30 August

Nădăjduieşte în Domnul.” Psalmi 27:14

Să nădăjduieşti poate părea un lucru uşor, dar este una din posturile pe care soldatul creştin nu o învaţă decât după ani întregi. Mărşăluirea este mult mai uşoară decât aşteptarea, pentru soldaţii lui Dumnezeu. Există ore de confuzie în care cel mai ascultător suflet, doritor să slujească Domnului, nu ştie ce să facă. Cum ar trebui să acţioneze? Să se lase pradă disperarii? Să fugă înapoi cu laşitate şi să scape, Sau să meargă înainte, în nesiguranţă? Nu, trebuie să aştepţi pur şi simplu. Să aştepţi în rugăciune, totuşi. Cheamă-L pe Dumnezeu, şi prezintă cazul în faţa Lui. Spune-i necazurile tale şi cere ajutorul făgăduit. Atunci când nu ştii ce să alegi între o datorie şi alta, cel mai bine este să te umileşti ca un copil şi să aştepţi pur şi simplu răspunsul Domnului.

Este bine să ne recunoaştem nesocotinţa şi să aşteptăm să fim conduşi de voia lui Dumnezeu. Dar aşteaptă în credinţă. Exprimă-ţi încrederea neclintită în El. Aşteptările necredincioase şi nerăbdătoare sunt o insultă pentru Domnul. Crede că El va veni la timpul potrivit, chiar dacă te ţine în aşteptare până la miezul nopţii. Viziunea va sosi şi nu va întârzia. Aşteaptă cu răbdare, nu te răzvrăti din cauza încercărilor, şi binecuvântează-L pe Dumnezeu pentru ele. Nu murmura aşa cum făceau copiii lui Israel contra lui Moise. Nu-ţi dori să te întorci în lume, acceptă situaţia aşa cum este, simplu şi din toată inima, fără nici o încăpăţânare, din mâna Dumnezeului legământului.

Spune: „acum, Doamne, facă-se nu voia mea, ci voia Ta. Nu ştiu ce să fac. Sunt adus la limită, dar voi aştepta să despici marea şi să-mi alungi duşmanii. Voi aştepta, chiar dacă mă vei ţine multe zile, fiindcă inima mea este întemeiată pe Tine, Dumnezeule. Sufletul meu aşteaptă plin de convingerea că Tu eşti bucuria şi mântuirea mea, adăpostul meu şi turnul meu de scăpare”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Doua feluri de-a astepta

30 octombrie

Text: Luca 12:35-40

„Si sa fiti ca niste oameni, care asteapta pe stapanul lor…

 Luca 12:36

Preotul anglican Frederic Farrar a fost un prieten apropiat al
reginei Victoria a Angliei. Intr-o imprejurare, el a relatat
despre o conversatie pe care a avut-o cu maiestatea sa dupa ce ea
ascultase o predica la capela palatului, despre revenirea Domnului
Isus Cristos. Ea a spus: „Oh, parinte Farrar, cat de mult as dori ca
Domnul sa vina in timpul vietii mele!” Cand acesta a intrebat-o de
ce dorea atat de mult acest lucru, cu fata stralucitoare, plina de o
adanca emotie ea a spus: „Pentru ca mi-ar place atat de mult sa-I
pun coroana mea la sfintele Lui picioare, in semn de adoratie!”

Exista cel putin doua feluri in care crestinii „asteapta” ca Domnul
sa se reantoarca. Unii sunt complet insensibili de apropierea acestui
eveniment, deoarece ei au numai cunostinte teologice, ale faptelor.
Atitudinea aceasta este superficiala – o simpla acceptare mintala a
unei doctrine care nu-i face sa-I fie credinciosi Domnului. Alti
credinciosi, totusi, asteapta cu nerabdare, ca si regina Victoria,
dorind venirea a doua oara a Mantuitorului cu un zel arzator. Ei
traiesc pentru slava Sa si doresc sa-L laude si sa-L adore pentru tot
ce-a facut pentru ei. Felul acesta de-a gandi, mangaie inima si
motiveaza acea persoana la o viata sfanta si la asteptarea plina de
speranta de a-L vedea pe Isus fata in fata. Apostolul loan a spus ca
fiecare, care nadajduieste la revenirea Iui Cristos va avea un foc in
inima sa de-a „se curati, cum si El este curat” (1 loan 3:3).
Este acest lucru adevarat si despre tine? – H.G.B.

Suntem oare gata sa-ntalnim pe Domnul?

Ne va gasi in credinta la venire?

Fratilor, s-avem facliile aprinsei

Domnul vine! Sa-L intampinam pe Mire! „

– Adams

Verifictiti-va daca sunteti gata

pentru revenirea lui Cristos:

Va face aceasta dezinteresati sau incintati?

Painea zilnica

Puterea de a răbda

„Dacă zăboveşte, aşteaptă-o. Habacuc 2:3”

Răbdarea nu este acelaşi lucru cu indiferenţa; răbdarea ne duce cu gândul la o stâncă foarte puternică ce rezistă în faţa tuturor intemperiilor. Vederea lui Dumnezeu este izvorul răbdării, deoarece ea ne dă inspiraţie morală. Moise a răbdat nu pentru că a fost devotat unui ideal al dreptăţii şi al datoriei, ci pentru că L-a văzut pe Dumnezeu. “El a stăruit, ca văzându-L pe Cel nevăzut” (Evrei 11:27, Bucureşti 2001). Un om care L-a văzut pe Dumnezeu nu este devotat unei anumite cauze sau probleme; el Îi este devotat lui Dumnezeu Însuşi. Ştii întotdeauna când o viziune este de la Dumnezeu, datorită inspiraţiei care vine împreună cu ea; lucrurile care vin în viaţa ta aduc lărgire şi vitalitate, deoarece totul este activat de Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu te trece, pe plan spiritual – aşa cum L-a trecut pe Fiul Său în mod concret – printr-o perioadă de ispitire în pustie, timp în care nu ai nici un cuvânt de la El, tu să rămâi neclintit; puterea de a rămâne neclintit există, pentru că-L vezi pe Dumnezeu.”Dacă zăboveşte, aşteaptă-o.” Dovada că am avut parte de viziune este faptul că noi căutăm mai mult decât am ajuns să cunoaştem. Este un lucru rău să fim satisfăcuţi pe plan spiritual. “Ce Îi voi da Domnului?* (KJV) a spus psalmistul. ..Voi lua paharul mântuirii.” Noi suntem în stare să căutăm satisfacţie în noi înşine – “Am acum lucrul care îmi trebuia; acum sunt cu totul sfinţit: acum pot sta neclintit”.

Imediat ce spunem aceasta, suntem pe drumul spre dezastru. Căutarea noastră trebuie să depăşească cunoaşterea noastră. “Nu că am câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit.” Dacă avem numai ceea ce am experimentat, nu avem nimic, dar dacă avem inspiraţia viziunii lui Dumnezeu, avem mai mult decât putem experimenta. Fereşte-te de pericolul relaxării spirituale!

Oswald CHAMBERS

Dragostea

Dragostea e blândă şi curată.
Dragostea rămâne mereu înflăcărată.
Dragostea are numai vorbă bună
Dragostea răul nu poate să-l spună.
Dragostea mereu pacea o caută,
Dragostea niciodată nu se ceartă.
Dragostea numai bine înfăptuieşte.
Dragostea de la o zi la alta creşte.
Dragostea iartă deplin fiecare alunecare,
Dragostea ascunde totul în tăcere şi uitare.
Dragostea rabdă cu bucurie.
Dragostea îndeamnă la neprihănire.
Dragostea se frânge când celălat plânge.
Dragostea se jertfeşte până la sânge.
Dragostea geme când vede lumea cum piere.
Dragostea dă totul şi nimic nu cere.
Dragostea nu-şi caută dreptatea,
Dragostea nu-şi aşteaptă aici răsplata.
Dragostea e de la Dumnezeu.
Dragostea adevărată aşa va fi mereu.

Maria Trifan 

Ne așteaptă Dumnezeu

Motto: „”Păziți-vă bine să nu pierdeți rodul muncii voastre, ci să
primiți o răsplată deplină.”” Amin!  2 Ioan :v.8.

Omul lumesc când greșește
Crede că a lui păcate,
Dacă spune: ‘Îmi pare rău!’
Toate îi vor fi iertate.

Dar n-ajunge doar regretul,
Că Scriptura ne învață
Că numai nașterea din nou
E pocăință adevărată.

Nu ajunge doar căința
Chiar de face-un legământ,
Dacă omul nu se naște
Din apă și din Duh Sfânt

Și nu umblă în lumină –
Și să rămână în lumină,
Nu va intra niciodată
În a Raiului grădină.

Pe cel aproape să-l iubească
Precum Domnul ne iubește,
Că iubirea de aproape
Și sfințenia ne unește.

Să stăruie plin de iubire
În legăturile frățești,
Având scrise-n mintea lui
Poruncile dumnezeiești.

Să poată purta povara
Altui frate credincios,
Împlinind cu bucurie
Legea Domnului Hristos.

Si să nu-și plece urechea
La orice lumesc cuvânt,
Dar cu multă luare-aminte
Când vorbește Duhul sfânt.

Să fie-n orice legătură
Împodobit cu smerenie,
Să știe să-și stăpânească
Vasu-n cinste și sfințenie.

Că omul, dacă-n trupul lui,
Nu este duhovnicesc,
Va ajunge și în duhu-i
Precum orice om lumesc.

De aceea, în alergarea
Care ne stă înainte
S-alergăm cu stăruință
Înspre plaiurile sfinte.

Și-om întâlni în alergare
Poate culmi de fericire,
Dar și văi adânci și pline
De pietre de poticnire.

Să nu ne-oprim din alergare
Chiar dacă drumul e greu,
Că la capătul de drum
Ne așteaptă Dumnezeu.

Ioan Vasiu 

Una dintre marile interdicţii ale lui Dumnezeu

„Nu te tulbura, aceasta duce numai la rău.” Psalmul 37. RV

Tulburarea înseamnă a ajunge sărac lipit din punct de vedere mental sau spiritual. Una este să spui “Nu te tulbura”, dar cu totul alta este să ajungi în starea în care să nu poţi să te tulburi. Pare aşa de uşor să vorbim despre “a te odihni în Domnul” şi despre “a-L aştepta cu răbdare”, atâta timp cât cuibul nu este stricat – atâta timp cât nu ajungem să trăim, ca mulţi alţii, în agitaţie şi teamă. Este oare posibil atunci să te odihneşti în Domnul? Dacă această poruncă nu dă rezultae atunci, nu va da rezultate nicicând. Această interdicţie trebuie să dea rezultate atât in zile de tulburare, cât şi în zile de pace, altfel nu va da niciodată rezultate. Şi dacă nu va da rezultate în cazul tău, nu va da rezultate în cazul nimănui. Odihna în Dumnezeu nu depinde nicidecum de împrejurările tale exterioare, ci de relaţia ta cu Dumnezeu Însuşi

Agitaţia sfârşeşte întotdeauna în păcat. Noi ne imaginăm că puţină frământare şi îngrijorare arată de fapt cât de înţelepţi suntem, însă, în realitate, aceasta arată mai degrabă cât de răi suntem. Tulburarea izvorăşte din hotărârea de a ne urma propria cale. Domnul nostru nu S-a îngrijorat niciodată şi n-a fost niciodată tulburat, deoarece scopul Său nu a fost să-Şi realizeze propriile idei, ci să împlinească planul lui Dumnezeu. Tulburarea este ceva rău pentru un copil al lui Dumnezeu.

Ţi-ai impuiat sufletul tău neînţelept cu ideea că situaţia ta este prea grea pentru Dumnezeu? Lasă la o parte toate “presupunerile” tale şi odihneşte-te la umbra Celui Atotputernic. Spune-I lui Dumnezeu în mod deliberat că nu te vei tulbura cu privire la acel lucru. Toată tulburarea şi îngrijorarea noastră este cauzată de faptul că nu-L luăm în calcul pe Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

De ce gemi ?…

Tu gemi?…

De ce plângi suflete şi gemi
Astăzi, înlăuntrul meu?
Nădăjduieşte-n Dumnezeu
Căci Îl vei lăuda din nou!…

Îţi pare că e grea povara
Vieţii ce o ai de dus?
Să ştii că Domnul, încercarea
A cântărit-o-ntâi de sus !

Te umple iarăşi de credinţă –
Care te poate izbăvi.
De orice frică şi-ndoială,
Şi te ajută-a birui.

Nu fii mâhnită, inimă,
Când cei din jur nu te-nţeleg…
Puţini sunt cei care caută
Cu-adevărat, pe Dumnezeu.

Doreşti o viaţă de sfinţire,
Aici sub soare să trăieşti?
Cu cât Îl cauţi cu iubire,
Cu-atât mai mult, tu străduieşti…

Te-ntrebi ‘De ce?’ Nu-i timpu-acuma!
Nu stărui să înţelegi.
Stăpânu-a hotărât cununa
S-o dea doar celor ce se-ncred !

Mai geme suflete şi-aşteaptă
Pân’ Dumnezeu va spune –“Gata!”
În cerul Său ajungi doar dacă,
Vei birui-ncercarea toată!

Chiar Pavel spune în Scriptură:
“ ‘ N a Domnului Împărăţie
Prin greutăţi se-ajunge numai” –
Nu ca pe flori, cu multă bucurie.

Fii tare şi te-mbărbătează,
‘ N ale Domnului făgăduinţi.
Căci Cel ce-aduce întristarea
Te-a ales să fii printre cei sfinţi!

Mărire-Ti dau şi slavă, Tată!
C-ai grijă de cei mântuiţi,
Şi vrei să-I duci cu Tine-n slavă
După ce-or fi aici sfinţiţi!

Natalia P

Ca Iosif

Ca Iosif să ai calea
Când mergi spre veşnicii,
Când singur străbați valea
Aceasta-a plângerii.

S-asculți de al tău Tată
Când pe nume te cheamă
Să mergi la frați îndată
Ducându-le şi hrană

Şi veşti bune din ceruri
Acolo în pustie
Chiar dacă-n multe feluri
Lovit eşti cu furie.

Chiar planuri de s-ar face
Spre nimicirea ta
Tu du-te şi în pace
Vesteşte slava Sa!

Tu du-te, chiar cu prețul
De-a fi vândut de frați,
Îndură şi disprețul
De la înalți prelați,

De la acei ce poartă
Un nume de credință,
Dar inima-i de piatră
Şi fără conştiință!

Mai caută-i prin locuri
Pustii şi-ntunecate
Când stau sleiți la focuri
De jertfe vinovate.

Chiar haina cea pestriță
Cu ură de ți-ar cere
Tu fii o luminiță
În noaptea cu mistere.

În locuri fără apă
Chiar de eşti aruncat
Şi nimeni nu te scapă
Căci toți te-au lepădat,

Să nu răspunzi cu ură,
Să nu te-mpotriveşti,
Încă puțin îndură
Şi ai să biruieşti!

Rob dacă vei ajunge,
Să fii supus mereu
Şi inima-ți vei frânge
Căci te apasă greu

Ocara şi ruşinea,
Batjocuri, prigoniri,
Ridică-ți atunci fruntea
Spre Cel ce din măriri

Îți poate-alina dorul,
Te poate mângâia
Şi îți va da Fiorul
Să simți iubirea Sa!

Ispite fără număr
În cale de-or veni
El te va lua pe umăr
Şi-atunci vei birui!

Să strige azi cu toții
Că tu eşti vinovat,
Să fii dat pradă morții
În temniță legat,

Cu lanțuri şi zăvoare,
De lume separat…
Tu luptă-te, fii tare!
Căci Marele ‘Mparat

Îți este-atunci aproape
El nu te părăseşte,
Venit-a să te scape
Să vezi că El trăieşte!

Căci orişicât te-ar frânge
Obezile prea grele
La pieptul Său te strânge
Să uiți orice durere!

Învinuit de lume,
De frații tăi trădat,
Tu fugi de stricăciune,
De patimi, de păcat!

Lasă- ți în urmă haina
Când prins eşti de păcat
Şi-ai să înțelegi taina
Cum poți fi ne-ntinat.

Chiar toți dacă-ți vor spune
Că-i rea credința ta,
Tu eşti ales din lume
Ca să trăieşti aşa!

Arată-le că-n lume
Tu ai un Dumnezeu
Şi porți cu drag un nume
De sfant copil al Sau!

Ştiind că suferința
Curând se va sfârşi,
Tu fă ca pocăința
Mereu a se-mpânzi

În temniță, în locul
Unde stai azi stingher
Fă să se-aprindă focul
Duhului Sfânt din cer!

Vorbeşte cu-ndrăzneală
De Cel ce-i Suveran
Sa nu cazi de-oboseală
‘Naintea lui satan.

Şi nu privi în urmă
Să vezi ce ai pierdut,
Tu ține-te de turmă,
Căci Cel făr’ de-nceput

Priveşte, e ‘nainte
E-aşa de bun Păstor,
Te duce la păşune
Şi ape de izvor!

Deci, fugi de stricăciune
Orice să pierzi, oricât
Căci totul ce e-n lume
E abur, praf şi vânt!

Să fii lovit de oameni,
Să fii sărac, lipsit,
Să n-ai aici pe nimeni…
Rămâi dar neclintin!

Chiar dacă greu trec anii
De grea singurătate
Când auzi cum duşmanii
Te dau mereu la moarte,

Curând veni-va ceasul
Eliberării tale
Şi ai să uiți necazul
Şi zilele de jale!

Te vor ‘nălța în fața
Întregului popor
Acei ce-ți pândeau viața
Să cazi în cursa lor.

Atuncea te vor scoate
Din locul umilit
Să poți vedea că-n toate
Cu Domnu-ai biruit!

Îşi vor aduce-aminte
Acei ce altă dat’
Le-ai fost ca un părinte
Dar iute te-au uitat…

Se vor întoarce frații
Căutându-te cu dor
Prin valea umbrei morții
Und’ te-au lăsat să mori,

Se vor pleca spre tine,
Plângând te-or săruta,
Dar tu să le dai pâine,
Să-i pui la masa ta!

Să nu le-ntorci cu ură
Tot răul ce-au făcut,
Ci mai degrab’ te-ndură
Si iart-al lor trecut

Să nu le ții în seamă
C-au vrut să-ți facă rău,
C-aşa ți-a fost prin viață
Să treci ades prin greu.

Tu cheamă-i cu grăbire
Şi plângi pe-al lor grumaz
Să-ți simt-a ta iubire,
Când ştergi al lor obraz.

Acum, dar, fii statornic,
Ca Iosif  de-altă dat’
Şi-aşteaptă ziua dornic
Când vei fi ridicat,

Aşteaptă cu credință,
Căci tot ce-ai semănat
Cu lacrimi, suferință
Mereu nemângâiat,

Vei secera cu slavă,
Cu vesele cântări
Țâşnind precum o lavă
Din vulcani către zări!

Vei tresălta atuncea
De bucurie plin
Căci Cel ce-a purtat crucea
În noul Său Cămin,

În Paradisul veşnic
Un loc ți-a pregătit
C-ai fost în lume sfeşnic
Şi nu ai obosit,

C-ai fost o stea în noapte
Un far în bezna grea,
Cânt toți mergeau spre moarte
Candela ta ardea!

Ce veşnicii te-aşteaptă!
Ce falnice splendori!
Deci mergi pe Calea dreaptă
Căci El vine pe nori!

El vine dar, fii gata,
Ca Iosif să rămâi
Să poți primi răsplata
Celor ce ‘nvie-ntâi!

Răsplata cea măreață,
Viața făr’ apus
În marea Dimineață,
În Țara lui Isus!

 

Ce-a dat Mântuitorul

De ce atâta nepăsare
De tot ce-n dar tu ai .
Şi-atâta-nverşunare
În faţa Celui care stai.

Priveşte-ţi azi trecutul…
Se merită acum să pierzi?
Viaţă ţi-a dat Mântuitorul,
Cu ochiul tău…nu vezi?

Tu…copil al rătăcirii
Opreşte-ţi ura sacră.
El, Domnul Învierii
La cruce te aşteaptă!

În Mila-I neclintită
Prin Jertfă te-a salvat.
Călcând orice ispită
Dragostea, ţi-a arătat.

Domnul azi te-ndeamnă
Cât încă frate mai ai timp.
Acuma vino şi te-mpacă
Cu-acel pe care l-ai rănit!

Dezbracă-ţi toată mândria
Şi duhul care ţi-e străin.
Îmbracă-te cu bucuria
Preasfântului nost’Stăpân.

Nu ai nimic de-a pierde,
O, fiule…decât de câştigat.
La Tronul Tatălui se vede
De rău dacă te-ai lepădat!

Vino… şi dă-i mâna de pace
Iertat să fii şi-n cerul sfânt.
-Iubirea; Domnului Îi place
Nu mândria, trufia pe pământ.

Te-ndemn acum iubite frate
Să cugeţi mereu în jurul tău.
Fii luptător prin ispitele toate
Şi cere ajutor lui Dumnezeu!

La urmă vei culege roada
În Harul Său, te vei bucura.
Ai să-I vezi Puterea, Slava
Când numele ţi-l va striga.

Doina Ketterer