Nu sta pe gânduri acum, mergi înainte

“Petru… a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar când a văzut că vântul era tare, s-a temut.”

Matei 14:29-30

Vântul era într-adevăr tare şi valurile erau cu adevărat mari, dar Petru nu le-a văzut la început. El nu s-a ocupat de ele, ci pur şi simplu L-a recunoscut pe Domnul lui şi, ca urmare a acestei recunoaşteri, a început să umble pe ape. Apoi s-a uitat la lucrurile înconjurătoare şi imediat a început să se scufunde. De ce n-ar fi putut Domnul să-l facă în stare să meargă şi sub valuri, ca şi deasupra lor? Nici unul dintre aceste lucruri n-ar fi putut fi făcute decât prin recunoaşterea Domnului Isus.

Noi păşim imediat spre Dumnezeu călcând peste anumite lucruri, dar apoi vine grija faţă de noi înşine şi începem să ne afundăm. Dacă Il recunoşti pe Domnul tău, nu-ţi pasă de situaţia pe care ţi-o pregăteşte El. Lucrurile înconjurătoare există,dar imediat ce te uiţi la ele, eşti copleşit şi nu-L mai poţi recunoaşte pe Isus. Atunci vine mustrarea: “Pentru ce te-ai îndoit?” Oricum şi oricare ar fi situaţia ta actuală, tu continuă să-L recunoşti pe Isus, păstrând o deplină încredere în El.

Dacă tu comentezi fie şi numai pentru o clipă după ce Dumnezeu ţi-a vorbit, totul s-a terminat. Nu începe niciodată să spui: “Mă întreb, oare a vorbit El într-adevăr?”. Alungă imediat orice rezervă, aruncă totul asupra Lui. Nu ştii când va veni la tine vocea Lui, dar, când vine descoperirea lui Dumnezeu, chiar dacă o întrezăreşti foarte vag, predă-te fără rezerve. Numai printr-o predare totală Il poţi recunoaşte pe El. Vei înţelege mai clar vocea Lui numai dacă dai la o parte orice rezervă.

Oswald CHAMBERS

Ape și ape

Cu aripi învolburate marea se ridică,
Gata să zboare până la cerul cu stele,
Dar se prăbușește și malul îl strică,
Sub puhoiul de apă cu aripile grele.

Și susurul blând al zărilor albastre,
Se oglindește în oceanul de lumină.
Aripile le destramă în spuma de astre,
Și spală apa de tină ca pe omul de vină.

La Apele Sfinte tot încearcă s-ajungă,
Și marea și oceanul și omul păcătos.
Ispita tot timpul ascultarea o alungă,
Cu viclenie pângărește tot ce-i frumos.

Păstorul cel Bun coboară pe o rază,
Pune stavilă apelor și păcatele șterge,
Spune un cuvânt și tot timpul e pe fază,
Să vindece suflete cu picătura de sânge.

De sub Tronul iubirii curge râul vieții,
Croind albia spre a nemuririi cărare.
Rupe de pe ochii păcătoși voalul ceții,
Cu flacăra Vie, slăvind eternul Soare.

Ape și ape, diferite, cu gusturi felurite,
Te spală, te hrănesc și chiar te sfințesc.
Fiecare își face rostul pentru ce sunt menite.
Prin ceea ce fac toate se deosebesc.

Apa purificatoare din Sânge sfânt scurs,
Sfințește omul ce e gata să-și vadă starea.
Potolește setea pe al nemuririi parcurs.
Și nu pierde din vedere că Isus e cărarea.

Dan Viorica

Veniți la ape de odihnă

Veniți la ape de odihnă
Voi cei trudiți și-mpovărați
Vă puneți sufletul în tihnă
Cu Dumnezeu vă împăcați

Nu amânați pe altădată
Și nu lăsați să treacă timp
El Dumnezeu-Iubitul Tată
Vrea să vă dea ceva în schimb

Vrea să vă dea un nou nume
O haină albă, de mireasă
Un loc în cealălaltă lume
Unde să stați cu El la masă

Vă vrea așa cum sânteți, morți
Și-mpovărați doar de păcate
Voi ucigași, trufași și hoți
Vă vrea să fiți a Lui dreptate

Și dacă Dumnezeu vă cheamă
Să vă-mpăcați astăzi cu El
De ce aveți atâta teamă
Nu este Sfânt, nu e fidel

Nu este El, ce v-a creat
Și duh de viață-n voi a pus
El vă iubește ne-ncetat
Vă vrea cu El în ceruri sus

Nu folosiți împotrivirea
Și nicidecum să nu lăsați
Robită să vă fie firea
De-ai răului supuși argați

Călăuziți de El să fiți
În fapte bune, dărnicii
De Dumnezeu vă alipiți
Vă vrea ai Lui pe veci copii

Mai e puțin și El se-ntoarce
Să-și strângă snopii în grânare
Și-atunci, tu, oare cum vei face
Să-i spui că-i ești asemănare

********************************

Veniți la ape de odihnă
Voi cei trudiți și-mpovărați
Vă puneți sufletul în tihnă
Cu Dumnezeu vă împăcați.

Berbec Ion

Sfârșit de vară

Referințe
               Motto: „Secerișul a trecut, vara s-a isprăvit
și noi tot nu suntem mântuiți!”  Ieremia 8:20

Voi vă ziceți singuri: „Suntem înțelepți!
Domnul ne-a dat Lege şi ne-a dat o casă.”
Și-nșelând pe fiica cea de Mine-aleasă,
Mulți și ușuratici, lacomi și nedrepți,
Cărturarii-şi poartă pana mincinoasă.

O, voi, plini de silă şi de lăcomie!
Chiar şi cocostârcii vremurile-şi țin;
Vin şi rândunele, şi cocorii vin
După cum li-i datul. Cum atunci nu ştie
Israel, Cuvântul care-i „da şi-amin”?

Azi, Ierusalime, Domnu-aşa îți zice:
Nimeni făr’ de pată nu se-arată, dar
Cel care se-abate se întoarce iar,
Cel ce cade, umblă iar să se ridice –
Numai tu, greşelii, nu-i mai pui hotar.

Via și smochinul frunze vor trimite
Sub picioare aspre de cotropitori;
Fără de neveste, fără de feciori,
Veți umbla, sărmane frunze rătăcite,
Cum v-am dat de veste de atâtea ori.

Și veți spune-atuncea: Pentru ce mai stăm?
N-am găsit nici pace și nici vindecare.
Spre cetatea-n care pedepsitul moare
Haideți să ne strângem și să ne-ndreptăm –
Că sunt ape tulburi și otrăvitoare.

Dinspre Dan se-aude nechezat de moarte,
Vin, spre nimicire, șerpii cu răsplata,
Vara se sfârşeşte, secerişu-i gata,
Noi, de mântuire, suntem prea departe…
Şi-acuşi vine Domnul. Şi e judecata.

Nu sta pe gânduri acum, mergi înainte

“Petru… a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar când a văzut că vântul era tare, s-a temut.”

Matei 14:29-30

Vântul era într-adevăr tare şi valurile erau cu adevărat mari, dar Petru nu le-a văzut la început. El nu s-a ocupat de ele, ci pur şi simplu L-a recunoscut pe Domnul lui şi, ca urmare a acestei recunoaşteri, a început să umble pe ape. Apoi s-a uitat la lucrurile înconjurătoare şi imediat a început să se scufunde. De ce n-ar fi putut Domnul să-l facă în stare să meargă şi sub valuri, ca şi deasupra lor? Nici unul dintre aceste lucruri n-ar fi putut fi făcute decât prin recunoaşterea Domnului Isus.

Noi păşim imediat spre Dumnezeu călcând peste anumite lucruri, dar apoi vine grija faţă de noi înşine şi începem să ne afundăm. Dacă Il recunoşti pe Domnul tău, nu-ţi pasă de situaţia pe care ţi-o pregăteşte El. Lucrurile înconjurătoare există,dar imediat ce te uiţi la ele, eşti copleşit şi nu-L mai poţi recunoaşte pe Isus. Atunci vine mustrarea: “Pentru ce te-ai îndoit?” Oricum şi oricare ar fi situaţia ta actuală, tu continuă să-L recunoşti pe Isus, păstrând o deplină încredere în El.

Dacă tu comentezi fie şi numai pentru o clipă după ce Dumnezeu ţi-a vorbit, totul s-a terminat. Nu începe niciodată să spui: “Mă întreb, oare a vorbit El într-adevăr?”. Alungă imediat orice rezervă, aruncă totul asupra Lui. Nu ştii când va veni la tine vocea Lui, dar, când vine descoperirea lui Dumnezeu, chiar dacă o întrezăreşti foarte vag, predă-te fără rezerve. Numai printr-o predare totală Il poţi recunoaşte pe El. Vei înţelege mai clar vocea Lui numai dacă dai la o parte orice rezervă.

Oswald CHAMBERS

Cînd las din mînă harfa

Cînd las din mînă harfa caldă,
încă vibrînd înfiorat,
– ca urma soarelui pe ape,
mai simt rămas un văl curat.

Cînd las din mînă Cartea Sfîntă,
încă ne-ntors dintre tăceri
– ca urma vîntului pe spice,
mai simt cereştile-adieri.

Cînd las din mînă fruntea,
încă păstrînd al rugăciunii strai
– ca urma liniştii pe rouă,
mai simt umblările prin rai.

Cînd las din mînă Mîna-Ți dulce,
încă simțindu-Te pe prag
– ca urma lacrimii pe cîntec,
mai simt c-ai fost, Iubite Drag…

Cînd las din mîini făclia dusă,
încă părînd a o ținea
– ca urma razei peste-o noapte,
mai simt c-a fost cărarea mea.

Cînd las şi mîinile odihnei,
încă părînd că n-am sfîrşit
– ca urma imnului pe-o clipă,
mai sui un prag – şi-am biruit.

Traian Dorz

Cheia Slavei

O, călător pornit spre veci
Ce-alergi prin locuri sumbre,
Prin văi adânci şi pe poteci
Şi-ntunecate umbre,

Ai străbătut atâta drum
Cu dor s-ajungi acasă,
Să scapi de lumea de acum
Şi de tot ce te-apasă.

În calea ta ai întâlnit
Atâtea lucruri rele,
Ce fără veste te-au orbit
S-ajungi în chinuri grele.

Ai mers mereu cu pas grăbit
Prin munți câmpii şi ape,
Dar nici măcar nu te-ai gândit
Că veşnica Cetate

Se-nalță falnică spre ceruri,
Pe-aşa frumoase temelii
Stau neclintite aşa ziduri
Zidite doar din pietre vii.

Iar porțile-i aşa gigante
Sunt încuiate… cum deschizi?
Opreşte-te o clipă frate
Să poți ca să te cercetezi!

Opreşte-te, căci vine noaptea,
E-aşa aproape ținta ta.
Şi dacă nu ai luat cheia,
Amarnic tu vei regreta!

Intoarce-te acum din cale,
Mai este timp, nu amâna,
Întoarce-te cât încă-n zare
Se mai aude vocea Sa…!

Şi am văzut cum călătorul
S-a ‘ntors căutând cheia cerească,
Tot alerga frângându-şi dorul
Şi suspina să o găsească.

A alergat cu stăruință
Spre locul cel mai blestemat,
Spre locul fără de credință
Pe unde cheia a uitat.

Din nou străbate el pustia,
Se-ntoarce prin munții de jar…
Aşa de grea este simbria
Când nu veghezi şi cazi din har…

Ajunge la un râu şi intră,
Porneşte pe albie-n sus…
Ce limpede e Apa sfântă,
Cuvântul Domnului Isus!

Ce bine e-n răcoarea Apei,
Ce bine-i prin Ea ca să treci
Când cauți cheia, căci afla-vei
Locurile acelea seci

Unde puteai s-o pierzi adesea,
Unde puteai să uiți deplin
Că tu faci parte din Mireasă
Şi ai pregătit un Cămin!

De-odată călătorul urcă
Pe malul apei şi cu dor
Aleargă prin păduri, de parcă
Ar avea aripi de cocor.

Dar vai, ce grea e acum calea,
Atâtea primejdii apar,
Căci porci sălvatici umple valea
Şi-atâtea mărăcini răsar…

Ce bine e să fii pe cale
Treaz, să veghezi în orice vreme,
Să nu laşi valorile tale
Prin lumea asta a se pierde…!

Ajunge în sfârşit pribeagul
La locul unde-a poposit
Şi caută, răscolind tot praful,
Aşa de trist şi obosit.

De-odată, sub munți de gunoaie
Sclipeşte aurul curat,
Întunecata lui odaie
De raze sfinte-a luminat!

Ce fericire, iată cheia!
Striga plângând de dor mereu,
O, cum m-au înşelat aceia
Să ma depart de Dumnezeu.

Mi-au dat atâtea în favoare
Doar ca să-nşel, să mint, să prad,
Să fac doar rău la semeni care
M-au sprijinit când stam să cad.

Şi-aşa pierdut-am cheia sfântă,
Iubirea, dragostea de sus,
Pe lucruri care nu încântă
Şi nu Îl cinstesc pe Isus.

Şi luă sărmanul cheia-n mână,
O şterge de praf şi noroi;
Şi merge-acum spre o bătrână,
Spre unul ce e în nevoi,

Ajută, face fapte bune,
Nu-l vezi strigând sau tâlhărind,
Căci dragostea e-o nouă lume,
E-un pas spre nou-Aşezământ!

Aceasta este Cheia Slavei,
Iubirea, harul cel măreț!
Cu ea , orice porți deschidea-vei
Ca să ajuți şi să înveți

Pe oameni, care este drumul
Spre locul veşnic, minunat,
Să ştie că eate doar unul:
IUBIREA…! Cel mai important!

Valentin Ilisoi

Dumnezeu îşi împlineşte făgăduinţa

“Aruncă-ţi pâinea pe ape şi după multă vreme o vei găsi iarăşi.” (Eclesiastul 11.1)

Niciodată să nu aşteptăm să fim răsplătiţi numaidecât pentru binele pe care-l facem şi nici să fim binevoitori numai faţă de persoanele care par gata să ne întoarcă acest bine. Egipteanul aruncă sămânţa în apele Nilului, fără nici o grijă, ca şi când ar fi aruncat-o pe pământul roditor de pe malul apei. Pentru ce? Pentru că în curând apele scad şi sămânţa de orez sau de grâu pătrunde în pământul fertil pentru ca, puţin mai târziu, să dea un rod bogat. Să fim gata să facem binele oricând şi celui nerecunoscător şi celui rău. Să sfătuim şi pe cel nepăsător şi pe cel încăpăţânat. Vor veni apele peste acest pământ uscat şi-l vor schimba în pământ roditor. Lucrul nostru făcut în Numele Domnului, va fi întotdeauna plin de rod.

Treaba noastră este să aruncăm pâinea pe ape, iar a lui Dumnezeu este împlinirea făgăduinţei “o vei găsi iarăşi”. Niciodată El nu-Şi va călca cuvântul. Orice mărturisire făcută despre El, îşi va avea rodul ei. Poate nu imediat; dar într-o zi sau alta, vom culege ceea ce am semănat. Numai să aşteptăm cu răbdare, căci acesta este scopul pentru care Domnul zice: “după multă vreme”. În multe cazuri zilele de aşteptare pot deveni luni sau ani, dar făgăduinţa Domnului rămâne neschimbată.

Charles Spurgeon

SUFLETUL VEŞNIC

Da, sufletul nostru e nemuritor,

Precum Cel dintru care descinde,

Ca apa ce curge mereu din izvor,

Măcar că pe luciul ei undele mor,

Izvorul în el le cuprinde!

 

Ca floarea ce-şi dă minunatul balsam,

Purtat în petale de rouă,

Chiar dacă o clipă trăieşte pe ram,

Ea ţese adânc uimitor filigram

De viaţă, spre viaţa cea nouă!

 

Ca stelele ‘nalte ce trec liniştit

La primele raze de soare,

Noi nu le vedem, dar acolo-n zenit,

Ascunse în astrul ce le-a copleşit,

Plutesc în neant şi splendoare.

 

Sau ca un ecou ce aleargă hoinar

Şi care pe mulţi îi intrigă,

Că până să poată să spună mai clar

Ce are de spus, se trezeşte că iar

Se întoarce la Cel care-l strigă.

 

Aşa ne e viaţa aici pe pământ,

În trupul acesta vremelnic:

Ca unda pe apă, ca floarea în vânt,

Ca steaua în zori sau ca sunetul frânt,

Dar sufletu-n Domnul e veşnic!

 

Pastor Ionel Grosu, Phoenix, Arizona

www.ekklesiaro.com

Ca un pom lângă ape

Se precipită timpul, se precipită omul,
Aleargă întruna spre un vast nicăieri,
E-o vreme în care nu rodește nici pomul,
Nu mai sunt înfloriri, parcă nici primăveri.
Și multă durere resimte natura,
Pământul, doinind, își împrăștie jalea,
Chiar ceru-şi trimite plângând uvertura,
Decadența triumfă căci pierdută e calea…

Un abur se-nalță din reavăna brazdă,
Străbătând cu putere eterul… La fel,
Multe doruri rămase cândva fără gazdă,
Își caută vatra cu patos și zel.
Tu Casă a Pâinii, trimite-ți solia,
Trezește-omenirea la viață! E trist,
Că lumea nu are reper veșnicia,
Puțini mai trăiesc în umblare cu Crist!

Azi eul primează, stăpân e Mamona,
Altruismul e rar, parcă n-ar exista,
Preferată e copia, inventată e clona
Și goală rămâne zi de zi, inima.
Mai este-o fărâmă, mai e o speranță,
Biserica caută a se revigora,
Deși unii dorm, alții sunt plini de viață
Și nu obosesc, chiar de lupta e grea.

Îndură-Te Tată, trezește pământul
Și lasă-Ți iubirea să curgă șuvoi,
Revarsă în inimi de gheață Cuvântul
Și-n trupuri de carne Tu pune altoi.
Prin Duhul cel Sfânt înnoiește planeta,
Izvoarele-amare le fă cât mai dulci,
Când ura și pizma ridică ștafeta,
Smerește-ne Doamne, ne fă iarăși prunci!

Dar nu în statură e ce vrem a-Ți cere!
La minte și crez să ne faci iar copii,
Să știm să iubim cu-ntreită putere,
Pregătiți pentru cer ca să fim, de-i veni!
Să fim mărturie, să creștem ca pomul
Sădit lângă ape, să dăm rod mereu,
Simbioză perfectă, pământul și omul,
Conlucrând să dăm slavă lui Dumnezeu!

Lucica Boltasu