7 Ianuarie

 „Soro, mireaso.” Cântarea Cântărilor 4:12

Observaţi cuvintele duioase prin care cerescul Solomon se adresează miresei Sale, Biserica, cu intensă afecţiune: Soro — cineva apropiat de Mine prin legături de rudenie, împărtăşind aceleaşi simpatii. Mireaso — cea mai iubita şi mai apropiată, unită cu Mine prin legăturile tandre ale iubirii; dulcea mea tovarăşă, parte din Mine însumi. Soră prin naşterea Mea în Betleem, prin care M-am făcut os din oasele tale şi carne din carnea ta. Mireasă prin alegerea cerului, prin care v-am făcut părtaşi la neprihănire. Sora mea pe care o cunosc din copilărie, pe care am vegheat-o de când s-a născut Mireasa mea aleasă dintre toate fetele, îmbrăţişată cu braţele iubirii şi făgăduită Mie pentru totdeauna”.

Vedeţi dar că Regele nostru ceresc nu se ruşinează cu noi, fiindcă El recunoaşte cu plăcere această dublă legătură. Am folosit de două ori cuvântul „mea” pentru a arăta cât de mare este afecţiunea lui Christos faţă de biserica Sa. El îşi „găseşte plăcerea în fii oamenilor” (Proverbe 8:31), fiindcă acei fii ai oamenilor sunt cei aleşi de El. El, Păstorul, se îngrijeşte de turmă, fiindcă este turma Sa. El a venit „să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10), fiindcă ceea ce era pierdut îi aparţinea dinainte de a se fi pierdut. Biserica aparţine în totalitate Domnului ei; nimeni altcineva nu poate să pretindă stăpânire asupra ei.

Isuse, biserica Ta doreşte să-ţi aparţină! Fie ca orice suflet însetat să bea apă din izvorul acesta. Suflete, Christos este alături de tine în părtăşie. Christos îţi este aproape prin legătura căsătoriei, şi tu îi eşti scump! Iată, el îţi strânge mâna în palmele sale, spunându-ţi „Soro, mireaso”. Observă că cele două ancore prin care eşti legat de El îţi oferă siguranţa că Domnul nu poate şi nu vrea să-ţi dea drumul. Prea iubiţilor, nu fiţi leneşi în a-I întoarce flacăra iubirii Sale.

C.H. Spurgeon

25 Decembrie

„Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel.” Isaia 7:14

Să mergem astăzi la Betleem, şi, împreună cu păstorii uimiţi şi cu magii plini de adorare, să ÎI vedem pe Cel ce s-a născut Rege al Iudeilor; fiindcă noi, prin credinţă, putem să ne declarăm interesaţi de El şi să cântăm: „Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat” (Isaia 9:6). Isus este Iehova întrupat, Domnul şi Dumnezeul nostru, dar şi Frate şi Prieten. Să-L adorăm şi să-L admirăm. Să observăm de la prima privire naşterea Sa miraculoasă. A fost ceva nemaivăzut şi nemaiauzit, ca o fecioară să rămână însărcinată şi să nască un fiu. „Domnul face un lucru nou pe pământ: femeia va peti pe bărbat” (Ieremia 31:22). Prima făgăduinţă implica sămânţa femeii – nu sămânţa bărbatului. De vreme ce curiozitatea femeii a făcut loc păcatului care a dus la pierderea Paradisului, ea, şi numai ea, avea să-L aducă pe Cel care putea recâştiga Paradisul. Mântuitorul nostru, deşi Om adevărat, a fost, pe lângă natura Sa omenească, şi Sfântul lui Dumnezeu. Prin puterea Duhului Sfânt, El s-a născut printr-o fecioară, nepătat de păcatul originar, care aparţine tuturor celor născuţi din carne. Să ne plecăm cu respect în faţa Copilului sfânt, a cărui nevinovăţie readuce umanităţii vechea ei slavă. Să ne rugăm ca El să fie şi în noi, „nădejdea slavei” (Coloseni 1:27). Nu uitaţi să remarcaţi umilinţa familiei în care a venit. Textul de dimineaţă o descrie pe mama Sa ca pe o simplă „fecioară”, nu o prinţesă, proorocită sau o doamnă de rang înalt. Într-adevăr, genealogia ei nu trebuie dispreţuită, fiindcă în venele ei curgea sângele regilor; şi nici nu era lipsită de inteligenţă sau cu mintea slabă, fiindcă a putut cânta o asemenea cântare de laudă. Totuşi, cât de umilă a fost poziţia ei, cât de sărac omul cu care era logodită, şi cât de mizerabil locul de naştere pregătit pentru Regele nou-născut! Prin aceasta, sărăcia a devenit sfântă, şi oamenii umili se bucură de mari onoruri.

Fiecare credincios este un portret al lui Christos, dar un sfânt sărac este acelaşi tablou atârnat în aceeaşi ramă care înconjura imaginea învăţătorului.
Noi spunem că toate zilele sunt la fel, dar totuşi, fiindcă anotimpul şi obiceiul general ne îndeamnă să ne gândim la Isus, să ne amintim cu plăcere de glorioasa naştere a dragului nostru Răscumpărător. Pentru sufletul născut din nou, fiecare zi trebuie să fie ziua de naştere a Mântuitorului. Printre toate lucrurile umile, sunt şi multe lucruri onorabile în împrejurările naşterii lui Emanuel. Cine a mai avut o asemenea naştere, prevestită de veacuri prin profeţii, şi dorită de atâtea mii de inimi? Cine poate să se mai laude cu un vestitor care L-a recunoscut pe Cel ce avea să vină? Cui i-au cântat îngerii imnuri de slavă, şi pentru cine a aşezat Dumnezeu o stea specială pe cer? La al cărui leagăn au venit bogaţii şi săracii, oferind asemenea fapte de închinare din inimă? Pământul poate să se bucure; toţi oamenii pot să-şi înceteze lucrul, ca să sărbătorească naşterea măreaţă a lui Isus. Betleem, casă a pâinii, vedem în tine împlinirea speranţelor noastre. Acesta este El, Mântuitorul, proorocit din vechime, care ne va conduce în veacul de aur. Să ne lăsăm copleşiţi de bucurie. Să cântăm din inimă cântări de laudă şi desfătare.

Numele de aur, Emanuel, este o inexprimabilă încântare. Este un cuvânt potrivit pentru buzele heruvimilor prin maiestatea lui, dar, din cauza bunătăţii sale minunate, numai oamenii îl pot rosti. El nu este cu serafimii aşa cum este cu noi. Emanuel, „Dumnezeu cu noi” (Matei 1:23) – În firea noastră, în durerile noastre, în viaţa noastră de muncă, în pedeapsa noastră, în mormânt, şi acum cu noi, sau mai degrabă noi cu El, în înviere, înălţare, slavă, şi splendoarea celei de-a doua veniri. Copilul din Betleem pare să fi fost cu noi în slăbiciune şi sărăcie. Să nu uităm însă că El este tot cu noi în glorie şi onoare. Credinţa îmbrăţişează copilul, şi dragostea II sărută cu sărutările buzelor ei. O, fie ca astăzi să avem părtăşie adevărată cu Emanuel!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Se-așterne noaptea-n Betleem

Se-așterne noaptea-n Betleem,
Doar liniștea-i stăpână,
Și vântul parc-a-ncremenit
Văzând cum s-au adăpostit
Doi tineri într-o stână.

Că n-au avut loc de popas
În han, ori în vre-o casă,
Călătoreau din Nazaret
Și dup-al spuselor profet
Fecioara-avea să nască.

Și L-a născut pe Fiul ei
Și L-a culcat în paie
Deși al Slavei Împărat
N-avu Copilul de-nfășat
Decât umile straie.

E Mesia – Acel promis!
Scriptura se-mplinise
S-au bucurat păstorii-n câmp
Și-apoi căutară Pruncul Sfânt
Cum îngerul vestise.

Și magii de la Răsărit
Veniră să se-nchine,
Dar nu-L găsiră la palat
Ci-ntr-un sătuc neînsemnat
Cu dealuri și coline.

Acum, când după veacuri lungi
Vrea Pruncul să Se nască
Ce Îi oferi: o iesle-n câmp?
Un staul rece? Un mormânt?
Sau casă-mpărătească?

Ţi-ai pus în gând să-I dai un dar?
Să-I faci o bucurie?
Sau tu petreci fără habar?
Nu vrei să-mparți cu cel sărman
Deșarta-ți avuție…

Cum Îl întâmpini tu pe Prunc?
Întreabă-te, creștine:
Ce Îi oferi? Doar vorbe-n vânt?
O viață cu stindardul frânt?
Dă-I ce-i mai bun din tine!

Olivia Pocol (Bâlc)

Dumnezeul cel veșnic

Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost.
Deuteronomul 33

Noaptea împrăștie un parfum de mister,
Stelele sclipesc cu voioșie pe cer,
Se leagănă în vânt ramuri verzi de finic,
Eu caut adăpost la Domnul cel veșnic.

Fiind păstor bătrân, mai zăbovesc prin pustiu,
Lângă foc, cu nomazii, stau până târziu,
Când hiene și lupi se ascund după ram,
Noi alergăm toți la Domnul, din neam în neam!

Doi străini rătăciți căutau o oază,
Tolănit lângă foc, eu stăteam de pază,
Ei se închinau la soare, dar și la râu,
Dar le-am povestit de Dumnezeul cel viu.

„-Eu stiu o Oază unde-s ramuri de finic,
Se vede cerul și Dumnezeul cel veșnic,
Un izvor răcoros cu apa vieții
Oglindește frumos Steaua dimineții!

Eu stiu o Oază, locul meu de adăpost,
Inima, aici, își găsește al său rost,
Nu vă mai închinați la soare, nici la râu,
Închinați- vă azi Dumnezeului viu!”

Așezați lângă foc, împărțim o pâine,
La Oază cea Sfântă, îi conduc eu mâine,
Îi duc la Betleem, la Dumnezeul viu,
Să-L cunoască pe Mesia, nu e târziu.

Eu mă pun în genunchi înspre dimineață,
Vorbesc cu Cel ce conduce a mea viață:
-„La locul de adăpost de ieri, de acum,
Primește, Doamne, și străinii de pe drum!”

Un fâlfâit de aripi, susur de izvor,
Cascade și harfe se unesc în cor,
Cuprinde pustiul, străinii rătăciți,
Cu salutul de pace, cel mult îndrăgit:

„-Pace sfântă între oameni mereu fie,
Slavă Celui ce este în veșnicie!
Fii și fiice, și străini din depărtare,
Vă primește pe toți Păstorul cel Mare!

Ai făcut pe alții să privească în sus,
I-ai condus la Iesle, la Mesia Isus,
Ca stelele vei străluci pe vecie,
Să împarți razele tale pe câmpie!

Continuă-ți drumul, luminează de sus,
Învață străinii s- ajungă la Isus!
Este noapte adâncă, cerul e voios,
În Iesle, vă așteaptă Mesia Cristos!”

Arancutean Eliza

Gândindu-mă la întrupare

Gândindu-mă la Întrupare
Mi-e sufletul de pace plin
Mi-aduce-n viață-nseninare,
Îmi luminează-al meu destin.

Mi-e inima, total, atrasă
Spre Betleem – profetic loc
Mă simt acolo ca acasă
Că-i ieslea Pruncului Proroc.

Mă cucerește atmosfera,
Mă contopește cu Isus
Care-a venit s-aducă era
Împărăției fără-apus.

Privirea-i dulce mă dezleagă
De grijurile pământești
Lăuntru-ncepe să culeagă
Comorile duhovnicești.

E farmec sfânt, e părtășie
Cum nu e alta-n Univers
Învăluit de gingășie
Povara toată mi s-a șters.

Și înc-odată simt cum harul
A stat cu mine – credincios
Și mi-a ornat Mărgăritarul
Cu tot ce este mai frumos.

Mai stau o clipă și-ncă una
Și-aș vrea să fie veșnicii
Și lângă Prunc îmi văd cununa
Și știu că viața-mi va-ndulci.

Parte din mine va rămâne
La ieslea Regelui ceresc
Și voi cânta: “In veci Stăpâne
O să-L urmez și-o să-L cinstesc.”

Mă-ntorc din vizita sublimă
Știind ca n- a fost un mister
Ci un miracol ce m-animă
Să nu-cetez mersul Spre Cer.

O, Prinț venit în umilință
Mai naște-Te în mulți pierduți
Scapă-i din orice neputință
Și-nvață-i sfintele virtuți.

Să poată să-nțeleagă rostul
Venirii Tale-n trup uman
Să fie gata să dea costul
Sosirii-n veșnicul Liman.

George Cornici

Betleem, cetate sfântă

Betleem, cetate sfântă,
Mica-n cartea lui cuvântă,
C-ai obârşie străveche,
Eşti prea mic, dar n-ai pereche.

‎Betleem, cetate sfântă,
În strai nou te înveşmântă,
Din tine-i Stăpânitorul
Care mântuie poporul.

Betleem, cetate sfântă,
‎Auzi îngerii cum cântă,
Vers duios în armonie
Proclamând a Lui domnie.

Betleem, cetate sfântă,
Glas ceresc binecuvântă,
Îngerii ţi-aduc solie,
Pace pe pământ să fie!

Betleem, cetate sfântă,
Neamurile se frământă,
Mulţi ar vrea să te împartă,
De aleşi să te despartă.

Betleem, cetate sfântă,
Peste vremi stai neînfrântă,
Să nu-ti piară mărturia,
Mare-ţi fie bucuria!

Olivia Pocol

Emanuel

Andrei & Luminita Tomuta

Turnarea apelor satisfacţiei

.. .dar el n-a vrut s-o bea. ci a turnat-o înaintea Domnului. 2 Samuel 23:16

Ce a fost pentru tine în ultimul timp ca apa din fântâna Betleemului, dragostea, prietenia, binecuvântarea spirituală? Atunci tu îţi periclitezi sufletul bând din această apă ca să te satisfaci. Dacă bei din ea, n-o poţi turna înaintea Domnului. Nu poţi dedica Domnului lucrul pe care-l doreşti pentru propria ta satisfacţie. Dacă încerci să te satisfaci cu o binecuvântare de la Dumnezeu, ea te va corupe: trebuie să o jertfeşti, să o torni, să faci cu ea ceea ce raţiunea îţi spune că e o risipă absurdă.

Cum pot eu să torn înaintea Domnului dragostea naturală sau binecuvântările spirituale? Numai într-un singur fel – printr-o hotărâre lăuntrică. Există anumite fapte ale unor oameni pe care nu le-am putea accepta niciodată, dacă nu L-am cunoaşte pe Dumnezeu, pentru că nu stă în puterea umană să le răsplătim. Dar, de îndată ce spun: “Acest lucru este prea minunat şi preţios pentru mine, nu este făcut pentru o fiinţă umană, trebuie să-l torn înaintea Domnului”, lucrul respectiv se revarsă sub formă de râuri de apă vie în jurul meu. Până când nu ajung să torn astfel de lucruri înaintea Domnului, ele sunt un pericol atât pentru cei pe care-i iubesc, cât şi pentru mine, deoarece se vor transforma în pofte. Noi putem pofti şi lucruri care nu sunt murdare sau josnice. Dragostea trebuie să fie astfel curăţită, încât să poată fi turnată înaintea Domnului.

Dacă ai ajuns plin de amărăciune şi supărare, aceasta este din cauză că Dumnezeu ţi-a dat o binecuvântare pe care ai ţinut-o pentru tine; dacă ai fi turnat-o înaintea Domnului, ai fi devenit cea mai plăcută persoană de pe pământ. Dacă ţii întotdeauna binecuvântările pentru tine şi nu înveţi niciodată să le torni înaintea Domnului, ceilalţi oameni nu-şi vor putea lărgi prin tine viziunea lor despre Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Noapte sfântă de Crăciun

Grupul Măslinul

E noapte sfântă-n Betleem

E noapte sfântă-n Betleem
Și îngerii coboară,
Se aude al cerului poem,
Se naște un Rege din fecioară.

Oștirea sfântă e-n extaz
Cântându-I plini de fericire,
Se naște un Rege, un Viteaz
Un Împărat, numit IUBIRE! ! !

Se naște un Soare Minunat,
A lumii mântuire,
O izbăvire de păcat
Și un drum frumos spre nemurire.

Păstorii Îl privesc uimiți
Cu dragoste nespusă,
Au alergat cu toți grăbiți
La vestea de îngeri adusă.

Smeriți și umiliți se pleacă
Cu dragoste și adorare,
La ieslea mică și săracă
Să vadă a cerului splendoare.

În paie-n staul era pus
N-aveau loc pentru El în casă,
Pe Mesia, pruncul Isus,
În grajd de vite să se nască.

Trei magi venind din depărtare
Scrutând la bolta cea senină,
Văzură o stea foarte mare
Și o sfântă tainică lumină.

Cu aur, smirnă și tămâie,
Să se închine au venit,
La Cel ce avea din veci să fie
Mesia, Salvatorul profețit.

E sărbătoare la creștini,
Cu drag și dor ne amintim.
De bucurie suntem plini,
Cu El, pe veci, în cer vrem toți să fim.

Călăuziți de steaua sfântă
Ce-n veci de veci nu are apus,
Cântăm cu acei ce astăzi cântă,
Glorie Pruncului Isus.

Era ființa cea firavă
Demult în iesle-nfrigurat.
Azi este Domn, e sus în slavă,
E cel mai mare Împărat!

E noapte tainică în lume,
Oamenii-și cântă bucuria,
În gura tuturor e un Nume,
Emanuel, Isus Mesia!

Puiu Chibici