21 Octombrie

Cât de mult datorezi Domnului meu? A făcut vreodată ceva pentru tine? Ţi-a iertat păcatele? Te-a acoperit cu haina neprihănirii Sale? Ţi-a aşezat picioarele pe stâncă? Ţi-a îndrumat cărările? A pregătit cerul pentru tine? Te-a pregătit pe tine pentru cer? Ţi-a scris numele în Cartea Vieţii? Ţi-a dăruit nenumărate binecuvântări? A pregătit pentru tine o grămadă de binecuvântări, pe care „ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit” (1 Corinteni 2:9)? Atunci fă pentru Isus ceva vrednic de dragostea Lui. Nu oferi numai cuvinte Răscumpărătorului tău muribund. Cum te-ai simţi dacă, la venirea Mântuitorului, ar trebui să mărturiseşti că n-ai făcut nimic pentru El, şi ţi-ai ţinut dragostea închisă ca un lac, fără să laşi nici o picătură să treacă spre săracii Lui, sau spre lucrarea Sa? Lipseşte-te de o asemenea dragoste! Ce cred oamenii despre o dragoste care nu se arată niciodată în acţiune? Ei bine, spun: „Mai bine o mustrare pe faţă decât o prietenie ascunsă” (Proverbe 27:5).

Cine ar accepta o dragoste atât de slabă, care nu te motivează să faci o singură faptă de lepădare de sine, generozitate, eroism sau zel? Gândeşte-te cât de mult te-a iubit El şi cum s-a dat pe Sine însuşi pentru tine! Cunoşti puterea acestei iubiri? Atunci las-o să se repeadă ca un vânt puternic în sufletul tău, ca să alunge norii asemănării cu lumea şi să gonească ceţurile păcatului. Fie ca declaraţia „de dragul lui Christos” să reprezinte limba de foc care se aşează pe capul tău. Fie ca răpirea divină şi inspiraţia cerească să te înalţe de pe pământ, iar Duhul Sfânt să te facă curajos ca un leu şi uşor ca un vultur în slujba Domnului tău.

Dragostea dă aripi picioarelor credinţei şi putere braţelor care lucrează. Să manifestăm dragostea pentru Isus care ne strânge aţintindu-ne privirile asupra lui Dumnezeu cu o atenţie neclintită, hotărâţi să-L onorăm cu o fermitate care nu poate fi neglijaţi, grăbindu-ne la lucru cu un zel care nu oboseşte niciodată. Fie ca steaua divină să ne atragă înspre ceruri, către ea.

Meditaţii C. H. Spurgeon

In clipe grele

Când vin in viață clipe de durere
Și ești uitat de toți din jurul Tău
Să te ridici nu ai nicio putere
Și toate merg din ce in ce mai rău…

Te simți o piatră mică in ruine
Ce n-are nici un sens pe-acest pământ
O floare veștejită pe coline,
O frunză ruginită dusă-n vânt…

Dar nu uita că ești un Fiu de Rege
Un diamant cioplit de Dumnezeu,
Numai Isus mereu te înțelege
In al iubirii sale apogeu.

Cu el vei reușit mereu in toate,
Vei trece peste orice încercări
El să te scoată din necazuri poate
Și să-ți ofere binecuvântări.

Să apelezi in orice încercare
La Dumnezeul tău ce te-a creat
El este plin de milă și-ndurare,
Și-ți va purta de grijă neîncetat.

Silvia Verhovețchi 

Există multe încercări in viață in care ne întrebăm de ce Dumnezeu nu își arată puterea, dar el niciodată nu rămâne dator, rămâne doar ca noi să strigăm la El, așteptând răspunsul.

31 August

Se vor încrede în braţul Meu.” Isaia 51:5

În timpurile de severă încercare, creştinul nu se poate încrede în nimic de pe pământ; de aceea, el este sfătuit să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu. Atunci când barca lui este la capătul puterilor, şi nu poate fi vorba de nici o salvare omenească, trebuie să se încreadă cu totul în providenţa şi grija lui Dumnezeu. Ferice de furtuna care aduce omul pe o asemenea stâncă! Binecuvântat este uraganul care conduce sufletul la Dumnezeu! Uneori nu putem comunica cu Dumnezeu din cauza mulţimii prietenilor. Dar atunci când omul este sărac, lipsit de prieteni, neajutorat şi fără nici o nădejde, aleargă în braţele Tatălui şi este îmbrăţişat cu binecuvântări! Atunci când omul este împovărat cu necazuri atât de urgente şi unice încât nu se pot spune decât lui Dumnezeu, trebuie să fie mulţumitor pentru ele. Va învăţa mai mult despre Domnul atunci decât în orice altă vreme.

O, credinciosule tulburat, necazul care te conduce la Tatăl este unul fericit! Acum că ai un Dumnezeu în care să te încrezi, pune-ţi toată încrederea în El. Nu-ţi dezonora Domnul şi Stăpânul prin temeri şi îndoieli nevrednice; fii tare în credinţă, şi dă slavă lui Dumnezeu. Arată lumii că Dumnezeul tău este mai valoros decât zece mii de lumi. Arată-le bogaţilor că eşti bogat în sărăcia ta atunci când Domnul Isus este Ajutorul tău. Arată-le celor puternici că eşti puternic în slăbiciune atunci când eşti sprijinit de „braţul veşnic” (Deuteronom 33:27). Acum este timpul credinţei şi curajului.

Fii tare şi viteaz, şi este sigur că, aşa cum Domnul a întemeiat cerurile şi pământul, tot El se va slăvi în slăbiciunea ta şi îşi va preamări Numele în necazurile tale. Grandoarea bolţii cereşti ar trebui nimicită dacă cerurile s-ar sprijini pe o coloană vizibilă, şi credinţa ta şi-ar pierde slava dacă s-ar sprijini pe ceva vizibil prin ochii fireşti. Fie ca Duhul Sfânt să te ajute să te odihneşti în Isus In această ultimă zi a lunii.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Împrejurările vieții…

Ale vieții-mprejurări
Nu ne pot descuraja
Ne-ntăresc acele stări
Ce-aduc binecuvântări
Și ne pot încuraja
În momente de-ntristări.

Ale vieții circumstanțe
Nu ne pot intimida,
Nu pot ofili speranțe.
Iar imensele distanțe
Nu pot a ne separa
De eterne siguranțe.

De-ar fi jugul cât de greu
Știm Cine-i Mântuitorul
Ne-nsoțește pe traseu.
Iar pe-acei ce au tupeu
Să ne-atace viitorul
Îi oprește Dumnezeu.

Mai veni-va încercarea,
Iar va bate greul val
Dar vom auzi chemarea
Să continuăm lucrarea
Pân’ ajunge-vom la Mal
Unde-așteaptă sărbătoarea.

Inamici vor mai apare
Să ucid-al nostru plan
Dar simți-vom ușurare,
Vom vedea realizare
Și vom merge cu elan
Spre eternele hotare.

Ataca-ne-vor tentații
Să distrugă ce-am cules
Dar vom sta-n fortificații
Unde vin toți aliații
Care-arată interes
Pentru sfintele locații.

De-am fi prinși în vijelie
(Cum am fost de-atâtea ori)
Sau în clipe de-agonie
Cu curajul lui Ilie
Vom ieși biruitori
Fredonând o melodie.

Orice-aduce viitorul
Bine știm: păziți vom fi
Știm al cui este controlul
De aceea tot poporul
Cu cântări se va uni
Să-și adore Creatorul.

George Cornici

Pot totul în Cristos

„5. Ferice de cei ce-si pun tăria in Tine, in a căror inimă locuiește  încrederea”
Psalm 84

În Valea Plângerii, nu mai sunt izvoare,
Pământul s – a uscat, parcă – i bulgăr mare,
Doar  Floarea Durerii  strigă și suspină:
-Aștept, Isus, ploaia ce are să vină!

În Valea Plângerii, e multă durere,
Dar fără lacrimi din cer, nu e putere,
Eu aștept roua cerului, solul  de sus,
Pot totul să rabd, de mă – ntărește Isus!”

Și încep să urce norii de ploaie,
Fulgere  albe, pe câmp, și pe zăvoaie,
Mărgăritare albe, ce parcă   vorbesc:
” – Sunt ploaia târzie, pe Isus Îl vestesc!”

” -Îți mulțumesc, Isuse, pentru ploaie,
Inima dură  ca bulgărul se – nmoaie,
Pot   să strig   lumii, dar  cu sufletul voios:
Pot  să rabd  totul de mă-ntărește  Cristos, !”

Se înviorează  floarea, pomii aduc rod,
Ciocârlii se rotesc, strigând către norod:
” -Hai, suflete zboară, te înveselește,
Poți totul în Cristos ce te  întărește!”

Valea Plângerii e  plină de izvoare,
Dinspre cer, îngerii cântă la vioare:
-” Ferice de cei ce-și pun tăria în Isus,
Căci va ploua cu binecuvântări de sus!”

Arancutean Eliza  

Iubirea Ta, Isus iubit

Iubirea Ta, Isus iubit
Se dovedește-ntotdeauna
Pe lemn de-ocară Te-ai jertfit
Din faliment ne-ai izbăvit
Ne-ai pregătit în Rai cununa,
Ne-ai apărat și-ai biruit.

Oricând, oriunde e prezentă
Ne însoțește, e cu noi
Ne ocrotește; e atentă
Și cum mai e? Suficientă
Și în necaz și în nevoi
(Ce-adâncă e a ei amprentă!)

Iubirea Ta, mereu, ne-aduce
Înviorare și alin
Și glasul Ei e-atât de dulce
Ne-ajută să purtăm o cruce
Și îndulcește un suspin
Și multe împliniri produce.

În noi iubirea-Ți e comoară
Ne-nviorează zi de zi
Aroma Ei e-o primăvară
Lumina Ei e-atât de clară
Nicicând nu ne va părăsi
Cu Ea nimic nu se compară.

Zâmbește când vin întristări
Cântă cu noi în încercare
Din Ea vin binecuvântări,
Mirabile manifestări
Din viață face sărbătoare
Cu-nseninări și cu cântări.

Atât de mult Te prețuim
Isuse cu iubirea-Ți sfântă
Cu-al Ei mesaj noi ne hrănim
Din Cina Ta ne-mpărtășim
Oricând prezența Ta ne-ncântă
C-așa, cu drag, spre Rai suim.

George Cornici

9 Mai

Care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti.” Efeseni 1:3

Christos revarsă asupra poporului Său toate binecuvântările trecute, prezente şi viitoare. În timpurile tainice ale începuturilor, Isus a fost prima alegere a Tatălui Său. Prin alegerea Sa, am devenit beneficiari, fiindcă, prin El, Dumnezeu „ne-a ales înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4). El a avut din veşnicie privilegiile Fiului, singurul şi prea iubitul Fiu al Tatălui Său. Prin bogăţia harului Său, prin adopţie şi naştere din nou, El ne-a ridicat şi pe noi la rangul de fii, fiindcă ne-a dat „dreptul să ne facem copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). Legământul etern, bazat pe garanţii şi confirmat prin jurământ este al nostru, pentru mângâierea şi întărirea noastră. În hotărârile veşnice ale înţelepciunii preştiente şi atotputernice, ochii Domnului Isus au fost fixaţi asupra noastră.

Putem să fim siguri că în cartea destinului nu există nici un rând care să lezeze interesul aleşilor Săi. Promisiunea de căsătorie a Prinţului slavei ne aparţine, fiindcă noi ne-am logodit cu EI, şi nunta se va desfăşura în curând în faţa întregului univers. Minunata întrupare a Dumnezeului cerurilor, cu toată bunătatea şi umilinţa ei, este a noastră. Sudoarea de sânge, biciul şi crucea sunt ale noastre pentru totdeauna. Oricare ar fi binecuvântatele consecinţe ale ascultării desăvârşite, răscumpărării uimitoare, învierii, înălţării sau mijlocirii — toate sunt ale noastre prin darul său.

Acum El ne poartă numele pe pieptar şi, în lucrarea Sa de mijlocire din faţa tronului, vorbeşte despre noi şi ne pledează cauza. El îşi foloseşte domnia peste împăraţi şi stăpâniri şi măreţia Sa din cer în beneficiul celor care cred în el. Ne ajută la fel de mult acum, în deplină slavă, ca şi atunci când s-a aflat pe pământ. Cel care s-a dăruit morţii şi durerii pentru noi ne ajută cu atât mai mult acum, când este întronat în slava cerurilor.

Meditaţii C. H. Spurgeon

4 Mai

Cum poate omul să-şi facă dumnezei, care nu sunt dumnezei?” Ieremia 16:20

Un mare păcat al Israelului din vechime a fost idolatria; Israelul spiritual are tendinţa să-i urmeze pilda. Mamona îşi ridică încă viţelul de aur spre închinare, şi altarul mândriei nu a fost dărâmat. îndreptăţirea de sine luptă din toate puterile ca să-i acapareze pe cei aleşi, şi pofta îşi ridică altare la toate colţurile. Cei dragi sunt adesea cauza multor păcate. Domnul este îndurerat când îi vede pe credincioşi iubindu-şi peste măsură copiii. Iubirea aceasta se va transforma în blestem, şi ei vor fi pentru noi o capcană, aşa cum a fost Absalom pentru David, sau ne vor fi luaţi pentru totdeauna, lăsându-ne nemângâiaţi.

Dacă creştinii vor să-şi ude perna cu lacrimi în fiecare seară, lăsaţi-i să-şi iubească fără măsură copiii. Este adevărat că ei „nu sunt dumnezei”, fiindcă obiectele iubirii noastre nebuneşti sunt binecuvântări îndoielnice, mângâierea pe care ne-o oferă ei este primejdioasă, şi ajutorul pe care ni-l vor da în ziua necazului este foarte mic. De ce suntem atunci atât de vanitoşi? Ii compătimim pe bieţii sălbatici care se închină dumnezeilor de piatră, dar noi ne închinăm unui dumnezeu de aur. Care este deosebirea dintre un dumnezeu de carne şi unul de lemn? Principiul, păcatul, nebunia sunt aceleaşi, dar în cazul nostru crima este agravată de faptul că avem mai multă lumină, şi păcătuim în ciuda ei.

Păgânii se închinau unor zeităţi false, dar ei nu-L cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu. Noi comitem două păcate atunci când ÎI uităm pe Dumnezeu şi ne întoarcem spre idoli. Fie ca Domnul să ne izbăvească de această fărădelege!
Sunt idoli care m-au robit Şi m-au făcut să uit de Tine; Ajută-mă, Isuse, să-i trimit De unde au venit, şi să-ţi slujesc Cu gânduri de lumină pline.

Meditaţii C. H. Spurgeon

27 Aprilie

Dumnezeu, Dumnezeul nostru.” Psalmi 67:6

Este ciudat să observi cât de putin ne folosim de binecuvântările spirituale pe care ni le dă Dumnezeu, dar este încă şi mai ciudat să vezi cât de puţin ne folosim de Dumnezeu însuşi. Deşi El este „Dumnezul nostru”, apelăm de puţine Ori la El şi îi cerem puţine lucruri. Cât de rar cerem sfatul Dornnului! Cât de des ne facem afacerile fără să-I căutăm călăuzirea! In toate necazurile, ne luptăm fără încetare să ne purtăm singuri poverile, în loc să le aruncăm asupra Lui, ca să ne poată sustine! Acest lucru nu se întâmplă din cauza neputinţei noastre, fiindcă Domnul ne spune „sunt al tău, suflete; vino şi foloseşte-Mă Cum vrei.

Poţi să vii oricât de des la cămara mea, şi cu cât vii mai mult, cu atât este mai bine”. Este vina noastră dacă respingem bogăţiile lui Dumnezeu. De vreme ce ai un asemenea Prieten, şi El te invită, vino zilnic la el. Atâta timp cât ai un Dumnezeu la care să te duci, nu vei duce lipsă de nimic. Atâta timp cât ai un Dumnezeu care te ajută, nu trebuie să te temi de nimic. Du-te la Tezaurul tău şi la toate lucrurile de care ai nevoie. Acolo ţi se va împlini orice vis. Învaţă divina îndemânare de a avea totul în Dumnezeu. El îţi poate oferi totul sau, încă şi mai bine, poate fi totul pentru tine. lngăduie-mi să te implor, atunci, să-L foloseşti pe Dumnezeu. Foloseşte-te de El în rugăciune. Du-te des la El, fiindcă este Dumnezeul tău. O, vei ezita să te foloseşti de un asemenea privilegiu? Zboară la EL, şi spune-I toate nevoile tale. Foloseşte-L mereu — prin credinţă — în orice moment.

Dacă împrejurări întunecate ţi-au umbrit drumul, foloseşte-L pe Dumnezeu ca pe o lumină. Dacă un duşman puternic te-a atacat, fă din Dumnezeu scutul tău, fiindcă „Domnul Dumnezeu este un soare si un scut” (Psalmi 84:11) pentru poporul Său. Dacă te-ai rătăcit în labirintul vieţii, foloseşte-L ca pe o călăuză, fiindcă El te va conduce. Oricum ai fi, și oriunde te-ai afla, aminteşte-ţi că Dumnezeu este singura ta nevoie şi singurul ajutor. El poate face totul pentru tine.

Meditaţii C. H. Spurgeon

19 Martie

Întărit prin credinţa lui.” Romani 4:20

Creştine, ai grijă de credinţa ta, fiindcă — dacă îţi aduci bine aminte — credinţa este singura cale de a obţine binecuvântări. Dacă cerem binecuvântări de la Dumnezeu, Credinţa este cea care ni le aduce. Rugăciunea nu poate primi răspuns de la tronul lui Dumnezeu dacă nu este înălţată cu Credinţă. Credinţa este mesagerul îngeresc dintre suflet şi Domnul Isus în slavă. Dacă îngerul se retrage, nu mai putem trimite rugăciuni şi nici nu mai primim răspunsuri. Credinţa este firul telegrafic care leagă pământul de cer — prin care mesajele de iubire ale lui Dumnezeu zboară atât de repede încât El ne răspunde înainte să-L chemăm, şi ne aude chiar în timp ce vorbim.

Dar dacă telegraful credinţei cade, cum putem să mai primim făgăduinţe? Sunt în necaz? Pot să obţin ajutor prin credinţă. Sunt înconjurat de duşmani? Găsesc Adăpostul prin credinţă. Dar dacă credinţa dispare, zadarnic ÎI chem pe Dumnezeu. Nu mai există nici un drum între sufletul meu şi cer. In mijlocul celui mai sălbatic crivăţ, credinţa este un drum pe care caii rugăciunii pot păşi în siguranţă — da, şi sunt la adăpost îngheţ. Dar dacă se blochează drumul, cum vom putea Comunica cu marele Rege? Credinţa ne leagă de divinitate. Credinţa ne îmbracă cu puterea lui Dumnezeu. Credinţa angajează
atotputernicia lui Iehova de partea mea.

Credinţa pune în apărarea mea fiecare atribut al lui Dumnezeu. Mă ajută să înving oștile dezlănţuite ale iadului. Mă face să mărşăluiesc triumfător peste gâturile duşmanilor mei. Dar fără credinţă pot primi ceva din partea lui Dumnezeu? Nu-i lăsaţi pe cei care se clatină — care sunt „ca valul mării” (Iacov 1:6) — să se aştepte să primească ceva de la Dumnezeu (vers. 7). Creştine, păzeşte-ţi vie credinţa. Cu ea poţi câştiga totul, dar fără ea nu poţi obţine nimic. Dacă poţi să crezi, „toate lucrurile îi sunt cu putinţă celui care crede”(Marcu 9:23).

Meditaţii C. H. Spurgeon