12 Februarie

„Și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac.” Ioan 14:16

Tatăl Ceresc s-a descoperit credincioşilor din vechime înainte de venirea Fiului Său. El era cunoscut de Avraam, Isaac şi Iacov sub numele de Dumnezeul Atotputernic. Apoi a venit Isus, şi însuşi Fiul cel Preaiubit a fost desfătarea poporului Său. După înălţarea Sa la cer, Duhul Sfânt a devenit Conducătorul poporului, şi puterea Lui a fost manifestată din plin la Cincizecime. In prezent, El este Emanuel — Dumnezeu cu noi, locuind în şi cu poporul Său, grăbind, călăuzind şi stăpânind în mijlocul lor.

Este prezenţa Lui recunoscută aşa cum ar trebui? Noi nu-I putem controla lucrarea. El este stăpân în toate lucrările, dar oare noi suntem nerăbdători să-I cerem ajutorul şi să nu-L îndepărtăm prin neascultare? Fără El nu putem face nimic, dar prin puterea Sa extraordinară putem ajunge la rezultate nesperate. Totul depinde de El şi puterea Lui ascunsă. Ii căutăm ajutorul cu respectul cuvenit în vieţile şi slujba noastră? Nu facem adesea după capul nostru, fără să-I aşteptăm răspunsul?

Să ne căim în seara aceasta de căderile din trecut, şi să cerem puterii divine să ne ungă cu ulei sfânt, ca să ardem ca o torţă în slujba Domnului. Duhul Sfânt nu este un dar temporar; El rămâne cu sfinţii. Nu trebuie decât să-L căutăm, şi El ne va găsi. El este gelos, dar milostiv. Dacă ne părăseşte la mânie, se întoarce la noi. Bun şi iubitor, nu se satură de noi, ci aşteaptă în linişte. Păcatul m-a împins tot mai departe Intr-un pustiu întunecat, fără iubire, Dar harul Tău, Părinte, mă va scoate Din groapă, la liman de fericire.

C.H. Spurgeon

23 Februarie

„Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” Evrei 13:5

Nici o făgăduinţă nu poate fi interpretată în sens personal. Orice ar fi promis Dumnezeu unuia din sfinţii Săi, le-a promis tuturor. Când deschide un izvor pentru unul, pot să bea toţi. Când deschide o uşă prin care oferă hrană, s-ar putea să o facă pentru un om care moare de foame, dar toţi sfinţii înfometaţi pot să mănânce de acolo. Nu contează că a făgăduit ceva lui Avraam sau lui Moise, credinciosule; El a prevăzut că vei fi şi tu inclus în legământ. Nici o binecuvântare nu este prea sus pentru tine, nici o îndurare nu este prea departe de tine. Ridică-ţi ochii spre nord şi spre sud, spre est şi spre vest, fiindcă totul este al tău.

Urcă pe muntele Pisga, şi priveşte hotarele ţării promise, fiindcă toată întinderea ei este a ta. Nu există nici un ivor de apă vie din care să nu poţi bea. Dacă pe pământ curge lapte și miere, bea laptele şi mănâncă mierea, fiindcă amândouă sunt ale tale. Fii curajos şi crede, fiindcă El a spus „nicidecum n-am să te las, cu nici un chip n-am să te părăsesc”. Prin făgăduinţa aceasta, Dumnezeu oferă totul poporului Său. „Nicidecum n-am să te las”. Deci nici un atribut al lui Dumnezeu nu poate fi retras de la noi. Este Dumnezeu puternic? Îşi va arăta puterea spre folosul celor Care cred în El. Este El iubire? Atunci se va îndura de noi cu Iubire.

Oricare ar fi atributele care compun caracterul Său, flecare dintre ele va fi angajat deplin în slujba noastră. În concluzie, nu există nimic încuiat, nici un lucru pe care să-l ceri, nimic de care să ai nevoie acum sau în veşnicie, nimic viu şi nimic mort, nimic în lumea aceasta şi nimic în lumea viitoare, nimic acum şi nimic în dimineaţa învierii, nimic pe pământ şi nimic în cer care să nu fie cuprins în cuvintele „nicidecum n-am să te las, cu nici un chip n-am să te părăsesc”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Întristarea după voia lui Dumnezeu

 Text: Genesa 23

„Avraam a venit s-o jelească pe Sara şi s-o plîngă.“ Geneza. 23:2 / „Mângâiaţi-vă unii pe alţii…“ 1 Tesaloniceni 4:18

Poate că citind titlul meditaţiei de astăzi, ne vom întreba dacă există într-adevăr aşa ceva. Răspunsul este afirmativ. Intristarea este sănătoasă şi este un răspuns normal la moartea celor dragi sau la alte pierderi şi dezamăgiri teribile. Experienţa lui Avraam este un exemplu de întristare după voia lui Dumnezeu. Cînd a murit Sara, a jelit-o ca pe fiinţa iubită pe care a pierdut-o. Apoi, printr-un act al credinţei în promisiunea lui Dumnezeu, a cumpărat un loc de înmormîntare în Hebron în loc să ducă corpul neînsufleţit al Sarei în ţara lui de baştină. După ce-a înmormîntat-o, s-a întors la responsabilităţile sale. Din moment ce întristarea este naturală şi sănătoasă, nu trebuie să ne simţim vinovaţi în urma ei. Oamenii binevoitori poate ne spun în aceste momente: „ Nu te întrista. Cel iubit al tău este într-un loc mai bun, în cer”. Ori: „încearcă să vezi şi partea luminoasă a lucrurilor. Situaţia ta nu este mai rea ca a altora”.

Toate acestea pot fi adevărate, dar vom simţi în continuare foarte acut pierderea noastră. Si trebuie să ne întristăm. Totuşi, în calitate de copil al lui Dumnezeu, trebuie să ne păstrăm întristările sub control, spunînd Domnului ceea ce simţim, cerîndu-I ajutorul, concentrîndu-ne asupra nevoilor vieţii, reluîndu-ne responsabilităţile. Amintirile dureroase se vor reîntoarce din cînd în cînd, şi poate ne vor îndemna să ne retragem de la cerinţele vieţii. In vremuri ca acestea ar trebui să ne aducem aminte că Dumnezeu ne-a lăsat aici cu un scop: să ne închinăm Lui, să-I servim, şi să-I ajutăm pe alţii. Cu ajutorul lui Dumnezeu, întristările noastre pot deveni întristări după voia lui Dumnezeu. H.V.L.

„întristarea se schimbă-n bucurie deplină.
Văd printre lacrimi mereu tot mai clar
Cum rana-i amară puţin o să ţină.
Cu Isus trăi-voi eternitatea de har. „D.J.D.

Sufletul n-ar avea curcubeul
dacă ochii n-ar avea lacrimi.

Painea zilnica

Urcuşul suprem

la-l pe fiul tău…

Genesa 22:2

Porunca lui Dumnezeu este „Ia-l acum „, nu cândva în viiior. Este incredibil cum găsim motive să comentăm! Ştim că un lucru trebuie făcut, dar încercăm să găsim scuze pentru a nu-l face imediat. Urcarea pe înălţimea pe care ne-o arată Dumnezeu nu se poate face cândva în viitor, ci trebuie să se facă acum Jertfa trece mai întâi prin voinţa noastră, înainte de a fi oferită practic.

„Avraam s-a sculat dis-de-dimincaţă… şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu” (v. 3). Ce simplitate minunată a avut Avraam! Când Dumnezeu i-a vorbit, Avraam nu a stat de vorbă cu carnea şi sângele. Fereşte-te de tendinţa de a sta de vorbă cu carnea şi sângele, adică cu preferinţele tale, cu discernământul tău, cu orice nu se bazează pe relaţia ta personală cu Dumnezeu. Acestea sunt lucruri care iau locul lui Dumnezeu şi împiedică ascultarea de El.

Nu Avraam a ales jertfa. Fereşte-te întotdeauna să-ţi alegi slujirea pentru Dumnezeu; sacrificiul de sine poate fi o boală. Dacă Dumnezeu ţi-a dat un pahar dulce, bea-l cu recunoştinţă; dacă El ţi-a dat unul amar, bea-l în părtişie cu El. Dacă planul providenţial pentru tine este să treci prin perioade grele sau prin dificultăţi, treci prin ele, dar nu alege niciodată scena martiriului tău. Dumnezeu a ales încercarea pentru Avraam. iar Avraam n-a ezitat; el a trecut neabătut prin ea. Dacă nu trăieşti în părtăşic cu El. este uşor să-L judeci aspru pe Dumnezeu. Trebuie să treci prin încercare înainte de a avea dreptul să pronunţi un verdict, deoarece în încercare înveţi să-L cunoşti mai bine pe Dumnezeu. Dumnezeu lucrează la împlinirea celor mai înalte planuri ale Sale, până când scopul Lui şi scopul nostru devin unul şi acelaşi.

Oswald Chambers

Nu te teme!

Acum când totă lumea-i îngrozită
Să ne oprim, să medităm o vreme
La Cartea Vieții, carte inedită
În ea-i promisiunea înnoită
“Voi fi mereu cu tine, nu te teme”!

Lui Avraam i se-arătase Domnul
Dorind spre-o altă țară ca să-l cheme
În timpul nopții-i întrerupse somnul
Și-ntr-o vedenie îi spuse Domnul:
“Voi fi mereu cu tine, nu te teme”!

Cu Dumnezeul Minunat și Mare
Umblat-au patriarhii prin pustie,
Sfârșindu-și alergarea-n ascultare,
Căci Dumnezeu le-a spus la fiecare:
“Voi fi cu tine, teamă să nu-ți fie “!

Lui Moise Dumnezeu îi poruncește
“De Domnul să te temi în orice vreme”!
Zadarnic Faraon se împietrește,
Căci Domnul izbăvirea pregătește
“Dar tu, fă tot ce-ți spun și nu te teme”!

Ebal și Garizim răsună-n munte
Cu binecuvântări dar și blesteme,
Israel nu știa ce-o să confrunte,
Dar Iosua, fiind ales în frunte,
Știa ce i-a spus Domnul: “Nu te teme”!

Israel se afla-n încurcătură
Căci Goliat hulește și blesteamă,
Și-un tânăr credincios, fără armură,
L-a doborât c-o simplă lovitură,
Căci David, a-nvățat să nu se teamă.

Trompete răsunau asurzitoare
Și toți se-nchină chipului de-aramă;
Rămân trei tineri însă în picioare,
Ei cred în Dumnezeul Viu și Tare,
Și de cuptoru-ncins, n-au nici o teamă.

La fel și Daniel avea credință,
De aceea, fu zvârlit la lei în groapă;
Știind că va primi acea sentință,
Continuase ruga-n locuință.
Nu s-a temut, știa că Domnu-l scapă.

Vedem pe Ghedeon cuprins de frică
Și-un înger i se-arată ca să-l cheme:
“Pe Madian, oștirea ce-o ridică,
Tu o vei birui c-o oaste mică,
Dar luptă, fii viteaz și nu te teme”!

Spre ucenici umbla Isus pe mare;
Uimiți, ei nu știau ce să mai zică,
Dar Petru, îndrăznește c-o ’ntrebare:
“De ești Mesia, cheamă-mă pe mare”
Isus i-a zis: ” Hai, vino, fără frică”!

O, ucenici, cu ușa încuiată
De-abia acum după Rabuni gemeți,
Dar toți din loc au amuțit deodată,
Când între ei, chiar Domnul Se arată
Și spune: ” Pace vouă, nu vă temeți”!

Deși prin circumstanțe diferite,
Și noi parcă trăim aceiasi dramă,
Prin multe încercări și prin ispite,
Prin boli și prin situații nedorite…
O, Doamne, vino! Scapă-ne de teamă!

Cuvântul Sfânt ne dă încurajare
Și-acum, ca și atunci, și-n orice vreme;
În el găsim cereasca provocare,
Făcută de Isus la fiecare
“Hai, vino, îndrăznește, nu te teme “!

Acel ce ține-n mână viitorul,
Dacă-L asculți atent, ar vrea să-ți zică
Că-ți poate da și ție ajutorul,
Iar prin Isus Hristos, Mântuitorul,
Vei fi salvat în veci, de orice frică.

Daniel Hozan

Jertfirea vieţii naturale

„Avraam a avut doi fii: unul din roabă şi unul din femeia slobodă.” Galateni 4:22

În acest capitol din Galateni Pavel nu se ocupă de păcat, ci de relaţia dintre viaţa naturală şi cea spirituală. Viaţa naturală trebuie transformată în viaţă spirituală prin jertfă, altfel se va produce o scindare în existenţa noastră. De ce a rânduit Dumnezeu ca viaţa naturală să fie sacrificată? Dumnezeu n-a rânduit aşa ceva! Aceasta nu este rânduiala lui Dumnezeu, ci voia Sa permisivă. Rânduiala lui Dumnezeu cerea ca viaţa naturală să fie transfonnată în viaţă spirituală prin ascultare; păcatul este cel care a făcut necesară sacrificarea vieţii naturale.

Avraam a trebuit să-l jertfească pe Ismael înainte de a-l jertfi pe Isaac. Unii dintre noi încearcă să-I aducă lui Dumnezeu jertfe spirituale înainte de a fi jertfit viaţa naturală. Singurul mod în care Îi putem oferi lui Dumnezeu o jertfă spirituală este prin a ne aduce trupurile ca o jertfă vie. Sfinţirea înseamnă mai mult decât eliberarea de păcat, ea înseamnă ca eu, cel pe care l-a mântuit Dumnezeu, să mă predau în mod deliberat Lui, fiind gata să plătesc preţul, indiferent cât de mare ar fi.

Dacă nu sacrificăm viaţa naturală in favoarea vieţii spirituale, viaţa noastră naturală va dispreţui viaţa Fiului lui Dumnezeu din noi şi va produce o permanentă tulburare. Acesta este întotdeauna rezultatul unei naturi spirituale nedisciplinate. Ne merge rău pentru că refuzam cu încăpăţânare să ne disciplinăm fizic, moral sau mental. N-am fost disciplinat când eram copil. Dacă este aşa, trebuie să te disciplinezi acum! Dacă n-o faci, îţi vei ruina întreaga viaţă, neputând fi de folos lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu stă alături de viaţa noastră naturală cât timp noi o cocoloşim; dar când o alungăm în pustie şi o ţinem cu hotărâre în supunere. El va fi alături de ea; va deschide izvoare, va crea oaze şi-Şi va împlini toate promisiunile privitoare la viaţa naturală.

Oswald CHAMBERS

Binecuvântarea ascultării

„Pe Mine Însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta…. te voi binecuvânta foarte mult.”Genesa 22:16-17

Avraam a ajuns în punctul în care a luat contact cu însăşi natura lui Dumnezeu, unde a înţeles realitatea lui Dumnezeu.

„Ţelul meu este Însuşi Dumnezeu…

Cu orice preţ. Doamne iubit, pe orice cale”

„Cu orice preţ pe orice cale” înseamnă nimic din alegerea noastră pe calea pe care Dumnezeu ne duce la ţintă.Când Dumnezeu vorbeşte naturii Sale din mine, îmi este imposibil să mă îndoiesc; singurul lucru pe care pot să-l fac este să ascult imediat. Când Isus spune: „Vino”, eu vin; când spune: „Părăseşte lucrul acesta”, îl părăsesc; când spune: „Încrede-te în Dumnezeu în problema aceasta”, mă încred. Această umblare în ascultare este dovada prezenţei naturii lui Dumnezeu în mine.Ca Dumnezeu să mi Se descopere, acest lucru e determinai de caracterul meu, nu de caracterul Lui.„Pentru că sunt meschin. Căile Tale îmi par adesea meschine.”Prin disciplina ascultării ajung în locul unde a fost Avraam şi descopăr cine este Dumnezeu.

Dumnezeu nu va fi niciodată real pentru mine până când nu mă întâlnesc cu El în Isus Cristos. Atunci voi cunoaşte adevărul cuvintelor „Dumnezeule, nu este nici un alt Dumnezeu sub soare, nu este nimeni ca Tine”.Promisiunile lui Dumnezeu n-au nici o valoare pentru noi până când nu ajungem să înţelegem natura lui Dumnezeu prin ascultare. Putem citi unele lucruri din Biblie de 365 de ori pe an şi ele să nu aibă nici un înţeles pentru noi; apoi, dintr-o dată înţelegem ce-a vrut să spună Dumnezeu, deoarece am ascultat de El într-o anumită situaţie şi pe loc ni s-a revelat natura Lui. Toate promisiunile lui Dumnezeu sunt,.Da” şi „Amin”. Acest „Da” trebuie să izvorască din ascultare: când, prin ascultare, spunem „Amin” la o promisiune, acea promisiune ajunge să fie a noastră.

Oswald CHAMBERS

Magistrala si poteca

Un cuplu de referinţă din Scripturi e ca poteca
Căsniciei fericite pe care a mers Rebeca.
Soţul ei a aşteptat-o nu-n palat, ci într-un cort.
Nu cu mult alai de nuntă, cu bomboane sau cu tort.

Mirele e-ales de Domnul şi toţi îngerii îl plac.
Fiul lui Avraam el este şi îl cheamă Isaac.
N-a umblat pe-o cale largă ca toţi tinerii de-atunci
Care îşi aleg soţia cu-ale firii lor porunci.

N-a umblat pe magistrala multelor plăceri lumeşti,
Ci-a-ndrăgit-o pe Rebeca, fata zărilor cereşti.
Ea venise de departe tot numai de dragul lui
Ca să-ntemeieze casa ce-i plăcută Domnului.

Când era Isaac mai tânăr jertfă tatăl l-a adus
Sus pe Moria, pe munte, precum Dumnezeu i-a spus.
Însă Îngerul salvării chiar din ceruri l-a oprit:
Proba încercării sfinte ajunsese la sfârşit.

Sara-şi învăţase fiul temerea de Dumnezeu
Şi valoarea unei jertfe ce-o aduci în ceasul greu.
Tatăl l-a iubit, ştim bine, fapt şi-n ceruri consemnat
De aceea şi Iehova de moarte l-a apărat.

Mielul căutat de ochii lui Isaac prin Avraam,
E Isus de pe Golgota din acelaşi sacru neam.
Şi atunci se-ngemănară două inimi pe Calvar:
Avraam ca şi părinte şi Cel Sfânt prea plin de har.

Două inimi cu iubire pentru veci unite-au fost
De Părintele din ceruri, scut suprem şi adăpost.
Prin Rebeca cea frumoasă, cu Isaac cel gânditor
Domnul Şi-a zidit o casă şi-un nepreţuit popor.

Azi la modă-i magistrala, doar la ţară e poteca
Însă Domnu-i preţuieşte pe Isaac şi pe Rebeca.
Multe doruri se uniră, multe au rămas nespuse
Când la masa lor veniră îngerii din vremi apuse.

Ascultând cu bucurie farmecul poveştii lor
Vrem ca să-L vedem pe Mire sus pe-al slavei Sale nor.
Noi, mireasa căutată şi născută pe Calvar
I-am produs multe necazuri Mirelui şi mult amar.

Am iubit întâi păcatul şi lumea cu-al ei tumult
Şi L-am neglijat pe Mire ca pe-un visător adult.
Lumea Îl hulea în stradă dar noi nu L-am apărat.
În final murind pe-o cruce viaţa Sa Isus Şi-a dat.

Orice mire şi mireasă fac un sacru legământ
Ce-i valabil toată viaţa până intră în mormânt.
Dumnezeu prin Jertfa sfântă S-a legat pe veci de noi
Ca din calea rătăcirii să ne-aducă înapoi.

El, Hristos, e-al nostru Mire, noi suntem mireasa Lui.
Într-o lume de necazuri nimenea ca Domnul nu-i.
El ne iartă, ne primeşte când ne-abatem şi greşim
Şi-apelăm la al Său sânge şi-n lacrimi ne pocăim.

Asta-i căsnicia sfântă: să-i urmăm smeriţi poteca
Cum au fost doi soţi pe lume, el Isaac şi ea Rebeca.
Dar mai sus de plaiul firii, cu iubire şi cu dor,
E Isus, al nostru Mire, şi al Domnului popor.

Corneliu Livanu

Cel mai bun prieten, Isus!

Motto: „”Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și
Legământul făcut cu El le dă Învățătură.”” Amin! Ps. 25:14.

Când oricare dintre noi cu Isus ne întâlnim
Nu mai suntem niciodată neștiutul anonim,
Că întâlnirea cu Isus ne va schimba efectiv
Devenind mai cunoscuți, negativ sau pozitiv.

Putem să fim un vas de-ocară ca Iuda sau Anania
Sau să fim un vas de cinste precum Petru sau Maria –
Vas de cinste și sfințit Stăpânului de folos
În lucrarea de vestire a Evangheliei lui Hristos.

Și Dumnezeu ne poruncește ca în lume cât trăim –
În sfințenie și cinste vasul să ni-l stăpânim…
Că lui Dumnezeu nu-i place omul care e stricat,
Însă-i prieten de nădejde celor ce fug de păcat.

Peste cei ce cred în Domnul și trăiesc în ascultare
Domnul varsă binefaceri și lasă binecuvântare.
Avraam a crezut pe Domnul și L-a ascultat mereu
Și Însuși Domnul l-a numit „Avraam, prietenul Meu.”

Pentru neprihănirea lui, Domnul Și-a împlinit cuvântul
Și prin sămânța lui Avraam, astăzi s-a umplut pământul.
Domnul care-i credincios, și când ceva făgăduiește,
Domnul zice și se face, Domnul toate le împlinește.

Un prieten sfătuia pe Iov văzând chinu-n care zace:
„Împrietenește-te cu Domnul și vei avea în viață pace.”
Domnul îi numește prieteni pe oamenii neprihăniți
Și pentru ascultarea lor vor fi pe veci răsplătiți.

Să ne amintim de ucenici și cum vorbea Isus cu ei…
În Evanghelii ni se spune că-i numea „prietenii Mei”;
Pentru ei spunea Isus – și pentru toți care-L iubesc: –
„Veți fi prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc.”

Nu este treaptă a vieții mai înaltă și mai sus
Decât cea pe care șade cel ce-i prieten cu Isus;
Este cea mai mare cinste și cel mai râvnit trofeu
La care poate s-ajungă făptura lui Dumnezeu.

Nici o comoară din lume prietenia n-o doboară,
Comoara nu e un prieten, dar prietenul e o comoară
Că prietenul mereu te-ajută când te afli-n neputință,
Și-acolo unde-i prietenie – acolo este biruință.

Ce mare har i s-a făcut credinciosului supus,
Prin credință să devină pe veci prieten cu Isus!
Dar cine vrea să-i fie prieten întâi de toate se cuvine
Să-și ia crucea să-L urmeze lepădându-se de sine;

Să-L urmăm pe-aceeași cale făr’a mai privi înapoi,
Și El ne-ajută să scăpăm de eul păcătos din noi.
S-avem felul Lui de-a fi, depărtându-ne de rău,
Să trăim în ascultare împlinind Cuvântul Său.

S-avem în inimi adevărul și sfințenia Lui mereu –
Și dreptatea, mila… Toate, care țin de Dumnezeu.
Să alergăm cu stăruință pe calea care duce sus,
Ochii să privească țintă la Cel mai bun prieten, Isus,

Ca să putem primi lumină, înțelepciune și tărie
Că Domnul nostru vrea să fim prietenii Lui pe vecie…
Și într-o zi, care-i aproape, vom vedea că Domnul vine
Pe nori de slavă și lumină și ne va lua cu Sine. Amin!

Ioan Vasiu 

Ascensiunea supremă

„la pe fiul tău… şi adu-l ardere de tot pe un munte pe care ți-l voi spune.”

Geneza 22:2

Caracterul unui om determină felul în care el interpretează voia lui Dumnezeu (vezi Psalmul 18:25-26). Avraam a interpretat porunca lui Dumnezeu ca însemnând că trebuia să-şi ucidă fiul; el a putut să scape de această convingere tradiţională doar prin intermediul unei încercări foarte grele. Dumnezeu nu-i putea purifica credinţa în nici un alt fel.

Dacă ascultăm de ceea ce ne spune Dumnezeu conform credinţei noastre sin­cere, Dumnezeu va distruge în noi acele convingeri tradiţionale care îl prezintă într-o lumină falsă. Sunt multe astfel de credinţe de care trebuie să scăpăm; de exemplu, aceea că Dumnezeu va lua un copil, deoarece mama lui îl iubeşte prea mult – o minciună a diavolului! şi o denaturare a naturii adevărate a lui Dumnezeu.

Dacă diavolul ne poate opri să efectuăm ascensiunea supremă şi să scăpăm de concepţiile greşite despre Dumnezeu, el va face aceasta; dar dacă îi rămânem credincioşi lui Dumnezeu, El ne va trece printr-o încercare ce ne va duce la o şi mai bună cunoaştere a Lui.

Marea lecţie pe care ne-o dă credinţa lui Avraam în Dumnezeu este aceea că el era pregătit să facă totul pentru Dumnezeu. El era acolo ca să asculte de Dumnezeu, indiferent împotriva cărei convingeri tradiţionale mergea.

Avraam n-a fost devotat propriilor lui convingeri, căci altfel l-ar fi jertfit pe Isaac şi ar fi spus că vocea îngerului era de fapt vocea diavolului. Aceasta este atitudinea unui fanatic.

Dacă îi vei rămâne credincios lui Dumnezeu, El te va conduce prin orice obstacol până în cămăruţa ascunsă a cunoaşterii Lui; dar trebuie să fii întotdeauna gata să ajungi la acest punct al renunţării la convingerile şi credinţele tradiţionale.

Nu-I cere lui Dumnezeu să te încerce. Să nu declari niciodată aşa cum a făcut Petru: “Cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte“. Avraam n-a făcut nici o declaraţie de felul acesta; el a rămas credincios lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a purificat credinţa.

Oswald Chambers