Tablou de iarnă

Văzduhul cerne maldăre de nea
Peste pământ, cu cerul vrând să-l lege,
Să-i oblojească crestele betege ….
Şi-mbrăţişate peste timp să stea.

În linişti sacre, de tărâm galactic,
Lin doarme firea sub vegheri astrale,
Slab ticăind la treceri siderale,
Pe culmile-ngheţate de vânt arctic.

Doar casa mea, ca-ntr-un tablou pictată,
Cu galbenă lumină la ferestre
Freamătă-n note calde, vii, terestre,
Şi-ntruchipează fericirea toată.

Olivia Pocol

Desprinși de lumea efemeră

Total desprinși de lumea efemeră
Cu-avânt călătorim spre-o altă emisferă
Dăm la o parte piedici plantate pe cărare
De slujitori ce vin din densa-ntunecare.

Călăuziți de Raza cea sfânta a-nvierii
Știm că ajungem în Țara Primăverii
Alături de drumeții ce poartă-n suflet dorul
Să mai asculte-odată ce spune Ziditorul.

Talazurile-s mari și vin ca să distrugă
Un gând înmiresmat și-ndemnul pentru rugă
Dar melodia dragă printre dureri compusă
Calmează frământarea peste ființă pusă.

În zilele toride văpăile sunt stinse
De ploile curate din Paradis desprinse
Durerea survenită în luptele acerbe
E transferată-n spațiul minunilor superbe,

Și-atunci pătrund în noi astrale revelații
S-avem spre tot ce-i sfânt divine aspirații
Și iar ne copleșește vreun fapt descris în Carte
Și știm că de Mesia, nicicând, nu ne-om desparte.

Desprinși de greutatea născută-n nepăsare
Simțim cum Duhul Sfânt aduce ușurare
Se-așează-n noi, duios, o tainică simțire
Ce-o vom păstra, mereu, ca hrană și-amintire.

Uniți fiind cu Cerul străbatem labirintul
Păstrăm încredințarea, păstrăm curat veșmântul
Trăim în mediu-n care Lumina e sfidată
Dar la final de drum ne-așteaptă o răsplată.

George Cornici

Azi…și-apoi eternitatea

Azi, iar, ‘nălțăm privirea spre zările astrale
Și așteptăm răspunsul știind că va veni
O nouă frumusețe găsim, noi, în petale,
Divine revelații, desigur, s-or stârni.

Azi pregătim ființa să-nfrunte încercarea
Puternică să fie când bate greul val
Să poată să respingă, prin tihnă, tulburarea
Și orice afirmații rostite de Baal.

Azi fredonăm cântarea din Carte inspirată
Să mângâie lăuntrul cuprins de-ngrijorări
Să vină-n noi o stare binecuvântată
Cu multe bucurii și multe-nseninări.

Azi îndreptăm gândirea spre tronul îndurării
Căci vrem conecții sfinte cu tot ce e în Cer
Să nu uităm, nicicând, că-n ceasul întristării
Găsim tărie-n Fiul nu-n stările ce pier.

Azi iar vestim minunea de-a fi în sfânta Turmă
Să știe toți din jur că este-un Paradis,
Că harul revărsat, din Slavă, nu se curmă,
Că se-mplinește-acum exact ce-a fost promis.

Va fi, apoi, un mâine, va fi eternitatea
Iar ”astăzi” va dispare de parcă nu a fost
Dar vom purta cu noi iubirea, demnitatea
Și nu vom părăsi divinul Adăpost.

George Cornici