24 Februarie

„Le voi trimite ploaie la vreme, si aceasta va fi o ploaie binecuvântată. ” Ezechiel 34:26

Aceasta este deplina îndurare divină: „Le voi trimite ploaie la vreme”. Fiindcă cine în afară de Dumnezeu poate spune „le voi trimite ploaie”? Nu este decât o singură voce care poate vorbi norilor să aducă ploaie. Cine trimite ploaie asupra pământului? Cine scutură norii peste iarba verde? Nu Domnul? Aşadar harul este darul lui Dumnezeu, nu realizarea omului. Este nevoie şi de har. Ce s-ar face pământul fără ploaie? Poţi să sfârâmi bulgării, poţi să-ţi semeni sămânţa, dar ce te faci fără ploaie?

Binecuvântarea divină este absolut necesară. Degeaba lucrezi, dacă Dumnezeu nu deschide cerul şi nu trimite ploaie. Doar prin El ai binecuvântare. „Le voi trimite ploaie”. Nu spune „le voi trimite picături” ci ploaie. La fel se întâmplă şi cu harul. Dacă ne dă binecuvântări, Dumnezeu ni le oferă într-o asemenea măsură încât nu există cameră care să le poată cuprinde. Har îmbelşugat! O, avem nevoie de har îmbelşugat să ne țină umili, să ne facă să ne rugăm mai mult şi să ne păstreze în sfinţenie; avem nevoie de har îmbelşugat ca să ne facă zeloşi, să ne păstreze în viaţa aceasta şi să ne ducă în ceruri. Nu putem face nimic fără binecuvântata ploaie de har. Este un har venit într-un timp favorabil. „Le voi trimite ploaie la vreme. ” Cum este vremea ta în dimineaţa aceasta? Este anotimpul secetei? Atunci este vremea să primeşti ploaie. Este un anotimp întunecat şi mohorât? Atunci este vremea să primeşti ploaie.

„Şi puterea ta să ţină cât zilele tale” (Deuteronom 3:25). Şi binecuvântarea este variată. „Le voi trimite ploaie la vreme”. Ploaia înseamnă mai mulţi stropi. Toate binecuvântările lui Dumnezeu merg împreună, ca verigile unui lanţ de aur. Dacă El ne dă har transformator, ne va trimite şi har mângâietor. Va trimite asupra noastră o „ploaie binecuvântată”. Priveşte astăzi în sus, plantă uscată, şi deschide-ţi frunzele şi florile în aşteptarea apei care va veni.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Chiar de-i lungă așteptarea

Chiar de-i lungă așteptarea
Știm că vom primi răspuns
Domnul vieții nu-i ascuns
Ne cunoaște întristarea.

Nu am fost dezamăgiți
În cazuri anterioare
Ci-am privit spre sărbătoare
Și-am fost, astfel, întăriți.

Chiar de-i lungă încercarea
Nu abandonăm un trai
Ce-L cinstește pe-Adonai
Și așteaptă vindecarea.

Chiar când crucea greu apasă
O purtăm cu gând senin
Căci trăim doar un destin:
De-a fi parte din Mireasă.

Crezul care s-a format,
În lupte, pe-a vieții cale
(Sau la școli duminicale)
Pe Cristos s-a rezemat.

Chiar de nu primim răspuns
La o cerere ardentă
Starea noastră-i evidentă,
Harul este îndeajuns.

De e astăzi rezolvarea
Sau e mâine…peste-un an
Știm că se-mplinește-un plan
Ce calmează frământarea.

Cum să nu-L glorificăm?
Chiar când așteptarea-i lungă,
Sau când nu e mult în pungă
Mâini spre Slavă ridicăm.

George Cornici

Ajutor din afară

“… Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41.10)

Făgăduinţa de ieri ne garanta puterea pentru lucrul nostru. Cea de azi ne asigură ajutorul lui Dumnezeu, când nu putem lucra singuri. Domnul zice: ”îţi vin în ajutor”. Puterea dinăuntru este completată prin ajutorul dinafară. Dumnezeu poate, dacă găseşte de cuviinţă, să ne trimită ajutoare pentru luptele ce le întâmpinăm. Dar daca ne lipseşte de ele, va sta El însuşi lângă noi, ceea ce ne este mai de folos decât legiuni de fiinţe omeneşti.

Acest ajutor ne vine la timpul potrivit şi este nimerit, înţelept şi potrivit împrejurărilor celui încercat. Este chiar mai mult decât un simplu ajutor, căci Domnul ne ia toată povara şi ne ajută în toate nevoile noastre. ”Dumnezeul nostru este un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi.” (Psalmul 46).

Deoarece El ne-a mai venit în ajutor, ne putem încrede în El pentru prezent şi viitor. Rugăciunea noastră este: ”Doamne, fii ajutorul nostru”, iar experienţa noastră este că ”Duhul ne ajută în neputinţele noastre”; aşteptarea noastră este: ”îmi ridic ochii spre munţi, de unde îmi va veni ajutorul” şi în curând cântarea noastră va fi: ”Tu, Doamne, ne-ai ajutat”.

Charles Spurgeon

Mângâierea celui ce plânge

“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!” (Matei 5.4)

Pentru a ajunge în Sion, trecem prin valea plângerii. S-ar putea crede că a fi trist şi a fi binecuvântat sunt două lucruri care nu se potrivesc, dar Mântuitorul care este nespus de înţelept, le-a unit în această fericire. Omul să nu despartă ceea ce Dumnezeu a unit. Mâhnire asupra păcatului, asupra păcatului nostru şi asupra păcatului altuia, este pecetea lui Dumnezeu pentru credincioşii Săi. Când Duhul de îndurare s-a revărsat asupra casei lui Dumnezeu, toţi vor fi mâhniţi. După cum apa ne dă binefaceri superioare, tot aşa din această sfântă tristeţe primim cele mai mari binecuvântări. Dar această binecuvântare făgăduită celui care varsă lacrimi nu este făcută pentru zile foarte îndepărtate; nu, Cristos îl numeşte fericit chiar de acum.

Duhul Sfânt va mângâia sigur inimile care plâng pentru păcatele lor. Ele vor fi mângâiate prin sângele lui Isus Cristos şi prin puterea curăţitoare a Duhului Sfânt. Credincioşii vor fi mângâiaţi cu privire la păcatul lor care se revarsă în localitatea lor şi-n timpul lor, prin siguranţa că Dumnezeu Se va slăvi, cu toată răzvrătirea oamenilor. Ei vor fi mângâiaţi cu aşteptarea că în curând vor fi pe deplin eliberaţi de păcat şi vor fi răpiţi pentru a fi pentru totdeauna în prezenţa slăvită a Domnului lor.

Charles Spurgeon