută mereu,
Când îl am pe Domnul nimic nu-i prea greu,
Mă-ajută oriunde şi-orcând pe pământ,
Mereu să îl laud mereu să îi cânt.

Isus e cu mine, El e Tatăl meu,
Cu El voi învinge pe cale mereu,
Pe drumul vieții ce duce în sus,
A mea călăuză va fi doar Isus.

Isus e cu mine chiar şi în nevoi,
Ținta noastră-i Domnul El are comori,
Aurul credinței dacă l-am aflat,
Pot să spun atunci că sunt om bogat.

Isus pentru mine s-a făcut sărac,
Ca eu azi în viață să devin bogat,
Ca să simt cu-acela care e sărac,
Şi din pâinea vieții să le-mpart cu drag.

Isus totdeauna mi-a fost ajutor,
Pe marea vieții prin valul cel greu,
Mi-a dat şi credință să nu mă-ndoiesc,
Să pot să ajung la limanul ceresc.

Isus va rămâne de-a pururi mereu,
A mea alinare când îmi va fi greu,
Cu El voi avea bucurii de nespus,
Aici pe pământ dar şi-n ceruri sus.

Ruth Bodnariu 

Soției subsemnatului și…subsemnatului

Împreună ne-mplinim
Al nostru etern destin
La același Domn slujim
De plouă sau de-i senin.

Bucurii sau încercări
Prin har toate le-am trecut
C-am primit încredințări
Chiar și-atunci când ne-a durut.

Părăsit-am locuri dragi
Ajungând în depărtare
Cu puținul în desagi
Ne-a dat Tatăl bunăstare.

Nu o vilă ne-am dorit
Ci s-avem pâine pe masă
Și-am avut și de-mpărțit
Căci Stăpânului îi pasă.

Nu-n belșug am vrut să stăm
Dar Cerul ne-a dat de toate
Ce frumos ne adunăm
Cu nepoți și cu nepoate.

Soț, soție într-un gând
Depășit-am încercarea
Am stat cu Păstorul Blând
Și i-am onorat chemarea.

Plâns și zbucium? Am gustat
Și se poate să mai vină
Dar ființa s-a calmat
Pătrunși de-o rază divină.

Cu cei dragi ne delectăm
Câte zile mai există
În rugi zilnic îi purtăm
Să n-aibă viață tristă.

Anii trec, rapid se duc
Dar zidim pe Temelie
Ce sublim e când produc
Doruri desprinse de glie.

Împreună ne-mplinim
Al nostru etern destin
La același Domn slujim
De plouă sau de-i senin.

George Cornici