Dumnezeul cel veșnic

Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost.
Deuteronomul 33

Noaptea împrăștie un parfum de mister,
Stelele sclipesc cu voioșie pe cer,
Se leagănă în vânt ramuri verzi de finic,
Eu caut adăpost la Domnul cel veșnic.

Fiind păstor bătrân, mai zăbovesc prin pustiu,
Lângă foc, cu nomazii, stau până târziu,
Când hiene și lupi se ascund după ram,
Noi alergăm toți la Domnul, din neam în neam!

Doi străini rătăciți căutau o oază,
Tolănit lângă foc, eu stăteam de pază,
Ei se închinau la soare, dar și la râu,
Dar le-am povestit de Dumnezeul cel viu.

„-Eu stiu o Oază unde-s ramuri de finic,
Se vede cerul și Dumnezeul cel veșnic,
Un izvor răcoros cu apa vieții
Oglindește frumos Steaua dimineții!

Eu stiu o Oază, locul meu de adăpost,
Inima, aici, își găsește al său rost,
Nu vă mai închinați la soare, nici la râu,
Închinați- vă azi Dumnezeului viu!”

Așezați lângă foc, împărțim o pâine,
La Oază cea Sfântă, îi conduc eu mâine,
Îi duc la Betleem, la Dumnezeul viu,
Să-L cunoască pe Mesia, nu e târziu.

Eu mă pun în genunchi înspre dimineață,
Vorbesc cu Cel ce conduce a mea viață:
-„La locul de adăpost de ieri, de acum,
Primește, Doamne, și străinii de pe drum!”

Un fâlfâit de aripi, susur de izvor,
Cascade și harfe se unesc în cor,
Cuprinde pustiul, străinii rătăciți,
Cu salutul de pace, cel mult îndrăgit:

„-Pace sfântă între oameni mereu fie,
Slavă Celui ce este în veșnicie!
Fii și fiice, și străini din depărtare,
Vă primește pe toți Păstorul cel Mare!

Ai făcut pe alții să privească în sus,
I-ai condus la Iesle, la Mesia Isus,
Ca stelele vei străluci pe vecie,
Să împarți razele tale pe câmpie!

Continuă-ți drumul, luminează de sus,
Învață străinii s- ajungă la Isus!
Este noapte adâncă, cerul e voios,
În Iesle, vă așteaptă Mesia Cristos!”

Arancutean Eliza

Gândindu-mă la întrupare

Gândindu-mă la Întrupare
Mi-e sufletul de pace plin
Mi-aduce-n viață-nseninare,
Îmi luminează-al meu destin.

Mi-e inima, total, atrasă
Spre Betleem – profetic loc
Mă simt acolo ca acasă
Că-i ieslea Pruncului Proroc.

Mă cucerește atmosfera,
Mă contopește cu Isus
Care-a venit s-aducă era
Împărăției fără-apus.

Privirea-i dulce mă dezleagă
De grijurile pământești
Lăuntru-ncepe să culeagă
Comorile duhovnicești.

E farmec sfânt, e părtășie
Cum nu e alta-n Univers
Învăluit de gingășie
Povara toată mi s-a șters.

Și înc-odată simt cum harul
A stat cu mine – credincios
Și mi-a ornat Mărgăritarul
Cu tot ce este mai frumos.

Mai stau o clipă și-ncă una
Și-aș vrea să fie veșnicii
Și lângă Prunc îmi văd cununa
Și știu că viața-mi va-ndulci.

Parte din mine va rămâne
La ieslea Regelui ceresc
Și voi cânta: “In veci Stăpâne
O să-L urmez și-o să-L cinstesc.”

Mă-ntorc din vizita sublimă
Știind ca n- a fost un mister
Ci un miracol ce m-animă
Să nu-cetez mersul Spre Cer.

O, Prinț venit în umilință
Mai naște-Te în mulți pierduți
Scapă-i din orice neputință
Și-nvață-i sfintele virtuți.

Să poată să-nțeleagă rostul
Venirii Tale-n trup uman
Să fie gata să dea costul
Sosirii-n veșnicul Liman.

George Cornici

Betleem, cetate sfântă

Betleem, cetate sfântă,
Mica-n cartea lui cuvântă,
C-ai obârşie străveche,
Eşti prea mic, dar n-ai pereche.

‎Betleem, cetate sfântă,
În strai nou te înveşmântă,
Din tine-i Stăpânitorul
Care mântuie poporul.

Betleem, cetate sfântă,
‎Auzi îngerii cum cântă,
Vers duios în armonie
Proclamând a Lui domnie.

Betleem, cetate sfântă,
Glas ceresc binecuvântă,
Îngerii ţi-aduc solie,
Pace pe pământ să fie!

Betleem, cetate sfântă,
Neamurile se frământă,
Mulţi ar vrea să te împartă,
De aleşi să te despartă.

Betleem, cetate sfântă,
Peste vremi stai neînfrântă,
Să nu-ti piară mărturia,
Mare-ţi fie bucuria!

Olivia Pocol

Turnarea apelor satisfacţiei

.. .dar el n-a vrut s-o bea. ci a turnat-o înaintea Domnului. 2 Samuel 23:16

Ce a fost pentru tine în ultimul timp ca apa din fântâna Betleemului, dragostea, prietenia, binecuvântarea spirituală? Atunci tu îţi periclitezi sufletul bând din această apă ca să te satisfaci. Dacă bei din ea, n-o poţi turna înaintea Domnului. Nu poţi dedica Domnului lucrul pe care-l doreşti pentru propria ta satisfacţie. Dacă încerci să te satisfaci cu o binecuvântare de la Dumnezeu, ea te va corupe: trebuie să o jertfeşti, să o torni, să faci cu ea ceea ce raţiunea îţi spune că e o risipă absurdă.

Cum pot eu să torn înaintea Domnului dragostea naturală sau binecuvântările spirituale? Numai într-un singur fel – printr-o hotărâre lăuntrică. Există anumite fapte ale unor oameni pe care nu le-am putea accepta niciodată, dacă nu L-am cunoaşte pe Dumnezeu, pentru că nu stă în puterea umană să le răsplătim. Dar, de îndată ce spun: “Acest lucru este prea minunat şi preţios pentru mine, nu este făcut pentru o fiinţă umană, trebuie să-l torn înaintea Domnului”, lucrul respectiv se revarsă sub formă de râuri de apă vie în jurul meu. Până când nu ajung să torn astfel de lucruri înaintea Domnului, ele sunt un pericol atât pentru cei pe care-i iubesc, cât şi pentru mine, deoarece se vor transforma în pofte. Noi putem pofti şi lucruri care nu sunt murdare sau josnice. Dragostea trebuie să fie astfel curăţită, încât să poată fi turnată înaintea Domnului.

Dacă ai ajuns plin de amărăciune şi supărare, aceasta este din cauză că Dumnezeu ţi-a dat o binecuvântare pe care ai ţinut-o pentru tine; dacă ai fi turnat-o înaintea Domnului, ai fi devenit cea mai plăcută persoană de pe pământ. Dacă ţii întotdeauna binecuvântările pentru tine şi nu înveţi niciodată să le torni înaintea Domnului, ceilalţi oameni nu-şi vor putea lărgi prin tine viziunea lor despre Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

E noapte sfântă-n Betleem

E noapte sfântă-n Betleem
Și îngerii coboară,
Se aude al cerului poem,
Se naște un Rege din fecioară.

Oștirea sfântă e-n extaz
Cântându-I plini de fericire,
Se naște un Rege, un Viteaz
Un Împărat, numit IUBIRE! ! !

Se naște un Soare Minunat,
A lumii mântuire,
O izbăvire de păcat
Și un drum frumos spre nemurire.

Păstorii Îl privesc uimiți
Cu dragoste nespusă,
Au alergat cu toți grăbiți
La vestea de îngeri adusă.

Smeriți și umiliți se pleacă
Cu dragoste și adorare,
La ieslea mică și săracă
Să vadă a cerului splendoare.

În paie-n staul era pus
N-aveau loc pentru El în casă,
Pe Mesia, pruncul Isus,
În grajd de vite să se nască.

Trei magi venind din depărtare
Scrutând la bolta cea senină,
Văzură o stea foarte mare
Și o sfântă tainică lumină.

Cu aur, smirnă și tămâie,
Să se închine au venit,
La Cel ce avea din veci să fie
Mesia, Salvatorul profețit.

E sărbătoare la creștini,
Cu drag și dor ne amintim.
De bucurie suntem plini,
Cu El, pe veci, în cer vrem toți să fim.

Călăuziți de steaua sfântă
Ce-n veci de veci nu are apus,
Cântăm cu acei ce astăzi cântă,
Glorie Pruncului Isus.

Era ființa cea firavă
Demult în iesle-nfrigurat.
Azi este Domn, e sus în slavă,
E cel mai mare Împărat!

E noapte tainică în lume,
Oamenii-și cântă bucuria,
În gura tuturor e un Nume,
Emanuel, Isus Mesia!

Puiu Chibici

Steaua din Betleem

„Îl văd, dar nu acum,
Îl privesc dar nu de aproape,
O stea răsare din Iacov,
Un toaiag de cârmuire se ridică din Israel.”

Într-o noapte pe cerul înstelat
O nouă stea magilor s-a arătat
Iar ei plini de înțelepciune au cercetat
Să vadă unde are să se nască Noul Împărat.

Când steau pe cer a început să clipească,
Cu grijă, ei un plan au început să chibzuiască,
Știind că nici o stea de sub soare
Nu se naște nicicum la întâmplare.

În drumul lor spre Betleemul din Iudeea,
Au poposit pe la Irod, în seara aceea,
Apoi i-au spus tare și cu sufletul curat
Că vor să se-nchine Noului Împărat.

Irod cel viclean ce părea adânc tulburat
În grabă pe preoți și cărturari i-a adunat,
Întrebându-i cu tâlc și multă nostalgie
De Cel ce avea să se nască în a lui Împărăție.

Cărturarii vremii știau cu mult timp înainte,
De Cel ce avea să le fie dascăl și părinte.
El trebuia să se nască într-un loc sărac, umil
S-aducă iertare și pace pentru orice pelegrin.

Și astfel magii au plecat din nou la drum,
Călăuziți de stea pân’ la ultimul cătun,
Iar când steua pe cer deodată s-a oprit,
Ei plini de bucurie, pe Domnul au slăvit.

Apoi încetișor în casă ei au intrat,
Să vadă Pruncul, apoi s-au închinat.
Cu Inima plină de dragoste și bucurie
Au adus daruri: aur, smirnă și tămâie.

Darurile pe care ei atunci din dragoste le-au oferit,
Aveau valoare mare în eternitate, la timpul potrivit.
Iar închinarea lor atunci a simbolizat
Că Dumnezeu e suveran și merită lăudat.

El, Fiul lui Dumnezeu care s-a ‘ntrupat,
În chip de om, să izbăvească omul păcat,
Apoi a suferit ocara lumii fără să cârtească,
Ca să îndrume înspre cer ființa omenească.

Aceeași stea care pe cer atunci a răsărit
Pe mulți oameni înspre Calvar i-a călăuzit
La locul cel de jale din dealul Căpățânii
Unde l-au răstignit pe Cel iubit, păgânii!

Dacă până astăzi prietenul meu iubit,
Nu ai găsit ieslea și Pruncul cel smerit,
Te chem cu glas dulce să te oprești din alergare,
Predându-ți viața lui Isus cel Sfânt și Mare.

El te primește și-ți iartă azi al tău păcat,
Spălându-te prin sângele Lui nevinovat
El vrea să-ți dea cununa ce nu se vestejește,
Deci vino chiar acum și smerit te pocăiește.

Întoarcete și tu pe un nou drum,
Schimbându-ți stăpânul chiar acum.
Dar nu uita azi Isus este Mântuitor,
Și vrea să fi cu El în cer moștenitor.

Gicu Cotlet

Steaua călăuzitoare

E drumul lung povara-i grea
Iar măgăruşu-i obosit
Dar Iosif se grăbeşte, vrea
Sălaş să-şi cate negreşit
Maria e însărcinată
Iar drumul lung i s-a părut
Să odihnească ar vrea odată
Dar iată că nu mai e mult
La Betleem ei au ajuns
Cetatea este aglomerată
Ei capul jos şi l-ar fi pus
Dar Iosif, cată şi tot cată
Orice sălaş i-ar mulţumi
Oricât de mic el ar fi fost
Căci obosiţi s-ar odihni
Apoi, ar umbla cu un rost
Dar n-au găsit tot era plin
Un staul mic ei au aflat
S-a auzit de unde vin
Şi un om bun s-a îndurat
In iesle jos s-au aşezat
Au încercat să se odihnească
Dar deloc n-au mai apucat
Căci mama trebuia să nască
Străini, departe de-a lor casă
Stăteau cei doi şi aşteptau
Voiau copilul să se nască
Ei de pe acuma Îl iubeau
O stea mare, strălucitoare
Pe cer atunci a răsărit
Toţi se mirau de-a ei splendoare
Din ceruri îngeri au venit
Sălaşul l-au înconjurat
Cântări de slavă se auzeau
Priveau la Pruncul minunat
Şi laude Îi aduceau
Pe Pruncul pe lume venit
Maria-n braţe Îl ţinea
Şi Iosif era fericit
Cu drag la cei doi se uita
Păstorii turmele au lăsat
În grabă spre staul s-au dus
De la un înger au aflat
Că acolo s-a născut Isus
Chiar înfăşat ei L-au găsit
Aşa cum îngerul le-a spus
Cu daruri şi ei au venit
Mieluţi Pruncului I-au adus
Iar steaua i-a călăuzit
Pe cei trei magi care aşteptau
Din răsărit ei au venit
Căci despre Prunc ei tot ştiau
Şi plecăciune I-au adus
Acestui Prunc iubit, ceresc
Ei daruri lângă El au pus
Căci era Prunc dumnezeiesc
Oameni şi îngeri L-au slăvit
Şi Vestea bună s-a aflat
Pământul, cerul s-au unit
Prin Isus marele Împărat
E o noapte atât de minunată
Şi pacea pe pământ domneşte
Aşa n-a mai fost niciodată
Iar cerul de cântări vuieşte.

Florenta Sarmasan

Stol de îngeri au pornit

Stol de îngeri au pornit
Ca să ducă Vestea buna:
‘Astăzi, un Fiu S-a născut! ‘
Cerul, pământul, răsună
Vestea buna s-o primească
Orice om de pe pământ,
Să-nţeleagă, să cunoască
Totul, despre Domnul Sfânt.
Betleemul L-a primit
Pe Fiul cel Sfânt, Isus
Unde ai Săi au venit
Să împlinească ce s-a spus.
În staul, în sărăcie,
Prinţul Păcii S-a născut.
A Sa glorie să fie!
Toţi de acolo au văzut.
Păstorii de pe câmpie,
Oile şi le-au lăsat
Si-au pornit cu-a lor solie
Să-L vadă pe Împărat.
Mieluşei cu ei au dus
Fiului, să-I dăruiască.
Urări de bine I-au spus
Nu-ncetau să-L preamărească.
Părinţii acol’ erau
Maria-L privea duios,
Îngerii din cer veneau
Să Îl vadă pe Hristos;
Chiar magii din răsărit
După steauă s-au luat,
Spre Betleem au pornit,
Cu daruri s-au încărcat.
Daruri scumpe, minunate,
Pentru Prunc ei au adus
Căci au venit de departe
Ca să-L vadă pe Isus;
Şi toţi trei s-au închinat
Cu respect şi cu iubire
Pruncului cel minunat
Cu toţi I-au adus mărire.
E o noapte minunată,
Pacea, peste tot domneşte.
Îngerii din cer se arată
Pământul se-nveseleşte.
‘S-a născut un Prinţ Ceresc! ‘
(Bucuria este mare. )
Îngerii zburând vestesc
Toţi Îi aduc închinare.

Florența Sărmășan