Nu am fost eu

Nu am fost eu acela care
A dat în luptă biruintă,
Eu am fost rob, legat în fiare,
Scăpat de-a Lui bunăvoință.

Nu am fost eu viteaz în toate
Ca să rămân azi în picioare,
Din ceruri, marea-I bunătate
M-a întărit în încercare.

Nu am fost eu cel mai statornic
Nici omul cel mai credincios,
Eu am fost robul cel nevrednic,
Salvat de Mâna lui Hristos!

Nu am fost eu lumina-n lume,
Eu am fost stins, ca un tăciun,
Dar Mielul m-a chemat pe nume
Să pot să văd cât e de bun!

Nu am fost mare, nici cu vază,
Nu am nici ranguri, nici averi
Însă, El m-a condus spre oază
De dulci și sfinte mângâieri.

Nu am fost eu cel ce alină
Orice durere și amar,
El m-a condus către lumină
Și am gustat și eu din har!

Nu am fost stâncă de-ancorare
Să nu mă clatin niciodat…
Eu am stat sus, pe Stânca care
De veacuri nu s-a clătinat.

N-am liniștit nicio furtună,
Nu am oprit talazuri mari,
Dar El, când m-a ținut de mână,
Am trecut peste ziduri tari!

Nu eu am dat splendoare vieții,
Nici vreun alt lucru pe pământ,
Ci Mana dulce-a dimineții,
S-a coborât prin Duhul Sfânt!

Nu eu mă țin să merg pe cale,
Eu doar mă lupt din răsputeri,
Și câte piedici sunt prin vale
Și lacrimi și grele dureri,

Ce-ar vrea să mă doboare parcă,
Să mă cufunde în neant…
Dar El mă ia în a Lui barcă
S-ajung pe țărmul celălalt!

Nu am fost eu, ci El în toate
Mă sprijinește bucuros,
Să pot să-L laud pân’ la moarte
Pe Domnul meu, Isus Hristos!

Valentin Ilisoi

Disprețuit şi părăsit de oameni

Disprețuit şi părăsit de oameni,
Om al durerii, cu suferința obişnuit,
Ducea Isus cu greu crucea şi spinii,
Din dragoste, El pentru noi a suferit.

El a crescut ca o odraslă slabă,
Ca un lăstar dintr-un pământ uscat,
Nu avea strălucire să ne-atragă,
În seamă noi pe El nu L-am băgat.

Dar totuşi El, a noastre suferințe,
Asupra Lui le-a luat şi le-a purtat,
Şi prin a Sale răni ce erau sfinte,
Am fost tămăduiți şi vindecați.

Dar El era străpuns pentru păcate,
Zdrobit pentru a noastre fărdelegi,
Pedeapsa care nouă ne-a dat pace,
A ridicat povoara lumi-ntregi.

Noi rătăceam ca nişte oi pierdute,
Şi fiecare îşi vedea de drumul lui,
Dar Domnul a făcut atunci să cadă,
Nelegiuirea noastră-asupra Lui.

Când Domnul fost-a chinuit şi asuprit,
Deloc n-a deschis gura… ca un Miel,
Cu multă dragoste atunci a suferit,
Şi a răbdat tot greul… numai El.

Prin apăsare şi prin judecată,
A fost luat de cei din vremea lui,
Dar cine a crezut atunci vreodată? ,
Că e lovit pentru păcatu-ntregii lumi.

Chiar groapa Lui între cei răi fusese,
Mormântul la un loc cu cel bogat,
Măcar că nici un rău nu săvârşise,
Şi-n gura Lui nu s-a găsit păcat.

Domnul găsi cu cale să-L zdrobească,
Prin suferință pe Isus Hristos,
„Iar după ce-şi va da viața ca jertfă,
Să vadă o sămânța de urmaşi”.

Noi suntem astăzi rodul suferinței,
Pe care Domnul şi l-a câştigat,
La Golgota, pe culmea biruinței,
Prin moarte, El cu Tatăl ne-a-mpăcat.

Felician

Recunoștință

În fața tronului Tău Sfânt
De Slavă și Mărire
M-aplec cu fața la pământ
Și vin cu mulțumire.

Părinte drag, nu pot plăti
Și n-ar fi cu putință
Oricât ar vrea și s-ar trudi
Umila mea ființă.

Căci eu spre Tine am strigat
” Părinte Sfânt, ai milă!
Copilul mi-e accidentat
Și starea-i instabilă. .

Tu ști că încercarea-i grea
Și ne cunoști durerea. .
Dar eu îl pun în mâna Ta
Tu ai toată puterea ”

Și-n ruga ce-am înaintat,
Să fie jertfa-ntreagă,
Cu drag ni s-au alăturat
Mulți frați din lumea largă.

Iubirea Ta ne-a aprobat
A inimii dorință
Și ca răspuns, ai declarat
”Deplină biruință!”

După cinci zile de amar,
De comă, intubare
Din mâna Ta primit-am Har
Și Danny e-n picioare.

Precum Isuse, Tu ne-ai spus
Că ”totu-i cu putință”
Pentru acel ce-Ți e supus
Și-Ți cere cu credință.

La cruce-n Sângele vărsat
În Jertfa Ta cea mare
Găsim balsamul minunat
Ce-aduce vindecare.

Căci Tu ești Domn și-n veci domnești
Oriunde să se știe!
Minuni și astăzi săvârșești
Puterea Ta e vie!

De-aceea, iată-mă că vin
Cu-adâncă mulțumire
În fața tronului Divin
De Slavă și Mărire

Primește-mi jertfa pe-al Tău jar
Adusă prin credință
E tot ce pot să pun pe-altar. .
A mea recunoștință.

Daniel Hozan

Să iubești nelimitat

Când te umilește omul, te ridică Dumnezeu,
Să nu-ți fie deloc teamă, te va-mbărbăta mereu.
Oamenii prin răutate, vor să-ți spulbere credința
Dar tu mergi tot înainte, înainte-i biruința.

Dragostea este răspunsul pe care poți să-l dai mereu
Chiar de ești batjocorit, chiar de ești în ceasul greu.
Căci porunca cea mai mare-i să iubești nelimitat,
Dacă poți să faci aceasta, ești un om eliberat.

Inima să-ți fie plină de iubirea Lui Hristos,
Și mereu să stai de veghe ca să poți fii de folos.
Celui ce te-a umilit, tu să-i fii de ajutor
Dacă poți să faci și asta, ești un om împlinitor.

Mângâie prin vorba ta, să zidești, să nu dărâmi,
Căci ce spui, te definește și aceea ai s-aduni.
Dacă spui o vorbă goală, nu are nici un efect,
De-aceea, fii o pildă, caută să fii corect.

Căci prin ceea ce vei face, te vei caracteriza
Vor cunoaște-acei din jur, cine e de partea ta.
De aceea, cel mai bine-i, să te lași mereu ghidat,
De Hristosul ce prin cruce la Golgota a triumfat.

Nichifor Nicu 

N-am meritat, nu merităm

N-am meritat, nu merităm
Atâta bunătate, Tată
‘Naintea Ta ne aplecăm
Recunoștință înălțăm
Că-ndrumi viața noastră toată.

Cu-atâta generozitate
Ne-ai inundat și ne inunzi
Ne ușurezi din greutate
Aduci la viață stări uscate
Noi Te chemăm și Tu răspunzi.

Al Tău Cuvânt l-am neglijat
Dând zvonului prioritate
Dar har ceresc ai revărsat
Și iar pe noi ne-ai cercetat
Și faptele ne-au fost iertate.

Cârtirea a mocnit în noi
Și uneori a fost acută
Dar n-ai trimis adverse ploi
Și nici necazuri, nici nevoi
Ci-a Ta iubire ne-ntrecută.

N-am meritat dar ne-ai condus
Din biruință-n biruință
La părtășie ne-ai inclus
Și vindecare ne-ai adus
Să-nvingem orice neputință.

Cât infinitul Ți-e iubirea
Nu merităm, dar al Tău har
Aduce-n noi neprihănirea
Și gândul bun și Nemurirea
Și spiritul misionar.

N-am meritat, nu merităm
Atâta bunătate, Tată
‘Naintea Ta ne aplecăm
Recunoștință înălțăm
Că-ndrumi viața noastră toată.

George Cornici

Vă e asigurat viitorul

Vă e asigurat viitorul
Oricât ar fi: scurt sau lung
S-aibă încredere poporul
Privirile la Tatăl ajung.

Anul s-a dus, altul vine
A fost cu noi, ne-a-ntărit
Când ne-au copleșit suspine
Cu drag a intervenit.

Zile puține… sau multe
Cu har și-ndurare vor fi
Inimile vrând sa-L consulte
În El ușurări vor găsi.

Oare ce va aduce măine?
Nu vă-ntrebați, nu vă-ntrebați!
Pe masă va fi, zilnic, păine
În Cuvânt veți fi mai bogați.

Fără teamă pășiți pragul
Îngerii Lui vă păzesc
Gândul să cuprindă Meleagul
De-unde inspirații sosesc.

Minuni au fost, vor fi minuni
Mai multe ca ‘nainte
Și-acele sfinte pasiuni
Vor naște zel fierbinte.

Dulcele-i Duh vă va unge
Cu duioasele-i vindecări
La împliniri veți ajunge
Veți trăi ‘nalte stări.

Zile cu vânturi veni-vor
Biruința-i cu voi oricând
Ochii voștrii privi-vor
Speranțe în inimi intrând.

Anul s-a dus; altu-i aici
Credința în voi să n-apună
Acasă, pe drum, la servici
Luptați să obțineți cunună.

Vă e asigurat viitorul
Prin traiul cu Mirele drag
E Amicul și Protectorul
Care luptă cu voi sub steag.

George Cornici

De ce suferinta?

Ne-ngăduie Isus și încercări, durere, lacrimi și necaz în viață,
Ca să ne apropiem mai mult de El și s-ascultăm de-a Domnului povață.
Să urmărim și pacea și sfințirea, să nu uităm că toate au un rol,
Să fim noi mai sensibili pentru alți, sau poate ca avem de-umplut un gol.

Da suferința vine ne-ntrebată și nu putem nicicum s-o ocolim,
Da dacă-o acceptăm ca pe-o școală, noi lecția pe loc s-o însușim.
Așa lucra-vom între noi răbdarea, apoi ca rod și biruință vom avea,
Să nu cârtim, ci să aducem Slavă și Domnului să mulțumim și pentru ea.

El ne iubește fără de măsură și nu vrea să ne lase să pierim,
De-aceea El ne dă învățătură și apoi la lecții practici ne-ntărim.
Acuma însă noi s-avem armura, cu care să luptăm pentru câștig,
Și coiful mântuirii și sabia Scriptura, învăluiți de-al rugăciunii dor aprig.

Să încălțăm mereu a râvnei pace, să fim încinși cu adevăr oricând,
Și-apoi ca scut noi să luăm credința, să mergem înainte cu avânt.
Iar ca pieptar s-avem neprihănirea, platoșa dragostei s-o avem pe noi mereu,
Și doar așa putea-vom stinge toate, săgețile arzătoare a celui rău.

Așa că suferința e o cale, de-a fi ca El și de a-I semăna,
Iar dacă vreți e binecuvântare, fiindcă ne învață a răbda.
La rândul ei răbdarea ne aduce, speranță și nădejde pe deplin,
Ca-atunci când ne-ntrebăm ce-i suferința? Răspunsul este: DRAGOSTE amin!

Anna Puiu 

Doamne mare!

Când palpăm cu conștiență
Minunata Ta prezență,
O mireasmă de căință
Ne vibrează în ființă
Și-un imbold de biruință
Unduiește-n conștiință
Ca un vast de eminență
Din a Ta Omniprezență,
Ce transformă orice stare
Și aprinde în suflare
Veșnicie, dor de Cer
Și puteri nepieritoare
Care pace ne ofer
În ori și ce încercare.
Și ce bucurie adâncă
Sufletul ne înviorează
Când realizăm că încă
Duhul Tău ne cercetează
Așezându-ne pe Stâncă
Unde-n veci ne luminează,
Doamne, Fața Ta Preasfântă!

Ioan Hapca

La Izvorul celui ce strigă

ReferințeJudecatorii 15:18-19 Ioan 15:5

„Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân
Eu, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic.”

Era învins acum, în lanțuri de aramă,
trudea învârtind râșnița filisteană;
Samson, cel rânduit a fi judecător,
chemat să izbăvească-al Domnului popor.

Oftând amar plecă privirea în țărână,
din obicei, căci ochii lui nu mai aveau lumină.
A fost trădat, vândut, scuipat în față
și-acum nu-și mai dorea nimic în viață

decât să guste încă-o dată biruința.
Temnița rece nu i-a îngropat credința
pentru că-și amintea cum nu demult pe munte,
Dumnezeu îi făcuse harul rugăciunea să-i asculte.

Când deznădăjduit a strigat către cer:
„Îndură-Te, dă-mi apă să nu pier!
Căci Tu mi-ai dat această mare izbăvire,
eu sunt doar rob, Tu – Dumnezeu peste-omenire.”

Ruga credinței, în smerenie, va fi ascultată,
și câtă binecuvântare-aduce când e practicată.
Ce viață de biruitor ar fi avut Samson
de se ruga mai des, să-și amintească lui că e doar om!

În rugăciune noi rostim și ne-amintim mereu,
ce mici suntem și cât de mare este Dumnezeu!

Şerban Lavinia

De ziua ta

Azi, gândul m-a purtat spre tine
Și-oprindu-mă puțin din drum
Vreau inimii să-ți fac urare
Și gânduri bune să-ți adun.

Doresc l-acest hotar din viață
Să-L simți pe Domnul mai aproape
Să-i recunoști a Lui povață
Având călăuzire-n toate.

Să ai în suflet mulțumire
Și-n inimă mereu credință
Să te-ocoleasc-orice-ncercare
De-ar fi aceasta cu putință.

Să-ți fie timpul cu folos
În via Marelui Stăpân
Zidește fapte prin Hristos
Știind c-acestea doar rămân.

S-aștepți în toate cu răbdare
A cerului făgăduință
Crezând că-n lunga așteptare
Se-ascunde-o mare biruință.

Să fii o binecuvântare
Pentru toți cei ce te-ntâlnesc
Ca ei să recunoască-n tine
Un trai sublim, dumnezeiesc.

Să ai în trup doar sănătate
Tot binele să te-nsoțească
Și străbătând prin astă lume
Să ai ca țel cauza cerească.

Mulți ani să fie dar cu Domnul,
Să-L ai Sfătuitor în toate
Și-astfel îți vei parcuge drumul
Doar în Lumină chiar de-i noapte.

 Calfa Diana