Ramuri de finic au pus

Flori frumoase, minunate
Pentru Domnu au pregătit
Îl așteptau să Se arate
Să-I ureze bun venit!

Mulțimea-i nerăbdătoare
Căci Isus e așteptat;
Este plină de ardoare,
Slavă-I aduc ne-ncetat.

Iată că, Isus apare!
Noroadele-L însoțesc.
Pe un măgăruș, călare
Toți ochii spre El privesc…

Domnul spre mulțime vine,
Îi privește cu iubire;
Ai Săi după El se țin,
Este multă omenire.

Ramuri de finic au pus
Peste ele ca să treacă,
Chiar și straie au întins,
Cu dragoste Îl așteaptă…

Toată lumea-i încântată
De venirea lui Isus,
Cu sfințenie Îl așteaptă
Pe Împăratul cel de sus.

Strigăte și osanale
Peste tot se auzeau.
Isus venea-ncet, călare,
Însă ochii Lui plângeau…

Căci, știa ce va urma:
Vrăjmașii vor năvăli,
Totul se va ruina,
Nimicirea va veni.

Dar acum, se bucurau
Și Îl numeau Împărat.
Numele Lui Îl strigau,
Loc să treacă toți I-au dat.

Să treacă nestingherit,
Și de toți, văzut să fie;
Îl slăveau necontenit
Și-L primeau cu bucurie.

Florența Sărmășan 

Reclame

Un Templu Sfânt

Un suflet ce suspină în adânc, în noapte
Te cheamă, Te dorește, Te vrea tot mai aproape.
Te roagă stors de vlagă să vii să-i dai putere
Să-i dai eliberare și-o Sfântă mângâiere.

O inimă zdrobită ce bate pentru Tine,
Te cheamă azi cu patos să vii la ea, Stăpâne.
Să îi alini durerea, iertare să-i oferi
Pentru ce-a greșit azi, pentru ce-a greșit ieri.

Doi ochi ce varsă lacrimi amare în tăcere,
Te cheamă în necaz, Te cheamă în durere
Și fiecare lacrimă, vărsată pe pământ
Să aibe-o prețuire la Tine, Domn Preasfânt.

O gură azi Te strigă, ascultă-i suferința
Te rog, Isus iubit, oferă-i biruința.
De multă vreme strigă și-așteaptă rezolvare
Așteaptă în tacere, așteaptă cu ardoare.

Două urechi sunt gata s-audă Glasul Tău
Vor să le mai vorbești, Fiu Sfânt de Dumnezeu.
La orișice mișcare, tresar ca un copil
S-aud-a Tale vorbe și glasul Tău gentil.

Și-ntregul corp uman, ar vrea să fii aici
Să-i dai puteri din Duhul, din groapă să-l ridici.
Un Templu Sfânt să-Ți fie, în el să locuiești
Să lupte pentru Tine și Tu sa-l întărești.

Nichifor Nicu  

Mai cu ardoare

Mai cu ardoare să-L slujim
Pe Cel ce-n viața noastră-I Mire
Iar sufletul să-l îngrijim.

Spre cea mai ‘naltă moștenire
Cu multă râvnă s-alergăm
Înveșmântați în Nemurire.

Mai dedicați să proclamăm
Că mort e crezul fără faptă
Mai multe fructe s-adunăm.

Loviți fiind în partea dreaptă
Să-ntoarcem celălat obraz
(E o povață înțeleaptă.)

Am fost scăpați din greu necaz
De ce credința e-n scădere?
De ce uităm că Domnu-i treaz?

Simțim o dulce adiere
Când frământări ne cuceresc
Veniți să facem ce ne cere!

În El speranțe se-mplinesc
Deci, să luptăm mai cu ardoare,
Cu un curaj dumnezeiesc.

Se pune marea întrebare:
De ce iubirea s-a răcit?
E necesară o schimbare…

Să fie traiul fericit.

George Cornici

Nevoia de a deschide gura

“…Deschide-ţi gura larg şi ţi-o voi umple.” (Psalmul 81.10)

Ce încurajare este această făgăduinţă pentru rugăciune! Vederile noastre omeneşti ne fac să cerem lucruri mici, pentru că mici sunt şi meritele noastre. Dar Domnul ne îndeamnă să cerem mari binecuvântări. A ne ruga ar trebui să fie un lucru aşa de simplu, aşa de firesc şi aşa de obişnuit, cum este deschiderea gurii. Când un om este cu adevărat plin de râvnă, el deschide gura larg, şi versetul de mai sus ne îndeamnă să fim plini de râvnă, de ardoare, în rugăciunile noastre.

Să nu ne temem de a fi îndrăzneţi faţă de Dumnezeu şi de a-I cere binecuvântări mari şi numeroase. Citiţi şi ce scrie la începutul psalmului: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului” şi apoi “deschide-ţi gura larg şi ţi-o voi umplea”. Pentru că El a dat deja poporului Său atât de mult, acum îl îndeamnă să ceară şi mai mult şi să aştepte lucruri şi mai mari.

Vedeţi cum păsărelele din cuib întind cioculeţele lor larg deschise spre mama lor. Să facem şi noi la fel. Să bem din har prin toate deschiderile sufletului nostru, întocmai ca un burete care suge şi se îmbibă cu apa în care este afundat Dumnezeu este gata să ne umple, dacă şi noi la rândul nostru, suntem pregătiţi să fim umpluţi. Nevoile noastre să ne facă să deschidem gura, slăbiciunile noastre să ne facă să suspinăm şi lacrimile noastre să ne facă să strigăm ca un copil. Gura aceasta deschisă va fi umplută chiar de Domnul. Fie ca acest lucru să se întâmple cu noi, în această zi.

Charles Spurgeon