Nu te teme!

Acum când totă lumea-i îngrozită
Să ne oprim, să medităm o vreme
La Cartea Vieții, carte inedită
În ea-i promisiunea înnoită
“Voi fi mereu cu tine, nu te teme”!

Lui Avraam i se-arătase Domnul
Dorind spre-o altă țară ca să-l cheme
În timpul nopții-i întrerupse somnul
Și-ntr-o vedenie îi spuse Domnul:
“Voi fi mereu cu tine, nu te teme”!

Cu Dumnezeul Minunat și Mare
Umblat-au patriarhii prin pustie,
Sfârșindu-și alergarea-n ascultare,
Căci Dumnezeu le-a spus la fiecare:
“Voi fi cu tine, teamă să nu-ți fie “!

Lui Moise Dumnezeu îi poruncește
“De Domnul să te temi în orice vreme”!
Zadarnic Faraon se împietrește,
Căci Domnul izbăvirea pregătește
“Dar tu, fă tot ce-ți spun și nu te teme”!

Ebal și Garizim răsună-n munte
Cu binecuvântări dar și blesteme,
Israel nu știa ce-o să confrunte,
Dar Iosua, fiind ales în frunte,
Știa ce i-a spus Domnul: “Nu te teme”!

Israel se afla-n încurcătură
Căci Goliat hulește și blesteamă,
Și-un tânăr credincios, fără armură,
L-a doborât c-o simplă lovitură,
Căci David, a-nvățat să nu se teamă.

Trompete răsunau asurzitoare
Și toți se-nchină chipului de-aramă;
Rămân trei tineri însă în picioare,
Ei cred în Dumnezeul Viu și Tare,
Și de cuptoru-ncins, n-au nici o teamă.

La fel și Daniel avea credință,
De aceea, fu zvârlit la lei în groapă;
Știind că va primi acea sentință,
Continuase ruga-n locuință.
Nu s-a temut, știa că Domnu-l scapă.

Vedem pe Ghedeon cuprins de frică
Și-un înger i se-arată ca să-l cheme:
“Pe Madian, oștirea ce-o ridică,
Tu o vei birui c-o oaste mică,
Dar luptă, fii viteaz și nu te teme”!

Spre ucenici umbla Isus pe mare;
Uimiți, ei nu știau ce să mai zică,
Dar Petru, îndrăznește c-o ’ntrebare:
“De ești Mesia, cheamă-mă pe mare”
Isus i-a zis: ” Hai, vino, fără frică”!

O, ucenici, cu ușa încuiată
De-abia acum după Rabuni gemeți,
Dar toți din loc au amuțit deodată,
Când între ei, chiar Domnul Se arată
Și spune: ” Pace vouă, nu vă temeți”!

Deși prin circumstanțe diferite,
Și noi parcă trăim aceiasi dramă,
Prin multe încercări și prin ispite,
Prin boli și prin situații nedorite…
O, Doamne, vino! Scapă-ne de teamă!

Cuvântul Sfânt ne dă încurajare
Și-acum, ca și atunci, și-n orice vreme;
În el găsim cereasca provocare,
Făcută de Isus la fiecare
“Hai, vino, îndrăznește, nu te teme “!

Acel ce ține-n mână viitorul,
Dacă-L asculți atent, ar vrea să-ți zică
Că-ți poate da și ție ajutorul,
Iar prin Isus Hristos, Mântuitorul,
Vei fi salvat în veci, de orice frică.

Daniel Hozan

Jertfirea vieţii naturale

„Avraam a avut doi fii: unul din roabă şi unul din femeia slobodă.” Galateni 4:22

În acest capitol din Galateni Pavel nu se ocupă de păcat, ci de relaţia dintre viaţa naturală şi cea spirituală. Viaţa naturală trebuie transformată în viaţă spirituală prin jertfă, altfel se va produce o scindare în existenţa noastră. De ce a rânduit Dumnezeu ca viaţa naturală să fie sacrificată? Dumnezeu n-a rânduit aşa ceva! Aceasta nu este rânduiala lui Dumnezeu, ci voia Sa permisivă. Rânduiala lui Dumnezeu cerea ca viaţa naturală să fie transfonnată în viaţă spirituală prin ascultare; păcatul este cel care a făcut necesară sacrificarea vieţii naturale.

Avraam a trebuit să-l jertfească pe Ismael înainte de a-l jertfi pe Isaac. Unii dintre noi încearcă să-I aducă lui Dumnezeu jertfe spirituale înainte de a fi jertfit viaţa naturală. Singurul mod în care Îi putem oferi lui Dumnezeu o jertfă spirituală este prin a ne aduce trupurile ca o jertfă vie. Sfinţirea înseamnă mai mult decât eliberarea de păcat, ea înseamnă ca eu, cel pe care l-a mântuit Dumnezeu, să mă predau în mod deliberat Lui, fiind gata să plătesc preţul, indiferent cât de mare ar fi.

Dacă nu sacrificăm viaţa naturală in favoarea vieţii spirituale, viaţa noastră naturală va dispreţui viaţa Fiului lui Dumnezeu din noi şi va produce o permanentă tulburare. Acesta este întotdeauna rezultatul unei naturi spirituale nedisciplinate. Ne merge rău pentru că refuzam cu încăpăţânare să ne disciplinăm fizic, moral sau mental. N-am fost disciplinat când eram copil. Dacă este aşa, trebuie să te disciplinezi acum! Dacă n-o faci, îţi vei ruina întreaga viaţă, neputând fi de folos lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu stă alături de viaţa noastră naturală cât timp noi o cocoloşim; dar când o alungăm în pustie şi o ţinem cu hotărâre în supunere. El va fi alături de ea; va deschide izvoare, va crea oaze şi-Şi va împlini toate promisiunile privitoare la viaţa naturală.

Oswald CHAMBERS

Binecuvântarea ascultării

„Pe Mine Însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta…. te voi binecuvânta foarte mult.”Genesa 22:16-17

Avraam a ajuns în punctul în care a luat contact cu însăşi natura lui Dumnezeu, unde a înţeles realitatea lui Dumnezeu.

„Ţelul meu este Însuşi Dumnezeu…

Cu orice preţ. Doamne iubit, pe orice cale”

„Cu orice preţ pe orice cale” înseamnă nimic din alegerea noastră pe calea pe care Dumnezeu ne duce la ţintă.Când Dumnezeu vorbeşte naturii Sale din mine, îmi este imposibil să mă îndoiesc; singurul lucru pe care pot să-l fac este să ascult imediat. Când Isus spune: „Vino”, eu vin; când spune: „Părăseşte lucrul acesta”, îl părăsesc; când spune: „Încrede-te în Dumnezeu în problema aceasta”, mă încred. Această umblare în ascultare este dovada prezenţei naturii lui Dumnezeu în mine.Ca Dumnezeu să mi Se descopere, acest lucru e determinai de caracterul meu, nu de caracterul Lui.„Pentru că sunt meschin. Căile Tale îmi par adesea meschine.”Prin disciplina ascultării ajung în locul unde a fost Avraam şi descopăr cine este Dumnezeu.

Dumnezeu nu va fi niciodată real pentru mine până când nu mă întâlnesc cu El în Isus Cristos. Atunci voi cunoaşte adevărul cuvintelor „Dumnezeule, nu este nici un alt Dumnezeu sub soare, nu este nimeni ca Tine”.Promisiunile lui Dumnezeu n-au nici o valoare pentru noi până când nu ajungem să înţelegem natura lui Dumnezeu prin ascultare. Putem citi unele lucruri din Biblie de 365 de ori pe an şi ele să nu aibă nici un înţeles pentru noi; apoi, dintr-o dată înţelegem ce-a vrut să spună Dumnezeu, deoarece am ascultat de El într-o anumită situaţie şi pe loc ni s-a revelat natura Lui. Toate promisiunile lui Dumnezeu sunt,.Da” şi „Amin”. Acest „Da” trebuie să izvorască din ascultare: când, prin ascultare, spunem „Amin” la o promisiune, acea promisiune ajunge să fie a noastră.

Oswald CHAMBERS

Magistrala si poteca

Un cuplu de referinţă din Scripturi e ca poteca
Căsniciei fericite pe care a mers Rebeca.
Soţul ei a aşteptat-o nu-n palat, ci într-un cort.
Nu cu mult alai de nuntă, cu bomboane sau cu tort.

Mirele e-ales de Domnul şi toţi îngerii îl plac.
Fiul lui Avraam el este şi îl cheamă Isaac.
N-a umblat pe-o cale largă ca toţi tinerii de-atunci
Care îşi aleg soţia cu-ale firii lor porunci.

N-a umblat pe magistrala multelor plăceri lumeşti,
Ci-a-ndrăgit-o pe Rebeca, fata zărilor cereşti.
Ea venise de departe tot numai de dragul lui
Ca să-ntemeieze casa ce-i plăcută Domnului.

Când era Isaac mai tânăr jertfă tatăl l-a adus
Sus pe Moria, pe munte, precum Dumnezeu i-a spus.
Însă Îngerul salvării chiar din ceruri l-a oprit:
Proba încercării sfinte ajunsese la sfârşit.

Sara-şi învăţase fiul temerea de Dumnezeu
Şi valoarea unei jertfe ce-o aduci în ceasul greu.
Tatăl l-a iubit, ştim bine, fapt şi-n ceruri consemnat
De aceea şi Iehova de moarte l-a apărat.

Mielul căutat de ochii lui Isaac prin Avraam,
E Isus de pe Golgota din acelaşi sacru neam.
Şi atunci se-ngemănară două inimi pe Calvar:
Avraam ca şi părinte şi Cel Sfânt prea plin de har.

Două inimi cu iubire pentru veci unite-au fost
De Părintele din ceruri, scut suprem şi adăpost.
Prin Rebeca cea frumoasă, cu Isaac cel gânditor
Domnul Şi-a zidit o casă şi-un nepreţuit popor.

Azi la modă-i magistrala, doar la ţară e poteca
Însă Domnu-i preţuieşte pe Isaac şi pe Rebeca.
Multe doruri se uniră, multe au rămas nespuse
Când la masa lor veniră îngerii din vremi apuse.

Ascultând cu bucurie farmecul poveştii lor
Vrem ca să-L vedem pe Mire sus pe-al slavei Sale nor.
Noi, mireasa căutată şi născută pe Calvar
I-am produs multe necazuri Mirelui şi mult amar.

Am iubit întâi păcatul şi lumea cu-al ei tumult
Şi L-am neglijat pe Mire ca pe-un visător adult.
Lumea Îl hulea în stradă dar noi nu L-am apărat.
În final murind pe-o cruce viaţa Sa Isus Şi-a dat.

Orice mire şi mireasă fac un sacru legământ
Ce-i valabil toată viaţa până intră în mormânt.
Dumnezeu prin Jertfa sfântă S-a legat pe veci de noi
Ca din calea rătăcirii să ne-aducă înapoi.

El, Hristos, e-al nostru Mire, noi suntem mireasa Lui.
Într-o lume de necazuri nimenea ca Domnul nu-i.
El ne iartă, ne primeşte când ne-abatem şi greşim
Şi-apelăm la al Său sânge şi-n lacrimi ne pocăim.

Asta-i căsnicia sfântă: să-i urmăm smeriţi poteca
Cum au fost doi soţi pe lume, el Isaac şi ea Rebeca.
Dar mai sus de plaiul firii, cu iubire şi cu dor,
E Isus, al nostru Mire, şi al Domnului popor.

Corneliu Livanu

Cel mai bun prieten, Isus!

Motto: „”Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și
Legământul făcut cu El le dă Învățătură.”” Amin! Ps. 25:14.

Când oricare dintre noi cu Isus ne întâlnim
Nu mai suntem niciodată neștiutul anonim,
Că întâlnirea cu Isus ne va schimba efectiv
Devenind mai cunoscuți, negativ sau pozitiv.

Putem să fim un vas de-ocară ca Iuda sau Anania
Sau să fim un vas de cinste precum Petru sau Maria –
Vas de cinste și sfințit Stăpânului de folos
În lucrarea de vestire a Evangheliei lui Hristos.

Și Dumnezeu ne poruncește ca în lume cât trăim –
În sfințenie și cinste vasul să ni-l stăpânim…
Că lui Dumnezeu nu-i place omul care e stricat,
Însă-i prieten de nădejde celor ce fug de păcat.

Peste cei ce cred în Domnul și trăiesc în ascultare
Domnul varsă binefaceri și lasă binecuvântare.
Avraam a crezut pe Domnul și L-a ascultat mereu
Și Însuși Domnul l-a numit „Avraam, prietenul Meu.”

Pentru neprihănirea lui, Domnul Și-a împlinit cuvântul
Și prin sămânța lui Avraam, astăzi s-a umplut pământul.
Domnul care-i credincios, și când ceva făgăduiește,
Domnul zice și se face, Domnul toate le împlinește.

Un prieten sfătuia pe Iov văzând chinu-n care zace:
„Împrietenește-te cu Domnul și vei avea în viață pace.”
Domnul îi numește prieteni pe oamenii neprihăniți
Și pentru ascultarea lor vor fi pe veci răsplătiți.

Să ne amintim de ucenici și cum vorbea Isus cu ei…
În Evanghelii ni se spune că-i numea „prietenii Mei”;
Pentru ei spunea Isus – și pentru toți care-L iubesc: –
„Veți fi prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc.”

Nu este treaptă a vieții mai înaltă și mai sus
Decât cea pe care șade cel ce-i prieten cu Isus;
Este cea mai mare cinste și cel mai râvnit trofeu
La care poate s-ajungă făptura lui Dumnezeu.

Nici o comoară din lume prietenia n-o doboară,
Comoara nu e un prieten, dar prietenul e o comoară
Că prietenul mereu te-ajută când te afli-n neputință,
Și-acolo unde-i prietenie – acolo este biruință.

Ce mare har i s-a făcut credinciosului supus,
Prin credință să devină pe veci prieten cu Isus!
Dar cine vrea să-i fie prieten întâi de toate se cuvine
Să-și ia crucea să-L urmeze lepădându-se de sine;

Să-L urmăm pe-aceeași cale făr’a mai privi înapoi,
Și El ne-ajută să scăpăm de eul păcătos din noi.
S-avem felul Lui de-a fi, depărtându-ne de rău,
Să trăim în ascultare împlinind Cuvântul Său.

S-avem în inimi adevărul și sfințenia Lui mereu –
Și dreptatea, mila… Toate, care țin de Dumnezeu.
Să alergăm cu stăruință pe calea care duce sus,
Ochii să privească țintă la Cel mai bun prieten, Isus,

Ca să putem primi lumină, înțelepciune și tărie
Că Domnul nostru vrea să fim prietenii Lui pe vecie…
Și într-o zi, care-i aproape, vom vedea că Domnul vine
Pe nori de slavă și lumină și ne va lua cu Sine. Amin!

Ioan Vasiu 

Ascensiunea supremă

la pe fiul tău… şi adu-l ardere de tot pe un munte pe care ți-l voi spune.

Geneza 22:2

Caracterul unui om determină felul în care el interpretează voia lui Dumnezeu (vezi Psalmul 18:25-26). Avraam a interpretat porunca lui Dumnezeu ca însemnând că trebuia să-şi ucidă fiul; el a putut să scape de această convingere tradiţională doar prin intermediul unei încercări foarte grele. Dumnezeu nu-i putea purifica credinţa în nici un alt fel.

Dacă ascultăm de ceea ce ne spune Dumnezeu conform credinţei noastre sin­cere, Dumnezeu va distruge în noi acele convingeri tradiţionale care îl prezintă într-o lumină falsă. Sunt multe astfel de credinţe de care trebuie să scăpăm; de exemplu, aceea că Dumnezeu va lua un copil, deoarece mama lui îl iubeşte prea mult – o minciună a diavolului! şi o denaturare a naturii adevărate a lui Dumnezeu.

Dacă diavolul ne poate opri să efectuăm ascensiunea supremă şi să scăpăm de concepţiile greşite despre Dumnezeu, el va face aceasta; dar dacă îi rămânem credincioşi lui Dumnezeu, El ne va trece printr-o încercare ce ne va duce la o şi mai bună cunoaştere a Lui.

Marea lecţie pe care ne-o dă credinţa lui Avraam în Dumnezeu este aceea că el era pregătit să facă totul pentru Dumnezeu. El era acolo ca să asculte de Dumnezeu, indiferent împotriva cărei convingeri tradiţionale mergea.

Avraam n-a fost devotat propriilor lui convingeri, căci altfel l-ar fi jertfit pe Isaac şi ar fi spus că vocea îngerului era de fapt vocea diavolului. Aceasta este atitudinea unui fanatic.

Dacă îi vei rămâne credincios lui Dumnezeu, El te va conduce prin orice obstacol până în cămăruţa ascunsă a cunoaşterii Lui; dar trebuie să fii întotdeauna gata să ajungi la acest punct al renunţării la convingerile şi credinţele tradiţionale.

Nu-I cere lui Dumnezeu să te încerce. Să nu declari niciodată aşa cum a făcut Petru: “Cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte“. Avraam n-a făcut nici o declaraţie de felul acesta; el a rămas credincios lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a purificat credinţa.

Oswald Chambers

Dumnezeu Și-a amintit de mine

Motto:
„Dumnezeu a auzit gemetele lor
și Și-a adus aminte de legământul Său
făcut cu Avraam, Isaac și Iacov.” Exodul 2:24

Aveam sub ochi puhoaie reci de ape
Ce s-au oprit, de moarte-a mă scăpa;
Canaanul îmi era tot mai aproape
Iar eu râvneam s-ajung în casa Ta.
Dar n-am văzut vreun mal ajutător
În mersul meu degrabă schimbător.

Am adormit cu prinșii de război
Și am uitat de scut și armătură,
Ba Ți-aș fi dat și mantia napoi,
Cum mă aflam, zdrobit de-alergătură.
Căci, copleșit de lege și ispită,
Te-am căutat cu inima-mpărțită.

Ți-am așteptat cu scâncet promisiunea
De-a-mi da urmași, în pragul bătrâneții;
Pe trup era stăpână slăbiciunea,
Iar Tu-mi vorbeai de zorii dimineții.
Te-am ascultat o zi și încă una,
Și-a treia zi m-a amăgit minciuna.

M-au pângărit Sodoma și Gomora
Cu îmbrânceli, batjocură și-amar;
Primejdios în ochii tuturora,
Salvat de Tine în cetatea Țoar.
Și-am înțeles cu ochii amândoi
Să nu-mi întorc privirea înapoi.

M-a-mpresurat din nou neascultarea,
M-au prins și filistenii, și Dalila;
Te-am așteptat ca să-mi aduci iertarea
Și să-mi răzbun păcatele și sila.
Mi-am adunat suspinele grămadă
Iar stâlpii idolești au prins să cadă.

Azi îmi rostesc la lume hotărârea
Prin susur blând, prin strigăt sau povață,
Cu suflet îmbibat de pogorârea
Ce mi-a adus din ceruri altă viață.

— Voi ascultați, ostroave, mări și dealuri,
Pe unul dintre oamenii mulțimii,
Plănuitor de false idealuri,
Zeflemitor în ziua Cincizecimii –
Azi aș fi fost un rob al adâncimii
Și-n hăul fără fund și fără maluri
M-ar fi topit văpăile străine…
Dar Dumnezeu Și-a amintit de mine.

Viorica Mariniuc 

Prietenia cu Dumnezeu

“Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?” Geneza 18:17

 

Plăcerile prieteniei cu El. Acest capitol arată plăcerea adevăratei prietenii cu Dumnezeu în comparaţie cu simţirea ocazională a prezenţei Lui in rugăciune. A fi intr-o legătură atât de strânsă cu Dumnezeu, incât să n-ai niciodată nevoie să-I ceri să-ţi arate voia Sa înseamnă a te apropia de stadiul final al educării tale în viaţa de credinţă. Când eşti într-o legătură bună cu Dumnezeu, trăieşti o viată de libertate şi bucurie; tu eşti voia lui Dumnezeu şi toate deciziile tale obişnuite sunt voia Lui pentru tine, până când El nu-ţi vorbeşte altfel. Iei decizii în lumina prieteniei desăvârşite şi plăcute cu Dumnezeu, ştiind că dacă deciziile tale sunt greşite El te va avertiza întotdeauna: opreşte-te imediat atunci când El Se opune unei hotărâri pe care ai luat-o.

Dificultăţile prieteniei cu El. De ce a încetat Avraam să-L mai roage pe Dumnezeu? Deoarece ajunsese la o cunoaştere suficient de mare a lui Dumnezeu pentru a nu mai continua să ceară cu îndrăzneală până când El i-ar fi dat ceea ce dorea.

Nu suntem într-o relaţie atât de strânsă cu Dumnezeu aşa cum a fost Domnul Isus, şi aşa cum vrea El să fim: “Ca ei să fie una, cum Noi suntem una”. Gândeşte-te la ultimul lucru despre care te-ai rugat – l-ai fost devotat lui Dumnezeu sau propriei tale dorinţe? Ai dorit să primeşti pentru tine vreun dar al Duhului Sfânt sau să ajungi la Dumnezeu? “Căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să-i cereţi voi.” Esenţa cererii este ca să-L cunoaştem mai bine pe Dumnezeu. “Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” Continuă să te rogi pentru a ajunge să-L înţelegi perfect pe Dumnezeu însuşi.

Oswald CHAMBERS

Viaţa de credinţă a lui Avraam

A plecat fără să ştie unde se duce. Evrei 11:8

În Vechiul Testament relaţia personală cu Dumnezeu se arăta prin despărţire; acest lucru este simbolizat în viaţa lui Avraam prin despărţirea de ţara lui, de cunoscuţii şi de rudele lui. Astăzi, această despărţire este mai mult o despărţire de ordin mental şi moral de felul în care privesc lucrurile cei ce ne sunt dragi, dar care nu au o relaţie personală cu Dumnezeu. Isus Cristos a subliniat acest lucru (vezi Luca 14:26).

Credinţa nu ştie niciodată unde este condusă, dar ea îl iubeşte şi îl cunoaşte pe Cel care conduce. Viaţa de credinţa nu este o viaţă a intelectului şi a raţiunii, ci o viaţă de cunoaştere a Celui care ne cheamă „să pornim la drum”. Temelia credinţei este cunoaşterea unei Persoane, iar una dintre cele mai mari capcane în care putem cădea este ideea că Dumnezeu ne va duce cu siguranţă la succes. Stadiul final al vieţii de credinţă este realizarea caracterului; noi trecem prin multe transformări în procesul de formare a caracterului. Când ne rugăm, simţim cum ne infăşoară binecuvântarea lui Dumnezeu şi pentru moment suntem schimbaţi, dar apoi ne întoarcem la zilele şi căile noastre obişnuite, iar gloria dispare.

Viaţa de credinţă nu este un zbor la mari înălţimi, ci o umblare zilnică neobosită. Nu este vorba de sfinţire, ci de ceva infinit mai înaintat decât sfinţirea, şi anume de credinţa care a fost încercată şi a trecut testul. Avraam nu este un model de sfinţire, ci un model de viaţă de credinţă, o credinţă încercată, zidită pe un Dumnezeu real. “Avraam L-a crezut pe Dumnezeu”.

Oswald CHAMBERS

Închinarea

„Şi și-a întins cortul având Belelul la apus și Ai la răsărit. A zidit acolo un altar Domnului.” Geneza 12:8

Închinarea înseamnă a-i da lui Dumnezeu cel mai bun lucru pe care El ţi l-a dat. Ai grijă ce faci cu lucrul cel mai bun pe care-l ai. Oricând primeşti o binecuvântare de la Dumnezeu, dă-i-o înapoi ca pe un dar al dragostei. Fă-ţi timp să meditezi înaintea lui Dumnezeu şi înapoiază-i binecuvântările într-un act deliberat de închinare. Dacă aduni lucruri pentru tine însuţi, acestea se vor transforma într-un putregai spiritual, aşa cum se întâmpla cu mana când era păstrată. Dumnezeu nu te va lăsa niciodată să păstrezi un lucru spiritual doar pentru tine; trebuie să-i fie înapoiat Lui pentru ca El să-l poată face o binecuvântare pentru alţii.

Betel este simbolul părtăşiei cu Dumnezeu; Ai este simbolul lumii. Avraam şi-a „întins cortul” între acestea două. Adevărata valoare a activităţii noastre publice pentru Dumnezeu este dată de profunzimea părtăşiei noastre cu El. Graba nu este niciodată bună: întotdeauna există destul timp pentru a ne închina lui Dumnezeu. Clipele de linişte înaintea lui Dumnezeu pot fi o capcană. Trebuie să ne „întindem corturile” acolo unde vom avea totdeauna momente de linişte cu Dumnezeu, indiferent cât de zgomotoase ar fi momentele noastre în contact cu lumea, in viaţa spirituală nu există trei clape distincte, şi anume: închinarea, așteptarea şi lucrarea.

Unii dintre noi mergem în salturi, ca nişte broaşte spirituale, sărind de la închinare la aşteptare şi de la aşteptare la lucrare. Dorinţa lui Dumnezeu este ca acestea trei să meargă împreună. Ele au mers întotdeauna împreună în viaţa Domnului nostru. El nu era niciodată grăbit, deşi era totdeauna ocupat. Aceasta este o chestiune ce ţine de disciplină; nu putem ajunge acolo dintr-o dată.

OSWALD CHAMBERS