14 Septembrie

Împreună cu El mai erau şi alte corăbii.” Marcu 4:36

Isus era Amiralul Domn al mării în noaptea aceea, şi prezenţa Lui păzea întregul convoi. Este bine să navighezi cu Isus, chiar dacă te afli pe o corabie mică. Atunci când navigam în compania lui Isus, nu avem garanţia unui timp frumos, fiindcă corăbiile care L-au purtat pe Domnul au fost zguduite de mari furtuni, şi noi nu trebuie să ne aşteptăm ca marea să fie mai liniştită împrejurul corăbiei noastre. Dacă mergem cu Isus, trebuie să fim mulţumiţi să călătorim cum călătoreşte El, şi când valurile vor urla în jurul Lui, vor urla şi în jurul nostru. Prin furtună şi prin vuiet vom ajunge la ţărm, aşa cum a ajuns El înaintea noastră. Atunci când furtuna mătura lacul întunecat al Galileii, toate feţele s-au albit şi toate inimile au naufragiat.

Când tot ce putea face omul s-a dovedit zadarnic, Mântuitorul adormit s-a trezit şi, cu un cuvânt, a transformat urletul furtunii în liniştea adâncă a calmului. Mai erau şi alte corăbii în aceeaşi situaţie cu cea care îl ducea pe Domnul. Isus este steaua mării; deşi marea este plină de durere, atunci când Isus este pe ea, apare bucuria. Fie ca inimile noastre să facă din Isus ancora lor, cârma lor, farul lor, barca de salvare, şi portul lor. Biserica Lui este flota Amiralului. Să-i însoţim mişcările şi să-i bucurăm pe ofiţeri cu prezenţa noastră. El însuşi este marea atracţie. Să-L urmăm chiar şi în timp ce se odihneşte, să marcăm semnalele Lui, să stăm de cart împreună cu El, şi să nu ne temem niciodată că nu răspunde chemării noastre.

Nici o corabie din convoi nu va naufragia; marele Comandor va duce fiecare barcă în siguranţă în cerul dorit Prin credinţă, vom ridica ancora pentru călătoria altei zile, şi vom naviga cu Isus pe marea încercărilor. Valurile şi vânturile nu ne vor cruţa, dar ele II ascultă; de aceea, oricât de mare ar fi furtuna de afară, credinţa va simţi linişte binecuvântată înăuntru. El este chiar în centrul companiei care înfruntă vremea. Să ne bucurăm în El. Corabia Lui a ajuns în cer, și la fel vor face şi ale noastre.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Izbavirea

Cand talazurile-ncearca barca vietii s-o scufunde,
Si cand soarele prin nouri nu mai poate a patrunde,
Cand speranta se destrama, sa-ti ridici spre El privirea,
Spre Acela, care poate, sa-ti aduca izbavirea.

Poate nu-ntelegi lucrarea ce ciudat o desfasoara,
Dar El n-a promis ca viata pe pamant va fi usoara;
Insa, nu va fi furtuna care ar putea vreodata,
Sa opreasca Salvatorul pan’ la tine sa strabata.

Chiar acum, cand lupti cu valul ce-ameninta sa te-inece,
El ridica stavilarul peste care nu va trece,
Caci a pus hotar durerii ce-i ingaduita-n viata,
Si ea nu-i decat o punte spre-nsorita dimineata.

Nu te indoi acuma, geana zorilor mijeste,
E aproape rasaritul, orizontul se zareste;
Are ganduri de nadejde, garantat ti-e viitorul
Iti intinde mana, iata-L, e Isus, Izbavitorul.

„Binecuvantat sa fie Domnul, care zilnic ne poarta povara, Dumnezeu, mantuirea noastra. Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbavirilor, si Domnul, Dumnezeu, ne poate scapa de moarte.” Psalm 68:19,20.

Anca Winter

Viața… e ca un tablou ce tu îl pictezi…

Viața… e ca un tablou ce tu îl pictezi…
Cu râvnă sau așa, făcut de mântuială
Și nu poți ca să mai ștergi, să corectezi
Ce a fost scris pe foaia vieții cu cerneală.

Viața… este ca pământul roditor…
Ce acum plantezi aceea doar va crește
Și dacă semeni rău ce vei strânge-n viitor
Așadar, ce este bun aceea doar sădește.

Viața… este ca cea mai simplă barcă…
Iar tu vâslești din greu ca să ajungi la mal
Te lupți cumplit cu valurile ce te încearcă
Și te îngrozești că vine un mai mare val.

Viața… e ca cea mai serioasă școală…
Căci trebuie la întrebări să dai răspuns perfect
Și nu poți copia căci problema îi personală
Doar tu ești responsabil ca să rezolvi corect.

Viața… este așa ca și o melodie…
Ce-ți place să o asculți însă va avea sfârșit
Ce-ai învățat… ce faci tu pentru veșnicie
Depinde doar de tine cum viața ți-ai trăit.

Viața… e un dar cersc, preasfânt, divin…
S-o păstrăm mereu curată și să trăim frumos
Și prin anii ce se scurg mai credincioși să fim
Un bun exemplu așa cum ne-a învățat Hristos.

Mihail Cebotarev 

In mijlocul furtunii

Ce bine să ai pace în mijlocul furtunii,
Să știi că El te ține in Brațul Lui iubit,
Orisice val ce vine că să lovească n tine,
Tu ești in Mâna Lui de neclintit.

In barca vieții tale, furtuni vor fi mereu,
Nu te înspăimânta căci El le știe toate,
Lasă l de vrei cârmaci sa-ți fie El,
Căci știe viitorul și știe să te poarte.

Tatăl te va conduce, va potoli furtuna,
El vorbește și mării să fie liniștită,
La glasul Lui asculta toate într-una,
Căci toate le a creat cu a Sa Mâna infinită.

De vrei sa ajungi la mal cu bine,
Tu tine te mai tare și mai strâns de El,
Și valul furios ce vrea sa vina,
Nu va mișca chiar barca ta de nici un fel.

In Brațul Lui găsești iubire și iertare,
El te va ține strâns la pieptul Său,
La El totul greul tau va fi dat în uitare,
Te va iubi, tu ești un fiu de Dumnezeu!

dianavarariu95

Căldicel

ReferințeApocalipsa 3:15-16

Nu m-am răcit, dar nici nu dau în clocot,
În turlă–n văzul tuturor sunt „clopot”,
Îmi văd de ale mele, îmi ştiu rostul,
Dar eu nu risc, plătească alţii costul!

N-am dat chiar tot, dar zic c-am dat destul,
Muncesc şi-adun, dar nu-s un „nesătul”,
În bătălie nu-s în focul luptei,
Nu-s victimă, dar nici adeptul „proptei”.

Sunt cumpătat, vreau neutralitate,
Şi-s tolerant, eu caut echitate!
Nu-mi sta în cale şi te las în pace,
Tu faci ce vrei, la fel fac eu ce-mi place!

Nu sunt habotnic, nu stârnesc „tumulturi”
Eu zbor înalt, dar nu chiar printre vulturi,
Am obosit să lupt, mai lupte şi-alţii!
Nu-s trădător, dar nici nu-mi caut fraţii.

Lipsă nu duc, nu cer nimic la semeni,
Trăiesc credinţa, dar în ai mei termeni,
Mi-e bine-aşa, nu vreau să caut gâlceavă,
Nu-s grâul copt, dar nu mă văd nici pleavă.

………………………………………. .

Creştinul căldicel mai sus vorbeşte
Fără să ştie cât se osândeşte …
Pe Domnul nu-l cunoaşte şi nici harul
Nu l-a gustat, nu i-a trecut hotarul.

Chip al iubirii nedesăvârşite
Şi-al compromisurilor nesfârşite,
El nu iubeşte, dar nu-i prins de ură,
Mereu cu jumătatea de măsură…

Creştinul căldicel … ce mult se-nşală!
La cer aspiră … fără năduşeală,
Cu o credinţă moartă, nedeplină,
Stârnind mânia sfântă ce-o să vină.

Şi „cine nu-i cu Mine-mi stă-mpotrivă”
Ne spune Domnul,”barcă în derivă”,
Iar cine nu adună risipeşte,
Cel ce aici nu dă … sus păgubeşte!

Creştinul căldicel … de somn cuprins,
Cândva „în flăcări”, azi tăciune stins,
Cu groază s-a trezi în ziua-aceea
În rândul celor din Laodiceea.

Olivia Pocol

„Stai linistit si increde-te in Domnul”

Text: 2 Timotei 1:1-12

Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce i-am încredinţat pană în ziua aceea.”  2 Timotei 1:12

Stonewall Jackson traversa împreună cu sora sa un torent nesigur chiar sub cascada Niagara. Torentul învartea şi lovea barca atat de puternic încat femeia era îngrozită. Jackson i-a strans braţul puternic şi întorcandu-se către unul din cei ce vasleau, a spus: „Cat de des treceţi raul în această porţiune?” „Trecem continuu în fiecare zi, de 12 ani.” „Aţi avut vreodată accidente?” „Nu, domnule, nici unul!” „Nu v-ati răsturnat niciodată, nu s-a înecat nimeni?” „Nu, nimic de felul acesta!” întorcandu-se spre sora sa, Jackson i-a spus cu încredere: „Ai auzit ce-a spus marinarul. Dacă nu poţi vasli tu mai bine ca el, atunci stai liniştită şi încrede-te în el aşa cum fac şi eu”.


Creştinii care au tulburări spirituale au nevoie să audă cuvinte de încurajare similare, în timp ce sunt loviţi din toate părţile de valul îndoielilor şi al nesiguranţei. Isus nu a pierdut nici un suflet ce I-a fost încredinţat. Suntem în siguranţă sub protecţia dragostei lui Dumnezeu, la adăpost pentru eternitate prin harul Său. Dacă Cristos este Mantuitorul nostru, vom ajunge la ţărm, indiferent cat de mică ne este credinţa, sau cat de înfuriate vor fi valurile îndoielilor şi ale necazurilor. Mantuirea noastră cade în responsabiliatea Sa. Responsabilitatea noastră este să ne încredem în El şi să-L ascultăm. Dumnezeu a început această lucrare bună şi a promis că „o va isprăvi pană în ziua lui Isus Cristos” (Filipeni 1:6). Aceasta îi dă copilului care se încrede în Dumnezeu o pace care dăinuie, precum şi siguranţa că va ajunge cu bine în portul ceresc. Puneţi-vă toată încrederea în El. El vă va păzi acum şi în veşnicii. H.G.B.

Cu El voi ajunge la ţărmul dorit,
Păşind peste ape de negru abis.
Ostrovul cel sigur cu plai însorit
M-aşteaptă în zare cu braţul deschis.” P.L.

Dumnezeu face ceea ce-a promis si isprăveşte ceea ce a început

Painea zilnica

Ridică-te! Ridică-te!

Când m-a atins furtuna mării
Era și Domnul Sfânt în barcă
Mi s-a părut că nu îi pasă
Satana îmi șoptea degrabă

Când vântul și mai tare este
Și valul mării se ridică
Tu îți ridici glasul degrabă
Nu vrei să treci prin suferință

Când trece o vreme, două, trei
Începi să strigi: M-ai părăsit
O Doamne oare nu vezi valul?
Nu vezi că noi cu toți pierim?

Dar Domnul stă și te ascultă
Doar un cuvânt ar fi-ndeajuns
Dar cum înveți tu pocăința?
Pe flori în cer nu vei fi dus!

Încerci cu post și stăruință
Și frații toți în părtășie
Ei vor ca Domnul să-ți răspundă
Dar haina nu ți-e curățită

Te întrebi o Doamne ce-am greșit?
Eu am crescut în pocăință
Am fost de mic la adunare
Eu n-am cinat cu cei din lume;

Și iată trece înc-o vreme
Furtuna nu s-a potolit
Încep și frații să se adune
Să vadă unde ai greșit

Te cercetează, cu de-amănuntul
Te cântăresc și vor să schimbe.
Ce poate omul ca să vadă,
Cum poate omul să te schimbe?

Și te mai lasă înc-o vreme
Și te mai trece prin cuptor
Tu zici: O Doamne îmi ajunge
Hai vino-mi azi în ajutor

Te pleci cu fața-nlăcrimată
Te vezi un simplu muritor
Și îl mai chemi odată-n taină
Ca El să-ți vină-n ajutor

Și iată cum vine degrabă
Căci hotărâtă-ți era vremea
Să vină El să te atingă
Să îți arate mângâierea!

Maria Rank 

Rămâi mereu de partea mea

Părinte Sfânt și minunat, o, vino-n a mea barcă,
Căci sunt atât de tulburat și valul greu mă-ncearcă.
Nu am puteri să mai vâslesc, ajută-mă prin noapte,
Gânduri negre mă pândesc și-adesea-s multe șoapte.

O Sfinte Tată, te chem să vi în ajutorul meu,
O, Sfinte Tată, ajută-mă te rog, că-mi este greu.
Nu am putere, ridică-mă din nou, nu mă lăsa,
Dă-mi mângâiere și vino să conduci viața mea.

Condu-mă Tu, pe calea Ta, ajută-mă în luptă,
Rămâi mereu de partea mea, căci noaptea este cruntă.
Nu mă lăsa în valul greu, ascultă-mi rugăciunea,
Mai vino-n ajutorul meu, întinde-ți astăzi mâna.

Pe stâncă sus, ridică-mă, în vremea care vine,
Și-n mila Ta, mai umple-mă, de Harul Tău, Stăpâne.
Să fiu mereu un luptător, să lupt plin de credintă,
Ajută-mă o, scump Păstor și dă-mi iar biruintă.

Nădăjduiesc și cred mereu, că vei fi lângă mine,
Și orișicât ar fi de greu, cu Tine este bine.
Nădăjduiesc că vei lucra, chiar de furtuna-i mare,
Vei fi mereu de partea mea, ținându-mă-n picioare.

Nichifor Nicu

Vino, Porumbel de Pace !

Psalmi  94/22

„Dar Domnul este turnul meu de scăpare,
Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost”.

În portul lumii, se leagănă o barcă;
Soare pe cer, ușa-i deschisă la Arcă.
Scrisul cel  vechi, pe ușă, a dăinuit:
„-Întoarce-te la Mine, vei fi mântuit!”

Se leagănă barca pe a vieții mare,
Pe cer, norii plâng, lacrimi fără hotare,
Vântul este  vioara ce nu mai tace:
-Zboară spre mine, Tu, Porumbel de Pace!

Sunt în barcă ca și Noe cu ai săi fii,
Aștept vânt de Îndurare din veșnicii;
-Vino, Porumbel, zborul  Tău să fie lin,
Întinde Curcubeul Tatălui divin!

Mă uit în sus, norul cenușiu mai plânge,
Razele timide de soare le frânge;
-Porumbel alb și Sfânt Mângâietor  duios,
Adu-mi lumină din Făclia lui Cristos!

Un porumbel alb vine din depărtare,
L-a trimis Isus, ca sol de alinare,
El aduce ramură verde de măslin;
-„Pentru  voi, cei din Arca Fiului divin!”

Un punct de lumină tot crește în zare,
Aripile albe se întind pe mare,
Aud din cer glasul Păstorului duios:
-„Oprește-te barcă, pe Stânca lui Cristos!”

Corabia se oprește pe  o Stâncă,
Nu mai e nici val, și nici mare adâncă,
Doar un Porumbel alb și glasul său duios:
-„Turn de scăpare, al tău Domn Isus Cristos!”

Îmi voi zidi o casă pe Stânca lui Cristos,
Aici nu ajunge nici  valul furios;
În pomul din grădină, fac un cuib frumos;
„-Nu goniți Porumbelul alb al lui Cristos!”

În ochii minții se leagănă o barcă,
Ușa-i închisă, Mireasa e  în Arcă,
Duhul și Mireasa cheamă cu glas duios:
-Vino, Mire iubit și sfânt, al meu Cristos!

Arancutean Eliza 

Potolirea furtunii

„Isus S-a sculat, a certat vântul şi valurile înfuriate, care s-au potolit, şi s-a făcut linişte.”
Luca 8/2 4

Aleargă pe cer turmele albe de nori,
Le mână vântul cu arcușul de viori,
Și -a făcut și aripi din valuri de mare;
Numai Tu, Doamne, ești făr-asemănare!

Marea își scutură pletele albastre,
Este puternică, se înaltă spre astre,
Vrea să răstoarne mica barcă de pescari;
Numai Tu, Doamne, esti al Lumii Mare Far!

Scoală-Te Isuse! Nu mai dormi!
Marea  flămândă pe toți ne va înghiţi,
-Vino! Preia Tu cârma   şi ne vei salva!
Spune o vorbă şi marea se va calma!

Deodată, se cutremură  cer și pământ,
O voce cerească ceartă aprigul vânt;
-”Tăcere să fie, pleacă de pe mare!
Întindeți aripile spre altă zare!

Nici vânt, nici furtună să nu îndrăznească,
Să atingă ce Domnul vrea să păzească!
Valuri de pe mare, norilor de sus,
În această barcă, la cârmă, e Isus!

Vântul, speriat, cu groază Ii răspunde;
-Din Faţa Ta, Doamne, eu mă voi ascunde,
Sunt un străjer ce gonesc puternicii nori,
Când mă strigă Domnul, eu vin iute în zbor.

Aud flautul vântului  cântând duios;
„Ocoliți barca unde se află Cristos!
Nici vânt, nici furtună să nu îndrăznească,
Să atingă ce Domnul vrea să păzească!”

Arancutean Eliza