„Bea-l tot!”

V-aţi gandit vreodată la apele care curg continuu peste stancile cascadei Niagara? Dar la milioanele de flori care împanzesc campurile şi pădurile unde nici un ochi de om nu le-a văzut vreodată? Apa şi florile nu sunt lucruri de prisos; ele ilustrează generozitatea cu care Dumnezeu ne dăruieşte totul din cauza bunătăţii Sale şi a harului Său fără margini. El ne invită să luăm, fără plată, din infinitele Sale resurse pană ce vom fi pe deplin satisfăcuţi.
Un băieţel a avut un accident şi a fost spitalizat. După ce a fost pus în pat cat mai confortabil, o soră medicală i-a adus un pahar mare cu lapte. S-a uitat cu poftă la el, dar nu l-a luat. Venea dintr-o familie săracă unde rare ori îşi potolise foamea în întregime. Dacă a primit un pahar cu lapte, a fost numai în parte umplut, şi chiar şi atunci trebuia să-l împartă cu unul din frăţiorii lui. În sfarşit, s-a uitat la pahar şi la sora medicală, apoi a întrebat: „Cat pot să beau din el?” Sora medicală i-a răspuns: „Bea-l tot! Mai este!”


Tot aşa, nu există limite ale graţiei divine din care putem gusta în mod gratuit. Izvoarele reamprospătării spirituale curg în permanenţă pentru a aproviziona pe cel credincios zi de zi. Suntem binecuvântaţi „cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti, în Cristos” (Efeseni 1:3), şi acestea includ şi iertarea (v. 7), cunoştinţa (v. 8), moştenirea vieţii veşnice (v. 11) şi siguranţa CV.13). Avem o bogăţie a graţiei divine asigurată pentru acum şi pentru veşnicie (Efeseni 2:7). Nu trebuie să cerem toată ziua: „Doamne, binecuvantează-măt”, ci mai degrabă să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru harul bogat care deja este al nostru!      – H.G.B.

El ne dă mai mult har cand poverile sporesc,
Trimite putere cu cat munca e mai tenace.
El vine cu mila cand durerile ne cresc,
Şi la mulţimea-ncercărilor răspunde cu pace.” – Flint

Cele mai mari nevoi pe care le avem nu pot întrece bogăţia resurselor lui Dumnezeu

Painea zilnica

Recreerea bine dozata

Text: 1 Samuel 16:14-23

…zi şi noapte cugetă la Legea Domnului! El este ca un pom sădit langă un izvor de apă…” Psalmul 1:2, 3

Fiecare om are nevoie de recreere. O zicală engleză spune că: „Lucrul mult şi fără joc a făcut din Jack băiat posac”, şi este adevărat. Isus a spus ucenicilor care erau obosiţi: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin” (Marcu 6:31). Dumnezeu ne-a făcut astfel că suntem mai sănătoşi si mai productivi atunci cand ne bucurăm de un ras şi distracţie binefăcătoare, cand ne facem timp să ne refacem fizic, intelectual, psihic, şi spiritual. O inimă veselă este un bun leac atat pentru trup cat şi pentru suflet (Prov. 17:22). Ba mai mult, Domnul ne-a dăruit o varietate de căi acceptabile prin care ne putem reamprospăta,înviora şi restaura atunci cand suntem plictisiţi, epuizaţi şi necăjiţi, În citatul de azi, putem vedea calităţile reannoitoare ale muzicii în viaţa regelui Saul. Lăsand la o parte îndatoririle şi ascultandu-l pe David cantand la harfă, Saul îşi găsea eliberarea din tulburarea stărilor sale psihice.


Vanatul, pescuitul şi sporturile au fost activităţi recreative pentru mii de oameni de-a lungul secolelor. O plimbare prin pădure, un drum cu maşina pe la ţară, o masă la iarbă verde cu familia, o plimbare la grădina zoologică, ne pot reamprospăta atat fizic cat şi psihic.
Totuşi, forma de recreaţie cea mai bună şi mai importantă este comuniunea cu Dumnezeu. Avem nevoie să-I dăm ocazia să ne lumineze spiritele şi să ne ridice inimile. Trebuie să lăsăm la o parte activităţile zilei şi să citim Cuvantul lui Dumnezeu, să medităm la el şi să ne rugăm. Aceasta este cea mai răsplătită formă de recreere. – H.V.L.

Să ne oprim din drumul lung al vieţii
Sub verzi finici ai rugăciunii sfinte-
Să bem din apa izvoarelor cereşti
Primind puteri, să mergem înainte.
„- P.L.

Dacă nu ne vom retrage la o parte să ne odihnim, puţin, vom ajunge să stăm la o parte bolnavi (VanceHavner)

Painea zilnica

Nu te-ntinde prea mult!

Text: Proverbe 16:1-9, 18, 19

…eu spun fiecăruia din voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decat se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine…” Romani 12:3

Societatea modernă subscrie la filozofia care spune: „Du-te atat de departe cat poţi. Nu fi satisfăcut pană nu ajungi la varf. Tu meriţi ce este mai bun”. Dar Biblia spune să nu avem o părere prea înaltă despre noi înşine. Mandria şi ambiţia noastră, atracţia de-a fi numărul unu, ne pot determina să ne întindem prea mult. Ele ne vor duce la cădere (Proverbele 16:18, 19). William Shakespeare a ilustrat această tendinţă a fiinţei umane în piesa sa: „Richard al III-lea”. Ea ne vorbeşte istoria unui om din înalta nobilime britanică. De fapt, avea bogăţie şi putere mare, din cauză că fratele lui era regele ţării. Cu toate acestea, nu era satisfăcut. Se uita cu ochi invidioşi la tron. Nimic în afara purtării coroanei nu-l mai putea satisface. Astfel că s-a hotărat să pună mana pe ea. Pe măsură ce se desfăşoară piesa, Richard este implicat din fărădelege în fărădelege, ba chiar şi în crimă. Richard îşi atinge ţinta şi se încoronează singur ca rege. Dar oamenii de bine ai Angliei se ridică împotriva lui într-o mare revoltă. Armatele mărşăluesc una împotriva celeilalte şi Richard III este ucis în lupte. Tocmai premiul după care a alergat cu atata patimă l-a distrus. Se ridicase prea sus.


Ai fost şi tu prins cumva în cercul periculos de-a gandi că meriţi mai mult şi mai bine? Toţi trebuie să fugim de pericolul de-a fi nemulţumiţi de locul în care ne-a pus Dumnezeu. Iată de ce este bine să avem proaspete în minte versete ca acelea de azi. Ele ne vor ajuta să nu ne întindem prea mult.        – D.C.E.

Ce suntem noi, Doamne? – umbră şi părere,
Un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere!
Ce curand ne creşte şi ne ia pămantul,
Izvoram ca apa şi plecăm ca vantul. ” Traian Dorz

Dacă vrei să faci lucruri mari, trebuie să rămai mic

Painea zilnica

Doar cel…

În spini aroma florilor, nu aștepta, că nu e
Și neghina o pâine caldă nu-ți va da,
Culoarea sinilie a norilor cu tunet – nu e,
Și o apa tulbure, nu-i cristalină-n dar.

O vorbă ce zidește, vindecă, ridică,
Să n-o aștepți din cel lipsit de har,
Doar cin’ are ca bază Stânca, nu-i o piedică,
Cine genunchi își pleacă, și-n inimă-i altar!

Cine-n Isus pășește și-i arde-n El, ființa
Cine din Cer se adapă, Cuvântu-n el fiind viu,
Cine-i spălat prin Sânge, și nu-L calcă-n «credință»,
Acela doar a fost și-Mi va ramane fiu.

Tu mergi dar plin de râvnă, sămânța vie-n tine-i,
În Cine te încrezi, știi bine, nu-i un om,
Lucreaza în ogor, se lasă noaptea, vine,
Și va rezista, doar cel ce-i verde pom.

Lidia Cojocaru 

Izvoare interioare

Text: Ioan 4:7-15

…apa pe care i-o voi da Eu se va preface in el într-un izvorde apă, care va ţîsni in viaţa veşnică.” Ioan 4:14

In evul mediu, oamenii construiau castele şi cetăţi unde puteau să se adăpostească şi să se apere de duşmani. Dar una din problemele cu care erau confruntaţi, era aprovizionarea cu apă. Dacă inamicul îi împresura, nu mai aveau acces la izvoarele dătătoare de viaţă şi la rîurile cu ape limpezi care să le potolească setea. Înfrîngerea nu era decît o problemă de timp. Totuşi, în castelul din Edinburgh, problema a fost soluţionată. A fost construit deasupra unor izvoare de apă dulce care puteau îndestula pe asediaţi. Alimentaţi cu apă din interior, erau practic invulnerabili.


Cînd a vorbit cu femeia samariteancă, Isus s-a referit la o sursă interioară de reîmprospătare spirituală. Convorbirea lor a mers mai adînc decît simpla satisfacere a nevoii fizice de apă. Isus i-a vorbit despre o apă vie, care stîmpără setea pentru eternitate a sufletului omului însetat de Dumnezeu în căutarea lui după iertare şi viaţă. El a spus că fîntîna lui Iacov, cu apa ei, nu poate satisface setea doar pentru cîteva momente. Dar dacă bea din apa pe care o oferă El, ea nu va mai înseta niciodată, deoarece El va face ca în sufletul ei să ţîşnească un izvor veşnic cu apa vieţii.
Apa pe care o oferă Domnul Isus este o apă dătătoare de viaţă, care ţîşneşte din inimile noastre. Ea va fi acolo veşnic, aducîndu-ne înviorarea şi satisfacţia spirituală. În exterior, vieţile noastre pot fi aride şi pîrjolite. Ne putem simţi ca într-un deşert nesfîrşit. Dar în Cristos putem fi întotdeauna învioraţi în duhul din izvoarele interioare.-D.C.E.

Plin de har, atotputernic Salvator,
Cel ce ţine lumea laolaltă,
Setea inimii mi-o stîmperi la izvor
Din Apa Vie, limpede, curată. ”     – Vinal

Numai Isus, Apa Vie, poate stîmpără setea sufletului.

Painea zilnica

Mi-e dor!

Mi-e dor, de murmurul rece de Izvor
De apa Lui cristalină, curată și lină
Mi-e dor, de Patria Cerească, mi-e dor,
De Țara Sfântă de Sus, de Patria Divină!

Mi-e dor, de foșnetul frunzelor duios,
De codrii falnici, cu coroane arătoase
Mi-e dor, de glasul blând, al lui Hristos,
Mi-e dor, de luncile, cu holdele mănoase!

Mi-e dor, de turmele de oi, de pe tainicul Plai,
De apa de Izvor, mi-e dor, de sfânta cunună,
Mi-e tare dor, de râvnitul și doritul Rai,
Mi-e dor, să mă adap din apa curată lină!

Mi-e de Tine Doamne, mi-e dor să Te simt,
Amândoi, să mergem pe Sfânta Cărare,
Mi-e dor, de Lumina albă, de curat argint
Mi-e dor de Tărâmul Sfânt, în lumini strălucitoare!

Mi-e dor, de Cerul Sfânt, de albastru azuriu,
Mi-e dor, de Sfânta și dulce primăvară,
Mi-e dor, de Domnul Isus, Cel veșnic viu,
Mi-e dor de veșnicie, în Cerul Sfânt, să răsară.

Mi-e dor Isuse, să văd chipul Tău glorios,
Mi-e dor, de răpirea Bisericii, din greul amar,
Mi-e dor, să fiu în Cer, cu Domnul meu Hristos,
Mi-e dor, de Plaiuri Sfinte, Plaiuri fără hotar!

Stelian Ciobanu 

Viața e un dar

Viața e un dar, nu marfă pusă-n stoc,
Sau lucru de pe raftul uitării prăfuit,
N-o ai întâmplător sau poate din noroc,
Deții ce ți s-a dat și ai ce ai primit.

Viața e-ntr-un fel ca apa de izvor,
Izvorul ce alină și setea altora,
Căci dacă dăruiești și drumul ți-e ușor,
Finalul te cinstește și te va onora.

Viața e mai mult decât un mers grăbit
Spre țeluri fără țintă și lupte fără sens.
Să nu trăiești răpus, lovind când ești lovit,
Și să înveți iubind doar, așa trăiești intens.

Viața e un dar, dar nu cadou închis,
Căci toată frumusețea nu-i stă în exterior,
Trăiește cu folos, cu sufletul deschis,
Trăiește și amintește-ți de bunul Dătător.

Lucian Cazacu

Te-am Zarit

Te-am zarit
Undeva pe-o colina
M-ai uimit
Cum veneai prin Lumina

Am dorit
Ca sa vii… Tu esti oare?
Te-am simtit
In mirosul de floare

M-ai atins
Lacrimand parca norul
Inadins
Sa-mi aprinzi mai mult dorul

Si dorind
Sa-mi dai sfaturi pe cale
Sopotind
Asculta-i apa-n vale

Si mi-ai spus
Despre jertfa cea mare
Ce-a adus
Pentru mine iertare

Mi-ai vorbit
Ca vei fi langa mine
Negresit
Si la rau si la bine

Mi-ai mai spus
Ca-mi cunosti viitorul
Si de sus
Imi vei da ajutorul

Te-am privit
Prin nuante obtuze
Si-am sorbit
Sfatul Tau de pe buze

Si-acum vin
C-o deplina iubire
Ma inchin
Si-Ti aduc multumire

Vreau sa-Ti zic
Dorul meu cel fierbinte
Dar nimic
Nu pot spune-n cuvinte

Stiu ca esti
Creator si Iubire
Si domnesti
Peste-ntreaga-Ti zidire

Esti bogat
Si puternic si mare
Imparat
Imbracat in splendoare

Tu-ti faci drum
Printre spatii divine
Oare cum
Te cobori pan’ la mine?

Dumnezeu
Vesnic Sfant, vesnic mare
Ce sunt eu
Sa-mi vorbesti printr-o floare?

Sa m-atingi
Cu-ale Tale cuvinte
Si sa stingi
Dorul meu cel fierbinte

Viata mea
Eu o am de la Tine
Ce-as avea
Daca n-ai fi cu mine?

Dar Tu ai
O sublima dorinta
Ca sa-mi dai
Tot mai multa credinta.

Te vad iar
Prin natura oriunde
Si-al Tau har
Tot mai mult ma patrunde…

 Daniel Hozan 

As vrea sa fiu

Aş vrea să fiu un pom, pe-o margine de drum,
Cu niciun gard în jur să mă-mpresor,
Iar rodul meu, greu atârnând pe ramuri,
Să potolească foamea oricărui trecător.

Aş vrea să fiu fîntînă, printre nisipuri arse,
Un ochi de apă limpede-n pustie,
Iar celor însetaţi, fără de plată,
Setea să le-o alin, cu apă vie.

Aş vrea să fiu , din vânt, o adiere,
În locuri de arşiţă şi deşert,
Cu braţu-mi răcoros, să-ţi mângâi fruntea,
Cînd totu-n jur e-ncins şi e inert.

Şi-n mijloc de furtună, cînd valuri furioase,
Strivesc corăbii sfărâmate-n stânci,
O insulă aş vrea să fiu, născută
Din volburarea apelor adânci.

Şi-aş vrea să fiu, spre cer, un zbor de aripi,
Cînd lanţuri grele-atârnă la picioare,
O rază de lumină-n întuneric,
Balsam pentru o rană care doare,

Un umăr pentru cel ce vrea să plîngă,
Un braţ puternic, pentru cel căzut,
Iar pentr-un călător, ajuns la capăt,
Aş vrea să fiu, din nou, un început.

Aş vrea să plâng cu sufletul ce plânge,
Şi să-mi împart cu alţii, bucuria,
Aş vrea să fiu şi eu, un trup pe cruce,
Dând jertfă pentru alţii, ca MESIA!

Rely Tarniceri