Când greul te apasă

Când greul te apasă, și parcă nu- poți spune
Atunci ca niciodată, spune-i Lui în rugăciune.
Isus te înțelege, cum nimeni n-ar putea
Nici tată, mamă, prieten, oricât de mult ar vrea.

El vede suferința, El vede și durerea
La vremea potrivită, ți -aduce mângăierea
Așteaptă în tăcere, așteptă, ai răbdare,
Căci doar așa primi-vei biruință-n încercare.

Nu te uita la valuri și nici la zidul tare
Ce parcă-n minte-adesea ridică o ‘ntrebare:
„O până când Isuse, va trebui să- ‘ndur
Ocară și rușine, chiar de la cei din jur?”

„O, da, o nu te teme, încă puțin de așteptat.
Mai plângi, mai rabdă-o clipă, căci de tine n-am uitat.
Eu cântăresc durerea și lacrimi îți adun,
Dar tu mereu veghează, ca un străjer pe turn.”

Așa îți spune Domnul, acel ce te-a ‘ntocmit:
„Voi fi cu tine-n vale, în locul cel umbrit
De-aceea nu ai teamă și nu te- ‘ngrijora
Căci vine izbăvirea și -atunci vei spune așa:

„Slăvit să fii Isuse, că -n ceasul cel mai greu
Ai stat mereu cu mine, deși nimic sunt eu.
Dar prin jertfa din Calvar, și prin sângele -ți divin
Recunosc că tot ce am și tot ce sunt e doar prin Tin’.”

O clipă mai degrabă, aș vrea să te slăvesc
Căci îmi vei da putere deplin să biruiesc
Și voi cânta o laudă, Dumnezeului Prea’ nalt
Că în toate cu iubire, mâna Lui m-a ‘nconjurat.

Birjac Ovidiu 

Mă apasă bătrânețea

Motto: Ps. 71/18: „”Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la
bătrânețea căruntă, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum
și puterea Ta neamului de oameni care va veni!”” Amin!

M-apasă bătrânețea din creștet până-n călcâie
Și nevăzutele poveri sunt tot mai grele,
Doar sufletul mi se îndârjește să rămâie
Copilul de la începutul existenței mele.

Vigoarea trupului – uitându-mă înapoi –
S-a împuținat mereu pe-al vieții drum…
E plin de râvnă duhul, și sufletu-i vioi –
Dar carnea e neputincioasă acum.

Însă nădejdea vie care îmi dă un rost
Și-mi dă tărie spre cer să mă avânt,
E dragostea lui Dumnezeu care mi-a fost
Turnată în inimă de Duhul Sfânt.

Să rămân în dragostea Lui, mi-este dorința,
Căci El a pus în mine gândul nemuririi…
Și tot prin dragoste lucrează și credința –
Iar prin credință am nădejdea mântuirii.

Chiar dacă anii care îi port acum în spate
Și-au pus amprenta – trupul istovindu-l,
De la calea cea dreaptă nu mă voi abate
Ci, Îi voi sluji lui Dumnezeu, slăvindu-L.

Cu frică și cutremur, păzi-voi legământul
De a-L urma în veci pe Domnul meu iubit
Și inima mi-o plec să împlinesc Cuvântul:
Pe Calea mântuirii să merg pân’ la sfârșit.

Deși mă simt bătrân și obosit trupește
În duhul minții mă înnoiesc mereu –
Și sufletul, în Domnul, mi se înveselește
Că am rămas și sunt copil de Dumnezeu.

Ioan Vasiu

Ajută-mă Isuse

Pe când în viaţa mea se amurgise
Şi sufletu-mi stătea pe la răscruci
Am zis în mintea mea de om ,,Isuse !
Te rog mă iartă, vino să m-ajuţi ,,

Am auzit cândva pe străzile cetăţii
Precum că Tu-ai murit în locul meu
Şi de voi şti vreodată lanţurile morţii
Să strig laTine-veşnic sfinte Dumnezeu

Şi astăzi strig, căci lanţurile morţii ştiu
Nu văd nimic, învăluit în beznă sunt
Trecutul şi prezentu-mi sunt pustiu
Şi fără grai mă ştiu precum cel mut

Povara vieţii mă apasă tot mai mult
Îngreunându-mi paşii zi de zi
O voce-mi spune doar de Tine să ascult
Iar alta-mi spune ,, nu te osteni ,,

În cumpăna vieţii azi mă ştiu
Pe talgerul cu greutăţi doar de păcat
Pe celălalt stă scris ,,tărâmul veşnic viu,,
Dar n-am curajul să înfăptuesc acest sfânt salt

Te rog ajută-mi să privesc la cruce
Şi fă-mă-i să-nţeleg de ce-ai murit în locul meu
Deschide-mi inima şi mintea, căci mi-ajunge
De parte să mă ştiu de harul Tău

Te rog îmi iartă viaţa fără rod
Şi-ajută să îmi pocăesc trăirea
Nu vreau spălat pe mâini precum Irod
Ci vreau în faţa Ta să-mi recunosc ruşinea

Nu vreau să fiu precum am fost cândva
Nepăsător de-al Tău Cuvânt şi de a Ta povaţă
Ajută-mi Tu să mă înfrupt din slova Ta
Şi-nvaţă-mă să caut doar a Ta azi faţă

Ajută-mă Isuse doar în Tine să mă-ncred
Şi către Tatăl să înalţ doar rugi de mulţumire
Căci Tu mi-ai dat un drum , pe care eu să merg
Iubitul meu şi Preaalesu Mire .

Berbec Ion

Dă-mi Doamne…

Dă-mi Doamne tărie când crucea m-apasă,
Să pot să o duc până sus,
Să-mi picure Raiul în lacrima arsă
De dragul Tău scumpe Isus.

Dă-mi înțelepciunea să pot înțelege
Dorința Ta bună și dreaptă,
Să împlinesc în a Dragostei lege,
Precum o fecioară-nțeleaptă.

Dă-mi Doamne ozonul și Apa Ta Vie
Și Pâinea Ta frântă, pe masă,
Să nu mă abat, trecând prin pustie,
Din Calea ce duce Acasă.

Aprinde-mi făclia, cu milă, Stăpâne,
Jăruiește-mi cărbunii în vatră,
Iubirea dintâi să ardă în mine,
Să nu se mai stingă vreodată.

Dă-mi Doamne izbândă în vânt, în furtuni,
Când floarea petala și-o plânge,
Să fie spre rodul ce vrei să-l aduni,
Pârguit în sfântul Tău Sânge.

Să-mi fie podoabe roadele coapte
Și perle de lacrimi sfințite,
Fără șiraguri de stele din noapte
Și lanțuri de oarbe ispite.

În brazda durerilor, Doamne să-mi crești
Miresme cerești, legănate,
Mângâiere, pomadă pe râni sufletești,
Alinare pentru soră și frate.

Dă-mi Doamne avântul, cu Tine-mpreună,
Pe cea mai din urmă arenă,
Să am biruință în lupta cea bună,
Spre pacea, spre Viața eternă.

Și dă-mi bucuria, când raze-arămii
Trag linii sub trudă, adună,
Să-mi crească profitul în Cer, zi de zi
Și floarea de Crin în cunună.

Fă-mi Doamne clepsidra o urnă de vot,
Clipă de clipă să Te aleg
Pe Tine-Mpărate, Stăpân Savaot,
Tu îmi ești Raiul, Cerul întreg.

Primește-mi Doamne ruga tămâiată,
Mi-e inima în mulțumiri, făclie,
Iar celor dragi ai mei, să le fii Tată
Și să ne bucurăm o veșnicie.

Ana Haz

Nici o condamnare

“În zilele acelea, şi vremea aceea, – zice Domnul – se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi; căci voi ierta rămăşiţa, pe care o voi lăsa.” (Ieremia 50.20)

Într-adevăr, un cuvânt glorios. Ce iertare desăvârşită este făgăduită aici acestor popoare aşa de păcătoase, Israel şi Iuda. Păcatul lor va fi în aşa fel îndepărtat că nu se va mai găsi, şi aşa de bine şters că nu va mai exista. Slăvit să fie Dumnezeu că iartă!

Satana caută păcatele prin care poate să ne învinuiască, vrăjmaşii noştri le caută pe acelea cu care pot să ne împovăreze, şi însăşi cugetele noastre se străduiesc cu o râvna bolnăvicioasă să ne apese cu greutatea lor. Dar când Dumnezeu ne priveşte prin sângele preţios al Domnului Isus, teama care ne cuprinsese dispare, pentru că aceste păcate “nu mai sunt”, “ele nu se mai găsesc”. Dumnezeu a şters întinăciunile noastre şi a uitat nelegiuirile noastre. Jertfa Domnului Isus a aruncat pentru totdeauna în marea uitării păcatele noastre. Aceasta ne face să ne bucurăm şi să cântăm de veselie.

Însuşi Dumnezeu este Acela care dă iertarea Sa aleşilor Săi. Cuvântul Său de iertare nu este numai acela al unui rege, ci şi acela al unui Dumnezeu. El dă iertare şi noi suntem iertaţi. El ne-a împăcat cu Sine şi din acea clipă poporul Său este dincolo de orice teamă de condamnare. Binecuvântat să fie numele lui Dumnezeu, care ne-a înlăturat cu totul păcatele

Charles Spurgeon

Când simt că sufletul…

Când simt că sufletu-mi zdrobit,
M-apasă tot mai mult în jos.
Atunci Isuse, doar prin Tine,
În toate pot fi glorios.

Atunci când inima mă doare,
Atunci când toţi m-au părasit.
Îngenunchiat eu vin la Tine,
Prin mila Ta, m-ai izbăvit.

Când Doamne, nu mai am putere,
Şi tot trupul îmi e slabit.
Cu lacrimile-n ochi eu vin la Tine,
Căci Tu Isuse, m-ai iubit.

Când cei din jur mă înconjoară,
Cu vorbe rele şi păcat.
Doar Tu Isuse, îmi dai putere,
Ca să rămân în Tine încredinţat.

Doar Tu Isuse, ne ajuţi,
Şi eşti cu noi întotdeauna.
Ajută-ne ca prin credinţă,
Să Îţi slujim întruna.

Ajută-ne ca să rămânem,
Noi Doamne in credinţă tari.
Şi de la Tine să-nvăţăm,
Să fim în lume exemplari.

Să fim în a Ta lucrare
Isuse, mai stăruitori.
C-un gând de bunătate,
În tot şi-oriunde-nvingători.

Cebotari Silvia