Un Semn

Când zările senine se-ntunecă de-odată,
Când vine vijelia, fără a da răgaz,
Se clatină Pământul și bolta înstelată
De groaza care vine, de aprigul necaz,

Se sfarmă stânci și dealuri, munți și piscuri mărețe,
Cetăți zidite-n piatră cu porțile de lemn,
Mă-ncearcă deznădejdea și gânduri mai răzlețe,
Dar eu nu-Ți cer Isuse, decât să-mi dai un semn!

Aștept privind departe, spre zarea-ntunecată,
Cu dorul și dorința lumina de-a vedea,
Și strig din neagra noapte, știind ca Tu-mi ești Tată,
Și ai toata puterea de a mă ridica!

Cărarea ce-mi stă-n față, e-atât de-anevoioasa,
Tânjesc de dor, Te caut, vreau să Te întâlnesc,
Căci nu mă simt în stare, ca să ajung acasă,
În Cortul slavei Tale să pot să poposesc!

Ah, de-ai veni o clipă, sa Îți zăresc eu fața,
Să prind iarăși putere, de-a ‘nainta pe drum,
Să știu că ești cu mine, și-atunci când vine ceața,
Când toate sunt cuprinse de negură și scrum.

Iar jugul ce apasă mai greu pe ai mei umeri,
Să-l port, nu pot eu singur, ah, cum să izbutesc?
Când vin săgeți aprinse de nu poți să le numeri,
Când hoardele de duhuri, mai aprig năvălesc,

Cand inima-mi rămâne, mai tare ca o stâncă
Adesea îngrozită, și fără ajutor,
O singură speranță îmi mai rămâne încă:
Că ești Atotputernic, milos și bun Pastor!

Chiar dacă nimicirea și somnul morții-mi vine
Și carnea se va duce, în recele mormânt…
Nădejdea mea e vie și neclintită-n Tine:
Că voi vedea odată, chiar Fața Celui Sfânt!

Și ce dacă îmi vine, la minte gânduri sumbre,
Că nu-s decât tăciune și abur pe pământ?
Tot ce-am trăit în lume, prin arșițe și umbre
Mă vor conduce-n viață, dincolo de mormânt!

Cu această nădejde, pleca-voi în vecie,
O voi lua cu mine, e singura mea stea!
Căci n-am nimic în lume, ca sa Îți dau eu Ție,
Nicio comoară scumpă, ci însuși viața mea!

Eu Îți dau toată Slava, și-ntreaga mulțumire
Că Ți-ai făcut Tu voia, că Tu ai vrut așa!
Și-nalț spre tine glasul în cânt de proslăvire
Căci meriți Tu Isuse, să primești gloria!

Și ce-aș putea aduce ca plată pentru toate?
Căci n-am nimic în lume decât al Tău Duh Sfânt!
Tu-mi ești speranța vie ce sufletu-mi străbate
Când merg cu dor ‘nainte și-s singur pe pământ.

Tu ești a mea făclie, Îmi luminezi cărarea
Îmi călăuzești pașii și umbletul pe drum
Mă porți pe-a Tale aripi și-mi dai înviorarea
Și-atunci când bate vântul și-s stins ca un tăciun.

Te laud că esti mare, ești plin de bunătate,
Ne porți pe-aripi de slavă, spre locul pregătit,
Ne porți de grijă-n toate, cu haruri nevisate
Ca să strigăm într-una: Isuse fii slăvit!

Valentin Ilisoi 

6 Ianuarie

„Dar mâna Domnului venise peste mine seara.” Ezechiel 33:22

Pe calea judecăţii, aceasta poate fi situaţia, şi dacă este aşa, este treaba mea să mă gândesc la motivul acestei vizite şi să îndur nuiaua pe care am primit-o. Nu sunt singurul pedepsit în această perioadă; îngăduiţi-mi să mă supun pedepsei, şi să trag un folos din ea. Dar mâna Domnului poate veni şi în alte moduri — întărindu-mi sufletul şi înălţându-mi gândul spre lucrurile veşnice. O, dacă aş simţi prezenţa Domnului în felul acesta! Simţământul prezenţei divine poartă sufletul către cer pe aripi de vultur. In asemenea ocazii, suntem atât de plini de bucurie spirituală, încât uităm toate grijile şi durerile pământului. Nevăzutul este aproape, şi cele văzute îşi pierd puterea.

Trupul slujitor aşteaptă la poalele muntelui, iar sufletul stăpân se închină pe culme, în prezenţa Domnului. O, dacă mi-ar fi acordat un asemenea anotimp de comuniune divină în seara aceasta! Domnul ştie că nevoia mea este foarte mare. Darurile mele tânjesc, stricăciunea creşte, credinţa este slabă, şi evlavia rece; toate acestea sunt motive care cheamă mâna Sa vindecătoarea asupra mea. Mâna Sa poate răcori fierbinţeala de pe fruntea mea, şi poate opri tumultul din inima mea.

Glorioasa mână care a creat lumea poate să creeze o minte nouă pentru mine. Neobosita mână care poartă temeliile lumii poate să-mi susţină spiritul. Iubitoarea mână care îngrijeşte sfinţii mă poate înveseli. Şi atotputernica mână care sfârşie duşmanii poate să-mi supună păcatele. De ce să nu simt atingerea acestei mâni în seara aceasta? Vino, suflete. Spune-I lui Dumnezeu că mâinile lui Isus au fost străpunse pentru răscumpărarea ta, şi vei simţi asupra ta aceeaşi mână care 1-a atins pe Daniel în timp ce se ruga, ca să vadă chipul lui Dumnezeu.

C.H. Spurgeon

Psalmul 139

De-aproape, Doamne, Tu mă cercetezi
Și mă cunoști. . nu-i chip să mă confunzi
Când stau jos, sau mă scol, Tu mă veghezi
Și gândul de departe mi-l pătrunzi.

Atunci când umblu sau mă culc Tu știi
Și-a mele căi le știi de la-nceput
Orice cuvânt pe limbă mi-ar veni
‘Nainte-Ți este-n totul cunoscut.

Tu mă-nconjori, Preasfinte Dumnezeu,
Pe dinapoi cât și pe dinainte
Fiorul Tău îl simt, când Tu mereu
Pui peste mine mâna de Părinte.

Atât de minunată-i știința Ta
Ce mintea mea cu greu poate cuprinde
E mai presus decât puterea mea
Și prea înaltă ca s-o pot eu prinde.

Unde-aș putea departe să mă duc
De Duhul Tău să-ncerc a mă feri?
Și oare unde aș putea s-apuc
De Fața Ta departe a fugi?

De m-oi sui în Ceruri, Te găsesc. .
Acolo pretutindeni locuiești
De m-oi culca-ntre morți, Te întâlnesc. .
Și-n Locuința morților Tu ești.

Dacă din zori, eu aripi voi lua
Să locuiesc la marginea de mare
Voi fi călăuzit de mâna Ta
Și apucat de dreapta Ta cea tare.

Dacă putea-voi zice cel puțin:
”Un întuneric gros să mă-nvelească
Și-n jurul meu, lumina, pe deplin
Într-o adâncă noapte să sfârșească”.

Iată nici întunericul cel gros
El pentru Tine nu se dovedește
Ci dimpotrivă el e luminos
Iar noaptea ca și ziua strălucește

Rinichii mei doar Tu mi-ai întocmit
Tu m-ai țesut atent cu toate cele
În ceasul cel de Tine rânduit
În pântecele-ales al mamei mele.

Te laud Doamne, mai presus de toate
Că-s o făptură-așa de minunată
Lucrările-Ți la fel sunt minunate
Iar sufletu-mi să vadă asta poate.

Căci trupul meu n-a fost ascuns de Tine
Când eu am fost făcut și frământat
În locul tăinuit, ca-n adâncime. .
Tu m-ai țesut în chip așa ciudat.

Când eram doar un plod Tu mă priveai
Și-n cartea Ta, de dincolo de stele
Tot numărul de zile mi-l scriai
‘Nainte de-a fi vreuna dintre ele.

O, cât de nepătrunse mi se par
A Tale gânduri, Doamne Creator
Și cât de mare, fără de hotar. .
Nu poate fi cuprins numărul lor.

Dac-aș putea ca să le număr eu. .
Mai multe sunt decât e tot nisipul.
Când mă trezesc, o Doamne Dumnezeu,
Sunt tot cu Tine și-Ți zăresc iar chipul.

O, Doamne, dac-ar fi cei răi vânați. .
Pe cel rău de-ai ucide nu l-aș plânge
O, de la mine voi vă depărtați!
Voi toți care sunteți setoși de sânge!

De Tine ei vorbesc nesuferit
Și Numele Îți iau aceia răi
Doar ca să mintă-în chip nelegiuit. .
Aceasta săvârșesc vrăjmașii Tăi.

Să nu urăsc eu, Doamne, pe acei
Ce Te urăsc din toată inima?
Și să nu-mi fie scârbă de toți cei
Ce se ridică împotriva Ta?

O Doamne, da, Tu știi că îi urăsc
Desăvârșită-i ura, cu temei
Nu pot o Doamne ca să nu-i privesc
Vrăjmașii Tăi, ca pe vrăjmași ai mei.

O, cercetează-mi Doamne inima!
Cunoaște-mi gândurile-n anii pribegiei
Mă-încearcă! Vezi de sunt pe-o cale rea
Și du-mă Tu pe Calea Veșniciei!

Daniel Hozan

Găsește poteca speranței/gps

Găseşte poteca speranţei
Şi du-te pe ea-ncrezător
Vei da aripi cutezanţei,
Vei sta lângă blândul Păstor.

Găseşte-o şi stai fără teamă,
Pe ea, prin credinţă, smerit
Să ştii că Stăpânul te cheamă
În Plaiul, pe veci, însorit.

Cărările lumii înşeală
De mergi pe ele găseşti
Dispreţul lumii şi fală
Şi sfat de la oameni fireşti.

Acum eşti pierdut în hăţişul
Format de sistemul ateu
Pretutindeni se vede afişul
Ce spune că-i mort Dumnezeu.

La umbra grelei confuzii
Nu poţi afla optimism
Prietenii iar fac aluzii
Cu-atâta tupeu şi cinism.

Te-ndrepţi spre neant şi ruină
Urmând indicatoare groteşti
Fiinţa de nu se închină
Paradisul, nicicând, nu-l doreşti

Opreşte-te! Vezi-ţi umblarea!
Procură-ţi acum GI PI ES!
Să poţi dobândi împăcarea,
Să ai în Hristos interes.

Găseşte poteca speranţei
Acum, cât se poate găsi
Vei da aripi cutezanței
Şi Codul ceresc îl vei ştii.

George Cornici

Suferință – crin din care

Suferință…
crin din care Domnul Și-a-mpletit cununa
mulți te plang cand mergi la danșii,
eu te cant întotdeauna
căci în leagănul tău dulce
cand m-a pus întai durerea
am văzut la căpătaiu-mi,
veghetoare, mangaierea.

Suferință, soră scumpă
ce mă porți de-atunci cu tine
cate bucurii în suflet mi-ai dat tu
printre suspine!
Tu m-ai învățat, ca umbre
și-amăgire și ispită –
să le văd pe toate cate vine lumea să-mi promită.

Și să aflu ce comoară e primirea slavei sfinte
și cunoașterea iertării
și iubirea ei fierbinte
și-a încrederii odihnă și-alinarea cea plăcută
care-o lasă Mana dulce peste lacrima tăcută.

Tu mi-ai dezvelit în suflet zări necunoscute mie
gura, tu mi-ai pus să cante
mana, tu mi-ai pus să scrie
și-n iubirea armoniei salbe și cununi s-adune
fericit cu ele Chipul Domnului să-L încunune.

Suferință, suferință
astăzi cand spre ceru-albastru
pe-a recunoștinței aripi
zboară gandul meu sihastru
eu Îl rog pe-Acel ce Crucea a purtat-o-n umilință
să mă facă să-ți știu prețul
și frumsețea, –
Suferință! …

Traian Dorz

Aripi binevenite

Text: Psalmul 36:5-9          

La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost.” Psalmul 36:7

Primăvara trecută, o pereche de sticleţi şi-au făcut cuib în nucul din grădină. Îmi plăcea să privesc la pasărea mamă care stătea cu multă răbdare clocindu-şi ouăle. Peste cîteva zile, în timp ce priveam de pe prispa casei, am observat o nouă etapă în viaţa acestei familii de păsări. Tatăl zbura deasupra cuibului, iar mama stătea pe marginea lui şi patru guri mici se vedeau agitîndu-se în cuib. Pentru a vedea mai bine, m-am apropiat de pom. Apoi m-am ridicat foarte încet şi am urmărit ce făcea mama puilor. Insă cand am ajuns prea aproape, mama şi-a desfăcut aripile, acoperindu-şi odoarele. Îşi mişca apoi capul cu repeziciune într-o parte şi alta. Era în gardă, protejandu-şi puii la adăpostul aripilor ei.


Această imagine minunată a protecţiei mi-a adus aminte de cuvintele lui David din Psalmul 36:7. Cand a spus că putem să ne adăpostim „la umbra aripilor” lui Dumnezeu, se poate să se fi referit la cuvintele strămoşului său Boaz (Rut 2:12). Boaz i-a spus lui Rut: „Domnul să-ţi răsplătească, ce ai făcut şi plata să-ţi fie deplină din partea Domnului, Dumnezeului lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te odihneşti!”
Cu siguranţă că şi noi avem nevoie de o asemenea promisiune. Viaţa este plină de pericole, atat fizice cat şi spirituale. Cu toate acestea, ne putem odihni în siguranţă deoarece ştim că Dumnezeu le ştie pe toate. Suntem acoperiţi de omnipotenţa Sa. Ce refugiu mai bun poate fi decat să trăieşti la umbra aripilor Sale?” – P.R.V.

Sub aripa Lui, oh ce bucurie divină!
Acolo m-ascund, pan-încercarea se duce;
Şi pană aici nici răul nu poate să vină
Să-mi tulbure pacea lui Isus, cea dulce. ”       – Cushing

Pentru creştini, norii negri ai necazului nu sunt decat umbra aripilor lui Dumnezeu

Painea zilnica

Spre Tine mă înalț

Spre Tine mă înalț, Isus,
Din lumea de păcate,
Să nu mai fiu un rob supus
Plăcerilor deșarte.

Primește-mă așa cum sunt
În brațele divine,
Și fă-mă robul cel mai bun
S-ascult mereu de Tine.

Cuvântul sfânt să-l port în piept,
Lumina arzătoare
Să ardă-n mine necurmat
Urcând a Ta cărare.

Pe drumul Tău să-naintez
În harul ce mă Ține,
Căci doar așa voi fi mereu
Nedespărțit de Tine.

Păstrează-mi pașii mei, te rog,
Neobisiți pe cale,
Să pot vedea necontenit
Lumina feței Tale.

Cu aripi de credință vii
Să zbor fără-ncetare…
Primește-mă așa cum sunt
În harul Tău cel mare!

Mihai Ghidora 

Toamna

E toamnă iar, un anotimp plin de contrast,
În care printre roade coapte, frunze mor.
Privind spectacolul cu feluritele culori,
Tresar o clipă, și mă cuprinde un fior.

Poate-a trecut și-a vieții noastre vară,
Și-am lenevit la umbra cea mai bună.
Și vrem acum să strângem rod în grabă,
În toamna vieții să ne facem o cunună.

Vom trece toți, ca frunzele ce cad în grabă,
Purtate pe aripi de vânt, și-apoi uitate.
Ce va rămâne, va fi rodul vieții noastre,
Și amintirea toamnei consumate…

Mai lasă, Doamne, har și-n timp de toamnă,
Ca să putem să mai lucrăm fertilul sol.
Și când vei vrea să-Ți strângi a Ta recoltă,
Să nu avem nici unul coșul gol.

Curând trâmbița va suna sfârșitul toamnei,
Nu vor mai fi nici ploi, nici vânt cumplit;
Nici iarnă nu va fi, cu ger și cu ninsoare,
Ci doar o primăvară fără de sfârșit.

Dany Căpătan

Locul slujirii

„Acest soi de draci nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.”

Marcu 9:29

„Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?” Răspunsul se află în relaţia personală cu Isus Cristos. Acest fel de demoni nu poate ieşi decât prin concentrare şi iarăşi concentrare asupra Lui. Putem rămâne pentru totdeauna fară putere, cum au rămas ucenicii în acea situaţie, încercând să facem lucrarea lui Dumnezeu fără să ne concentrăm asupra puterii Sale, ci urmând ideile izvorâte din propria noastră natură. Il defăimăm pe Dumnezeu tocmai prin dorinţa de a lucra pentru El fară să-L cunoaştem pe El.

Când ajungi faţă în faţă cu un caz dificil, deşi în exterior nu se întâmplă nimic, totuşi tu ştii că eliberarea va veni, deoarece tu te concentrezi asupra lui Isus Cristos. Aceasta este direcţia slujirii tale – să veghezi ca să nu se interpună nimic între Isus şi tine. Există ceva între tine şi Isus acum? Dacă există, trebuie să treci de acel lucru, nu ignorându-l iritat sau sărind peste el, ci înfruntându-l şi trecând, prin el, în prezenţa lui Isus Cristos. Atunci tocmai acel lucru, şi toate situaţiile prin care ai trecut în legătură cu el, Il vor glorifica pe Isus Cristos într-un mod pe care nu-l vei cunoaşte niciodată până nu-L vei vedea pe El faţă în faţă.

Trebuie să ne putem înălţa ca pe aripi de vultur; dar trebuie, de asemenea, să ştim cum să coborâm. Puterea unui sfânt stă în coborâre şi în viaţa trăită jos în vale. „Pot totul în Cristos care mă întăreşte”, a spus Pavel, şi lucrurile la care s-a referit el erau, în general, lucruri umilitoare. Stă în puterea noastră să refuzăm să fim umiliţi şi să spunem: „Nu, mulţumesc, eu prefer să stau pe vârful muntelui cu Dumnezeu”. Pot eu înfrunta lucrurile, aşa cum sunt ele, în lumina realităţii lui Isus Cristos, sau lucrurile, aşa cum sunt ele, distrug credinţa mea în El şi mă fac să intru în panică?

Oswald CHAMBERS

Tututot aripilor frante

Am fost cândva, o pasăre cu aripi frânte,
Am fost cândva o tânără copilă cu lacrimi mult prea multe;
Nicicând durerea aripilor n-a trecut,
Dar azi… . azi am hotărât că trebuie să lupt!

Nu poți trăi tot timpul în trecut,
Nu poți să stai, neâncercând mai mult
Si nimeni, nimeni nu te poate împiedica:
„Să îți dorești, să crezi în El, să poți visa.

Atunci când crezi în Isus, din ce în ce mai mult,
Atunci, tu simți că greul a trecut.
Când ești o pasăre cu aripi frânte
Când ești un om, cu lacrimi mult prea multe,

Tot ce-ți rămâne este să visezi
Si-n Domnul Isus puternic să te-n crezi
Căci dacă crezi cu-adevărat în El vei reuşi
Si-n locul aripilor frânte vei primi.

Noi aripi înspre cer să poți zbura
Si-n suflet, noi dorințe vei avea.
Atunci, din aripi frânte, noi aripi vei primi
Si-o pasăre măiastră tu vei fi!

Soare Mariana