Cantare imperfecta

Isuse, eu nu stiu sa cant,
Nu-mi pot atribui talentul,
Dar inima imi da avant,
Si, cat traiesc pe-acest pamant,
Nu vreau sa stavilesc torentul

De bucurie si de dor,
Ci vreau ca sa rasune zarea,
C-am fost un fiu risipitor,
Dar nu mai sunt ratacitor
De cand mi-ai daruit iertarea.

Perfecta nu-i cantarea mea,
Cum nu-s nici eu, insa iubirea
Nu-mi lasa gura ca sa stea
Inchisa, chiar daca ar vrea
Sa ma opreasca marginirea.

Mantuitorul meu iubit,
Nu-s mester eu in melodie,
Dar cant pentru ca-s fericit,
Ca-n suflet Tu mi-ai construit
Cea mai perfecta armonie.

Armonia iubirii Lui da rezonanta cantarii mele imperfecte.

Anca Winter 

Suntem chemați…

Suntem chemați să răspândim
Mireasma Sfintei pocăințe
Și din Cuvânt să ne hrănim
Și în Eden să investim
Conform cereștilor cerințe.

Suntem chemați să transformăm
Tristețile în sărbătoare
Și melodii să intonăm
Și crucea vieții s-o purtăm
Prin orice val de încercare.

Suntem chemați să biruim
Ispitele ce ne-nconjoară
Iar pe cei slabi să-i sprijinim
Uniri cu sfinții să dorim,
S-avem o viziune clară.

Suntem chemați să dăm onor
Stăpânului în orice vreme
Iar munca s-o ornăm cu spor
Alături de Blândul Păstor
C-a vrut la Dânsul să ne cheme.

Suntem chemați să Îl urmăm
Pe-al nostru Mire cu ardoare
Avântul să-l înflăcărăm,
În spațiul sec să nu intrăm
Și nici în starea de-ntristare.

Apelul este foarte clar
Să fim Lumină pe cărare
Să stăm în starea cea de har,
Să fie lupta nu-n zadar
Ci-ornată cu încredințare.

Suntem chemați de-ntregul Cer
S-asimilăm divinitatea
Să dovedim un caracter
Care rezistă și la ger
Și când apare greutatea.

Suntem chemați, suntem chemați
La tot ce scrie-n Testamente
C-atunci nu vom fi derutați,
Ne vom uni cu-ai noștri frați
Primind din Slavă tratamente.

George Cornici

Spre destinația dorită…

S-ajungem la destinația dorită
Privirea trebuie spre Rai ațintită
Și-orice s-ar întâmpla pe-ngustul traseu
Să nu ne-mpiedice nici scai, nici deșeu.

Mulțimi de obstacole fi-vor pe cale
Deci, pe unde sunt să nu mergem agale
Ci înfrutându-le cu putere divină
Să le doborâm, s-avem tihnă deplină.

Greutățile slujbei vor fi ușurate
Dumnezeieștile legi vor fi aplicate
Și vom urca spre țintă treaptă cu treaptă
Împlinind voia sfântă prin vorbă și faptă.

Mergând spre Liman nu există confuzii
(Sunt, de scurtă durată, și deziluzii)
Dar puternicul dor care ne animă
Un nou avânt în lăuntru imprimă.

S-ajungem la destinația finală
E obiectiv de bază în a vieții Școală
Asimilând concepte născute-n Lumină
Călătorim cu drumeți ce zilnic se-nchină.

Popasuri făcute nu-s de lungă durată
C-așa procedează cei din sfânta Ceată
Și iar pornim spre pitorescul Etern
Unde doar fericiri sublime se-aștern.

Urcând serpentine ce sfârșesc în Slavă
Ne desprindem de tot ce-i lut și pleavă
Și-nsoțiți de cântări nemuritoare
Învingem opoziții și stări precare.

Vedem obiectivul dar nu ca prin ceață
E clar că ajungem la starea măreață
Pe care-o gustăm încă de-aici din vale
Trăind zilnic principii fundamentale.

S-ajungem la destinația dorită
Privirea trebuie spre Rai ațintită
Și-orice s-ar întâmpla pe-ngustul traseu
Stăm lângă sfântul și unicul Dumnezeu.

George Cornici

Păzește-mă de mândrie

Ps. 19:13

Păzește-mă, o Doamne, de mândrie
E ruga ce spre Tine o îndrept
Nu-Ți cer să mă îmbraci în bogăție
Ci fă-mă ca să fiu mai înțelept.

Păzește-mă, o Doamne, de mândrie
Că-s robul Tău iar Tu îmi ești stăpân
Și-n timpul vieții hărăzită mie
Mereu, rob credincios, vreu să rămân.

Păzește-mă, o Doamne, de mândrie
Și-mi iartă greșurile ce le știu
Și-acelea ce-s necunoscute mie…
Iertat de toată vina vreau să fiu.

Păzește-mă, o Doamne, de mândrie
Neprihănirea Ta s-o dobândesc
Trăind curat, cu nevinovăție
De orișice păcat să mă feresc.

Păzește-mă, o Doamne, de mândrie
Ca-n orice zi să pot lucra din plin
Zidind mereu pe Sfânta temelie
Cu drag, cu spor și cu avânt deplin.

Păzește-mă, o Doamne, de mândrie
Să nu fiu de-a ei vrajă amăgit
Și orișicând ar vrea să mă îmbie
Ajută-mă, să nu fiu biruit.

Păzește-mă, o Doamne, de mândrie
Și ca să pot umbla mereu smerit,
Pe drumul vieții înspre veșnicie
Să mă-nsoțești. . . și fi-voi fericit.

Daniel Hozan

Mă ții pe stâncă-n mâna Ta

O nouă zi mi-ai dat, Isuse
S-o prețuiesc și să îți cânt
Tu mă ridici când sunt slăbit
Îmi dai putere și avânt.

Mă ții pe stâncă-n mâna Ta,
Și-mi dai să beau din apa vie
Ma-ndrumi atunci când rătăcesc
Îmi dai din sfânta bucurie.

Mă urci pe treptele de har,
Și îmi vorbești cald și duios
Îmi mângâi inima zdrobită
Îți mulțumesc, Isus Hristos

Pășești cu mine-n bucurie
Pășești chiar și în suferință
Îmi îndrepți pașii pe cărare
Și mă ridici iar în credință.

De-aceea cred deplin în Tine,
Și stiu că nu mă vei lăsa,
Mă ții mereu sus în picioare,
Mă ții mereu în mana Ta.

Nichifor Nicu 

În Mâna Lui!

Mâna Domnului era cu ei… Fapte 11:21 (a).

Cum în vremuri vechi trăite
Noe corabia își făcea
Și când Domnul ușa a închis
A avut în ce a sta,

Cum în vremuri vechi trăite
Lot sufletul își chinuia
Neuitând de Ziditor,
Neprihănit spre Cer privea,

Cum în vremuri vechi trăite
Daniel persevera,
Și Mâna tare a Celui Veșnic
Orișicând cu El era,

Cum în vremuri vechi trăite
Iosua cel cucernic,
Calea Domnului urmând
A stat tare, ca fiu vrednic,

Cum în vremuri vechi trăite
Iosif n-a pierdut credința,
Și Domnul a fost cu el oricând
Dându-i har și iscusință,

Cum în vremuri vechi trăite
David viața încredința
Celui Sfânt, Atotputernic
Și Cel din Glorii îl veghea,

Cum în vremuri vechi trăite
Pavel, plin de râvnă sfântă
Își iubea Atotstăpânul,
Și azi Domnul ne cuvântă:

Știți în Cine vă încredeți,
La umbra cui, vă odihniți!
În Mâna Lui vă este pasul –
Orice ar fi – în El izbutiți!

El, a imimii bătaie
Respirație și cânt,
Vă iubește și vă poartă
Zi de zi în har cu avânt!

Până când o ușă-n glorii
Va primi pe călători –
Pân’ atunci, Atotstăpânul
Ține-n Braț: fiice, feciori.

Lidia Cojocaru 

Sunt atât fe fericit…

Sunt atât de fericit
C-am găsit Lumina
Cerul nu m-a părăsit
Mi-a-ngrijit grădina.

Merg pe cale cu avânt
Știu c-ajung în Slavă
Voi rămâne-n Legământ
Nu vreau colb, nici pleavă.

Nici de plâns nu sunt scutit
Nici de grea povară
Dar în mine-a răsărit
Iar o primăvară.

Când lovit sunt de furtuni
Rănile-s legate
Zilnic pot vedea minuni
Mirele mi-e frate.

Întristările când vin
Intonez cântarea
C-așa veșnicul destin
Îndulcește starea.

Doar prin har înaintez
Spre răsplata vieții
Am un dor și am un crez:
Țara Frumuseții.

Dimineața a sosit
Soarele-mi zâmbește
Sunt atât de fericit
Tatăl mă iubește.

Mă desprind de frământări
Doar privind spre țintă
Mai vin binecuvântări
Și-n a mea incintă.

Slăbiciunile apar
Să-mi umbrească traiul
Dar am scris în calendar
“Mă-ntărește Raiul.”

Dați-mi voie să mai spun
Ce-am mai spus odată:
Veșnice comori adun,
Veșnică răsplată.

George Cornici

Răbdarea

Răbdarea, este o virtute sfântă, având izbăvire-n toate
Este adevărul sfânt, că Domnul nostru, poate!
Răbdarea, naște dragoste, îți dă pace, și avânt,
Numai răbdarea, te oțelește în credință și-n Cuvânt!

Să rabzi în suferință atunci, simți gustul amărui!
Rodul ei, e, mai dulce ca mierea, căutând fața Lui!
Prin răbdare trec cei născuți din nou, care trec prin încercare
Ei, rabdă prin călire, cu credință și pace care o are!

Răbdarea, îți dă demnitatea de sfânt, rămâi pe Stâncă credincios
Privind la Cer, având nădejdea sfântă, în Hristos,
Răbdare, te înalță în credință, îți dă avânt și putere
Te apropii mai mult de Domnul, unde dragostea nu piere!

Răbdarea, niciodată nu se teme, de nimic în suferință!
Unde este răbdare, este nădejde în credință,
Rabdă chiar prigoana, să suferi și să pătimești
Răbdând, te înalți mai mult, spre locurile Cerești!

Răbdarea, aduce credință, pace și multă bucurie
Unde este răbdare, este înțelepciune și multă bogăție!
Cel ce rabdă prigoana, rabdă în Isus, Domnul Sfânt,
Stând bine ancorat pe Stâncă, prin slova din Cuvânt!

Prin toate încercările, stai, în răbdare așteptând izbăvirea,
Rabdă până la capăt, te va înălța mai sus sfințirea!
Dacă suferim, pentru Domnul, suferim,
Dacă murim, pentru Domnul, murim!

Stelian Ciobanu

Domn al slavei…

Domn al slavei, Împărat – lăudat fii, lăudat
Onorat, glorificat, preamărit și înălțat!

Domn al slavei, Dumnezeu – te laude și sufletul meu,
Fără Tine-s ”nimeni” eu, venerat fii – Domnul meu!

Totul Ție-Ți aparține! Totul e și-a fost prin Tine!
Viitorul, Mâna-Ți ține! Ce-am fi Doamne fără Tine?

Am fi cei bătuți de vânt, îndreptați înspre mormânt,
Fără liniște și cânt, fără dragoste, și-avânt.

O, acum de-om înțelege, lepădând fărădelege
Și Viața de-om alege, fiind conduși de-al nostru Rege

Vom culege nemurirea, prin Isus ce-i Mântuirea!
Ni-e propusă Izbăvirea, dar. . . cinstită e Jertfirea?

Lidia Cojocaru 

Copilul tău

Ai copii – ai bucurie!
Dar şi tristeţi, şi neplăceri;
Dar, oricum ar fi să fie,
Copiii sunt prezenţă vie
Ce te-ntăreşte, ‘ţi dă puteri,

De-a înfrunta orice duşman!
A te lupta cu mori de vânt!
Copilul ‘ţi-este-n primul plan
Şi când te crezi tu mai sărman,
C-un degeţel îţi dă avânt!

Putere ca să te ridici!
Cu ‘ncredere în Dumnezeu
(ce nu te lasă ca să pici,
şi nici de milă să îţi plângi;)
Ci-ţi pune-n faţă-un curcubeu,

Copilul tău şi-al lui destin
Viaţa ce îi stă ‘nainte!
Şi tu te schimbi în tot, deplin
Ca să îi fii exemplu bun;
Moştenire de părinte!

Şi-I mulţumeşti lui Dumnezeu
Că te-a binecuvântat;
Ţi-a dat urmaşi – copilul tău!
Care şi el, la rândul său,
Va face ce-a fost învăţat!

Nănău Adinuţa