Rastignit impreuna cu Hristos

Ai fost rastignit pentru mine, Isuse,
Si eu, impreuna cu Tine, prin har;
Ti-aduc azi dorinte si ganduri supuse,
Ca jertfa intreaga pe sfantu-Ti altar.

Si vorbe, si fapte, si toata trairea
Desprinsa-i din Tine, de cand m-ai schimbat,
Mai mult, si mai mult oglindindu-Ti iubirea
Fara de masura ce-n locu-mi S-a dat.

Si doar prin credinta pasesc mai departe,
In viata pe care-o mai am de trait,
Cu Tine, Isuse; Tu m-ai scos din moarte
Murind pentru mine. Ce mult m-ai iubit!


Inspirata din Galateni 2:20.

Anca Winter 

Recunoștință

În fața tronului Tău Sfânt
De Slavă și Mărire
M-aplec cu fața la pământ
Și vin cu mulțumire.

Părinte drag, nu pot plăti
Și n-ar fi cu putință
Oricât ar vrea și s-ar trudi
Umila mea ființă.

Căci eu spre Tine am strigat
” Părinte Sfânt, ai milă!
Copilul mi-e accidentat
Și starea-i instabilă. .

Tu ști că încercarea-i grea
Și ne cunoști durerea. .
Dar eu îl pun în mâna Ta
Tu ai toată puterea ”

Și-n ruga ce-am înaintat,
Să fie jertfa-ntreagă,
Cu drag ni s-au alăturat
Mulți frați din lumea largă.

Iubirea Ta ne-a aprobat
A inimii dorință
Și ca răspuns, ai declarat
”Deplină biruință!”

După cinci zile de amar,
De comă, intubare
Din mâna Ta primit-am Har
Și Danny e-n picioare.

Precum Isuse, Tu ne-ai spus
Că ”totu-i cu putință”
Pentru acel ce-Ți e supus
Și-Ți cere cu credință.

La cruce-n Sângele vărsat
În Jertfa Ta cea mare
Găsim balsamul minunat
Ce-aduce vindecare.

Căci Tu ești Domn și-n veci domnești
Oriunde să se știe!
Minuni și astăzi săvârșești
Puterea Ta e vie!

De-aceea, iată-mă că vin
Cu-adâncă mulțumire
În fața tronului Divin
De Slavă și Mărire

Primește-mi jertfa pe-al Tău jar
Adusă prin credință
E tot ce pot să pun pe-altar. .
A mea recunoștință.

Daniel Hozan

Ce mare Har!

Ce mare Har, să fii copil al Cerului,
Ce mare Har să fii iubit de Acel,
Ce zi și noapte se-ngrijește cu iubire,
Purtând în ocrotirea-I, Credincios, Fidel!

În Adevăr umblând, să știi, e mare Har,
A răspândi iubire-i o virtute,
E mare Har, și o viață-n trai pe altar,
E mare Har, să ți se spună: du-te,

De fii o stea prin milioane-stele,
Ce luminează-n întunericul cel dens,
Iubirea lui Isus, fiind printre ele –
Redau valori vieții și bun sens.

Ce mare Har, ce mare Har să știi,
Ca-n tine, Cel crucificat traiește,
Și printre zecile și miile de mii,
Măritul se adoră, se slăvește!

Căci n-ar fi Viața și Lumina fără El,
Și nici Iubirea în parfumul ei frumos,
Un abur trecător am fi făr’ Miel,
Cu pas înspre abis, vertijinos!

Dar se îndură de noi, El, Adevărul,
Venind în lume, lăsând tron Regesc,
Și-n El, ce-I Har, și-I Răscumpărătorul,
Iubirea, viața, fericirea se odihnesc!

Ce mare Har, ce mare Har să știi,
Iubit ești de Acel, ce totul știe
Și zi de zi, în zbor spre veșnicii,
Îți este Călăuză, Apă Vie!

Lidia Cojocaru

De n-ai fi fost

De n-ai fi fost Tu pâinea care s-a frânt, Isus,
De Paşte-n seara Cinei, în camera de sus,
Ce azi la toţi se-mparte spre sfântă pomenire,
Ce-ar sătura flămânzii după neprihănire?

De n-ai fi plâns, Isuse, în Gheţimani cu-amar
Veninul firii moarte să nu-L bei din pahar,
De n-ai fi fost Tu Mielul sacrificat pe-altar,
Ce-ar fi putut să mute al Legii vechi hotar?

De n-ai fi fost, Isuse, ascultător, smerit,
De n-ai fi stat pe cruce, de nu m-ai fi iubit,
De n-ai fi scris cu sânge “iertare”-n dreptul meu
M-ar fi-nghiţit abisul sub vechiul curcubeu!

De n-ai fi fost, Isuse, Păstorul meu cel bun,
Să mă opresti din goana şi gândul meu nebun,
Ce-ar fi schimbat destinul înstrăinatei vieţi
Şi-a Legii osândire sub asprele-i peceţi?

De n-ai fi vrut, Isuse, spre mine să Te-apleci,
Pierdut, fără nădejde aş fi rămas pe veci!
Dar m-ai chemat pe nume, mi-ai spus că m-ai ales …
Ce mare Ţi-este harul şi cât de ne-nţeles!

Olivia Pocol

Altarul lacrimilor

Altarul lacrimilor tale
E o dovadă c-ai trecut
Prin grele încercări pe cale
Când toată ființa te-a durut.

Când ai văzut o nedreptate
Ai plâns… ai plâns și te-ai rugat
Și-Acel ce dă și-Acel ce poate
Înc-un necaz a vindecat.

Te-ai întristat văzând credința
Sfidată de un grup nebun
Dar azi înalți recunoștința
Că lucruri minunate spun.

Ți-a fost răpită bucuria
Și-atunci credeai că ești învins
Dar, iată, plină-i visteria
Și optimismul te-a cuprins.

Ai spus la mulți despre-o lucrare
Ce-aduce-n om pe Dumnezeu
Dar nu ți-au dat o sărbătoare
Și, iar, ascuns-ai plânsul greu.

Altarul lacrimilor tale
Îți amintește că spre Cer
Nu-s daor miresme și petale
Ci și dezastre, scrum și ger.

Ce s-a format în lupta vieții
(Și crezul și purtarea ta)
E semn etern al frumuseții
Pe care-n veci o vei cânta.

George Cornici

Doar cel…

În spini aroma florilor, nu aștepta, că nu e
Și neghina o pâine caldă nu-ți va da,
Culoarea sinilie a norilor cu tunet – nu e,
Și o apa tulbure, nu-i cristalină-n dar.

O vorbă ce zidește, vindecă, ridică,
Să n-o aștepți din cel lipsit de har,
Doar cin’ are ca bază Stânca, nu-i o piedică,
Cine genunchi își pleacă, și-n inimă-i altar!

Cine-n Isus pășește și-i arde-n El, ființa
Cine din Cer se adapă, Cuvântu-n el fiind viu,
Cine-i spălat prin Sânge, și nu-L calcă-n «credință»,
Acela doar a fost și-Mi va ramane fiu.

Tu mergi dar plin de râvnă, sămânța vie-n tine-i,
În Cine te încrezi, știi bine, nu-i un om,
Lucreaza în ogor, se lasă noaptea, vine,
Și va rezista, doar cel ce-i verde pom.

Lidia Cojocaru 

Un nou rasarit

Ca firul de abur suntem pe pamant,

Un strop in oceane, o frunza in vant,

O umbra timida ce iute se trece,

Pe-a vietii poteca spre lespedea rece.

Un fulg ratacit in padurea argintie,

Un bob de nisip in imensa pustie,

O lacrima, o soapta, un zambet si-apoi…

Ne-ntoarcem in glie saraci, tristi si goi.

Dar ce va ramane cand noi vom pleca?

Si trecerea noastra ma-ntreb va conta?

Lasa-vom in urma o dara-n Lumina,

O jertf-a Iubirii, mireasma Divina?

Lasa-vom cu grija urmasilor in dar,

Tamaia ‘nchinarii arzand pe altar?

Lasa-vom credinta in inima lor?

Frumusetea iertarii si-al cerului dor?

M-ajuta Parinte, fa-mi traiul atent,

Dragostea sfanta sa las testament,

Sa vada tot omul ce sta langa mine,

Ca viata-i frumoasa traita cu Tine.

Iar cand fumul negru se pierde-n amurg,

Cand clipe din urma-n clepsidra se scurg,

Cand a mea umblare va fi la sfarsit,

Ma naste-n Lumina, Un Nou Rasarit!

Marius Alexandru

Nespus Te iubim, Isuse…

Te iubim, Isuse, nespus Te iubim
Să fim, mereu, cu Tine asta dorim
Nu vrem despărțitre, nu vrem remușcări
Vrem credincioșie, cereștile stări.

Vrem, mereu, conecții cu tot ce ne-ai spus
Că din turma Ta Tu nu ne-ai exclus
Și-azi primim direcții pentr-orientare
Și să-nvingem starea grea de încercare.

Ne-ai purtat povara și încă o mai porți
Fără paza Ta am fi-aproape morți
Ești cu noi Isuse, și în tragedie
Și când fredonăm o dulce melodie.

De ne dai mustrare și-atunci Te iubim
Numele Tău sfânt cu drag îl rostim
Nu ne-depărtăm, mergem und’ Te duci
Chiar de am purta două sau trei cruci.

Când s-au abătut vânturile grele
Când, parcă, s-a stins lumina din stele
N-ai lăsat necazul să ne înfășoare
Ci-ai lăsat tăria-Ți să se desfășoare.

Orice s-at petrece, oriunde am fi
Ai veni la noi și ne-ai pregăti
Să-nfruntăm furtuna și s-o biruim
Ce mult Te-adorăm, ce mult Te iubim!

Orice zi începem o-ncepe cu Tine
Mergem la altar c-așa se cuvine
‘Nălțăm mulțumirea la tronul de har
Știind că aceasta e-un mărgăritar.

Te iubim, Isuse, nespus Te iubim
Să fim, mereu, cu Tine asta dorim
Nu vrem despărțitre, nu vrem remușcări
Vrem credincioșie, cereștile stări.

George Cornici

Ne întrebām…

Ne întrebām de-atâtea ori
De ce-ntre frați nu e iubire
(Un apropo: și-ntre surori)
Sunt aruncate și comori
Și darul sfânt pentru slujire.

De ce-i așa? Ne întrebām
De ce poveri nu sunt purtate?
E modernism, nu mai luptām
Lângā ecranul mic azi stām
Ce sā ne dea? Nedemnitate?

Ne întrebām de ce-am ajuns
La un nivel de adormire?
Poate-am uitat c-a fost strāpuns
Chiar Fiul care- a dat rāspuns
La o cāzutā omenire.

Ne doare pentru un mesaj
Fārā o ungere divinā?
Nu-mi spunți cā e-un avantaj!
Din contrā e un derapaj
Spre cei ce nu se mai închinā.

Ne întrebām ce-i de fācut
Spre a ieși din trista stare?
Sā fie slujba ca-ntrecut,
Sā nu ne mai legām de lut
Ci doar de Rai c-așa-i scāpare.

Emancipare vrem acum
Spre culmi de colb și sociale?
Cu jerfe-nvāluite-n scrum
Cādem sub greutate-n drum
Lângā vestite catedrale.

Ce revelații am lāsat
Sā ne inunde-n pribegie?
Stindardul când l-am ridicat?
Când la flāmând cinā i-am dat?
Când am ucis o letargie?

De vrem rāspunsuri sā gāsim
Vom evada din starea-n care
Lângā altar nu poposim.
Ne vom lupta sā propāșim
Spre piscuri de înviorare.

Ce-i important? Cu ce hrānim
Lāuntrul plin de frāmântare?
Doar hotārâți sā împlinim
Tot ce din Paradis primim
Avem acces la sārbātoare.

George Cornici

Totul e-n zadar fārā Tine

Totul e-n zadar fārā Tine
Totul se nāruie în lut
Ai pus în noi tot ce-i bine
E har cā Te-am cunoscut.

Ești Suveran peste toate
Te recunoaștem; ești bun
Ne ești și prieten și frate
Oștirile Ți se supun.

Ce-am face fārā Lumina
Trimisā zilnic de Sus?
Ne-ar teroriza vina
Ar fi totul distrus.

Ne-ar cuceri nepāsarea
De n-ar fi dorul ceresc
Ar birui încercarea,
Am trāi ceva grotesc.

O, ce sublimā e starea
În care în duh ne-nchinām
Dar de-i uscatā lucrarea
Doar pleavā noi adunām.

Cum de-am putut câteodatā
Sā stām departe de-altar?
Atunci am vāzut cum se-aratā
Cel mai nemernic coșmar.

Fārā divina prezențā
Ne ducem în jos, în neant
De aceea vrem existențā
Cu zel pentru ce-i important.

Nu ne lāsa fārā Tine
Cel ce din noapte ne- ai scos
Cā-n cele mai grele suspine
Simțit-am suflu-Ți duios.

George Cornici