Să fii femeie!

Să fii femeie e-o chemare înaltă
Ce-odată ți-a făcut-o Cel Preaînalt
Și oricâte pe pământ sunt laolaltă
Ești darul Domnului cel minunat.

Nu te lupta să schimbi ce ți s-a dat
E un har să fii soție, mamă, fiică
Mai mult, ești fiica Marelui Împărat
Chiar de te simți nevrednică și mică.

Fii o Estera, să sacrifici tot
Și tuturor să le slujești cu drag
Căci Domnul tău Etern și Savaot
Îți strânge lacrimile în al Său șirag.

Fii Debora cu brațe oțelite
Smerită dar și plină de curaj
Ostenelile tale în taină împletite
Îți sunt o pildă pentru copilași.

Fii Ana, roagă-te-n toată umilința
Și așteaptă în tăcere ajutorul
Căci Cel care a făcut făgăduința
E Credincios și-ți e Mântuitorul.

Fii Lois și învață-ți pruncii în teamă
Să facă din Hristos al lor tezaur
Ca Sara-n ascultare îi îndeamnă
Că înțelepciunea e în viață aur.

Fii Maria și ia-ți partea cea mai bună
Căci Bunul cel mai bun e Dumnezeu
Prin El ești toate acestea împreună
Epistolă la toți din jurul tău.

Gabriela Bucur 

24 Februarie

Le voi trimite ploaie la vreme, si aceasta va fi o ploaie binecuvântată. ” Ezechiel 34:26

Aceasta este deplina îndurare divină: „Le voi trimite ploaie la vreme”. Fiindcă cine în afară de Dumnezeu poate spune „le voi trimite ploaie”? Nu este decât o singură voce care poate vorbi norilor să aducă ploaie. Cine trimite ploaie asupra pământului? Cine scutură norii peste iarba verde? Nu Domnul? Aşadar harul este darul lui Dumnezeu, nu realizarea omului. Este nevoie şi de har. Ce s-ar face pământul fără ploaie? Poţi să sfârâmi bulgării, poţi să-ţi semeni sămânţa, dar ce te faci fără ploaie?

Binecuvântarea divină este absolut necesară. Degeaba lucrezi, dacă Dumnezeu nu deschide cerul şi nu trimite ploaie. Doar prin El ai binecuvântare. „Le voi trimite ploaie”. Nu spune „le voi trimite picături” ci ploaie. La fel se întâmplă şi cu harul. Dacă ne dă binecuvântări, Dumnezeu ni le oferă într-o asemenea măsură încât nu există cameră care să le poată cuprinde. Har îmbelşugat! O, avem nevoie de har îmbelşugat să ne țină umili, să ne facă să ne rugăm mai mult şi să ne păstreze în sfinţenie; avem nevoie de har îmbelşugat ca să ne facă zeloşi, să ne păstreze în viaţa aceasta şi să ne ducă în ceruri. Nu putem face nimic fără binecuvântata ploaie de har. Este un har venit într-un timp favorabil. „Le voi trimite ploaie la vreme. ” Cum este vremea ta în dimineaţa aceasta? Este anotimpul secetei? Atunci este vremea să primeşti ploaie. Este un anotimp întunecat şi mohorât? Atunci este vremea să primeşti ploaie.

„Şi puterea ta să ţină cât zilele tale” (Deuteronom 3:25). Şi binecuvântarea este variată. „Le voi trimite ploaie la vreme”. Ploaia înseamnă mai mulţi stropi. Toate binecuvântările lui Dumnezeu merg împreună, ca verigile unui lanţ de aur. Dacă El ne dă har transformator, ne va trimite şi har mângâietor. Va trimite asupra noastră o „ploaie binecuvântată”. Priveşte astăzi în sus, plantă uscată, şi deschide-ţi frunzele şi florile în aşteptarea apei care va veni.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Carul de foc

Mă gândesc așa, o, Doamne, dacă aș fi fost Ilie
Aș urca-ntr-un car de foc ca să mă desprind de glie?
Mă oprește numai faptul c-acel car era de foc
Și mă-nfricoșez la gândul: „Oare n-aș fi ars pe loc?”

Oare ce primește focul dacă nu tot foc în el?
Căci orice e diferit, l-ar fi mistuit de fel
Mă gândesc că și Ilie tot un foc în el avea
De-a putut să urce-n carul care sus în cer ducea.

Toți știau că Domnul ‘nalță pe Ilie sus la cer
Poate se-așteptau să urce într-un car făcut din fier
Ce măsură de credință a avut în el Ilie
Te rog, Tată scump din ceruri, să îmi dai puțin și mie!

Fă-mi ca inima sa ardă pentru Tine necurmat
Ca să pot să trec prin Focu-Ți, ca să ies tot mai curat
Orice vas e curățit și e întărit prin foc
Fără încercarea asta nu e bun, nu-i bun deloc!

Vei descoperi prin foc tot ce facem și clădim
De e aur, pietre scumpe, sau e fân tot ce zidim
Dacă ai aduce carul ca să urc în el și eu
Oare n-aș arde ca fânul? Cred că, Doamne, n-ar fi greu…

Dă-ne vremi de pocăință ca s-ajungem în grânare
Și ferește-ne de pleava aruncată spre pierzare
Și când carul Tău de slavă pogorât-ai să ne-aduni
Dă-ne inimi ca să ardă, pentru ceruri fă-ne buni!

Camelia Stîngaciu  

13 Ianuarie

Iosafat a făcut corăbii din Tars ca să meargă la Ofir să-i aducă aur, dar nu s-au dus, căci corăbiile s-au sfărâmat la Eţion-Gheber.” 1 împăraţi 22:48

Corăbiile lui Solomon s-au întors în siguranţă, dar vasele lui Iosafat nu au ajuns niciodată în ţara aurului. Providenţa îi face să prospere pe unii şi frustrează dorinţele altora, în acelaşi scop şi prin aceleaşi mijloace, dar Marele Conducător este la fel de bun şi înţelept şi într-un caz şi în celălalt. Poate că, prin amintirea acestui text, avem astăzi harul să-L binecuvântăm pe Domnul pentru corăbiile sfărâmate la Eţion-Gheber, ca şi pentru cele încărcate cu binecuvântări temporare. Să nu-i invidiem pe cei care au mai mult succes şi să nu ne murmurăm nenorocirile de parcă am fi cei mai încercaţi din lume.

Ca şi Iosafat, putem fi preţioşi în ochii Domnului, deşi planurile noastre sfârşesc în dezamăgire. Cauza ascunsă a pierderii lui Iosafat este demnă de studiat, fiindcă aceasta este rădăcina Multor suferinţe ale poporului lui Dumnezeu; cauza se află în alianţa cu o familie păcătoasă şi în prietenia cu păcătoşii. In 2 Cronici 20:37 aflăm că Domnul i-a trimis un profet care a spus: „pentru că te-ai unit cu Abazia, Domnul îţi nimiceşte lucrarea”. Aceasta a fost o pedeapsă părintească, care pare să fi fost o binecuvântare pentru el, fiindcă în versetul următor textului nostru de dimineaţă îl găsim refuzând să îngăduie slujitorilor săi să navigheze pe corăbiile unui rege rău. Dumnezeu a vrut ca experienţa lui Iosafat să fie o avertizare pentru restul poporului, ca să evite să fie „înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi” (2 Corinteni 6:14).

O viaţă nefericită este de obicei partea celor care s-au unit prin căsătorie sau prin alte legături cu cei din lume. O, fă-ne Doamne să avem atâta dragoste pentru Tine încât să fim „sfinţi, nevinovaţi, fără pată, despărţiţi de păcătoşi” (Evrei 7:26); fiindcă dacă nu vom fi aşa, ne putem aştepta să auzim spunându-ni-se „Domnul ţi-a nimicit lucrarea”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Aș zbura

Aș zbura peste mări, țări și ape,
Aș zbura de-aici undeva departe,
Unde e armonie deplină,
Acolo sufletul să-mi rămână!
Să uit de pământeasca durere,
De boli, ciume și-atâtea rele,
De păcatul omului la apogeu,
Fără Cuvânt și frică de Dumnezeu!
Aș zbura-n Țara demult promisă,
Unde-i Mirele cu masa-ntinsă,
Și-așteaptă cu brațele deschise,
Suflete ce-au biruit, sfinte!
Pune-ți zborul pe verticală, Sus,
Oricât de puternic vei fi cernut,
Vei fi curățat ca auru-n foc,
Dar vei trăi o Viață cu Cristos!

Maria Șopț  

Strigat de trezire

„Mai demult creştinii-n lume erau călători spre-o Țară.
Cum de azi își fac palate într-o lume așa murdară?
Mai de mult veneau creștinii la-nchinare bucuroși.
Cum de azi cu șapte care stau acasă tacticoși?

Mai demult era credința aur din Sfânta Scriptură.
Cum de azi credința-i rară, toți aleargă după zgură?
Nicovala nu se teme niciodată de ciocan,
Biblia nu se îndoaie sub barosul lui Satan.

Mai de mult le era groază credincioșilor să spună
Vre-un cuvânt sucit de bârfă, vreo sudalmă sau minciună.
Cum de azi nu-i nici o teamă de vorbirile de rău,
De gâlcevi și anonime adunate la hârdău?

Mai demult era o râvnă între sfinți să fie pace.
Cum de azi s-au lipit păduchii de-ale sfinților cojoace?
Mai demult era dorința, toți să ajungem misionari,
Cine ne-a schimbat consoana să ne vrem milionari?

Mai demult trăiau creștinii după Biblie, în pace.
Cum de azi i-a momit lumea să se poarte cum le place?
Mai demult era o grijă cei aleși să fie sfinți.
Unde s-a pierdut podoaba prețioasei umilinți?

Mai demult era respectul pentru ziua de închinare
Și stăteau înaintașii ore-n șir la Adunare.
Azi în grabă predicuța și-apoi fuga drept la meci.
Pentru Domnul doar o oră, pentru idoli douăzeci.

Unde-i Cornea cu desaga și cu Biblia în mână?
Unde-i Berbecar să stoarcă lacrima-n limba română?
Unde-i Dașcă, Unde-i Mârza, Viga, Ștrebea sau Brumar
Unde ne sunt azi eroii pentru brazdă și altar?

Mai demult la rugăciune se simțea o adiere,
Duhul Sfânt sufla în inimi flacăra Lui de putere.
Unde-i acel: „Vai de mine, că sunt mare păcătos!”
Unde-i mirul pocăinței în urmașii lui Hristos?

Mai demult chema profetul oamenii la pocăință.
Se îngrămădea norodul la Iordan cu umilință.
Dar Ioan Botezătorul nu cruța nici un păcat
Și era Ioan, el însuși, omul vrednic de urmat.

Mai demult cântarea sfântă se cânta în straie sfinte,
Ca o jertfă pentru Domnul, dintru-a dragostei fierbinte.
Cum de azi jazz-ul din lume, muzica de rock&roll
A ajuns bisericească, sac dulceag de vitriol?

Mai demult era dorința să fim mărturie vie,
Cum de azi creștinul tace, ca o cioară-n colivie?
Mii de mii înaintea noastră pentru Domnul au trăit.
Oare noi nu vrem cununa celor care-au biruit?

Unde-i glasul de aramă ca un clopot din vecernii,
Să ne cheme la sfințire astăzi și pe noi modernii?
Unde e măcar ecoul furișat printre copaci.
Când spunea Învățătorul „ferice de cei săraci!”

Mai demult erau creștinii contopiți într-o iubire,
Și trăiau prin Duhul Slavei într-o bună înfrățire.
Se slujeau unii pe alți proslăvind pe Dumnezeu.
N-auzeai atâta vorbă: „eu și eu și eu și eu.”

O Isuse, Preaslăvite, adu vremi de cercetare!
Ca Biserica Ta Sfântă să trăiască-n ascultare.
Ca atunci când era una, sfântă, toată la un loc,
Snopi de dragoste și pace, iar Tu însuți la mijloc.

Doamne șterge vorba tristă: „mai demult, era odată”.
Vrem să așteptăm din Tine lucruri noi ca niciodată
Să fim iarăși o simțire, sfinții toți un singur gând,
Glorioasa Împărăție ridicată pe pământ.

Oare când va fi strigarea „Iată Mirele, fiți gata!”
Să ne ridicăm la slavă cu urale „Maranata!”
Îmbrăcați în haine albe, in subțire și curat,
O Biserică slăvită, sfântă și fără păcat.

Se aude-n toiul nopții freamăt ca și de trezire.
Avem candele-aprinse, Te-așteptăm, slăvite Mire!
Lasă Duhul Sfânt să crească dragostea aprinsă-n noi.
Astfel să ne pregătească pentru ziua de apoi.”

Valentin Popovici 

Bombe cu efect intarziat

Text: Iosua 7:10-26

…şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge.” Numeri 32:23

Intr-una din cărţile lor despre afacerea Watergate, intitulată: „Ultimele zile”, Robert Woodward şi Cari Bernstein, au inclus un paragraf care pentru mine ilustrează un adevăr al versetului de azi. Ei au scris: „Pentru a se apăra, preşedintele a plantat bombe cu efect întarziat… Nixon a tăinuit, a dat răspunsuri echivoce, a minţit. Unele din bombe au explodat deja, iar la altele se mai aude tic-tacul dispozitivului de amorsare”. După cum ştim acum, bombele au explodat avand ca rezultat demisia preşedintelui.
Cand păcatele nu sunt mărturisite ci ascunse, ele sunt la fel ca bombele cu efect întarziat. Nu pot sta ascunse pentru totdeauna. Să ne gandim numai la păcatul lui Acan, a cărei povestire am citit-o azi. Neascultand porunca Domnului de-a distruge totul din Ierihon, el a păstrat o manta, o placă de aur şi ceva argint. Cand a îngropat aceste comori în cortul lui, nu s-a gandit, totuşi, că era ca plantarea unei bombe cu efect întarziat. Tic-tacul ceasului focosului obiectelor îngropate a funcţionat pană cand Israel a fost învins atat de ruşinos la Ai. Atunci a fost descoperit păcatul lui Acan, iar el a fost cumplit pedepsit pentru el.


Cu aproximativ un an în urmă, am văzut acest principiu ilustrat atat de bine în America, atat pe tăram politic cat şi religios, atunci cand scandalurile au ieşit la lumină. Dar înainte de-a ne grăbi să arătăm cu degetul acuzaţiei spre alţii, să privim în propriile noastre vieţi. Poate şi noi avem păcate ascunse şi nemărturisite. Dacă este aşa, a sosit vremea să ne pocăim, mărturisindu-le şi să-I cerem lui Dumnezeu să ne ierte. Este singura cale de-a dezamorsa aceste „bombe cu efect întîrziat”. – D.C.E.

Ajută-mi, Doamne, să nu-mi ascund păcatul!
Greşelile-mi secrete ce stau la pandă,
Ţi le voi spune Ţie şi nu la altul.
Să fiu mereu curat, Tu îmi dă izbandă!” -D.J.D.

Unul din motivele pentru care astăzi trebuie să facem ce este bine, e maine

Painea zilnica

Nu astepta pana nu mai este

Text: Proverbele 23:15-24                       

„… părinţii sint slava copiilor lor”. Proverbele 17:6

Iată o scrisoare scrisă de un om care a simţit că trebuie să dea glas dragostei pentru tatăl lui, chiar dacă acesta era mort de 30 de ani:
Dragă tată:
Simt că trebuie să spun unele lucruri pe care am neglijat să le spun atunci cînd eram copil. Numai după ce am trecut prin şcoala lungă şi grea a vieţii, înţeleg ceea ce am simţit atunci. Eu trebuie să fi fost o încercare amară pentru tine. Am crezut în ideile mele superficiale, dar numai acum îmi dau seama cat de ridicole erau faţă de profunzimea înţelepciunii tale mature. Vreau să-mi mărturisesc una din cele mai grave greşeli – că am crezut că într-un fel tu nu înţelegi. Mă cunoşteai mai bine decat mă cunoşteam eu însumi. Înţelepciunea ta mă înconjura aşa cum apele oceanului înconjoară o insulă. Cat de multă răbdare ai avut cu mine! Ce îndelungă răbdarel Aş vrea să pot să-ţi spun azi cat de mult te iubesc şi cat de mult te preţuiesc.


Nu va trece mult şi voi fi şi eu acolo şi cred că tu vei fi cel dintai să-mi iei mana şi să mă conduci în slavă. Atunci vei realiza că nici un dor, nici o suferinţă investită în mine n-a fost zadarnică. Îmi pare atat de rău pentru nechibzuinţa mea şi pentru lipsa de dragoste, dar slavă Domnului, te voi întalni curand pe străzile de aur, deoarece m-ai iubit, rugandu-te neancetat pentru fiul tău neascultător! Cu dragoste, fiul tău recunoscător. Dacă tatăl tău mai trăieşte încă, exprimă-ţi dragostea şi aprecierea pentru el chiar azi. Nu aştepta pană cînd nu mai este! -H.G.B.

Mulţumindu-Ţi, Doamne, pentru taţii
Ce ne-arată-n faptă şi cuvant
Ascultarea sfantă-a voii Tale
Şi iubirea de Cuvantul sfant.” – Johnson

Mulţumim lui Dumnezeu pentru taţii care nu numai că ne-au adus la viaţă, dar ne-au învăţat si cum să trăim

Painea zilnica

Cautatorul de comori

Text: Proverbe 2:1-9

…dacă vei cere înţelepciune… şi vei umbla după ea ca după o comoară…, atunci vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.” Proverbe 2:4, 5.

Mei Fisher este un căutător de comori care a căutat aur şi a găsit. In primul rînd, a localizat o anumită porţiune de pe fundul oceanului unde se credea că sînt monede de aur. Din acel moment, Mei a devenit ceea ce alţii numesc „un adevărat visător”. Dar visele nu erau totul. După 16 ani de căutări a unei epave spaniole, pe nume: Nuestra Senora de Atocha, a găsit-o în apele oceanului, la sud de Florida. Scafandrii lui au scos la lumină din nava scufundată monede de aur în valoare de milioane de dolari – dar n-a fost uşor. Echipaţi cu detectoare de metale, ei au identificat toate „ţintele” metalice posibile, după care s-a pornit investigaţia. Visele şi munca s-au meritat, şi azi Fisher este un om bogat.


Succesul acestui căutător de comori îmi aminteşte de o altfel de comoară, despre care Biblia spune „că e mai de preţ ca mărgăritarele” (Prov. 3:15). Este capacitatea de a putea spune care este diferenţa dintre bine şi rău şi să aplici această cunoştinţă la viaţa de toate zilele. Solomon, care a cerut de la Dumnezeu o inimă înţelegătoare şi înţeleaptă, ne spune în Proverbe 2, că trebuie să căutăm înţelepciunea cu aceeaşi insistenţă şi intensitate cu care un căutător de comori caută argintul (v. 4). Trebuie să cerem înţelegere şi să strigăm după puterea de discernămînt (v. 3), să ne aplecam inima la pricepere (v. 2) şi să primim comoara Cuvîntului lui Dumnezeu în inimile noastre (v. 1).
Preţuim noi înţelepciunea? O căutăm cu stăruinţă ca şi cum ar fi aur curat? Dacă este aşa, atunci vom fi răsplătiţi cu cea mai mare comoară a vieţii – comoara cunoaşterii lui Dumnezeu.   – M.R.D. II

La ce folos, cînd viaţa mi se gata
De toată-nţelepciunea lumii adunată,
De n-am ştiut, căutînd în astă lume
Să am înţelepciunea Domnului, curată?„- P.L.

” aduna multă cunoştinţă prin efortul propriu,
dar adevărata înţelepciune vine
numai de la’Dumnezeu.

Ca toamna-i viaţa

Ca toamna-i viaţa, e frumoasă!
Ne fascinează chipul ei,
În strai de aur, graţioasă
Păşind cu fală pe alei.

Ca toamna-i viaţa, o şireată
Clipind din ochii verzi căprui,
E-acea gutuie aromată
Cu gust şi dulce şi-amărui.

Ca toamna-i viaţa, precupeaţa:
Ne dă din roade, dar ne fură
Al mierlei ‎tril, din flori dulceaţa,
Din frunze-şi ţese cuvertură…

Ca toamna-i viaţa, capricioasă,
‎Îţi râde-n soarele din zori,
Iar către seară e ţâfnoasă:
Ba-i frig, ba plouă, ba-s mulţi nori…

Ca toamna-i viaţa, călătoare,
Cutreieră poteci, alei
Cu semeţie şi grandoare,
Dar câte ploi în urma ei …!

Ca toamna-i viaţa, simfonie,
Culorile-i dau sens şi ton
Şi, dacă ele-s armonie,
Viaţa nu-i un trist peron.

Olivia Pocol