Ingrijorari aruncate

Mi-aduc ingrijorarile la Tine,
Si le arunc pe toate asupra Ta,
Nu mai pastrez nici una pentru mine
Ca sa-mi consume zilnic pacea mea.

Prea m-au zdrobit de vreme-ndelungata,
Si prea m-am framantat in duhul meu,
Sa mai rezist nu pot, povara toata
Ti-o-aduc ‘nainte, Fiu de Dumnezeu.

Caci Tu esti Cel ce ingrijesti de mine,
Ma porti, ma ocrotesti, ma intelegi,
Tot ce ma-ncearca trece pe la Tine,
Masura greutatii mi-o alegi.

Tu nu-mi vei da nimic peste putinta,
Ci zi de zi cu mine crucea duci,
Si pas cu pas, spre sfanta biruinta,
Cu bratul Tau puternic ma conduci.

„Si aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El insusi ingrijeste de voi.” 1Petru 5:7.

Ce bine e în brațul Tău

Ce bine e în Brațul Tău, Mântuitorul meu Slăvit
Ce bine e să știu că sunt iertat, iubit și mântuit!
Ce pace, ce iubire sfântă, ce Har, ce binecuvântare,
Reverși peste acei ce cheamă a Ta prezență-n adunare!

Ce curcubeu multicolor se-arată-acolo-n largul zării,
Și ce speranță pui în omul aflat în pragul încercării!
Ce dor nespus se naște-n inimi când Îți gustăm din bunătate,
Ce Har măreț să Te slujim și să Te regăsim în toate!

Ce adieri de vânt ușor reverși în fiii ce Te cheamă
Si ce putere dai Tu celor ce spulberă din inimi teama!
Ce noi comori găsim în Tine, ce daruri veșnice de Har,
Ce dulce e să fie jertfa primită pe al Tău altar!

Ce infinit de șoapte sfinte, ce dragoste nemărginită,
Ce foc poți să aprinzi Isuse, în cel cu inima trudită.
Ce-ncurajări trimiți prin îngeri, și ce balsam divin, curat,
Cum am putea să-Ți mulțumim pentru tot ceea ce ne-ai dat?

Ce jertfă binecuvantată s-a frânt acolo sus pe deal,
Ce matematică preasfântă să ne iubești în mod egal!
Ce fericire și ce zâmbet ne pui pe chipul obosit,
Și câtă pace și iubire de când pe Tine Te-am găsit!

Ce-nțelepciune torni în noi când vrem să stăm în ascultare,
Ce mângâiere dai Tu celor ce se zdrobesc în dormitoare.
Ce viitor frumos scrii celor ce-și împart visele cu Tine,
Ce minunat ești Tu cu toți si cat de special cu mine!

Îți multumesc de tot ce-mi dai și mie și fraților mei,
Și vreau ca a Ta iubire caldă să știu cum să o-mpart cu ei,
Ajută-mă ca-ntotdeauna să pot fi pentru toți lumină,
Până în ziua când voi fi cu Tine-n slava Ta divină!

 Laura Neagu 

Eu nu mă tem

Eu nu ma tem de ce-o să vină,
De mâine nu mă-ngrijorez,
Eu am o Țară în Lumină,
Și partea mea e să veghez.

Eu nu mă tem nici de vești rele,
Războaiele sunt pe pământ!
Dar cand voi fi mai sus de stele
Voi fi cu Domnul meu Cel Sfânt.

Eu nu mă tem de-o năvălire
Din partea solului cel rău,
Nu mă-nspăimântă a lui oștire,
Cu mine este Dumnezeu!

Eu nu mă tem nici de vreo piatră
Care țintește ființa mea,
Cu mine-i Domnul și mă scapă!
El e protecție în ziua rea.

Eu nu mă tem nici de momentul
În care cel rău mă urăște,
Căci Domnul este lângă mine,
Întotdeauna mă păzește!

Eu nu mă tem de ceasul morții,
Nici de-ntunericul cel gros,
Căci Dumnezeu îmi e Lumina,
Eu sunt în Brațul Lui Hristos!

Pașca Ana Claudia 

Cu Isus pe marea vieții

Cu Isus pe marea vieții
Îmi doresc ca să pășesc,
Niciodată să fiu singur
Valuri de mă năpădesc.

Să mă cuprinzi o drag Isus,
În brațul Tău de Tată
Și dragosteaȚi de sus
S-o simt încă o dată.

Cu mine vreau să fii
În barca vieții mele
De valuri grele vor veni
Să-mi fii Tu mângâiere.

De mână să mă ții
Când vântul suflă tare
Să nu mă clatin orice ar fi
Să pot păși pe mare.

Căci fi-vor și zile cu vânt
Și valuri se vor ridica
Dar mă bazez pe-al Tău Cuvânt
Pe ape ai spus ca pot umbla.

Iar, necredința de-a veni
Și pasul se va afunda,
Spre mine Tu iarăși să vii
Și să-ntărești credința mea.

Să-Ți întinzi mâna Ta de Tat’
Să mă înveti să merg pe ape
Ca și pe Petru altădat’
Când Tu i-ai spus ca POATE.

Să izbutesc s-ajung la mal
Unde e pacea Ta deplină
Să-nfrunt mereu val după val
Până în Țara de Lumină!

Ramona Subtire 

Zbucium…

Mă întreb adesea în zbucium și vâltoare:
Oare îmi vei alina și azi, rana ce doare?
Căci buzele îmi freamătă și nu pot nici un geamăt să rostesc
Simt cum rând pe rând puterile-mi slăbesc
Poate doar ochii înlăcrimați din zori
Vor vindeca cu lacrimi atâtea răni ce dor…
Sau totuși cred că simpla Ta prezență
Îmi conferă în sine dependența
De cer, de dor, de Tine…
Acela ce s-a dat pe Sine
Ca să renască noi puteri în mine
Ca să te ierte și pe tine!
Ca să ridice jugul greu și anevoios
Știind că la Golgota muri chiar, Hristos!
Dar care azi e viu în veci
Nu aștepta să pleci din lume cu ochii reci
Și goi, flămând și pribeag, împovărat și întristat
Adu-ți aminte de tot ce ai adunat
Pe -acest pământ!
Aș vrea să-ți mai împărtășesc un gând:
În cerul sfânt, cu stele mii
Tu ai un Tată Atotputernic, și tu știi…
Te mai așteaptă-n taină
Ca să îmbraci o haină
Albă de iertare
Să știi că pentru împărăția Sa, tu ești cel ce are valoare!
Te mai așteaptă plin de dragoste și bunătate
Vino azi la El, cu sinceritate!
Pune-ți în rânduială  casa!
Invită-L chiar acum la masă!
Și El nu va zăbovi să îți răspundă:
Va poposi numaidecât aproape de inima frântă!
Va șterge tot amarul tău,
Te vei putea în tihnă odihni pe brațul Său!
În cerul sfânt cu stele mii
Te mai așteaptă plin de dragoste și azi, să știi!

Szabo Mihaela Dorina 

Scapă-mă Doamne

Ce bine mă simt când în clipa cea grea
aud glasul Tău cum mă cheamă.
O, pune-mi în inimă liniştea Ta
și scapă-mă, Doamne, de teamă.

Apucă-mi Tu braţul, puternic, şi ia-l,
când marea mă-nvolbură-n spume.
Rămâi lângă mine la oricare val,
și scapă-mă, Doamne, de lume.

Ajută-mi privirea spre Tine să ţin,
predat închinării depline.
Aşterne-o maramă pe tot ce-i străin
și scapă-mă, Doamne, de mine.

Ce bine mă simt când în ceasul cel greu,
simt liniştea-n piept cum revine.
O, scapă-mă, Doamne, de tot ce-i al meu
și umple-mă-n totul de Tine.

Costache Ioanid

Foto: Laurentiu Iordache

Visul

Simt mângâierea Ta
În glasul ce mă cheamă,
În brațul ce-mi întinzi
Ca să mă scapi de teamă.

Cuprins de valuri reci
Și negăsind scăpare,
Încerc din răsputeri
Să ies din încercare.

Sleit, îmi văd salvarea,
Colaci zburând în jos
Din vasul ce așteaptă
Să i-a un păcătos.

Întind mâna spre-unul
Dar n-am putere-n mine,
Curenți mă trag ‘napoi
Dorind să mă sfâşie.

Mă simt pradă uşoară
Iar scara de pe vas
O văd, dar n-o ajung
Şi totuşi, nu mă las.

Aştept un ajutor
Prin barca de salvare
Dar lanțuri ruginite
O scapă jos, în mare.

Arunc degrab’ orgoliul
Și-ntind brațe spre cer,
Ajută-mă Tu, Doamne,
Salvează-mă că pier!

Un braț ce se pogoară
Se-ntinde către mine
Și luându-mă în palmă
Mi-arată a sa iubire.

Mă simt ca o furnică,
Ca fulgul alb de nea,
Fiind așezat pe vasul
Ce e salvarea mea.

Doar Domnul poate asta!
A lui este puterea
Și mila și-ndurarea
Ce-mi dă azi mângâierea.

Aș vrea să-l pot vedea,
Dorind să-i mulțumesc;
Dar simt ceva lăuntric
Ce-mi spune să aștept.

Ce-ar trebui să fac?
Întreb în sinea mea…
Dar cineva-mi șoptește:
-Deschide-ți inima!

Pun mâna instinctiv
La inima ce-mi bate
Și strig cât pot de tare:
-Al Tău sunt… Sfinte, Doamne!

-Ești binecuvântat,
Căci scos ai fost din valuri,
Te-ai încrezut în Domnul,
Iar El, îți face daruri.

Îți lasă Duhul sfânt
Să-ți fie călăuză,
Îndrumător în gânduri
Când viața-ți e confuză.

-De ce nu-l pot vedea?
Întreb atunci pe Duhul…
-Căci e plecat în ceruri
Să-ți pregătească locul!

Deodată, valuri mari încep să se ridice,
Furtună grea se-arată, nevrând ca să abdice
Și spală puntea mare vrând să înghită totul,
Dar eu nu mă mai tem, că-s ancorat în Domnul.

Suspine negrăite le simt ca adierea
Și-n slăbiciunea mea, nici nu mai simt durerea,
Încep să prind puteri și-o blândă mângâiere
Îmi mângâie azi fruntea, ca har din Înviere.
Emanuel Giarmata

De nimic eu nu mă voi teme

De nimic eu nu mă voi teme,
Când știu că El veghează asupra mea,
Căci cu brațul Său cel puternic și tare,
Cărarea mea El o va neteza.

Chiar săgeți de vor veni asupra mea,
Eu știu că am scut și pavăză bună,
Și în furtuna cea mai grea,
Isus îmi dă puteri să trec cu voie bună.

Chiar de te simți înfrânt de grijuri multe,
Și gânduri negre năvălesc în mintea ta,
În acele momente te apleacă-n rugăciune,
Cu Domnul să stai să vezi care e starea ta.

Eu știu că am în ceruri un Tată,
-Slăvit să fie al Său Nume!
Și ca Ilie în pustie altădată,
El grija mea și-a zilei de mâine o poartă.

Bolnav de-ai fi, și-n trup neputincios,
La Dumnezeu tu poti să strigi – în rugăciune,
El poate a se îndura chiar acum de tine,
Și vindecare să-ți dea cum știe El mai bine.

Nimic nu e imposibil la Dumnezeu,
Căci de-atâtea ori minuni și vindecări a făcut,
Doar aleargă la El, la fel, ca orbul Bartimeu,
Și cere să-ți deschidă ochii să ți se facă cunoscut.

Măcar fii ca Toma necredinciosul,
Ce a vrut să-L cunoască personal pe El,
Strigă, tânjește, caută-L și cheamă-L,
Să ți se descopere Sfântul lui Israel.

Afin Hamat

Pe stanca m-ai ridicat

Doamne, Iti cant cu bucurie
Slava, Iti aduc mereu,
A Ta, glorie sa fie,
Scump si iubit Dumnezeu

M-ai salvat in incercare,
Pe stanca m-ai ridicat,
Ai lasat a Ta-ndurare,
Cand, eram mai intristat,

Cand, cu teama ma-ntrebam,
Oare, ce se va-ntampla?
Caci, iesire nu vedeam,
Iar necazul, ma speria.

Mana, mi-ai intins indata,
Bratul Tau m-a sprijinit,
Mi-ai aratat, inca o data,
Cat de mult m-ai pretuit

Si acum, in al Tau gand,
Sunt acelasi om iubit,
Chiar, de trupul mi-e pamant
Tu, viata I-ai daruit

Doamne, eu, a Ta iubire
Am simtit-o, tot mereu,
Sunt cuprins de fericire
Tu, esti salvatorul meu!

Florenta Sarmasan