6 Decembrie

Cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.” 1 Corinteni 15:48

Capul şi mădularele trupului lui Christos au aceeaşi natură, şi nu sunt ca monstruoasa imagine pe care a văzut-o Nebucadneţar în visul lui. Capul era din aur, dar burta şi coapsele erau din aramă, picioarele din fier, şi labele picioarelor din fier amestecat cu lut. Trupul simbolic al lui Christos nu este o absurdă combinaţie din contrarii. Mădularele sunt muritoare; de aceea, Isus a murit. Capul slăvit este nemuritor; de aceea, trupul este şi el nemuritor, fiindcă s-a spus: „pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi” (loan 14:19). Cum este Capul nostru iubit, aşa este şi trupul, şi fiecare mădular în particular. Un Cap ales şi mădulare alese; un Cap primit şi membre primite. Dacă Capul este din aur curat, şi părţile trupului vor fi din aur curat.

Există o dublă unire de naturi, ca temelie pentru cea mai apropiată comuniune. Opreşte-te aici, cititorule, şi vezi dată poţi contempla, fără uimire, infinita bunătate a Fiului care ţi-a adus nevrednicia în binecuvântată unire cu slava Sa. Eşti atât de jos încât, amintindu-ţi de mortalitatea ta, poţi să spui putrezirii „tu eşti mama mea” şi viermilor „voi sunteţi fraţii mei”. Totuşi, în Christos, eşti atât de onorat, încât poţi spune Celui Atotputernic „Ava, Tată”, şi Dumnezeului întrupat „Tu eşti Fratele şi Mirele meu”.

Cu siguranţă că, dacă relaţiile cu familiile vechi şi nobile îi fac pe oameni să se înalţe în proprii lor ochi, noi avem şi mai multe motive de înălţare. Cel mai sărac şi mai dispreţuit credincios trebuie să se prindă strâns de acest privilegiu. Nu ar trebui să ne neglijăm genealogia. Să nu permitem vanităţii să ne ocupe gândurile şi să excludă onoarea slăvită şi cerească a unirii cu Christos.

Meditaţii C. H. Spurgeon

30 Noiembrie

Amaţia a zis omului lui Dumnezeu: „Dar ce să fac cu cei o sută de talanţi pe care i-am dat oastei lui Dumnezeu?” Omul lui Dumnezeu a răspuns: „Domnul poate să-ţi dea mai mult decât atât”.” 2 Cronici 25:9

Aceasta pare să fi fost o problemă foarte importantă pentru regele lui Iuda, şi este posibil să aibă chiar mai multă greutate pentru creştinul încercat şi ispitit. Să pierzi bani nu este plăcut niciodată, şi, când un principiu este implicat, firea nu este întotdeauna gata să facă sacrificiul. „De ce să pierdem ceva folositor? Nu cumva adevărul cere un preţ prea mare pentru a fi cumpărat? Ce vom face fără ei? Aminteşte-ţi de copii şi de venitul nostru mic!” Toate aceste lucruri şi altele o mie vor ispiti creştinul să pună mâna pe câştigul nedrept, să-1 facă să se lepede de convingerile conştiinţei, atunci când acestea implică pierderi serioase.

Nu toţi oamenii pot vedea aceste chestiuni în lumina credinţei; şi chiar şi pentru urmaşii lui Isus, doctrina „trebuie să trăim” are destulă greutate. „Domnul poate să-ţi dea mai mult decât atât” este un răspuns mai mult decât mulţumitor, la o întrebare chinuitoare. Tatăl nostru ţine baierele pungii, şi El ne poate înapoia însutit ceea ce pierdem de dragul Lui. Noi trebuie să ascultăm voia Sa, şi putem fi siguri că El se va îngriji de noi. Domnul nu va rămâne niciodată dator. Sfinţii ştiu că un grăunte de pace în inimă valorează mai mult decât o tonă de aur.

Cel care îşi înfăşoară o haină ruptă în coate peste o conştiinţă liniştită a câştigat o bogăţie mai mare decât orice ar fi putut pierde. Zâmbetul lui Dumnezeu şi o închisoare sunt destul pentru o inimă adevărată; încruntarea Sa şi un palat ar însemna iadul pentru sufletele credincioase. Să vină tot ce poate fi mai rău, să se ducă toate talentele, şi noi nu ne vom pierde comoara, fiindcă ea este sus, acolo unde Christos stă la dreapta Tatălui. Intre timp, chiar şi acum, Domnul îi face pe cei blânzi să „moştenească pământul” (Matei 5:5) şi „nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană” (Psalmi 84:11).

Meditaţii C. H. Spurgeon

15 Noiembrie

Partea Domnul este poporul Lui.” Deuteronom 32:9

Cum sunt ai Lui? Prin alegerea Sa suverană. El i-a ales şi le-a dăruit dragostea Sa. El a făcut acest lucru fără să vadă nimic bun în ei atunci, şi fără să aştepte nimic bun în schimb. El s-a îndurat de cei care a trebuit să se îndure, şi i-a rânduit pentru viaţa veşnică; de aceea, ei sunt ai Lui prin alegere liberă. Ei nu sunt ai Săi numai prin alegere, ci şi prin cumpărare. El i-a cumpărat şi a plătit pentru ei până la ultimul bănuţ, de aceea nimeni nu-I poate disputa titlul. Partea Domnului a fost plătită din plin „nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur…ci cu sângele scump al lui Christos” (1 Petru 1:18-19). Nu există nici un chezaş fals în averea Sa; reclamanţii nu pot ridica nici o plângere. Preţul a fost plătit înaintea curţii, şi biserica este proprietatea Domnului pentru totdeauna.

Priveşte urmele de sânge de pe cei aleşi, invizibile pentru ochii omeneşti, dar cunoscute de Christos, fiindcă „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui” (2 Timotei 2:19). El nu uită nici unul din cei pe care i-a răscumpărat dintre oameni. El numără oile pentru care Şi-a dat viaţa, şi ţine minte biserica pentru care s-a dat pe Sine. Ei sunt ai Lui prin cucerire. Ce bătălie a dus în noi înainte de a ne cuceri! Cât timp a asediat inimile noastre! Cât de des ne-a pus termeni de capitulare, dar noi ne-am închis porţile şi ne-am întărit zidurile în faţa Lui.

Nu ne amintim momentul în care ne-a cucerit inimile prin furtună? Când şi-a sprijinit crucea de ziduri şi a urcat pe întărituri, punând pe fortăreaţa noastră steagul însângerat al îndurării Sale atotputernice? Da, suntem, într-adevăr, prizonierii cuceriţi de iubirea Sa atotputernică. Fiind aleşi, cumpăraţi şi supuşi, drepturile Posesorului nostru divin. Ne bucurăm că nu suntem ai noştri, şi dorim ca, zi de zi, să facem voia Sa şi să arătăm slava Sa.

Meditaţii C. H. Spurgeon

4 Octombrie

Spre seară se va arăta lumina.” Zaharia 14:7

Adesea privim cu teamă spre bătrâneţe, uitând că va fi lumină până seara. Pentru mulţi sfinţi din vechime, bătrâneţea a fost cel mai bun timp. Un aer mai blând răcoreşte faţa marinarului pe măsură ce se apropie de ţărmul nemuririi. Valurile înfuriate părăsesc marea lui, şi domneşte tăcerea, adâncă, liniştită şi solemnă. De pe altarul bătrâneţii au plecat scânteile focului tinereţii, dar flacăra sentimentelor zeloase rămâne. Pelerinii au ajuns în ţara Beula, acel tărâm fericit, ale cărui zile sunt precum cerul pe pământ. Îngerii îl vizitează, vânturile cereşti adie deasupra lui, florile paradisului cresc pe el, şi aerul este plin de muzica serafimilor.

Unii locuiesc ani întregi aici, iar alţii zăbovesc doar câteva ore înainte de plecare, dar este Edenul pe pământ. Putem să tânjim după timpul când vom ajunge în dumbrăvile lui umbroase, şi să ne mulţumim cu Speranţa până va veni timpul roadelor. Soarele care apune pare mai mare decât cel de amiază, şi splendoarea gloriei aureşte toţi norii care îi înconjoară coborâşul. Durerea nu întrerupe calmul înserării bătrâneţii, fiindcă „puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9) şi suportă totul cu răbdare. Fructele coapte ale experienţei alese se adună în seara vieţii, când sufletul se pregăteşte pentru odihnă. Poporul Domnului se va bucura de lumină şi în ceasul morţii.

Necredinţa se vaită când vede apropierea umbrelor, venirea nopţii şi sfârşitul existenţei. „Ah, nu”, strigă credinţa. „Noaptea a trecut; se apropie ziua adevărată”. Lumina vine, lumina nemuririi, lumina feţei Tatălui. Strânge-ţi picioarele în pat; priveşte sufletele care aşteaptă! Îngerii te duc departe. Rămas bun, prea iubitule. Îţi fluturi mâna; te-ai dus. Ah, acum este lumină. Porţile de diamant se deschid. Străzile de aur strălucesc în lumina de iaspis. Ne acoperim ochii, dar privim nevăzutul. Rămas bun, frate; ai văzut lumina înserării, pe care noi nu am văzut-o încă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Prietenia-i un tezaur

Prietenia e-o comoară, e-un adevărat tezaur,
Dacă știi s-o prețuiești, n-ai nevoie nici de aur.
Cine are un prieten sincer cu adevărat,
Dumnezeu l-a fericit și e cel mai câștigat.

Prietenia sinceră, fără scop și viclenie,
Este de neprețuit, este o bijuterie.
Dacă vrei să ai prieteni, trebuie să fii cinstit,
Nu să umbli cu vrăjeli și să minți necontenit.

Dacă minți, nu-i prietenie, este doar un scop ascuns,
Unde nu-i sinceritate, fățărnicia a pătruns.
Un prieten nu-l câștigi pentru a-l batjocori,
Nu, nu asta-i prietenia, nu așa fac prietenii.

De-asta-i rară prietenia, fiindcă nu-i sinceritate,
Numai adevărul leagă oamenii în unitate.
Când persistă-n prietenie o minciună cât de mică,
Te cuprinde și invidia dar și o sinistră frică.

De-asta-i bine și frumos prietenul să-l prețuiești,
Nu să-l cauți doar cu scopuri și apoi să-l părăsești.
Prietenul adevărat nu stropește cu venin,
Ci rămâne lângă tine și de-s ploi și de-i senin.

Asta-nseamnă prietenie, restul este doar gargară,
Prietenia e-un câștig, nicidecum nu-i o povară.
Cine are un prieten, astăzi când e tot mai greu,
Este binecuvântat și-mplinit de Dumnezeu!

Nichifor Nicu 

Să fii femeie!

Să fii femeie e-o chemare înaltă
Ce-odată ți-a făcut-o Cel Preaînalt
Și oricâte pe pământ sunt laolaltă
Ești darul Domnului cel minunat.

Nu te lupta să schimbi ce ți s-a dat
E un har să fii soție, mamă, fiică
Mai mult, ești fiica Marelui Împărat
Chiar de te simți nevrednică și mică.

Fii o Estera, să sacrifici tot
Și tuturor să le slujești cu drag
Căci Domnul tău Etern și Savaot
Îți strânge lacrimile în al Său șirag.

Fii Debora cu brațe oțelite
Smerită dar și plină de curaj
Ostenelile tale în taină împletite
Îți sunt o pildă pentru copilași.

Fii Ana, roagă-te-n toată umilința
Și așteaptă în tăcere ajutorul
Căci Cel care a făcut făgăduința
E Credincios și-ți e Mântuitorul.

Fii Lois și învață-ți pruncii în teamă
Să facă din Hristos al lor tezaur
Ca Sara-n ascultare îi îndeamnă
Că înțelepciunea e în viață aur.

Fii Maria și ia-ți partea cea mai bună
Căci Bunul cel mai bun e Dumnezeu
Prin El ești toate acestea împreună
Epistolă la toți din jurul tău.

Gabriela Bucur 

24 Februarie

Le voi trimite ploaie la vreme, si aceasta va fi o ploaie binecuvântată. ” Ezechiel 34:26

Aceasta este deplina îndurare divină: „Le voi trimite ploaie la vreme”. Fiindcă cine în afară de Dumnezeu poate spune „le voi trimite ploaie”? Nu este decât o singură voce care poate vorbi norilor să aducă ploaie. Cine trimite ploaie asupra pământului? Cine scutură norii peste iarba verde? Nu Domnul? Aşadar harul este darul lui Dumnezeu, nu realizarea omului. Este nevoie şi de har. Ce s-ar face pământul fără ploaie? Poţi să sfârâmi bulgării, poţi să-ţi semeni sămânţa, dar ce te faci fără ploaie?

Binecuvântarea divină este absolut necesară. Degeaba lucrezi, dacă Dumnezeu nu deschide cerul şi nu trimite ploaie. Doar prin El ai binecuvântare. „Le voi trimite ploaie”. Nu spune „le voi trimite picături” ci ploaie. La fel se întâmplă şi cu harul. Dacă ne dă binecuvântări, Dumnezeu ni le oferă într-o asemenea măsură încât nu există cameră care să le poată cuprinde. Har îmbelşugat! O, avem nevoie de har îmbelşugat să ne țină umili, să ne facă să ne rugăm mai mult şi să ne păstreze în sfinţenie; avem nevoie de har îmbelşugat ca să ne facă zeloşi, să ne păstreze în viaţa aceasta şi să ne ducă în ceruri. Nu putem face nimic fără binecuvântata ploaie de har. Este un har venit într-un timp favorabil. „Le voi trimite ploaie la vreme. ” Cum este vremea ta în dimineaţa aceasta? Este anotimpul secetei? Atunci este vremea să primeşti ploaie. Este un anotimp întunecat şi mohorât? Atunci este vremea să primeşti ploaie.

„Şi puterea ta să ţină cât zilele tale” (Deuteronom 3:25). Şi binecuvântarea este variată. „Le voi trimite ploaie la vreme”. Ploaia înseamnă mai mulţi stropi. Toate binecuvântările lui Dumnezeu merg împreună, ca verigile unui lanţ de aur. Dacă El ne dă har transformator, ne va trimite şi har mângâietor. Va trimite asupra noastră o „ploaie binecuvântată”. Priveşte astăzi în sus, plantă uscată, şi deschide-ţi frunzele şi florile în aşteptarea apei care va veni.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Carul de foc

Mă gândesc așa, o, Doamne, dacă aș fi fost Ilie
Aș urca-ntr-un car de foc ca să mă desprind de glie?
Mă oprește numai faptul c-acel car era de foc
Și mă-nfricoșez la gândul: „Oare n-aș fi ars pe loc?”

Oare ce primește focul dacă nu tot foc în el?
Căci orice e diferit, l-ar fi mistuit de fel
Mă gândesc că și Ilie tot un foc în el avea
De-a putut să urce-n carul care sus în cer ducea.

Toți știau că Domnul ‘nalță pe Ilie sus la cer
Poate se-așteptau să urce într-un car făcut din fier
Ce măsură de credință a avut în el Ilie
Te rog, Tată scump din ceruri, să îmi dai puțin și mie!

Fă-mi ca inima sa ardă pentru Tine necurmat
Ca să pot să trec prin Focu-Ți, ca să ies tot mai curat
Orice vas e curățit și e întărit prin foc
Fără încercarea asta nu e bun, nu-i bun deloc!

Vei descoperi prin foc tot ce facem și clădim
De e aur, pietre scumpe, sau e fân tot ce zidim
Dacă ai aduce carul ca să urc în el și eu
Oare n-aș arde ca fânul? Cred că, Doamne, n-ar fi greu…

Dă-ne vremi de pocăință ca s-ajungem în grânare
Și ferește-ne de pleava aruncată spre pierzare
Și când carul Tău de slavă pogorât-ai să ne-aduni
Dă-ne inimi ca să ardă, pentru ceruri fă-ne buni!

Camelia Stîngaciu  

13 Ianuarie

Iosafat a făcut corăbii din Tars ca să meargă la Ofir să-i aducă aur, dar nu s-au dus, căci corăbiile s-au sfărâmat la Eţion-Gheber.” 1 împăraţi 22:48

Corăbiile lui Solomon s-au întors în siguranţă, dar vasele lui Iosafat nu au ajuns niciodată în ţara aurului. Providenţa îi face să prospere pe unii şi frustrează dorinţele altora, în acelaşi scop şi prin aceleaşi mijloace, dar Marele Conducător este la fel de bun şi înţelept şi într-un caz şi în celălalt. Poate că, prin amintirea acestui text, avem astăzi harul să-L binecuvântăm pe Domnul pentru corăbiile sfărâmate la Eţion-Gheber, ca şi pentru cele încărcate cu binecuvântări temporare. Să nu-i invidiem pe cei care au mai mult succes şi să nu ne murmurăm nenorocirile de parcă am fi cei mai încercaţi din lume.

Ca şi Iosafat, putem fi preţioşi în ochii Domnului, deşi planurile noastre sfârşesc în dezamăgire. Cauza ascunsă a pierderii lui Iosafat este demnă de studiat, fiindcă aceasta este rădăcina Multor suferinţe ale poporului lui Dumnezeu; cauza se află în alianţa cu o familie păcătoasă şi în prietenia cu păcătoşii. In 2 Cronici 20:37 aflăm că Domnul i-a trimis un profet care a spus: „pentru că te-ai unit cu Abazia, Domnul îţi nimiceşte lucrarea”. Aceasta a fost o pedeapsă părintească, care pare să fi fost o binecuvântare pentru el, fiindcă în versetul următor textului nostru de dimineaţă îl găsim refuzând să îngăduie slujitorilor săi să navigheze pe corăbiile unui rege rău. Dumnezeu a vrut ca experienţa lui Iosafat să fie o avertizare pentru restul poporului, ca să evite să fie „înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi” (2 Corinteni 6:14).

O viaţă nefericită este de obicei partea celor care s-au unit prin căsătorie sau prin alte legături cu cei din lume. O, fă-ne Doamne să avem atâta dragoste pentru Tine încât să fim „sfinţi, nevinovaţi, fără pată, despărţiţi de păcătoşi” (Evrei 7:26); fiindcă dacă nu vom fi aşa, ne putem aştepta să auzim spunându-ni-se „Domnul ţi-a nimicit lucrarea”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Aș zbura

Aș zbura peste mări, țări și ape,
Aș zbura de-aici undeva departe,
Unde e armonie deplină,
Acolo sufletul să-mi rămână!
Să uit de pământeasca durere,
De boli, ciume și-atâtea rele,
De păcatul omului la apogeu,
Fără Cuvânt și frică de Dumnezeu!
Aș zbura-n Țara demult promisă,
Unde-i Mirele cu masa-ntinsă,
Și-așteaptă cu brațele deschise,
Suflete ce-au biruit, sfinte!
Pune-ți zborul pe verticală, Sus,
Oricât de puternic vei fi cernut,
Vei fi curățat ca auru-n foc,
Dar vei trăi o Viață cu Cristos!

Maria Șopț