Nu pe pământ ni-i plaiul nostru

Ah, cât de iute trece viața
Se duce timpul, și zburăm și noi
Plecăm in zare, precum ceața,
Și nu ne mai întoarcem înapoi.

Dar ce lăsăm Trăind in lume,
Ce amintiri vor rămânea in jur,
Că am avut in falnic nume
Sau că am fost lumină împrejur?

Trăim aici să fim lumină
Să fim de fapte bune-adunători,
Căci totu-n lume e rugină
Și n-are rost să adunăm comori.

Nu pe pământ ni-i plaiul nostru
Suntem aici doar niște călători,
Râvnim spre un imens albastru
Să fim a cerului moștenitori.

Silvia Verhovețchi  

Nu știm câte clipe vom mai fi pe pământ… de aceea trebuie să trăim sfânt și curat așteptând întâlnirea cu Domnul!

Anii zboară

Anii  zboară şi  trec , ca un sunet , uşor,
Ca  un  vis  întrerupt , ca  al  păsării  zbor.
Viaţa  e  ca  un  rîu ,  anii  noştri,  se  scurg,
Amintiri ne rămîn, doar  din  tot ce-am  făcut.

Anii  noştri  se duc, dar  noi nu ne  grăbim,
Să  trăim  pentru  Isus  şi  Lui  să-I  slujim.
Anii  zboară  şi  trec , iute , ca  şi  un  gînd,
Nu mai poţi să-i întorci, peste vremuri, trecînd.

Astăzi  eu  am  ajuns  la  răscruce  de drum,
În  genunchi  mă  aplec, vin  la  Tine,  acum.
Mă întristez uneori, timpul scump l-am pierdut,
Numai  frunze  şi  flori, dar  rod  nu am făcut.

Doamne, Tu mă cunoşti, ştii, că eu Te iubesc,
Păcătos sunt  şi slab , dar  prin  Tine  trăiesc.
Viaţa  mea ,  tot   ce  am ,  este  în  mîna  Ta,
Căci  nimic  n-are  preţ ,  fără  dragostea  Ta.

Mihail Cebotarev 

Cararea

Referințe
1 Împăraţilor 2:2
[2]„Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întărește-te și fii om!

Cararea

1.Am trecut odata prin padurea verde de foioase,
Si simteam la orice pas ca cineva e-n spatele meu,
Ma simteam fricos si speriat de cele intamplate,
Mai ales ca batea si vantul si sufla din spatele meu.

2.Era un vant ce rascolea ale mele ganduri si amintiri,
Si ma facea sa-mi aduc aminte de trecut,
Ma facea sa ma sperii si mai tare de ideea,
Ca sunt singur pe carare si ca o sa ma simt pierdut.

3.Dar atunci m-am oprit si m-am rugat la Dumnezeu,
Sa alunge din mintea mea ale mele ganduri negre,
Sa-mi lumineze cararea si pasii mei tot mereu,
Si sa-mi dea putere-n orice vreme.

4.-Eu vreau sa merg cu Tine Doamne inainte,
Si sa nu-mi mai fie frica de nimic,
Si pe Tine Doamne sa te am ca tinta,
Si in jurul meu sa nu mai privesc la nimic.

5.Atunci am inceput sa inaintez increzator inainte,
Ca si cum as fi umblat prin valea umbrei mortii,
Si ma gandeam ca daca Tu esti cu mine in acea vreme,
De nimic si de nici un rau eu nu ma voi teme.

6.”Caci sunt incredintat ca nici viata, si nici moartea,
Nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
Nici o alta faptura, nici inaltimea, nici adancimea,
Nu pot sa ma desparta de dragostea lui Dumnezeu.”

7.Apoi, mi-am adus aminte ca-n Biblie mai sta scris,
“Tot ce veti cere cu credinta, prin rugaciune, veti primi”,
Si m-am rugat sa ma pazeasca pe calea ce trece prin desis,
Si sa ma scoata cu bine la limanul mult dorit.

8.”-Doamne, arata-mi calea ce duce catre Tine,
Si invata-ma sa pazesc poruncile si legile Tale,
Caci eu, cat si casa mea dorim Sa Te slujim pe Tine,
Si vrem sa fim fericiti si sa traim multe zile,”

Se duc, se duc oamenii buni

Se duc, se duc oamenii buni
Așa de iute dintre noi
Lăsând în suflete cărbuni
De dor aprinși și ochi plânși și goi.

Se aprind pe cer săgeți de foc
De atâtea stele căzătoare
Părând în noapte un simplu joc
Părând că totu-i la-ntâmplare.

Se ofilesc așa curând
Petalele fine de flori
Sfioase, parcă regretând
Ștergerea vechilor culori.

Cad frunzele în ceas târziu
De toamnă tristă și obosită
Lăsând în urmă  vânt pustiu
Și ploi și vreme mohorâtă.

Trec anii aicea ca un vis
Când cei iubiți sunt lângă tine
E un colt frumos de paradis
Până necazul greu nu vine.

De ce durează așa puțin
Momentele de fericire?
De ce nu-i cerul doar senin?
De ce există despărțire?

Oare e o lege-n univers
De oameni încă ne-nțeleasă
Ca tot ce-i bun să fie șters
Și îngerii să plece acasă?

De ce nu stau mai mult aici
Cu tot ce au frumos și nobil,
Sa lase-n urmă ucenici,
Să facă cerul mai palpabil?

Se duc frumoasele amintiri
Încet, dar sigur în uitare.
Ca umbrele lungi și subțiri,
Ca asfințitul drag din zare.

Va fi odată un alt cer,
Un alt pământ cu alte legi,
Unde Isus va fi reper
Păstor și Domnul lumii-ntregi

Unde nu vor mai fi dureri,
Nici disperare, nici amar.
O lume doar cu primăveri,
Fără de noapte, fără calendar.

Acolo ne vom întâlni
Odată pentru totdeauna,
În țara sfintei bucurii
Și-o veșnicie vom fi una!

Acolo vom primi răspuns
La mii și mii de întrebări.
Caci Împărat va fi Isus
În țara sfintelor cântări!

Puiu Chibici 

Anii zboară

Anii  zboară şi  trec , ca un sunet , uşor,
Ca  un  vis  întrerupt , ca  al  păsării  zbor.
Viaţa  e  ca  un  rîu ,  anii  noştri,  se  scurg,
Amintiri ne rămîn, doar  din  tot ce-am  făcut.

Anii  noştri  se duc, dar  noi nu ne  grăbim,
Să  trăim  pentru  Isus  şi  Lui  să-i  slujim.
Anii  zboară  şi  trec , iute , ca  şi  un  gînd,
Nu mai poţi să-i întorci, peste vremuri, trecînd.

Astăzi  eu  am  ajuns  la  răscruce  de drum,
În  genunchi  mă  aplec, vin  la  Tine,  acum.
Mă întristez uneori, timpul scump l-am pierdut,
Numai  frunze  şi  flori, dar  rod  nu am făcut.

Doamne, Tu mă cunoşti, ştii, că eu te iubesc,
Păcătos sînt  şi slab , dar  prin  Tine  trăiesc.
Viaţa  mea ,  tot   ce  am ,  este  în  mîna  Ta,
Căci  nimic  n-are  preţ ,  fără  dragostea  Ta.

Mihail Cebotarev

Prințul din Betleem

Atatia ani s-au cufundat in amintiri
Ca-ntr-un noian de mii de vise si-mpliniri
Și ades cu drag imi amintesc ce-a fost frumos
Ce am trait de mic copil pentru Hristos
Am fost crescut in dragoste de Dumnezeu
Si chiar de fraged am stiut ca Fiul Sau
Cu o iubire atat de-adanca m-a iubit
Că-n lumea aceasta pentru mine a venit
Că intr-o iesle s-a nascut, in Betleem
El,Printul vietii ce bogat era in cer
Și ca in noapte la păstori a coborât
Un cor de ingeri cu splendori câmpul umplând.
Știam prea bine cum pastorii s-au zorit
Sa plece catre pruncul proslavit
De ingerii ce vestea le-au adus
Si locul nasterii unde se afla Isus.
Și ascultand slujba cea sfanta eu vedeam
Prin fata mea pe magii falnici ce veneau
Sa i se-nchine, sa-i aduca-n duh smerit
Tamâie,smirna și aur scump din Rasarit.
Zambesc acum, cu atata drag și-mi amintesc
Ca tot la fel cum a primit printul ceresc
Primeam si noi copiii Casei Celui Sfant
Daruri frumoase si versete din Cuvant.
Iar mai apoi ieșind prin fulgii mari de nea
Simteam zapada cum sub pași ne scarțâia
Și-atatea urme in omatul gros urmau
Urmele noastre ce la alte porti duceau
Sa duca vestea minunata prin cantari
Cum corul sfant aduse-odata-n zări.
Și pe la casele deschise mai vedeam
Semne de bucurie pe la geam
Si alte canturi se-auzeau in departari
Alți pași in nea si alti colindatori
Și oameni bucurosi si primitori
Cu zambetul pe buze pâna-n zori
Și-o atmosfera ca de vis ma-nvaluia
Pe culmi de bucurie sfanta ma purta
*
Acum sunt ani și-n mine s-a intiparit
In inima si-n suflet ce-am trait
Iar azi urmez acelasi dor si acelasi gand
Ce am urmat pe cand eram copil plapand.
Dar astazi mult mai mult eu inteleg
De ce Hristos a parasit cerul intreg
Și mult mai mult eu simt prin Duhul Sfant
Iubirea Sa in viata mea pe-acest pământ.
Simt ca Acel ce pentru mine a venit
Ca sa se nasca si sa fie rastignit
Apoi sa-nvie triumfator a treia zi,
Mă va lua cu Sine sus in vesnicii.
In pieptul meu eu simt iubirea pentru El
Si simt ca sunt in pregatire pentru cer
Ca pretul meu nu in zadar a fost platit
Ca-l voi urma si-l voi iubi pân’ la sfarsit
Azi inteleg ca intr-o zi îi voi cânta
Cu ingerii din Betleem iubirea Sa
Cu haina alba de splendoare imbracat
Printului vietii, ce viata-n dar mi-a dat.
Dar pân’ atunci cânta-voi cu iubire Domnului
Slava in ceruri și pace pe pamant intre ai Lui!

Emanuel Hasan

Iertare

“El nu Se ceartă fără încetare, şi nu ţine mânia pe vecie.” (Psalmul 103.9)

Dumnezeu trebuie uneori să ne mustre şi, să ne certe ca pe nişte sărmani copii rătăciţi cum suntem, fără ca prin aceasta să nu fie un adevărat Tată. Mustrările îi fac să sufere pe cei cu inima sinceră, căci ei simt atunci câtă batjocură I-au adus şi cât de mult merită ei pedeapsa Lui. Noi care ştim ce înseamnă mustrările Sale, ne plecăm în faţa Domnului, plângând pentru că I-am atras mânia.

Dar ce alinare aduce gândul că această mânie nu este pentru totdeauna. Dacă într-adevăr ne pare rău şi ne întoarcem din nou la El cu inimile zdrobite pentru că am păcătuit, hotărâţi să o rupem cu păcatul, vom vedea îndată pe faţa Sa zâmbetul. Lui nu-i face plăcere să îndrepte spre noi o frunte încruntată, căci prea mult ne iubeşte, şi bucuria Sa este să ne facă pe deplin veseli.

Să căutăm deci faţa Sa, fără să deznădăjduim. Să Îl iubim deci pe Dumnezeul care ne mustră, căci în curând vom putea cânta: “Mânia Ta a trecut şi Tu m-ai mângâiat”. Înapoia mea deci întristări şi apăsări, corbi negri care tulburaţi sufletul meu. Intraţi voi, porumbei veseli ai nădejdilor şi ai amintirilor binecuvântate! Judecătorul care ne-a iertat când ne-am întors la El la început, este acum Tatăl care ne iartă încă în bunătatea Sa, pentru ca să putem să ne bucurăm de dragostea Sa care nu se schimbă şi să gustăm iubirea Sa nesfârşită.

Charles Spurgeon

Privesc cu dor din depărtări

Privesc cu dor din depărtări,
Spre leagănul copilăriei mele,
În suflet, mă cuprind fiori,
Am amintiri ca nişte flori,
Anii trecuţi nu pot să spele,
Atâtea sfinte bucurii.

Ce plai frumos şi ce câmpii,
Un loc de basm, un timp de vis,
Când alergam cu mulţi copii,
Eram frumoşi , eram zglobii,
Parcă trăiam în paradis,
Era doar joc şi armonii.

Vara din zori cutreieram,
Desculţi pe uliţa din sat,
Şi nici o grijă nu aveam,
N-avem mobil, dar ne jucam,
Nu era nimeni supărat,
Şi la nevoie ne-ajutam.

Iarna mergeam la săniuş,
Când cădeau fulgi mari şi frumoşi,
Pe gheaţă făceam derdeluş,
Cu noi venea chiar şi Lăbuş,
Vai cât eram de bucuroşi,
Prin neauă ne făceam culcuş.

Noi n-am crescut cu hamburger,
Ci doar cu pâine şi untură,
Şi două haine-n şifonier,
Una de cald alta de ger,
Iar când uitam dreapta măsură,
Nuiaua, ne-ndrepta spre cer.

Ne adunam vecinii toţi,
La bucurii şi la necaz,
Şi între noi nu erau hoţi,
Nici ziduri, nici înalte porţi,
Aveam cuvânt, aveam obraz,
Ştiam hotarul fără hărţi.

Vara mergeam şi la prăşit,
Cei drept că mai mult murmurând,
Cu drag mergeam la pescuit,
Acolo cred aş fi dormit,
De nu eram setos, flămând,
De multe ori şi obosit.

N-am avut tot ce ne-am dorit,
Dar am avut părinţi cuminţi,
Muncind din greu ei s-au jertfit,
Ne-au îngrijit şi ne-au iubit,
Au vrut să fim noi fericiţi,
Crescuţi cu somnul liniştit.

În zile mari de sărbătoare,
Ne cuprindea fiorul lor,
Le aşteptam cu nerăbdare,
Cu haine noi şi cu mâncare,
Nu prea ştiam de Salvator,
Dar bucuria era mare.

Îmi amintesc cu drag de toţi,
Şi toate câte le-am trăit,
Regret doar zile, stări şi nopţi,
Când am bătut la rele porţi,
Condus de pofte, ispitit,
La jug cu oameni „morţi”.

Privesc în urmă cu uimire,
Cum şi în vremi de neştiinţă,
Pe când umblam condus de fire,
Căutând în patimi împlinire,
A făcut Domnul cu putinţă,
Să fiu călăuzit spre pocăinţă.

De multe ori fără să ştiu,
Am mers pe căile deşarte,
Am fost risipitorul fiu,
Rătăcitor într-un pustiu,
Dar Domnul m-a scăpat de moarte.
Azi, sunt salvat! Sunt viu!.

Anii-au trecut parcă în zbor,
Tot ce-a fost ieri pare un vis,
Iar eu nostalgic călător,
Sunt tot mai mult cuprins de-un dor,
Ce-i greu a fi descris,
Şi-l port spre viitor.

Mi-e dor de prieteni din pruncie,
De pâinea coaptă în cuptor,
Săraca mea copilărie,
Mi-ai dat atâta bucurie,
Aripi să pot să zbor,
Scântei spre veşnicie.

de Teodor Groza

Pace,iubire si iertare…

Iubire nu-i de nu-i iertare, îngăduința-i dragoste și dragostea e pace și iertare,
Vorbim de pace şi pace nu-i, vorbim și azi despre iubire şi nici iubire astăzi nu-i,
Unde s-au dus şi-acuma unde sunt? :au fost odată între noi şi am gustat din ele,
Ce bune mai erau, trăiam atunci în pace și-n iubire dar au plecat și duse-s dintre noi.
În a dimineți zori eu vin să stăm de vorbă, la Tine astăzi vin, iubirea vieți mele,
Știu că Tu ai să-mi răspunzi cum mi-ai răspuns la toate, te întreb de ele și de noi,
De cei din Casa Ta te-ntreb eu astăzi, de cei ce am gustat odat’ din Tine și din ele,
Unde-i iubirea și iertarea Doamne, unde-i dragostea și pacea ce-ai pus-o între noi?

Iubim și azi pe cei ce ne iubesc, iertăm pe cei ce ne-au iertat și încă ne mai iartă,
Dacă asta e iubire, dacă asta e-mpăcare, dacă asta e iertare, nu e har și nu-i cuvânt,
Știu, Tu nu ne-ai învățat și n-ai făcut așa, de-aceea astăzi bâjbâim, n-avem viață.
Azi, avem şi dăm răspuns la toate, ne explicăm şi ne scuzăm adesea prin cuvânt,
Vrem pace, iertare şi iubire s-avem în Casa Ta și-n casa noastră și-aicea pe pământ.
Vorbim din amintiri de ele, ne amintim atâta de frumos, se pare azi că le-am pierdut,
Nu, nu am vegheat, nu am vegheat îndeajuns atunci când trebuia și le-am pierdut,
Nu ne-am smerit şi n-am vegheat îndeajuns, nu ne-am dorit şi nici n-am vrut.

Prea mândri și fățarnici am ajuns, Tu azi ne vezi și ne cunoști atât de bine Doamne,
Le vezi și le cunoști pe toate, te văd cu câtă milă ne privești, cu câtă dragoste,
Tu, și azi urăști mândria și fățărnicia, învață-ne să le urâm și noi de astăzi Doamne,
Învață-ne ca să iubim cum Tu iubești și să urâm cum Tu urăști, dar toate-n dragoste.
Vrem linişte şi pace astăzi să avem, dar ele nu-s aici, departe-s ele astăzi Doamne,
Nu-i pacea Ta, nu-i dragoste și nu-i iertare, plecat-au ele, plecat-Ai Tu, Tu Doamne,
Plecat-Ai dintre noi și dus și azi ești Doamne, unde-i păcat nu stai Tu Doamne
Ești Prea Curat și ești Prea Sfânt, ochii Tăi nici azi nu pot să vadă răul Doamne

În nesimțirea noastră, am vrea ca Tu azi să te schimbi, să ne accepți necurăția,
Ce mare-i nesimțirea și orbirea noastră Tată, ne iartă Doamne astăzi și ne iartă,
Făr’de iubire, dragoste, iertare, nimeni dar nu o să-Ți vadă, Noua Ta Împărăție.
Cu toții astăzi le plătim pe toate cu vârf şi îndesat, nimeni astăzi nu mai iartă,
Nimeni azi nu mai iubește, totu-i numai interes, tu îmi dai de-ți dau eu ție,
Totul azi e-un surogat, ce-i murder azi e curat și murdarul e curat, te rog ne iartă.
Plecat-au uni din biserici, an după an, plecat-au datorită mie și poate datorită ție,
Făr’ de regret, păreri de rău, nici de la ei, nici de la noi, plecat-au azi şi încă pleacă.

Din Casa Ta i-am scos afară, din Casa Ta i-am scos și i-am trimis în lumea largă,
Să ști și tu, să știu și eu și toți ce azi citesc aceste rânduri, cu toții suntem vinovați,
N-am ştiut cum să-i iubim şi să-i iertăm și în picioare i-am călcat, de-aceea pleacă,
De la păstori și până la preoți, pân’ la cei mici, cu toții astăzi suntem vinovați.
Păstorul astăzi nu-i păstor, preotul astăzi nu-i preot, de-aceea au plecat și pleacă,
Nici cel mai mic nu mai e mic, toți sunt mândri, plini de ei, cu smerenia sunt certați,
De ce ne întrebăm și azi de câte ori să ne iertăm? :răspunsul Tău n-o să ne placă,
Nici astăzi nu ne place să iertăm de șaptezeci ori șapte și nici n-o să ne placă.

Suntem creștini așa de ieftini, de ușori, de iubit nu știm iubi, de iertat nu știm ierta,
Suntem certați cu bunul simț, prea mândri și fățarnici, iubitori de bani, ne iartă Tată,
Când din Casa Ta ne-am scos afară frații, pe Tine-atunci Te-am scos, te rog ne iartă,
În lumea largă i-am trimis că nu făceau și nu gândeau la fel ca noi, îi iartă și ne iartă,
La fel ca noi ce azi nu mai iubim, nu mai iertăm, te rog să-i ierți și să ne ierți, ne iartă.
De-aceea nu ne mai răspunzi când Numele-Ți chemăm, te rog Tu azi ne iartă,
De vreți să vin din nou în Casa Mea, învăța-ți cum să iubiți, învață astăzi cum să iartă.
Azi, nu-ți cer mai mult, iubește doar cât ești iubit și iartă doar cât ești iertat, de Mine,
De vei iubi și vei ierta atâta de “puțin” ca Mine, peste tine Am să torn, binecuvântare.

Traian Hrelescu