17 Octombrie

El… va lua mieii în braţe.” Isaia 40:11

Bunul Păstor are o mulţime de oi în turma Sa. Unele sunt puternice în Domnul, în timp ce altele sunt slabe în credinţă. Totuşi, El le îngrijeşte pe toate la fel. Cel mai slab miel îi este la fel de drag ca cea mai puternică oaie. Mieii tind să rămână în urmă, să se rătăcească şi să se obosească. Totuşi, Păstorul îi păzeşte de aceste pericole purtându-i în braţe. El vede că sufletele născute din nou, ca şi mieii tineri, sunt gata să piară, şi le hrăneşte până când se întăresc. Vede că minţile slabe sunt gata să leşine şi să moară, şi le mângâie şi le reînnoieşte puterile. El îi adună pe toţi micuţii, fiindcă voia Tatălui este ca nici unul să nu piară. Ce ochi atent trebuie să aibă ca să-i vadă pe toţi, ce inimă bună ca să-i îngrijească pe toţi, ce braţ puternic şi întins ca să-i adune pe toţi.

In timpul vieţii Sale pe pământ, El a adunat pe toţi cei slabi. Acum că locuieşte în ceruri, inima Lui iubitoare se apleacă spre cei sfioşi şi umili, spre cei slabi şi supuşi, spre cei fricoşi şi neputincioşi de jos. Cât de blând m-a luat în braţe pe mine – la El, la adevărul Lui, la sângele Lui, la dragostea Lui, la biserica Lui! Cu mare har, El m-a constrâns să vin la El. De la convertirea mea, m-a adus adesea acasă din rătăcire, şi m-a îmbrăţişat din nou în braţele Sale veşnice. Ce este cel mai bine este că El face totul singur, personal.

El nu trimite un delegat în locul Lui, ci ia asupra Sa salvarea şi păzirea celui mai nevrednic slujitor. Cum aş putea să-L iubesc îndeajuns, şi să-L slujesc cu vrednicie? Aş vrea să-L proslăvesc „până la marginile pământului” (Mica 5:4). Totuşi, ce poate face neputinţa mea pentru El? Mare Păstor, adaugă o îndurare la îndurările Tale: o inimă care să te iubească mai adevărat, aşa cum ar trebui.

C.H. Spurgeon

14 Mai

Va lua mieii în braţe, şi îi va duce la sânul Lui.” Isaia 40:11

Cine este cel despre care se vorbeşte atât de frumos? Păstorul cel bun. De ce duce mieii atât de aproape de inimă? Fiindcă are o inimă bună, şi orice slăbiciune îl atinge. Suspinele, neştiinţa şi slăbiciunea mieilor fac apel la compasiunea Lui. Este datoria Lui, ca Mare preot, să aibă grijă de cei slabi. In afară de asta, El i-a răscumpărat cu sângele său, aşa că ei sunt proprietatea Lui. Trebuie să aibă grijă de cei care L-au costat atât de mult. Este responsabil pentru fiecare miel, legat prin legământ să nu piardă nici unul. Mai mult, ei sunt o parte din răsplata Sa slăvită. Dar cum înţelegem expresia „îi va duce”?

Uneori El îi duce când nu îngăduie să sufere prea multe încercări. Viaţa este blândă cu ei. Adesea sunt „duşi” atunci când sunt învăluiţi în dragoste, ca să poată îndura totul mai uşor. Deşi nu au prea multe cunoştinţe, ştiu destule despre blândeţea Păstorului. Adesea El îi duce oferindu-le o credinţă foarte simplă, care ia făgăduinţele aşa cum sunt şi, în nădejde, aleargă la Isus cu orice necaz. Simplitatea credinţei lor le oferă o mare încredere, care îi ridică deasupra lumii. El duce mieii la sânul Său.

Iată dragostea nemărginită. I-ar purta El lângă inimă dacă nu i-ar iubi atât de mult? Apropierea este foarte strânsă; sunt atât de aproape încât nu s-ar putea apropia mai mult. Intre ei există o familiaritate sfântă, fiindcă Christos le oferă nenumărate dovezi de dragoste celor slabi. Ei sunt în perfectă siguranţă; cine i-ar putea lovi lângă inima Lui? Duşmanul ar trebui să-L lovească pe Păstor întâi. Ei au parte de odihnă desăvârşită şi mângâiere blândă. Cu siguranţă, suntem departe de a vedea pe deplin infinita iubire a lui Isus!

C.H. Spurgeon

De Ziua Mulțumirii

Referințe

2 Corinteni 9:11-15 Proverbele 15:15 1 Tesaloniceni 5:18

Cu mulțumiri, Părinte bun din slavă
Azi, la altar, poporu-i adunat
Să ne vorbești cu vocea Ta suavă
Atâtea bunătăți ne-ai pus pe tavă
În frigider, cămară, în postavă…
Deși, niciunul nu am meritat.

Tu, pâinea, apa și îmbrăcămintea
Ca unor fii, statornic, ni le-ai dat
Precum evreilor încălțămintea
Dar nu ți-am dat, Stăpâne, toată cinstea
Adesea idolatră ne-a fost mintea
Nimic, o, Doamne! n-am fi meritat.

Puteri ai pus în trupul nost’ de tină
Să alergăm vestind harul bogat
Noi, însă, n-am fost sare nici lumină
Mai adânciți în grijuri… și-n ruină
Privind la masa-n rodul toamnei plină
Știm Doamne că… nimic n-am meritat.

Trecutu-ne-ai prin boli, prin încercare
Să revenim la drumul de-altă dat,
Unii-au ajuns, chiar prin a morții vale
Dar le-ai deschis spre Paradis o cale
Unde-i primești cu brațe iubitoare
Deși… ei știu, că nu au meritat.

Avem confort în case-avem de toate…
Atâția idoli noi, am adoptat
Dar Tu ne-arați iubire, bunătate…
Ni-s mesele mereu îmbelșugate
Vrem în garaje doar „o noutate”
Când alți-s goi… oare am meritat?

Nu, n-avem merit, dar pe-o cruce-amară
Părinte bun, pe Fiul Tău L-ai dat
Prin jertfa Sa, ne scapi de-orice povară
Vorbim cu Tine-n Duhul pentru-ntâia oară
Primind în dar, a cerului comoară
Al Tău Duh Sfânt, măreț, nemeritat.

Ne dai… ne dai cu mâna Ta iubită
O vreme, încă, rodul e bogat
Dar duhu-i gol, candela ni-e sleită
A mântuirii haină-i murdărită,
Cărarea dreaptă, parcă, mai lărgită
Și… vom primi, doar ce am meritat.

Se nalță-n zare vremi de-apocalipsă
Când pribegi-vei poate-nfometat
Nu vor fi roade, vom trăi în lipsă
Când ușă după ușă va fi-nchisă
Tânjind după o rugăciune-aprinsă
O, Doamne! nu ne da ce-am meritat!

Că-n vremi de har, când ne-așteptai la masă
Vrând să vorbești prin Duh, ca altă-dat’
Noi stam, nepăsători, pe o terasă
Pe vârf de munți, la marea zgomotoasă
Părăsind prea ușor această casă
Și… vom avea, doar ce am meritat.

Dar iată că, acum la sărbătoare
O zi de pocăință ne-ai mai dat
Ca toți cei adunați, cu mic, cu mare
S-avem o inimă mulțumitoare
Revenind iar la vechea Ta cărare
Să ne dai Duhul Sfânt, nemeritat.

Întorși la dragostea dintâi, uitată
La focul care-ardea în noi odat
Să te-adorăm pe Tine, scumpe Tată
Viața în Hristos ni-e ancorată
De ne vei trece prin cuptor, prin apă
Mulțumitori vom zice: Da! S-a meritat!

Cornelia Sărac 

Dumnezeu domnește

Dumnezeu în Cer domnește
Plin de Har și Grație
Slava Lui se oglindește
Zilnic în Creație.

De la iarba din câmpie
Până-n vârful munților
De la cuc și ciocârlie
Pân’ la peștii mărilor.

De la gâza zburătoare
Pan’ la lei și vipere
De la cea mai mică floare
La gigantul arbore.

Toate sunt sub ocrotirea
Brațelor puternice
Doamne Tu ne-arăți iubirea
Bunătății veșnice.

Căci natura Te slăvește
Cu-a ei adorație
Omu-n schimb Te părăsește
Fără motivație.

Oamenii în loc să fie
Plini de recunoaștere. .
Cea mai scumpă ființă vie
Relelor dă naștere.

Chiar primind atâta bine
Dovedesc opunere
Te nesocotesc pe Tine
Plini de nesupunere.

Căci în loc să Te slăvească
Strălucind ca stelele
Au ajuns să se urască
Făcând toate relele.

Sumedenii de păcate,
Caractere josnice
Îmbibate-n răutate
De putere dornice.

Amăgiti de faima lumii
Trecatoarea grație
Chiar știind că rostul humii
Este putrefacție.

Pentru-a lumii artificii
Slabe și vremelnice
Trecătoare beneficii
Să pierzi haruri veșnice?

Slava lumii-i trecătoare
Trece ca și sunetul
Cu ce poți să cumperi oare
De ți-ai pierde sufletul?

Dar în lumea agitată
Ce mereu se năruie
Cu iubire Sfântul Tată
Harul Său ni-l dăruie.

Căci iubirea-I jertfitoare
E așa puternică
Ne salvează din pierzare
La o viață veșnică.

Cin’ se lasă de păcate
Deși răul bântuie
Jerfa lui Isus mai poate
Încă să îl mântuie.

Dacă ieși din mersul lumii
Domnului rugându-te
Alegând în locul humii
Viața, pocăindu-te.

Zilnic Domnul ne privește
Cu considerație
Și prin har ne dăruiește
Sfântă satisfacție.

Căci în noi, la noua ființă
Dumnezeu dă naștere
Ce trăiește prin credință
Crescând în cunoaștere.

Milă și înțelepciune
El ni le atribuie
Iar când facem fapte bune
E că El contribuie.

Nu că fapta cea făcută
E de Slavă vrednică
Dar făcând-o El ne-ajută
Spre Viața Veșnică.

Prin a umbrei morții vale
Unde lumea tremură
Noi înaintăm pe cale
Pașii noștri-I numără.

Iar când Ziua Minunată
Își arată zorile
Când cu drag al nostru Tată
Își va strânge florile,

Spre Cereasca Sărbătoare
Noi din valea plângerii
Spre Isus, al nostru Soare
Vom zbura cu îngerii.

Domnul nostru stăpânește
Chiar și-n vremi potrivnice
Și în Rai ne pregătește
Locurile veșnice.

Daniel Hozan

Siguranţă deplină

“Despre Beniamin a zis: “El este prea iubitul Domnului. El va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti totdeauna, şi se va odihni între umerii Lui”.” (Deuteronom 33.12)

Nimic nu dă o siguranţă mai mare decât a rămâne cât mai aproape de Dumnezeu. Domnul nu poate să dea prea iubiţilor Săi un loc mai sigur decât acesta. Îngăduie-mi, Mântuitorul meu, să rămân necurmat la umbra Ta, la coasta Ta străpunsă. Aş vrea sa mă apropii totdeauna mai mult de Tine şi, când voi fi în totul cu Tine, să rămân aşa totdeauna. Cât de bine ştie El să-i acopere pe aceia pe care i-a ales. Nu un acoperiş ridicat, nici o întăritură împotriva focului, nici aripa unui înger, ci însuşi Dumnezeu este acela care ne adăposteşte. Atunci nimic nu poate să ne atingă. Dumnezeu ne apără în fiecare zi şi pentru tot timpul cât dăinuieşte El. Doamne, vreau să rămân necurmat sub acoperişul dragostei Tale, sub steagul atotputerniciei Tale.

A treia făgăduinţă se referă la faptul că Domnul va înfiinţa templul Său pe munţii lui Beniamin, unde El Se va ocupa de ai Săi, gata să ia pe umerii Săi poverile lor, sau mai bine zis că vom fi purtaţi pe umerii lui Dumnezeu. În toate felurile vedem că Domnul este sprijinul şi puterea poporului Său.

Doamne, fa-mă să folosesc neîncetat ajutorul Tău, şi puterea braţului Tău îmi va fi de ajuns.

Charles Spurgeon

Dedicație

Stăm astăzi pe cumpăna vecinei ,rasarit,s
Pentru că ne iubim mai mult decât am crezut vreodată
Și suntem siguri că dragostea
Nu va pieri niciodată .

Când ne plimbăm de mână prin răsărit de stea
Și tot ce ne înconjoară este marea ,
Cum aș putea să uit privirea ta?
Este gravată în viața mea .

De la început am simțit că vom fi împreună
Și iată că azi se împlinește un vis ,
Pentru că ne-am dorit același apus
Și același răsărit în zori de zi .

Când clipele apun și soarele dispare ,
Ești ca o stea ce apare în zare ,
Te iubesc fără încetare ,
Iar cerul revarsă binecuvântare .

Ești prințul pe care l-am așteptat
Și am primit ce niciodată nu am sperat ,
Chiar dacă drumul era diferit ,
Astăzi , din dragoste ne-am unit .

Am așteptat un prinț și a venit un rege ,
Căci Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea
Și fără să mai cer ceva ,
Împlinirea este în inima mea .

Eu sunt aici , cât voi trăi pe lume ,
Să îți ofer în  schimb iubirea mea
Și să rămânem fericiți ,
Câte zile vom avea .

Căci inimile noastre s-au legat ,
Printr-o singură clipă de neuitat ,
Noi , am rămas de neschimbat
Iar dragostea noastră s-a conturat .

Sunt atât de fericită pentru că te am pe tine
Ești al meu și eu a ta
Și-i mulțumesc lui Dumnezeu
Câte zile îmi va da .

Poartă-ne Tată pe brațul Tău ,
Să putem avea pacea cerească ,
Iar căminul nostru să fie un colț de Paradis ,
Unde dragostea Ta să domnească .

Puia Sunamita

Ruga unei mame

Lacrimi plouă, pe petale rouă,
Îngenunchiați zori, rugi printre flori,
A inimii fereastră, ascunde în glastră,
Dureri și suspine pentru ai ei fii.

Zori ușor coboară, eu trimit pe-o rază
Mulțumiri în rugă ,Doamne pentru Tine,
Pentru ai mei copii sfântă rugă
Pe altarul sfânt ard sfintele dorințe,

Undele de vânt lovesc, în al meu lut,
Rugăciuni înalț spre cer, pentru ai mei fii,
Cu umilință bat, la poarta cerului tăcut…
Vasul meu lovit de vânt, și de încercări.

Jelește-n genunchi mama, rugă pun ofrandă,
Mirul rugaciuni mele, să îți spăl picioarele,
Din înălțimea cerească, poartă Tu de grijă,
La ai mei copii, ce mi-ai dat in lume.

Ușurează-le zbuciumul vieții, dăle bucurii…
Liniște pe a lor cale, sfântă binecuvântare,
Șterge ochii uzi,când Te cheamă să-i auzi,
Prin viața tumultoasă poartă-i Tu pe brațe.

Umerii de-a vieții povoară, Tu îi întărește
Spre răsărit mereu, îndreptă privirea lor,
Pe cărare, fă-i stânci de neclintit eterne,
Dă-le racoarea emanată, de măreția munților

În bătaia vântului ocrotește-i, de greul de jos,
Fereastra ochilor închide-le vederea,
La ispitele ce-i cheamă cu glas amagitor duios,
Urechilor zăvoarăște-le auzirea.

Porțile inimii închide, pentru tot ce-i lumesc,
Candela cu ulei plină, ne-ntrerupt să ardă..
O mamă în rugă cere Domnului ceresc,
Luminează cararea copiilor, fața Ta s-o vadă.

Doamne fii cu ei de azi, Ține-i Tu pe brațe…
Pasul lor pe urma Ta, umblarea lor în viață,
Îndrumă-i înspre lumină a Ta mântuire,
Ăsta-i rugul rugii mele ascultă-l Părinte.
Ruga une-i mame pentru fii ei.

Toma Coca

Ca pâine a Vieţii

„Ca pâine a Vieţii,
ca sânge al iertării,
ca jertfă curată,
am fost dăruit.
Iubirea eternă,
cu braţele-ntinse,
M-a dat tuturora.
Dar tu… M-ai primit?

Din ţară în ţară,
din poartă în poartă,
din inimi în inimi
am binevestit.
Şi-acum când e vremea
să-nchid uşa vieţii,
te-ntreb înc-o dată:
dar tu… M-ai primit?

Zadarnic vei bate
la poarta închisă,
când aspru în noapte
vei fi izgonit.
„Primeşte-mă Doamne!”
Striga-vei cu lacrimi.
Şi Eu voi răspunde:
„Dar tu… M-ai primit?””.
Costache Ioanid