Recunostinta

Doresc sa-mi fie viata o cantare
De multumire pentru Dumnezeu,
O preacurata jertfa de-nchinare
Adusa ca-ntr-o zi de sarbatoare,
Caci n-are-n univers asemanare,
Nu-i nimeni mai frumos ca Domnul meu.

Ca pana unui scriitor sa-mi fie
De iscusinta plina limba mea,
Intr-o desavarsita armonie
Sa-I cant mereu o noua melodie
Celui ce m-a ales din vesnicie
Si mantuire-a hotarat sa-mi dea.

O lume-ntreaga n-are sa-mi ofere
Ce are El, atat e de slavit;
Eu n-am nevoie pe pamant de-avere,
Nu-mi trebuie nici faima, nici putere,
Mi-a daruit cereasca-I infiere
Si sunt de Imparatul meu iubit.

Doresc sa Ii aduc recunostinta
Ca un prinos pe-al inimii altar,
Cu-adanca si eterna umilinta
Vreau sa-I inchin intreaga mea fiinta,
Caci s-a invesmantat in suferinta,
Iar eu am fost rascumparat prin har.

„Lucrarea mea de lauda este pentru Imparatul!” Psalm 45:1b.

Anca Winter 

Anotimpurile

Domnul le-a făcut frumoase, toate pentru vremea lor,
Primăvara luminoasă cu mulţimea florilor,
Şi albinele, şi mieii, şi mulţimi de porumbei,
Zâmbetele primăverii răspândesc parfum de tei.

Uite colo pârâiaşul, limpede şi cristalin,
Care-i plin de strălucire, cu albastrul cel senin.
Codrii ca în fantezie, ramuri clătinate-n vânt,
Cântă marea simfonie, lăudând pe Tatăl Sfânt.

Colo pe o cărăruie, omul trece fericit,
Parcă-ar vrea mereu să spuie: „Doamne fii în veci slăvit!”
Şi mergând mereu-nainte, omul se uită mirat,
Primăvara cea măreaţă deodată s-a schimbat.

Grâul a crescut, e mare, roadele se pârguiesc,
Toate strălucesc sub soare, ca un rai dumnezeiesc.
Vara cu a ei căldură cheamă păsări la cântat,
Iar pe câmpuri se înnalţă tot ce noi am semănat.

Dar şi vara cea frumoasă trece ca un seceriş,
Toamna e puţin mai rece, cu-al ei bogat înveliş.
Totuşi, toamna e plăcută, cu belşuguri şi cu rod,
Când e plin de grâu hambarul, şi afară şi în pod.

Cade frunza veştejită, uite ce covor frumos!
În pădurea aurită, numai frunze vezi pe jos.
Stau pe înălţimi pleşuve, pomii clătinaţi de vânt,
Căci frunzişul lor cel falnic, odihneşte pe pământ.

Trec în grabă călătorii peste frunze rumenite,
Căci frumoasele podoabe toate sunt îngălbenite.
Strâng pe lanuri fermierii bogăţia lor aleasă,
Şi în care, în căruţe, se întorc cu ea acasă.

Şi când te mai uiţi prin vie, mai găseşti câte-un ciorchin,
Dacă cel cu bogăţie s-a gândit şi la străin.
Şi mergând mereu-nainte, mai ajungi şi prin piaţă,
Toamna-i binecuvântată cu rodirea ei măreaţă.

Apoi pune-ţi în desagă, şi întoarce-te acasă,
Cu belşuguri, frate dragă, şi aşază-te la masă.
Dar întâi îi mulţumeşte, şi în faţa Lui te-nchină,
Celui ce în veci trăieşte sus în ceruri, în lumină.

Vine iarna cu zăpadă, uite brazii aplecaţi,
Ca şi regii la paradă, ei au fost încoronaţi.
Toate dealurile-s pline cu sclipiri din alb curat,
Şi în văi şi pe coline, albul toate le-a-mbrăcat.

Pe căsuţa cu zăpadă, cad scântei şi înnegresc
Frumuseţea de paradă, care ochii o privesc.
Colo în pârâu e gheaţă, şi ia streaşină ciorchini,
Ce frumoasă! Ce măreaţă! Ce dumnezeieşti rubini!

Şi ziceau pe-atunci bătrânii: „Va fi anul roditor,
După cum vedeţi ciorchinii atârnând strălucitor.”
Noaptea-aceasta viscoleşte, cerul este plin cu nori,
Şi zăpada troieneşte peste văile cu flori.

Doamne câtă măreţie! Tu pe toate le-ai zidit
Pentru vremea lor să fie minunate la privit.
Frate, soră, şi pe tine Domnul te-a făcut frumos,
Ca şi floarea primăverii e urmaşul Lui Hristos.

Noi suntem a Lui lucrare, vară e când tu rodeşti,
Pe căldura arzătoare, tot mai sus, mai sus să creşti.
Ca şi floarea cu petale, ca şi spicele de grâu,
Să rodim Isus ne cheamă, până nu e prea târziu.

Bunătate, îndurare, roadă de la Duhul Sfânt,
Să rodească fiecare cât trăieşte pe pământ.
Dacă Domnul nu găseşte roadă în al tău smochin,
Sigur va striga: „Tăiaţi-l!” chiar de te-ai numit creştin.

Iarna pomul odihneşte, şi întreaga armonie
Care astăzi străluceşte în pădure, pe câmpie.
Şi creştinul odihneşte, toţi aceia mântuiţi,
Dar în marea primăvară noi vom fi din somn treziţi.

Vara mântuirii sfinte, nu ştim, poate ca s-a dus,
Şi curând recolta sfântă va fi adunată sus.
Oricum, să veghem pe cale, aşteptând măreaţa zi,
Căci Mântuitorul nostru, Domnul Isus va veni!

Dionisie Giuchici

Poartă-ți crucea ca Isus

„Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” Matei 16:24.

Poartă-ți crucea în tăcere, cere răbdare s-o duci
Nu te pierde în durere, când drumul spre Casă-l urci.

Poartă-ți crucea cu iubire, și iubește cu jertfire
Jertfește-te ca Isus până ai să ajungi sus.

Poartă-ți crucea cu tărie, harul Lui îți e îndeajuns
Să ai în suflet armonie, pacea dulce din Isus.

Poartă-ți crucea în lumină, stai sub candela Scripturii
Când tenebre au să vină, stai sub paza rugăciunii.

Poartă-ți crucea în dreptate căci dreptatea ta-i Isus
Iubește-L până la moarte fiindcă te-a iubit nespus.

Poartă-ți crucea în răbdare să aduci rod răbdător
Tatăl te va curăți să-I fi vas folositor.

Poartă-ți crucea în libertate, nu fii robul nimănui
Fii liber de-orice păcate, glorios spre cer să sui.

Poartă-ți crucea în credință, crede și nădăjduiește
Steagul sfânt de biruință Domnul ți-l făgăduiește.

Gabriela Bucur

La început

Răbdarea mântuiește și dărâmă
Dărâmă lumea-n care ai fost prins,
Lanțurile vremii le sfărâmă,
Răbdarea-i focul vieții de nestins,
Înțelepciunea creștetului nins,
Mintea cea dintâi și de pe urmă!

Și toate sunt născute din Cuvânt,
Cuvântul care-i scris în Cartea Sfântă,
Cuvântul ce se naște și frământă
Lutul amestecat cu Duhul Sfânt,
Frământat când Dumnezeul cântă,
Și precum apa preschimbată-n vin la nuntă
A apărut omul pe pământ!

La început era doar omul și natura,
Și liniște era și armonie,
Nu se născuse frica, nu apăruse ura,
Erau doar vise și flori de păpădie,
Era doar pacea dată de armonie
Și–un tată ce-și privea cu duioșie
Pe drumul vieții sale, creatura!

Nicu Hăloiu 

Acceptând voia Ta

Acceptând voia Ta
Mereu vom fi păziți
Naintea Ta vom sta
Supuși și-ndrăgostiți.

Cuvântu-Ți de-l trăim
Așa cum l-ai lăsat
Putea-vom să suim
Spre Plaiul luminat.

Ești Domnul suveran
Și Tată milostiv
Trăind divinu-Ți plan
E-al nostru obiectiv.

Înfăptuindu-Ți voia
Cu-n duh de umilință
Vom birui nevoia
Și orice neputință.

Principiile-Ți sfinte
Ne-ndrumă spre Cetate
În suflet și în minte
Dorim integritate.

E totul armonie
Când voia-Ți se-mplinește
Nălțăm o simfonie
Ce-n Tine ne unește.

Doar împlinind cerința
Trăirilor sublime
Vom sătura ființa
Cu stările divine.

George Cornici

Roua Cerului

Roua Cerui se lasă ca o mană peste noi
Și ne umple bucuria și ne face mai vioi
Inimile noastre către cer iar se deschid
Să primească armonia și oricare individ

Să-și deschidă inima către Dumnezeu
El le va da trăirea prin harul Său mereu
Și mijloace de viață să trăiască fiecare
Cu iubire de semeni și aleasă educare.

Roua Cerului ne ține rădăcina cu viață
Ne ridică în lumină in oricare dimineață
Roua vine de la Domnul ca o binecuvântare
Ca o ploaie mică și măruntă pentru fiecare.

Roua Ta este ca roua de viață dătătoare
Este lucrarea Domnului cea binevoitoare
Ea ridică din țărână ce este binecuvântat
Și orișice sămânța ce în Domnul s-a plantat

Noi să-i mulțumim de Roua Lui ce ne este dată
Și nu avem în noi grijuri sau o credință uscată
El ne-a chemat de tineri să-l urmăm pe El
Ca să împlinim cu Domnul Isus al cerului țel.

Constantin Sferciuc  

Secretul bucuriei

Cu mulţumirea vine bucuria,
Un simplu “mulțumesc” face minuni,
De Sus ni-s date viața și tăria
Și nicidecum pentru c-am fi mai buni!

Unde e împăcare-i bucurie
Căci pacea sufletului dă odihnă,
Iar unde-i pace este armonie
Și zilele vor curge lin, în tihnă.

Recunoștința-i taina bucuriei,
Să prețuiești ofrandele mărunte,
Să ții deschisă poarta omeniei
Și-nspre căzut mereu să-ntinzi o punte!

Neîndoios, îţi crește bucuria
Când pâinea ta cu cei lipsiți împarţi,
Când iei ștergarul și-ți faci datoria
În ochii Domnului tu te înalţi.

Dar bucuria-n suflet e deplină
Că-n Cartea Vieții numele ți-e scris,
Atunci ți-e chipul plin de-a Sa lumină,
Căminul tău e-un colț de paradis.

Olivia Pocol

Aș zbura

Aș zbura peste mări, țări și ape,
Aș zbura de-aici undeva departe,
Unde e armonie deplină,
Acolo sufletul să-mi rămână!
Să uit de pământeasca durere,
De boli, ciume și-atâtea rele,
De păcatul omului la apogeu,
Fără Cuvânt și frică de Dumnezeu!
Aș zbura-n Țara demult promisă,
Unde-i Mirele cu masa-ntinsă,
Și-așteaptă cu brațele deschise,
Suflete ce-au biruit, sfinte!
Pune-ți zborul pe verticală, Sus,
Oricât de puternic vei fi cernut,
Vei fi curățat ca auru-n foc,
Dar vei trăi o Viață cu Cristos!

Maria Șopț  

Sfaturi din inimă la inimă

Să nu ne cucerească
Un val de lăcomie
Iubirea mult să crească
Mânia să se-oprească,
Să fie armonie.

****
Să fie unitate
Să fie conlucrare
În fiecare frate
Să fie puritate
În orice-mprejurare.

****
Nimic să nu luăm
Din ce oferă firea
Din contră, să luptăm
În Sfânul Duh să stăm
Să nu vrem despărțirea.

****
Dorim progres și har
Și rod bogat dorim
Dar mersul la altar
Să nu mai fie rar
Din rugi să nu ne-oprim.

****
Când lipsuri se ivesc
Și e puțin în vas
Să nu vrem sfat lumesc
Ci sfat dumnezeiesc
La fiecare pas.

****
Când ajutor e dat
La cei ce au nevoie
Cuvântu-i aplicat
Haru-i nelimitat
Că-i dat de bunăvoie.

****
De ceartă, înșelare
Nu-i loc în sanctuar
Poruncile sunt clare
Să facem împăcare
Că-i sfânt mărgăritar.

****
De ce nu sunt iertări?
De ce sunt divergențe?
Aceste comportări
N-aduc înseninări:
Să le-aruncăm ca zdrențe!

****
Să nu ne amăgească
Al lumii val perfid
Spre Patria cerească
Avântul să sporească
Să nu sfârșim în vid.

****
Și înc-un sfat luați:
Să nu vă fie teamă
Ci cu curaj luptați
Să-i apărați pe frați
Și să-i luați în seamă.

George Cornici

Sfânta Lumină

Sfânta Lumină ne-a adus
Clarificarea necesară
Despre viața făr-apus
În armonie cu Isus
Să nu fim în Etern afară.

Vedem ce n-am putut vedea
Când stăpânea o noapte deasă
Vedem că-n apăsarea grea
EL ușurare poate da
Spre El ființa e atrasă.

Venind la noi din infinit
Face ființa fericită
Efectul ei noi l-am simțit
Ce-a fost uscat a înverzit
Cu raza ei înveșnicită.

Învinge-n om porniri firești
Și-l face-apoi să înțeleagă
Perceptele dumnezeiești
Și zice-apoi: “Ce mare ești
Stăpâne peste lumea-ntreagă.”

Doar Ea ne poate lumina
Să știm de viața după moarte
Ne-ndeamnă a ne închina
Pe Mire a-L întâmpina
Cu melodii și fructe coapte.

Pătrunde-n orice colțișor
Să risipească-ngrijorarea
Efectu-i binefăcător
Ne leagă de Mântuitor
Să-i ascultăm, mereu, chemarea.

Eșec după eșec ar fi
De n-ar veni să ne atingă
Dar e aici, putem sui
Să fim cu Ea în veșnicii
Căci nimeni nu poate s-o stingă.

Lumină tainică și sfântă
A nopții-ntunecime-ai frânt
Și azi ființa, toată cântă
Se bucură, nu se frământă
Că-i dai spre Paradis avânt.

George Cornici